Itinerar Biblic Ep. 56 Matei – cap. 3

 

Dragi prieteni, care ascultaţi acum, trebuie să fim conştienţi că atunci când ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu avem nevoie de călăuzirea lui specială pentru a înţelege nu doar ceea ce este relatat în el dar şi mesajul pe care el are în mod special pentru inima noastră.

Să nu uităm deci să ne rugăm Dumnezeului nostru ca el să comunice cu noi prin Duhul lui cel Sfânt.

Adesea suntem ispitiţi să citim cuvântul lui Dumnezeu în mod superficial, limitându-ne la o simplă trecere în revistă a evenimentelor pe care le prezintă pasajul citit. Este foarte adevărat unele sunt pasaje deosebite, conţin informaţii istorice, sau principii minunate, sau biografii ale unor personaje deosebite. Dar dincolo de toate acestea, Dumnezeu a folosit toate acele informaţii nu pentru a ajunge numai la mintea noastră dar şi la inima noastră.

Cred că şi în ceea ce-l priveşte pe Ioan Botezătorul, despre care vom studia astăzi, Dumnezeu doreşte să comunice cu inimile noastre folosind istoria acestui om.

Daţi-mi întâi voie să vă reamintesc unde am ajuns cu studiul nostru în noua carte pe care am început-o şi care este  Evanghelia după Matei din cadrul Noului Testament.

Am parcurs până acum genealogia şi naşterea Domnului Isus. Am văzut că venirea Domnului Isus în lume nu a fost întâmplătoare ci a fost un plan a cărui împlinire a fost urmărit de Dumnezeu pas cu pas. Fiecare etapă a fost minuţios pregătită de Dumnezeu şi aceasta cu un singur motiv, mântuirea noastră.

Naşterea Domnului Isus, o naştere miraculoasă şi unică a fost şi ea un semn pentru necredinţa acestei omeniri.

Acum avem de a face cu un alt personaj însemnat din Noul Testament, care cu siguranţă vă este cunoscut—Ioan Botezătorul.

Este drept că apariţia lui este destul de bruscă în Evanghelia după Matei şi dacă ar fi fost numai ea poate că ne-am fi întrebat, “De unde a mai apărut şi el?” Spre deosebire de Luca, Matei nu ne oferă prea  multe detalii cu privire la contextul în care a apărut Ioan. Motivul nu este greu de înţeles având în vedere faptul că Matei îl prezintă pe Mesia ca fiind cel despre care se profeţeşte.

Ascultaţi ce spune Maleahi despre locul pe care îl ocupă Ioan:

v.1  Iată, voi trimete pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.

Ioan era mesagerul acesta despre care se vorbeşte cu sute de ani înainte.

Chiar Ioan însuşi afirmă foarte clar că el este numai unul care anunţă, care deschide calea unuia mai mare decât el. Acesta este şi motivul pentru care el se plimbă prin toată Iudea, prin pustie cu un singur mesaj:

,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.“

Acesta este mesajul lui Ioan. Nu este unul complicat, sofisticat ci unul simplu dar puternic, un mesaj de care avea nevoie societatea de atunci.

Cred că şi societatea de astăzi are nevoie de acelaşi mesaj. Să vedem mai de aproape acest mesaj şi să începem cu prima parte “Pocăiţi-vă!” Este o expresie care mereu a fost adresată poporului lui Dumnezeu, ca o provocare pentru a se întoarce de la păcatele lor. În limba greacă termenul folosit pentru pocăinţă este metanoia care are o semnificaţie profundă. El înseamnă schimbarea minţii, şi direcţia este foarte precisă 180 de grade.

Cred că funcţionalitatea pocăinţei trebuie să existe în primul rând la copii lui Dumnezeu. Ei sunt aceia care trebuie să fie sensibili la ceea ce Duhul Sfânt le comunică cu privire la starea lor şi să facă acea întoarcere de care au nevoie.

Vedeţi, păcat, “hamartia” este şi el un termen al cărui sens este foarte strâns legat de metanoia. Termenul acesta era folosit atunci când se trăgea cu arcul la ţintă. Atunci când cel ce trăgea nu nimerea ţinta observatorul anunţa hamarto ceea ce însemna că greşise.

Atunci când păcătuim înseamnă că ne abatem de la ţintă. În loc să ne îndreptăm către ceea ce Dumnezeu are pregătit pentru noi, suntem pe o direcţie greşită care ne duce la pierzare.

