Itinerar Biblic Ep. 65 Matei cap. 10

 

Rezumat

  • Alegerea celor 12 ucenici.
  • Trimiterea ucenicilor.

 

Atunci când Domnul Isus a început minunata mişcare de prezentare a Împărăţiei Cerurilor, în eforturile Lui nu a omis nimic din ceea ce defineşte personalitatea noastră.

Aşa cum menţionam şi cu altă ocazie, Dumnezeu nu este interesat numai de aspectul spiritual al vieţilor noastre. Din cauză că noi tratăm viaţa în felul acesta avem de-a face cu tot felul de convulsii şi tensiuni interioare.

Este vorba despre faptul că vrem să-i lăsăm lui Dumnezeu numai o parte din fiinţele noastre, în timp ce celelalte le rezervăm pentru noi.

Prin lucrarea pe care a făcut-o, Domnul Isus ne-a arătat că aşa ceva nu ne este de nici un folos.

Atunci când umbla printre oameni, El nu a făcut numai vindecări, nici nu a petrecut tot timpul învăţând, nici propovăduind, ci a făcut tot ce a fost nevoie pentru a aduce oamenii la acea integritate pe care omul a avut-o la momentul creaţiei.

Mai spuneam, de asemenea că atunci  când o anumită latură a personalităţii noastre nu este dezvoltată în mod normal, noi tratăm persoana respectivă ca o persoană cu handicap şi o internăm în locuri speciale pentru recuperare.

Din păcate aceasta se petrece numai când este vorba despre o disfuncţionalitate  intelectuală, fizică sau socială. Nu facem nimic când este vorba de sufletul nostru.

Domnul Isus a văzut acest lucru atunci când ne-a numit “oi fără păstor”.

Dar nu numai că a văzut o nevoie, nu s-a oprit numai la observarea detaşată a unui fenomen ci a trecut la acţiune, a întreprins ceva pentru rezolvarea acestei probleme.

Capitolul 9 se încheie în momentul în care îi îndeamnă pe ucenici să se roage ca Dumnezeu să găsească lucrători care să păstorească această turmă, cară să vină în întâmpinarea acestor nevoie.

Observaţi că Domnul Isus nu se referă aici la guvernanţi, sau la forţe armate. Acestea îşi au rolul lor, dar dragii mei, aşa cum vom, vedea este vorba de fiecare dintre noi, care trebuie să înţeleagă misiunea ce îi revine.

Să vedem deci modul în care continuă lucrarea Domnului Isus şi în capitolul 10 al Evangheliei după Matei:

v.1 Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.

Poate că ucenicii s-au rugat pentru alţii, aşa cum se întâmplă de obicei şi în biserici, dar Domnul Isus îi alege pe ei. După cum vedem, Domnul Isus îi echipează înainte de a-i trimite. De acum nu mai erau simpli ucenici ci apostoli, “trimişi”, ambasadori ai Împărăţiei Cerurilor.

Dar să facem cunoştinţă cu cei ce vor deveni apostoli ai Domnului nostru:

v.2  Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintîi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;

v.3  Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;

v.4  Simon Cananitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vîndut pe Isus.

Odată ce au fost numiţi ei au fost şi instruiţi de Domnul Isus. Lor li se spune clar care este misiunea lor dar şi câmpul lor de misiune:

v.5 Aceştia sînt cei doisprezece, pe cari i-a trimes Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgînilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor;

v.6  ci să mergeţi mai de grabă la oile pierdute ale casei lui Israel.

v.7  Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: ,,Împărăţia cerurilor este aproape!“

Un lucru trebuie menţionat încă de la început. Dacă vreţi să faceţi exact ceea ce a spus Domnul Isus ucenicilor să facă, trebuie să luaţi mai întâi în considerare că aceste instrucţiuni sunt strict legate de naţiunea Israel.

După ce a înviat din morţi mandatul lor este schimbat, şi implicit al nostru, de această dată fiind inclusă şi Samaria precum şi celelalte ţinuturi şi neamuri ale pământului.

Mesajul însă este acelaşi:

,,Împărăţia cerurilor este aproape!“ Era aproape prin persoana regelui Împărăţiei, Domnul Isus.

