Itinerar Biblic Ep. 86 Matei cap. 27:1 – 45

 

Rezumat

– Judecarea Domnului Isus

– Domnul înaintea lui Pilat.

– Eliberarea lui Baraba

– Crucificarea.

– Moartea şi îngroparea Domnului

– Sigilarea mormântului.

Dragi ascultători, iertarea pe care o dă Domnul Isus este o iertare restauratoare. Atunci când Dumnezeu iartă, El şi repune în drepturi pe cel iertat. Adesea noi iertăm, dar persoana care ne-a greşit nu se mai bucură de aceeaşi încredere din partea noastră.

Nu este la fel la cu Dumnezeu. Prin prorocul Ezechiel, El spune:

Ezechiel 22:16:  Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita;

Aceasta este ceea ce spune Dumnezeu şi ceea ce şi face. Experienţa lui Petru este o mărturie în acest sens. Este o mărturie că Dumnezeu primeşte cu drag pe cel ce se pocăieşte şi nici măcar nu îşi mai aduce aminte de greşeala lui. Noi oamenii, găsim o adevărată desfătare atunci când totuşi iertăm pe cineva să îi aducem mereu aminte de acest lucru. Poate facem aceasta şi pentru că iertăm atât de greu şi atât de rar.

Aşa cum spuneam, nu este cazul Domnului Isus. După cum o să vedem mai târziu, Petru nu este numai iertat, dar se va bucura de aceeaşi consideraţie din partea Domnului fiind folosit mai departe pentru lucrarea din cadrul Împărăţiei Cerurilor.

De fapt, dragii mei, cam aici am ajuns cu studiul nostru din cadrul Evangheliei după Matei. Suntem la capitolul 27, după ce am văzut modul în care a fost prins Domnul Isus și dus la consiliul mai marilor preoţilor lui Israel. În timp ce se ţinea acest consiliu care voia să găsească o vină cu orice preţ Domnului Isus, Petru neagă de trei ori că l-ar cunoaşte pe Domnul Isus. Aceasta, după ce Domnul profeţise că se va întâmpla aşa ceva. Dar acesta este un subiect pe care îl abandonăm pentru moment, pentru că trebuie să urmărim mai departe desfăşurarea evenimentelor privitoare la procesul şi crucificarea Domnului Isus.

Dacă vorbim despre crucificare, vom observa că Matei nu ne oferă de fapt istoria ei, aşa cum nu o face nici o evanghelie, de altfel. Fiecare evanghelist redă mai mult ce se întâmplă în jurul crucii.

Sunt mulţi care încearcă să surprindă durere, suferinţă, încordarea de pe chipul Domnului Isus în lucrări grafice. Unele dintre ele, este adevărat, sunt foarte frumoase, dar nu sunt decât un punct de vedere uman asupra a ceea ce s-a petrecut acolo. Cerul nu a putut privi la suferinţa lui. Scriptura ne spune că a fost un întuneric de trei ceasuri asupra pământului, pentru că cerul nu a putut privi la ceea ce se întâmpla pe cruce.

Dacă privim la modul în care descrie Matei acest episod, vedem cât de simplu este el. Parcă nici nu ar vrea să spună mai mult decât: „Ei l-au crucificat!” Aceasta nu pentru că nu înţelegea valoarea jertfei Domnului Isus, nu pentru că nu l-a iubit pe Domnul Isus şi de aceea nu-l interesa ce s-a întâmplat cu El. Dar durerea şi consternarea în faţa unui asemenea act este prea mare pentru el. Parcă nu-i vine să creadă că tocmai poporul în mijlocul căruia venise Domnul şi căruia îi arătase atâta dragoste şi bunătate s-a purtat în felul acesta cu el.

Dar, dragii mei, indiferent de poporul în care ar fi venit, indiferent de timpurile în care ar fi venit, noi oamenii l-am fi primit la fel, pentru că numai atât este în stare să dea natura noastră păcătoasă. Păcatul nu suportă neprihănirea şi se revoltă împotriva ei. Dar numai cei care acceptă ceea ce a făcut Domnul Isus vor ajunge să fie izbăviţi de sub puterea păcatului.