Înţelegeţi acum de ce este nevoie de metanoia? Trebuie să fim mereu atenţi la direcţia în care mergem şi atunci când Duhul Sfânt semnalează abaterea noastră să ne pocăim şi să ne întoarcem către Dumnezeul nostru.

Dar cei care nu sunt copii ai lui Dumnezeu, ei nu au nevoie de pocăinţă? Cred că deja s-a înţeles răspunsul! Cu siguranţă că au! Dar mai este un aspect aici. Mai întâi este un lucru pe care trebuie să-l facă şi anume să creadă. Acesta este şi mesajul pe care apostolul Pavel îl dă temnicerului din Filipi. Puteţi citi despre acel incident în Faptele Apostolilor capitolul 16, versetul 31.

Acel om avea nevoie de credinţa în Domnul Isus. Şi în acest caz înseamnă întoarcere. Înseamnă să te întorci de la o viaţă a cărei direcţie este pierzarea şi să mergi de acum către adevărata viaţă.

Credinţa în Domnul Isus este cea care te aduce într-o relaţie de pace, prietenie cu Dumnezeu. Mai mult ne spune că acesta este modul în care devenim copii lui. Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi – să intre în relaţie cu noi.

Acesta este începutul mesajului lui Ioan. Dumnezeu a trimis pe cineva care să ne ajute să intrăm în relaţie cu El.

Următoarea parte a mesajului lui vorbeşte despre “Împărăţia cerurilor”. Aceasta nu înseamnă altceva decât că cerurile vor fi acelea care vor avea autoritate asupra pământului. Iar Domnul Isus va fi regele. Nu poţi avea un regat fără un rege şi nici nu poţi avea un rege fără un regat. Atunci când spunea că Împărăţia Cerurilor este aproape el de fapt anunţa că regele ei este deja acolo.

Uneori oamenii întreabă dacă astăzi, această Împărăţie este o prezenţă reală. Da, este! Toţi aceia care vin la Domul Isus şi îl recunosc pe El ca mântuitor, devin deja cetăţenii acestei împărăţii. De acum ei aparţin unui alte rege, regelui acestui univers. Ori realitatea nu este vizibilă printr-un nou pământ ci prin cetăţenii acelui regat. Modul lor de viaţă, relaţia în care se află unii cu alţii şi cu Dumnezeu sunt elemente clare ale unei prezenţe reale a Împărăţiei Cerurilor printre noi.

Este adevărat că în ceea ce priveşte domnia Domnului Isus asupra pământului aceasta nu este o realitate deja realizată. El nu domneşte decât în inimile acelora care s-au supus lui de bună voi prin actul credinţei. Dar va veni o zi când se va întoarce să ocupe tot acest pământ. Atunci toţi cei care au fost sau sunt răzvrătiţi vor avea parte de judecată.

Să auzim deci cuvintele cu care începe acest capitol 3 din Evanghelia după Matei:

v.1  În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii.

v.2  El zicea: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.“

Acum, aşa cum atrăgeam atenţia, Matei prezintă o nouă profeţie care se împlinea, de această dată cu Ioan:

v.3  Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cînd zice: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.“

Aceasta era identitatea lui Ioan: o voce care strigă în pustie. Misiunea, scopul lui era să pregătească calea pentru Domnul Isus.

Ca individ, Ioan avea un comportament destul de ciudat:

v.4  Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

Dieta lui era destul ciudată, ca şi îmbrăcămintea, dealtfel. Probabil astăzi lumea l-ar identifica ca un vagabond. Dar, in ciuda înfăţişării lui, cu părul netuns, barba nerasă, omul acesta constituia o atracţie pentru mulţi oameni:

v.5  Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el;

v.6  şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan.

Oare ce îi atrăgea pe oameni aceştia? Ioan era unul care se supunea legii Nazireatului, o lege a Vechiului Testament. Era o formă de dedicare totală pentru Dumnezeu. Dar iată că misiunea lui este una cu totul Nou-Testamentală. Omul acesta nu constituia doar un personaj picant ci un personaj care manifesta o dedicare specială faţă de Dumnezeu şi conştienţa unei misiuni deosebite. Aceasta îi atrăgea pe oameni în jurul lui. Nu numai că îi atrăgea, dar erau motivaţi să treacă la acţiune. Oamenii aceştia se botezau şi doreau să trăiască după voia lui Dumnezeu.

