Itinerar Biblic – Episodul 544 – GALATENI 4:12-31

 

Dragi ascultători, am fost până acum martorii eforturilor apostolului Pavel de a-i convinge pe Galateni că o luaseră pe un drum greşit.

Am ajuns chiar la punctul în care Pavel îşi mărturiseşte temerea că eforturile sale sunt zadarnice. Însă nu este un strigăt al deznădejdii, cum suntem tentaţi să credem. Este mai degrabă un strigăt al iubirii.

De fapt, versetul 12, versetul de la care reluăm itinerarul nostru în această epistolă către Galateni, exprimă şi mai bine acest lucru:

v.12   Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nici o nedreptate.

Rugămintea lui Pavel este o implorare, o rugăminte fierbinte.

Dragii mei, atunci când cunoşti adevărul, când cunoşti pericolele care îl pasc pe cel drag, nimic nu pare prea mult. Pavel este gata să se umilească înaintea lor, doar pentru   a-i întoarce de pe drumul pe care apucaseră. El ştia prea bine cum este acolo, el ştia unde duce acest drum. Îi iubea pe Galateni, le voia binele, voia să-i vadă crescând, voia să-i vadă aducând roadele maturităţii lor.

Interesant mi se pare ceea ce îi roagă el: fiţi ca mine! De fapt, mai potrivit ar fi: deveniţi ceea ce sunt eu! Este tocmai ceea ce spuneam. Pavel ştia că maturitatea spirituală este un proces, este un proces prin care şi el a trecut. De aceea el le doreşte şi lor să treacă prin toate etapele acestui proces.

Mai mult, el vrea ca ei să înţeleagă că nu le este duşman. Ei sunt în aceeaşi tabără. El nu-i consideră duşmanii săi, nu consideră că l-au nedreptăţit. Pavel le arată în felul acesta că nu împotriva lui greşeau. Pe el nu-l afecta decât în măsura în care el se considera un părinte spiritual al lor. În rest, ceea ce ei prejudiciau era relaţia lor cu Dumnezeu, nu cu el.

Pentru el, pentru Pavel, vestirea evangheliei nu a fost niciodată o problemă de orgoliu personal. Ba chiar le aduce aminte cum le-a vestit pentru prima dată Evanghelia:

v.13  Dimpotrivă, ştiţi că, în neputinţa trupului v’am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată.

v.14  Şi, n’aţi arătat nici dispreţ, nici desgust faţă de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m’aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuş Hristos Isus.

 

Iată că Pavel vorbeşte din nou despre faptul că nu puterea proprie a fost cea care a făcut Evanghelia să aibă succes. Nu era el cel care asigura succesul, era Dumnezeu.

v.15  Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v’aţi fi scos pînă şi ochii şi mi i-aţi fi dat.

Pavel le mai aduce aminte şi de ataşamentul pe care ei l-au arătat la începutul lucrării sale.

Acum, trebuie să vă spun că acesta este versetul din care cei mai mulţi cercetători ai Scripturii înţeleg că acel spine în trup despre care vorbeşte Pavel era o boală de ochi pe care o avea.

Din afirmaţia sa înţelegem că Galatenii nu l-au dispreţuit pentru problema sa, ba chiar ar fi fost gata să-şi ofere ei înşişi ochii pentru ca Pavel să se simtă mai bine.

Dar ce s-a întâmplat oare că Galatenii au trecut atât de uşor de la un asemenea ataşament la o asemenea împotrivire? Ascultaţi numai:

v.16  M’am făcut oare vrăjmaşul vostru, pentrucă v’am spus adevărul?

Undeva pe un amvom, predicatorul care urca să predice putea citi un verset:

“ Domnule, a vrea să vedem pe Isus!” Îndreptăţită dorinţă! Numai că altcineva a avut o sugestie pentru completarea imaginii. Era tocmai acest verset care să fie pus în faţa ascultătorilor: “ M-am făcut oare vrăjmaşul vostru, pentru că v-am spus adevărul?”

Cred că înţelegeţi foarte bine motivul unei asemenea iniţiative. Este deja un fapt cunoscut că sunt din ce în ce mai mulţi oameni în biserici care nu vor să audă adevărul despre viaţa lor. Ei vor mai degrabă să asculte lucrurile care nu-i condamnă, care nu le stârneşte vinovăţia. Dacă cumva se întâmplă altfel, predicatorul devine duşmanul lor.

