Itinerar Biblic Ep. 63 Matei 8:19-34

 

Rezumat

  • Ce înseamnă să fi ucenic al Domnului Isus ?

Dragi ascultători, am văzut modul în care Domnul Isus este interesat de noi oamenii. Nici o afecţiune nu a fost prea mare, sau prea mică pentru El. Pentru fiecare El a arătat afecţiune şi grijă.

O bună lecţie pentru noi care am devenit atât de selectivi în aceste zile când suntem interesaţi numai de ceea ce ne convine nouă. Nu interesul a fost cel care l-a condus pe Domnul Isus ci dragostea curată, grija pentru sufletele rătăcite şi pline de durere.

Am rămas tot la capitolul 8 al Evangheliei după Matei, la versetul 19, acolo unde Domnul Isus  este abordat de unii care vor să-i devină ucenici. Fără să respingă, Domnul Isus spune care sunt minimele condiţii pe care cineva trebuie să le îndeplinească pentru a deveni ucenic al Lui:

v.19  Atunci s’a apropiat de El un cărturar, şi I-a zis: ,,Învăţătorule, vreau să Te urmez ori unde vei merge.“

Să nu uităm contextul în care are loc această discuţie. Domnul Isus coboară de pe muntele unde tocmai rostise faimoasa predică. După ce ţine această predică, o mulţime de oameni vine după El, aducând mai mulţi bolnavi care sunt vindecaţi. Printre cei vindecaţi se află şi slujitorul sutaşului roman , precum şi soacra lui Petru.

Văzând ceea ce se întâmplă şi mai mulţi oameni vin acum după Domnul Isus. Dar nu este în intenţia Lui să poarte toată acea mulţime după El şi cere ucenicilor să treacă de cealaltă parte a Mării Galileii.

Acesta este momentul în care este abordat de către cărturar. Probabil era un tânăr, pentru că nu se regăsesc în comportamentul lui acele reţineri specifice orientalului în vârstă care face o virtute din a nu lăsa să i se vadă impresiile foarte uşor. Se pare că acest cărturar era şi el în mulţime, şi entuziasmat de ceea e vedea şi auzea doreşte să-l urmeze şi el pe Domnul Isus.

Se pare însă că nu era foarte decis.  Nu ştia ce să facă. Abia când vede intenţia Domnului Isus de a trece pe celălalt mal se decide să-i vorbească. Mai mult ca sigur nu se aştepta la răspunsul pe care îl dă Domnul Isus:

v.20  Isus i-a răspuns: ,,Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n’are unde-Şi odihni capul.“

Trebuie să recunoaştem că nici noi nu ne-am aştepta la un asemenea răspuns, dar trebuie să înţelegem că Domnul Isus nu vrea exaltaţi religioşi sau iubitori de aventură, ci oameni cu inimă dedicată şi sinceră care îl urmează dincolo de interese.

Cineva spunea că răspunsul Domnului Isus  este de fapt o aluzie la genul de lider pe care îl reprezenta.

Irod mai era numit şi “vulpoi”. În Evanghelia după Luca capitolul 13, versetul 23, Domnul Isus  se adresează unor farisei şi îl numeşte pe Irod vulpe. Pe de altă parte se ştie că semnul Imperiului Roman era o acvilă, acea pasăre uriaşă de pradă. În Ierusalim, acolo unde era palatul guvernatorului era expusă o asemenea pasăre.

Deci, se prea poate ca Domnul Isus  să se fi referit la aceste două lucruri atunci când răspunde. Cu alte cuvinte Domnul Isus  comunică acestui tânăr cărturar ce fel de lider este El. Spre deosebire de Irod care avea palatul său unde se ascundea de evreii pe care îi trădase, sau de Guvernatorul roman care avea un palat ce demonstra mentalitatea unor cuceritori, Domnul Isus  era un lider care nu avea aşa ceva. Pe El nu-l caracteriza nici conducerea cu orice preţ, nici renumele, pentru că Împărăţia Lui ne era aici pe pământ.

Alţii spun că Domnul Isus  nu face aici aluzie decât la elementele legate de confort. Tânărul acesta se prea poate să fi fost un tânăr bogat, obişnuit cu confortul. Domnul Isus  îl atenţionează că urmându-l pe El nu se poate aştepta la aşa ceva.

