Itinerar Biblic Ep.0560 PSALMII Cap. 15:1-16:1

Dragi ascultători, şi Psalmul 15, psalmul cu care vom deschide incursiunea de astăzi în Cuvântul lui Dumnezeu, este tot un psalm scurt şi va încheia secţiunea începută o dată cu Psalmul 9.

Dacă vă veţi uita în urmă la psalmii pe care i-am citit până acum, dragi ascultători, veţi constata o dezvoltare clară. Psalmii 9 şi 10 îl înfăţişează pe omul lui Satan care este caracterizat prin mândrie, lăudăroşenie şi atotsuficienţă. Psalmul 11 se ocupă de punerea la încercare a celui credincios, în Psalmul 12 îl vedem pe cel evlavios în mijlocul nelegiuirii şi în nelegiuirea la cote maxime în timpul necazului cel mare. Psalmul 14 ne arată stricăciunea, depravarea omului din zilele din urmă, caracterizată de ateism, necurăţie şi răzvrătire. Acum, Psalmul 15 îi descrie pe cei care se vor afla în prezenţa lui lehova.

Ps. 15:1  

v.1   Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfînt?

Există doar un singur munte sfânt. Biblia îi spune Sion, care este în Israel, în acest psalm se face referire la cei care vor intra în împărăţia de o mie de ani, împărăţia pe care Hristos o va stabili pe pământ cu Israel ca punct central.

Ps. 15:2-4

v.2   Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.

v.3    Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.

v.4    El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe ceice se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurămînt în paguba lui.

În cultura noastră contemporană cel josnic nu mai este dispreţuit. Dimpotrivă, s-ar părea că oamenii josnici, oamenii care comit fărădelegea sunt onoraţi, iar cei evlavioşi sunt dispreţuiţi.

Cel ce nu-şi schimbă jurământul, chiar dacă jură spre paguba lui, este cel care spune adevărul şi care nu îşi schimbă mărturia, chiar dacă spunerea adevărului îi provoacă neplăceri.

Ps. 15:5

v.5    El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină nici odată.

 

 

Psalmistul spune acelaşi lucru ca apostolul lacov în Epistola sa: „Dar va zice cineva: ‘Tu ai credinţa şi eu am faptele.’ Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îşi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” (lacov 2:18). Îmi place foarte mult această afirmaţie făcută de Calvin: „Credinţa singură mântuieşte, dar credinţa care mântuieşte nu este singură.” Cine va sta înaintea lui Dumnezeu? Cei care au avut o credinţă în Dumnezeu care a avut ca roadă o viaţă de sfinţenie, în prezent se vorbeşte mult despre venirea iminentă a lui Hristos. Totuşi, eu nu văd nici o schimbare în viaţa oamenilor care spun că aşteaptă venirea Lui.

Dragul meu prieten, dacă tu crezi cu adevărat că Isus vine în curând sau dacă crezi măcar că vei sta înaintea Lui cândva şi vei da socoteală de viaţa ta, asigură-te că trăieşti spre slava lui Dumnezeu. Asigură-te că vei avea cu ce să te prezinţi înaintea lui Dumnezeu. Felul în care îşi trăieşti viaţa este testul care arată dacă îl iubeşti pe Domnul şi dacă aştepţi cu adevărat venirea lui Isus.

Iată că am ajuns acum la o altă secţiune a cărţii, secţiune formată de psalmii cuprinşi între 16 şi 24.

Am observat că unele cărţi de cântări creştine sunt împărţite pe secţiuni corespunzătoare unor anumite teme. Astfel, avem cântări de laudă, de pocăinţă etc. Poate că s-au inspirat din modul în care sunt aranjaţi şi psalmii în această carte.

Tema acestor nouă psalmi – de la 16 la 24 – este profeţirea lui Mesia şi profeţia despre rămăşiţa credincioasă a lui Israel.

