Itinerar Biblic – Episodul 540 – GALATENI 3:1-7

 

Dragi ascultători, am parcurs până acum partea în care Pavel, scriindu-le credincioşilor din Galatia le vorbeşte despre experienţa pe care el a avut-o în ceea ce priveşte evanghelia.

Începând cu capitolul 3, Pavel le aduce aminte Galatenilor de experienţa pe care ei înşişi au avut-o şi de care ar trebui să ţină cont mult mai mult. Mai bine zis, Pavel le aduce aminte de acea experienţă a convertirii lor. Cum au fost ei mântuiţi? Au fost mântuiţi prin lege, sau au fost mântuiţi prin credinţa în Domnul Isus?

Eu unul cred în experienţa mântuirii. Este ceva ce eu însumi am experimentat. Nu fac din experienţa mea o normă, dar ştiu multe alte persoane care au avut parte de aceeaşi experienţă. Deci, experienţa mântuirii este un punct de referinţa în viaţa oricărui credincios care a avut parte de o experienţă reală a convertirii.

Deci, capitolul 3 din Epistola apostolului Pavel către Galateni.

v.1  O, Galateni nechibzuiţi! Cine v’a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

Cuvântul acesta nechibzuit pare unul destul de dur. În limba greacă este folosit cuvântul anoetoi a cărui rădăcină este cuvântul nous care înseamnă minte. Deci Pavel le spune ceva de genul următor:

Galatenilor, voi nu vă folosiţi mintea!”

Poate vă aduceţi aminte care a fost ultimul argument pe care l-a adus Pavel în ceea ce priveşte raportul dintre lege şi har referitor a mântuire. Era vorba despre faptul că ei, adică Pavel şi mulţi alţi evrei au lăsat în urmă legea pentru a accepta harul lui Dumnezeu pentru ei, pentru mântuirea lor. Dacă ei, evrei cărora le-a fost încredinţată legea au înţeles că nu prin lege vine mântuirea, ci doar condamnare, atunci de ce ei, neevreii se îndreaptă acum către ea?

Pentru Pavel un asemenea lucru este lipsit de logică. Deci, cuvintele lui Pavel nu sunt o ofensă, ci o constatare pe care el o face. El spune foarte clar, voi nu vă folosiţi mintea, galatenilor. Mai mult, aţi fost fermecaţi!

            Daţi-mi voie, de fapt, să vă prezint versetul într-o versiune mai pe înţelesul tuturor. Pavel le spune ceva de genul:

“ Ce s-a întâmplat cu voi? În faţa cui a fost prezentat Domnul Hristos într-o manieră atât de convingătoare, prin evidenţe de netăgăduit?”

De fapt, cuvântul pe care Pavel îl folosea de obicei atunci când vorbea despre prezentarea Domnului Isus, în traducere literală înseamnă – a pune un afiş.

Eu sunt sigur că nu prin afişe l-a prezentat Pavel pe Domnul Isus, deşi nu este o metodă de lepădat, dar cred că altfel a fost prezentat Domnul nostru. Nu uitaţi că atunci predicarea evangheliei era însoţită de tot felul de miracole care veneau să întărească mărturia evangheliei.

Cred că la aşa ceva se referă Pavel aici. Mai mult, el consideră comportamentul galatenilor ca fiind extrem de neobişnuit. Ei se purtau de parcă intraseră într-o stare de transă amnezică. Ei nu-şi aduceau aminte ce s-a întâmplat atunci când au acceptat să-şi încredinţeze viaţa Domnului Isus.

Tocmai de aceea Pavel îi abordează frontal:

v.2  Iată numai ce voiesc să ştiu dela voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?

Acum trebuie să fim cu foarte mare atenţie. Evanghelia nu este condiţionată de experienţă. Experienţa este coroborată cu evanghelia. Eu aş spune chiar că evanghelia devine o experienţă de viaţă, dar în nici un chip evanghelia nu este generată de experienţa noastră.

