Itinerar Biblic Ep. 87 Matei cap. 27:45-66

 

Rezumat

– Răstignirea Domnului Isus

– Mântuirea tâlharului de pe cruce.

– Înmormântarea Domnului

– Învierea Domnului Isus.

Dragi ascultători, suntem către finalul Evangheliei după Matei, iar ceea ce relatează el în aceste ultime capitole fac parte dintre cele mai mari evenimente legate de istoria acestui univers. Această afirmaţie nu este nici pe departe o exagerare. Din orice punct de vedere este un act impresionant, unic în întreaga istorie, în întreaga existenţă a universului. De ce? În primul rând pentru că niciodată nu a mai fost făcut un asemenea act, şi apoi pentru niciodată acest act nu va fi repetat. Vorbesc acum despre jertfa Domnului Isus. Nimeni nu a fost în stare să facă o asemenea jertfă. Desigur nu este vorba ca cineva să-şi dea viaţa pentru altcineva. Au mai fost cazuri în care oameni şi-au dat viaţa pentru alte persoane. Dar în niciunul din aceste cazuri respectiva moarte nu a putut avea semnificaţie şi valoare jertfei Domnului Isus. De ce? Pentru că nici un om, nici o altă fiinţă nu putea să facă răscumpărarea decât Fiul lui Dumnezeu. Din ce motive? Pentru că era nevoie pentru această răscumpărare de o jertfă a neprihănirii, ori nimeni nu a fost fără păcat în afară de Domnul Isus. Acesta este motivul pentru care numai jertfa lui este singura care poate realiza necesara ispăşire.

Întrucât, numai Domnul Isus putea aduce o asemenea jertfă, ea a fost făcută odată pentru totdeauna. El nu va mai repeta această jertfă. Pentru ca ea să aibă efect în viaţa cuiva este suficient ca acea persoană să creadă în necesitatea ei, în valoarea ei şi în eficienţa ei.

Acolo pe cruce, Domnul Isus a împlinit în sine tot ceea ce era necesar pentru mântuirea noastră. Tot ce trebuie să facem noi acum este să credem în acest lucru.

Jertfa lui a fost unică şi pentru că El era Dumnezeu întrupat, în El se împăca dreptatea lui Dumnezeu cu dragostea lui Dumnezeu pentru cei pe care I-a creat.

Să ne întoarcem la relatarea acestor ultime clipe ale Domnului Isus. Suntem încă la capitolul 27 din Evanghelia după Matei:

 

v.38  Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tîlhari: unul la dreapta şi celălalt la

stînga Lui.

v.39  Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap,

v.40  şi ziceau: ,,Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile, mîntuieşte-Te

pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!“

v.41  Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrînii, îşi băteau şi ei

joc de El, şi ziceau:

v.42  ,,Pe alţii i-a mîntuit iar pe Sine nu Se poate mîntui! Dacă este El Împăratul

lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

v.43  S’a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte.

Căci a zis: ,Eu sînt Fiul lui Dumnezeu!“

v.44  Tîlharii cari erau răstigniţi împreună cu El, îi aruncau aceleaşi cuvinte de

batjocură.

v.45  Dela ceasul al şaselea pînă la ceasul al nouălea s’a făcut întunerec peste toată

ţara.

v.46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ,,Eli, Eli, Lama

Sabactani?“ adică: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M’ai părăsit?“

v.47  Unii din ceice stăteau acolo, cînd au auzit aceste vorbe, au zis: ,,Strigă pe Ilie!“

v.48  Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus

într’o trestie, şi i-a dat să bea.

v.49  Dar ceilalţi ziceau: ,,Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mîntuiască.“

v.50 Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul.

Aceasta este consideraţia pe care omenirea a dat-o fiului lui Dumnezeu. Dragii mei încă sunt mulţi acei care consideră că Domnul Isus a fost un impostor, deci un tâlhar care şi-a meritat din plin răsplata. Nici una din faptele, cuvintele, atitudinile, minunile Domnului, nu a reuşit să facă acele inimi de piatră să se înmoaie şi să vadă adevărata identitate a Domnului.

Interesant este că cei care ar fi trebuit să fie primii în a recunoaşte în Domnul Isus pe Mesia, au fost cei care aveau ochi dar nu vedeau, urechi dar nu auzeau, aşa cum bine spunea Domnul cu privire la ei. Ei batjocoreau pe Domnul, îl dispreţuiau şi râdeau de El.

Matei nu oferă toate detaliile legate de acest episod. În schimb, din celelalte evanghelii aflăm că unul dintre tâlhari înţelege cine este Domnul. Pentru că înţelege acest lucru îi cere să să-şi aducă aminte de El în Împărăţia Lui.

Acum, este  foarte interesat că primul beneficiar al jertfei Domnului este acest tâlhar. Este interesant pentru că este o mărturie cu privire la jertfa Domnului. Acest fapt în sine ne comunică câteva  lucruri cu privire la jertfa Domnului.