Psalmul 16 ne pune înainte cântecul învierii. Acesta este cel de-al treilea psalm mesianic. El atinge subiectele următoare: viaţa lui Hristos (v. 8), moartea lui Hristos (v. 9), învierea lui Hristos (v. 10) şi înălţarea lui Hristos (v. 11). învierea lui Hristos este citată din acest psalm în trei locuri diferite din Noul Testament.

Acest psalm este numit un mictam al lui David. Nu se cunoaşte cu precizie originea cuvântului mictami. Poate însemna o poezie, sau o bijuterie de aur, sau ceva tainic. Martin Luther I-a tradus prin „bijuterie de aur”, traducere care este, în opinia mea, cea mai apropiată de semnificaţia lui reală. Psalmii de la 56 la 60 conţin aceeaşi menţiune: „un mictam al lui David”.

Semnificaţia mesianică a acestui psalm este stabilită pe deplin de către mărturia Duhului Sfânt din Noul Testament, aşa cum vom vedea mai departe.

Deci, eu aş sugera să numim acest psalm „Bijuteria de aur a lui David” pentru că el aşteaptă cu nerăbdare venirea Celui care descinde din el şi despre care va putea spune: „Aceasta este mântuirea mea”.

Ps. 16:1

v.1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.

Această afirmaţie descoperă glasul minunat al Domnului Isus Hristos când spune că El a venit să facă voia Tatălui şi S-a încredinţat deplin voii Tatălui ceresc  (loan 5:30). Hristos a luat în mod conştient o poziţie de supunere, o poziţie inferioară, când a venit pe pământ în trup omenesc. Oamenii mărunţi şi lipsiţi de importanţă – şi toţi suntem aşa – se umflă de mândrie şi încearcă să se înalţe tot mai mult pe scara socială sau să crească în ochii celor din jur. Avem astăzi oameni în poziţii înalte – politicieni, oameni de stat, oameni de ştiinţă, educatori, preoţi – care aproape că îşi asumă poziţia şi locul lui Dumnezeu. Dar noi nu suntem decât nişte boţuri de humă pe acest pământ. Nu suntem chiar atât de importanţi pe cât ne credem. Noi am fost creaţi mai prejos de îngeri aşa cum aflăm din Epistola adresată evreilor. (Evrei 2:6-7). Eu sunt limitat la această poziţie, dar Domnul Isus nu a fost nevoit să şi-o asume. El a devenit om pentru că aşa a vrut.

Eu unul mă bucur că sunt om, dar trebuie să recunosc ce este omul cu adevărat. Mă bucur de tot ce face Dumnezeu pentru mine şi cu mine, precum şi tot ce face El în viaţa oamenilor care se încred în El.

Psalmistul spune: „Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.” Aceasta este imaginea lui Hristos. Dar este şi imaginea lui David, şi, sper din toată inima, imaginea mea şi a ta, dragul meu prieten credincios.

Ps. 16:2

v.2  Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!”

Vi s-a întâmplat vreodată să mergeţi cu maşina, să priviţi munţii din zare sau pădurea din jur şi să spuneţi: „Tu eşti Creatorul, Răscumpărătorul şi Domnul meu!”? I-aţi spus vreodată lui Dumnezeu acest lucru pur şi simplu pentru că vedeţi frumuseţea din jurul vostru? Ştiţi ce mult înseamnă pentru un părinte să-I audă pe micuţul său spunând: „Tu eşti tăticul meu”, în timp ce copilul i se cuibăreşte la piept? Este un sentiment minunat.

Noi avem un Tată ceresc care ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa. Eu sunt convins că şi Lui îi place să venim la El şi să spunem „Tu eşti Domnul meu!” Când a fost ultima oară când I-aţi spus lui Dumnezeu acest lucru?

Dragi ascultători, nu fiţi ca oamenii aceia lăudăroşi la care face referire Evanghelia după Matei în capitolul 7: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Aceşti oameni îl numeau Domn dar nici măcar nu-L cunoşteau. Trebuie să credem cu adevărat că Isus Hristos este Domnul nostru, dacă îl numim astfel.

Ps. 16:3

v.3   Sfinţii, cari sînt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.