În încheierea erei victoriene, la finalul secolului trecut şi începutul secolului 20, era un anumit sentiment de speranţă în aşa-numita lume creştină.  Ei au înţeles că lor le revine sarcina să construiască această Împărăţie aici pe pământ. Fiecare denominaţie, fiecare grup, considera că aceasta era sarcina lui.

De atunci avem mişcări care consideră că Împărăţia Cerurilor este deja aici pe pământ ca o realitate împlinită. Problema este că niciodată Bisericii nu i-a fost încredinţat mandatul de a construi Împărăţia. Singur Domnul Isus este cel care construieşte regatul şi care îl stabileşte atunci când se întoarce din nou pe pământ. Mandatul Bisericii este acela de a fi trupul vizibil al Domnului nostru în această lume şi de a predica Evanghelia lui în această lume.

Cu toate acestea Împărăţia Cerurilor este în noi atunci când acceptăm să fim ucenici şi supuşi ai Lui.

Dar nu numai o misiune le dă Domnul Isus ci şi ceea ce ar putea constitui scrisoare de acreditare.

Vedeţi, nu oricine poate fi ambasador, reprezentatul unei ţări sau al unei puteri. El are nevoie de anumite semne care să indice că a fost investit cu acea autoritate. În zilele noastre sunt scrisorile de acreditare, atunci erau anumite însemne.

Domnul Isus le dă ucenicilor săi aceleaşi elemente pe care el le avea:

v.8  Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

Cred că versetul acesta citit cu atenţie ne-ar putea scuti de ceva probleme care afectează în aceste zile Biserica. Observaţi mai întâi că tuturor le sunt date toate aceste lucruri, inclusiv, învierea morţilor. Apoi, mai este şi acest fapt că totul este gratis.

Biserica este confruntată astăzi cu impostori, puşi pe căpătuială pe seama slăbiciunilor unora.

Domnul Isus a atras atenţia asupra lupilor răpitori. Iată că aici avem un standard după care pot fi analizaţi.

Odată unui vindecător i s-a propus să meargă la un spital acolo unde este cu adevărat nevoie de el. Vindecătorul a refuzat şi cred că motivul lui era acela că oamenii aceia nu puteau nici aplauda nici, oferi ceva.

Acum sunt aici câteva cuvinte la care trebuie să fim atenţi şi să nu le scoatem din contextul lor:

v.9  Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brîele voastre,

v.10  nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.

Aceste cuvinte fac parte din prezentul mandat încredinţat ucenicilor lui. Mai târziu, spre încheierea misiunii lui aici pe pământ, Domnul Isus revine asupra acestor cuvinte şi intervine o modificare. Luca este cel care notează aceste cuvinte în capitolul 22:

v.35  Apoi le-a mai zis: ,,Cînd v’am trimes fără pungă, fără traistă, şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva? ,,De nimic“, I-au răspuns ei.

      v.36  Şi El le-a zis: ,,Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s’o ia; cine are o traistă, deasemenea s’o ia; şi cine n’are sabie, să-şi vîndă haina, şi să-şi cumpere o sabie.

Apostolul Pavel scrie şi el cu privire la aceste lucruri în prima epistolă către Corinteni la capitolul 9:

v.14  Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.

El tratează pe larg problema aceasta a modului în care o lucrare creştină ar trebuie susţinută de creştini.

Dragii mei, cred că trebuie să avem o înţelegere adecvată a modului în care funcţionează misiunea creştină. Eu sunt sigur că Dumnezeu ar putea face să apară fondurile necesare diferitelor misiuni, aşa cum a procedat Domnul Isus când a plătit dările pentru Cezar. El a trimis pe ucenici să pescuiască şi în gura peştelui au găsit banii pentru plata dărilor. Nu aceasta este o problemă pentru Creatorul acestui univers. Însă El ne face o mare onoare să ne includă şi pe noi în misiunea de salvare a sufletelor.

Chiar şi o emisiune cum este a noastră, este una care poate aduce lumina izbăvirii în viaţa multora. Dar înainte ca acest cuvânt să ajungă în undă sunt o serie de aparate care trebuie să funcţioneze, consumatoare de energie, iar aceasta depinde de ajutorul nostru. Şi dragii mei aceasta este misiunea în vederea extinderii Împărăţiei.

