Itinerar Biblic Ep. 74 Matei cap. 17

 

Rezumat

  • Schimbarea la faţă.
  • Minunea pentru plătirea taxelor

 

Dragi prieteni am văzut cât de necesar este să avem o percepţie şi o credinţă corectă cu privire la persoana Domnului Isus. El este Mesia, Unsul, Fiul lui Dumnezeu, venit să ridice păcatul omenirii. El a murit şi a înviat pentru ca noi să fim Biserica Sa, responsabilă cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor pentru cei pierduţi.

Încă o dată subliniez, că este importantă această mărturie completă cu privire la Domnul Isus. Lui Petru nu-i convenea ca Domnul Isus, Mesia să moară crucificat la Ierusalim şi cu toate acestea era singura cale ca noi să fim salvaţi.

Ştiu că sunt mulţi cărora le este uşor să creadă în Domnul Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, medic bun, prieten apropiat, ,,mângâitor’’, dar nu Isus crucificat pentru păcate. Nu ne este uşor să acceptăm acest lucru cu privire la Domnul Isus pentru că nu ne este uşor să acceptăm că suntem păcătoşi. Nu vrem să acceptăm că suntem păcătoşi pentru că Domnul Păcatului, Satan se luptă să rămânem de partea lui. Atunci când acceptăm că Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre, acceptăm şi ca El să fie Domn în vieţile noastre. Domnia Lui înseamnă că nici Satan, nici noi înşine nu mai suntem pe tron ci Domnul Isus care a biruit moartea prin înviere, El care este capul Bisericii, El care va veni să-şi ia această Biserică ca pe o mireasă. O Doamne vino mai curând!

Dar acel moment este unul cunoscut numai de Tatăl. Până atunci noi trebuie să ne lăsăm pregătiţi ca Biserică a Lui şi să ne achităm de onorabila sarcină de  a deschide alea Împărăţiei pentru cei din jurul nostru. Studiul Cuvântului lui Dumnezeu face parte din cadrul acestei pregătiri. De aceea să nu uităm să rugăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne dea acea înţelepciune de care avem nevoie pentru a înţelege care este voia lui Dumnezeu cu privire la vieţile noastre.

Să ne întoarcem la Evanghelia după Matei, la capitolul 17. În acest moment mai sunt aproximativ 6 luni până când Domnul Isus va merge la Ierusalim pentru a fi crucificat.

În ultimul verset din capitolul 16 verset care sună aşa:

     “Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa “,

Domnul Isus anunţa deja un eveniment ce face parte din specificul Împărăţiei Sale. Este vorba despre schimbarea la faţă, eveniment asupra căruia o să ne aplecăm privirile îndată. Unul din cei prezenţi la acel eveniment, Simon Petru scrie în cea de a doua sa epistolă următoarele cuvinte:

v.16 În adevăr, v’am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.

      v.17  Căci El a primit dela Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci cînd, din slava minunată, s’a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“

      v.18  Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, cînd eram cu El pe muntele cel sfînt.

Cu alte cuvinte, schimbarea la faţă a Domnului Isus  a fost o imagine prefigurativă a Împărăţiei Cerurilor, aşa cum va fi ea când va fi pe deplin instaurată. Petru confirmă aceste lucruri chiar la câţiva ani după ce are loc acest eveniment.

Evenimentul nu este întâmplător şi are o semnificaţie aparte în ceea ce priveşte speranţa noastră cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. A avut atunci pentru ucenici şi trebuie să aibă acum pentru noi această specială semnificaţie. Despre ce este vorba? Domnul Isus acolo pe munte ne arată ce se va întâmpla cu noi atunci când El va veni şi Împărăţia va fi instaurată. Un alt martor la acel eveniment scrie şi el :

Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.

Cel care scrie este Ioan şi sunt cuvinte din prima sa epistolă, capitolul 3 versetul 2.

Domnul Isus a fost glorificat înaintea morţii şi învierii Sale nu pentru El ci pentru noi. Nouă ne-a fost arătat ce se va petrece.

Dar să vedem evenimentul în sine şi reacţiile celor care au participat la el.

v.1  După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.

  1. 2 El S’a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s’au făcut albe ca lumina.

