Itinerar Biblic Ep. 97 Exod cap. 9:21-35; 10

 

Rezumat

  • Urgia grindinei.

Dragi prieteni, împietrirea inimii este o problemă extrem de serioasă, pentru că ea poate aduce lucruri îngrozitoare în vieţile noastre. O inimă împietrită este o piedică în calea binecuvântărilor. Exemplul lui Faraon este elocvent în această direcţie. Din pricina lui poporul evreu nu poate pleca spre ţara promisă lor de Dumnezeu, iar poporul Egiptului are de îndurat urgiile venite asupra lor.

Acum, poate că unii gândesc că în cazul Egiptului este mai mult vorba despre intervenţia lui Dumnezeu asupra inimii lui Faraon. Trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu nu a făcut altceva decât să-i permită lui Faraon să exprime ce este în inima lui… şi o face foarte bine.

Dintr-un alt punct de vedere, Faraon este direct responsabil de ceea ce se petrecea în Egipt. Vedeţi, noi oamenii ne influenţăm unii pe alţii într-o foarte mare măsură. Faraon avea o foarte mare influenţă asupra poporului egiptean şi cu toate că cei mai mulţi au început să vadă mâna puternică a lui Dumnezeu, mulţi au început să recunoască că Domnul este adevăratul Dumnezeu, Faraon este neschimbat. El nu vrea încă să recunoască pe Domnul.

Un alt aspect care trebuie remarcat este că nu neapărat în urgie este revelat Domnul. Amintiţi-vă că în câteva dintre aceste urgii sau plăgi abătute asupra Egiptului, vracii, sau înţelepţii din Egipt au reuşit şi ei să facă ceea ce făcea Aron şi Moise. Numai că atunci când a fost vorba despre izbăvire aceştia nu au avut nici o putere.

Mă gândesc că este de fapt un principiu real şi activ în orice vreme. Atunci când este vorba despre distrugere, noi oamenii suntem şi noi o forţă. Suntem o forţă pentru că ne lăsăm folosiţi de cele ce este părintele distrugerii, Diavolul. Însă în ceea ce priveşte izbăvirea ea nu poate veni decât de la Dumnezeu.

Acest lucru l-am putut vedea şi în cazul urgiilor, dar se vede cel mai bine în izbăvirea adusă în lume de Domnul Isus Hristos.

Dragii mei, izbăvirea vine numai prin Domnul nostru. Nimeni altcineva, indiferent de puterea pe care o are nu poate izbăvi. De ce? Pentru că este vorba despre o putere a sacrificiului pe care nimeni altcineva, cu excepţia Domnului Isus nu putea să-l facă.

Şi în ceea ce priveşte izbăvirea poporului evreu din robia egipteană, numai Dumnezeu putea să-i scoată. Cu toată împotrivirea lui Faraon, Dumnezeu va scoate poporul Său pentru că nimeni nu poate să-i stea împotrivă.

Suntem acum la capitolul 9 din cartea Exod. Până acum, asupra Egiptului s-au abătut  şase urgii. Este vorba despre transformarea apei în sânge, broaştele, păduchii, muştele, moartea vitelor şi bubele fierbinţi.

În toate acestea, egiptenii au putut vedea mâna puternică a Domnului. Faraon în schimb nu vrea să cedeze. De aceea Dumnezeu va continua să aducă urgii asupra Egiptului. Până acum, acestea afectau fie animalele, fie, oamenii. De acum vor începe urgii care vor afecta atât oameni cât şi animale la un loc.

Să vedem deci care este următoarea urgie, descrisă în acest capitol 9, de la versetul 22:

v.22 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite, şi pe toată iarba de pe cîmp în ţara Egiptului!“

v.23  Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

v.24  A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de cînd este el locuit de oameni.

