Itinerar Biblic Ep.0581 PSALMII Cap.51:3- 7

Dragi prieteni, revenim la  psalmul 51, psalmul pocăinţei lui David după unul din păcatele care au rămas ca o pată neagră asupra vieţii sale.

Afirmând acest lucru vă sunt dator şi o explicaţie. Pata aceasta a rămas mai mult în memoria oamenilor şi în istorie decât în atenţia lui Dumnezeu.

Dragii mei, atunci când ne pocăim, de păcatele noastre, Dumnezeu ne iartă, dar mai mult el ne şi curăţeşte. El face să dispară orice pată a păcatului din viaţa celui care se pocăieşte.

Iată ce spune Dumnezeu cu privire la acesta lucru: ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Isaia 1:18

Pentru a ajunge însă la acest stadiu, avem nevoie de o pocăinţă adevărată şi cred că psalmul 51 este o bună lecţie.

În întâlnirea noastră trecută am văzut frământarea conştiinţei lui David. Spuneam atunci că conştiinţa este pusă de Dumnezeu în noi pentru a ne atenţiona când greşim. Atunci când omul este atent la glasul conştiinţei, el nu poate să treacă nepăsător peste greşelile pe care le comite.

Biblia numeşte conştiinţa cuget şi sunt mai multe ocazii în care este descrisă acţiunea cugetului. Iată numai un episod relatat de Ioan în Evanghelia sa. Este vorba despre momentul în care fariseii au adus la Domnul Isus o femeie ce fusese susprinsă chiar în momentul în care comitea adulterul. Domnul Isus a spus atunci că cel care nu are conştiinţa încărcată cu vreun păcat să arunce primul cu piatra în ea. Mai ţineţi minte ce s-a întâmplat? Vă recitesc cuvintele evanghelistului Ioan: Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s’au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul cîte unul, începînd dela cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Ioan 8:9

Vedeţi deci, dragi prieteni cât de important este să fim atenţi la glasul conşiinţei. Dar mai este un aspect la care trebuie să fim atenţi. Nu conştiinţa ne asigură curăţia. Încă o dată, ea semnalează doar ceea ce este rău. Mai mult, şi ea poate fi la un moment dat alterată, deformată. Cel puţin aceasta este ceea ce reiese din cuvintele adresate de apostolul Pavel mai tânărului Titus: „ Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: pînă şi mintea şi cugetul le sînt spurcate.Titus 1:15

Deci, dragi prieteni, conştiinţa este curată şi eficienţă atunci când Dumnezeu intervine în vieţile noastre iar noi manifestăm credincioşie faţă de El.

În ceea ce-l priveşte pe David, conştiinţa lui îi vorbea, strigătul conştiinţei îl convingea de pacatoşenia lui. Am văzut cât de intensă era acţiunea conştiinţei sale. David exprimă durerea pe care tot trupul o resimţea… îşi simţea oasele urscându-se datorită presiunii conştiinţei.

Adesea stau şi mă întreb dacă la noi mai funcţionează conştiinţa. Poate nu la nivelul la care funcţiona la David, dar totuşi, în ce măsură mai suntem noi afectaţi de ea, de semnalele pe care ni le trimite ea. Dacă nu mai suntem mişcaţi de ea atunci trebuie să ne alarmăm. Trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu cu întreaga noastră viaţă şi să începem prin a restabili relaţi cu El. Aceasta se face prin intermediul Domnului Isus.

