Itinerar Biblic Ep. 83 Matei cap. 25

 

Rezumat

– Pilda celor zece fecioare

– Pilda talanţilor

– Judecata neamurilor

Dragi prieteni, venirea Domnului Isus este o certitudine care nu mai are nevoie de demonstraţii suplimentare. Ea este hotărârea Tatălui din ceruri. Atât cei care cred cât şi cei care nu cred, într-o bună zi, pe care numai Dumnezeu o cunoaşte se vor întâlni cu El. Diferenţa va fi însă aceea că pentru unii va fi un timp al bucuriei, al răsplătirii aşteptării lor, iar pentru alţii va fi un timp al regretelor şi al plânsului.

Este ceea ce ne spune cuvântul lui Dumnezeu. Discursul Domnului Isus cu privire la semnele legate de finalul acestei lumi continuă.

Capitolul 25 continuă în aceeaşi notă a avertizărilor şi pregătirilor ucenicilor în ceea ce priveşte aşteptarea acelor vremuri. Mai mult, este parcă o detaliere a răspunsului pe care Domnul Isus îl dă ucenicilor cu privire la întrebarea “Care sunt semnele venirii tale?”

În  acelaşi context creat de această întrebare, Domnul Isus le spune ucenicilor două pildele. Una este cea a celor zece fecioare, iar cealaltă este pilda talanţilor. Este un capitol bogat în informaţie, un capitol din care trebuie să înţelegem atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de venirea Domnului Isus.

Să vedem deci ceea ce spune Domnul Isus:

v.1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, cari şi-au luat candelele, şi au ieşit în întîmpinarea mirelui.

Acum, pentru a înţelege cât mai bine această pildă, cred că este necesar să înţelegem puţin care erau obiceiurile poporului evreu în acea perioadă. Pentru aceasta ne vom referi la una din versiunile Siriene ale Bibliei. Aceasta ne spune că fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui şi a miresei. Aceasta înseamnă că mirele îşi luase mireasa de acasă şi acum venea pentru a celebra nunta printr-o masă bogată. Dacă este să păstrăm şi elementele contextului din această pildă, atunci se pare că Domnul Isus, Mirele, îşi ia Mireasa, dar celebrarea, masa are loc aici pe pământ. Un pasaj din Evanghelia după Luca vine parcă să întărească acest lucru. Este vorba de capitolul 12, versetele 35 şi 36, care sună astfel:

v.35  Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse.

v.36  Şi să fiţi ca nişte oameni, cari aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă.

Deci, din câte se pare, nunta a avut loc, mireasa este împreună cu mirele şi acum vin către casa lor.

Aşa că în această pildă, personajele implicate sunt mirele, mireasa şi cele zece fecioare. Acum, întreaga atmosferă este una sărbătorească. De obicei, ceremonia începe către seară, şi astfel se explică necesitatea candelelor.

În ceea ce priveşte semnificaţia pe care această pildă o are în lumina evenimentelor prezentate până acum, se poate spune că ea este şi o referire la ceea ce se va petrece cu Biserica în timpul necazului cel mare. Ea va fi luată la sine în ceruri. La sfârşitul Necazului cel Mare, Domnul, împreună cu Biserica va începe judecata.

Dar nu numai acesta este elementul pe care îl subliniază Domnul Isus în ceea ce priveşte Biserica.

Să vorbim puţin despre ulei. În Scriptură el este simbolul Duhului Sfânt. În această împrejurare uleiul este prezentat ca şi combustibil pentru candelele fecioarelor:

v.2  Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

v.3  Cele nechibzuite, cînd şi-au luat candelele, n’au luat cu ele untdelemn;

v.4  dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.

Mă gândesc acum la unii pe care Domnul i-a numit ipocriţi. Ei vor avea probabil candele, dar nu vor avea şi ulei pentru ele.

Observaţi, vă rog, că atât cele înţelepte cât şi cele neînţelepte au adormit.

v.5  Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.

v.6  La miezul nopţii, s’a auzit o strigare: ,Iată mirele, ieşiţi-i în întîmpinare!`

v.7  Atunci toate fecioarele acelea s’au sculat şi şi-au pregătit candelele.

Diferenţa era însă dată de faptul că unele aveau ulei, şi altele nu. Cu alte cuvinte, pot adormi atât neprihăniţi cât şi păcătoşi, dar diferenţa este că unii vor avea Duhul Sfânt, pe când alţii nu vor avea Duhul Sfânt.

