tinerar Biblic Ep.0144 – Levitic Cap.2 Vers.1-16

 

Rezumat

  • Jertfa de mâncare

Dragi ascultători, am văzut cât de importantă este jertfa arderii de tot. Ea face parte din acele jertfe care sunt de un miros plăcut înaintea Domnului. Tot din această categorie face parte şi jertfa de mâncare.

Jertfa în sine vorbeşte despre persoana şi despre lucrarea lui Hristos. Arderea de tot era o imagine a lui Hristos atât în profunzimea ei, cât şi în moarte. Jertfa de mâncare ne descoperă umanitatea lui Isus în toată perfecţiunea şi frumuseţea ei.

Pe măsură ce citiţi despre această jertfă, veţi descoperi că totul sună ca o reţetă pentru pâine. Pentru că asta şi este. Această jertfă este diferită de toate celelalte, pentru că nu implică vărsare de sânge. Totuşi, era adusă împreună cu o altă jertfă în care se vărsa sânge. Această jertfă putea fi adusă fie coaptă, fie necoaptă. Aaron şi fiii lui primeau o parte din această jertfă pentru ei înşişi. Aceasta trebuia să fie mâncată de toţi membrii de sex masculin din familia lui Aaron.

Jertfa de mâncare prezintă umanitatea lui Hristos în toată perfecţiunea ei. Aici nu se are în vedere divinitatea lui Hristos. El era întru totul om şi omul perfect. Scopul lui Dumnezeu pentru om este împlinit în Isus. El este al doilea om, dar ultimul Adam. Nu va mai fi nici un Adam, dar vor fi oameni care sunt făcuţi asemenea Lui. El este ultimul Adam, Căpetenia oamenilor noi. “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

Dragi prieteni, omul, în starea lui de astăzi, este cel mai mare eşec, reprezintă cea mai mare ratare din universul lui Dumnezeu. V-aţi gândit vreodată la acest lucru? Scripturile vorbesc foarte clar şi sunt foarte exacte în acest punct. “Toţi s-au abătut (originalul sugerează că este vorba despre un naufragiu), şi au ajuns nişte netrebnici”; şi “Toţi ai păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:12 şi 23).

Dumnezeu nu ne poate mântui pe baza faptului că ţinem Legea Lui, pentru simplul motiv că El ne vede toate imperfecţiunile. Noi nu putem să ţinem Legea, nu-i putem împlini toate cerinţele. Noi nu-I putem da lui Dumnezeu ceva desăvârşit, pentru că noi nu suntem desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate mântui în nedesăvârşirea noastră pentru că El este un Dumnezeu sfânt şi cere neprihănire absolută şi perfecţiune. Noi nu-I putem oferi lui Dumnezeu decât imperfecţiune. Prin urmare, omul este un eşec.

Expresia “şi nu au cunoscut calea păcii” este confirmată în fiecare ziar, în fiecare zi. De ce? Pentru că războiul şi violenţa îşi au sălaşul în chiar inima omului. Aproape că ne vine să zâmbim – cu amărăciune, ce-i drept – când auzim că un marş al păcii s-a transformat într-o încăierare! Cu o energie plină de ardoare, omul încearcă să pună în funcţiune instrumentele cele mai capabile pentru o distrugere cât mai înspăimântătoare. Cu siguranţă nu acesta ar trebui să fie scopul omului!

Dumnezeu are în vedere un alt scop pentru om şi dacă vreţi să vedeţi ce are El de gând, priviţi la Isus! Acesta este Omul în care Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea. Umanitatea Lui era încărcată de o anumită glorie. Frumuseţea lui Isus era într-adevăr o mireasmă dulce înaintea Tatălui. Venirea Lui a fost o doxologie; rămânerea Lui pe pământ pentru un număr de ani a fost o binecuvântare; iar plecarea Lui a fost o benedicţiune, o revărsare a graţiei divine.

Jertfa de mâncare comportă două aspecte importante: ingredientele incluse şi ingredientele excluse.

Dar să trecem în revistă sumarul acestui capitol:

Avem mai întâi prezentată jertfa de mâncare care ne vorbeşte despre frumuseţea lui Hristos. Iată cum este prezentată această jertfă:

  1. frământată dar necoaptă, versetele 1-3
  2. frământată şi coaptă, versetele 4-13
  3. primele roade, spice coapte de curând, untdelemn şi tămâie, versetele 14-16
  4. Legea jertfelor de mâncare, capitolul 6:14-23

Să mergem acum la prima parte, la modul în care se prepară:

v.1 Cînd va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mîncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămîie.

