Itinerar Biblic Ep. 57 Matei cap. 4

 

Dragi ascultători, adesea privim mântuirea ca fiind preocuparea esenţială a lui Dumnezeu. Ceea ce adesea pierdem din vedere, este că mântuirea este importantă pentru ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la om – o relaţie. Prin mântuire omul intră din nou în relaţie cu Dumnezeu, o relaţie distrusă de păcat. Numai un om mântuit, şi numai prin credinţa în Domnul Isus cineva poate intra în relaţie cu Dumnezeu. Această relaţie de care Biblie vorbeşte neîncetat este relaţia tată-fiu. Noi devenim copii ai lui Dumnezeu ceea ce reprezintă cea mai înaltă poziţie pe care o poate ocupa cineva.

Domnul Isus  a fost trimis în lume tocmai cu această misiune de refacere a unei relaţii pierdute. Tot ce a făcut El, tot ce a spus se înscrie în această misiune. În felul aceasta El a adus Împărăţia cerurilor aici pe pământ şi noi continuăm să lărgim această împărăţie cu fiecare suflet căruia îi vorbim despre Domnul Isus .

Am văzut data trecută, modul în care Ioan Botezătorul îşi îndeplinea misiunea de a pregăti calea pentru Domnul Isus . Nimic altceva nu-l abătea pe acest om de la împlinirea misiunii lui. Nu era preocupat de popularitate, de imaginea lui, nici măcar lucrarea pe care o făcea nu o considera mai importantă decât cea pe care avea să o facă Domnul Isus .

Este el un exemplu pentru noi? Suntem noi preocupaţi să pregătim calea Domnului Nostru către sufletele oamenilor? Prin atitudinile noastre, comportament, dedicare, cuvinte noi putem pregăti o cale pentru Dumnezeu spre inimile celor din jurul nostru.

Un alt aspect demn de semnalat este cel legat de modul în care percepem noi misiunea ce ne revine. Adesea ajungem ca din lipsă de părtăşie cu Dumnezeu să facem dintr-o lucrare încredinţată nouă de Dumnezeu o lucrare a noastră în care Dumnezeu să nu mai fie prezent. Poate că vă întrebaţi, de vreme ce lucrăm pentru El cum se poate ca Dumnezeu să nu mai fie în lucrarea noastră? Foarte simplu! Agenda noastră nu mai este şi agenda lui Dumnezeu. Devenim atât de prinşi în ceea ce facem încât ne asumăm paternitate lucrării, urmărim propria agendă, iar despre motivaţie ce să mai vorbim, numele cui vrem să-l slăvim oare prin ceea ce facem?

Exemplul lui Ioan trebuie să ne dea de gândit. Tuturor credincioşilor lui Dumnezeu le încredinţează o misiunea în Împărăţia Sa. Dar misiunea aceea trebuie să fie spre slava numelui Său.

Dar, după ce am făcut cunoştinţă cu Ioan şi am văzut ascultarea Domnului Isus vom merge mai departe şi studiem capitolul 4 al Evangheliei după Matei. Este un alt capitol însemnat prin ceea ce prezintă despre viaţa şi lucrarea Domnului Isus . Este vorba despre ispitirea Domnului Isus  şi începerea lucrării sale publice.

De fapt ceea ce urmează este o evoluţie firească a unei vieţi spirituale. Până când omul nu se dedică lui Dumnezeu identificându-se cu moartea Domnului Isus  nici nu simte ispita. Abia atunci când este hotărât să schimbe direcţia lucrurile se schimbă şi ele în ceea ce priveşte ispitele.

Cuvântul ispită are un dublu sens:

  1. Incitare sau momire pentru a face rău. În acest sens este ceva în fiecare dintre noi care determină o supunere faţă de rău. Acest lucru nu este adevărat în ceea ce îl priveşte pe Domnul Isus .  Evanghelistul Ioan reproduce cuvintele Domnului Isus  care spune: stăpînitorul lumii acesteia. El n’are nimic în Mine;

Sau scriitorul epistolei către evrei care notează şi el cu privire la Domnul Isus: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri,

Deci Domnul Isus  nu a căzut asemenea nouă în faţa ispitelor.

