Itinerar Biblic Ep. 82 Matei cap. 24:14-51

 

 

Rezumat

– Semnele legate de sfârşitul veacurilor.

– Asigurări cu privire la cea de a doua venire a Domnului Isus.

Dragi ascultători, obişnuiţi mult prea mult cu ceea ce se întâmplă în viaţa aceasta, obosiţi chiar de lupta pe care trebuie să o ducem pentru supravieţuire, ajungem în situaţia în care abia mai îndrăznim să gândim că ar putea exista şi un final al acestei lupte. Generaţii de-a rândul se luptă pentru a lăsa moştenire generaţiilor viitoare  o lume mai bună, mai frumoasă. În ciuda eforturilor, ea nu pare deloc să devină o astfel de lume. Această preocupare, încearcă parcă să împingă tot mai departe dorinţa, speranţa primilor creştini. Aceştia sperau şi credeau că nu va trece generaţia lor şi Domnul Isus  va veni aşa cum a promis.

Mai este aceasta o credinţă de actualitate? Mai este ea necesară? Este ea cu adevărat o promisiune, o asigurare.

În capitolul 24 al Evangheliei după Matei, Domnul Isus  vorbeşte despre cele două evenimente capitale în istoria omenirii. El se referă atât la judecata care va veni peste Israel, cât şi la ceea ce se va întâmpla în cazul venirii Sale pentru a doua oară.

Am ajuns la versetul, în care Domnul Isus  ne avertizează că în zilele de pe urmă dragostea celor mai mulţi se va răci din pricina înmulţirii fărădelegii.

Nu cred că este nevoie de prea multe dovezi pentru a ne convinge de realitatea spuselor Domnului nostru. Fărădelegea face ca cei mai mulţi să fie lipsiţi de dragoste şi sensibilitate.

Dar să mergem mai departe pentru a vedea ce mai spune Domnul Isus  în acest Discurs al măslinului. Să reamintesc faptul că titlul dat acestei predici vine din faptul că poporul evreu a fost adesea comparat cu acest pom.

Domnul Isus  se apropie cu mesajul profetic tot mai mult de zilele noastre:

v.14  Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.

Iată că vorbeşte acum Domnul de una din responsabilităţile de seamă ale bisericii – propovăduirea Evangheliei Împărăţiei cerurilor.

Care este această evanghelie? Amintiţi-vă de ceea ce propovăduia Ioan Botezătorul: “Pocăiţi-vă pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape. Domnul Isus  şi-a început lucrarea cu acelaşi mesaj. De asemenea, apostolii au purtat acelaşi mesaj în tot ţinutul lui Israel. Abia în capitolul 11 Matei ne spune că mesajul Domnului s-a schimbat. Motivul, Israelul respinsese mesajul său. De acum, mesajul lui devine:

Matei 11:28:  Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

În capitolul 20, aflăm că Domnul Isus  a venit să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru păcatele multora.

Dragii mei aceasta este o parte din mesajul Evangheliei Împărăţiei Cerurilor. Evanghelie care, ne spune Domnul Isus  va fi propovăduită şi în timpul Necazului cel Mare. În timpul nostru se predică Evanghelia harului lui Dumnezeu. Probabil următoarea întrebare este dacă este vorba de două evanghelii diferite. Nu, nu este! Este aceeaşi evanghelie, cu diferenţa că sunt accente diferite. Nu ştim cât de aproape suntem de venirea deplină a Împărăţiei Cerurilor, dar atunci când va începe Necazul cel Mare ştim că nu mai este mult. Oricum, responsabilitatea noastră este să propovăduim mesajul iertării oferite de Dumnezeu prin Domnul Isus  Hristos.

Domnul Isus  spune chiar că pentru a veni sfârşitul este nevoie ca Evanghelia să fie propovăduită pe întregul pământ. Dragii mei, dacă dragostea noastră pentru Domnul este reală şi inimile noastre ard de dor după întâlnirea cu Domnul, atunci ard şi de dorinţa ca evanghelia să fie răspândită pe întregul pământ.