Acest capitol începe cu dimineaţa ce urma serii în care a fost prins Domnul Isus. El a fost dus în faţa Sinedriului, consiliul alcătuit din preoţii cei mai de seamă şi din bătrânii poporului. Acest consiliu nu mai avea puterea de a condamna la moarte. Acesta aparţinea în acea perioadă administraţiei romane. Consiliul trebuia să găsească o vină pe care să o prezinte guvernatorului roman pentru ca acesta să îl poată judeca. Acesta era motivul pentru care l-au interogat toată noaptea.

Dimineaţa îl iau pe Domnul Isus şi se prezintă cu El înaintea lui Pilat:

v.1  Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.

v.2  După ce L-au legat, L-au dus şi L-au dat în mâna dregătorului Pilat din Pont.

Aşa cum am văzut data trecută, acuzatorii Domnului s-au folosit de orice mijloc pentru a-L acuza. Au folosit martori falşi, au interpretat cuvintele lui cum au vrut ei pentru a fabrica o acuzaţie. Cu această acuzaţie vin ei la Pilat.

Pilat avea palatul la Ierusalim, deşi reşedinţa guvernamentală se afla în Cezareea pe malul Mediteranei. De fiecare dată când erau sărbători importante în Israel venea şi el în capitală deoarece se temea de revolte. De obicei venea însoţit de o gardă puternică care să suplimenteze efectivele deja existente.

Îngrijorarea romanilor era fondată. De fiecare dată cu ocazia Paştelor, în Ierusalim se aduna o mare mulţime de oameni. Era sărbătoarea cea mai importantă a evreilor. Era o sărbătoare comemorativă a unei mari eliberări iar aceasta aducea mereu dorinţa eliberării în sufletele lor. Apoi, la Ierusalim, veneau evrei de pe toată întinderea ţării precum şi din ţările învecinate unde erau foarte mulţi. Astfel, Ierusalimul nu era numai un oraş aglomerat în acele zile, dar şi un oraş în  fierbere şi la propriu şi la figurat. Din aceste motive venea Pilat şi armata romană.

Dar iată că Matei se întoarce şi la Iuda vânzătorul:

v.3  Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor,

v.4  şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei. „Treaba ta.”

v.5  Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat.

v.6  Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii, şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă Sunt preţ de sânge.”

v.7  Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia „Ţarina olarului” ca loc pentru îngroparea străinilor.

v.8  Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: „Ţarina sângelui.”

Este aici un anumit lucru care cere atenţia cu privire la acest pasaj. În momentul în care Petru se leapădă de Domnul Isus, neagă orice legătură cu El, cântă cocoşul şi Petru îşi aminteşte cuvintele Domnului Isus. Imediat iese şi începe să plângă cu amar. Mă gândesc că Domnul Isus era acolo. Curtea de judecată nu avea modelul celor de astăzi, cu boxa acuzaţilor şi masa prezidiului. Acolo era o curte obişnuită. Soldaţi, acuzat, juriu, curioşi, erau toţi acolo. Poate că în momentul în care a cântat cocoşul Domnul Isus l-a privit pe Petru drept în ochi. Nu ştiu ce a citi Petru, dar a ieşit afară din curte şi a plâns cu amar. Nu cred ca fost o privire acuzatoare, de genul, „Vezi? Nu ţi-am spus eu?” Cred că mai degrabă a fost dragoste. De aceea a plâns Petru. Pentru că a văzut ce dragoste a trădat.

Ei bine acum avem o situaţie similară. În momentul în care Domnul Isus era judecat, Iuda era acolo. Când a auzit sentinţa, este cuprins de remuşcări.

Se duce şi aduce cei treizeci de arginţi şi îi aruncă la picioarele bătrânilor şi preoţilor, cei care îl plătiseră pentru a-l vinde pe Domnul. Probabil a privit şi el în ochii Domnului Isus. A văzut nevinovăţia Lui, dragostea Lui şi nu a mai rezistat. Spre deosebire de Petru, Iuda nu are deloc încredere în iertare. De fapt el nu mai prea are credinţă în nimic. Tot ce mai poate face el este să-şi ia viaţa.

