Itinerar Biblic Ep. 64 Matei cap. 9

 

Rezumat

  • Încă şase minuni făcute de Domnul Isus.
  • Disputele cu fariseii.
  • Lucrarea din Galileia.

 

Puterea Domnului Isus este aceeaşi putere prezentă şi în prima carte a Bibliei – Geneza, la crearea acestui univers. De aceea natura nu i se poate opune.

Este aceeaşi putere care a fost prezentă la crearea omului, atunci când omului       i   s-a dat chipul şi asemănare făcătorului său, de aceea nici o boală nu poate să-i reziste.

Este aceeaşi putere care va aduce răscumpărarea sufletului omului şi de aceea nici un spirit nu i se poate împotrivi.

Va veni ziua, când Domnul Isus va veni pentru instituirea completă şi definitivă a regatului său, Împărăţia Cerurilor.

Toţi cei care nu au ţinut cont  de confort, de cost, de tradiţie şi de nimic altceva, ci au pus inima lor în mâinile sigurului vrednic să  aibă, vor ajunge în sfârşit acasă.

Până atunci dragii mei, suntem pribegi, trăind după legile Împărăţiei Cerurilor, dar pe un tărâm străin şi ostil.

Ceea ce ne aduce mângâierea este că Domnul Isus este cu  noi. El ne

însoţeşte pretutindeni. Iar puterea Lui, grija lui faţă de oameni ne dau încredere în El.

Data trecută, în capitolul 8 am văzut câteva din minunile pe care le prezintă Matei, minuni prin care Domnul Isus este prezentat nu numai ca unul ce vine cu un manifest frumos, atrăgător ci şi cu puterea de a-l susţine.

Sunt mulţi cei care vin cu promisiuni şi cuvinte frumoase, dar nu pot să dovedească că au şi puterea să facă ceea ce spun.

Nu este cazul Domnului Isus. El demonstrează cu prisosinţă că are toată puterea pentru a instaura această Împărăţie de care a vorbit.

În capitolul 9 Matei continuă cu prezentarea acestor minuni care vin să întărească imaginea de Mesia autoritar a Domnului Isus.

Să îl însoţim în continuare pe Domnul nostru.

v.1 Isus S’a suit într’o corabie, a trecut marea, şi a venit în cetatea Sa.

Din câte se vede, corabia era un mijloc destul de popular în ceea ce privea transportul. El se întoarce în Capernaum. Deja faima mergea înaintea lui. Dacă ar fi trăit în zilele noastre cu siguranţă presa ar fi fost mereu pe urmele Lui. Odată ajuns în cetate o mulţime îl aştepta:

v.2  Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într’un pat. Isus le-a văzut credinţa, şi a zis slăbănogului: ,,Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sînt iertate!“

Acum, Matei este destul de lapidar în prezentarea acestui episod. Marcu insistă mai mult asupra lui şi ne spune că Domnul Isus se afla într-o casă care a fost înconjurată de oameni astfel încât era foarte greu să ajungi la El. De aceea câţiva oameni cu inimă, sparg acoperişul şi îl introduc pe acest om pentru ca Domnul Isus să se poată atinge de el.

Este un element important, pentru că Matei prezintă şi o altfel de atitudine:

v.3  Şi iată că, unii din cărturari au zis în ei înşişi: ,,Omul acesta huleşte!“

Vorbeam în studiul nostru trecut despre tradiţie şi modul în care ea poate deveni o piedică. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Tradiţia are şi ea valoarea ei. Nu sunt pentru desfiinţarea oricărei tradiţii. Cunosc foarte bine proverbul nu strica un gard până nu ştii de ce a fost pus acolo. Dar uneori, tradiţia poate aduce tipare de gândire care pur şi simplu împiedică contactul cu realitatea prezentă.

Aceşti oameni nu mai făceau faţă realităţilor. Nu mai aveau imaginea adevăratelor valori, ierarhia lor corectă.

Pentru ei era mai important un obicei decât viaţa unui om.

