Itinerar Biblic Ep. 96 Exod – cap. 8, 9:1-21

 

Rezumat

·         Egiptul este acoperit de broaşte.

·         Încăpăţânarea lui Faraon.

·         Invazia păduchilor.

·         Invazia muştelor.

·         Mijlocirea lui Moise.

 

Dragi ascultători, nimic nu poate fi comparat cu puterea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate cunoaşte limitele ei. Mai mult, nimeni dintre noi nu cred că a experimentat această limită, pentru că omul şi nimic şi nimeni din acest univers nu i-ar putea rezista.

Prieteni dragi numai acest gând ar trebuie să ne facă recunoscători că El are atâta îndurarea faţă de noi. Numai citind despre acele împrejurări în care Dumnezeu foloseşte puterea lui, trebuie să recunoaştem că nu avem de a face cu o forţă iresponsabilă ci avem de a face cu un Dumnezeu care foloseşte puterea Sa pentru a veni în spijinul nostru al oamenilor.

Chiar şi în ceea ce îi priveşte pe Egipteni, Dumnezeu nu a folosit forţa Lui împotriva lor ci împotriva zeităţilor lor, pentru a-i ajuta să ajungă la adevărata credinţă. Chiar atunci când apa a fost prefăcută în sânge, să nu credeţi că egiptenilor nu le-a mai rămas nici o scăpare. Scriptura consemnează că magii Egiptului au avut şi ei apă curată la dispoziţie pentru a-şi demonstra puterile.

Sunt convins că în fiecare dintre urgii, egiptenii au avut posibilitatea să scape, să iasă de sub puterea urgiei respective. Dacă ne gândim numai la faptul că ţinutul Gosem era scutit de toate aceste urgii putem să înţelegem că Dumnezeu oferea şi şansa izbăvirii. Era o problemă de credinţă. Dacă egiptenii credeau şi se duceau în acest ţinut protejat de Domnul ei ar fi fost izbăviţi.

Chiar şi aceasta dragi prieteni este o lecţie pentru noi. Singura care ne poate izbăvi de urgia păcatului este credinţa. Credinţa că Dumnezeu este sfânt şi în dragostea Lui ne-a oferit şi nouă sfinţenia prin Domnul Isus.

Dar să ne întoarcem acum la capitolul 8 al cărţii Exod.

Moise şi Aron se înfăţişează înaintea lui Faraon iar acesta nu ia în considerare cererea lor ca poporul să fie lăsat să plece în pustie pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu.

Acesta este momentul în care intervine Dumnezeu şi aduce prima urgie – transformarea apei în sânge. Nilul, aducătorul de viaţă este de această dată aducătorul de moarte.

Dar credeţi că se schimbă decizia lui Faraon? Suntem adesea mai împotrivitori decât ne place să admitem. Dar şi în acest caz, Dumnezeu are un plan bine stabilit. Zeităţile Egiptului sunt supuse la teste pe care nu le vor trece.

v.1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, şi spune-i: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

v.2  Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.

v.3  Rîul va mişuna de broaşte; ele se vor sui, şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frămîntat pînea.

v.4  Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău, şi pe toţi slujitorii tăi.“

Broasca nu era, în cazul Egiptului, doar o vieţuitoare nevinovată. Pentru Egipteni ea reprezenta pe Heka zeiţa cu cap de broască. Ea era patroana moaşelor, o zeiţă a renaşterii una dintre cele mai importante. Deci, este clar în ce direcţie este îndreptat atacul prin această urgie. Dacă pentru ei era una din zeităţi, pentru Dumnezeu ea era la îndemâna lui Moise şi Aron:

v.5  Domnul a zis lui Moise: ,,Spune lui Aaron: ,Întinde-ţi mîna cu toiagul peste rîuri, peste pîraie şi peste iazuri, şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!“

v.6  Aaron şi-a întins mîna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.

Acum, gândiţi-vă că aceste animale erau sacre. Ei aveau un deosebit respect pentru ele. Cred că nouă ne estre greu să înţelegem ce simt astfel de oameni. În India fiind, am văzut respectul acelor oameni pentru vaci. Dacă vaca trecea prin piaţă putea să mănânce nestingherită din orice produs şi nimeni nu o alunga. Dacă era oprită în staţia de autobus, nimeni nu se apropia de ea pentru a nu o deranja. De ce? Era considerată un animal sfânt.

Dar să mergem mai departe. Oamenii aceştia erau acum înconjuraţi de broaşte. Dar nu numai Aron poate aduce broaştele, ci şi magii Egiptului:

v.7  Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.