  1. Un al doilea sens al cuvântului ispită este acela de încercare, sau test. Aşa cum spune şi Iacov, Dumnezeu nu ispiteşte pe cineva ca să păcătuiască, dar el pune la încercare. Aşa cum ne aducem aminte , Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam. Nu pentru că nu era mulţumit de el, sau pentru că nu-l iubea, ba dimpotrivă. Dumnezeu ne încearcă pentru a ne pune faţă în faţă cu noi înşine.

Domnul Isus  este şi el încercat acum. Ar fi putut Domnul Isus  să cadă biruit de ispită? Pot să spun cu toată convingerea NU! Dacă Domnul Isus  ar fi cedat în faţa ispitei atunci nu ar mai fi fost izbăvitorul nostru.

În acest caz probabil unii vor întreba dacă ispita această a fost atunci una reală, adevărată. Aş încerca să sugerez aici că ispita pentru Domnul Isus  a fost mult mai mare decât oricare ispită pe care noi oamenii am experimentat-o vreodată.

Dar poate avem întrebări legate de scopul cu care a fost Domnul Isus  ispitit. Pentru noi, da este un test, noi suntem într-un proces de formare şi din timp în timp este nevoie să ne evaluăm să vedem unde am ajuns, dar Domnul Isus ?  De ce a fost nevoie ca el să fie ispitit?

Cred că o mică ilustraţie ne va ajuta aici. Vin dintr-o zonă de confluenţă a două râuri. Din timp în timp, aceste râuri creşteau peste măsură şi măturau podul care făcea legătura dintre localitatea mea şi celelalte. Până în momentul în care se construia alt pod, oamenii care plecau la serviciu, la şcoală în alte localităţi învecinate, trebuia să facă un ocol foarte mare.

Îmi amintesc că în cele din urmă oficialităţile s-au gândit să facă  un pod mai solid şi să pună astfel capăt acestei probleme. După consolidarea celor două maluri, după un lung proces de construcţie, podul a fost în sfârşit gata. Cu toate acestea circulaţia nu fusese încă deschisă. Lumea era deja intrigată. Ce se întâmplă. Într-una din zile, au venit muncitorii cu trei maşini de mare tonaj, încărcate la capacitate şi toate trei au fost oprite pe pod. Lumea curioasă s-a oprit să vadă despre ce este vorba. Ce se făcea acolo. Unii începuseră să comenteze: “Abia l-au terminat, vor deja să-l strice?” Însă unul din ingineri  a dat o explicaţie: Nu încercăm să-l stricăm ci vrem să demonstrăm că este rezistent.

Acesta a fost scopul testării Domnului Isus – să arate, să demonstreze că El nu poate fi învins de ispite. De ceea ispita a fost mai mare pentru el. Cu cât un pod este mai mare cu atât greutatea de încercare va fi mai mare.

Noi avem o altă limită decât Domnul Isus , fiecare dintre noi are o limită diferită. Este un lucru certificat de cuvântul lui Dumnezeu:

1 Corinteni 10:13  Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda.

Este tot bunătatea lui Dumnezeu. El nu pune asupra noastră cât nu putem duce. Totul este ca noi să stăm în părtăşie cu El. Atunci când nu suntem în părtăşie cu El nu mai este El cel care controlează ispita. De aceea uneori suntem învinşi şi ne simţim slabi, prea slabi pentru acea ispită.

Domnul Isus  a arătat că El nu poate fi doborât, a arătat că El poate rezista şi ne poate întări şi pe noi.