Dacă ar fi fost după ei, omul acela nu ar fi avut nici o şansă să fie vindecat.

Însă Domnul Isus le cunoaşte foarte bine gândurile.

v.4  Isus, care le cunoştea gîndurile, a zis: ,,Pentruce aveţi gînduri rele în inimile voastre?“

v.5  Căci ce este mai lesne? A zice: ,,Iertate îţi sînt păcatele“, sau a zice: ,,Scoală-te şi umblă?“

Se pare că aceşti cărturari nu înţelegeau exact care era adevărata problemă. Ei erau atenţi la cuvintele Domnului Isus şi nu erau de acord cu ceea ce spusese.

Motivul pentru care nu erau de acord era acela că nu voiau să recunoască cine este El. Ei nu puteau accepta că este Fiul Omului, Mesia cel promis. Dacă vrea să fie un vindecător nu are decât, dar să nu se facă pe sine Mesia.

Un mod de a gândi care, iată a străbătut veacurile. Şi astăzi sunt oameni care pot accept să te închini unui Mesia mitologic, personaj istoric, mistic, dar nu unui Mesia viu, Dumnezeu Atotputernic care are puterea să ierte păcatele.

Cărturarii aceia nu puteau accepta aşa ceva, şi din păcate mulţi din zilele noastre nu o fac.

Dar, fie că vrem, fie că nu, puterea lui este aceeaşi şi El continuă să ierte păcatele oamenilor şi să schimbe vieţi.

De fapt este chiar ceea ce se întâmplă cu Matei care prezintă aici un episod autobiografic:

v.9 De acolo, Isus a mers mai departe, şi a văzut pe un om, numit Matei, şezînd la vamă. Şi i-a zis: ,,Vino după Mine“. Omul acela s’a sculat, şi a mers după El.

Faptul că Matei recunoaşte identitatea lui, este şi ea o dovadă că este un om cu viaţa schimbată. De asemenea el nu atrage atenţia asupra lui însuşi.

De ce spun aceasta? Să nu uităm că Matei se adresează evreilor. Acum, dintre toate slujbele care erau atunci în Israel, nu era nici una mai detestată decât cea de vameş.

Vameşul era unul care lucra pentru romani şi strângea taxele de la poporul evreu. Strategia romanilor era foarte crudă. Erau aleşi vameşi dintre evrei, pentru că ei erau urâţi de cei din jur, iar ei deveneau mai duri cu cei ce îi urau, iar romanii aveau de câştigat din toate acestea.

Deci, când Matei scrie despre acest episod, el scrie pentru a arăta ce poate face Domnul Isus.

Că vameşii nu erau agreaţi o vedem şi din reacţiile celor din jur:

v.10  Pe cînd şedea Isus la masă, în casă, iată că au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi, şi au şezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui.

v.11  Fariseii au văzut lucrul acesta, şi au zis ucenicilor Lui: ,,Pentruce mănîncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?“

Matei a considerat această schimbare din viaţa lui ca fiind atât de importantă încât trebuia sărbătorită. Dar nu cu cei noi cu care se putea asocia de acum, ci cu cei vechi care aveau aceeaşi nevoie. Deci casa lui Matei se umple de colegi de muncă până mai cu câteva ore în urmă.

Dar şi de această dată Domnul Isus are de a face cu prejudecăţi. Din noi, cei care ar fi trebuit să înţeleagă cel mai bine despre ce este vorba nu pot să o facă.

Oare nu suntem şi noi în aceeaşi situaţie? Nu cumva atunci când a trebuie să înţelegem cel mai mult refuzăm să o facem? Ne lăsăm robiţi de prejudecăţi şi concepţii greşite?

Cert este că Domnul Isus nu se lasă impresionat ce acei farisei. Tot odată, începe o confruntare deschisă cu ei:

v.12  Isus i-a auzit, şi le-a zis: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi.

v.13  Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ,Milă voiesc, iar nu jertfă!` Căci n’am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.“

Cuvintele Domnului Isus nu sunt tocmai uşoare pentru ei. Să nu uităm că ei reprezentau o autoritate religioasă. Dar oare cine stabileşte această autoritate? Ce dă această autoritate?