Indiferent de interpretarea pe care o alegem, cert este că Domnul Isus  invită la analiză serioasă înainte de a-L urma pe El. Observaţi vă rog, că Domnul Isus  nu vrea să exploateze o slăbiciune sentimentală, sau orice altceva pentru a ne atrage la El. El vrea să luăm o decizie bazată pe o analiză serioasă, înţelegând cine este El şi care este misiunea Lui.

Auzind răspunsul Domnului Isus imediat unul din ucenici se simte şi el dator cu o explicaţie:

v.21  Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: ,,Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu.“

Aici este o cu totul altă problemă. Aşa cum o să vedem nu este exact ceea ce pare a fi:

v.22  ,,Vino după Mine“, i-a răspuns Isus, ,,şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.“

Răspunsul Domnului Isus pare destul de radical şi oarecum neraţional.

Dar aşa cum spuneam trebuie să înţelegem mai bine despre ce este vorba. Suntem ispitiţi că judecăm aceste situaţii după cultura din care provenim, care este destul de diferită faţă de cea orientală. Nu întâmplător această cultură atrage multă lume occidentală şi europeană, pentru că este o cultură a simbolurilor, a misterelor, unde aproape în spatele fiecărei acţiuni sau cuvânt se ascunde o altă semnificaţie, un alt mesaj.

La fel se petrece şi în cazul acestui tânăr. În nici un caz aici nu trebuie să ne imaginăm că este vorba de un tânăr care primeşte un mesaj că tatăl lui a murit şi că trebuie să se ducă acasă.

Ceea ce avem aici este un obicei care vorbeşte despre autoritate din nou. În cazul familiei orientale, tatăl este cel care reprezintă capul familiei, până la trecerea lui în nefiinţă. Veţi spune că şi la noi este la fel. În nici un caz. În societatea occidentală tânărul îşi manifestă destul de repede independenţa. Decizii majore cum ar fi şcoala, slujba, căsătoria aparţin tânărului în cele mai multe din cazuri.

Nu este la fel în cazul familiei orientale. Desigur, s-au mai schimbat lucrurile acum, dar atunci situaţia era una lipsită total de flexibilitate.

Tatăl este cel care hotărăşte viitorul  copilului său. Şcoală, serviciu, soţie, toate sunt hotărâte de părinte. La vârsta adecvată, tânărul va exersa autoritatea în ceea ce privea familia lui, dar rămânea supus autorităţii lui până la moartea acestuia.

Ori într-o problemă legată de asocierea cu un lider care nu avea prea mari perspective să devină popular, nu aparţinea în nici un caz unui tânăr aventuros. Dacă ar fi făcut-o el ar fi fost în pericolul de a fi renegat de tatăl lui.

Chiar unii dintre ucenici la un moment dat au fost nevoiţi să ia o asemenea decizie. Ascultaţi numai ce spun ei Domnului Isus :

v.27  Atunci Petru a luat cuvîntul şi I-a zis: ,,Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?“  şi ascultaţi acum răspunsul Domnului Isus:

v.29  Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică.

Aceasta nu era o problemă tocmai uşoară . Încălcarea tradiţiei în Israel era o faptă  groaznică care atrăgea consecinţe din cele mai dure.

Familia care avea o asemenea situaţie se confrunta cu dezaprobarea generală iar într-o comunitate ca cea orientală nu este tocmai uşor.

Cu alte cuvinte Domnul Isus  spune că tradiţia trebuie să îşi vadă de ea însăşi. El era un lider a cărui autoritate venea să aducă viaţă şi nu o osificare a unor obiceiuri vechi.

Dragii mei, cât de puţin s-a schimbat lumea de astăzi. Când este vorba despre decizii atât de importante cum este aceea de al urma pe Domnul Isus , de a accepta dragostea Lui salvatoare, reacţiile noastre nu sunt mult diferite de ale celor doi prezentaţi aici.

Fie este teama pentru popularitatea noastră care ar putea scădea, fie este teama că vom pierde confortul nostru, fie că este altceva, dar nu vrem să facem acel mare pas al schimbării, pas de care avem nevoie nu numai pentru viaţa de aici ci şi pentru cea viitoare. A-l urma pe Domnul Isus  înseamnă pierderea popularităţii în unele cazuri, sau a confortului, dar înseamnă câştigarea a ceva ce valorează mult mai mult.