Domnul Isus urcă cu numai trei dintre ucenici cu sine sus pe Munte. Acolo are loc o schimbare a înfăţişării Domnului Isus, schimbare atât de evidentă încât toţi cei trei pot să o vadă. Matei spune că faţa Domnului strălucea ca Soarele. Cred că această lumină neobişnuită , venea mai degrabă din interiorul lui decât de undeva din afară. Se poate să fi fost acelaşi gen de lumină care îi acoperea pe Adam şi Eva în grădina edenului înainte de a păcătui. După ce au păcătuit, ei au descoperit că sunt goi. Până atunci aveau această haină a neprihănirii care îi acoperea.

Cuvântul schimbare este şi el unul interesant. El înseamnă metamorfoză. Este exact acelaşi lucru care se petrece cu o omidă care într-o bună zi devine un fluture frumos ca urmare al metamorfozei. Cu alte cuvinte este vorba de o schimbare a formei sau structurii.

Dragii mei când va veni Domnul nostru şi când Împărăţia lui va fi instaurată trupurile noastre vor cunoaşte şi ele această minunată metamorfoză.

Indiferent că au fost înjumătăţite, vătămate, suferinde, când am fost aici jos pe pământ, atunci ele vor fi transformate, schimbate aşa cum a fost schimbat şi Domnul nostru. Aceasta este speranţa noastră. Acum când sunt atâtea boli care mutilează trupurile noastre, lucrul acesta trebuie să ne dea mângâiere.

Dar, nu numai schimbarea înfăţişării are loc în acele clipe:

v.3  Şi iatăcă li s’a arătat Moise şi Ilie, stînd de vorbă cu El.

Moise şi Ilie sunt două personaje reprezentative pentru istoria poporului evreu. Moise este reprezentativ pentru Lege, el este cel prin care Dumnezeu şi-a transmis voia Sa, legile sale. Ilie este, la rândul lui, reprezentativ pentru statutul profetului. Însoţit de o mare putere, caracterizat de un puternic spirit combativ, Ilie rămâne imaginea profetului în slujba lui Dumnezeu. El este cel care a fost luat la ceruri în nişte care de foc. Legea şi Profeţii stăteau ca o garanţie pentru ceea ce va face Domnul Isus.

Ucenici nu ştiu ce să spună. Petru simte nevoia să spună ceva:

v.4  Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.“

Se pare că nu era un moment în care Petru să spună ceva. Dumnezeu era cel care avea ceva de spus. Luca spune chiar că Petru nu ştia ce spune.

Dragii mei de multe ori o luăm şi noi înaintea lui Dumnezeu şi poate chiar nu-i dăm voie să vorbească.

Dumnezeu vorbeşte în această situaţie şi depune şi El o garanţie cu privire la Domnul Isus:

v.5  Pe cînd vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s’a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!“

Este foarte importantă această afirmaţie pe care o face Dumnezeu cu privire la Domnul Isus. ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!“ Nu ştiu dacă această voce a mai fost auzită vreodată recomandând pe cineva în felul acesta. Aceasta pentru că Domnul Isus este unicul Fiul al lui Dumnezeu singurul în care Dumnezeu îşi găseşte plăcerea. Desigur El îşi va găsi plăcerea în oricine va crede în El.

În momentul în care aud aceste cuvinte ucenici cad speriaţi:

v.6  Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt, şi s’au înspăimîntat foarte tare.

v.7  Dar Isus S’a apropiat, S’a atins de ei, şi le-a zis: ,,Sculaţi-vă, nu vă temeţi!“

v.8  Ei au ridicat ochii, şi n’au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur.

Nu ştim cât a durat totul, dar a fost deajuns pentru a ne arăta măcar o sclipire din măreţia Domnului nostru slăvit în Împărăţia Cerurilor.

Dragii mei ce imagine magnifică. Suntem noi vrednici de aşa ceva. Trupuri transformate, cea mai selectă companie, dar mai ales în prezenţa lui Dumnezeu? Trebuie să ne lase şi pe noi fără grai şi cu feţele plecate. Este numai îndurarea şi dragostea lui Dumnezeu aceea care ne oferă aşa ceva. Nu cred că avem măcar capacitatea să înţelegem valoarea adevărată a lucrurilor pe care tocmai le-am văzut, aşa cum nici ucenicii nu au înţeles la acel moment. A fost nevoie de venirea Duhului Sfânt în viaţa lor pentru ca ei să înţeleagă multe din lucrurile legate de viaţa şi misiunea Domnului Isus. Să ne rugăm dar şi noi pentru aceeaşi iluminare.

Acum Domnul coboară împreună cu ucenicii:

v.9  Pe cînd se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.“

Ei nici nu ştiau ce să spună, pentru că aşa cum spuneam nu înţelegeau. Dar odată cu învierea Domnului Isus, urcarea lui la ceruri şi coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii au ce să spună şi vor spune.

