Itinerar Biblic – Episodul – 536 – GALATENI 1:7-17

 

Dragi prieteni, suntem din nou în faţa Cuvântului lui Dumnezeu şi cred din toată inima că Duhul Sfânt are din nou lecţii importante pentru noi toţi.

Vă reamintesc că suntem în Noul Testament, mai precis încă în primul capitol al scrisorii pe care apostolul Pavel o adresează credincioşilor din Galatia.

Din primele versete, imediat după salutul, destul de rece, de altfel, Pavel îi anunţă simplu şi direct care este motivul pentru care le scrie această scrisoare.

Aşa cum am văzut încă din primele şase versete, Pavel nu îi menajează deloc şi acesta pentru că la mijloc era tocmai evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

Vă mai aduceţi aminte despre ce este vorba?

După ce Pavel a predicat evanghelia Domnului Isus în bisericile din Galatia, au venit pe urmele lui anumiţi oameni din Ierusalim, solicitându-le oamenilor să  accepte ceea ce spune Legea lui Moise, pentru că numai în acest mod vor avea parte cu adevărat de mântuire.

Este interesant cât de bine se aseamănă aceste acţiuni cu cele practicate de anumite grupuri din zilele noastre.

Ei bine, Pavel se declară surprins de uşurinţa cu care Galatenii au acceptat aceste învăţături.

Acum, dragi ascultători, doresc să înţelegeţi foarte bine ceea ce se întâmplă, pentru că nu este vorba numai despre o mică diferenţă doctrinară aşa cum sunt atâtea altele.

De altfel, ascultaţi numai ce afirmă Pavel în acest verset 7, verset de la care reluăm lectura primului capitol al epistolei.

v.7  Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.

Vedeţi de ce vă spuneam că nu este vorba de o simplă diferenţă doctrinară? Pavel afirmă aici că este vorba despre o altă evanghelie, dacă poate exista o alta.

De fapt, în partea a doua a versetului Pavel afirmă foarte clar că nu este altceva decât o încercare de răsturnare a Evangheliei Domnului Isus şi aceasta este făcută într-o manieră foarte subtilă. Deosebit de sugestiv mi se pare cuvântul pe care îl foloseşte Pavel  metastrepho. Este vorba despre un cuvânt foarte puternic şi un alt sens al lui este folosit de Luca în cartea F. A. atunci când spune că soarele s-a transformat în întuneric. Sau, mai este folosit şi de Iacov în epistola sa, atunci când spune că râsul s-a prefăcut în plâns.

Aţi înţeles, dragii mei, despre ce este vorba. Acei oameni care veneau în urma lui Pavel perverteau evanghelia. Schimbau natura ei şi propuneau tocmai contrariul esenţei ei.

Este foarte important să înţelegeţi acest aspect dragi prieteni. Mai târziu Pavel o să prezinte elementele concrete care constituie această pervertire e evangheliei, dar acum, el arată cât se poate de clar cât de periculoasă este această poziţie.

Dar să mergem mai departe. Versetul 8:

v.8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v’am propovăduit-o noi, să fie anatema!

Cât de serioasă este problema pervertirii mesajului evangheliei reiese şi din cuvintele acestui verset.  Pavel spune aici că nici măcar un înger nu poate aduce un alt mesaj decât cel ce a fost predicat. Dacă cumva îndrăzneşte să facă acest lucru atunci trebuie respins cu vehemenţă şi considerat drept un înger necurat.

Dragi prieteni, dacă acum vine cineva şi vă spune: “ Este foarte adevărat ceea ce auziţi, ceea ce aflaţi prin intermediul acestui program, dar nu este suficient, mai sunt şi alte lucruri pe care trebuie să le faceţi ca să fiţi mântuiţi. Trebuie să ascultaţi şi să împliniţi Legea care a fost dată prin Moise, pentru că ea nu a fost desfiinţată”. Ei bine, poziţia voastră trebuie să fie foarte clară şi tranşantă. Puteţi să-i spuneţi cu toată fermitatea, pentru că nu o să greşiţi, că nu este inspirat de îngeri Domnului. Sunt alţi îngeri care îi inspiră pe astfel de mesageri.

Dragi prieteni, încă o dată, vă atrag atenţia asupra acestor lucruri pentru că sunt prea mulţi cei care propovăduiesc astăzi o altfel de Evanghelie. Nu există o altă evanghelie şi de aceea nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi.