Izbăvirea acelor oameni era din nou o problemă de credinţă. Aceia care au crezut cuvintele lui Moise s-au pus la adăpost şi au pus la adăpost şi ceea ce aveau. Cei care au făcut aşa au fost izbăviţi. Cei care nu au vrut să creadă au fost loviţi de această piatră şi foc cum nici un om nu mai văzuse. Ei plăteau preţul necredinţei lor.

Dragi prieteni, credinţa şi necredinţa vor avea parte de răsplată. Dar ea va fi distinctă pentru fiecare. Cine crede în cuvintele Domnului va avea parte de izbăvire. Cine nu crede, va avea parte de distrugere.

În tot timpul urgiei, Dumnezeu a cruţat ţinutul Gosen. Şi lucrul acesta trebuie luat în considerare. Cei care sunt ai lui Dumnezeu sunt izbăviţi. Ei erau ai lui Dumnezeu prin legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam, Isaac şi Iacov. Cu noi Dumnezeu a încheiat un legământ prin Domnul Isus. Problema este însă dacă noi credem în acest legământ. Pentru ca asemenea cazului egiptenilor, numai credinţa va aduce izbăvirea.

Dragi prieteni, odată cu această urgie se petrece şi o modificare importantă în comportamentul lui Faraon:

v.27  Faraon a trimes să cheme pe Moise şi pe Aaron, şi le-a zis: ,,De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu sîntem vinovaţi.

v.28  Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi, şi nu veţi mai fi opriţi.“

Pentru prima dată, de la începutul urgiilor, Faraon recunoaşte că a păcătuit, el şi poporul lui. Dragi prieteni nu poate exista iertare şi izbăvire fără această recunoaştere.

Aceasta este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi – recunoaşterea păcatelor noastre. Nu este vorba despre un orgoliu al lui Dumnezeu care trebuie satisfăcut, ci este vorba despre a recunoaşte starea în care ne aflăm. Atunci când suntem bolnavi, trebuie să recunoaştem acest lucru nu pentru orgoliul medicului, ci pentru vindecarea noastră. La fel este şi în cazul păcatului. Pentru a primi iertarea este nevoie să recunoaştem că avem nevoie de ea. Însă este nevoie de o recunoaştere deplină, totală. Faraon, nu avut acest fel de atitudine. La el a fost o recunoaştere de circumstanţă.

v.34  Faraon, văzînd că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n’a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.

  1. 35 Lui Faraon i s’a împietrit inima şi n’a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Din nou, doresc să remarc, modul în care ne influenţăm unii pe alţii. Faraon i-a influenţat pe ceilalţi care şi-au împietrit şi ei inimile faţă de Dumnezeu.

Din nou însă Dumnezeu ca interveni. Vedeţi, Dumnezeu are mijloace nelimitate pentru a ne arăta cine este El şi care este  puterea Lui, însă să nu uităm că cel mai mult El doreşte să-L cunoaştem pe El prin izbăvire decât prin distrugere.

Dar să vedem acum care este cea de a opta urgie. Ea este urgia lăcustelor. O ploaie de lăcuste se abate asupra Egiptului consumând toată verdeaţa. Însă înainte de a intra în detaliile ei aş vrea să ascultăm cu atenţie cuvintele pe care le adresează Dumnezeu lui Moise:

v.1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor,

v.2  şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M’am purtat cu Egiptenii, şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sînt Domnul.“

Vedeţi, semnele acestea nu erau numai pentru Egipteni. Nu erau numai ei cei care aveau nevoie de semnele acestea. Israelul avea şi el nevoie de cunoaşterea puterii Domnului.

Pentru câteva generaţii, evreii au trăit în mijlocul egiptenilor şi se pare că mulţi dintre ei nu mai cunoşteau pe Domnul aşa cum fusese El cunoscut de strămoşii lor Avram, Isaac, Iacov şi Iosif. Ei aveau o imagine mult mai săracă despre Domnul. Însă Dumnezeu va lucra acum şi în mijlocul lor, la fel cu a lucrat în viaţa strămoşilor lor.