Acum au însă o întrebare:

v.10  Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?“

Interesant este că de această dată nu mai este Matei cel care citează profeţia ci chiar Domnul Isus:

v.11  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Este adevărat că trebuie să vină întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.

v.12   Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.“

Aceasta era o profeţie făcută de Maleahi. Matei ne spune că ucenicii s-au gândit imediat la Ioan Botezătorul:

v.13  Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.

Pentru oricine credea că Domnul Isus este regele, Mesia, Ioan, da era Ilie, profetul care pregătea calea regelui.

Dar, din această atmosferă cerească Domnul coboară pentru a lua din nou contact cu problemele şi necredinţa oamenilor.

Dragii mei, şi noi trăim atât în atmosfera cerească a muntelui, atunci când stăm în comuniune cu Dumnezeul nostru, dar trebuie să luăm contact cu realităţile destul de triste din lumea noastră. Domnul nu a fugit de ele ci a încercat să aducă rezolvare. Nici de la noi nu se aşteaptă altceva. Şi noi trebuie să facem ceva pentru cei din jurul nostru şi oare ce putem face mai bine decât să-i îndreptăm pe oameni cu privirile către El. Dar despre ce este vorba:

v.15  ,,Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă.

v.16  L-am adus la ucenicii Tăi, şi n’au putut să-l vindece.“

v.17  ,,O, neam necredincios şi pornit la rău!“ a răspuns Isus. ,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.“

v.18  Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

Probabil acesta a fost cel mai greu caz adus la Domnul Isus. Era de asemenea o situaţie delicată pentru că ucenicii nu au putut face nimic. Cred că este o bună imagine pentru a exemplifica starea bisericii în raport cu o lume posedată. Normal ar fi ca Biserica să aibă un impact decisiv, să aducă vindecare, dar se pare că nu poate. De ce? Pentru că nu cunoaşte suficientă psihologie, sau alte metode, sau pentru că nu are suficienţi bani? Nici nu are nevoie de acestea, pentru că nu ele sunt adevăratele nevoie ale bisericii. Unii încearcă să rezolve problemele lumii prin aceste metode, dar este o mare greşeală. Ascultaţi care era problema ucenicilor şi este şi  a noastră:

v.19  Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: ,,Noi de ce n’am putut să-l scoatem?“

v.20  ,,Din pricina puţinei voastre credinţe“, le-a zis Isus. ,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo`, şi s’ar muta; nimic nu v’ar fi cu neputinţă.

v.21  Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.“

Cuvintele destul de grele pe care le spune Domnul Isus ucenicilor nu sunt o admonestare ci, mai degrabă, o atenţionare cu privire la importanţa credinţei.

Apropo, cu privire la acest pasaj este o povestire care ne spune şi ea ceva cu privire la credinţă.

Se spune că era o femeie în vârstă care locuia într-un ţinut deluros şi destul de departe de biserică. În fiecare duminică când voia să meargă la Biserică trebuia să urce un deal care era chiar în faţa casei ei şi care o obosea peste măsură. De multe ori renunţase chiar să mai meargă la biserică din pricina dealului. Într-o zi citeşte şi ea acest pasaj şi îşi spune: Asta este! Am să scap de dealul acesta! Începe şi se roagă Şi spune Doamne eu cred că poţi să-l muţi de acolo. A doua zi, dis-de-dimineaţă  sare repede la geam şi…. dealul tot acolo. Dezamăgită ea spune: “Eeeh! Ştiam eu că tot acolo o să fi!

Nu în felul acesta lucrează credinţa. Ea nu este un instrument de manipulare a lui Dumnezeu. Credinţa vine din cunoaşterea lui Dumnezeu şi duce la cunoaşterea Lui. Ea este foarte importantă.

Domnul Isus îi pregăteşte tot mai mult pe ucenici pentru acel moment în care trebuie să termine misiunea Lui în această lume.

v.22 Pe cînd stăteau în Galilea, Isus le-a zis: ,,Fiul omului trebuie să fie dat în mînile oamenilor.

  1. 23 Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“ Ucenicii s’au întristat foarte mult.

