Itinerar Biblic Ep.0329 – FAPTELE APOSTOLILOR Cap. 26

 

Tema: Pavel înaintea lui Agripa

 

Dragi ascultători, parcă ne-am familiarizat deja atât de mult cu prezenţa lui Pavel încât ne vine greu să credem că numai peste două capitole ne vom despărţi de el.

Călăuziţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, şi însoţindu-l pe Pavel am făcut cunoştinţă cu locuri deosebite, cu oameni dar şi cu evenimente cu totul neobişnuite.

În această ultimă parte a cărţii Faptele Apostolilor, am fost alături de Pavel în întâlnirile lui cu personalităţi de prim rang ale imperiului roman. Este important să observăm că nu a fost vorba de abilităţile deosebite ale lui Pavel, deşi este un om deosebit, ci a fost vorba despre planul lui Dumnezeu pe care Pavel îl împlinea prin ascultare.

Ce lecţii minunate dragi prieteni în ce priveşte chiar viaţa noastră. Cred că trebuie să învăţăm de la Pavel ce binecuvântări aduce ascultarea necondiţionată, supunerea şi credincioşia.

Aşa cum am văzut în capitolele trecute, Pavel a apărut pe rând în faţa lui Felix, apoi Festus şi în cele din urmă apare, iată, înaintea împăratului Agripa.

Motivul pentru toate aceste întâlniri îl constituie încercarea iudeilor de scăpa de Pavel. Văzând că nu au suportul romanilor pentru a-l omorî pe cale legală, au pus la cale tot felul de comploturi pentru a ajunge cumva la el.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, prezenţa lui Pavel în mijlocul acestor oameni corupţi, oameni preocupaţi mai mult de plăcerile lor decât de orice altceva, era necesară pentru a le aduce şi lor lumina mesajului Evangheliei.

Nu cred că aceşti oameni ar fi avut ocazia să asculte în altă parte acest mesaj  al eliberării din legăturile păcatului. Nu cred că s-ar fi  confruntat în altă parte cu vestea despre judecata care lor nu le aducea nimic bun. Dar, în grija lui, Dumnezeu le trimite pe unul din cei mai mari predicatori, pe Pavel, pentru a le împărtăşi toate aceste lucruri.

Din păcate, aceşti cârmuitori nu se dezmint. Felix şi soţia sa îl amână pe Pavel spunând că vor medita altădată la mesajul lui cu privire la înfrânare şi judecată. N-au mai făcut-o. Festus l-a privit pe Pavel doar ca pe  o curiozitate şi ca pe un prilej de a  obţine noi favoruri politice.

Iată acum un nou cuplu: Agripa şi Berenice. Veniţi în vizită la Cezarea aud şi ei vorbindu-se despre Pavel.

De fapt, cred că nu doar despre Pavel au auzit ei vorbindu-se ci despre întreaga mişcare creştină, numită atunci „Calea”. Calea aceasta în unele locuri stârnea împotriviri atât de mari, iar în alte locuri, oameni o urmau dispuşi la foarte mari sacrificii. Ce se întâmpla de fapt? Foarte mulţi erau nedumeriţi. Nu înţelegeau încă cum puteau muri oameni pentru nişte convingeri religioase. Şi ei aveau zei, dar nu aveau un asemenea devotament.

Ei bine, acum li se oferea ocazia să audă mai multe despre această cale de la una dintre cele mai autorizate persoane Pavel.

Astfel, Festus organizează această întâlnire dintre Agripa şi Pavel într-o manieră ce ne face să ne gândim mai mult la un spectacol decât la un interes real pentru cauza unui om.

Din păcate, oamenii nu s-au schimbat prea mult nici astăzi. Sunt mulţi cei care fac din interesul religios un spectacol exterior decât o problemă de suflet, aşa cum ar trebui să fie în mod normal.

Agripa şi Berenice, aşa cum am văzut în capitolul 25, au apărut cu mare fală la această întâlnire. Plini de strălucire ai priveau peste cei de acolo cu vădită superioritate.

Dar să  lăsăm deoparte strălucirea şi fastul din acea sală şi să ne îndreptăm atenţia asupra celor două personaje principale: Agripa şi Pavel. Ce contrast între ei! Unul din ei este în purpură, celălalt în haine de închisoare. Unul este pe tron, celălalt în cătuşe. Unul poartă o coroană, celălalt are ca podoabă lanţurile.

Agripa  însă, este împărat, dar este înrobit de păcat. Pavel este un prizonier în lanţuri dar care se bucură de libertatea în Hristos, libertate care vine o dată cu iertarea păcatelor. Agripa este un împărat pământesc care nu poate să-l elibereze nici pe Pavel, nici pe sine însuşi. Pavel este un ambasador al Regelui regilor care l-a eliberat pe el şi care-l poate elibera şi pe Agripa de efectele păcatelor neiertate.