Problema este ridicată în mod foarte subtil de Domnul Isus prin această asimilare cu lumea medicinei.

În vremea aceea nu erau facultăţile de astăzi. Nu se făceau cursuri postuniversitare nu se  dădeau atâtea diplome. Atunci, medic era cel care putea să vindece.

Întrebarea este validă. Cine este medic adevărat, cel care are o diplomă, dau cel care ştie ce se întâmplă şi ştie că să facă? Desigur nu spun că nu este necesară şcoala şi diploma, dar nu numai acestea singure fac medic dintr-o persoană.

La fel este şi în cazul Împărăţiei Cerurilor. Nu un set de reguli şi obiceiuri fac din tine cetăţeanul Împărăţiei ci relaţia în care eşti cu Regele ei.

De asemenea cea care contează mai mult este inima. Observaţi ceea ce le spune Domnul Isus acelor farisei. Mila ea ceea ce aştepta Dumnezeu de la ei. Ei au înlocuit ceea ce trebuia să fie în inima lor cu practica pe care o făceau şi considerau că este suficient.

Se pare că ceea ce făcea şi propovăduia Domnul Isus a stârnit multe întrebări nu numai printre farisei sau oamenii de rând ci şi printre cei care erau ucenicii a lui Ioan:

v.14 Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus, şi I-au zis: ,,De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc de loc?“

Desigur, mulţi dintre cei care au fost cu Ioan, acum că el era închis, urmăreau ceea ce făcea Domnul Isus. Unii dintre ei deveniseră ucenici ai Domnului Isus, aşa cum este Andrei şi cu Filip. Însă din câte vedem şi ei sunt concentraţi mai mult pe diferenţele pe care le observă.

Diferenţele acestea vin în principal din faptul că Ioan, aşa cum spuneam la momentul potrivit, era un profet al Vechiului Testament.

De fapt, era mai mult unul care făcea legătura dintre cele două testamente. Misiunea lui era aceea de a anunţa pe cel ce va veni după el şi care era mult aşteptatul Mesia.

Acum, Domnul Isus va enunţa un principiu care delimitează o nou eră:

v.15  Isus le-a răspuns: ,,Se pot jăli nuntaşii cîtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, cînd mirele va fi luat dela ei, şi atunci vor posti.

Pentru creştini, postul este o practică obişnuită şi nici nu trebuie să lipsească din viaţa noastră. Accentul însă nu cade pe această  practică ci pe ceea ce reprezenta Domnul Isus. Pilda care urmează face şi mai clar acest lucru:

v.16  Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche; pentrucă şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea.

v.17  Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amîndouă.“

Cu alte cuvinte Domnul Isus spune că odată cu El se încheie o anumită perioadă şi alta începe. Vechiul Testament şi perioada lui se încheiau iar acum începea o nouă etapă în istoria acestei omeniri. Imaginile pe care le foloseşte Domnul Isus nu sunt tocmai întâmplătoare. El era Cel care aducea haina neprihănirii prin sângele pe care îl va vărsa pe cruce. Mai târziu, înainte de a fi prins şi judecat, la masa la care stătea împreună cu ucenicii Săi le va da un pahar cu vin ce va simboliza tocmai sângele care va pecetlui noul legământ.

Prin ceea ce spune, de fapt Domnul Isus lasă să se înţeleagă că lucrarea lui este una radicală, nu este vorba doar de completare a unor porţiuni neterminate.

Apostolul Ioan sumarizează foarte bine acest lucru:

v.17  căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.

Odată cu el începe o epocă a harului. Însă, aşa cum şi epoca legii s-a încheiat, la fel se va petrece şi cu aceasta.