Modul în care el încheie această misiune este moartea pe cruce. Din nou El îi informează cu privire la ceea ce se va întâmpla cu El. Aceasta ar fi cea de a treia dată când le vorbeşte despre patimile, moartea şi învierea Sa. Se pare că până acum, ucenicii nu au fost atenţi decât la aspectele legate de patimi şi moarte, fără să audă şi ultima parte legată de învierea Domnului. Ea este la fel de importantă ca şi primele două. Ea este aceea care confirmă că jertfa Domnului Isus este într-adevăr jertfa Mielului, deci este jertfa care va aduce izbăvirea de care are această lume nevoie.

Prima dată când îi înştiinţează cu privire la aceste lucruri se afla în Cezareea lui Filip. Acum se află în Galilea pe drumul către Ierusalim şi le spune acelaşi lucru.

Dragii mei, ucenicii sunt trişti şi chiar supăraţi de această situaţie. Dar vedeţi, ei nu înţelegeau că era nevoie de această jertfă. Domnul Isus nu comitea un act sinucigaş, întărâtându-i pe farisei şi apoi punându-se la dispoziţia lor pentru a fi omorât. Nici nu este vorba despre faptul că fariseii pun mâna pe El, împotriva voinţei Lui şi au terminat cu El. Nu este nici una din aceste situaţii. Totul face parte din planul lui Dumnezeu. Fiecare pas este făcut în mod deliberat, planificat, pentru că este vorba de planul iniţiat de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Iar patimile, moartea şi învierea Domnului Isus erau parte a acestuia.

Acum, Domnul Isus se întoarce la Capernaum şi are o întâlnire cu cei din administraţia locală:

v.24 Cînd au ajuns în Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu au venit la Petru, şi i-au zis: ,Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?“

Darea aceasta consta în două drahme şi era colectată anual pentru Templu din Ierusalim.

v.25  ,,Ba da“, a zis Petru. Şi cînd a intrat în casă, Isus i-a luat înainte, şi i-a zis: ,,Ce crezi, Simone? Împăraţii pămîntului dela cine iau dări sau biruri? Dela fiii lor sau dela străini?“

v.26  Petru I-a răspuns: ,,Dela străini.“ Şi Isus i-a zis: ,,Aşa dar fiii sînt scutiţi.

Să nu uităm că este vorba despre o taxă pentru Templu. Deci nu era una dată lui Irod sau guvernatorului roman. Ori implicaţia întrebării Domnului era foarte clară. El era fiul lui Dumnezeu şi nu ar fi trebuit să plătească nici o taxă. Dar, El nu vrea să-i ispitească pe acei oameni.

Cred că este un lucru cu privire la ispită şi păcat. Ascultaţi ce spune Domnul:

v.27  Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întîi; deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă  pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.“

Domnul nu vrea să-i facă să păcătuiască. Dumnezeu niciodată nu ne pune în situaţii să păcătuim. El cunoaşte limitele noastre. De aceea niciodată nu ne pune în situaţii în care să fim ispitiţi şi să păcătuim. Mai ţineţi minte ce spune apostolul Iacov?

Iacov 1:13  Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: ,,Sînt ispitit de Dumnezeu“. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuş nu ispiteşte pe nimeni.

Domnul Isus cunoştea credinţa acestor oameni şi ştia ce ar fi însemnat să le spună cine este şi cum ar trebuie să se poarte oficialităţile cu El fiul lui Dumnezeu. În cele din urmă El nu face decât un circuit al lucrurilor. Îl trimite pe Petru să prindă un peşte. Primul care vine are un ban suficient să acopere taxa pentru el şi pentru Domnul.

Acest episod ne spune încă o dată că totul este în mâna lui Dumnezeu şi că totul este al lui. Nici banii noştri, nici bunurile noastre, de fapt nu sunt ale noastre ci ale lui Dumnezeu. El ni le-a dat spre administrare. Este un circuit în care totul aparţine lui Dumnezeu.

Este foarte adevărat că adesea noi ne interpunem în acest circuit. Adesea uităm că suntem administratori ai bunurilor şi ne credem stăpâni pe ele. Nu de puţine ori Dumnezeu este nevoit să ne corecteze.

Dragii mei, lucrarea Domnului Isus este una deosebită. Am văzut în acest  episod o mostră din slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Domnul Isus ne-a arătat o mică parte din ceea ce o să se întâmple atunci când El va veni şi Împărăţia va fi pe deplin instaurată.

Totul va fi minunat. Trupurile noastre, prezenţa lui Dumnezeu, sunt lucruri pe care mintea noastră încă nu le poate concepe.

Dar până atunci mai este jertfa, Domnului, învierea lui, fără de care noi nu putem fi în Împărăţie.

Iar ele au fost reale şi trebuie să fie la fel în inima noastră.