Itinerar Biblic – Episodul 542 – GALATENI 3: 18- 29

Dragi ascultători, am încheiat călătoria noastră trecută privitor la viaţa lui Avraam, cel care a avut un legământ încheiat cu Dumnezeu. Am văzut atunci că Dumnezeu îşi ține întotdeauna promisiunile, iar lucrul acesta trebuie să ne încurajeze şi pe noi.

Revenim astăzi la capitolul 3 pentru a relua expunerea lui Pavel în încercarea lui de a-i convinge pe galateni de faptul că mântuirea este o problemă de credinţă şi nu una de lege.

Deci, capitolul 3, versetul 18:

v.18  Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr’o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.

Am văzut deja că promisiunea despre Domnul  Hristos a fost făcută înainte ca legea mozaică să fie dată, şi acea promisiune încă este în vigoare. De aceea  nu vor mai fi  date legi.

Un alt lucru pe care trebuie să-l ştim este că promisiunea a fost făcută independent de lege. Se ridică, însă, o întrebare: De ce a fost dată legea, ce valoare are?

Dragii mei, să nu credeţi că Pavel discreditează legea. El doar încearcă să îi facă pe oameni să înțeleagă care este scopul legii. El arată legea în măreţia ei, în plinătatea ei, cu perfecţiunea ei. Dar, în acelaşi timp el arată că tocmai perfecţiunea pe care o revelează legea este motivul peste care nu poţi trece pentru a fi acceptat de Dumnezeu. Ascultaţi acum ce spune Pavel despre scopul legii.

Galateni 3:19

v.19  Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa“, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor.

Întrebarea este: Şi atunci, pentru ce este Legea?, Care este scopul Legii?

Pavel spune ca este ceva ce a fost adăugat. A fost adăugat pentru fărădelege.

Dragii mei, Pavel spune: “Până ce sămânţa va veni” – acest cuvânt mic –până ce – este un cuvânt important. Aceasta înseamnă că legea este temporară. Legea a fost dată pentru intervalul dintre timpul lui Moise şi până la Hristos. “Legea a fost dată de Moise, dar harul şi adevărul vin prin Isus Hristos” (Ioan 1:17).

Este foarte important să înţelegem că legea a fost temporară, adică “pâna ce sămânța va veni” – şi acesta este Hristos. Legea a fost dată din cauza păcatelor. Ea a fost dată să descopere, nu să spele păcatul. Ea nu a fost dată să ţină omul departe de păcat, pentru că păcatul era deja înfăptuit. Ea a arătat că omul era prin natura sa urât și păcătos înaintea lui Dumnezeu.

Dragii mei, orice om onest care se uită la el însuşi în lumina legii se vede vinovat. Legea a fost dată să dovedească că toţi oamenii sunt păcătoşi, şi nu aşa cum mulţi liberali cred astăzi, că este un standard prin care oamenii pot deveni sfinţi.

O, dragii mei prieteni, nu puteţi deveni sfinţi în modul acesta, deoarece, înainte de toate, Legea nu se poate ţine prin forțe proprii.

De asemenea, sunt mulți care  cred că omul devine păcătos atunci când el comite un fapt păcătos, dar în esenţa sa, cel puţin până în momentul în care el a comis păcatul. Acest lucru nu este adevărat. Faptul că omul este păcătos îl determină să păcătuiacă. Un om fură pentru că este hoț. Altul minte pentru că este păcătos. Și eu mă surprind minţind – deși îi blamez pe mulți din cauza acestui lucru. Plec de acasă și prima persoană cu care mă întâlnesc spune: “Ce zi frumoasă este astăzi!” și eu îi răspund: “Da este” – când de fapt este o zi cețoasă. Am minţit. Si apoi mă întreabă: “Cum te simti astăzi?. Ei bine, ca să fiu sincer nu mă simt bine. Dar cu toate acestea îi răspund: “Bine multumesc.”Chiar atunci, într-un interval de câteva minute am mințit de două ori. Bine, acum acestea sunt cele mai nevinovate, pentru că am parte şi de unele mai grave. Dar, vedeţi, facem atât de natural acest lucru, dragii mei prieteni.

Alții spun minciuni mult mai gogonate. De ce o facem? Pentru că avem acea natură păcătoasă iar legea ne arată că suntem păcătoși – că eu și tu avem nevoie de un mediator. Cineva care să stea între noi și Dumnezeu. Cineva care să ne ajute.

Galateni 3:21

v.21  Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s’ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într’adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

“Este Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu?” Întreabă Pavel!