Sunt mulţi oameni astăzi care pornesc de la experienţă înspre adevăr. Uneori funcţionează traseul, dar de foarte multe ori conduce la fundături sau drumuri greşite. De aceea ar trebui să urmăm traseul potrivit, adică să mergem dinspre adevăr înspre experienţă. În felul acesta ajungem să experimentăm adevărul.

De ce vă spuneam că prima variantă nu este indicată? După cum bine ştiţi, oamenii au parte de experienţe diferite. Mai ales în ceea ce le priveşte pe cele spirituale, atunci când traseul nu este potrivit ajungem la mari probleme. Dacă veţi sta să studiaţi experienţele fondatorilor mişcărilor sectare veţi înţelege foarte bine ceea ce vreau să spun.

De foarte multe ori, atunci când oamenii au avut parte de anumite experienţe ei nu au venit la adevăr ca să înţeleagă experienţa avută prin intermediul adevărului, ei au preferat mai degrabă să modifice adevărul, pentru a se potrivi experienţei lor. Credeţi că este o abordare potrivită?

Mi-aduc aminte de o întâmplare. În cadrul unei întâlniri, o persoană s-a ridicat în picioare şi citit un pasaj din Scriptură, apoi a făcut următorul comentariu: “Pentru că sunt opinii diferite privind interpretarea acestui pasaj, iar noi nu dorim controverse, daţi-ţi voie să vă povestesc experienţa mea cu privire la aplicarea acestor cuvinte.” Ei bine, cred că eram mai câştigaţi dacă făceam o dezbatere. Experienţa lui nu era nici pe departe de ceea ce spune Scriptura în acel loc. El a încercat să adapteze adevărul la experienţa pe care o avusese, deşi nu se potrivea sub nici o formă.

[…] prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?  Vrea să ştie Pavel.

Dar oare la ce se referă când vorbeşte despre auzirea credinţei? Vorbeşte oare despre contribuţia urechii, ori este vorba despre modul în care au ajuns în contact cu Evanghelia, sau este vorba despre mesajul ei în sine?  Cred că se referă la întregul proces.

Înainte de fi mântuiţi trebuie să auzim mesajul evangheliei, mesajul iertării oferite de Dumnezeu.

În acest pasaj, Pavel ridică câteva întrebări. El îi îndeamnă pe galateni să privească în urmă la ceea ce s-a întîmplat şi apoi îi întreabă ce văd, ce au înţeles din toate acele experienţe.

Iată prima întrebare pusă de Pavel: “ Aţi primit Duhul Sfânt prin ascultarea de Lege sau prin evanghelia pe care aţi auzit-o?”

Cred că răspunsul îl cunoaşteţi. Niciunde în Biblie, nici măcar în Vechiul Testament nu găsim pe cineva care să fi primit Duhul Sfânt numai prin ascultarea de lege.  Întotdeauna, Duhul Sfânt prin ascultarea credinţei. Lucrul acesta era valabil şi pentru Galateni.

Duhul Sfânt, dragi prieteni,  este evidenţa convertirii.  Scriptura ne spune:  Ro. 8:9 “ Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n’are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Sau iată ce citim în epistola către Efeseni: 1:13  “Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit…

Dar iată şi a doua întrebare:

v.3  Sînteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfîrşiţi prin firea pămîntească?

Adică: “Măi fraţilor, nu se poate să ignoraţi evidenţe atât de logice!” Nu se poate să fi început bine şi acum să abandonaţi totul şi să o luaţi în direcţia greşită!”

O a treia întrebare:

v.4  În zadar aţi suferit voi atît de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!

Adică, va fi tot ceea ce s-a făcut degeaba? Dacă este răspunsul vostru la primele întrebări este afirmativ, atunci, da, este degeaba.