Din păcate nici cel de al doilea aspect nu rămâne fără reprezentare la noi. Tradiţia este adesea o piedică pentru mulţi în ceea ce ar însemna o relaţie dinamică, vie, reală cu Dumnezeu. sunt mulţi cei care rămân cantonaţi în nişte obiceiuri ce nu ajută prea mult.

Iată că Domnul Isus nu menajează. Răspunsurile Lui sunt clare, şi corecte.

Dar să mergem şi noi mai departe cu Domnul Isus  care traversează Marea Galileii.

v.23 Isus S’a suit într’o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.

Ajungem acum a un al cincilea miracol, în care este prezentată puterea Domnului Isus.

v.24  Şi deodată s’a stîrnit pe mare o furtună atît de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.

Poate că noi ne imaginăm că Această Mare a Galileii este asemenea mărilor pe care noi le ştim, suprafeţe întinse de ape, dar, nu este deloc aşa. Marea Galileii este mai mult ca un lac, ori pe un lac furtuna nu poate fi prea mare. Nu poate fi prea mare, dacă nu este cineva să o facă mare. Nu este o părere singulară aceea că, de fapt Diavolul a fost acela care stârnit această furtună cu intenţia de a-l distruge pe Domnul Isus.

Un lucru interesant aici este modul în care îl prezintă Matei pe Domnul Isus în această împrejurare. În ciuda furtunii, Domnul Isus doarme în barcă. Este o imagine în care iese în evidenţă umanitatea Domnului Isus. Lucrul acesta îi uimeşte chiar şi pe ucenici.

v.25  Ucenicii s’au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigînd: ,,Doamne, scapă-ne, că pierim!“

Aici nu era o problemă de îndemânare ci una de credinţă:

v.26  El le-a zis: ,,De ce vă este frică, puţin credincioşilor?“ Apoi S’a sculat, a certat vînturile şi marea, şi s’a făcut o linişte mare.

Dacă Domnul Isus a fost foarte direct în ceea ce a spus celor doi care doreau să îl urmeze, nici pe ucenici nu îi menajează. De fapt, dragii mei, aici nu poate fi vorba de menajamente. Nu este vorba de curtoazie ci este vorba de viaţă şi de moarte. Diavolul nu umblă cu mănuşi, el nu-L cruţă nici măcar pe Domnul Isus. Nici pe El nu se sfiieşte să-L atace. Chiar Domnul Isus ne atrage atenţia că nu vom scăpa de atacurile lui.

De aceea dragii mei prieteni nu cred că trebuie să considerăm aspre cuvintele Domnului Isus. Ele aduc doar în atenţia noastră o problemă foarte importantă – aceea a vieţii noastre.

Dar, nimic nu este mai presus de Domnul Isus. El este Domn al acestui univers. Nu numai bolile şi demonii i se supun ci chiar şi natura. Iar oamenii aceia nu pot face altceva decât să se mire de ceea ce vedeau:

v.27  Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: ,,Ce fel de om este acesta, de-L ascultă pînă şi vînturile şi marea?“

Dar, evenimentele deosebite care demonstrează că Domnul Isus este cel care are şi puterea necesară Împărăţiei continuă:

v.28 Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciţi, cari ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela.

Pe malul opus oraşului Capernaum se află ţinutul Gadarenilor. Este vechiul ţinut locuit de urmaşii lui Gad, fiul lui Iacov. După moartea lui Iosif, în Egipt, când poporul a fost scos din Egipt şi adus în Canaan, tribul lui Gad nu a vrut să treacă Iordanul şi să intre în limitele ţării aşa cum le spusese Dumnezeu să facă. Ei au rămas de acea parte a Iordanului şi încet, încet s-au înstrăinat de restul poporului. Chiar şi obiceiurile le-au fost diferite. O deosebire foarte mare între ei şi restul evreilor este tocmai acest fapt că erau crescători de porci, ori fiecare cunoaşte poziţia evreilor faţă de aceste animale.

Primii care îl întâmpină pe Domnul Isus sunt doi oameni posedaţi de diavol. Starea în care se aflau acei oameni era groaznică. Nimeni nu se putea apropia de ei. Violenţa lor îi speria pe oamenii din zonă. Nimeni nu le stătea prin preajmă. Dacă cei mai mulţi până atunci mergeau după Domnul Isus pentru că descopereau cine este, cei doi ştiu foarte repede cu cine au de a face:

v.29  Şi iată că au început să strige: ,,Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?“

Cred că aceasta este o zonă unde noi ştim foarte puţin, mă refer la influenţa demonilor în viaţa omului. Cred că este o anumită teamă care ne ţine departe de aceste aspecte. Investigaţiile sunt destul de sărace în această arie.