Poate că aţi auzit de mai multe ori acest lucru şi n-aţi înţeles practic ce trebuie să faceţi. Ei bine, să ştiţi că nu este o practică mistică (cel puţin nu în sensul în care mulţi se aşteaptă) ci este un lucru simplu dar foarte important pe care trebuie să-l faceţi. Deci, trebuie să faceţi linşte în jur şi linişte în voi înşivă. Retrageţi-vă undeva, unde să puteţi avea această linişte. Acolo s-ar putea să nu simţiţi nimic. Nu-l blamaţi pe Dumnezeu pentru aceasta. Poate că nici măcat nu aveţi exerciţiul recunoaşterii prezenţei Lui. Dar chiar dacă nu simţiţi nimic, spuneţi-i lui Dumnezeu care este starea actuală a vieţii voastre. Cred că cei mai mulţi din noi, dacă avem curajul să fim sinceri, vom recunoaşte că, fără Dumnezeu, viaţa noastră este un eşec. Apoi, al doilea lucru important pe care trebuie să-l facem este să-i cerem Domnului Isus să vină în inima noastră şi să ia El controlul asupra vieţii noastre. Vreau să vă atrag atenţia asupra următorului fapt. Poate că vă aşteptaţi la o experienţă emoţională deosebită, poate că vă aşteptaţi să trosnească cerurile sau cine ştie ce alte lucruri aşteptaţi atunci. Unii au parte de emoţii speciale într-un asemenea moment, alţii de efecte naturale exterioare sau interioare deosebite, dar ele nu sunt obligatorii. Se prea poate să nu se întâmple nimic. Unii spun: păi dacă nu ai fost sincer! Eu n-aş spune aşa. Nu am eu de unde să ştiu dacă ai fost sincer sau nu. Aceasta o ştiu doar două persoane: tu şi Dumnezeu. Este în interesul tău să fi sincer şi să cauţi cu toată inima intrarea în această relaţie cu Dumnezeu. El promite că în momentul în care accepţi ca viaţa ta să fie controlată de Dumnezeu, de Duhul Sfânt, pe baza jertfei Domnului Isus, vei primi dreptul de te numi copilul lui Dumnezeu: „ Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;” Ioan 1:12

În această calitate ai parte de o relaţie specială, o legătură în care Dumnezeu se îngrijeşte în mod special de tine, iar conştiinţa are şi ea un însemnat rol.

David era şi el într-o relaţie deosebită cu Dumnezeu. Iată de ce face el următoarea afirmaţie:  Psalmul 51:3

v.3  Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

Acesta este punctul în care ne-am oprit cu analiza primei părţi a psalmului 51.

A doua parte se referă la mărturisirea păcatului şi la cererea  îndurării şi milei lui Dumnezeu.

Reluăm deci lectura de la versetul 4 al psalmului 51: Psalmul 51:4

v.4  Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta.

Poate că nu o să vă vină să credeţi dar sunt oameni care l-au criticat pe David pentru această afirmatie. Sunt unii oameni care cred că David nu ar fi trebuit să spună că păcatul a fost împotriva lui Dumnezeu; el ar fi trebuit să spuna că a fost faţă de Bat-Seba. Nu-i aşa? Desigur că da. A fost deasemenea şi un păcat împotriva familiei lui, deoarece pe acea vreme el avea o familie. Luând  în considerare criticile aduse, David ar fi trebuit să spună astfel, că a  păcătuit împotriva lor.

Toţi aceşti oameni mai spun şi că a fost un păcat împotriva societaţii şi a Ierusalimului din acea vreme, şi nu greşesc, aşa a şi fost. A fost un păcat împotriva naţiunii căreia el era rege. El încălcase porunca Domnului.

Dar, prietenul meu, într-o analiză finală, păcatul este întotdeauna împotriva lui Dumnezeu. Bat-Seba  nu mai există. Nu ştiu unde se află familia ei. Societatea acelor zile s-a dus. Acea naţiune nu mai este sub conducerea lui David. Dar păcatul încă mai stă ca un blazon împotriva Cuvântului lui Dumnezeu şi al lui Dumnezeu însuşi.

Haideti să citim încă o dată istorioara pentru că este importantă. Iată ce a spus Dumnezeu lui David: “Acum niciodată nu se va departa sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevasta pe nevasta lui Urie, Hetitul” (2 Sam. 12:10). “David a zis lui Natan: Am păcătuit  împotriva Domnului! Şi Natan a zis lui David: Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri. Dar, pentru că ai facut pe vrajmasii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri” (2 Sam 12:13-14).