Personal cred că este o mare greşeală. Este ca şi cum ţi-ai acoperi oglinda din baie cu cea mai frumoasă fotografie a ta. Cât de mult te-ar ajuta aşa ceva?

Dragii mei, cei ce se străduiesc numai să vă facă să vă simţiţi bine se prea poate să nu aibă cele mai bune intenţii. Pavel îi avertizează pe Galateni cu privire la acest lucru:

v.17 Nu cu gînd bun sînt plini de rîvnă ei pentru voi, ci vor să vă deslipească de noi, ca să fiţi plini de rîvnă faţă de ei.

Este un lucru adevărat, dragi prieteni. Şi astăzi sunt destui care se luptă să câştige adepţi, sau să-i păstreze pentru un singur motiv: afişarea superiorităţii lor. Nu dragostea, nu adevărul, …nimic din toate acestea. Tot ce vor este propriul beneficiu.

Pavel le-a spus şi Corintenilor acelaşi lucru, într-o anumită măsură: “Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni cari au fost făcute între voi. 13  În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decît celelalte Biserici, afară doar că numai eu singur nu v’am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…14  Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor. 15  Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puţin? (2 Cor.12:12-15).

Vedeţi, aceeaşi iudaizatori care veniseră în Galatia au ajuns şi în Corint. Şi pe Corinteni îi iubea Pavel şi de aceea îi avertizează şi pe ei.

Învăţătorii falşi sunt adesea foarte atrăgători. Sunt adesea uimit cu câtă măiestrie este prezentată imoralitatea, minciuna, corupţia şi multe alte vicii ale caracterului uman.

Cu toate acestea, adevărul va ieşi în cele din urmă la lumină.

Dragii mei, în ce mă priveşte, am curajul să vă invit să verificaţi tot ceea ce spun. Vreau doar să vă dau un sfat. Dacă vreţi să verificaţi ce spun, apelaţi la Biblie, la Scriptură şi înainte de a citi, rugaţi-l pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să vă dea lumina de care aveţi nevoie.

Ultima parte a capitolului cuprinde o alegorie ale cărei personaje sunt Agar şi Sara. Pavel scoate în evidenţă contrastele dintre aceste două femei pentru a pune în lumină diferenţa dintre credinţă şi faptele legii.

v.19 Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînăce va lua Hristos chip în voi!

Iată încă o dovadă a dragostei părinteşti ce le-o poartă Pavel Galatenilor. “Copilaşii mei!” le spune el. Termenul pe care îl foloseşte Pavel este cu totul diferit de cele folosite până acum. El a mai folosit  huios, apoi, nephios, iar acum foloseşte teknia al cărui sens este acela de născut. Galatenii erau născuţi în Biserica lui Hristos.

v.20  O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi, şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!

Cred că sunteţi de acord cu mine că uneori dragostea părintească include şi fermitate. Este exact lucrul la care se referă Pavel aici. De dragul lor, ar vrea să folosească orice mijloc pentru a-i trezi, chiar şi nuiaua dacă este nevoie. Şi aceasta doar pentru că îi iubeşte.

v.21 Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n’ascultaţi voi Legea?

Sunt anumiţi oameni care vorbesc despre “Cele zece porunci” sau alte sisteme legaliste dar ocolesc pedepsele pe care le prevăd aceste sisteme. Ei nu prezintă legea în întregimea ei. Observaţi, vă rog ce se întâmplă când Dumnezeu îl cheamă pe Moise pe munte pentru a-i da legea: “16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.17  Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s’au aşezat la poalele muntelui.18  Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.19  Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.20  Domnul S’a pogorît pe muntele Sinai, şi anume pe vîrful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vîrful muntelui. Şi Moise s’a suit sus.21  Domnul a zis lui Moise: ,,Pogoară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. (Exod. 19:16-21)

Dumnezeu spune poporului să se dea înapoi, de fapt, chiar să se îndepărteze de acel loc unde îi dădea lui Moise legea pentru popor. În capitolul 20 din cartea Exod, versetele 18 şi 19 spun: “18  Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare. 19  Ei au zis lui Moise: ,,Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.“

Cred, dragi ascultători că noi nici măcar nu putem concepe cât de sfânt este Dumnezeu. Noi nu suntem decât nişte apostaţi în universul lui Dumnezeu, oameni care    i-am întors spatele. Suntem pe poziţia de păcătoşi pierduţi, fără să avem capacitatea de a ne mântui de păcatele noastre sau de a-L urma şi asculta pe El.