Ei bine aceasta este un aspect interesant. Am zis că aceasta este puterea Domnului. Oare prin aceasta se prezintă Domnul? Prin acest dezastru? Prin această calamitate? Iată că vrăjitorii Egiptului pot şi ei să facă ceea ce a făcut Aron. Atunci unde stă puterea lui Dumnezeu?

Să nu ne grăbim cu concluziile. Următorul verset ne lămureşte:

v.8  Faraon a chemat pe Moise, şi pe Aaron, şi a zis: ,,Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele dela mine şi dela poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.“

Se pare că puterea magilor nu era la fel de mare cu cea a lui Moise şi Aron. Ei puteau aduce broaşte dar nu putea să le facă să dispară. Nu este interesant? Ei bine aceasta ne spune ceva despre Dumnezeu. Ce anume?

Puterea lui Dumnezeu nu era prezentată în distrugere ci în izbăvire. Magii Egiptului, indiferent de puterea pe care au folosit-o pentru a aduce broaştele nu puteau mai mult. Acesta este motivul pentru care Faraon vine la Moise. Care este acum atitudinea lui? Smerenie.

Dragii mei, Dumnezeu are puterea să ne smerească. Uneori El o face. Dar nu acesta este scopul lui. El nu vrea să ne umilească, să ne facă să recunoaştem puterea Lui prin opresiune. El ne arată puterea  Lui prin izbăvire. Vrăjitorii nu au avut această putere. Nu este o lecţie?

Nu orice putere, nu oricine care are putere să facă lucruri mai mult sau mai puţin impresionante are şi puterea să aducă izbăvire.

Faraon vine el acum la Moise şi cere izbăvirea. Dacă Faraon era cel care punea condiţii, acum este Moise cel care le pune:

v.9  Moise a zis lui Faraon: ,,Hotărăşte-mi, cînd să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele dela tine şi din casele tale? Nu vor mai rămînea decît în rîu.“

Care este motivul pentru care adusese Dumnezeu această urgie? Ca Faraon şi întreg poporul să afle cine este Domnul. Ei bine acum au ocazia să o facă. Încă o dată nu prin urgie ci prin izbăvire. Faraon vrea ca totul să se termine cât mai repede.

v.10  El a răspuns: ,,Mîne“. Şi Moise a zis: ,,Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru.

v.11  Broaştele se vor depărta dela tine şi din casele tale, dela slujitorii tăi şi dela poporul tău; nu vor mai rămînea decît în rîu.“

v.12  Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu cari lovise pe Faraon.

v.13  Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.

v.14  Le-au strîns grămezi, şi ţara s’a împuţit.

Domnul este grabnic în izbăvire. În momentul în care Faraon a cerut să vină izbăvirea, Dumnezeu a adus-o.

Dragii mei, Dumnezeu nu se joacă cu noi. Atunci când cerem izbăvire, dacă atitudinea noastră este corectă, El nu stă pe gânduri. Pentru El este o mare bucurie să izbăvească.

În cazul lui Faraon, atitudinea nu este potrivită.

v.15  Faraon, văzînd că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima, şi n’a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spuse Domnul.

Din pricina împietririi inimii lui vine şi următoarea urgie.

v.16 Domnul a zis lui Moise: ,,Spune lui Aaron: ,Intinde-ţi toiagul, şi loveşte ţărîna pămîntului, şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului.“

v.17  Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mîna cu toiagul, şi a lovit ţărîna pămîntului; şi s’a prefăcut în păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărîna pămîntului s’a prefăcut în păduchi, în toată ţara Egiptului.

Semnalam mai înainte că puterea vrăjitorii egipteni era limitată. Ei bine de acum nu mai aveau de loc:

v.18  Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n’au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace.

v.19  Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: ,,Aici este degetul lui Dumnezeu!“ Dar inima lui Faraon s’a împietrit, şi n’a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Dragi prieteni, indiferent de împietrire, în cele din urmă, toţi oamenii vor ajunge să cunoască că este vorba despre mâna lui Dumnezeu.

Acum să vorbim puţin despre semnificaţia păduchilor. Aşa cum spuneam în introducerea generală a cărţii, aceasta era o plagă foarte incomodă pentru ei. Egiptenii erau un popor foarte curat. Pentru ei păduchii erau o mare urâciune, aşa cum este pentru cei mai mulţi dintre oameni.

În ceea ce priveşte semnificaţia spirituală, urgia aceasta era îndreptată împotriva zeului Gheb, zeul pământului. Păduchii au apărut de pe suprafaţa pământului şi au ajuns peste tot.