Pe de altă parte, cred că ne putem întreba oare ce l-ar putea mişca pe Faraon încât să dea drumul poporului să plece. Nu numai noi ne punem întrebarea aceasta. Chiar şi slujitorii lui Faraon se întreabă acelaşi lucru la un moment dat. Ascultaţi-i numai pe aceşti slujitori acum când sunt confruntaţi cu lăcustele:

v.3  Moise şi Aaron s’au dus la Faraon, şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Pînă cînd ai de gînd să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

v.4  Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimete mîne nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.

v.5  Ele vor acoperi faţa pămîntului, de nu se va mai putea vedea pămîntul; vor mînca ce a mai rămas nevătămat, vor mînca ce v’a lăsat piatra, vor mînca toţi copacii, cari cresc pe cîmpiile voastre,

v.6  îţi vor umplea casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n’au văzut aşa ceva de cînd sînt ei pe pămînt pînă în ziua de azi.“ Moise a plecat şi a ieşit dela Faraon.

v.7  Slujitorii lui Faraon i-au zis: ,,Pînă cînd are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece, şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?“

Unii dintre slujitori au văzut despre ce este vorba şi se duc după Moise şi Aron:

v.8  Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. ,,Duceţi-vă,“ le-a zis el, ,,şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Cari şi cine sînt ceice vor merge?“

  1. 9 Moise a răspuns: ,,Vom merge cu copiii şi cu bătrînii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului.“

Vă amintiţi ce spunea despre abilitatea politică a lui Faraon. Vedeţi, specifică politicii este negocierea, tragerea de timp, atragerea avantajului de parte ta. Ei bine Faraon avea aceste atitudini. El caută să negocieze cu Moise şi Aaron:

v.10  Faraon le-a zis: ,,Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gînd să faceţi!

v.11  Nu, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.“ Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon.

Faraon vrea să lase numai bărbaţii să plece pentru a fi sigur că se vor întoarce la lucru. El încearcă să-l ispitească pe Moise cu această ofertă.

Dragii mei, la fel cum Faraon încearcă să-l ispitească pe Moise, copii lui Dumnezeu sunt şi ei ispitiţi de cel ce-l conducea pe Faraon- Satan.  Încă de la o vârstă fragedă, societatea îşi creşte copii cu mentalitatea că în viaţă trebuie să profite de orice. Trebuie să înveţe să câştige prin orice mijloace şi să îşi ofere cât mai multe plăceri, indiferent de costuri. Încă de foarte tineri, suntem provocaţi la tot felul de compromisuri, pe care societatea le cere ca jertfă de la toţi cei ce vor să intre în rândurile ei.

Dragii mei se cere multă veghere, multă atenţie, mai ales acum când suntem atât de aproape de venirea Domnului nostru. Cu cât se apropie ziua aceia cu atât se pare că subtilitatea inamicului şi mijloacele lui de înşelăciune cresc. Dar, dragi prieteni nu se pot face compromisuri cu Dumnezeu. Nimeni nu poate şi nici Faraon.

v.12 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului, şi să mănînce toată iarba pămîntului, tot ce a lăsat piatra.“

v.13  Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vînt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vîntul dinspre răsărit adusese lăcustele.

v.14  Lăcustele au venit peste ţara Egiptului, şi s’au aşezat pe toată întinderea

Egiptului; erau în număr atît de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un

astfel de roi de lăcuste.

v.15  Au acoperit toată faţa pămîntului, de nu se mai vedea pămîntul; au mîncat toată iarba depe pămînt şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n’a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe cîmp, în toată ţara Egiptului.

Sunt câteva lucruri interesante revelate prin această plagă a lăcustelor. Observaţi mai întâi că ele nu au apărut atât de miraculos precum au apărut celelalte. Un vânt venit din est le-a adus pe toată suprafaţa Egiptului. Acum, Asia era recunoscută pentru mulţimea lăcustelor. A fost suficient acest vânt care să le aducă în lunca verde a Nilului. Ele au despuiat toate plantele de frunzele lor făcând un mare dezastru.