Vedeţi dar că Dumnezeu este Domnul sfinţilor Săi de pe pământ; acest privilegiu nu este extins asupra tuturor oamenilor, aşa cum indică versetul următor.

Ps. 16:4

v.4 Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n’aduc jertfele lor de sînge, şi nu pun numele lor pe buzele mele.

Traducerea literală a acestui verset sună astfel: „Durerile celor care aleargă după un alt dumnezeu  se vor înmulţi; nu voi turna darurile lor de băutură de sânge şi nu voi lua numele lor pe buzele mele.” Cuvântul dumnezeu  este scris în italice pentru că este pus de traducători. El nu există în original în mod explicit, ci doar implicit. Aceasta înseamnă că oamenii aleargă după altceva, după altcineva care este dumnezeul lor.

Păgânii îşi aveau dumnezeii lor. în vremea lui David, aceştia erau Dagon şi Baal.

Mă amuză cei care spun că nu au nici un crez. Cineva mi-a spus: „Eu nu cred că toţi oamenii au un crez.” Eu i-am răspuns: „Ba da, Crezul tău este acela că nu crezi că trebuie să ai unul”. Nu se poate să nu au nici un crez.

Am văzut odată o biserică în faţa căreia era pus un panou pe care scria: „Nici un crez în afara lui Hristos”. Acesta era crezul credincioşilor din acea biserică, chiar dacă unul mult prea simplificat.

Ps. 16:5, 6

v.5  Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.

v.6  O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată.

Ce  gând minunat: „Domnul este partea mea de moştenire”. Domnul a venit pe pământ conform voii lui Dumnezeu şi a trăit într-o lume a păcatului şi a durerii. El era total străin de cele ce se întâmplau printre oameni. El Se bucura în Iehova şi viaţa Lui era plină de pace şi bucurie.

Psalmistul spune: „Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu”. Ce vrea să spună prin „paharul meu”? Partea de moştenire este ceva ce îmi aparţine – fie că-mi place, fie că nu – este a mea. Paharul meu este ceva ce fac eu să fie al meu. De exemplu, eu îi pun copilului meu la cină porţia lui de mâncare. Dar copilul nu mănâncă tot. Ceea ce i-am pus eu pe farfurie este „partea sau porţia lui”. Ceea ce consumă cu adevărat este „paharul” lui.

Mulţi oameni din această lume care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu toate binecuvântările spirituale nu se bucură de ele. Paharele lor nu sunt pline de dau pe-afară. De fapt, nu au prea mult în paharele lor.

Dumnezeu vrea să ne bucurăm de viaţă. Isus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 15:11).

Cei mai mulţi dintre noi ne bucurăm câteodată, dar în nici un caz nu suntem veseli tot timpul. Dumnezeu spune însă că, dacă îl avem pe El, putem să fim plini de viaţă şi de bucurie tot timpul.

Ps. 16:7

v.7  Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima.

La ce vă gândiţi noaptea, când nu puteţi dormi? Psalmistul se gândea la Domnul Dumnezeul său. Iată-ne ajunşi la versetele citate în Noul Testament:

Ps. 16:8-10

v.8  Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.

v.9  De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.

v.10  Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.

Acesta este psalmul învierii lui Isus Hristos. Acesta a fost punctul central al mesajului lui Petru din ziua Cinzecimii. „Căci David zice despre El: ”Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde; căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.’ Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era prooroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” (Fapte 2:25-31). Petru a spus clar că versetele 8-10 din Psalmul 16 se referă la învierea lui Hristos.

Unii comentatori liberali ai Bibliei spun că Psalmul 16 nu se referă deloc la învierea lui Hristos. Eu mă gândesc la ce a spus Simon Petru. După ce Petru a predicat în ziua Cincizecimii, câteva mii de oameni s-au întors la Hristos şi au fost mântuiţi, ceea ce a dus la o revoluţie în Imperiul Roman. Având în vedere acest lucru, îmi vine să-i întreb pe teologii liberali: „Câţi oameni se întorc la Dumnezeu prin lucrarea voastră?” Acesta este adevăratul test. Simon Petru a spus că Psalmul 16 se referă la învierea lui Isus Hristos şi eu pe el îl cred.