Expresia “Ferească Dumnezeu” înseama nu cu siguranţa. De ce? Dacă ar fi existat o altă cale prin care păcătoșii să fie mântuiți, Dumnezeu ar fi folosit-o pe accea. Dacă El ar fi putut să dea o Lege prin care să putem fi mântuiți , El ar fi făcut-o. Se pare însă că nu a fost posibil. Galateni 3:22

v.22  Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

Am văzut că Legea a adus moartea –  “sufletul care a păcătuit  – va muri”.

Scriptura spune “toti sunt păcătoşi” – deci toţi au murit. De ce avem nevoie atunci? – De viaţă.

Am văzut că legea aduce moartea, și acesta este singurul lucru pe care îl poate face. Prin urmare, toți sunt egali în moarte și toți sunt în nevoie. Poate că nu ai comis păcate atât de mari precum Stalin, dar cu siguranță ai și tu ca și mine aceeași natură păcătoasă. Gothe a făcut următoarea afirmație: “Nu am văzut niciodată o crimă, dar poate că am comis-o chiar eu.” El recunoaşte că are acea natură păcătoasă.

Vedeţi, aici nu este vorba de nivelul păcatului, ci de faptul că noi suntem păcătoși, și păcatul aduce moartea.

Daţi-mi voie să ilustrez acest lucru. Imaginati-vă o clădire înaltă de 24 de etaje. Pe clădire stau trei oameni. Administratorul clădirii se duce la ei și îi avertizează “Aveti grijă să nu cădeţi. Acest lucru poate însemna moartea.”. Unul dintre cei trei spuse “Eu nu îl cred pe administrator, încearcă doar să ne sperie. Eu nu cred că dacă am să cad de pe clădirea aceasta voi muri. Aşa că în mod deliberat, a facut un pas în plus. Când a ajuns pe la etajul 10, și era încă în aer, cineva deschide fereastra și îl întreabă: Ei, cum este?. Răspunsul este : Până aici toate sunt bune!”

Dragii mei, el nu ajunsese încă jos. Jos este moartea. Administratorul avea dreptate. Omul a murit.

Acum să ne imaginăm că un alt om dintre cei de pe acoperiş, se înspăimânta de spusele administratorului şi aleargă către lift sau către scări pentru a coborî. Dar, în mod accidental alunecă. Cade peste marginea clădirii, ajunge jos și moare. Al treilea este aruncat de pe clădire de nişte duşmani ai săi. Şi acesta are acelaşi sfârşit. Moare. Acum, omul care s-a aruncat în mod deliberat de pe clădire este la fel de mort ca şi cel care a căzut în mod accidental. Toţi aceşti oameni au sfidat legea gravitaţiei și moartea a fost inevitabilă pentru ei.

Deci… Este faptul, nu gradul păcatului. Faptul că toţi au încălcat legea gravitaţiei, indiferent de motiv.

Întrebarea este: “Poate legea gravitației, cea care i-a determinat să cadă, să le dea viată?” Nu poate. Legea mozaică nu poate să îți dea viață. Nu poţi inversa situaţia şi de pe jos să te aduni pentru a ajunge din nou pe acoperiş. Moartea este cea care urmează păcatului. Legea păcatului nu ştie nimic despre circumstanţe atenuante. Este inflexibilă, inexorabilă.

Cuvântul lui Dumnezeu spune: Sufletul care păcătuieste va muri. (Ezechel 18:20). Dumnezeu a spus lui Adam și Evei în grădina Edenului: “Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați, pentru că în ziua în care veți mânca, negreșit veți muri: (Geneza 2:17). Și în Exod 34:7 el spune: “……”. Deci, toţi am păcătuit, şi conform legii vom muri. Legea ne condamna pe noi toţi.

“Poate legea să aducă viaţa?”…

Dragii mei, legea nu poate aduce viaţa. Scopul Legii nu a fost acela de a aduce viaţa. A fost dată să ne arate cât de vinovaţi si păcătosi suntem înaintea lui Dumnezeu.

”Scriptura concluzionează că toţi suntem păcătoşi, dar promisiunea salvării prin credinţa în Isus Hristos poate fi făcută tuturor celor ce cred” –  Iată o afirmatie nemaipomenită. Mergem mai departe: Galateni 3:23

v.23  Înainte de venirea credinţei, noi eram supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.

“Înainte să vină credinţa” – aceasta înseamna, desigur, credinţa în Isus Hristos care a murit pentru noi.