Dragii mei, pentru a primi iertare este nevoie să crezi mai întâi în ea. Nimeni nu poate intra în posesia ei dacă nu crede mai întâi că există şi că ea este dăruită.

Dar, la fel de curios este şi comportamentul bătrânilor lui Israel. Priviţi numai ce tipicari şi grijulii sunt ei cu privire la curăţirea Templului. Nu puteau să pună acolo arginţii pe care îi aruncase Iuda pentru că erau preţul sângelui unui om.

Vedeţi, fără să ştie, într-un anume fel ei aveau dreptate. Banii aceia erau preţul sângelui, vieţii Domnului Isus. Ori, acel preţ nu era pentru a fi pus în templu. El era pentru răscumpărarea păcatelor omenirii.

Dar, aceşti oameni nu credeau în acest fel de răscumpărare. Ei erau doar atenţi să nu calce paragrafele legilor pe care ei le făcuseră, din dorinţa de a acumula putere şi respect din partea oamenilor, fără să se mai gândească prea mult la Dumnezeu.

Poate ei nu se gândeau, dar Dumnezeu se gândea la fiecare detaliu. Fiecare profeţie se împlinea în detaliu:

v.9  Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit pe care l-au preţuit unii din fiii lui Israel;

v.10  şi i-au dat pe Ţarina olarului, după cum îmi poruncise Domnul.”

Dar iată că Domnul Isus ajunge înaintea lui Pilat.

v.11 Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: „Eşti Tu „Împăratul Iudeilor?” „Da” i-a răspuns Isus „Sunt.”

Liderii lui Israel voiau să scape de Domnul Isus pentru ceea ce ei considerau a fi o blasfemie. Vă aduceţi aminte că Marele Preot l-a întrebat pe Domnul Isus dacă este Hristosul, fiul lui Dumnezeu? Domnul Isus a recunoscut că este. De fapt, nu era pentru prima oară când indica lucrul acesta. Ei ar fi putut şi ar fi trebuit să-şi dea seama şi singuri, şi cu mult mai devreme.

Dar Domnul Isus adaugă şi o profeţie legată de viitoarea lui poziţie:

„Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului”.

Reacţia Marelui Preot a fost foarte violentă. „Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „A hulit!” Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.” Ei au considerat că Domnul Isus este un blasfemiator şi probabil dacă puterea romană le-ar fi îngăduit l-ar fi ucis cu pietre, pedeapsa clasică pentru blasfemie.

Dar pentru că nu li se îngăduia, l-au adus la Pilat. Însă, ei nu vin înaintea lui Pilat cu aceeaşi acuzaţie. Trebuia să găsească una care să prindă la romani. Aceştia nu erau ei prea interesaţi la disputele lor religioase. Ei aveau o mulţime de zei ai lor, în care nu mai credeau şi considerau că problemele religioase erau mai mult un moft.

De aceea, îl aduc pe Domnul Isus înaintea lui Pilat cu acuzaţia că Domnul Isus se crede Împăratul iudeilor. Acesta este motivul pentru care Pilat îi pune acea întrebare.

Domnul Isus este mielul lui Dumnezeu, este Mesia, şi este regele iudeilor. Deci, nu era nici un neadevăr în cuvintele Domnului. El este regele tuturor.

Dar Pilat avea mai multe informaţii decât cele date de liderii evrei. Dar Domnul Isus nu răspunde acestor acuzaţii:

v.12  Dar n-a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor.

v.13  Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?”

Pilat, acesta, un om slab dealtfel, care şi-a câştigat poziţia prin avere, avea totuşi un simţ al onoarei, dar numai până acolo unde era reprezentat interesul său.

v.14  Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.

v.15  La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei.

v.16  Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba.

v.17  Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Hristos?”

v.18  Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.