Un prim lucru este cel legat de cei pentru care a fost adusă această jertfă. Domnul Isus, aşa cum a şi afirmat-o a venit pentru cei care au nevoie de mântuire. Aceasta nu înseamnă că sunt unii care nu au. Scriptura ne spune:

Romani 3:23  Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Domnul Isus se referea atunci când a spus că a venit pentru cei suferinzi, că de fapt, El este la dispoziţia tuturor celor care sunt gata să admită că au nevoie de vindecare, că au nevoie de mântuire.

Dacă este să analizăm cuvintele pe care tâlharul le adresează Domnului Isus, avem acolo o mostră a ceea ce înseamnă pocăinţa. Ascultaţi numai cuvintele pe care le redă Luca în Evanghelia pe care o scrie :

v.40  Dar celalt l-a înfruntat, şi i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti supt

      aceeaş osîndă?

 v.41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n’a făcut nici un rău.“

 v.42  Şi a zis lui Isus: ,,Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!“

 v.43  Isus a răspuns: ,,Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.“

Deci în ceea ce priveşte modul în care se face pocăinţa, el nu este deloc complicat. Pocăinţa implică mai întâi recunoaşterea stării tale de revoltat împotriva lui Dumnezeu. Păcatul este întotdeauna  revoltă împotriva lui Dumnezeu. Păcatul este acela care ne separă de Dumnezeu. De aceea este nevoie să recunoaştem acest lucru. Apoi, următorul pas, este să recunoaştem ceea ce este Domnul Isus şi care este rolul jertfei Domnului.

Aţi văzut modul în care răspunde tâlharul. Mai întâi recunoaşte faptul că el era acolo pentru faptele pe care le-a făcut. El merita pedeapsa şi dragii mei aceasta este pedeapsa pe care am merita-o noi toţi. Este răsplata pentru păcatele noastre. Dar, tâlharul merge mai departe şi înţelege că Domnul Isus nu era pus pe cruce pentru aceleaşi lucruri pentru care erau puşi ei doi. Domnul Isus nu merita să fie acolo. Cu toate acestea Domnul este răstignit împreună cu tâlharii. De ce? Pentru că altcineva ar fi trebuit să fie acolo.

Următorul pas este acela să-i ceri Domnului Isus să te ierte, să te amintească, în Împărăţia Lui.

Teoretic nu este un lucru greu. Este însă greu de făcut pentru că inamicul Satan îi împiedică pe oameni să facă aşa ceva. El vrea mereu să înşele oamenii în ceea ce priveşte mântuirea pentru că vrea să-i ţină de partea lui. El le spune mereu oamenilor, “Tu nu ai nevoie de Isus!” La ce să-şi ceri tu iertare? Ce ai făcut tu pentru a cere iertare?”

Oare chiar mai este nevoie să facem ceva? Nu cred! Natura noastră este suficientă. Sunt atâtea păcate care sălăşluiesc în noi fără ca măcar noi să fim conştienţi de ele.

Apoi, dragii mei este foarte important să înţelegem care a fost rolul jertfei Domnului Isus. El nu era acolo pentru păcatele Lui El era acolo pentru ale noastre.

El era acolo pentru o jertfă de ispăşire adusă în numele nostru, al oamenilor.

Deci, dragi prieteni, ceea ce s-a petrecut pe cruce este un lucru extraordinar. Este unic, fără precedent şi fără posibilitatea ca el să se repete.

Este, de aceea, nevoie din partea noastră să tratăm cu mult mai multă atenţie şi consideraţie jertfa Domnului Isus.

Fariseii îi strigau Domnului să se mântuiască sigur.  El nu avea cum să facă aceasta. El venise să aducă mântuirea pentru noi, iar aceasta depindea de rămânerea lui pe cruce. A fost singura noastră şansă. Matei concluzionează moartea Domnului Isus prin următoarele cuvinte:

v.50   Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul.

Cred că aceasta cuprinde foarte bine ceea ce spuneam: Domnul şi-a încredinţat Duhul de bunăvoie. Aceasta pentru că ne-a iubit. Oare nu merită un răspuns pe măsură? Oare nu merită ca şi noi să ne încredinţăm viaţa noastră Lui de bună voie? Cred că merită din plin.

Dar să ne întoarcem acum la unele evenimente pe care Matei le relatează, evenimente ce au legătură cu moartea Domnului Isus. Un prim lucru este cel legat de perdeaua din interiorul templului:

v.51  Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos,

pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,

Despre ce perdea este vorba? Este vorba despre perdeaua care separa locul preasfânt de restul templului. Ea separa locul prezenţei lui Dumnezeu de restul templului. Nimeni nu avea voie să intre acolo cu excepţia Marelui Preot. Nici el nu putea intra acolo când voia şi cum voia. I se permitea să intre în acel loc numai o singură dată pe an, după ce aducea o jertfă de ispăşire.