Dragii mei, înainte ca  Domnul Isus Hristos să vină, legea cuprindea totuşi milă. Să nu uităm scaunul milei. Apoi, avea un altar unde puteau fi aduse sacrificiile. iar iertarea putea fi şi ea obţinută.

Toate sacrificiile pentru păcat ținteau către Hristos. Înainte ca credinţa să vină, Pavel spune că noi eram sub Lege – “închişi pentru credinţa care trebuia descoperită.

Galateni 3 :24

v.24  Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

Acest verset este remarcabil. Pavel ne arată aici foarte clar de ce legea mozaică nu putea salva. Romani 4:5 ne spune: […] pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Încă o dată. Dumnezeu refuză să accepte îndreptăţirea omului prin intermediul faptelor sale.

Vreau să folosesc acum o ilustraţie care s-ar putea să ne ajute să ne formăm o mai bună imagine a ceea ce vă spuneam.

Presupun că toată lumea ştie deja ce este o baie şi la ce serveşte o asemenea încăpere. Acolo găsim o chiuvetă şi o oglindă, cel mai adesea. Ei bine, dacă cumva se întâmplă să te murdăreşti pe faţă nu te duci la oglindă şi te freci cu obrazul de oglindă. Da, constaţi unde este pata, unde este murdăria, dar nu o poţi înlătura decât la chiuvetă acolo unde ai apă şi săpun.

Nu cred că un om normal face aşa ceva.

Dar mă întreb, cum de în biserici sunt atât de mulţi oameni care fac acest lucru. Ei se freacă cu oglinda pe obraz încercând să scape de murdărie.

Ce vreau să spun. Cuvântul lui Dumnezeu este oglinda sufletului nostru. El ne spune cum suntem, cum ne vede Dumnezeu, care sunt păcatele care trebuie curăţite. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem păcătoşi şi că acest păcat ne separă de Dumnezeu pentru că El este sfânt, şi orice lucru necurat care intră în contact cu El piere.

Numai că doar atât nu ar fi suficient pentru curăţirea noastră. Ceea ce avem în schimb, este sângele Domnului Isus care ne spală de orice păcat.

Vedeţi, curăţirea nu o face legea. Legea nu face decât să constate. Versetul 19: ,,Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu’’. Afirmă Scriptura. Noi toţi suntem găsiţi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Dar iertarea, încă o dată, vine prin Domnul Isus.

Iată de ce spune el că legea nu este decât un îndrumător. Dar el continuă:

v.24 Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

Cuvântul îndrumător este grecescul paidagogos. Şi noi folosim acest cuvânt şi este foarte nimerită folosirea lui. Este vorba despre pedagog.  Dar, vedeţi, pedagogul nu era profesor.  Pedagogul nu era decât un servitor care îl ducea pe copil la şcoală. Era îndrumătorul lui. Cât copilul era mic, îl îmbrăca, îi sufla nasul… avea grijă de el, dar nu era el profesorul.

În acelaşi fel consideră Pavel că acţionează şi legea. Este un pedagog. Adică, ne conduce la Domnul Isus. Dacă legea s-ar întruchipa într-o persoană, cred că ar spune:

“Dragul meu, eu ţi-am arătat ce este bine şi rău. Am avut grijă să înţelegi ce aşteaptă Dumnezeu. Numai că eu nu pot mai mult! De aici încolo eu nu mai am nici o putere. Dar uite, Dumnezeu îţi oferă soluţia şi aceasta este jertfa Fiului Său, Domnul Isus Hristos.”

Cam aşa stau lucrurile cu legea. Nu ea ne face copii au lui Dumnezeu. Altfel devenim copii ai lui Dumnezeu.

  1. 26 Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.

Pavel va demonstra în finalul acestui capitol şi chiar şi în prima parte a capitolului 4 câteva dintre beneficiile credinţei în Domnul Isus Hristos, beneficii pe care niciodată nu le-am putea primi prin lege.

De exemplu, Legea niciodată nu va putea oferi o natură nouă, natura Fiului lui Dumnezeu. Aceasta nu poate fi oferită decât prin Domnul Isus.

În ce priveşte acest verset, cuvântul copii vine din grecescul huios care înseamnă fii.

Dragii mei, numai credinţa în Domnul Isus Hristos ne face fii ai lui Dumnezeu. Nimic altceva. Ioan spune în deschiderea evangheliei sale: Ioan 1:12  Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Vedeţi? Doar celor ce-l primesc pe Domnul Isus, Dumnezeu le dă dreptul să se numească fii ai Săi.