Pilda pe care o dă Domnul aici se încheie cu o avertizare:

v.13  Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Interesant este că Domnul nu vorbeşte aici despre secol, sau mileniu, ci despre zile şi ore. Noi calculăm timpul venirii lui în secole şi milenii. Dragii mei este o strategie înşelătoare. Ni se pare că mai este un secol, un alt mileniu, când venirea Lui este poate atât de aproape. Uităm, de asemenea că unitatea noastră de măsură nu este ca cea pe care Dumnezeu o are. La un moment dat Scriptura ne spune că la Dumnezeu o mie de ani este asemenea unei zile şi o zi este la e ca o mie de ani. Aceasta pentru că Dumnezeu nu depinde de timp, El este în afara timpului. Dar noi nu suntem la fel. Noi suntem supuşi timpului. Nu este o clipă care să nu marcheze trecerea ei peste noi. Nouă nu ne aparţine decât clipa. Şi aceea este atât de trecătoare. În momentul în care ai conştientizat-o deja nu mai este.

De aceea este atât de important să veghem. De aceea şi Domnul Isus ne atrage atenţia că avem nevoie să facem acest lucru.

Dar cum o să vedem nu numai vegherea este importantă. De fapt, mai corect ar fi să spunem că Domnul nu ne îndeamnă la o veghere pasivă. El nu vorbeşte doar de situarea noastră într-o poziţie de expectativă ci este vorba de ceva mai mult.

Următoarea pildă a Domnului Isus ne va arăta despre ce este vorba.

v.14  Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într’o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le-a încredinţat avuţia sa.

v.15  Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.

Aceasta este o pildă care vorbeşte clar despre responsabilităţi. Deci, Împărăţia Cerurilor nu este tocmai un loc unde  odată intrat nu mai ai nimic de făcut ci ocupi un loc confortabil şi aştepţi să vezi ce  să o vină. Domnul ne spune că Împărăţia nu este nici pe departe în felul acesta.

În imaginea pe care o prezintă Domnul Isus împăratul, adică Dumnezeu distribuie anumite sarcini supuşilor săi. Presupun că nu erau oricare supuşi ci unii pe care îi avea aproape. Dumnezeu nu încredinţează responsabilităţi tuturor oamenilor ci numai acelora care sunt supuşi ai săi. Mai mult, nu încredinţează tuturor aceeaşi responsabilitate, sau aceeaşi răspundere. Domnul Isus ne spune că Dumnezeu cunoaşte măsura fiecăruia şi aceste responsabilităţi sunt distribuite după capacitatea fiecăruia.

Acum, este nevoie dă observăm că această pildă nu se referă la talente, sau abilităţi personale aşa cum se interpretează de obicei. Aici este vorba de responsabilitate.

Deci, Împăratul, le încredinţează celor trei slujitori o parte din banii lui şi le cere să îi administreze în aşa fel încât să aducă profit.

Dar să vedem cum se poartă cei trei:

v.16  Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s’a dus, i-a pus în negoţ, şi a cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.

v.17  Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a cîştigat şi el alţi doi cu ei.

v.18  Cel ce nu primise decît un talant, s’a dus de a făcut o groapă în pămînt şi a ascuns acolo banii stăpînului său.

Unul este un bun om de afaceri şi câştigă alţi cinci talanţi cu cei cinci pe care i-a avut. Cel de al doilea îşi dublează şi el suma. Cel de al treilea însă îngroapă talantul său de teama de a nu-l pierde. Însă aceasta nu durează prea mult, pentru că Împăratul se întoarce:

v.19  După multă vreme, stăpînul robilor acelora s’a întors şi le-a cerut socoteala.

v.20  Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.`

v.21  Stăpînul său i-a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`

v.22  Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi doi talanţi.`

v.23  Stăpînul său i-a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!`

Odată cu împăratul vine şi momentul socotelilor. Fiecare este chemat să dea socoteală de ceea ce i s-a încredinţat. Cei doi se prezintă cu fruntea sus şi stăpânul mulţumit de modul în care se achitaseră cei doi de responsabilităţile lor le încredinţează altele mai mari. Dar şi cel de a-l treilea ajunge la acelaşi moment.