În această epocă, dragul meu este timpul pentru fiecare om să accepte dragostea lui Dumnezeu singur care poate ierta fărădelegile. Odată terminat acest timp nu ne vom mai întâlni decât cu judecata lui Dumnezeu.

Dar, ajungem acum la un alt miracol al Domnului Isus. De fapte este vorba despre două minuni, care într-un anume sens au legătură între ele:

v.18 Pe cînd le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s’a închinat, şi I-a zis: ,,Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mînile peste ea, şi va învia.“

Luca spune că în momentul în care a venit acest fruntaş al sinagogii, fiica lui mai trăia şi îl cheamă să o vindece. Nu este nici o contradicţie ci doar omiterea unor detalii. Şi din ceea ce relatează Luca descoperim că fata era moartă atunci când Domnul Isus ajunge acolo. Deci, se prea poate ca fetiţa să fi fost pe moarte iar Matei face numai un rezumat al acelei discuţii.

Dar Domnul Isus nu este încurcat de detalii aşa cum suntem noi adesea şi pleacă către casa acestui fruntaş al sinagogii.

Pe drum însă mai are loc un incident:

v.19  Isus S’a sculat, şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui.

v.20  Şi iată o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge, a venit pe dinapoi, şi s’a atins de poala hainei Lui.

Interesantă este această asociere dinte fetiţa de 12 ani care se stingea şi femeia care de 12 ani îndurase întunecimea suferinţei. Dragii mei suferinţa nu ocoleşte pe nimeni şi vârsta nu este un criteriu de selecţie când este vorba despre Domnul Isus.

Acţiunea acestei femei este nu numai una curajoasă dar şi o dovadă a credinţei ei.

v.21  Căci îşi zicea ea: ,,Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.“

v.22  Isus S’a întors, a văzut-o, şi i-a zis: ,,Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.“ Şi s’a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.

Nu despre metodă este vorba aici ci despre credinţă. Încercaţi să vă imaginaţi mulţimea de oameni care se înghesuia în jurul Domnului Isus. Luca chiar redă cuvintele ucenicilor care îl certau oarecum pe Domnul Isus că mai întreabă cine îl atinge. Dar nu era vorba de orice atingere ci era vorba de o atingere făcută cu credinţă.

Dragii mei aici nu ne putem apropia oricum de Domnul Isus. În cele din urmă nu contează metoda, ci credinţa cu care o facem.

În cele din urmă ajunge şi la casa lui Iair:

v.23  Cînd a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii, şi cînd a văzut pe ceice cîntau din fluier, şi gloata bocind,

v.24  le-a zis: ,,Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n’a murit, ci doarme!“ Ei îşi băteau joc de El.

Nimeni din cei prezenţi nu credeau că Domnul Isus poate face ceva pentru fată. De aceea îşi băteau joc de El.

Oare câţi din zilele noastre nu fac la fel. Ei îşi bat joc de ceva ce nici măcar nu înţeleg.

Dar după ce îi dă afară pe cei din case se produce minunea:

v.25  Dar, dupăce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înlăuntru, a luat pe fetiţă de mînă, şi fetiţa s-a sculat.

Pentru Domnul Isus credinţa unui singur om a contat. Chiar dacă toţi ceilalţi au fost neîncrezători, pentru credinţa tatălui fetiţei, el a adus-o la viaţă.

După aceste minuni numele Domnului Isus devine şi mai cunoscut.

v.26  Şi s’a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela.