Ascultaţi numai la ceea ce spune Pavel:

v.9  Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

Cred că aţi observat deja limbajul cât se poate de dur şi radical folosit de Pavel. Cu alte cuvinte, Pavel spune că oricine ar veni să propovăduiască o altă evanghelie, să fie blestemat. Pavel nu îngăduie aici nici un compromis şi nici noi nu trebuie s-o facem.

Dragii mei, dar vă întrebaţi probabil, de unde această lipsă de toleranţă. De ce trebuie să avem o atitudine atât de fermă şi radicală?

Păi, haideţi să ne aducem aminte cum prezintă Pavel mântuirea în raport cu evanghelia şi cu Legea lui Moise.

În epistola adresată Romanilor, în capitolul 4, versetul 5, îl găsim pe Pavel afirmând: “5 pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire”.

Vedeţi, aceasta este esenţa Evangheliei – “Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” – spune Pavel într-un alt loc. Totul este prin credinţă.

Acum, este foarte adevărat că unii oameni vor să vină la Dumnezeu cu bunătatea lor, cu ceea ce au făcut ei şi vor să primească ceea ce le oferă Dumnezeu.

Am întâlnit de curând o persoană care mi-a spus: “Ştiţi ce? Am să încerc să mă schimb şi când voi reuşi să-mi pun viaţa în ordine o să devin şi eu creştin!”

I-am răspuns cam în felul următor: (trebuie să recunosc că l-am şocat!)

“Dacă vei reuşi să-ţi pui viaţa în ordine nu vei deveni niciodată creştin. Singurii pe care Dumnezeu îi mântuieşte sunt cei păcătoşi! Domnul Isus a spus că El nu a venit pentru cei neprihăniţi ci pentru cei păcătoşi. El nu a spus acesta pentru că a vrut să lase pe cineva pe afară, ci pentru că nimeni nu este fără păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu ne face oferta mântuirii în aşa fel încât toţi să o poată accepta – fără merite speciale, fără plată, ci doar prin credinţă!”

Deci, dragi ascultători, nu prin ceea ce vom reuşi noi vom fi mântuiţi, ci prin ceea ce credem noi despre Cel ce ne-a izbăvit.

Tot în Epistola către Romani, de această dată în capitolul 3, versetul 19, Pavel spune:”19 Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt supt Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

Marea dificultate, dragii mei, nu este aceea ca oamenii să devină “suficient de buni” pentru a fi mântuiţi ci să se recunoască “suficient de răi” pentru a accepta ceea ce le oferă Dumnezeu. Din păcate, umanitatea refuză să recunoască starea decăzută în care a fost atrasă de mulţimea păcatelor.

Să revenim la iudaizatori. Aceştia nu negau faptele evangheliei, mă refer la moartea şi învierea Domnului Isus. Ceea ce negau ei era suficienţa acestor lucruri în ceea ce priveşte mântuirea. Ei susţineau că evanghelia trebuia însoţită de lege pentru a aduce mântuirea. Adică, Evanghelie plus, ceva.

Dragii mei ascultători, nu ştiu dacă pot accentua suficient de mult pericolul pe care îl prezintă această atitudine. Dacă eu nu reuşesc să vă conving de gravitatea unei asemenea opinii, ascultaţi cu atenţie cuvintele lui Pavel. Fără urmă de echivoc el spune ca oricine face aşa ceva să fie afurisit. De ce? Pentru că aceasta este o pervertire a evangheliei.

Dragii mei, chiar dacă nu sunt negate faptele evangheliei, orice adăugire neagă suficienţa jertfei Domnului Isus. Aşa ceva este o pervertire a evangheliei. Orice încercăm să adăugăm jertfei Domnului Isus înseamnă o intervenţie a omului în planul lui Dumnezeu. Orice intervenţie a omului păcătos în planul perfect al lui Dumnezeu este o dovadă de mândrie şi de nesupunere, or cred că ştim destul de bine ce înseamnă aceasta.

Iată de ce Pavel este atât de radical în poziţia sa şi atât de intransigent cu cei ce făceau aceasta.

Dar mergem mai departe. Versetul 10:

v.10  Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n’aş fi robul lui Hristos.

Cred că aici Pavel ridică de fapt problema motivaţiei acţiunilor iudaizatorilor. Pavel afirmă aici că această tendinţă de completare a evangheliei vine de fapt din dorinţa de a plăcea oamenilor.

Dragii mei este o motivaţie foarte periculoasă.  În acelaşi timp, este o atitudine foarte răspândită.