În epistola către Romani, capitolul 8, versetul 6, Dumnezeu ne spune:”6 Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.”

Dragul mei prieten, lucrurile acestei lumi ne despart de Dumnezeu. Lumea din jurul nostru nu se schimbă în bine şi cred că nu este o noutate pentru nimeni. Încă de la păcatul Evei şi a lui Adam, lumea se cufundă tot mai mult în păcatul ei. Versetul 7, din acelaşi capitol al epistolei către Romani continuă: ”7  Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.”  Nici nu este de mirare deci că poporul evreu tremura înaintea lui Dumnezeu şi au fugit de acolo spunând “Vom muri!”.

Acum, este foarte adevărat, Dumnezeu este Sfânt şi Mare, Înălţat în întreg universul şi locuieşte în Glorie. Noi!?… Noi suntem aici jos pe pământ, mici figurine de lut în comparaţie cu Dumnezeu şi cu Universul creat de El şi cu toate acestea avem obrăznicia de umbla împotriva voii Lui. Pentru că, vă reamintesc, o minte carnală, o minte care nu îl caută pe Dumnezeu, este o minte răzvrătită împotriva lui Dumnezeu.

Pavel spune: Ascultaţi de lege, Galatenilor! Încă nu aţi auzit totul! Adică, oameni buni, voi nici nu ştiţi încă totul despre lege. Priviţi numai la modul în care a fost dată şi veţi înţelege cât de aspră este!

Acum trece Pavel la exemplul celor două femei:

v.22  Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.

Folosind încă o ilustraţie din viaţa lui Avraam, Pavel va sublinia contrastul dintre cei doi băieţi născuţi unul din Agar şi celălalt din Sara. Dacă doriţi o şi mai bună familiarizare cu această istorie, puteţi să o recitiţi în cartea Geneza începând cu capitolul 16 până la 21.

În esenţă Pavel spune că unul a fost fiul unei roabe iar celălalt fiul unei femei libere. Femeia liberă reprezintă harul, pe când sclava, roaba, reprezintă legea.

Să nu înţelegeţi că Pavel afirmă că viaţa lui Avraam a fost o alegorie. Unii aşa au interpretat alegoria folosită de Pavel. Pavel se referă doar la incidentul care le implică pe cele două femei ca având valoare alegorică.

Acest incident, dragi prieteni, are o mare valoare şi pentru noi tocmai prin ceea ce exprimă el dincolo de evenimentul propriu-zis.

v.23  Dar cel din roabă s’a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s’a născut prin făgăduinţă.

“ Cel din roabă s-a născut firesc!”  Implicaţia acestor cuvinte este dublă. Pe de o parte este o referire atât la modul în care a fost conceput, cât şi la statutul copilului născut.

Gândiţi-vă că Ismael s-a născut cât se poate de normal, ca rezultat al legăturii dintre Avraam şi Agar. Nu a fost nimic neobişnuit, aşa cum este cazul lui Isaac. Atât Avraam, cât şi Sarai era deja la vârsta la care în mod firesc, normal nu mai puteau avea copii. Nu este cazul lui Ismael. Aceasta în ceea ce priveşte naşterea sa.

În ce priveşte statul său, codul lui Hammurabi, legea în vigoare în timpul lui Avraam, prevedea că orice copil care se naşte dintr-un părinte sclav rămâne sclav. Deci, în ciuda faptului că Ismael era şi fiul lui Avraam, el era sclav.

În ce-l priveşte pe Isaac, Pavel spune: “Cel din femeia slobodă, (sau liberă) s-a născut prin făgăduinţă!”

Aşa cum vă spuneam, naşterea lui Isaac a fost o naştere miraculoasă. Avraam era prea bătrân, ca şi Sara de altfel, pentru a mai putea concepe un copil. Pavel afirmă chiar că pântecul Sarei era mort. Cu alte cuvinte naşterea lui Isaac era o minune prevestitoare a ceea ce avea să se întâmple peste ani când din moarte venea viaţa.

v.24  Lucrurile acestea trebuiesc luate într’alt înţeles: acestea sînt două legăminte: unul depe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, –

Pavel le atrage atenţia galatenilor asupra faptului că aceste evenimente, ca şi Legea, aveau o semnificaţie dincolo de aparenţe. Cu alte cuvinte aceste lucruri constituie lecţii pentru ei şi desigur, şi pentru noi.

v.25  căci Agar este muntele Sinai din Arabia; -şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.