Personal, cred că trebuie să fim conştienţi de existenţa acestor personaje şi a influenţei pe care încearcă să o manifeste în vieţile oamenilor.

Domnul Isus ne arată aici că ei nu sunt stăpânii absoluţi ai persoanei, ei nu pot sta decât acolo unde sunt îngăduiţi să stea.

v.30  Departe de ei era o turmă mare de porci, cari păşteau.

v.31  Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ,,Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.“

v.32 ,,Duceţi-vă“, le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s’a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape.

Aşa cum am spus, ei nu au puterea să facă ce vor. Numai cei care se supun lor pot fi manipulaţi de ei.

Am văzut o dată o astfel de persoană care se lupta cu un asemenea demon în viaţa ei. Cuvintele nu pot descrie suferinţa acelei persoane. Raţiunea ei era scurt – circuitată, personalitatea ei anulată. Dar să nu credeţi că numai în acest mod reacţionează o persoană peste a cărei viaţă este stăpân Diavolul. Sunt persoane care sunt foarte amabile, drăguţe, niciodată nu ai putea să înţelegi cine le este stăpânul. Vedeţi, diavolul nu ţine să pună eticheta pe cei pe care îi are, pe cei care sunt deja ai lui. Nici pe ei nu îi deranjează adesea. Doar întâlnirea cu Domnul Isus ridică problemele. Domnul Isus  a venit să aducă eliberarea şi, desigur acesta nu este un lucru care să convină celui care a înşelat prima pereche de oameni.

Un anumit aspect care nu este uşor de înţeles este motivul pentru care diavolului îi place să rămână totuşi în lumea fizică. Observaţi, vă rog, că ei cer să intre în turma de porci atunci când sunt scoşi din cei doi.

Domnul Isus are deci autoritate absolută chiar şi în ceea ce priveşte spiritele. Dar nu toţi oamenii sunt încântaţi se pare de această putere:

v.33  Porcarii au fugit, şi s’au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întîmplate cu îndrăciţii.

v.34  Şi iată că toată cetatea a ieşit în întîmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.

Atitudinea acestor oameni, din păcate este atât de larg răspândită. Oamenii aceia, stăpânii porcilor, au venit ofensaţi la Domnul Isus pentru a-i cere să plece.

Vorbea adineauri de comoditate, de confort. Aici avem o imagine practică a unei asemenea atitudini. Schimbarea este adesea dificilă pentru că ne este greu să ieşim din tiparele noastre. Ne obişnuim cu anumite lucruri şi apoi nu vrem să le mai schimbăm, chiar dacă nu sunt cele mai bune pe care le putem obţine.

Cred că am mai spus acea istorie a unui cunoscut care ducea o viaţă  foarte agitată. Era deja alcoolic şi de fiecare dată era foarte violent, deranjând pe toată lumea, creând stări insuportabile pentru cei din jurul lui.

El era atunci posedat de un spirit, de diavol.

Într-o zi a luat hotărârea să îşi schimbe stăpânul. Domnul Isus a devenit izbăvitorul lui, viaţa lui a fost complet schimbată, era un om nou.

Dar, vecinii nu erau mulţumiţi. Dacă până mai ieri fugeau îngroziţi din calea lui, acum îi apăreau mereu în faţă pentru a-şi arăta dispreţul pentru religiozitatea lui.

Suntem fiinţe cu un comportament curios. Nu ştiu dacă nu cumva nu suntem noi cei care îl dictăm, chiar dacă nu ne place să o recunoaştem.

Domnul Isus nu impune nimic cu forţa. Pentru că acei oameni nu îl voiau, pleacă iar ei rămân să trăiască mai departe în mizeria lor.

Dragii mei, Domnul Isus nu ne-a dat doar nişte cuvinte frumoase. El ne-a arătat o nouă Împărăţie. Este o împărăţie în care vor lipsi bolile, în care natura nu va mai fi împotriva omului şi în care diavolul nu va mai avea nici o putere.

Pentru a fi acolo, nu trebuie decât să înţelegi că Isus vrea o inimă curată şi dedicată. Restul va face El, şi a demonstrat că poate.