Darul de mâncare trebuia să fie făcut din floarea făinii, adică dintr-o făină foarte fină, lucru puţin obişnuit în vremea aceea. Atunci nu existau mori de măcinat de genul celor pe care le avem în prezent. Grâul era măcinat de mână, într-un vas de piatră. Era ca un fel de mojar şi ei pisau grâul cu pistilul până când acesta devenea fin. Adesea făina avea o granulaţie mare, neomogenă, mai ales dacă cel care măcina era grăbit sau neatent. Pentru ca făina să fie foarte fină, era nevoie de foarte mult timp. Această jertfă trebuia făcută din făină foarte fină, ceea ce înseamnă că era bine pisată.

Acest lucru ni-L arată pe Isus Hristos în întreaga Sa personalitate. Sunt convins că unii ar folosi termenul de personalitate bine-integrată. Isus era o persoană normală. De fapt, cred că El a fost singura persoană normală care a trăit vreodată pe acest pământ. Păcatul i-a deformat pe toţi oamenii, a făcut din întreaga rasă umană o rasă de oameni anormali. Unele aspecte ale personalităţii s-au supradezvoltat în detrimentul altora.

Aşa cum a spus recent un cunoscut psiholog, toată omenirea este puţin dezaxată. Isus a fost singura persoană normală.

Gândiţi-vă la cât de imperfecte erau toate personajele Bibliei. Samson avea puterea de a face minuni prin forţa sa brută, dar era slab atât în voinţă, cât şi în gândire. Era mai degrabă un om slab de înger. Pavel era un uriaş intelectual, dar avea o mare slăbiciune trupească. Simon Petru era condus de sentimentele şi emoţiile sale. El a declarat că va muri pentru Domnul, dar a negat că-L cunoaşte, ceea ce demonstrează că avea probleme la capitolul voinţă. Împăratul Saul era egoist şi încăpăţânat, niciodată dispus să-şi plece genunchiul în supunere faţă de Dumnezeu. Aceasta a dus la înlocuirea şi, în cele din urmă, la moartea lui. Toţi aceşti bărbaţi au avut slăbiciunile şi defectele lor. Ei au avut personalităţi sub- sau supradezvoltate.

Spre deosebire de ei şi într-un constrast puternic, Isus era un om echilibrat. Nu exista nici cel mai mic dezechilibru între diferitele aspecte ale personalităţii Sale. Tot la fel de bine putea să-i alunge pe schimbătorii de bani din Templu şi să-i ia pe copilaşi în braţe. La doisprezece ani îi uimea pe cărturari şi pe conducătorii religioşi ai Israelului. Când începea să-i înveţe pe oameni, aceştia se minunau şi spuneau: “Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?” (Ioan 7:15). Cu toate acestea, Domnul Isus nu a făcut apel la intelect ca bază pentru vreuna din judecăţile Sale. Aţi observat că acesta nu a fost niciodată un criteriu pentru purtarea Lui? Isus a venit să facă voia Tatălui şi acesta era motivul tuturor acţiunilor Sale.

Isus a plâns pentru Lazăr, dar şi pentru nepăsătoarea cetate a Ierusalimului. La fel de adevărat este că El l-a înviat pe Lazăr din morţi şi a pronunţat o judecată severă la adresa Ierusalimului (care a fost împlinită cu mare exactitate).  Isus nu era nici călăuzit, nici dominat de sentimentele Sale. Nu a fost un om încăpăţânat, şi totuşi nimic nu-L putea împiedica să meargă la Ierusalim unde Îl aştepta moartea pe cruce. El era gata oricând să spună: “M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). El nu era condus de voinţa proprie în acţiunile Sale. În tot ce făcea şi spunea, El Îşi păstra echilibrul şi constanţa. Spre deosebire de viaţa noastră, care are nenumărate suişuri şi coborâşuri, precum şi abrupte ruperi de ritm, drumul vieţii lui Isus era clar, drept şi neted.

Următoarea prevedere privitoare la jertfa de mâncare este: “Să torni untdelemn peste ea” – uleiul de măsline ne vorbeşte despre Duhul Sfânt. Aici, în versetul 6, uleiul este turnat peste jertfă. În versetele 4 şi 5, darul de mâncare trebuie frământat cu untdelemn sau stropit cu untdelemn. Jertfa era pregătită cu ulei. Uleiul era o componentă foarte importantă a jertfei şi era aplicat în multe feluri.

Importanţa Duhului Sfânt în viaţa Domnului Isus Hristos este cât se poate de clară.

El S-a născut din Duhul – “frământat, amestecat cu untdelemn” ne spune Luca 1:35.

Isus a fost botezat cu Duhul – “stropit cu untdelemn” spune Matei 3:16, 17.