Dar iată că vorbim mereu despre necaz, despre suferinţă. Ce spune Domnul mai departe despre aceste lucruri?

v.15  De aceea, cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfînt` – cine citeşte să înţeleagă! –

v.16  atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;

Iată că Domnul se referă din nou la poporul evreu. Oare ce este această “urâciune a pustiiri” despre care vorbeşte Domnul aici?  Ce spune Daniel despre ea?

În cartea profetului Daniel, capitolul 11 versetul 31 găsim următoarele cuvinte:

v.31 Nişte oşti trimese de el, vor veni şi vor spurca sfîntul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului.

De fapt, este vorba despre două persoane care poartă acest semn al pustiiri. Unul este Antioh Epifanul, care a venit cu armatele pentru a cucerii Ierusalimul în anul 170 înainte de Cristos. În acel război se spune că au murit peste 100 000 de evrei. El a desfiinţat jertfele zilnice de la templu aducând în schimb jertfe de sânge şi carne de porc, drept ofrande pentru Jupiter, a cărui statuie a pus-o în locul sfânt.

Cred că Domnul Isus  se referă însă la cea de a doua urâciune a pustiirii de care vorbeşte Daniel. Această referire se găseşte în primul verset din capitolul 12 şi sună aşa:

v.11  Dela vremea cînd va înceta jertfa necurmată, şi de cînd se va aşeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.

Cred că aceasta este o referire la Anticristul care va ocupa sau se va instala în templu. Pe parcursul necazului cel mare, Templul va fi reconstruit şi naţiunea Israel va fi din nou în ţara promisă, în Palestina.

Acum, trebui să admitem şi rezerva că Domnul Se putea referi şi la altceva. Aceasta este o problemă pe care Duhul Sfânt o va lămuri pentru fiecare personal după măsura credinţei fiecăruia.

La fel de bine El se poate referi la ceea ce s-a întâmplat în anul 70 d.Hr. în momentul cuceririi Ierusalimului. E face aici o referire strictă la poporul evreu. El aminteşte munţii Iudeii ca munţii în care oamenii trebuie să alerge în acele zile de mare necaz. Desigur, El nu se aşteaptă ca noi toţi, din toate colţurile lumii să fugim tot acolo. El se adresează unor evrei şi le dă instrucţiuni legate direct de circumstanţele în care se vor afla. De aceea multe din elementele acestei profeţii sunt specifice culturii şi geografiei evreieşti:

v.17  cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă;

v.18  şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina.

Prin aceste cuvinte Domnul Isus  accentuează importanţa şi seriozitatea acelor timpuri.

De asemenea ele nu vor fi timpuri uşoare:

v.19  Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea!

v.20  Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într’o zi de Sabat.

Se presupune că în acele zile ale necazului cel mare va fi o mare explozie demografică. De fapt, specialiştii notează o tendinţă de suprapopulare a pământului chiar în aceste timpuri. Oricum, mamele vor avea mult de suferit, şi Domnul spune că sărbătorile sau condiţiile atmosferice vor îngreuna condiţiile.

De ce?

v.21  Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi.

v.22  Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n’ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

Dragii mei, atunci va fi cu neputinţă să ne înşelăm. Domnul Isus  ne asigură că nimic din ceea ce a fost nu poate fi asemănat cu ceea ce se va petrece în acele zile. Nimeni nu v-a putea contesta, pentru că ceea ce vor vedea şi experimenta este peste limita obişnuitului. Grozăvia acelor zile nu este ameliorată decât de faptul că zilele au fost scurtate din pricina celor aleşi.

Dragii mei, aleşi sau nu, de zilele acelea nu va scăpa nimeni. Însă unii vor fi mediatori, alţii vor ajunge în focul evenimentelor, experimentându-le din plin. În care tabără vom fi? Suntem dintre cei aleşi, cei care, au crezut în Domnul Isus  ca Izbăvitor, sau, suntem dintre cei care au nevoie de îndurare. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să ne lumineze pe fiecare cu privire la aceste lucruri.