Timp de 300 ani, duşmanul, criticii, au arătat cu degetul pe Cuvintul lui Dumnezeu, spunând: “Vrei să spui că David este un om după inima lui Dumnezeu?”

Apropo, am auzit aceasta frază acum câţiva ani de la un om murdar şi dezordonat, puteai vedea rânjetul de  pe faţă şi din vocea lui. El adunase mai mulţi oameni în jurul lui şi le spunea: “Creştinii afirmă că Dumnezeu este sfânt!”. Apoi l-am auzit râzând spunând niste lucruri murdare despre David. Cum e Dumnezeu sfânt când îl aprobă pe David care a făcut asemenea lucruri.?!”

Dar nu aşa se pune problema. Dumnezeu a afirmat într-adevăr că David este un om după inima Lui, aceasta pentru că s-a pocăit de păcatul lui. Dar mai mult, Dumnezeu a zis lui David: “David M-ai rănit”. Mi-ai pătat onoarea.! “David ai dat duşmanilor ocazia să mă blesteme şi pentru aceasta copilul tău va muri iar sabia nu va părăsi niciodată casa ta” Şi chiar aşa a şi fost. Începând cu acea zi David a platit pentru păcatele sale. Nu numai acel copil a murit ci şi fiul său pe care l-a iubit, cel pe care el dorea să-l aşeze pe tron în locul său. Când a auzit David că fiul său Absalom a fost ucis în luptă, şi-a sfâşiat acoperitoarea de pe cap, s-a urcat până în vârful zidului, şi a plâns “Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu!” (2 Sam 18:33). David nu a crezut că Absalom a fost salvat; el a vrut ca el să trăiască. Prietenul meu, David a plătit pentru păcatul lui.

Acum observati că David a fost foarte clar că păcatul acesta a pornit din natura lui păcătoasă.

Psalmul 51:5

v.5  Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m’a zămislit mama mea.

David, la fel ca oricare dintre noi, a venit in lume purtând natura păcatului. Pavel, recunoscând şi el  acest lucru, spune credinciosilor din ziua de azi: “Fratilor, chiar dacă un om ar cadea deodată într-o greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicati cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu” (Galateni 6:1)

Goethe a spus că el nu a văzut o greseală comisă, pe care el să n-o fi facut-o. Samuel Johnson spunea: “Fiecare om ştie că este ceva în el despre care nu îndrăzneşte să spună nici celui mai drag prieten”. Seneca, un filozof păgân al Romei, spunea: “Trebuie să spunem despre noi înşine că suntem răi, am fost răi, şi din nefericire trebuie să mai adaug că vom fi răi şi în viitor. Nimeni nu se poate elibera pe sine însuşi; cineva trebuie să întindă o mână ca să te ajute”.

Cuvântul lui Dumnezeu confirmă acest lucru. Chiar şi Eclesiastul spune: ”Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiast 7:20). În cartea Poverbelor deasemenea citim: “Este un neam de oameni care se crede curat, şi totusi, nu este spălat de întinăciune” (Prov. 30:12). Sunt unii oameni care cred că sunt curaţi, dar ei, de fapt nu sunt sensibili la păcat.

Astăzi sunt mulţi oameni care stau în biserică pe bancă atât de rece şi confortabil astfel încât ei nu realizează că ei sunt păcătoşi în ochii lui Dumnezeu.

Să ştiţi, dragi prieteni, noi avem nevoie de un Salvator, dar după ce am fost mântuiţi avem nevoie de curăţire. Pavel spune: “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine” (Rom. 7:18). David a mers la rădăcina problemei. El a mărturisit că avea o natură păcătoasă.

Dealtfel, mărturisirea lui David continua:  Psalmul 51:6

v.6  Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu!