Să ne amintim faptul că Agripa era membru al familiei lui Irod. El făcea parte din cea mai rea familie din câte au existat vreodată. Este cea mai rea familie menţionată de Biblie. Cred că Ahab şi Izabela erau mici copii de Şcoală duminicală pe lângă familia lui Irod.

Agripa era un om inteligent, un om deosebit în multe privinţa, în ciuda rădăcinilor sale. El cunoştea Legea mozaică, cel puţin textul ei. Pavel era bucuros de acest lucru pentru că avea prilejul de a vorbi cu un om instruit care putea înţelege natura acuzaţiilor care îi erau aduse.

Aşa cum am mai spus, nu pot să nu mă gândesc că Pavel şi-a mai pierdut din răbdare în timpul celor doi ani de temniţă. El apăruse înaintea mulţimii din Ierusalim, înaintea căpitanului, înaintea lui Felix (atât public, cât şi în particular). Apoi a apărut înaintea lui Festus şi, în cele din urmă, înaintea lui Agripa. Nici unul din ceilalţi oameni nu înţelesese originea acuzaţiilor aduse de iudei lui Pavel. Şi nu au înţeles nici Evanghelia. Acest lucru este adevărat şi în privinţa căpitanului roman din Ierusalim. Este uimitor faptul că oamenii aceştia trăiau în acea zonă, veneau în contact cu creştini, îl auziseră pe apostolul Pavel predicând şi totuşi nu au înţeles despre ce era vorba. Şi totuşi, aceasta era situaţia.

Apelul pe care-l face Pavel ca Agripa să vină la Hristos este extraordinar. Este logic şi inteligent. În loc să fie un discurs de apărare, este o proclamare a Evangheliei.

Să urmărim deci detaliile acestei întâlniri aşa cum apar ele în capitolul 26 al cărţii Faptele Apostolilor. Fapte 26:1-3

v.1  Agripa a zis lui Pavel: ,,Ai voie să te aperi!“ Pavel a întins mîna, şi a început să se apere astfel:

v.2  ,,Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de cari sînt pîrît de Iudei;

v.3  căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.

Pavel vorbeşte acum cu un om care înţelege despre ce este vorba. Agripa este un om inteligent care cunoaşte Legea mozaică şi înţelege cultura iudaică. Pavel se bucură că are prilejul de a vorbi cu un om care înţelege adevărata natură a acestui caz. Şi Pavel cunoaşte Legea mozaică, dar el L-a întâlnit pe Hristos. Acum, Legea are o nouă semnificaţie pentru el. Sufletul lui Pavel este inundat de o nouă lumină. Acum el vede că Hristos este sfârşitul Legii în ce priveşte neprihănirea. El ştie că Dumnezeu a pus la dispoziţia omului ceea ce tot El a cerut. Pavel ştie că Dumnezeu este bun şi, prin Hristos, este plin de îndurare.

Apostolul doreşte ca împăratul Agripa să înţeleagă toate acestea. O pasiune mistuitoare umple sufletul lui Pavel în timp ce vorbeşte. Părerea mea este că avem aici capodopera vieţii sale. Cuvântarea sa de pe dealul lui Marte este grozavă, dar nu se compară cu acest mesaj.

Deşi erau prezenţi câteva sute de oameni, Pavel vorbeşte unuia singur. El încearcă să-l câştige pe împăratul Agripa pentru Hristos.

Apostolul Pavel începe cu o introducere curtenitoare prin care îi spune lui Agripa cât de mult se bucură pentru acest prilej. Apoi îi prezintă sumar tinereţea şi pregătirea sa. El continuă cu relatarea întoarcerii sale la Dumnezeu. În final, el încearcă să-L aducă pe acest om la Hristos.

Aş dori să citim acest fragment fără oprire şi apoi voi face câteva comentarii.

v.2  ,,Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de cari sînt pîrît de Iudei;

v.3  căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.

v.4  Viaţa mea, din cele dintîi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi Iudeii, pentrucă am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.

v.5  Dacă vor să mărturisească, ei ştiu dela început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiunii noastre.

v.6  Şi acum, sînt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri, şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, cari slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sînt pîrît eu de Iudei!

v.8  Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?

v.9  Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,

v10  şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta dela preoţii cei mai de seamă; şi, cînd erau osîndiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.

v.11  I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam pînă şi în cetăţile străine.

v.12   În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire dela preoţii cei mai de seamă.

v.13  Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.