Pavel merge mai departe cu alegoria şi face o paralelă între Agar, Sinai şi Ierusalimul pământesc din timpul lui Pavel care încă era sub robia legii.

În contrast cu acesta, Pavel vorbeşte despre un alt Ierusalim:

v.26  Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.

După cum v-aţi dat seama Ierusalimul de sus este cel despre care se vorbeşte în capitolul 20 al cărţii Apocalipsa.

Aşa cum vechiul Ierusalim este oraşul de baştină al celor aflaţi sub lege, în acelaşi fel, Ierusalimul ceresc este oraşul de baştină al tuturor credincioşilor aflaţi sub har.

Credinciosul, dragii mei, nu are legături cu legalismul nici aici pe pământ şi nici în cer sus.

v.27  Fiindcă este scris: ,,Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decît copiii celei cu bărbat.“

Iată o nouă referire la minunarea naşterii lui Isaac. Din sterilitatea Sarei, s-a născut Isaac din care s-au născut apoi mult mai mulţi descendenţi decât din Agar.

Desigur aici este vorba despre cei credincioşi în Domnul Isus. Cu alte cuvinte, cei mântuiţi de Dumnezeu prin har sunt mult mai mulţi decât cei mântuiţi prin Lege.

v.28  Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sînteţi copii ai făgăduinţei.

Credincioşii de astăzi sunt şi ei copii ai unei promisiuni. Naşterea noastră este o naştere din nou care vine prin credinţa noastră în promisiunea lui Dumnezeu: “Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui fiu, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică!”

Este promisiunea lui Dumnezeu, dragi ascultători. Dacă ascultăm de El, dacă ne încredem în El vom avea parte de o naştere din nou. […]23  fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr’o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr’una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac. (1 Petru 1:23)

            Ce promisiune minunată!

v.29  Şi cum s’a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întîmplă şi acum.

Dragul meu prieten, legalistul nu se împacă cu Evanghelia şi cu darul gratuit al lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte de sfatul primit încă la începutul slujirii mele ca păstor. Cineva mi-a spus: “Sunt multe teme pe care le vei aborda, unele vor fi mai bine acceptate decât altele, dar când vei predica despre harul lui Dumnezeu, despre darul gratuit pe care El îl face, să te aştepţi la multe împotriviri! Oameni acceptă mai uşor legea decât harul!”

Am descoperit mai târziu cât adevăr conţin acest cuvinte. Este de fapt, cât se poate de logic.

Oamenilor le place mai mult legea pentru că legea nu cere iertare. Este mult mai uşor să învinovăţeşti decât să ierţi. Este mult mai uşor să găseşti motive pentru a condamna, decât să găseşti putea să ierţi în ciuda motivelor.

Apoi, legea robeşte, harul oferă libertate. Dumnezeu doreşte să ne elibereze, dar parcă chiar din interiorul nostru vine această împotrivire faţă de eliberare.     Vă aduceţi cu siguranţă aminte de plângerea lui Pavel care găsea împotrivire chiar în trupul lui atunci când voia să facă acele lucruri bune care veneau din libertatea pe care Dumnezeu o dăruise minţii şi inimii sale.

Deci, dragi prieteni, iată un motiv în plus să ne apropiem de Dumnezeu prin credinţa în ceea ce a făcut El pentru noi.

Aşa cum am observat, dragi ascultători, Pavel încearcă din răsputeri să-i facă pe galateni să înţeleagă că mesajul lui Dumnezeu chiar şi în istorie este că El mântuieşte lumea prin Fiul Său, prin credinţa în El. Orice încercare a noastră de a adăuga ceva acestui plan nu are nicidecum efectul de a primi eliberarea ce dimpotrivă ne lasă robi legii.

Ori, finalul, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Agar este izgonirea:

v.30  Dar ce zice Scriptura? ,,Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.“

Iată că ceea ce s-a întâmplat cu Agar nu a fost o problemă personală pe care Dumnezeu o avea cu Agar ci o prevestire a ceea ce se va întâmpla peste veacuri cu cei ce rămân robi ai legii.

Încheiem aici dragi ascultători cu frumoasa concluzie afirmată de apostolul Pavel:

v.31  De aceea, fraţilor, noi nu sîntem copiii acelei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

 

Fie să şi trăim în acest fel!

Fiţi binecuvântaţi!