În orice caz, Domnul Isus  îi reasigură pe ucenici, şi bineînţeles şi pe noi, de venirea Lui pentru a doua oară pe acest pământ.

v.23  Atunci dacă vă va spune cineva: ,Iată, Hristosul este aici, sau acolo`, să nu-l credeţi.

v.24  Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

v.25  Iată, că v’am spus mai dinainte.

v.26  Deci, dacă vă vor zice: ,Iată-L în pustie`, să nu vă duceţi acolo! Iată-L în odăiţe ascunse`, să nu credeţi.

v.27  Căci, cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede pînă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.

Observaţi vă rog ce spune Domnul. Satan îşi va pune la bătaie întregul arsenal, pentru a înşela. El nu se va da în lături de la a-i atrage şi pe cei aleşi de parte lui. Ceea ce va face diferenţa, mie mi se pare foarte interesant, este că totuşi, nu este vorba de lucruri minore, ci de ceva ce este vizibil pentru toţi. Ce vreau să spun? Am auzit de oameni care erau avertizaţi cu privire la anumite lucruri şi cu toate că erau plini de teamă, şi se credeau foarte vigilenţi, în cele din urmă erau înşelaţi tocmai în modul în care au fost avertizaţi că vor fi. Cu alte cuvinte, Domnul ne spune nu să trăim cu teama în suflet ci cu dorinţa sinceră de a-l vedea şi atunci va fi cu neputinţă să fim înşelaţi.

Din nou, referirea directă în acest caz este la poporul evreu. Scriptura nu vorbeşte decât de două grupuri de oameni în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu. Este vorba de poporul evreu şi de Biserică. Daca avem în vedere că până acum a vorbit cu precădere Israelului şi cu privire la el, nici de această dată nu poate fi vorba de altcineva.  Diavolul va încerca să înşele deci chiar şi pe cei aleşi.

Vedeţi, uneori poţi să-i înşeli pe oameni. Oamenii pot să se înşele unii pe alţii tot timpul. Însă nu poţi să îi înşeli pe aleşii lui Dumnezeu tot timpul. Poţi să-i înşeli o dată, de două ori, de mai multe ori, dar nu tot timpul.

Mărturie stau cazurile a sute, a mii de oameni, care recunosc că au fost înşelaţi, dar că la un moment dat, Duhul lui Dumnezeu le-a deschis ochii şi au văzut clar înşelăciunea, minciuna cu care erau ademeniţi.

O femeie, fusese atrasă de o sectă ale cărei învăţături erau departe de a fi biblice. A trecut destul de multă vreme pentru această femeie până să îşi dea seama că este greşit ceea ce face. După ce a ascultat o vreme acest program biblic, a înţeles. Iluminată fiind de Duhul Sfânt, că Scriptura spune cu totul altceva decât ceea ce spuneau cei care  conduceau secta.

Dragii mei, Duhul Sfânt este la lucru. Nici poporul Sfânt nu va putea fi pururea înşelat. Domnul Hristos va fi în cele din urmă tot atât de uşor de văzut cum este fulgerul. Atunci orice ochi îl va vedea dar numai inimile care l-au aşteptat se vor bucura.

Acum urmează unul din versetele care este destul de greu de înţeles.

v.28  Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.

Este parcă destul de ciudat ca după ce vorbeşte despre venirea lui în acea atmosferă excepţională, triumfătoare, Domnul să folosească acum imaginea acelor păsări detestabile, vulturii. Se pare însă că şi această imagine este o referire la venirea Domnului Isus  pentru că în cartea Apocalipsa, la capitolul 19 citim despre un banchet la care sunt invitate toate păsările:

v.17  Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: ,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,

v.18  ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!“

v.19  Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

Deci chiar şi aceste păsări vor fi agenţi vestitori ai venirii Domnului şi Împărăţiei Sale.