Dar, s-a schimbat ceva în atitudinea lui Faraon? Nu! Însă nici resursele lui Dumnezeu nu sunt epuizate. Epuizate sunt ale vrăjitorilor, dar nu ale Domnului. Chiar şi vrăjitorii văd că este mâna lui Dumnezeu. Încet, încet egiptenii încep să vadă cine este Dumnezeu.

Acum vine o nouă plagă, o nouă urgie:

v.20 Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis de dimineaţă, şi du-te înaintea lui Faraon, cînd are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

v.21  Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimet muşte cîneşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele Egiptenilor vor fi pline de muşte, şi pămîntul va fi acoperit de ele.

v.22  Dar, în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentruca să cunoşti că Eu, Domnul, sînt în mijlocul ţinutului acestuia.

v.23  Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mîne.“

Acesta este momentul în care Dumnezeu începe să facă distincţia clară între poporul său, poporul evreu şi egipteni. Apa, broaştele şi păduchii au atins şi Gosenul, dar de acum Dumnezeu va face diferenţa. Israelul va beneficia de protecţia lui Dumnezeu pe când Egiptul va avea de suferit:

v.24  Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte cîneşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui, şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte cîneşti.

Muştele acestea de o mărime  neobişnuită erau de fapt o specie de cărăbuşi. Aceştia erau şi ei consideraţi ca reprezentanţi ai zeului vieţii veşnice. În mormintele egiptene s-au găsit nenumărate forme de aur ale acestor cărăbuşi ceea ce demonstrează importanţa de care se bucurau. Dar Dumnezeu îi trimite într-un asemenea număr încât egiptenii se satură de ei.

Se satură atât de tare încât Faraon trimite după Moise şi Aron şi le acceptă cererea însă într-un mod foarte diplomatic:

v.25  Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron, şi le-a zis: ,,Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.“

Numai că vedeţi, ascultarea de Dumnezeu nu suportă jumătăţi de măsură, compromisul. Ea trebuie să fie deplină. Moise este foarte clar în această direcţie:

v.26  Moise a răspuns: ,,Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe, care sînt o urîciune pentru Egipteni. Şi dacă am aduce, subt ochii lor, jertfe cari sînt o urîciune pentru Egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?

v.27  Vom face mai bine un drum de trei zile în pustie, şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.“

Faraon este strâns cu uşa în această situaţie. Din nou, omul politic din el acţionează:

v.28  Faraon a zis: ,,Vă voi lăsa să plecaţi, ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai, să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.“

Ce diferenţă este între politică şi umblarea cu Dumnezeu. Trebuie să fie o diferenţă între omul lui Dumnezeu şi omul obişnuit al lumii acesteia. Ascultaţi-l pe Faraon şi priviţi-l cum acţionează. Dar priviţi şi la Moise şi la modul în care acţionează El.

v.29  Moise a răspuns: ,,Am să ies dela tine, şi am să mă rog Domnului. Mîne, muştele se vor depărta dela Faraon, dela slujitorii lui, şi dela poporul lui. Dar, să nu ne mai înşele Faraon, ne vrînd să lase pe popor să plece, ca să aducă jertfe Domnului.“

v.30  Moise a ieşit dela Faraon, şi s’a rugat Domnului.

v.31  Domnul a făcut cum cerea Moise; şi muştele s’au depărtat dela Faraon, dela slujitorii lui, şi dela poporul lui. N’a mai rămas una.

v.32  Dar Faraon, şi de data aceasta, şi-a împietrit inima, şi n’a lăsat pe popor să plece.

Faraon îi cere lui Moise, roagă-te pentru mine! Moise promite că se va ruga şi o face. Dar se ţine şi Faraon de promisiunea Lui? Nu!

Dragi prieteni să încercăm să nu promitem uşor. Cuvântul nostru este foarte important. Este foarte important să facem ceea ce spunem. Am auzit pe mulţi promiţând să se roage pentru alţii. Dar nu au făcut-o. Moise este un om de cuvânt.

Este drept că am văzut şi oameni care au cerut susţinere în rugăciune numai de circumstanţă. De fapt ei se bazau tot e propriile puteri şi abilităţi.

Am mai văzut şi oameni care făceau promisiuni lui Dumnezeu atunci când erau în situaţii dificile dar pe care nu şi le ţineau odată ce treceau de acele situaţii. Dragii prieteni, dacă Dumnezeu ne ajută El nu o face pentru că promitem noi ceva, El o face din dragoste. Dar, înţelegem noi aceasta? Faraon nu a înţeles!

Tocmai de aceea trebuie să repete clasa, cum se spune!