Şi pentru că deja vindecările pe care Domnul Isus le făcea cum ar fi putut să treacă neobservat?

v.27 Cînd a plecat de acolo, s’au luat după Isus doi orbi, cari strigau şi ziceau: ,,Ai milă de noi, Fiul lui David!“

Este semnificativ faptul că aceşti doi orbi se adresează Domnului Isus numindu-l Fiul lui David. Să nu uităm că Matei îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Regele, descendentul lui David şi se pare că şi mulţimea începuse să-l vadă la fel.

v.28  După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: ,,Credeţi că pot face lucrul acesta?“ ,,Da, Doamne“, I-au răspuns ei.

v.29  Atunci S’a atins de ochii lor, şi a zis: ,,Facă-vi-se după credinţa voastră!“

v.30  Şi li s’au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: ,,Vedeţi, să nu ştie nimeni.“

Din nou, puterea Domnului Isus rezolvă marea problemă a acestor doi oameni. Dar ceea ce intrigă aici este interdicţia pe care Domnul Isus le-o pune cu privire la popularizarea a ceea ce se întâmplase cu ei. De ce oare nu le da voie să vorbească despre aceasta? În fond era vorba de evenimentul vieţii lor.

Ei bine cred că este vorba despre mai multe motive, dar unul reiese clar din acest pasaj. În momentul în care se ducea vestea că el este într-un ţinut şi că face vindecări, mulţimi mari de oameni cu tot felul de suferinţe se strângeau în jurul lui. Ori motivul principal al venirii sale nu era acela de a vindeca pe toţi bolnavii ci pentru a instaura Împărăţia.

Dar, cine putea să reziste şi să nu spună nimic despre un eveniment ca cel al primirii vederii:

v.31  Dar ei, cum au ieşit afară, au răspîndit vestea despre El în tot ţinutul acela.

Culmea este că şi astăzi Domnul Isus redă vedere, este vorba despre deschiderea ochilor spirituali, şi mai mult, nu mai cere nimănui să nu spună nimic despre aceasta, dar, nimeni nu mai pare atât de entuziasmat ca cei doi, încât să ducă vestea peste tot.

v.32  Pe cînd plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.

v.33  După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: ,,Niciodată nu s’a văzut aşa ceva în Israel!“

Credeaţi că a scăpat? Nu! Încă mai erau bolnavi. Acum, eu nu cred că Domnului Isus nu îi făcea plăcere să vindece. Ba, în dragostea Lui faţă de oameni, era atât de doritor să facă bine, să aline suferinţe.

Numai că lucrarea Lui nu se limita la atât. Oricum, nu toţi erau încântaţi  de ceea ce făcea El.

v.34  Dar Fariseii ziceau: ,,Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!“

Cunoşteau ei despre ce vorbeau sau se simţeau doar ameninţaţi şi căutau să-l discrediteze.

Dragii mei când interese meschine iau locul grijii pentru oameni, chiar şi gândirea este pervertită. Ce este mai grav, este faptul că nici măcar lucrările lui Dumnezeu nu mai sunt recunoscute ca atare.

Oare cum poate fi acuzat cineva de rătăcire, sau de lucru cu Satana când rezultatele sunt vizibile şi sunt pozitive.

Atunci când vieţile sunt schimbate, trebuie să ne aducem aminte că nimeni nu poate face asta cu excepţia Duhului Sfânt.

Dar Domnul Isus îşi continuă împlinirea misiunii Sale aici pe pământ:

v.35 Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod.

.          v.36  Cînd a văzut gloatele, I s’a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi cari n’au păstor.

Nici un aspect din ceea ce defineşte personalitatea noastră nu este neglijat de Domnul Isus. Intelectul, trupul, sufletul, dimensiunea socială, totul intră în preocupările Lui.

Dragii mei, nu suntem deloc diferiţi de acea mulţime pe care El o descrie ca fiind ca o turmă fără păstor. Poate mai mult decât oricând, suntem rătăciţi în confuziile create de tot felul de persoane care ne promit o viaţă mai fericită fără să aibă vreodată posibilitatea să ofere aşa ceva.

Numai Domnul Isus este acela care a demonstrat că poate face tot ceea ce a promis. Dar tocmai pe El îl privăm de creditul ce ar trebui să îl acordăm, condamnându-ne în continuare, la orbire spirituală şi distrugere.

Dragii mei, avem o obligaţie morală şi spirituală, dacă ochii ne-au fost deschişi să-i aducem şi pe alţii la această minunată sursă de lumină.