v.14  Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ,Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci, cu piciorul înapoi în vîrful unui ţepuş.“

v.15  ,Cine eşti, Doamne?` am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ,Eu sînt Isus, pe care-L prigoneşti.

v.16  Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atît al lucrurilor, pe cari le-ai văzut, cît şi al lucrurilor, pe cari Mă vei vedea făcându-le.

v.17  Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet,

v.18  ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.“

v.19  De aceea, împărate Agripa, n’am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.

v.20 Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.

v.21  Iată de ce au pus Iudeii mîna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare.

v.22  Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic dela ce au spus proorocii şi Moise că are să se întîmple;

v.23  şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintîi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.“

După ce Pavel explică pe scurt purtarea sa, care era rezultatul firesc al instruirii sale, el continuă prin a spune cum a trăit ca fariseu, pentru ca apoi să treacă la experienţa de pe drumul Damascului.

El spune: “Am crezut că trebuie să fac multe împotriva Numelui lui Isus din Nazaret.” Domnul Isus nu a avut niciodată un duşman mai înverşunat şi mai brutal decât Saul din Tars. El avea o ură aprigă împotriva lui Isus Hristos şi a Evangheliei. Pavel vorbeşte despre prigonirea Bisericii din Ierusalim şi despre numărul mare de creştini pe care i-a aruncat în temniţă. Acesta este unul din motivele pentru care a putut îndura doi ani de închisoare şi un tratament dur şi nedrept din partea conducătorilor religioşi. El înţelegea perfect ce simt aceştia.

În versetul 13 începe relatarea experienţei pe care a avut-o pe drumul Damascului. El spune cum i-a vorbit Isus, cum a căzut cu faţa la pământ şi cum a auzit glasul Domnului. Apoi Pavel şi-a dat seama că se împotrivea voii lui Dumnezeu. Peste câţiva ani, când le-a scris filipenilor despre această experienţă, el spunea: “Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:7-8).

În viaţa lui a avut loc o revoluţie. El se încrezuse până atunci în religie, dar după ce L-a primit pe Hristos a renunţat la religia sa. Câştigul a fost socotit ca pierdere. Isus Hristos, Cel pe care îl urâse mai presus de orice, a devenit Persoana cea mai importantă din viaţa sa.

În continuare, Pavel explică înaintea lui Agripa şi a lui Festus realitatea viziunii pe care o avusese. Domnul îl însărcinase să predice neevreilor şi îi promisese că îl va scăpa din mâna lor. Aceasta a fost o lovitură de teatru. Într-adevăr, el se afla în acele momente în faţa celor doi oameni puternici care erau Agripa şi Festus, dar care nu-l puteau nici măcar atinge pentru că el ceruse să fie judecat de Cezar. Şi încă le mai predică şi Evanghelia!

Începând cu versetul 19, Pavel vorbeşte despre răspunsul său la viziunea pe care o avusese. “De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.” Cu alte cuvinte: “Ce puteam face? Nu ai fi făcut şi tu la fel?”

Încă de la început Pavel arată clar că noua Cale este o dezvoltare şi o împlinire a Vechiului Testament. “Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple” (v. 22). Calea nu contravine Vechiului Testament.

Acum Pavel prezintă Evanghelia înaintea lui Agripa – şi toată mulţimea adunată acolo în ziua aceea are ocazia s-o audă. “Şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor” (v. 23). Sunt convins că Pavel a accentuat cuvântul “Neamuri” pentru că Agripa era un reprezentant al lor. Observaţi cum a prezentat Pavel Evanghelia: Hristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat. Pavel subliniază învierea, aşa cum face de fiecare dată. Dragi prieteni, nu ar trebui să predicăm niciodată numai despre moartea lui Hristos, fără să menţionăm învierea. Pavel arată augustei adunări că Dumnezeu a intervenit în istoria omului şi a făcut ceva pentru om. Dumnezeu Şi-a demonstrat dragostea pentru om – atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că L-a dat pe singurul Său Fiu.

Brusc apare o întrerupere. Guvernatorul Festus nu se simţea tocmai bine.

v.24   Pe cînd vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: ,,Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.“

v.25  ,,Nu sînt nebun, prea alesule Festus,“ a răspuns Pavel; ,,dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.

Ce păcat că Pavel a fost întrerupt în acest punct al discursului său! Dar observaţi cât de amabil îi răspunde Pavel. Sigur că răspunsul său calm demonstrează că nu este nebun, şi nici fanatic.

În zilele noastre, mulţi slujitori ai Domnului se tem că nu sunt destul de intelectuali, că pot fi consideraţi fanatici, aşa că nici nu mai proclamă marile adevăruri ale Evangheliei.