Dar să mergem mai departe:

v.11  În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămîneţi la el pînă veţi pleca.

v.12  La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine;

v.13  şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.

v.14  Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.“

Realişti fiind cred că aceste cuvinte găsesc tot mai greu aplicabilitate în zilele noastre. Bisericile găsesc că este mult mai uşor să plătească o cameră de hotel decât să ceară cuiva să găzduiască pe un predicator sau pe o altă persoană.

Pe de altă parte cred că, din nou, este vorba de un mandat particular pe care Domnul Isus l-a dat ucenicilor la acea vreme. Nu găsim relatări cu privire la aceste practici în ceea ce îi priveşte pe Pavel sau Barnaba, care au călătorit în foarte multe locuri pentru a planta Biserici.

Aici este vorba despre Israel şi exigenţa are o măsură specială:

v.15  Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decît pentru cetatea aceea.

Domnul Isus îi face conştienţi pe ucenici de realitatea cu care se vor confrunta şi poziţia pe care o vor avea în raport cu ceilalţi:

v.16 Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii.

Aceste sfaturi cred că pot fi aplicate de creştinii din toate timpurile şi toate locurile spre deosebire da aspectele particulare pe care le discutase mai înainte Domnul Isus.

Aspectul pe care doresc să îl subliniez aici este acela că trebuie să fie echilibrul pe care Domnul Isus îl prevede aici “înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii”. Dacă cele două nu sunt ţinute în echilibru pot apărea probleme. Nu cred că nu aţi întâlnit persoane care au o isteţime ieşită din comun dar, care nu sunt deloc fără răutate. Înţelepciunea combinată cu răutatea naşte monştrii iar istoria omenirii numără câteva cazuri.

Dacă suntem fără răutate dar şi fără înţelepciune, atunci noi suntem în pericol şi din nou nu este bine.

Deci trebuie să fie în echilibru.

Urmează acum o altă atenţionare:

v.17  Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor.

v.18  Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.

Chiar dacă şi aici este vorba despre aspecte legate de naţiunea ebraică aceste lucruri sunt demne de luat în considerare şi în ceea ce îi priveşte pe creştini. De fapt nu pentru un nume vor fie ei acuzaţi ci datorită neprihănirii.

Neprihănirea va fi întotdeauna condamnată. Indiferent că este vorba de sinagogă, sau curte din instanţă, în cele din urmă este vorba nu de un război ideologic ci este vorba despre lupta dintre păcat şi neprihănire. Păcatul se va servi de diferite sisteme, poate chiar şi de instituţia bisericii, sau de un comitet sau altul, dar semnul acestei lupte este că neprihănirea are însoţirea Duhului Sfânt iar evidenţa este aceea a lipsei oricărei temeri.

v.19  Dar, cînd vă vor da în mîna lor, să nu vă îngrijoraţi, gîndindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela;

v.20  fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

Cuvintele acestea ale Domnul Isus au fost împlinite din plin de-a lungul secolelor. Zeci de mii de oameni au fost martirizaţi în cele mai odioase moduri.

Aruncaţi la lei, tăiaţi cu fierăstraie, atârnaţi pe cruce, arşi pe ruguri, aceşti oameni au fost deasupra morţii prin neprihănire şi deasupra celor ce i-au judecat prin Duhul care îi însoţea.

Deci ceea ce a spus Domnul Isus s-a împlinit şi va continua să se împlinească până la venirea Sa şi instituirea Împărăţiei Sale. Până atunci răul care încă mai este prezent în lume va încerca să se opună binelui, iar conflictul este dramatic:

v.21  Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.

v.22  Veţi fi urîţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

v.23  Cînd vă vor prigoni într’o cetate, să fugiţi într’alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel pînă va veni Fiul omului.

Aceste cuvinte au un rol profetic. De fapt venirea Domnului Isus în lume a adus şi confruntarea directă a răului cu binele a păcatului cu neprihănirea. În această luptă nu mai contează legăturile familiale, rasiale, sau de orice natură ci este individul.

Chiar dacă sună a război de exterminare, de fapt, Domnul Isus vrea să ne facă conştienţi de cât de serioasă este această problemă. Nimic nu poate interveni în această luptă în afară de decizia pe care trebuie să o ia cineva. Ea este aceea care contează. Iar ea va aduce mereu împotrivire.