Ce se întâmplă de fapt? După cum aţi constatat, cred eu, mântuirea oferită de Dumnezeu nu este sofisticată, sau complicată. Ba pare chiar foarte simplă. Am spus “pare”, pentru că nu este în cele din urmă. Dar, pare simplă. Adică, ceea ce solicită Dumnezeu de la noi este să acceptăm ceea ce a făcut Domnul Isus, adică faptul că a murit pentru păcatele noastre. Prin credinţă suntem făcuţi părtaşi acestei jertfe. Dar nu numai la jertfă suntem făcuţi părtaşi, ci şi la înviere, pentru că Domnul a fost înviat, El primul, ca o garanţie a învierii tuturor credincioşilor.

Ei bine, acesta este ceea ce solicită Dumnezeu de la noi oamenii. Să ne recunoaştem păcatele şi să acceptăm oferta Sa.

Acum, pentru că suntem conştienţi de păcatele noastre şi de greutatea lor, această ofertă a lui Dumnezeu ni se pare nouă prea simplă, prea uşoră. Ni se pare că este nevoie de ceva mai mult. Ni se pare nouă că este prea uşor. O altă temere a noastră vine din faptul că nu putem “măsura”, ca să zic aşa, cât de mult suntem iertaţi şi cât nu.

Din aceste motive este adesea greu de acceptat că mântuirea poate veni aşa cum afirmă evanghelia. Afirmaţia evangheliei este că mântuirea ne este oferită în dar, adică nu este ceva ce poate fi obţinut prin eforturi proprii, nu este ceva ce poate fi meritat. Aceasta este ceea ce se numeşte “har”, adică dar nemeritat.

Trebuie să recunoaştem, dragi prieteni, că şi astăzi este destul de greu să predici mântuirea prin har. Şi aceasta este nu pentru că nu ne putem despărţi de tarele trecutului, nu pentru că lumea nu a evoluat din punct de vedere teologic, ci pentru că harul lui Dumnezeu este ceea ce urăşte diavolul şi implicit cei ce nu sunt ai lui Dumnezeu.

Sunt foarte mulţi cei care preferă o religie a legilor şi regulilor, o religie a obiceiurilor decât să accepte oferta lui Dumnezeu.

Vă spuneam că omul răspunde mult mai bine legilor. Este ceva în natura noastră care determină acest comportament. Este ceva în natura noastră care ne face să credem că nu avem nevoie de un mântuitor. Credem că un ajutor este suficient.

O dragii mei, cât de mult ne înşelăm. Noi nu avem nevoie doar de cineva care să sprijine eforturile noastre, noi avem nevoie de cineva care să preia, să înlocuiască cu totul eforturile noastre, deoarece sunt cu totul nefolositoare.

Dar nu este uşor să acceptăm o asemenea situaţie.

Am ascultat cu ceva timp în urmă o expunere radiofonică a unei teme teologice legată de mântuire. Ce să spun? Din punct de vedere al tehnicii comunicării,  al profesionalismului emisiunii nu este vreun reproş care poate fi făcut. Chiar şi maniera abordării a fost impecabilă. Dar, direcţiea abordării a fost cea care m-a contrariat. Esenţa ei era că  evanghelia nu este suficientă. Ea trebuie însoţită de alte lucruri, pentru a conduce la mântuire. Dumnezeu nu ne cere aşa ceva.

Chiar dacă vă va contraria ceea ce spun acum, voi spune pentru că este foarte important să înţelegem aceste aspecte.

Dragii mei, Dumnezeu nu ne cere nici măcar să trăim o viaţă organizată în jurul principiilor creştine.  Ştiţi de ce? Pentru că singuri, nici măcar acest lucru nu-l putem face la un asemenea nivel, încât să dobândim iertarea pentru păcatele noastre.

Lucrul pe care El îl solicită este să-i dăm voie să trăiască El prin noi.

O să vedem ce spune Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit şi S’a dat pe Sine însuş pentru mine.

Vedeţi, nu este ceea ce noi îi oferim lui Dumnezeu, ci ceea ce ne oferă El nouă.

Dragi ascultători, aceasta este mărturia pe care Duhul Sfânt ne-o face chiar şi astăzi. Este o evanghelie care aduce credinţă. Este acceptată prin credinţă şi care aduce credinţă.

De fapt, prezentând cuvintele lui Pavel, am anticipat oarecum următoarea secţiune, o secţiune care nu este separată, nu este o paranteză oarecare, este mai degrabă o aplicaţie practică a celor afirmate până acum.

Secţiunea începe cu experienţa lui Pavel în Arabia.

v.11  Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească;

Aş vrea să observaţi că Pavel afirmă din nou care este natura apostoliei sale. El este numit de Dumnezeu.