După câte se observă, Matei nu insistă prea mult asupra detaliilor acestui proces. Însă notează şi el două aspecte importante din acest proces. Primul este cel legat de oferta lui Pilat. Acesta, conform unui obicei pe care şi-l făcuse, voia să elibereze un deţinut şi voia ca el să fie Domnul Isus.

Cred că aici avem o parte a motivaţiei comportamentului lui Pilat. El ştia din ce motive era adus Domnul înaintea lui. Ştia că este numai invidia şi orgoliile liderilor evrei. Dar mai ştia şi că populaţia îl iubea pe Domnul Isus. Se temea ca nu cumva populaţia să înceapă o răscoală. Deci el era cumva la mijloc.

El era prins între mulţime şi liderii religioşi care şi ei îl ameninţau că se vor duce la Cezar şi-l vor spune că Pilat nu a pedepsit un duşman al Romei. Pe de altă parte şi soţia lui vine cu o poziţie favorabilă Domnului Isus.

Prins la mijloc, Pilat aduce această problemă înaintea mulţimii:

v.20  Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.

v.21  Dregătorul a luat cuvântul, şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba” au răspuns ei.

v.22  Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit” i-au răspuns cu toţii.

Pilat credea că Domnul Isus se bucură de mai mare popularitate printre oamenii de rând. Poate că şi el se informase cu privire la Domnul Isus şi a auzit despre binele pe care îl făcea Domnul Isus oamenilor, dragostea pe care i-a înconjurat de fiecare dată. Din acest motiv, credea el, poporul o să ceară moartea lui Baraba, iar Isus va putea fi liber.

Numai că acel popor era şi el foarte schimbător. Cu numai o săptămână înainte, acei oameni îşi aşterneau hainele înaintea Domnului Isus şi îi dădeau onorurile unui împărat. De fapt ei celebrau atunci scoaterea din scenă a Domnului Isus. Acum ei voiau moartea Lui.

Aici apare evidentă problema lui Pilat. El este în dilemă, nu mai ştie ce să facă şi se adresează mulţimii:

v.23  Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”

v.24  Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”

Imaginaţi-vă un judecător care aflat în dilemă cere publicului din sala de judecată să pronunţe verdictul. Care mai este autoritatea lui? Mai poate fi el considerat judecător? Cu siguranţă nu!

Pilat încredinţează întreaga problemă mulţimii. Lasă la latitudinea ei viaţa unui om nevinovat. Este drept, că în planul lui Dumnezeu era ca poporul evreu să judece şi să condamne pe Domnul Isus. Dar în ceea ce îl privea pe Pilat el nu avea nici o autoritate.

Dragii mei. Mă gândesc acum la atâţia care sunt invitaţi să-l primească pe domnul Isus. Este una din problemele cele mai importante din viaţa unui om şi merită toată consideraţia noastră. Cu toate acestea, cu toate că este o problemă personală,. Este un apel la capacitatea de discernământ a fiecărei persoane, noi o transformăm în caz public.

Am întâlnit persoane care aveau nevoie de o relaţie cu Dumnezeu. Şi ei erau convinşi de lucrul acesta. Mereu erau împiedicaţi să ia acea decizie importantă de ceea ce vor gândi alţii despre ei. Mereu se întrebau, ce vor spune cei din jur, cum îi vor privi, vor spune despre ei că nu sunt realişti, că sunt snobi şi câte şi mai câte etichete la care se puteau ei gândi. Cu toate acestea, ei şi fiecare dintre noi avem atâta nevoie de Domnul Isus. Uităm adesea că judecata este o problemă personală.

Noi nu vom fi judecaţi nici după naţiunea din care facem parte, nici după familie, ci fiecare va fi judecat după modul în care a crezut şi trăit în Domnul nostru Isus Hristos.

Pilat şi-a spălat mâinile în mod simbolic arătând că el este curat de sângele nevinovat al Domnului, dar era oare?