Dumnezeu nu este interesat în ceea ce eşti tu la suprafaţă. Poţi fi botezat şi să nu fii nimic mai mult decât un păcătos botezat, încă nemântuit. Poţi fi un membru în biserică, dar, prietenul meu, acestea sunt lucruri de suprafaţă. Poţi încă să fii pierdut. El spune că doreşte adevărul din interior, din adâncul inimii.

Psalmistul merge mai departe:  Psalmul 51:7

v.7   Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada.

Vă rog să mă urmăriţi cu atenţie. Fără nici o îndoială, aici este un pasaj de foarte mare importanţă.

Sunt unii care spun că motivul pentru care David a fost iertat, a fost că el şi-a mărturisit păcatul. Dăcă spui asta, ai spus numai o parte a povestirii. Nu asta este scopul. Haideţi să ne întoarcem înapoi în istorie: “David a zis lui Natan: Am păcătuit împotriva Domnului! Şi Natan a zis lui David: Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri” (2 Sam.12/13).

Cine a făcut primul pas pentru rezolvarea problemei? Dumnezeu a facut primul pas: El l-a trims pe Natan. Cred că dacă Natan nu ar mai fi intrat, David  ar mai fi stat încă acolo, păstrând tăcerea. Poate nu ar mai fi rezistat mult timp – nu ştiu. Dar nu a făcut primul pas. Dumnezeu a facut primul pas.

Cum a putut să-l ierte Dumnezeu? L-a iertat pentru că I se descoperise mai dinainte. Acum haideti să urmărim pe îndelete modul în care intervine Dumnezeu în viaţa oamenilor.

Mai întâi doresc să vă aduc aminte cum s-a descoperit  Dumnezeu poporului Israel: Exod 34:6-7.

v.6  Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,

v.7  care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!„

Cineva ar putea întreba “Nu ar fi putut merge mai departe? Cu siguranţă că da. Numai că, de obicei aceasta este limita pe care omul o observă în cadrul trecutului său. Ar fi continuat, dar Dumnezeu dorea ca fiecare om să observe acest lucru. Un om îşi poate vedea păcatul purtat atât de departe. Poate că nu degeaba spune David. “Curăţă-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb ca zăpada”. Isopul este o plantă mică care creşte pe stânci în locuri joase. În vechiul testament isopul era folosit în general în 3 scopuri.

Primul este legat de sărbătoarea paştelor.Când Dumnezeu a scos pe poporul Israel din Egipt, El a spus: “De Paște trebuie să faceţi un singur lucru. Luaţi un miel, tăiaţi-l şi scoateţi-i sângele într-un vas, în afara uşii şi cu buchetul de isop ungeţi uşiorii uşilor, apoi intraţi în casă”.

În al doilea rând, când Dumnezeu a dat instructiuni cu privire la curăţirea de lepră, El a vorbit despre 2 păsări. Una trebuia omorâtă, iar cea vie era dată cu isop, scăldată în sângele celei moarte şi lăsată să zboare liberă. Acest tablou prezenta moartea şi învierea lui domnului Cristos.

În al treilea rând, în timpul şederii poporul lui Israel  în pustietate, când unul dintre ei păcătuia, ei nu se puteau opri pentru a aduce o jertfă pentru păcatul său. Astfel lucrurile din tabără deveneau necurate datorită păcatului. Pentru a purifica proviziile, era sacrificată o vacă roşie, care mai apoi, era arsă împreună cu isop. Cenuşa rezultată era luată cu ei în timpul umblării prin pustiu. Când un om păcătuia, cenuşa era pusă în apă, apoi isopul era folosit pentru a stropi cu el pe respectivul om. În felul acesta se exprima jertfa pentru vină.

Dragul meu ascultător, pentru a înţelege şi mai bine semnificaţia acestor lucruri, trebuie să te întorci la crucea de la Golgota. Pe cruce Fiul lui Dumnezeu spunea: “…Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” De ce a spus acest lucru?

