Pastila de speranță: 2 Cine sunt eu

Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. (Ioan 5:41)

Am recitit de curând câteva dintre declarațiile pe care le face Isus cu privire la Sine Însuși. Și este uimitor să vedem în El, pe de o parte, pe Fiul lui Dumnezeu și, pe de altă parte, pe al doilea Adam, prototipul omului perfect. Perfect în relația cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu sine însuși. Avem nevoie să ne uităm mai mult la El, ca să înțelegem cum să devenim și noi ca El în aceste privințe.

Există în noi o foame după recunoașterea celorlalți, o nevoie de a ne întări stima de sine prin ceea ce spun ceilalți despre noi. Asta ne determină să facem foarte multe lucruri, uneori chiar în domeniul spiritual, fără a avea ca motivație slava lui Dumnezeu și slujirea celorlalți. Vrem să fim văzuți, să ni se recunoască meritele, să auzim cuvinte măgulitoare. Isus era liber de toate acestea. Isus nu caută recunoaștere, Isus știe cine este și care e menirea Lui pe lume. Și tot El ne spune că prin cunoașterea adevărului, putem deveni liberi. O parte a acestui adevăr este și adevărul despre noi înșine. Cât adevăr suportăm despre noi înșine? Nu mi se pare nimic mai păgubos și mai ridicol decât să te iluzionezi cu privire la tine însuți, să crezi că ai fi ceea ce nu ești. Dar cine ne poate da o imagine corectă despre propria persoană? Noi înșine putem fi subiectivi, alții pot greși pentru că ne cunosc doar în parte. Isus însuși spune: „Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia mea nu este adevărată.” Și nu în sensul că ar fi mincinoasă, ci că în fața unei instanțe judecătorești propria mărturie nu este luată în considerare. Dar iată ce spune mai departe: „Este un Altul care mărturisește despre Mine și știu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată”. Cine este acel „Altul”, scris cu majusculă? Dumnezeu, Creatorul nostru. Căutând în Cuvântul lui Dumnezeu vom afla câteva adevăruri care ne vor ajuta să ne formăm o concepție corectă despre noi înșine. Între „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) și „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat” (Ioan 3:16) sau „Ce lucru ai pe care sa nu-l fi primit ? Si daca l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai fi primit ?”  ( 1 Corinteni 4,7 ), Biblia ne îndeamnă să avem o părere echilibrată despre noi înșine. Da, suntem păcătoși și avem o inimă foarte abilă să înșele, chiar să se autoînșele. Însă cu toate acestea Dumnezeu ne conferă o așa valoare încât L-a sacrificat pe Fiul Lui ca să ne reabiliteze din starea de păcat în care ne aflam. Așadar avem o valoare, dar ea nu este a noastră. Am primit-o pentru că suntem făpturi create și răscumpărate de un Dumnezeu măreț. Înainte ca psihologia să cristalizeze conceptul „stimei de sine”, Biblia ne învață că „nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”  (Romani 12:3). Dacă ne bazăm imaginea de sine pe realizările noastre, pe situația finaciară, pe înfățișarea sau talentele noastre vom fi foarte instabili în relația cu noi înșine, pentru toate acestea sunt temelii șubrede. O vorbă mai apăsată, o privire dezaprobatoare din partea celorlalți și tot edificiul stimei noastre de sine s-a prăbușit. La prima clătinare vom cădea în hăul compătimirii de sine sau, dimpotrivă, în condiții favorabile vom dezvolta un orgoliu excesiv. Și în acest caz consecințele sunt grave, pentru că Dumnezeu  se întoarce împotriva noastră. Așa cum spune Scriptura, „Dumnezeu stă împortiva celor mândri, dar dă har celor smeriți” (Iacov 4:6). Dacă ne credem grozavi și minunați, cum vom mai da voie lui Dumnezeu să lucreze în viața noastră sfințenia și asemănarea cu El? Dacă ne bazăm imaginea de sine pe aprecierile altora… vom fi extrem de vulnerabili, pentru că Dumnezeu spune: „blestemat să fie omul care se încrede în om, dar binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul”. (Ieremia 17:5-8)

Și-atunci cum să ne raportăm la noi înșine? Poate că o comparație din domeniul astronomic ne va ajuta. Noi suntem asemenea Lunii, care, fără a avea o lumină proprie, reflectă lumina Soarelui.