Deci să mergem mai departe. După ce a fost botezat şi a demonstrat deplină ascultare faţă de Dumnezeu Tatăl împlinind tot ce trebuia împlinit, începe acest proces al ispitirii:

v.1  Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.

v.2  Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit.

v.3  Ispititorul s’a apropiat de El, şi i-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîni.“

Nu găsiţi că este o asemănare între modul în care a fost ispitită Eva şi modul în care este ispitit Domnul Isus ? Diavolul nu este foarte inventiv, el nu are resurse nelimitate, vine cu aceleaşi şiretlicuri. Din păcate ele funcţionează ce cele mai multe ori pentru că noi suntem slabi. Atât de Eva, cât şi de Domnul Isus  se apropie cu această tentaţie a domeniului material. Vă aduceţi aminte că atunci când s-a apropiat de Eva, diavolul i-a îndreptat privirea către pom găsindu-l că este bun la gust. La Domnul Isus  vine cu acelaşi gen de ispită. După 40 de zile de post în pustie, o bucată de pâine ar fi avut un gust foarte plăcut. Dar, a greşit persoana…

v.4  Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Este scris: ,Omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.“

Domnul Isus  citează  versetul  3 din Deuteronom capitolul 8. Domnul Isus  cunoştea cuvântul lui Dumnezeu, credea în inspiraţia lui şi iată îl aplica.

Acum urmează cel de al doilea test:

v.5  Atunci diavolul L-a dus în sfînta cetate, L-a pus pe straşina Templului,

v.6  şi I-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: ,El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“

Observaţi vă rog, că Diavolul nu se dă înapoi de la nimic atunci când vrea să obţină ceva. Dacă Domnul Isus  a citat din Scriptură, nici el nu se lasă mai prejos. Şi diavolul citează două versete din Psalmul 91, chiar dacă nu o face cu acurateţe.

De fapt, dragi prieteni, adesea diavolul încearcă să ne facă să citim Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum vrea el, folosindu-l ca justificare pentru gândurile şi acţiunile noastre stricate.

Aceasta este o ispită spirituală. Pentru Eva, fructul era de dorit să deschidă cuiva mintea. Observaţi? Oare de câte ori atunci când comitem un păcat şi căutăm în Scriptură cu o conştiinţă vinovată, nu facem “descoperiri” în ce priveşte cuvântul lui Dumnezeu. Ni se pare că ni s-a deschis mintea. Abia acum am înţeles noi cum stau lucrurile. De fapt, este o ispitire a lui Dumnezeu. Încercăm să-l facem pe Dumnezeu părtaş la păcatul nostru.

Dar, din nou, răspunsul Domnului Isus  este remarcabil. Citatul pe care el îl foloseşte nu este abreviat ci este exact ceea ce spune Dumnezeu:

v.7  ,,De asemenea este scris“, a zis Isus: ,,Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.“

Cea dea treia abordare este de natură psihologică:

v.8  Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis:

v.9  ,,Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.“

Diavolul i-a arătat Domului Isus  toate împărăţiile acestei lumi şi gloria lor. Aceasta este o ispită psihologică. Omul are o dorinţă înnăscută după putere. Eva a fost supusă aceleaşi ispite. Ei i s-a promis că va fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul. Din păcate sunt mulţi cei care cad în această ispită.

Dar observaţi răspunsul Domnului Isus :

v.10  ,,Pleacă, Satano“, i-a răspuns Isus. ,,Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.“

Din nou Domnul Isus  citează din Deuteronom. Nu numai că acest lucru demonstrează o bună cunoaştere a cuvântului Sfânt, dar mai mult este pentru noi o asigurare că în Cuvântul lui Dumnezeu găsim răspunsuri pentru toate problemele noastre. Nu cred că este vreo zonă pe care acest cuvânt să nu o acopere.

