tinerar Biblic Ep.0142 – Levitic cap. 1:1- 4 Introducere

 

Rezumat

·         Introducere.

·         Jertfele de un miros plăcut.

·         Prezentarea arderii de tot ca model pentru jertfa Domnului Isus.

 

Dragi ascultători, suntem la începutul unui nou drum, prin Vechiul Testament, de această dată.

Să ne aducem însă aminte că până în acest moment am făcut cunoştinţă cu câteva din cele mai importante cărţi ale Scripturii.

Astfel, după ce am descoperit modul în care a fost creat universul în care trăim şi care este originea şi scopul existenţei noastre, am văzut şi efectul păcatului care a intervenit în viaţa omului.

Deşi am fost creaţi pentru părtăşie cu Dumnezeu, păcatul s-a interpus între om şi Dumnezeu, rupând relaţia iniţiată de Dumnezeu. Mai mult, ca urmare a păcatului, omul era de acum condamnat la moarte. Dar, din acest moment începe şi planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului.

Am văzut apoi modul în care în acest plan, Dumnezeu iniţiază anumite legăminte cu diferiţi oameni care îi erau credincioşi, prezentând în felul acesta care sunt condiţiile prin care omul este izbăvit de păcatul lui.

Tot în cadrul acestui plan am observat relaţia specială pe care Dumnezeu o iniţiază cu poporul evreu şi cum, prin intermediul lui ne este prezentat profilul moral al lui Dumnezeu.

Acesta a fost prezentat prin cele zece porunci date de Dumnezeu poporului evreu prin Moise.

În conformitate cu aceste porunci însă, omului îi este prezentată condiţia lui căzută, păcătoasă, precum şi incapacitatea lui de a ieşi singur din legăturile păcatului.

Din această cauză a fost nevoie ca Dumnezeu să se întrupeze şi să ia asupra Lui păcatul nostru în persoana Domnului Isus Hristos.

Aspectele legate de naşterea, viaţa, slujirea, moartea şi învierea Domnului Isus le-am descoperit rând pe rând în cadrul evangheliilor studiate, respectiv, cea scrisă de Matei şi cea scrisă de Marcu.

Domnul Isus a venit să împlinească ceea ce până atunci a fost vestit prin intermediul proorocilor sau prin intermediul jertfelor. El era adevărata jertfă pentru păcatele noastre. Toate aceste jertfe nu făceau decât să arate omului că este nevoie de una supremă, deosebită pentru ca noi oamenii să fim mântuiţi.

În mod special în cartea Leviticul, avem de a face cu jertfele. Aşa că itinerarul nostru va marca pentru noi importante aspecte legate de modul în care omul se apropie de Dumnezeu prin intermediul jertfelor şi vom descoperi, cu ajutorul Duhului Sfânt importante aspecte legate de aceste jertfe.

Mai înainte de a porni la drum însă, să trecem în revistă întreaga carte, pentru a avea o perspectivă cât mai potrivită asupra ei.

Astfel, cartea Leviticul este în cea mai mare partea a ei o carte de legi, legi date de Dumnezeu poporului Său pe Muntele Sinai  prin intermediul lui Moise care este şi autorul uman al cărţii.

Cartea acoperă ritualuri şi prevederi legate de închinare şi multe alte aspecte ale vieţii, toate fiind însă în legătură directă cu Dumnezeu.

Întrucât prevederile referitoare la preoţie şi la sistemul de jertfe în care preoţii ocupau un loc important, numele cărţii vine de la seminţia preoţească Levi.

Cu toate acestea cartea nu se adresează numai preoţilor. Intenţia lui Dumnezeu, pentru toate timpurile, este ca toţi oamenii să cunoască şi să aplice voia Sa. Deci cartea era adresată întregului popor, şi dragi prieteni ne este adresată şi nouă. După cum o să observăm, vom descoperi multe lucruri minunate legate de relaţia noastră cu Dumnezeu.

Cam acesta ar fi un cadrul foarte general al cărţii, iar anumite detalii le vom mai descoperi şi pe parcursul călătoriei noastre prin paginile ei.

Să începem acum cu prezentarea uneia dintre cele mai importante jertfe adusă de om înaintea lui Dumnezeu – arderea de tot.

Aceasta este jertfa cea mai veche dintre toate jertfele aduse vreodată de om. A fost jertfa lui Abel, a lui Noe şi a lui Avraam. Toate jertfele erau aduse pe altarul de aramă, dar pentru că arderea de tot era făcută pe acesta, altarul de aramă se mai numeşte şi altarul arderilor de tot. El şi-a primit numele de la această jertfă. Arderea de tot este prezentată prima dintr-o listă de jertfe, datorită importanţei şi priorităţii ei. Această jertfă este o imagine a lui Hristos atât prin profunzimea ei, cât şi prin moarte. Omul nu poate scruta întreaga semnificaţie a acestei jertfe pentru că ea ne vorbeşte despre ceea ce vede Dumnezeu în Hristos. Noi nu putem vedea tot atât cât vede Dumnezeu. Avem aici o taină adâncă pe care numai Dumnezeu o poate dezvălui.