Atunci când afirmă că “ le mărturiseşte” lucrul acesta, el mai mult le reaminteşte acest fapt.

Implicaţia acestei afirmaţii este una foarte importantă. Este importantă pentru că arată originea evangheliei pe care a predicat-o Galatenilor. Ea nu i-a fost încredinţată de un om. Ea i-a fost încredinţată chiar de Dumnezeu.

v.12  pentrucă, n’am primit-o, nici n’am învăţat-o dela vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.

Spune Pavel în versetul 12.

Vedeţi, după ce Pavel s-a întâlnit cu Domnul Isus pe drumul Damascului, el nu a alergat la Petru, sau la Ioan, sau Iacov pentru a afla ce trebuie să spună de acum înainte. Nu! El a avut parte de revelaţie. Apropo! Pentru revelaţie este folosit cuvântul apokalupsis. Din aceeaşi familie avem şi numele ultimei cărţi a Scripturii Apocalipsa. Aceea este revelaţia de care a avut parte apostolul Ioan. Pavel a avut parte de revelarea Evangheliei.

Aceasta a constituit şi acreditarea sa ca apostol al Domnului Isus.

Mergem mai departe:

v.13  Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea;

v.14  şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor de cît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram însufleţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.

Pavel spune:  “Aţi auzit despre acţiunile mele!”  El se referă aici la ceea ce făcuse în numele religiei sale de până atunci.

Pentru el, tradiţiile, obiceiurile, constituiau esenţa mântuirii sale, constituiau centrul vieţii sale spirituale. Toate acestea, până în punctul în care se întâlneşte cu Domnul Isus.

Acum vedeţi, dintr-un anumit punct de vedere aceasta poate fi numită salvarea lui Pavel. În cele din urmă este lucrul de care noi toţi avem nevoie. Fără Dumnezeu, cu toţii ne aflăm pe o corabie ce se scufundă. Avem nevoie de salvare. Evanghelia propovăduieşte salvarea.

Ei bine, Pavel a fost salvat. Numai că nu a fost salvat de religia strămoşească. Nu a fost salvat pentru religia strămoşească, ci a fost salvat din religia strămoşească.

Indiferent cât de dificil ne este să acceptăm acest lucru, nu religiile strămoşeşti vor aduce mântuirea noastră. Ea nu poate fi adusă decât de Domnul Isus.

Dar iată aici o afirmaţie extraordinară:

v.15  Dar cînd Dumnezeu-care m’a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m’a chemat prin harul Său, a găsit cu cale

v.16  să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n’am întrebat pe niciun om,

v.17  nici nu m’am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m’am dus în Arabia. Apoi m’am întors din nou la Damasc.

Doresc să vă atrag atenţia asupra versetului 15 şi în mod special asupra câtorva cuvinte. “ Când Dumnezeu, a găsit cu cale”.

Adică, Dumnezeu a avut un plan. Planul acesta cuprindea date precise al căror împlinire era urmărită de Dumnezeu.

Vedeţi numai că planul nu-l privea numai pe Pavel, ci planul era mult mai extins. Pavel va deveni un slujitor al lui Dumnezeu, unul care va fi folosit de El pentru a duce mai departe evanghelia la neamuri, adică la neevrei, adică la noi.

Înţelegeţi deci, dragi ascultători, că planul lui Dumnezeu conţine elemente particulare, elemente care se referă la anumite persoane, dar, în liniile lui generale, acest plan oferă mântuirea tuturor oamenilor.

Dragul meu ascultător şi tu eşti în planul lui Dumnezeu. Ceea ce vreau să înţelegi este că El nu va face niciodată presiuni asupra ta. El va găsi mijloace prin care să-ţi prezinte acest plan al Său cu privire la mântuirea sufletului tău. Poate că acest program face parte din strategia Sa pentru a-ţi face cunoscută voia Sa. Nu te aştepta la aceeaşi experienţă dramatică ca a lui Pavel. Aceea a fost experienţa lui şi nici măcar Pavel nu a făcut din ea o normă.

Dumnezeu are pentru fiecare experienţe diferite. Aceasta pentru că noi suntem diferiţi. Depinde însă de noi dacă răspundem.

Răspunsul lui Pavel a afectat radical viaţa sa din acel moment. Din prigonitor al bisericii a devenit unul care a contribuit la extinderea ei. Depinde numai de tine, dragul meu ascultător, de cât de mult accepţi din ceea ce-ţi propune Dumnezeu. El îţi propune cele mai măreţe lucruri. Nu te mulţumi cu mai puţin.

Până la următorul popas,

Fiţi binecuvântaţi!