O nouă urgie se abate asupra Egiptului:

v.1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, şi spune-i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

v.2  Dacă nu vrei să-l laşi să plece, şi dacă-l mai opreşti,

v.3  iată, mîna Domnului va fi peste turmele tale de pe cîmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.

v.4  Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.“

v.5  Domnul a hotărît vremea, şi a zis: ,,Mîne, va face Domnul lucrul acesta în ţară.“

v.6  Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au perit, dar n’a perit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.

v.7  Faraon a trimes să vadă ce se întîmplase: şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s’a împietrit, şi n’a lăsat pe popor să plece.

Faraon încă nu credea pe Dumnezeu. El trimite mesageri în Egipt pentru a vedea dacă este adevărat ceea ce făcea Dumnezeu. El vedea că este adevărat în Egipt, dar, era adevărat că ţinutul evreilor era ocrotit de El?

Da era adevărat! Dacă ne-ar veni ideea să verificăm cuvintele lui Dumnezeu. Domnul nu se teme de astfel de lucruri. El chiar ne invită prin Cuvântul Său să facem aceste experienţe ale umblării cu El.

Psalmul 34:8  „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

Aceasta este invitaţia Lui. Şi Faraon era binevenit. Numai că inima lui nu cunoaşte nici o reacţie.

De aceea vine o nouă urgie:

v.8  Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ,,Umpleţi-vă mînile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s’o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon.

v.9  Ea se va preface într’o ţărînă, care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.“

v.10  Ei au luat cenuşă din cuptor, şi s’au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.

v.11  Vrăjitorii nu s’au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.“

v.12  Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n’a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

Dacă prin moartea vitelor, zeul reprezentat de boul Apis primea o mare lovitură, acum toate zeităţile primesc o provocare.

Era obiceiul la egipteni ca preoţii care oficiau în diferite temple să fie curaţi şi fără orice pată. În momentul în  care apar aceste bube fierbinţi ei nu mai pot oficia nici o slujbă în templele lor.

În felul acesta toate zeităţile Egiptului erau provocate de Dumnezeu la replică. Bineînţeles că nu aveau cum să dea o replică pentru că nu era şi nu este decât un singur Dumnezeu adevărat, Domnul.

Cu toate acestea Faraon rămâne neînduplecat. Nu uitaţi că nu Dumnezeu provoacă această neînduplecare. Ea vine din inima lui Faraon. Dumnezeu îngăduie doar ca el să exprime ceea ce era în inima lui.

Dragii mei, în cele din urmă poate că nu ar trebui să ne mirăm prea tare. Sunt atâţia printre noi care se opun cu cerbicie dovezilor existenţei lui Dumnezeu şi a iubirii Lui. Parcă nimeni nu poate să-i schimbe pe aceşti oameni.

La fel acţionează şi Faraon. Dar acum Dumnezeu promite să se ocupe mai îndeaproape de Faraon şi casa Lui:

v.13  Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis de dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, şi spune-i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

v.14  Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.

v.15  Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt.

v.16  Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.

v.17  Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu-l laşi să plece,

v.18  iată, mîne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n’a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi pînă azi.

v.19  Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; şi vor peri.“

Vedeţi încă o dată intenţia lui Dumnezeu cu aceste urgii? Nu este vorba despre distrugerea Egiptului. Dumnezeu îi spune lui Faraon. Dacă aş fi vrut să o fac, nimic nu mi-ar fi putut sta în cale. Dar am vrut să vedeţi cine Sunt. Să vedeţi că am puterea să pedepsesc, dar am puterea să şi izbăvesc.

Şi dragii mei nu toţi sunt la fel împotrivitori:

v.20  Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s’au temut de Cuvîntul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.

v.21  Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvîntul Domnului, şi-au lăsat robii şi turmele pe cîmp.

Iată dragii mei ceea ce face diferenţa – credinţa. Cei ce au crezut, şi-au pus vitele şi familiile la adăpost şi au fost izbăvite.

Dragii mei, ce lecţie minunată. Ce facem noi? Credem noi ce spune Domnul?

Domnul spune că zilele din urmă vor fi mai grele decât cele ale Sodomei şi Gomorei. Peste Sodoma şi Gomora a plouat cu foc şi pucioasă. Va fi mai rău? Credem noi lucrul acesta? Ne punem noi la adăpost? Pe noi şi familiile noastre.

Nu este vorba despre adăposturi antinucleare sau de altă natură, este vorba despre adăpostul sufletului nostru care se află în Domnul Isus.

Să nu uităm dragii prieteni, nu în distrugere se manifestă Domnul ci în izbăvire.

Să nu ne împietrim dar inima.