Dar ascultaţi următoarea întrebare:

v.5  Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

Prin aceste cuvinte Pavel se referă la misiunea pe care el a făcut-o în mijlocul lor. Vă aduceţi aminte că apostolia lui a fost atacată de iudaizatori. Ei spuneau că Pavel nu avea nici un drept să se cheme apostol pentru că era venit mult mai târziu şi nu făcuse parte dintre cei doisprezece. Ei mai spuneau că Pavel nu fusese cu Domnul Isus în perioada celor 3 ani de lucrare publică făcută de Domnul Isus.

Pavel nu neagă aceste aspecte, dar le spune Galatenilor că el şi nu alţii dintre cei doisprezece a venit în ţara lor şi le-a predicat evanghelia. Apoi, mandatul pe care l-a primit nu l-a primit din partea oamenilor, ci de la Domnul, la fel cum a primit şi mesajul pe care trebuia să-l ducă.

Or el nu a venit să predice despre fapte ale legii. El predicat despre Domnul Isus, despre viaţa Lui, moartea Lui, modul în care a fost îngropat şi apoi cum a înviat dintre morţi arătându-se multora dintre ucenici, pentru ca în cele din urmă să i se arate şi lui.

Or, tocmai la acest mesaj a avut loc minunea convertirii lor. Ei au fost regeneraţi prin acest mesaj şi de aceea tocmai aceste minuni care au avut loc printre ei au venit să-l valideze pe Pavel ca apostol printre ei. El a vindecat bolnavi printre ei, aşa cum a făcut şi Petru şi cum au făcut probabil şi alţii dintre ucenici în acele zile.

Acum, apostolilor le-a fost dat Cuvântul lui Dumnezeu. Noi avem o credinţă care este clădită pe Domnul Isus Hristos în calitate de piatră de temelie, o fundaţie care a fost pusă de apostoli şi profeţi. Ceea ce oferea credibilitate adevărului mesajelor lor era abilitatea lor de a face minuni.

Ceea ce este important să observăm aici este că Pavel nu a venit în mijlocul lor în calitate de Fariseu învăţat, propovăduind legea, ci a venit în calitate de apostol  predicându-l pe Domnul Isus. Era un lucru pe care Galatenii l-au văzut cu ochii lor şi Pavel conta pe aceasta.

În sumar, noi am văzut că îndreptăţirea prin credinţă, şi am explicat ce înseamnă aceasta, a fost o experienţă de care au avut parte şi cei din Galatia. De aceea îi întreabă Pavel: “ Ce se întâmplă cu voi?”

El menţionează Duhul Sfânt de trei ori în această secţiune. El le aduce aminte că nu au primit Duhul Sfânt prin intermediul legii, ci prin credinţa în Evanghelia auzită. Or Duhul Sfânt este evidenţa convertirii. În momentul în care El intră în viaţa noastră începe o reformare a atitudinilor, a înţelegerii vieţii dintr-o nouă perspectivă şi acestea sunt făcute numai de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

 

 

Numai că experienţa nu condiţionează adevărul. Adevărul este cel care trasează coordonatele în care evaluăm experienţele noastre. Pavel spune că Evanghelia ne este suficientă. În momentul în care o lăsăm să se dezvolte în viaţa noastră ea va genera transformări profunde care ne vor apropia de caracterul Domnului nostru Isus.

Dar, nu numai la experienţa lor face Pavel apel. Dacă tot vor ei să se lege de trecutul evreilor, atunci le dă un exemplu din viaţa părintelui lor – Avraam.

v.6    Tot aşa şi ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.“

V-aţi dat seama, sunt sigur, că Pavel a citat versetul 6 din cel de al 15-lea capitol din cartea Geneza. Se pare că îi plăcea foarte mult acest verset pentru că l-a folosit şi când a scris Romanilor. Această ilustraţie vine din prima parte a vieţii lui Avraam. Pavel ştia foarte bine să-şi aleagă ilustraţiile, pentru că Avraam este cea mai bună ilustraţie a îndreptăţirii prin credinţă.