Este foarte important să ţinem cont de acest lucru pentru că el explică şi mai bine ceea ce s-a întâmplat.

Un anumit aspect trebuie observat aici. Perdeaua nu s-a rupt de la bază în sus, ci invers, de sus în jos. Este important acest element, pentru că este vorba de iniţiativa lui Dumnezeu. El considera de acum că jertfa de ispăşire a fost adusă odată pentru totdeauna şi de acum accesul în prezenţa lui Dumnezeu era permis prin intermediul acestei jertfe. Ori de câte ori Dumnezeu priveşte la noi cei care credem în Domnul Isus şi în jertfa Lui, El o face prin intermediul acestei jertfe. Este foarte important acest aspect. El trebuie mereu să ne aducă aminte că apropierea de Dumnezeu este un har, un dar pe care noi nu îl merităm.

Un alt lucru petrecut la moartea Domnului este învierea unor persoane. Acest eveniment este relatat numai de Matei:

v.52  mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat.

v.53  Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în Sfânta cetate, şi s-au

arătat multora.

Aş fi dorit ca Matei, sau ceilalţi evanghelişti să fi spus mai mult despre acest eveniment. Însă avem numai aceste două versete. Eu cred că lucrurile s-au întâmplat aşa cum le prezintă Matei. Aceşti sfinţi, au fost înviaţi de Domnul şi apoi luaţi la ceruri în prezenţa Domnului Isus.

De notat este şi faptul că Matei insistă asupra faptului că aceştia au fost văzuţi în cetate.  Deci nu se poate ca Matei să fi scris acest lucru în mod gratuit.  Cei care citeau, puteau verifica cuvintele lui.

Să mergem însă mai departe:

v.54  Sutaşul, şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de

pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare, şi au zis: „Cu adevărat,

acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”

Marcu oferă şi el date cu privire la această întâmplare:

v.39 Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu  

      adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”

Se pare că este vorba de centurionul care a condus execuţia. El se afla acum sub crucea Domnului Isus şi nota toate evenimentele legate de El. Văzând ceea ce se petrece, precum şi modul în care îşi dă Duhul, Centurionul ajunge la concluzia că nu avea în faţă un om oarecare, ci chiar pe fiul lui Dumnezeu.

Tot acolo la cruce erau mai multe femei care îl plângeau pe Domnul:

v.55  Acolo erau şi multe femei, care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din

Galilea, ca să-I slujească.

v.56  Între ele era Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor

lui Zebedei.

Dar iată că vine momentul coborârii Lui de pe cruce şi al îngropării:

v.57  Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic

al lui Isus.

v.58  El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea.

v.59  Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in,

v.60  şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a

prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat.

v.61  Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormântului.

Este foarte interesant ce se în întâmplă acum după moartea Domnului Isus cu cei ce l-au urmat pe El într-un fel sau altul. Ceea ce i-a speriat pe ucenici, se pare că i-a atras pe alţii. Nu ni se spun prea multe lucruri cu privire la Iosif din Arimateea înainte de acest eveniment. Din câte se vede, nu este numai un om bogat, dar şi unul curajos. El nu se teme să meargă la Pilat pentru a obţine aprobările necesare îngropării Domnului Isus.

Un altul care apare în acest moment şi se prezintă deschis ca fiind un ucenic al Domnului Isus este Nicodim. Este ceea ce reiese din relatarea pe care o face Ioan. El spune că Iosif şi Nicodim au fost cei care au pregătit înmormântarea Domnului. Nicodim este cel care a venit pe timp de noapte la Domnul Isus pentru a-i pune întrebări legate de Împărăţia Cerurilor. Atunci a venit noaptea pentru că se temea, el fiind un fruntaş al Iudeilor. În acele vremuri, Domnul Isus îi vorbeşte despre naşterea din nou, despre acea experienţă transformatoare care are loc prin intervenţia Duhului Sfânt.

Iată că această experienţă a avut loc în viaţa lui Nicodim. Acum se află aproape de cel căruia datora această schimbare.

De asemenea, acolo se mai aflau şi Maria, sora lui Lazăr, precum şi Maria Magdalena. Ea era cea pe care Domnul Isus a eliberat-o de şapte demoni. Acum era acolo unde era cel care adusese vindecarea nesperată de ea.

Dragii prieteni, este interesant modul în care aceşti oameni vin acum în jurul Domnului Isus. Moartea lui înseamnă pentru ei momentul mărturisirii credinţei în El. Pentru fiecare dintre ei Domnul a avut cea, a adus o modificare în viaţa lor.

Nu ni se spune nimic despre influenţa pe care a avut-o în viaţa lui Iosif din Arimaeea, dar cu siguranţă a fost ceva.