Ne întrebăm adesea de ce atâţia dintre noi au probleme serioase în ceea ce priveşte viaţa spirituală. Cred că nu trebuie să căutăm răspunsuri foarte sofisticate, pentru că nu este vorba de altceva decât de ignoranţă în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu. Aţi observat că la fiecare ispitire, indiferent de natura ei, el a venit cu un răspuns din Scriptură. Încă o dată, Cuvântul lui Dumnezeu are răspunsuri pentru toate problemele noastre. Aceasta nu înseamnă că eu cunosc răspunsurile la toate problemele, sau alt predicator, ci înseamnă pur şi simplu că ele sunt acolo. Din acest motiv cred că noi ar trebui să cunoaştem acest cuvânt mult mai mult decât îl cunoaştem acum.

Oricum, răspunsurile date de Domnul Isus  au fost cele corecte pentru că citim următoarele:

v.11  Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească.

Luca, în versetul 13 din capitolul 4 al evangheliei pe care o scrie, afirmă că Diavolul l-a lăsat pe Domnul Isus  pentru o vreme, ceea ce indică că s-a întors la el şi a continuat să-l ispitească. Dacă ne gândim la lupta pe care Domnul Isus  o duce în grădina Gheţimani, înainte de crucificare, afirmaţia lui Luca este corectă. Diavolul s-a întors probabil a doua zi şi a continuat să-l ispitească.

Cu noi face la fel. Chiar dacă reuşim să biruim, şi fuge de la noi pentru o vreme el se întoarce în moduri şi mai subtile pândind o slăbiciune.

Acum că a trecut şi de această fază, Domnul Isus  îşi începe lucrarea sa în Capernaum.

v.12  Cînd a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galilea.

v.13  A părăsit Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lîngă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali,

Irod, pornise deja o prigoană împotriva lui Ioan. Domnul Isus , văzând acest lucru se retrage din zona Ierusalimului şi se îndreaptă spre partea de nord a ţării în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali. Chiar dacă Matei nu ne dă prea multe detalii cu privire la mutarea Domnului Isus  din Nazaret, locul copilăriei sale, din celelalte Evanghelii aflăm că el a fost respins ca profet în acele ţinuturi. De aceea El se duce la Capernaum. Se pare că acesta a devenit centrul de misiune al Domnului Isus  până în momentul în care vine timpul să se îndrepte către Ierusalim.

Mai mult, nici această mutare a centrului de acţiune nu este întâmplătoare. Matei observă imediat acest lucru:

v.13  A părăsit Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lîngă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali,

v.14  ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice:

v.15  ,,Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor,

v.16  Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.“

Este uimitor ce modificări poate face Duhul lui Dumnezeu. Aşa cum vom vedea în continuarea evangheliilor, nici măcar ucenicii nu au  înţeles întotdeauna ce făcea Domnul Isus  şi ce semnificaţie avea fiecare acţiune a lui. Însă în momentul în care Duhul Sfânt, pe care Domnul Isus  îl promisese, vine peste ei, totul începe să capete noi dimensiuni. La fel s-a petrecut şi cu Matei. La fel trebuie să se petreacă şi cu noi. Nu putem fără Duhul Sfânt. Înţelegerea cuvântului Său nu este posibilă altfel.

Odată ajuns în Capernaum, Domnul Isus  continuă ceea ce a început Ioan să predice:

v.17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.“

Mesajul Domnului Isus  nu este un altul. Dacă cel care anunţa împărăţia a venit cu acest mesaj, Regele ei nu putea avea un altul. Domnul Isus  însă îi invita pe oameni să vină la El.

Acesta este şi momentul în care Domnul Isus  începe să-şi cheme ucenicii:

v.18  Pe cînd trecea pe lîngă marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, cari aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari.

v.19  El le-a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.“

În evanghelii sunt menţionate trei chemări ale acestor oameni, sau mai bine spus, sunt trei întâlniri speciale pe care Domnul Isus  le are cu aceşti oameni.