Arderea de tot ne arată persoana lui Hristos. El este înlocuitorul nostru. Pavel vorbeşte despre acest lucru în Efeseni 5:2, unde spune: “Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi ‘ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros’, lui Dumnezeu.”

Dar să vedem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în această carte Levitic şi începem cu primul verset al ei:

v.1 Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din cortul întîlnirii , şi a zis:

Deci, dragi prieteni, Dumnezeu l-a chemat pe Moise şi acum îi vorbeşte din cortul întâlnirii. Dumnezeu nu mai vorbeşte de pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor şi al fulgerelor, ca atunci când a dat cele zece porunci. Aici El îl cheamă pe Moise din cortul întâlnirii, pe baza reconcilierii.

Este foarte important să remarcăm că “Domnul a chemat”. Chemarea Lui este pentru cei care Îi aud glasul. Dumnezeu îi cheamă şi astăzi pe oameni să se împace cu El. Biserica este trupul celor chemaţi în afară şi aceştia sunt aleşi pentru că sunt chemaţi. Apostolul Pavel spune: “Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:22-24).

“Chemaţi” nu sunt cei care doar aud; chemaţi sunt cei care au auzit şi au răspuns. Aş vrea să vă întreb ceva, dragi ascultători: L-aţi auzit pe Domnul şi I-aţi răspuns?

Să mergem mai departe:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Cînd cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă fie din turmă.

“Când cineva dintre voi” înseamnă, de fapt, “oricine dintre voi va veni”. Dumnezeu nu este restrictiv când este vorba despre cei ce vin la El. Toţi sunt bine veniţi.

v.3   Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.

Traducerea acestui verset în limba engleză cuprinde precizarea: “de bună voie”. Darul trebuia adus de bună voie, din propria voinţă a celui care îl oferea. Vedeţi deci că şi aici este vorba despre liberul arbitru, despre voinţa liberă a omului de a face cum vrea, neconstrâns de Dumnezeu. Domnul Isus a spus: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine…”. Aceasta este o invitaţie atotcuprinzătoare adresată rasei umane. Nimeni nu este exclus, în afară de cei care se exclud singuri. Domnul Isus pune doar o singură condiţie: “Dacă însetează cineva”. Poate veţi spune: “Dar mie nu mi-e sete!” În acest caz, poate că acest lucru nu este pentru voi. Dar dacă vă este sete, Domnul vă cheamă să veniţi la El. El vă poate satisface setea. Isaia a mai inclus ceva în invitaţia lui Dumnezeu: “Voi, toţi cei ce însetaţi, veniţi la ape…” (Isaia 55:1). Oricine poate veni la Hristos, dacă alege să facă acest lucru. Trebuie să existe o nevoie şi trebuie să existe o dorinţă. Dacă le aveţi pe amândouă, veniţi!

Pentru arderea de tot erau folosite două feluri de animale. Animalele din cireadă sunt vitele, iar cele din turmă sunt oile. Animalele sălbatice care erau animale de pradă erau excluse. Era interzisă folosirea animalelor carnivore pentru aducerea de jertfe. Animalele care trăiesc de pe urma măcelăririi altor animale nu-L pot prefigura pe Hristos, care a venit să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.

O altă restricţie se referea la faptul că animalul trebuia să fie curat şi domesticit. Nu putea proveni din vânătoare. Numai ce era de preţ şi aproape de inima celui care aducea jertfa putea fi oferit, pentru că această jertfă Îl prefigurează pe Hristos. Dumnezeu nu L-a cruţat pe unicul Său Fiu. Hristos a suferit pe cruce, dar Tatăl a suferit în ceruri. Restricţia finală descoperă faptul că animalul adus ca jertfă trebuia să fie ascultător faţă de om. Ce imagine grăitoare! Hristos a fost robul ascultător. El a venit să slujească şi să fie ascultător până la moarte.

Arderea de tot este jertfa menţionată până în vremea Leviticului şi era singura jertfă adusă de cei care vroiau săL abordeze pe Dumnezeu. În evreieşte, ea se numeşte “olah” şi înseamnă “care se ridică” sau “care se înalţă”. Nu cred că este o lipsă de reverenţă dacă spunem că arderea de tot se înălţa în fum. Era mistuită total pe altar şi nu mai rămânea nimic din ea, în afară de cenuşă. Aceasta ne descoperă următorul lucru: arderea de tot este ceea ce vede Dumnezeu în Hristos.