Dar imediat după aceste semne se va mai petrece ceva:

v.29  Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.`

v.30  Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

Atunci va apare pe cer semnul Fiului Omului. Care este semnul? Daţi-mi voie să fac o mică speculaţie de această dată:

Ne amintim că în Vechiul Testament naţiunii evreieşti i-a fost dată gloria lui Dumnezeu: Shekinah, prezenţa lui Dumnezeu. Nici o altă naţiune, nici un alt popor nu a avut parte de aceasta. Acest semn al prezenţei lui Dumnezeu stătea deasupra tabernacolului şi mai târziu deasupra templului.  Din cauza păcatului poporului, acest semn a dispărut, pentru că şi Dumnezeu se retrăsese din mijlocul lor.

Atunci când Domnul Isus  a venit pe pământ El a renunţat la slava Sa. Nu se va întâmpla la fel când El va veni pentru a doua oară. Atunci, la fel cum ambasada unei ţări are arborat steagul şi însemnele naţionale, la fel, pământul va sta sub semnul prezenţei Domnului Isus.

Observaţi numai că nu pentru toţi va fi un timp al bucuriei.

Dar, înaintând un pic vedem şi alte semne care însoţesc venirea Domnului. Dacă celelalte erau din domeniul vizualului, ca să zic aşa, de această dată Domnul vorbeşte şi despre semnale sonore:

v.31  El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă.

Să nu uităm că Domnul nu a schimbat adresa mesajului. El se adresează încă Israelului. În ceea ce priveşte Biserica, Scriptura ne spune că El însuşi va întâmpina Mireasa, adică Biserica pe nori.

Ajungem acum la o pildă care concluzionează într-un fel sensul cuvintelor Domnului:

v.32  De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.

v.33  Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

Smochinul este un simbol folosit adesea în referirile pe care Dumnezeu le face la poporul evreu. De exemplu în Ieremia cap 24, sau Osea capitolul 9, versetul 10, unde Dumnezeu se referă clar la poporul evreu, termenul folosit pentru identificarea lor este smochinul. Un motiv poate fi şi acela că sunt foarte mulţi smochini în Israel. Deci, Domnul Isus  îi îndeamnă că aşa cum se deprinseseră să distingă schimbările vremurilor după schimbările smochinului, trebuia acum să se deprindă să cunoască stadiul Împărăţiei lui Dumnezeu după semnele pe care tocmai le aflaseră de la Domnul Isus .

Domnul le spune în continuare că aceste lucruri erau deja hotărâte de Dumnezeu şi se vor întâmpla mai repede decât bănuiau ei:

v.34  Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta pînă se vor întîmpla toate aceste lucruri.

De asemenea, Domnul le arată că ceea ce le spunea El nu atârna de hotărârea oamenilor ci era deja o hotărâre luată de Dumnezeu. Nimic şi nimeni nu mai putea modifica această decizie:

v.35  Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Vedeţi, în faţa unor asemenea cuvinte, care trebuie să  recunoaştem, pe cei mai mulţi îi sperie, întrebarea naturală este, Doamne, când? Când se vor întâmpla aceste lucruri?

Domnul anticipează această întrebare şi dă răspunsul:

v.36  Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

v.37  Cum s’a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului.

v.38  În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie,

v.39  şi n’au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Domnul Isus  atrage atenţia că hotărârea asupra timpului în care se vor petrece aceste lucruri aparţine lui Dumnezeu.

Interesant este că multora li se pare că Dumnezeu întârzie. Oare? Oare nu cumva interpretăm noi greşit timpul pe care Dumnezeu îl alege pentru împlinirea acestor profeţii? Nu cumva nu ne dăm seama că este vorba de răbdare. Este răbdarea pe care Dumnezeu o are cu cei păcătoşi. Este vorba de mila, dragostea pe care El o are pentru cei păcătoşi.

O să vedem la momentul potrivit un episod care ne spune ceva despre Dumnezeu. Răutatea unei mari cetăţi ajunsese până la Domnul. Cu alte cuvinte era foarte mare, nu se mai putea, era prea multă stricăciune.