O primă întâlnire are loc la Ierusalim şi este menţionată în Evanghelia după Ioan la capitolul 1 între versetele 35 şi 42. Cea de a doua întâlnire a avut loc la Marea Galileii şi se pare că este relatarea pe care tocmai am citit-o. Ei s-au mai întâlnit cu Domnul Isus  până acum dar la acea vreme nu au fost chemaţi ca ucenici.

Abia aici la Marea Galileii, Domnul Isus  îi cheamă ca ucenici, îi cheamă să-l urmeze. Marcu şi Luca ne spun că după această chemare ei s-au întors la pescuitul lor după moartea Domnului Isus . Însă Domnul Isus  vine din nou la ei şi îi cheamă apoi ca apostoli.

Marea minune este însă aceea că Domnul Isus  a chemat oameni asemenea lor. Ei nu erau oameni deosebiţi, ba aveau destule imperfecţiuni, însă tocmai acest lucru este cel care aduce încurajare pentru noi. Dacă Domnul Isus  i-a chemat pe ei la o lucrare, atunci El ne poate folosi şi pe noi. Dar răspundem noi oare asemenea lor?

v.20  Îndată ei au lăsat mrejile, şi au mers după El.

v.21  Deacolo a mers mai departe, şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, cari erau într’o corabie cu tatăl lor Zebedei, şi îşi cîrpeau mrejile. El i-a chemat.

v.22  Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El.

Îndată, au lăsat totul şi au mers după El. Erau oameni hotărâţi gata să rişte orice pentru o relaţie cu Dumnezeu. De fapt o să avem ocazia să îi cunoaştem mai bine pe aceşti oameni.

Domnul Isus  îşi continuă misiunea începută în partea de nord a Israelului:

v.23  Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.

Observaţi că Domnul Isus  învăţa poporul în sinagogile lor şi predica evanghelia împărăţiei. De asemenea încerca să aline suferinţele lor fizice.

Din câte vedem aici Domnul Isus  este preocupat de fiecare dimensiune a vieţii noastre. El este preocupat de intelectul nostru. Cei mai mulţi dintre oameni manifestă preocupări în această direcţie. Omul are o anumită nevoie de informaţie pentru a alimenta intelectul său. Apoi, suntem de asemenea preocupaţi de trupurile noastre. Domnul Isus  arată şi El aceeaşi preocupare. Găsim în alte părţi că îi era milă de mulţimile care erau asemenea unor oi fără păstor, ceea ce ţine de aspectul social al vieţilor noastre. Toate acestea constituie preocupări constante şi în ceea ce ne priveşte pe noi oamenii. În oricare din aceste zone ale vieţii umane  găsim oameni care au dificultăţi. Unii au deficienţe intelectuale. Alţii au probleme de ordin social, sau fizic, au trupurile bolnave. Noi numim aceste probleme, ca fiind boli, handicapuri şi căutăm soluţii pentru ele. Sunt centre de recuperare, programe speciale. Dar ce facem pentru cei care au probleme cu sufletul lor? Domnul Isus  era interesat şi de această problemă pe care societatea modernă o ignoră.

Dragii mei prieteni, oare nu este sufletul mai important decât toate celelalte. De ce oare avem atât de puţină consideraţie pentru el. Dumnezeu este preocupat de o dezvoltare armonioasă a fiinţelor noastre. Trup, intelect, social sunt toate în atenţia lui Dumnezeu dar el are în atenţia lui şi sufletul nostru.

Tocmai pentru o asemenea atitudine popularitatea Domnului Isus  a crescut foarte repede:

v.24  I s’a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca.

v.25 După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan.

Mari mulţimi de oameni veneau după El.

Dragii mei sunt şi astăzi mari mulţimi care merg după Domnul Isus, dar sunt şi mulţi care nu merg. Aceasta şi pentru că nu au auzit de El, nu au văzut grija lui pentru cei în nevoie, ori aceasta este misiunea mea şi a ta dragul meu prieten.

Să ne achităm de ea cu credincioşie.