În acelaşi mod, cred, Domnul are ceva pentru fiecare dintre noi. Fie că este vorba despre probleme spirituale, fie că este vorba despre alt gen de probleme, Domnul nu respinge pe nimeni şi întotdeauna are ceva de oferit.

Mergând mai departe, ajungem acum la reacţia preoţilor şi cărturarilor faţă de jertfa Domnului Isus:

v.62  A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s-

au dus împreună la Pilat,

v.63  şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă

în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.”

v.64  Dă poruncă, deci, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva

să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul, şi să spună norodului: „A înviat din

morţi!” Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.”

În primul rând, acesta este un semn de mare slăbiciune din partea lor.  Este evident cât de mult se temeau de Domnul Isus. Chiar mort fiind, îl considerau o ameninţare. Nu puteau scăpa de cuvintele lui. Se temeau că s-ar putea să fie adevărat ceea ce anunţase Domnul înainte să moară.

Pe de altă parte, chiar fără să înţeleagă, atitudinea şi acţiunile lor sunt o dovadă a învierii Domnului Isus. Dacă ei nu ar fi întreprins nimic şi în cele din urmă mormântul era găsit gol, atunci afirmaţia lor că ucenicii furaseră trupul ar fi fost plauzibilă. Dar prin faptul că ei au luat toate măsurile pentru ca un astfel de lucru să nu se întâmple, mormântul gol este o dovadă că Domnul a ieşit din mormânt ca urmare a manifestării puterii divine.

Dragii mei, învierea Domnului este un act confirmat chiar de acţiunile celor care s-au împotrivit cel mai mult Domnului. Ea este confirmată şi astăzi de vieţile unor oameni care s-au împotrivit Domnului Isus, dar care, atunci când au cedat, au ajuns să experimenteze o viaţă cu totul schimbată.

Puterea învierii Domnului Isus este o putere care acţionează şi astăzi în viaţa celor care îşi pun credinţa în El.

Dragi prieteni, pentru noi învierea este o mare taină. Mijloacele noastre nu ne permit să explicăm ce se întâmplă. Dar pentru Dumnezeu este manifestarea naturii lui, Atotputernicia Lui, calitatea lui de Domn Absolut al acestui univers.

Aşa cum Domnul Isus îi explica lui Nicodim secretul naşterii din nou şi, de fapt îi explică că noi nu putem înţelege ce se întâmplă, ci putem vedea doar efectele.

Iată că efectele acestei noi vieţi sunt vizibile la Nicodim. La fel se întâmplă cu această putere a învierii. Chiar dacă nu avem explicaţii pentru ea, efectele ei sunt vizibile şi fiecare dintre noi le poate experimenta.

Puterea aceasta a învierii este cea care aduce neprihănirea în viaţa noastră. Nu este vorba de o neprihănire pe care o dau faptele, ci este neprihănirea care vine ca dar de la Dumnezeu. Ascultaţi numai ce spune apostolul Pavel cu privire la aceste lucruri:

v.21 Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Sunt cuvinte din 2 Corinteni 5:21. Domnul Isus nu avea păcat, dar El a purtat păcatul nostru. Păcatul nostru merita o pedeapsă aspră – moartea. Dar, Domnul a luat totul asupra Lui pentru ca noi să primim neprihănirea.

Neprihănirea aceasta trebuie înţeleasă ca o stare pe care Dumnezeu ne-o oferă. Este asemenea unei datorii achitate. Este asemenea unui bilet de liberă trecere. Noi avem acum dreptul să intrăm în prezenţa lui Dumnezeu, pentru că El ne-a pus  în starea care ne permite acest lucru. Dacă Domnul Isus nu ar fi adus această jertfă, noi nu am fi putut beneficia de toate acestea.

Neprihănirea pe care o dă Domnul este aceea care ne îngăduie să intrăm în locul preasfânt al lui Dumnezeu.

Dragii mei, prin faptele noastre nu am fi putut niciodată să realizăm acest lucru. Nimic din ceea ce putem noi face nu ar fi fost suficient pentru aceasta. Nimic din ceea ce suntem noi nu ne-ar fi calificat pentru o asemenea poziţie.

Totul este harul lui Dumnezeu. Scriptura spune că mântuirea este un har, pentru ca să nu se laude nimeni. Dragii mei, nu ne putem lăuda cu nimic atunci când este vorba despre neprihănire.

Nimic altceva nu ne poate oferi accesul la prezenţa lui Dumnezeu. Nimic nu ne poate oferi iertare, nimic nu ne poate oferi regenerare, decât această jertfă a Domnului Isus.

Preferăm noi minciunile savante ale diavolului, preferăm noi indiferenţa, ignoranţa? Sau, acceptăm, credem şi trăim aşa cum spunea Pavel:

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.”