Numai că vă rog citiţi cu atenţie. Aici nu se pomeneşte nimic despre Isus şi încă ceva. Nu este vorba despre aşa ceva. Doar credinţa în Domnul Isus este suficientă.

De exemplu, dacă vă uitaţi în Vechiul Testament, veţi observa că deşi Israelul era numit, copilul meu, individul din această naţiune nu era niciodată numit fiu. El era numit slujitor al lui Iehova. Să ne uităm la Moise. Citiţi, vă rog, versetul 2 din primul capitol al cărţii Iosua:

v.2  ,,Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.

Acesta era epitaful lui Moise. Dar şi David, omul după inima lui Dumnezeu este numit la fel:

v.38  Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel. 1Regi 11:38

Dragul mei prieten, chiar dacă ai ţine legea, ceea ce nu cred că poate să facă cineva, neprihănirea ta tot este mai jos decât neprihănirea dată de Dumnezeu. Iar calitatea de fiu al lui Dumnezeu, solicită neprihănirea.

Poate că vă aduceţi aminte de Nicodim. El era un fariseu şi nu cred că era unul dintre cei mai slabi. Cred că era unul foarte bun, pentru că el era, într-adevăr preocupat de mântuirea lui. El a venit la Domnul Isus pentru a-i pune întrebări cu privire la această frământare a sa. Vă mai aduceţi aminte răspunsul Domnului?

v.3  Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“

Acest răspuns l-a surprins pe Nicodim. Şi-a dat seama că legea nu spune aşa ceva. Era ceva ce el nu auzise în pregătirea sa teologică şi de aceea pune încă o întrebare, care pare de-a dreptul copilărească.

v.4  Nicodim I-a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?“

Ascultaţi la răspunsul Domnului Isus pentru că nu pomeneşte nimic despre lege:

v.5  Isus i-a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

v.6  Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.

Vedeţi, dragii mei? Noi trebuie să ne năştem din apă şi din duh. Nu există înlocuitori. Nu există adăugiri. Doar Domnul Isus. De fapt şi Pavel este de acord cu acest lucru:

v.27  Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v’aţi îmbrăcat cu Hristos.

Nu cred că aici este vorba despre botezul cu apă. Nu că acela nu ar fi important. Dar cred că se referă aici la acel botez care îl integrează pe cel ce-l face în trupul lui Hristos. Fac această clarificare, deoarece sunt mulţi care trec doar prin ritualul botezului fără să pătrundă adânca lui semnificaţie.

Aici este vorba despre un botez al identificării. Noi suntem în acest fel făcuţi părtaşi la ceea ce a făcut Domnul Isus.

Într-un asemenea botez doar două elemente sunt esenţiale – credinţa ta, şi lucrarea Domnului. Este ceea ce spune şi Pavel:

v.28  Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.

După ce este făcută identificarea cu Domnul Isus, în jertfă şi în înviere, are loc integrarea în trupul Domnului. În acest trup dispar diferenţele generate de culoarea pielii,

Clasă socială, simpatii politice… toate au dispărut.

Iată şi încheierea capitolului:

v.29  Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi ,,sămînţa“ lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Este o încheiere şi a exemplului din viaţa lui Avraam. Sper că aţi observat că pentru Pavel toate lucrurile au o logică.

Dacă Domnul Isus era împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Avraam, atunci noi, în calitate de copii ai săi intrăm în cadrul aceleiaşi promisiuni. Suntem moştenitori ai unei mari făgăduinţe.

Dragi prieteni, aşa cum Avraam nu a intrat în făgăduinţă prin intermediul Legii, aşa cum nici Isaac nu a intrat în posesia ei prin Lege, nici Domnul Isus nu a intrat prin Lege. Raţionamentul este foarte simplu. Noi întrăm în posesia acestei făgăduinţe prin intermediul credinţei şi nu al Legii.

Ştiu că a devenit aproape supărătoare insistenţa asupra acestor aspecte, dar sper să înţelegeţi, dragi ascultători cât de importante sunt toate aceste aspecte. Sunt importante pentru că ele afectează jertfa Domnului Isus. Orice am adăuga acestei jertfe, înseamnă că o depreciem, or acesta este un păcat de neiertat.

Fie ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne călăuzească în înţelegerea acestor lucruri, astfel încât să facem ceea ce este după voia lui Dumnezeu.

Rămâneţi în Binecuvântarea Domnului.