În Scriptură, lăcustele sunt privite ca o imagine a judecăţii. Probabil această plagă a lăcustelor a fost una din cele mai grele pentru ei. Dificultăţile pe care le creează o astfel de plagă vin din faptul că tot ce este verde, plantele, vegetaţia, este distrus. În felul acesta nici animalele şi nici omul nu mai are hrană. În felul acesta vine o moarte cruntă şi înceată.

Cartea Apocalipsa, ultima cartea a Bibliei, vorbeşte şi ea despre o astfel de urgie care va veni asupra pământului.

Cred că aceste insecte au avut un mai mare impact asupra Egiptului decât le-au avut celelalte urgii. Să luăm în considerare că natura încă nu era refăcută de pe urma lor. Înainte de lăcuste fusese acea urgie a pietrelor şi a focului. Şi credeţi-mă nu este puţin lucru.

Călătoream odată prin ţară şi am trecut printr-o zonă unde fusese o furtună puternică însoţită de o cădere de pietre. Nu am văzut ceva mai dezolant decât acele câmpuri. Deşi trecuseră două săptămâni, vegetaţia încă nu era refăcută. Copacii erau fără frunze, câmpurile aveau iarba culcată la pământ iar cele mai multe dintre culturi erau distruse.

Ei, într-o astfel de situaţie lăcustele sunt tot ce mai lipseşte. Se pare însă că Faraon era mai preocupat de autoritatea lui decât de bunăstarea poporului. El nu vrea să drumul poporului. Abia când vede distrugerea făcută trimite după Moise şi Aron:

v.16  Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis: ,,Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră.

v.17  Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze dela mine şi urgia aceasta de moarte!“

Iată din nou recunoaşterea păcatului la Faraon. Ştiţi ce mai este interesant aici. Dumnezeu nu stă să analizeze cât de profundă este pocăinţa noastră, cât de sincere sunt cuvintele noastre. Când El promite binecuvântarea ce vine în urma pocăinţei, nu mai stă pe gânduri. Este exact ceea ce se petrece în cazul lui Faraon.

v.18  Moise a ieşit dela Faraon, şi s’a rugat Domnului.

v.19  Domnul a făcut să sufle un vînt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele, şi le-a aruncat în marea Roşie; n’a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.

Dar, nu durează prea mult pocăinţa lui Faraon. Cum îşi retrage Dumnezeu mâna, cum inima lui Faraon începe să arate ceea ce este cu adevărat în ea. Tocmai aici este motivul pentru care Dumnezeu nu chestionează pocăinţa noastră. În momentul în care suntem lăsaţi în voia noastră, El ştie că ce este în inimă se va arăta imediat şi în fapte.

De aceea, dragi prieteni, este nevoie ca atunci când ne pocăim să pune inima noastră în mâna Domnului. De fapt, pocăinţa este mai mult decât părere de rău pentru ceea ce ai făcut. Ea implică şi decizia de a te schimba, de a nu mai repeta acea greşeală. Acum, este foarte adevărat că de multe ori cădem în acelaşi loc, însă ceea ce este important, este că Dumnezeu cunoaşte inima.

Dacă inima noastră este dăruită lui Dumnezeu, atunci El este acela care produce necesarele schimbări. Iată deci, de ce pocăinţă nu înseamnă numai părere de rău ci şi această predare a inimii lui Dumnezeu. Aceasta era problema lui Faraon. Lui îi părea rău dar nimic mai mult. Imediat ce circumstanţele se schimbau revenea şi el la poziţia iniţială. La fel se întâmplă şi acum:

v.21  Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer, şi va fi întunerec peste ţara Egiptului, aşa de întunerec de să se poată pipăi.“

  1. 22 Moise şi-a întins mîna spre cer; şi a fost întunerec besnă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile.

v.23  Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s’a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină.