îti voi spune de ce. Pentru că Dumnezeu nu poate vedea păcatul sub nici o formă. El nu poate şi nici nu va putea. Când Domnul Isus Cristos a fost pe cruce, El a fost făcut păcat pentru noi, El care nu cunoscuse păcatul, pentru ca noi să fim neprihaniţi prin El. În felul acesta, atunci când Dumnezeu priveşte la noi oamenii, mă refer la cei care acceptă ceea ce s-a întâmplat pe Golgota, El priveşte prin intermediul acestei jertfe. Dar pentru aceasta era necesară jertfa. Dumnezeu l-a ferit pe fiul lui Avraam; dar nu l-a scutit pe propiul Fiu atunci când Acesta purta păcatul meu şi al tău.

Domnul Isus a trebuit să moară pentru că Dumnezeu nu poate scuti pe nimeni de plata păcatului.

Trebuie să fim foarte clari cu acest lucru. Dumnezeu nu poate acţiona asemenea unui tribunal. Dumnezeu are o ură naturală faţă de păcat. El va pedepsi păcatul. El nu căuta scuză pentru nici o vinovăţie. Numai că, în acelaşi timp, Dumnezeu este dragoste şi în dragostea Lui El a intervenit să salveze omul de la pedeapsă.

Pe cruce, Domnul Isus a mai spus: “Tată, iartă-i …”  Iartă-i! Cum putem fi iertaţi? Cum poate Dumnezeu să-şi extindă mila la atâtea mii de persoane? Cum poate ierta nedreptatea? Cum l-a putut ierta pe David? Şi cum poate să mă ierte pe mine şi pe tine?

Cred că un bun răspuns primim din ceea ce citim în Epistola către Efeseni, capitolul 1, versetul 7: În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,

Această afirmaţie trebuie bine reţinută. Dragul meu ascultător, ori de câte ori găseşti iertarea în Noul testament, sângele lui Isus este aproape. Dumnezeu nu poate ierta păcatul, fără să fie prin moartea Domnului Cristos. Niciodată. Dumnezeu nu ne poate ierta păcatul pentru că are o inima mare. El ne iartă pentru că Fiul Său a plătit pentru păcatele noastre. Acum cu braţele deschise El iţi spune: “Pot să-ti acord mila pentru că Fiul Meu a murit pentru tine”.

David ştia calea spre inima lui Dumnezeu. El spunea: “Curăţă-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb ca zăpada”. Numai că isopul nu are efect asupra vieţilor noastre. Numai sângele Domnului Isus este acela care are efectul acesta. El este acela prin care vieţile noastre sunt curăţite şi reînoite.

Dragul meu ascultător, nu ştiu în ce măsură simţi nevoia de a avea o viaţă curăţită. Eu unul resimt această nevoie. Sunt lucruri pe care nu doresc să le fac, ştiu că sunt împotriva voii lui Dumnezeu, dar nevegherea, firea pămâtească şi diverse circumstanţe mă determină adesea să fac tocmai aceste lucruri. Ele nu sunt simple evenimente neplăcute, nu, ele sunt păcate. Ele sunt păcate care vin să păteze viaţa mea, vin să altereze curăţia realizată prin sângele Domnului Isus. Numai că aşa cum David se ruga să fie curăţit cu isop, eu mă rog să fiu din nou curăţit prin Domnul Isus. Trebuie să-mi mărturisesc păcatul, trebuie să cer iertare pentru el şi ea îmi este dată, pentru că Domnul Isus a murit pentru mine, pentru ca eu să trăiesc.

Lucrul acesta este valabil şi pentru tine. Indiferent de câtă mizerie s-a adunat în viaţa ta, Domnul Isus o poate da la o parte. Jertfa lui are puterea de a curăţa chiar şi cele mai grele păcate. Tot ce trebuie să faci este să accepţi acest lucru prin credinţă.

De ce să n-o faci?

Rămâneţi în binecuvântarea Celui Preaînalt!