Vedeţi, nu se poate spune că Avraam a fost considerat drept înaintea lui Dumnezeu prin faptele legii, pentru că Legea a fost dată mult mai târziu, prin intermediul lui Moise şi aceasta s-a întâmplat la 400 de ani după ce a murit Avraam. Nu se poate spune nici că a fost considerat drept prin circumcizie, pentru că Dumnezeu i-a dat porunca cu privire la circumcizie în perioada de final a vieţii sale. Circumcizia era mai degrabă un ecuson, dacă vreţi, a credinţei sale, aşa cum botezul este, pe de o parte, o emblemă a credinţei celor  ce-l urmează pe Domnul Isus Hristos.

Incidentul la care se face referire în Geneza, capitolul 15, are loc după ce Avraam s-a luptat cu împăraţii estului pentru salvarea nepotului săi Lot şi a refuzat recompensa oferită de regii Sodomei şi Gomorei.

Dumnezeu a apărut atunci din nou în faţa lui Avraam şi l-a reasigurat că a făcut bine ceea ce a făcut spunându-i: “Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare!”

Numai că după cum vă aduceţi aminte, Avraam avea şi el toate caracteristicile poporului care s-a dezvoltat din el. Când aude încurajarea pe care Dumnezeu i-o dă, el întreabă imediat. Dar Doamne, mi-ai promis un fiu! Ce se mai întâmplă cu acea promisiune?

Ştiţi, cred că Dumnezeu nu se supără atunci când vorbim în acest fel cu El. El se bucură să vadă că noi luăm de bun Cuvântul Său şi aşteptăm să se concretizeze.

Nu s-a supărat nici pe Avraam. Ba chiar cred că i-a spus: Avraame, mă bucur că   ţi-ai adus aminte de acea promisiune. Ea este adevărată. De fapt voiam să-ţi spun ceva. Vezi tu cerul înstelat? Crezi că poţi să numeri stelele de pe el? Ei bine urmaşii tăi vor fi asemenea lor!

Ştiţi care a fost răspunsul lui Avraam? L-a crezut pe Domnul şi lucrul acesta i-a fost considerat drept neprihănire, îndreptăţire.

Ce spuneţi? Se aplică acest lucru şi la vieţile noastre?  Eu cred că ar trebui să se aplice.

Dumnezeu ne spune: “ Eu mi-am dat fiul să moară pentru tine. Dacă crezi acest lucru nu vei pieri, ci vei avea viaţă veşnică!”  Ce răspuns vei da faţă de această afirmaţie, dragul meu ascultător? Vei spune tu un “Amin” la aceste cuvinte? Dacă, da, lucrul acesta va fi considerat ca o îndreptăţire a ta.

Vedeţi, Dumnezeu nu l-a considerat neprihănit nici pentru faptul că plin de dragoste pentru nepotul său a fost gata să-şi rişte viaţa pentru el, nu a fost considerat neprihănit, nici pentru că a refuzat prada din război, nici pentru că l- a crezut pe Dumnezeu. Ce spune despre aceasta dragii mei? Cred că este extraordinar acest lucru.

Următorul lucru pe care Avraam i l-a spus lui Dumnezeu a fost: “Doamne, nu te supăra, eu cred ceea ce spui Tu, dar tu te-ai supăra dacă mi-ai da în scris acest lucru?”

Apropo, nu căutaţi în Geneza 15 acest dialog pentru că nu-l găsiţi, dar este ceea ce putem înţelege din acţiunile prezentate acolo.

Deci, Avraam cere o notă de mână a angajamentului lui Dumnezeu. Desigur, atunci nu se lucra cu tot felul de hârtii autentificate, notari şi alte lucruri de acest fel. Altele erau metodele de autentificare a înţelegerilor.