Vedeţi, nimeni nu poate fi cu mâinile curate în ceea ce priveşte sângele curs al Domnului. Fiecare dintre noi are mâinile murdare. Aceasta pentru că păcatele noastre sunt acelea care l-au răstignit. Pentru fiecare din noi a murit Domnul.

În ceea ce privea poporul, ei în cel mai inconştient mod, cer o pedeapsă pe care cu greu o vor putea purta:

v.25  Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”

Cred că acesta este versetul asupra cărui nu mai este nevoie de nici un comentariu. Iată că au trecut câteva secole de atunci şi cererea lor a fost împlinită cu prisosinţă.

În cele din urmă Baraba este eliberat, iar Domnul Isus este dat pe mâna soldaţilor:

v.26  Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.

Domnul Isus este dat în mâinile acelor oameni cruzi, cu dorinţă de a distruge. O Doamne şi noi suntem la fel. Dragii mei, cred că este numai o problemă de circumstanţă că nu am fost acolo, dar probabil comportamentul nostru ar fi fost la fel. Ar fi fost la fel pentru că este vorba de natura noastră pervertită de păcat.

v.27  Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor.

v.28  L-au desbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie.

v.29  Au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!”

v.30  Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi-L băteau în cap.

v.31  După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui, şi L-au dus să-L răstignească.

Pentru aceşti oameni, nu mai exista durere, viaţa nu mai avea valoare, suferinţa era ceva obişnuit. Cred că este o îngrozitoare imagine a decăderii umane. Să nu credeţi că ne-am schimbat. Am schimbat doar mijloacele, dar ceea ce vine din inima noastră este la fel. Este aceeaşi răutate şi lipsă de dragoste.

Pentru acei soldaţi era o încântare să tortureze, să stoarcă durere. Iar Domnul Isus suferea atât de mult. El era omul durerii, obişnuit cu suferinţa, Mielul care era dus la tăiere.

Dragii mei prieteni, prin credinţă şi noi suntem martorii şi participanţii la acest spectacol sângeros. Trist este că şi noi avem un rol acolo. Şi pentru noi a îndurat Domnul suferinţa.

v.32  Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.

v.33  Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: „Locul căpăţînii”

v.34  I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.

Aceasta era o băutură obişnuită dată condamnaţilor la moarte pe cruce, pentru a atenua cumva efectele crucificării pentru ca ea să dureze mai mult.

Până şi hainele Lui le-au tras la sorţi:

v.35  După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.”

v.36  Apoi au şezut jos, şi-L păzeau.

Interesant este ceea ce Pilat a scris deasupra crucii Domnului Isus:

v.37  Şi I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.”

Dragii mei, Domnul Isus a murit că a fost regele universului, singurul care putea să ridice păcatul nostru ca noi să rămânem în viaţă.

Pe el, regele, asemenea pildelor pe care le-a spus Domnul, l-au aşezat între tâlhari şi l-au dat la moarte:

v.38  Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tîlhari: unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui.

v.39  Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap,

v.40  şi ziceau: „Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!”

v.41  Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El, şi ziceau:

v.42  „Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

v.43  S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu Sunt Fiul lui Dumnezeu!”

Dragii mei, chiar şi în acea atmosferă, puterea lui Dumnezeu era prezentă. Acolo unde oamenii dădeau un concert de ponegreli, acolo unde oamenii scoteau ce este mai rău din inimile lor, Fiul lui Dumnezeu, pentru că era fiul lui Dumnezeu, arată dragostea Lui.

Matei nu redă dialogul pe care Domnul l-a avut cu unul dintre tâlhari căruia îi promite intrarea în ceruri chiar în acea zi.

Dragii mei, de fapt, pentru aceasta a fost jertfa lui, pentru ca noi să intrăm în ceruri. Lui I-a fost oferită moartea pentru ca noi să avem viaţa. Lui i-a fost oferit un mormânt pentru ca nouă să ne fie oferit cerul.

Dragi prieteni, să nu uităm că aici este vorba de o decizie personală. Fie ca nimeni şi nimic să nu ne poată ţine departe de cel pe care nimic nu l-a ţinut pe cruce decât dragostea pentru noi.