Însemnata zeitate a Egiptului, zeul Ra, zeul soare, era acum în dificultate. Dumnezeu era cel ce a creat soarele şi lumina lui este binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu copiilor lui.

Dragi prieteni suntem noi conştienţi că lumina este o binecuvântare? Am fost odată în vizită într-o peşteră. La un moment dat, lanterna din dotare s-a stins. Nu vă pot descrie senzaţia de atunci. Era un întuneric greu, pe care îl simţeai ca o povară ce te apăsa.

Dragii mei, lumina este o binecuvântare, iar lumina spirituală, Domnul Isus este o binecuvântare şi mai mare. El a spus: Eu sunt lumina Lumii şi este. El este lumina pentru sufletele noastre. Într-o zi, aşa cum Gosenul era luminat, numai cei care vor avea pe Domnul Isus vor avea lumina iar restul vor fi în întunericul păcatului şi aceasta nu pentru o zi ci pentru veşnicie.

Faraon încearcă din nou să negocieze:

v.24 Faraon a chemat pe Moise, şi a zis: ,,Duceţi-vă, şi slujiţi Domnului! Să nu rămînă în ţară decît oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.“

Vă gândiţi poate că dacă au primit această propunere din partea lui Faraon, nu ar fi fost rău să accepte şi să pună în felul acesta capăt suferinţelor egiptenilor. Din noi, cred că este aici vorba despre o lecţie pentru creştinul modern. Dumnezeu spusese că Israelul va ieşi cu tot ce va avea din Egipt. Imaginea este una foarte sugestivă şi se referă desigur la mântuire. Atunci când Dumnezeu vrea să ne scoată din lumea aceasta, vrea să o facă pe deplină. Dragi prieteni, atunci când devenim ai Domnului, devenim ai lui cu tot ce suntem şi cu tot ce avem Acei care lasă ceva în urmă, ajung să fie mereu în tensiune între ceea ce este al Domnului şi ceea ce au ţinut pentru ei.

Aceasta este o mare problemă. Când devenim ai Domnului şi serviciul, cariera noastră trebuie să fie a Lui. Bunurile trebuie puse şi ele la dispoziţia Lui.

Acesta este motivul pentru care Domnul vrea să îi scoată pe evrei cu tot cea au din ţara Egiptului.

Să vedem ce spune Moise cu privire la compromisul propus de Faraon:

v.25  Moise a răspuns: ,,Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile de tot, pe cari le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,

v.26  şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi, şi să nu rămînă o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar pînă vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.“

v.27  Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n’a vrut să-i lase să plece.

v.28  Faraon a zis lui Moise: ,,Ieşi dela mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.“

v.29  ,,Da!“ a răspuns Moise, ,,nu mă voi mai arăta înaintea ta.“

Moise nu va face un asemene compromis. Nu va face pentru că El este credincios Domnului care i-a dat această misiune. Faraon este din nou supărat şi-i cere lui Moise să nu se mai arate în faţa lui. Nu o va mai face, pentru că după ultima urgie, Faraon va fi prea ocupat cu plânsul şi durerea lui.

Poate credeţi că Moise, sau Dumnezeu care îl trimite pe Moise, este neînduplecat.    Dar, ce putem spune despre Faraon? După ce a trecut prin toate acele urgii, încă mai refuză.

Poate că nu ar trebuie să fim prea surprinşi de această atitudine a lui Faraon.

Sunt persoane care se luptă cu Dumnezeu şi poate nu au parte de experienţe atât de radicale ca cele ale lui Faraon. Au parte poate, mai degrabă de dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu vor să-l asculte şi să accepte binecuvântările Lui.

Dragii mei, ultima urgie prin care va trece Egiptul este cea mai bună imagine a ceea ce se va întâmpla cu cei ce nu ascultă de Domnul. Să fim deci cu luare aminte.