Vă spuneam, dragi prieteni, că Dumnezeu nu se supără pe noi pentru asemenea lucruri. Nu s-a supărat nici pe Avraam. I-a spus lui Avraam cum să pregătească ceremonialul autentificării şi apoi a aşteptat. Nu intru în detalii pentru că le aveţi în capitolul 15 din cartea Geneza, dar aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat. Atunci când cei care se angajau trebuiau că treacă printre jertfe, Dumnezeu trimite un somn adânc peste Avraam.

Daţi-mi voie să pun acest lucru în limbaj contemporan.

Adică, hârtiile era pregătite, de acum părţile trebuiau doar să semneze. În momentul în care se pregăteau să semneze, Dumnezeu trimite un somn peste Avraam. Nu pentru că Dumnezeu se răzgândise ci pentru că El nu aştepta nici un angajament din partea lui Avraam. Numai Dumnezeu se angaja să-şi facă partea din acest contract. Avraam trebuia doar să creadă.

Vedeţi, dacă contractul ar fi depins de Avraam, să zicem trebuia să se roage în fiecare seară, să aducă câte o jertfă pe săptămână… ştiu eu… Avraam era totuşi om.      L-am văzut şi cu slăbiciuni… deci, contractul ar fi fost în pericol….

Tocmai de aceea, Dumnezeu nu cere decât să fie crezut.

Dragi ascultători, acum aproape 2000 de ani, Domnul Isus s-a dus pe crucea de pe Golgota pentru a plăti ceea ce trebuia plătit pentru păcatele mele şi alte tale. Noi oricum nu am fi putut plăti şi sentinţa ar fi fost clară – moartea veşnică.

Numai că Domnul s-a dus pe Golgota, a murit acolo rezolvând această problemă. Credeţi însă că acum El vrea ceva în schimb de la noi pentru ca noi să putem intra în posesia acestei oferte? Să ştiţi că El nu se aşteaptă ca noi să ne angajăm că vom merge la biserică în fiecare Duminică. Nici că ne vom ruga de trei ori pe zi. Nici că vom citi Biblia o dată pe an din scoarţă în scoarţă.  NU! El a făcut tot ce trebuia făcut şi de acum nouă nu ne rămâne decât să credem acest lucru.

Numai atenţie! Nu am spus că noi afirmăm credinţa noastră în jertfa Lui şi apoi nu facem nimic din cele amintite. Domnul Isus nu condiţionează oferta noastră de acele lucruri, numai că ele ne vor fi necesare creşterii noastre.

Eu unul, dragi ascultători, cu drag mă duc la biserică şi cu drag mă rog şi cu drag citesc Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta, în primul rând pentru că în toate acestea îl găsesc pe Dumnezeu vorbindu-mi şi arătându-mi voia Sa.

Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta i-a fost considerat neprihănire. El a spus “Amin!” la ceea ce a spus Dumnezeu şi lucrul acesta a contat foarte mult.

Cred că întrebarea pusă de Pavel galatenilor ni se potriveşte şi nouă:

v.7  Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credinţă.

Deci, dragi ascultători, înţelegeţi că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă? De credinţă avem nevoie dragi prieteni. Prin ea intrăm în posesia ofertei făcute de Dumnezeu cu mult timp în urmă, iertarea prin jertfa Fiului Său.

Restul, dragii mei, vine ca o continuare firească a unei vieţi de părtăşie cu El. Atunci când eşti considerat neprihănit, prin credinţă, atunci când Dumnezeu te declară sfânt prin Domnul Isus, tot ceea ce tu poţi să faci este ca apoi să-ţi pui viaţa în armonie cu această declaraţie. Iar resursele îţi sunt la îndemână – tot prin credinţă!

Dragii mei, până la o nouă întâlnire să lăsăm credinţa să ne conducă mai aproape de Cel ce oferă cu atâta dragoste singurul lucru ce ne putea aduce neprihănirea – jertfa Domnului Isus.

Fie ca ea să sfinţească din plin vieţile noastre!