Apostolul Pavel spune, în Efeseni 5:2, că Hristos este “ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros, lui Dumnezeu.” Aici, în Levitic, în versetele 9, 13, 17, aflăm că arderea de tot este o jertfă de un miros plăcut Domnului”. Acesta este lucrul pe care-l vede Dumnezeu în Hristos. Poate că nu este ce vedeţi voi în El sau ce văd eu în Hristos. Important este ce vede Dumnezeu în Hristos. Dumnezeu spune că este mulţumit de ceea ce a făcut Isus Hristos pentru păcatele voastre şi ale mele. Dumnezeu este mulţumit pentru că Isus a plătit întreaga datorie a păcatelor voastre şi pentru că El poate să vă mântuiască, dacă voi credeţi în El. Întrebarea este: “Voi sunteţi mulţumiţi cu acest lucru?”

Observaţi că animalul adus ca jertfă este de sex masculin, ceea ce denotă putere. Această caracteristică vorbeşte despre faptul că Domnul Isus are puterea de a mântui, şi El poate mântui deplin (Evrei 9:25). Apoi, darul trebuia să fie fără cusur, ceea ce înseamnă că animalul trebuia să fie perfect.  Aceasta ne vorbeşte despre desăvârşirea lui Hristos. “În El nu este păcat” (1 Ioan 3:5). “El n-a făcut păcat” (1 Petru 2:22). “Cel ce n-a cunoscut nici un păcat” (2 Corinteni 5:21). “Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26). El este Fiul preaiubit despre care Tatăl a putut spune: “În El Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17).

Într-o altă traducere, în loc de “să-l aducă de bună voie” întâlnim sintagma: “astfel încât să fie primit înaintea lui Iehova”. Păcătosul era primit de Dumnezeu pe baza morţii animalului care făcea ispăşire pentru păcate. Animalul trebuia oferit nu în viaţă, ci în moarte. Era un imperativ să fie aşa. Nu viaţa neprihănită a lui Hristos şi aprobarea noastră ne mântuieşte. Numai moartea Lui îl poate mântui pe cel păcătos.

În Evanghelii se spune că, la moartea lui Isus, perdeaua dinlăuntru Templului s-a rupt în două. Moartea Lui a fost cea care a deschis calea către Dumnezeu; moartea lui Hristos îl mântuieşte pe păcătos. Perdeaua dinlăuntrul Templului reprezintă carnea, trupul pământesc al lui Isus spune scriitorul epistolei către Evrei la capitolul 10:20. Viaţa Lui desăvârşită ne împiedică să venim în contact cu Dumnezeu. Dumnezeu cere o viaţă perfectă, aşa cum a fost viaţa lui Hristos pe pământ, dar noi nu putem reproduce viaţa aceea. Viaţa lui Isus este standardul.

Tatăl a putut spune despre Isus: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Noi pur şi simplu nu ne putem ridica la înălţimea acestui standard. Prin urmare, viaţa lui Hristos nu ne poate mântui. Ne alungă dinaintea lui Dumnezeu, aşa cum perdeaua îl oprea pe om să fie în prezenţa lui Dumnezeu în cortul întâlnirii. Trebuie să existe un alt element pe baza căruia să putem veni la Dumnezeu. Şi această cale a fost deschisă prin moartea lui Isus Hristos. De aceea s-a rupt perdeaua. Dacă noi venim la Dumnezeu prin moartea lui Isus Hristos, calea este deschisă. Moartea lui Hristos este cea care-L mântuieşte pe păcătos.

Jertfa trebuia adusă de bună voie. Voi nu sunteţi obligaţi să veniţi la Hristos. Dar dacă vreţi să fiţi mântuiţi, trebuie să veniţi la Hristos. Dumnezeu nu are nici o altă cale. Domnul Isus a spus: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Poate credeţi că acest punct de vedere este îngust şi dogmatic. Ei bine, chiar este! Dar vă va duce la Dumnezeu. Nu, nu sunteţi obligaţi să veniţi la Domnul; aici intervine liberul arbitru sau libertatea de voinţă. Nu sunteţi obligaţi să veniţi, dar dacă vreţi să veniţi, trebuie să urmaţi această singură cale, pentru că Dumnezeu a ales-o şi a decis că este singura. Nu puteţi veni la Dumnezeu pe baza propriei voastre neprihăniri. El nu poate accepta neprihănirea voastră. “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…” (Tit 3:5).