Dar Petru a mai spus ceva în ziua Cincizecimii: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai lui. Şi acum, o dată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ‘Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’ Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” (Fapte 2:32-36). Este evident că Psalmul 16 se referă la învierea Domnului Isus Hristos.

Şi Pavel a citat din acest psalm. În Fapte 13:35-37, apostolul Pavel spune: „De aceea mai zice şi în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’ Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea. Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.” Şi Pavel susţinea că Psalmul 16 este Psalmul învierii lui Isus.

În versetul 8 al acestui psalm este vorba despre viaţa lui Hristos: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” Acesta este drumul pe care I-a urmat El aici, pe pământ, şi acesta este drumul pe care vreau să-l urmez şi eu.

În versetul 9, se face referire la moartea lui Hristos: „De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte.” Isus a murit pe cruce ştiind că Dumnezeu îl va învia din morţi.

Mai departe, în versetul 10 avem învierea lui Hristos: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.”

Şi în versetul 11 avem înălţarea la cer a lui Hristos:

Ps. 16:11

v.11  îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Fetei Tale sînt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta Ta.

Aşa cum puteţi observa, acesta este un psalm al învierii minunat şi aşa este folosit în Noul Testament, învierea lui Hristos este profeţită în mod clar în acest psalm mesianic.

Dragii mei prieteni, nu ştiu ce emoţii încercaţi când citiţi aceste cuvinte dar cred că ar trebui să fim plini de bucurie şi nădejde în ceea ce priveşte viitorul nostru.

Nu cred că avem de unde să extragem din altă parte, optimism şi vorbesc despre un optimism veritabil, nu unul fabricat în mod artificial prin ignorarea realităţii.

Dacă privim în jurul nostru şi suntem dispuşi să admitem în mod obiectiv ceea ce se întâmplă, atunci ar trebui să fim chiar mai pesimişti decât suntem. Totul pare să se prăbuşească în jurul nostru.

Eu unul disting o exacerbare a extremelor. Privind la contextul politic, observ pronunţate tendinţe spre globalizare, tendinţe care vin în contradicţie cu la fel de pronunţate tendinţe naţionaliste. Ce iese de aici – conflict.

Sau, haideţi să privim la natură. Pe de o parte sunt zone în care se manifestă de ce în ce mai pregnant seceta pe când în alte părţi apar tot mai dese inundaţii.

Dar să privim şi la comportamentul nostru. Traversăm vremuri de mare confuzie.

Nu mai ştim care sunt adevăratele valori. Oamenii în vârstă sunt cuprinşi de disperare datorită greutăţilor, tinerii se abandonează ignoranţei, şi toate acestea pentru că nădejdea omenirii este acum umbrită.

Sunt prea puţini cei care nu se raportează doar la o existenţă scurtă şi zbuciumată aici

pe pământ ci se gândesc la veşnicia pentru care ne-a creat Dumnezeu.

Lipsa aceasta de speranţă, viziunea măreţei întâlniri cu cel ce ne-a creat generează această mentalitate tunelară, o mentalitate îngustată şi plină de frustrări.

Dragii mei, soluţia ieşirii noastre din această stare este îmbogăţirea viziunii noastre cu acea imagine a poziţiei pe care o ocupă Domnul Isus. El este Domn, este în control asupra tuturor lucrurilor şi dacă El controlează trecutul şi prezentul atunci, avem o certitudine că va controla şi viitorul.

Ori o asemenea perspectivă are menirea de a aduce bucurie, linişte şi nădejde în viaţa celui care a devenit copil al lui Dumnezeu.

Deci, dragi prieteni, cereţi-i lui Dumnezeu să vă ajute să dobândiţi această minunată perspectivă asupra viitorului vostru şi până când ne vom întâlni din nou.

„Rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu!„.