Marcu ne spune că Domnul Isus a fost condus de Duhul – “să torni untdelemn peste ea” (Marcu 1:12).

Domnul Isus a învăţat, a făcut minuni, S-a adus pe Sine ca jertfă în puterea Duhului Sfânt – “cu untdelemn” ne spune Ioan 3:34 şi Matei 12:28.

Dacă Domnul Isus, desăvârşit în umanitatea Sa, a avut nevoie de Duhul Sfânt, cu atât mai mult vom avea noi nevoie de El. Nu putem face nimic singuri.

Tămâia era făcută după o formulă secretă. Era ceva diferit de tămâia curată, care intra însă în compoziţia ei (vezi Exod 30:34). Era obţinută dintr-o plantă sau un arbore, probabil din scoarţă sau din frunze. Aroma ei puternică se simţea numai atunci când era zdrobită, pisată, arsă ori pusă sub presiune. Toate acestea ne duc cu gândul la viaţa Domnului Isus. Mireasma vieţii Lui S-a manifestat sub focul presiunilor de tot felul, al persecuţiilor şi tensiunilor potrivnicilor Săi. De aceea a putut spune Tatăl că Îşi găseşte plăcerea în El. Viaţa lui Isus avea o mireasmă aparte şi la fel ar trebui să fie şi mireasma vieţii noastre, de vreme ce suntem ai Lui.

v.2  S’o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămîia, şi s’o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.

Preoţii primeau o parte din jertfa de mâncare. Ei trebuia să ia o anumită cantitate din fiecare produs. Se pare că ceea ce rămânea era amestecat şi ars pe altar.

v.3  Ce va rămînea din darul acesta de mîncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfînt între jertfele de mîncare, mistuite de foc înaintea Domnului.

Accentul este pus pe faptul că această jertfă era arsă pe altar deşi vărsarea de sânge nu era asociată cu ea. Este subliniată importanţa focului (versetele 2, 9, 16 şi capitolele 6:15, 17, 18).

Dar să mergem mai departe:

v.4  Dacă vei aduce ca jertfă de mîncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frămîntate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.

v.5  Dacă darul tău, adus ca jertfă de mîncare, va fi o turtă coaptă în tigae, să fie făcută din floarea făinii, nedospită şi frămîntată cu untdelemn.

v.6  S’o frîngi în bucăţi, şi să torni untdelemn pe ea; acesta este un dar adus ca jertfă de mîncare.

v.7  Dacă darul tău adus ca jertfă de mîncare va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn.

v.8  Darul de mîncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului; şi anume, să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar.

  1. 9 Preotul va lua din darul de mîncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte, şi o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mîncare, de un miros plăcut Domnului.

v.10  Ce va rămînea din darul acesta de mîncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfînt între darurile mistuite de foc înaintea Domnului.

Acestea sunt instrucţiunile amănunţite pentru ritualul jertfei de mâncare. Sincer vorbind, toate acestea seamănă cu o reţetă pentru pâine. Se repetă de mai multe ori indicaţiile referitoare la floarea făinii şi la untdelemn. De asemenea, se fac referiri dese la foc. Vreau să subliniez faptul că aici focul nu simbolizează în nici un caz iadul. Este energia purificatoare şi puterea care au adus mireasma în viaţa lui Hristos.

În versetul 9 se face referire la darul adus ca jertfă de mâncare de un miros plăcut Domnului. Semnificaţia finală şi deplină a acestei jertfe constă în ceea ce vede Dumnezeu în Hristos. Mireasma Lui a ieşit sub presiune. Din experienţă, noi putem spune că sub presiune, viaţa noastră nu are întotdeauna o mireasmă plăcută. Am auzit creştini spunând lucruri foarte urâte în situaţii de criză. Spre deosebire de noi, viaţa lui Isus avea o mireasmă tot mai puternică pe măsură ce creşteau presiunile exercitate asupra Lui. El a putut spune: “Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8:29).

Ce rămânea din jertfa de mâncare revenea lui Aaron şi fiilor săi. Creştinii au privilegiul suprem de a-L împărţi pe Hristos cu Dumnezeu Tatăl. Ce vedeţi voi în El? Aţi simţit mireasma plăcută a vieţii Lui?

“Isus le-a zis: ‘Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este pâinea care s-a pogorât din cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac’” (Ioan 6:53-58). Dacă vrem ca viaţa noastră să aibă un miros plăcut, trebuie să ne hrănim cu Hristos. Nu la modul propriu, desigur. Nu suntem canibali. Ne hrănim cu Hristos prin credinţă şi ni-L însuşim în viaţa noastră. Şi dacă ne hrănim cu El, dulceaţa, aroma vieţii Lui trebuie să apară şi în viaţa noastră.

v.11 Niciunul din darurile, pe cari le veţi aduce ca jertfă de mîncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mîncare mistuită de foc înaintea Domnului.