Vedeţi, acesta este un moment în care toţi trebuie să se înfăţişeze înaintea Împăratului. Indiferent de responsabilitatea încredinţată, fiecare trebuie să dea socoteală.

v.24  Cel ce nu primise decît un talant, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n’ai sămănat, şi strîngi de unde n’ai vînturat:

v.25  mi-a fost teamă, şi m’am dus de ţi-am ascuns talantul în pămînt; iată-ţi ce este al tău!`

Aceasta este ceea ce făcuse cel de al treilea slujitor. A ascuns pentru că nu voia să piardă.

Răspunsul Împăratului este însă înfricoşător:

v.26  Stăpînul său i-a răspuns: ,Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n’am sămănat, şi că strîng de unde n’am vînturat;

v.27  prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu!

v.28  Luaţi-i dar talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi.

v.29  Pentrucă celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar dela cel ce n’are, se va lua şi ce are!

v.30  Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

Dragi prieteni aici nu este vorba despre abilităţi în afaceri. Nu este vorba nici de profitul pe care putem să îl aducem noi. Principiul pe care îl prezintă Domnul Isus este unul la care trebuie să luăm aminte. El ţine de faptul că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu şi să dăm socoteală. Dumnezeu nu ne va întreba niciodată cât de mult am făcut ci cât de credincioşi am fost.

Vedeţi, în cele din urmă lucrarea în cadrul Împărăţiei este o problemă de credincioşie. Este vorba de ceea e faci cu ceea ce îţi dă Dumnezeu. Noi nu avem nimic care să fie al nostru.

Gândiţi-vă, mesajul pe care noi îl ducem într-un fel sau altul nu este despre noi. Nu noi suntem în centrul lui. A, că unii se pun pe ei în centru este cu totul altceva. Este tot o problemă de credincioşie. Însă, în mod natural, normal, cel despre care trebuie să mărturisim este Domnul Isus. El este acela pe care trebuie să-l arătăm lumii. Iar acest mesaj nu este fabricat de noi ci ne este dat de Dumnezeu Tatăl.

Deci, în funcţie de ceea ce facem cu acest mesaj se poate verifica credincioşia noastră.

Acum apar, de obicei, două situaţii: Fie cel care ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu, acceptă responsabilitatea ce-i revine în cadrul Împărăţiei Cerurilor şi atunci devine unul care prin tot ce face, prin ceea ce spune, el propovăduieşte pe cel ce i-a făcut o asemenea onoare de a-l primi în familia sa. Ori, cealaltă situaţie este aceea în care cel care primeşte darul mântuirii, consideră că este o problemă personală, ceva ce se petrece numai între El şi Dumnezeu, ceva mistic, care nu trebuie să implice şi alte persoane. Oare? Cuvintele Împăratului cu privire la o asemenea atitudine sunt înfiorătoare.

S-ar putea ca ceea ce va auzi o asemenea persoană la sfârşit să nu fie tocmai o încântare pentru ea.

Şi Domnul Isus  spune la un moment dat că oricine se va ruşina de El, în momentul în care va sta în faţa Tatălui, şi Domnul Isus  va uita de El.

Deci, dragii mei prieteni, fiecăruia dintre noi îi revine o responsabilitate în Împărăţia Cerurilor. Nimeni nu o poate declina fără să suporte consecinţe nu tocmai plăcute.

Dar nu numai cei din cadrul Împărăţiei au o zi în care dau socoteală de ceea ce au făcut. Neamurile sunt şi ele supuse judecăţii.

Acum, este totuşi o diferenţă în ceea ce priveşte judecarea celor ce sunt în Împărăţia Cerurilor şi cei care sunt în afara ei. Să vedem ce spune Domnul Isus cu privire la aceasta:

v.31 ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

v.32  Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;

v.33  şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.

Acum, înainte de spune orice altceva legat de judecată, trebuie să ne aducem aminte de faptul că Domnul Isus  a spus că în momentul Necazului cel Mare, evanghelia Împărăţiei va fi propovăduită pe întreg pământul. Deci dacă cineva se gândeşte nu a fost avertizat cu privire la judecată, se înşeală. Nimeni nu va avea vreun motiv prin care să poată spune că locul lui nu este acolo.

Acela este locul pe care îl va ocupa întreaga lume. Nimeni nu se poate eschiva. Acela este momentul marelui adevăr. Acela este momentul în care Dumnezeu judecă şi separă.