Dar Dumnezeu este un Dumnezeu iertător şi întotdeauna acordă posibilitatea iertării. Alege un profet din Israel şi îl trimite la acei oameni pentru a le spune ce aveau de gând. Dar profetul acesta nu ascultă şi fuge în direcţia opusă. Domnul îl trece atunci printr-o împrejurare care îl aduce la loc pe drumul pe care Dumnezeu îi poruncise să meargă. Vedeţi, acelea erau zile de har. Dumnezeu încă avea îndurare faţă de ei.

Dragii mei este la fel în situaţia noastră. Cred că noi am atins de mult acel grad de stricăciune care a atras judecata în cazul cetăţii Ninive. Dacă El nu a intervenit încă este pentru că El ne iubeşte şi încă mai aşteaptă suflete care să renunţe la puterea răului şi să se întoarcă la El.

Numai că cei mai mulţi dintre noi se poartă asemenea celor din vremea lui Noi, considerând că ceea ce spune Dumnezeu, ce spunem noi, mesagerii Lui este lipsit de raţiune, nu se poate întâmpla.

Aceasta a fost atitudinea oamenilor din timpul lui Noe. Niciodată nu plouase pe pământ şi să faci o corabie pe vârful uni munte era cu totul iraţional. De aceea ei se căsătoreau, construiau, cumpărau şi vindeau iar la mesajul lui Moise nu se gândeau. Până într-o zi. În ziua aceea au crezut tot ce spusese Noe, dar, din păcate, era prea târziu. Nimeni nu mai putea interveni.

Dragii mei este la fel şi acum. Sunt atâţia care nu mai iau în considerare Scriptura, Mesajul lui Dumnezeu. Consideră că deja au văzut multe.

Dar, într-o zi, vor vedea ceea ce nu au crezut. Şi pentru mulţi va fi vremea celor mai amarnice regrete.

Domnul spune că va fi o vreme surprizelor, dar una care va aduce mare bucurie pentru unii şi plâns pentru alţii:

v.40  Atunci, din doi bărbaţi cari vor fi la cîmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.

v.41  Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată.

Care este concluzia:

v.42  Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

Cuvântul vegheaţi este unul foarte important şi descrie  acţiune puţin deosebită pentru poporul evreu decât descrie pentru Biserică. Pentru Biserică aşteptarea răpirii este făcută pe baza unei speranţe liniştitoare. În schimb, pentru Israel, în acele zile va fi o aşteptare plină de teamă şi anxietate.

Dar nu este vorba numai de Israel. Este vorba şi de acei care nu l-au acceptat pe Domnul Isus  ca Domn, refuzând mântuirea pe care o dă El.

Aşteptarea lor este un plină de teamă, de înfrigurare. În acea vreme fiecare va şti că este un Dumnezeu, că El se întoarce acum pe pământ, nu va mai fi vorba de necredinţă. Problema mare va fi că atunci nu va mai fi timp de har. Cei care vor vrea, să încheie legământul cu Dumnezeu o vor face în grele condiţii.

Deci dragi prieteni, venirea Domnului Isus este una din părţile importante ale istoriei omenirii. Nu este ceva ce putem accepta sau refuza. Nu este o etapă pe care să o putem evita. Ea va avea loc aşa cum au avut loc toate celelalte etape ale istoriei omenirii.

Momentul în care se va întâmpla acest lucru nu este cunoscut decât de Dumnezeu Tatăl. Este decizia lui suverană.

Modul în care vine acea zi? Ca un hoţ!

v.43 Să ştiţi că, dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n’ar lăsa să-i spargă casa.

Ce trebuie să facem noi?

v.44  Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi.

Dragii mei să fim gata. Dacă este să citim şi noi semnele smochinului, atunci prea de parte nu mai poate fi acea zi. Dar nu aceasta trebuie să fie motivaţia noastră. Dragostea pentru Domnul trebuie să ne îndemne să-l aşteptăm aşa cum o mireasă îşi aşteaptă mirele.

Vino Doamne Isuse!