Prieteni dragi, cred că este un bun exemplu pentru noi. Trebuie să recunoaştem că optica noastră cu privire la comunicare mesajului izbăvirii divine este foarte mult modificată. Vreau să spun că este adesea transformată într-o paradă a cuvintelor, într-o prezentare cât mai impunătoare din punct de vedere vestimentar şi alte detalii care nu sunt deloc prezente la Ioan. Vreau să spun, cu alte cuvinte că suntem mult prea mult preocupaţi de imagine şi mai puţin de aceste două importante elemente care îi atrag pe oameni în jurul lui Ioan. Este vorba despre dedicare lui faţă de Dumnezeu şi înţelegerea clară a misiunii sale. Oare nu cumva tocmai acestea ne lipsesc nouă?

Oare nu cumva ne apropiem mai mult de fariseii care vin la Ioan cu gânduri nu tocmai curate:

v.7 Dar cînd a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: ,,Pui de năpîrci, cine v’a învăţat să fugiţi de mînia viitoare?

  1. 8 Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.

v.9  Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

v.10  Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.

Interesantă este atitudinea lui Ioan faţă de aceşti oameni. Ascultaţi numai cum li se adresează: Pui de năpârci!  Cum v-aţi simţi dacă predicatorul v-ar întâmpina cu aceste cuvinte într-o duminică dimineaţa?

Cât de popular ar deveni el?

Ioan nu era deloc preocupat de popularitate. El era credincios misiunii pe care o primise din partea lui Dumnezeu. Misiunea lui cerea ca oamenii să fie confruntaţi cu păcatul lor. Acum pentru nişte farisei şi saduchei, despre a căror statut am discutat în partea introductivă, erau preocupaţi de lege, de tradiţia iudaică. Dar, aşa cum mulţi din zilele noastre nu înţeleg, nici ei nu înţelegeau că ceea ce dă măsura credincioşiei noastre nu este ritualul pe care îl practicăm ci roadele pe care le aducem.

În Noul Testament se vorbeşte foarte mult despre aceste roade. În primul rând aceasta presupune să ai pomul potrivit. Nu orice copac aduce roade.

În acest caz, Ioan vorbeşte despre toporul care a fost înfipt la rădăcina pomului. Motivul este lesne de înţeles; pomul nu mai aduce roade. Mai mult, pomul începuse să se sălbăticească. Din această cauză pomul va fi tăiat.

Toate aceste avertizări trebuie luate şi de noi în considerare. Trebuie să avem mare grijă ca nu cumva să devenim pomi lipsiţi de rod.

Iată acum cum îşi împlineşte Ioan misiunea de a pregăti calea Domnului:

v.11  Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, şi eu nu sînt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc.

Ioan nu este preocupat de popularitatea lui aşa cum am mai menţionat. Nici măcar lucrarea pe care o face el nu o consideră superioară celei pe care o va face Domnul Isus.

Este aici un lucru interesant despre care doresc să spun ceva mai mult.

Ioan spune că  Domnul Isus  va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Observaţi vă rog această conjuncţie. Motivul pentru care atrag atenţia asupra ei este acela că ea descrie o perioadă de aproximativ două mii de ani deja. Domnul Isus  botează deja cu Duhul Sfânt şi va veni vremea când va boteza şi cu foc. Focul acela înseamnă judecată. Domnul Isus  va veni din nou să judece lumea şi toţi trebuie să fim conştienţi de acest lucru.

Poate că cineva va spune că în ziua Cincizecimii ucenicii au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu foc. În general această opinie este influenţată de  imaginea limbilor de foc care este descrisă la coborârea Duhului Sfânt.

Însă citite cu atenţie versetele 2 şi 3 din capitolul 2 al cărţii Faptele Apostolilor ne spun altceva:

v.2  Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

      v.3  Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s’au aşezat cîte una pe fiecare din ei.

Observaţi că acolo este o comparaţie. Erau nişte limbi ca de foc.

Era ceva ce însoţea prezenţa Duhului Sfânt, ceva pentru urechile şi ochii celor prezenţi în acel loc. Aceasta nu înseamnă că botezul cu foc are loc concomitent cu cel cu Duhul Sfânt. Sunt două botezuri diferite şi trebuie privite ca atare.

Ioan face şi el referire la cea de a doua venire a Domnului Isus :

v.12  Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.“

Este o referire clară la ziua judecăţii.

Dar acum are loc un eveniment important:

v.13  Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

v.14  Dar Ioan căuta să-l oprească. ,,Eu“, zicea el, ,,am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?“

v.15  Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.“ Atunci Ioan L-a lăsat.