Ingredientele excluse din această jertfă sunt la fel de importante ca ingredientele incluse. Cele două menţionate aici sunt aluatul şi mierea.

Aluatul este menţionat de multe ori în Biblie şi de fiecare dată este prezentat ca principiu al răului. Domnul Isus Hristos i-a avertizat pe ucenici cu privire la aluatul fariseilor. El Se referea astfel la învăţăturile, la doctrina lor. Acesta este aluatul. Învăţăturile rele sunt aluatul. Aluatul, ca principiu al răului, trebuie exclus din jertfa de mâncare. În Hristos nu este nici un fel de rău. În viaţa lui Hristos nu a existat păcat.

Dar era exclusă şi mierea. Mierea reprezintă dulceaţa naturală. Aceasta se va acri, la fel cum aluatul este un ingredient care acreşte. Unii creştini îşi pun o mască de pioşenie atunci când sunt în public. Ei afişează un zâmbet de duminică. Vorbesc numai cu “dragă frate” şi “dragă soră”. Contrar acestor aparenţe, aceşti oameni nu se sfiesc să bârfească şi să calomnieze în modul cel mai nemilos şi urât cu putinţă. Ei sunt mult mai periculoşi decât un om înarmat. Sunt mulţi cei care au miere în viaţa lor.

Domnul Isus a spus lucrurilor pe nume. În viaţa Lui nu a existat nimic corupt. El nu a manifestat dulceaţa mierii şi în vorbirea Lui nu s-a găsit aluatul care să fie pe placul oamenilor.

v.12  Ca jertfă de mîncare din cele dintîi roade, veţi putea să le aduceţi Domnului; dar ca dar de mîncare de un miros plăcut, să nu fie aduse pe altar.

Acest dar era o jertfă de miros plăcut, dar nu trebuia să-şi tragă dulceaţa aromei nici din aluat, nici din miere.

v.13  Toate darurile tale de mîncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mîncare sarea, care este semnul legămîntului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mîncare să aduci sare.

Sarea este ingredientul final care era inclus în jertfa de mâncare. Sarea este un conservant şi este opusul aluatului. Aluatul are ca efect alterarea; sarea conservă şi previne alterarea. “Sarea legământului” încă mai este mâncată astăzi printre arabi ca o pecete care leagă pe cineva într-o ascultare credincioasă faţă de un legământ.

Sarea era un semn al credincioşiei între cel care aducea jertfa şi Dumnezeu. Hristos este credincios. Acesta este unul din numele Lui cu multe faţete. El este Credincios şi Adevărat (Apoc. 19:11). El este Domnul Isus.

Hristos S-a dăruit pe Sine Însuşi lui Dumnezeu. Noi ne putem da pe noi înşine lui Dumnezeu datorită îndurării Sale. Noi ar trebui să fim găsiţi credincioşi. Creştinii trebuie să fie sarea lumii. Acest lucru se realizează dacă noi ne aducem ca jertfe vii lui Dumnezeu (Romani 12:1, 2).

Să vedem acum ce spune Dumnezeu cu privire la primele roade:

v.14  Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mîncare din cele dintîi roade, să aduci ca dar de mîncare din cele dintîi roade ale tale, spice coapte de curînd, prăjite la foc şi boabe noi pisate.

v.15  Să torni untdelemn pe ele, şi să adaugi şi tămîie; acesta este un dar de mîncare.

v.16  Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămîia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mîncare, mistuită de foc înaintea Domnului.

Sărbătoarea primelor roade, aşa cum este redată în capitolul 23 din Levitic, în versetele 9-14 era o jertfă de mâncare, la fel ca Rusaliile.

Aşa cum am văzut era o lege cu privire la jertfa arderii de tot. În acelaşi fel este şi o lege a jertfei de mâncare. Ea  este dată în Levitic 6:14-23. Ea ne descoperă faptul că era adusă şi o jertfă de mâncare o dată cu arderea de tot adusă dimineaţa şi seara vedeţi, de asemenea,  Exodul 29:39, 40.

Jertfa de mâncare ni-L înfăţişează pe Hristos în consacrarea Sa. De asemenea, ea reprezintă sfinţirea credincioşilor în Hristos. Ea descrie umanitatea perfectă a lui Isus Hristos.

Dragi ascultători, Domnul Isus a venit şi a trăit ca unul dintre noi, pentru ca apoi să moară pentru noi şi pentru ca moartea Lui să ne mântuiască. Dar, noi, ce facem pentru El?