“La uşa cortului întâlnirii” este un alt imperativ. Copiii lui Israel nu puteau aduce jertfa în nici un alt loc. Aşa era ferit Israelul de idolatrie. Acest popor se tot simţea înclinat să cadă în idolatrie şi aşa s-a şi întâmplat de mai multe ori, până când această închinare la idoli a atras asupra lor robia babiloniană. Aici este un mesaj pentru noi. Acest mesaj ne spune să nu presupunem niciodată că putem veni la Dumnezeu în condiţiile impuse de noi. Nu noi punem condiţiile pe baza cărora suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu. El este Cel care pune condiţiile. “Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:4). Dumnezeu nu va accepta neprihănirea noastră. Mulţi oameni cred că neprihănirea lui Dumnezeu este doar o proiecţie, la un  nivel oarecum superior, a neprihănirii omului. Nimic mai fals! Neprihănirea lui Dumnezeu înseamnă sfinţenie absolută! Singura neprihănire pe care o va accepta Dumnezeu este neprihănirea Lui prin credinţa în Hristos. Nu puteţi lucra pentru ea. Nu o puteţi cumpăra. Dumnezeu nu ne poate accepta sărmana noastră neprihănire: nu are nici o valoare. Jertfa trebuie adusă la uşa cortului întâlnirii. Dragi prieteni, nu există altă cale pe care să veniţi la Dumnezeu, în afară de calea Lui. Domnul Isus a spus: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Dar, să ne întoarcem la versetul 4 din cartea Levitic:

v.4  Să-şi pună mîna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.

“Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot”. Un comentator a afirmat că acesta este “un act de numire” sau de desemnare. Descoperim acelaşi lucru şi în Levitic 24:14, unde se spune că martorii trebuie să-şi pună mâinile pe capul celui care a hulit înainte ca acesta să fie ucis cu pietre. Moise şi-a pus mâinile peste Iosua, desemnându-l astfel ca succesor al său. Punerea mâinilor pe capul animalului simboliza un transfer, în conformitate cu dispoziţiile lui Dumnezeu, de la cel care aducea jertfa, la victima nevinovată. Prin urmare, victima lua locul celui care aducea jertfa şi suferea tratamentul cuvenit celui care păcătuia.

Cu alte cuvinte, când omul punea mâna pe capul animalului care urma să fie înjunghiat, îl punea pe acesta să ia locul său. Omul mărturisea că merită să moară. Dragi prieteni, când Îl primiţi pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, declaraţi că sunteţi păcătoşi şi că nu vă puteţi mântui singuri. Vreţi să vă întoarceţi de la păcatele voastre, la Dumnezeu şi să trăiţi pentru  El? Moartea animalului jertfit era substituţionară, pentru că el murea în locul omului care-l aducea ca jertfă. La fel a făcut şi Hristos pentru fiecare din noi. Când Îl primiţi pe Hristos, vă puneţi mâna pe El şi Îl numiţi Mântuitorul vostru.

Mulţi oameni cred că există un merit deosebit în acest gest de punere a mâinilor peste cineva. Ei sunt convinşi că are loc un transfer de putere. Singurii care se pot transfera prin punerea mâinilor sunt microbii. Când noi, ca păstori ai bisericilor, ne punem mâinile peste un misionar, aşa cum a făcut biserica din Antiohia cu Pavel şi Barnaba, îl desemnăm pe acel frate să meargă în locul nostru şi ca reprezentant al nostru.

Hristos a luat locul fiecăruia dintre noi. Aceasta este semnificaţia următoarelor cuvinte ale apostolului Pavel: “El L-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21) şi “care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre” (Romani 4:25).

În evreieşte, acest “să-şi pună mâna pe capul dobitocului” înseamnă a se lăsa cu toată puterea asupra altcuiva. “Mânia Ta mă apasă”, spune psalmistul (Psalmul 88:7). Această parte a ceremoniei vorbeşte despre ispăşire şi acceptare prin moartea victimei: “şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el”.

Am mai spus că ispăşirea înseamnă a acoperi, nu a înlătura. “Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele” (Evrei 10:4). Numai Mielul lui Dumnezeu poate şterge păcatul.

Această jertfă era făcută în mod public. Omul care aducea jertfa venea la cortul întâlnirii, la uşa cortului, şi înjunghia animalul înaintea Domnului. Era un act făcut în public. Este nevoie ca un păcătos să-L mărturisească pe Hristos în public. Prin credinţă, ne punem mâinile peste Hristos, dar publicul are nevoie să ştie că o facem. Cred că aceasta este, în primul rând, semnificaţia botezului în prezent. Botezul înseamnă “a fi identificat cu”.

Aceasta este o mărturisire publică referitoare la identificarea cu Hristos în moartea şi în învierea Sa.

Acesta este motivul pentru care botezul cu apă era atât de important în biserica primară.