Dragi prieteni, ar trebui să acceptăm să fim luaţi drept nebuni, fără a adopta însă comportamentul acestora. Să învăţăm să prezentăm Evanghelia în mod sobru şi exact, aşa cum a făcut-o Pavel.

După ce i-a răspuns lui Festus, Pavel şi-a îndreptat atenţia asupra împăratului Agripa cu o întrebare.

v.26  Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sînt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s’au petrecut într’un colţ!

v.27  Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.“

Este posibil să crezi nişte fapte fără ca ele să aibă nici o semnificaţie pentru tine. Poate că voi cunoaşteţi faptele Evangheliei – Isus a murit pentru păcatele voastre, a fost îngropat şi a înviat – dar relaţia voastră faţă de aceste fapte este cea care contează.

v.28  Şi Agripa a zis lui Pavel: ,,Curînd mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!“

v.29  ,,Fie curînd, fie tîrziu“, a răspuns Pavel, ,,să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi ceice mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum sînt eu, afară de lanţurile acestea.“

Agripa era un om inteligent. El a răspuns: “În puţin timp mă îndupleci să mă fac creştin!” (trad. lit.). Versiunea engleză sună astfel: “Aproape că m-ai convins să fiu creştin!”  Ştiţi că dacă sunteţi doar aproape creştini, sunteţi pierduţi pentru întreaga veşnicie? Cât de tragic este acest lucru! “Aproape” nu este de ajuns dragii mei!. Este totul sau nimic. Ori Îl primiţi pe Hristos, ori Îl respingeţi. Nu există cale de mijloc. Nici un teolog nu poate epuiza profunzimea conceptului mântuirii. Şi totuşi, este destul de simplu pentru ca şi cel mai simplu om să înţeleagă acest lucru. Fie credeţi în Hristos şi El este Mântuitorul vostru, fie nu credeţi. Nu este cale de mijloc. Nu se poate să fiţi aproape mântuiţi.

Pavel îi răspunde lui Agripa: “Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” Pavel le spune celor prezenţi că dorinţa lui este acea ca toţi să aibă o relaţie personală cu Isus Hristos şi să fie ca el, dar fără lanţurile de care este legat el.

Pavel nu doreşte lanţuri nimănui. Acesta este omul care fusese un fariseu mândru şi zelos. Acesta este omul care, cu câţiva ani în urmă, îi punea în lanţuri pe creştini şi îi trimitea la moarte. Acum atitudinea lui este cu totul schimbată. El îşi doreşte ca toţi oamenii să devină creştini şi să aibă o relaţie adevărată, personală cu Isus Hristos.

Nu se poate să nu fim uimiţi de transformarea radicală care a avut loc în Saul din Tars. Care este explicaţia? Acest lucru a fost posibil pentru că Isus este viu! El a înviat din morţi! De aceea a spus Pavel spre începutul mărturiei sale înaintea lui Agripa: “Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?” Nu este nimic iraţional în acest lucru! O mie nouă sute de ani de dezvoltare a cunoaşterii omeneşti în tot mai multe domenii fac din Înviere un lucru tot mai credibil astăzi. De fapt, nouă ar trebui să ne fie mai uşor să credem în Înviere astăzi decât le era oamenilor din vremea lui Pavel.

Pentru că Isus a înviat din morţi, va fi o altă judecată. Şi va fi un alt tron pe care va sta Isus. Şi va fi şi un alt prizonier – tu sau eu. Fie credeţi în El şi-L primiţi ca Mântuitor şi Domn, fie veţi da socoteală înaintea Lui în ziua aceea. Învierea este foarte importantă şi pentru cel mântuit, şi pentru cel nemântuit.

v.30  Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei, s’au sculat.

v.31  Şi cînd au plecat, ziceau unii către alţii: ,,Omul acesta n’a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.“

v.32  Şi Agripa a zis lui Festus: ,,Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n’ar fi cerut să fie judecat de Cezar.“

Este evident acum că Pavel va merge la Roma. Am menţionat anterior că unii oameni se întreabă dacă Pavel a procedat bine când a cerut să fie dus înaintea lui Cezar. Eu nu cred că Pavel a făcut o greşeală în acest caz.

În Epistola lui Pavel către Romani apostolul îşi exprimă dorinţa aprinsă de a merge la Roma. “Şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră” (Romani 1:10-11).

Da, Pavel se îndreaptă spre Roma. Poate că vă întrebaţi dacă a avut o călătorie fructuoasă. A fost fructuoasă pentru că a fost voia lui Dumnezeu ca Pavel să meargă la Roma. Atunci când eşti în voia lui Dumnezeu nu ajungi niciodată la eşec! Să ţinem minte acest lucru!