Această imagine pe care o foloseşte Domnul Isus  nu este  întâmplătoare. În vechime, oile păşteau împreună cu caprele, însă atunci când ziua se sfârşea oile erau separate de capre. Caprele erau mulse separat şi laptele lor nu era amestecat cu cel al oilor. De ce? Răspunsul nu este deloc complicat. Caprele erau altfel de animale. Ele nu se hrăneau cu ceea ce se hrăneau oile. Laptele lor era diferit de cel al oilor, cum diferite erau obiceiurile lor. Deci imaginile folosite nu sunt noi pentru cei ce ascultau.

Apoi, în credinţa populară ebraică oile reprezentau întotdeauna binele, pe când caprele simbolizau răul.

În acest context este foarte clar mesajul Domnului. Va veni o vreme de judecata. Nimeni nu va putea sustrage acesteia. În această judecată fiecare va primi, dreapta răsplată pentru ceea ce a făcut.

Domnul enumeră acum şi câteva dintre lucrurile care au fost făcute pentru El:

v.34  Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: ,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v’a fost pregătită dela întemeierea lumii.

v.35  Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M’aţi primit;

v.36  am fost gol, şi M’aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`

Aici nu este atât de mult vorba despre ceea ce au făcut cei care vor şedea la dreapta ci atitudinea pe care au avut-o. Se observă acel spirit pe care îl descrie Domnul Isus  şi în alte situaţii. Este vorba despre sacrificiu. Din ceea ce spune Domnul mai departe ne dăm seama că nu este vorba despre un târg, despre fapte făcute într-un pur spirit comercial, special pentru a obţine binecuvântarea.

v.37  Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?

v.38  Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?

v.39  Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`

v.40  Drept răspuns, Împăratul le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`

Cât despre cei care nu vor auzi aceste cuvinte vor auzi groaznica respingere:

v.41  Apoi va zice celor dela stînga Lui: ,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

v.42  Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;

v.43  am fost străin, şi nu M’aţi primit; am fost gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n’aţi venit pela Mine.`

v.44  Atunci Îi vor răspunde şi ei: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?`

v.45  Şi El, drept răspuns, le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori n’aţi făcut aceste lucruri unuia dintr’aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`

Iar locul unde sunt trimişi este şi el unul groaznic:

v.46  Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.“

Dragii mei acest verset rezumă în aceste puţine cuvinte tot ceea ce ţine de soarta finală a omului. Cu toate că este atât de simplă exprimarea, situaţia nu este deloc una simplă.

Este vorba de veşnicie, o veşnicie pe care unii o vor petrece în chin, în durere, în scrâşnirea dinţilor,  iar alţii în pace, linişte, fericire, lucruri care vin din faptul că este o veşnicie în prezenţa lui Dumnezeu.

Fără contribuţia Duhului Sfânt nu cred că este cu putinţă să realizăm dimensiunile exacte ale acestei situaţii. Nu cred că putem aprecia nici durerea celor respinşi şi nici fericirea celor primiţi de Dumnezeu. Dar, dacă Duhul lui Dumnezeu ne ajută să înţelegem care este situaţia reală în cazul celor două stări, atunci nu putem sta pasivi. Se prea poate ca printre cei care vor auzi sentinţa respingerii să fie cei dragi, cei de care sufletul nostru este foarte legat. Dar chiar dacă nu despre ei este vorba, nu cred că cineva merită să trăiască pentru veşnicie fără Dumnezeu.

Este groaznic aici pe pământ, pentru o perioadă scurtă, dar când este vorba de veşnicie?

Dragii mei, cerul este atât de aproape. Priviţi încă o dată la cuvintele Domnului  Isus . Poate că ne-am aştepta să spună că vor fi primiţi numai cei care şi-au dat viaţa pentru El, numai cei care au făcut fapte memorabile. Dar, El aminteşte nişte acţiuni atât de simple, la îndemâna oricui. De ce? Pentru că secretul nu este ceea ce faci ci inima care trebuie să fie predată lui. Acele lucruri, mici, au o însemnătate deosebită pentru că sunt făcute în numele Lui. Au valoare pentru că atunci când le-am făcut a fost pentru a-l reprezenta pe El, au fost făcute în spiritul de sacrificiu al Domnului Isus.

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să înţelegem seriozitatea acestei situaţii pe deplin iar atunci când vom fi acolo să auzim plăcutele cuvinte de acceptare ale Domnului nostru.