O întrebare pe care am auzit-o adesea este; De ce s-a botezat Domnul Isus?

Sunt câteva răspunsuri posibile la această întrebare dar principalul raspuns se află chiar în cel pe care îl dă Domnul Isus :Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit! . Această împlinire necesară este referitoare la neprihănire, la izbăvirea de păcate. Ori, Domnul Isus  voia să se identifice în toate aspectele cu noi oamenii păcătoşi. Isaia a profeţit că el va fi pus în rândul celor fărădelege, adică va fi identificat cu cei păcătoşi, aşa cum spuneam. Aici este un rege care se identifică cu supuşii lui.

 

 

De fapt chiar aceasta este esenţa botezului – identificarea. În cazul Domnului Isus  nu este vorba de un exemplu pe care noi să-l urmăm, nu poate fi vorba de aşa ceva, pentru că El este un Dumnezeu Sfânt, în totală separare de păcat. El s-a botezat pentru a se identifica cu omenirea.

Mai este un motiv pentru care s-a botezat Domnul Isus. Apa este o reprezentare a morţii. Moartea lui este un botez. O să vedem la un moment dat dorinţa a doi dintre ucenicii Domnului Isus  care primesc un răspuns ce abordează tocmai acest aspect:

v.22  Drept răspuns Isus a zis: ,,Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?“ ,,Putem“, I-au zis ei.

Botezul despre care vorbeşte Domnul Isus  este moartea.

Atunci când suntem cufundaţi în apă noi ne identificăm cu moartea Domnului Isus. Singura modalitate prin care noi suntem izbăviţi este prin moarte. Este plata pentru păcatele noastre. Dar Domnul Isus  a murit deja pentru ele. De acum nu facem decât să ne identificăm cu această moarte recunoscând-o în mod public prin botez.

Un alt element deosebit de important în ceea ce priveşte lucrarea Domnului Isus  este coborârea Duhului Sfânt peste el în timpul botezului. Această coborâre a Duhului Sfânt este de fapt învestirea lui ca Mare Preot.

Toate acestea erau lucruri care trebuiau făcute. De aceea Domnul Isus  îi spune lui Ioan că trebuie împlinite. Erau o expresie a misiunii sale aici pe pământ. Acesta era motivul venirii Lui aici pe pământ. Domnul Isus  nu venise să instituie un nou sistem religios ci să izbăvească şi să ne pună pe noi oamenii din într-o relaţie cu cel ce ne-a creat.

Păcatul care a distrus relaţia în care se afla Dumnezeu cu omul nu avea decât un singur remediu-moarte. Dumnezeu în dragostea lui a luat asupra lui această pedeapsă şi prin Domnul Isus  face această lucrare de izbăvire. Toate elementele prezentate aici nu erau cu împlinire facultativă. Ele trebuiau făcute, sunt singura soluţie pentru izbăvirea noastră.

Cred că aceste aspecte trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru noi. Când este vorba de izbăvire nu putem veni cu programe proprii sau mijloace proprii. Aici nu este vorba despre inspiraţia fiecăruia, despre cum crede fiecare că poate fi izbăvit.

Este o singură cale, este calea pe care Dumnezeu a ales-o şi noi nu putem să o ocolim. Dacă Domnul Isus  a urmat-o , Ioan a acceptat-o, Duhul Sfânt a patronat-o iar Dumnezeu Tatăl a confirmat-o, noi nu putem face altfel.

De fapt acest botez este o demonstraţie a lucrării Sfintei Treimi. Atât Domnul Isus  cât şi Duhul Sfânt, dar şi Dumnezeu tatăl, apar în acest context al botezului:

v.16  De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s’au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

v.17  Şi din ceruri s’a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“

Minunată această manifestare a Sfintei Treimi. Cred că este un bun răspuns pentru aceia care încearcă să împartă lucrarea mântuirii între diferitele persoane ale Sfintei Treimi.

Dragi prieteni cred că şi astăzi, Duhul lui Dumnezeu ne-a oferit o lecţie plină de învăţăminte foarte importante pentru viaţa noastră.

Avem nevoie de credincioşie, de înţelegere a faptului că este important să înţelegem şi să aplicăm voia lui Dumnezeu. Când este vorba despre izbăvire, avem de a face cu un plan elaborat de Dumnezeu, singurul care ne poate aduce în acea relaţie cu Dumnezeu.

Ioan, Domnul Isus  nu au ocolit acest plan, l-au împlinit şi nimeni dintre noi nu poate face altfel.