Dar după această trecere în revistă a misiunii pe care o primiseră, şi după aceste cuvinte care descriau consecinţele misiunii lor, Domnul Isus oferă câteva principii generale legate de viaţa ucenicilor.

v.24  Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul său, nici robul mai pe sus de domnul său.

v.25  Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai mult vor numi aşa, pe cei din casa lui?

Aici este vorba despre reprezentare. Noi nu suntem decât reprezentanţii Său. El trebuie să fie mereu Stăpânul nostru, cel de la care am primit sarcina apostoliei.

Nu trebuie să ne temem de ceea ce vor spune oamenii atunci când îi suntem credincioşi, şi deja am explicat de ce este aşa. Chiar Domnul Isus a fost tratat cu dispreţ, iar ucenicii lui la fel. Nici noi nu ne putem aştepta la mai mult.

Ba, o cursă a diavolului în aceste vremuri este dorinţa de popularitate. Bisericile renunţă la multe din principiile lor pentru  câştiga relevanţă, care, din păcate, înseamnă lipsă de mărturie. Adevărata neprihănire aduce stare de disconfort pentru cel păcătos. Psalmul 1 ne spune că păcătosul şi neprihănitul nu pot sta împreună. Deci dragii mei trebuie să avem grijă. Domnul Isus ne atenţionează că va veni şi o zi a adevărului:

v.26  Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.

Iar acum Domnul Isus vorbeşte în termeni apreciativi faţă de ceea ce facem noi:

v.27  Ce vă spun Eu la întunerec, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.

O antenă pusă pe acoperişul unei case şi un bun emiţător este un mijloc excelent pentru a transmite Cuvântul Domnului. Chiar dacă nu la radio s-a referit Domnul Isus, acţiunea aceasta de propovăduire trebuie să aibă lor prin orice mijloace.

Însă în toate acestea nu trebuie să uităm de Dumnezeu sau să încetăm să ne temem de El:

v.28  Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

Cromwell a fost întrebat de unde vine curajul său. El a răspuns: Când te temi de Dumnezeu nu te mai temi de nici un om.

Dragii mei, cred că este un lucru la care trebuie să medităm cu şi mai multă atenţie. Sunt misiuni, biserici, organizaţii ai căror lucrători nu se mai tem de Dumnezeu ci doar de cei care conduc organizaţia, se tem să nu piardă suportul, finanţarea. Dragii mei, când te temi de Dumnezeu aşa ceva nu mai trebuie să se întâmple.

Nu numai că temându-te de El trebuie să faci lucrul cu o inimă sinceră, dar El te şi protejează:

v.29  Nu se vînd oare două vrăbii la un ban? Totuş, nici una din ele nu cade pe pămînt fără voia Tatălui vostru.

v.30  Cît despre voi, pînă şi perii din cap, toţi vă sînt număraţi.

v.31  Deci să nu vă temeţi; voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.

Nu este aceasta o minunată promisiune? Îmi aduc aminte de o persoană care avea mare dragoste de Domnul şi călătorea foarte mult propovăduind Evanghelia. Omul acesta sacrifica foarte mult. În ciuda sacrificiului lui, în ciuda faptului că avea o familie numeroasă, oamenii aceştia niciodată nu au dus lipsă de ceva. Vecinii erau chiar intrigaţi de bunăstarea lor, văzând care este situaţia.

Nu era decât o singură explicaţie Dumnezeu care se îngrijeşte de păsările cerului se îngrijeşte cu atât mai mult de cei ce sunt ai lui.

Şi din nou revine Domnul Isus la aspectul mărturiei:

v.32  Deaceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;

v.33  dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.

Mărturia este foarte importantă, şi nu este vorba numai de cuvinte ci despre întreg modul nostru de viaţă. Cum este el în general?

Dragii mei, să fi un martor al Mântuitorului nu este uşor. Implică conflicte, uneori cu cei apropiaţi, implică sacrificii, şi puteţi citi în continuare ce spune Domnul Isus despre toate acestea.

Dar în ziua Judecăţii, atunci când va fi stabilită valoarea reală a tuturor lucrurilor, atunci se va vedea cât de mult a meritat.

În acea zi, Domnul Nostru însuşi va depune mărturie în favoarea noastră. El va spune: au fost martori ai mei. Sunt izbăviţi prin mine. Sunt ai tăi Doamne! Şi despre noi va fi vorba!