Itinerar Biblic Ep. 55 Matei – cap. 1:1-18

 

Dragi ascultători, iată că mergem mai departe în studiul primei evanghelii din Noul Testament. Am parcurs până acum genealogia prezentată de Matei, o genealogie care acoperă întreaga istorie a Israelului de la formarea lui şi până la naşterea Domnului Isus. Acest lucru demonstrează că Dumnezeu a pregătit cu grijă fiecare detaliu pentru venirea în lume a Domnului Isus. Tot în această genealogie am văzut semnele dragostei divine care nu ţine cont de rasă sau clasă socială atunci când omul doreşte să intre într-o relaţie cu Creatorul lui.

Toate acestea pentru că singura dorinţă a lui Dumnezeu este să primească la sine pe toţi oamenii care acceptă mântuirea venită prin fiul său Domnul Isus Hristos.

Spuneam că astăzi o să vedem împrejurările absolut miraculoase în care Domnul Isus a venit în această lume. Matei subliniază că spre deosebire de strămoşii lui umani, Domnul Isus a avut parte de o naştere cu totul specială. Să începem chiar  cu modul în care ea a fost anunţată cu multe generaţii înainte ca ea să aibă loc. Matei este foarte atent să precizeze că tot ceea ce se întâmplă cu Domnul Isus este o împlinire a profeţiilor din vechime.

Dar nu numai anunţarea ei este miraculoasă ci chiar modul în care s-a petrecut.

v.18  Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif;  şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s’a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.

Înainte ca Maria să se căsătorească cu Iosif, înainte ca ei să aibă vreo relaţie intimă, Maria a fost însărcinată prin Duhul Sfânt.

v.19  Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s’o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gînd s’o lase pe ascuns.

Acum, trebuie menţionat aici că Legea Mozaică era foarte specifică în ceea ce priveşte acest gen de lucruri. Ea prevedea că dacă o femeie era necredincioasă soţului ei, ea trebuia omorâtă cu pietre. Însă Iosif este un om cu inimă deosebită. Adesea comentatorii se concentrează foarte mult asupra Mariei, şi este normal să facă aşa, dar cred că nici Iosif nu ar trebui omis aici. Cred că nu trebuie să uităm că nu numai Maria a fost aleasă de Dumnezeu pentru împlinirea acestui plan dar şi Iosif. Observaţi vă rog că Dumnezeu nu s-a înşelat de loc în alegerea lui Iosif. Cât de bine cunoaşte Dumnezeu inimile noastre. Dacă ar fi fost un altfel de om, simţindu-se probabil lovit în orgoliul propriu, ar fi dispus imediat omorârea vinovatei. Câte crime nu se întâmplă astăzi din pricina infidelităţii soţilor. Nici atunci oamenii nu era diferiţi de noi. Iosif este însă diferit.

El o iubea pe Maria, şi chiar dacă nu o credea la început în ceea ce priveşte sarcina ei, nu voia să-i producă vreo suferinţă.

v.20  Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.

Abia acum Dumnezeu îl înştiinţează pe Iosif despre planul în care şi el avea un rol însemnat.

v.21  Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.“

Sunt două lucruri extrem de importante pe care Îngerul le comunică lui Iosif. Identitatea copilului care se va naşte. Numele lui nu este unul obişnuit, Isus însemnând “Dumnezeu este mântuirea”. Apoi, Îngerul îi spune lui Iosif care va fi menirea acestui copil: Să mântuiască poporul de păcatele lui.

Acum, poate pentru noi înseamnă ceva aceste lucruri, ştiind destul de multe despre Domnul Isus. Pentru un grec ale acelor timpuri nu ar fi însemnat prea mult. Dar pentru un evreu, vestea aceasta este cea mai mare veste pe care putea să o primească cineva. Mesia, sau Hristosul, Isus era aşteptat de veacuri de poporul evreu. Ei erau într-o permanentă căutare şi aşteptare a lui Mesia. Înainte ca Domnul Isus să apară au mai fost impostori care s-au dat drept Mesia şi au indus pe mulţi în eroare. Vestea aceasta a fost pentru Iosif una din cele mai minunate pe care le putea primi.

Nu întâmplător Matei continuă tocmai cu una din profeţiile legate de naşterea Domnului Isus.

v.22  Toate aceste lucruri s’au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:

v.23  ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil“, care, tălmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi“.

Matei, scriind poporului evreu face apel la ei să înţeleagă că cel despre care vorbeşte el este Mesia cel mult aşteptat. Naşterea lui nu este altceva decât o împlinire a unei profeţii făcute în Vechiul Testament. De fapt el foloseşte multe astfel de citate tocmai pentru a accentua acest aspect. Profeţia pe care el o prezintă aici este profeţia pe care Dumnezeu a transmite prin Ieremia.

Să insistăm puţin asupra acestui subiect, pentru că este foarte important.

Destul de mulţi teologi liberali au respins naşterea Domnului Isus din fecioară.

Nu comentez aici motivele pentru care au făcut-o, pentru că Dumnezeu este cel care judecă totul după inima fiecăruia, ci doresc să precizez că naşterea din fecioară a Domnului Isus este un fapt foarte important. Au fost unii care au tradus versetul 14 din capitolul 7 a cărţii Isaia în felul următor:

v.14 De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, o femeie tânără va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

El nu sună deloc aşa. Ascultaţi numai cum sună el:

v.14  De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Dragii mei, această naştere este un semn. Observaţi acest accent. Este un semn. Dacă este un semn are ceva care atrage atenţia. Ori, o tânără femeie care rămâne însărcinată şi naşte un fiu, mie unul nu mi se pare a fi un eveniment neobişnuit. Dar o fecioară care să rămână însărcinată, acela da, este un lucru neobişnuit, este un semn.

Dar să privim la acest verset şi din perspectiva limbii originale în care a fost scris. Termenul folosit aici pentru cuvântul fecioară este Almah. Unii comentatori au folosit lucrările unui strălucit cărturar, pe nume Gesenius, care a alcătuit un lexicon ebraic exhaustiv. El a fost cel care a spus că într-adevăr, termenul Almah se poate traduce în general ca fecioară dar şi tânără femei, la vârsta căsătoriei. Motivul pentru care el a spus aşa ceva este pentru că el nu credea în miracole. Apoi, din punct de vedere cultural, termenul implica, chiar şi atunci când se referea la o  tânără femeie, că ea este  fecioară.

Dar haideţi să privim la contextul din Isaia acolo unde găsim versetul pe care l-am citat.

În momentul în care are loc această profeţie Ahaz era cel care conducea regatul. El era unul din regi slabi ai lui Israel, un rege care a dus poporul în rătăcire.  Dumnezeu îl trimite pe Isaia să ducă un mesaj pentru acest rege dar Ahaz nu ascultă. Atunci Dumnezeu i se adresează din nou:

v.10,11,12 Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i-a zis: ,,Cere un semn dela Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.“ Ahaz a răspuns. ,,Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.“

Aţi auzit răspunsul lui Ahaz. Nu vrea să ceară nici un semn ca să nu ispitească pe Dumnezeu. Să nu credeţi că era pioşenie în răspunsul lui. Era ipocrizie. Dar Dumnezeu va da un semn, pentru că el nu va fi numai pentru casa lui Ahaz ci pentru întreaga casă a lui Iuda. Acum urmează semnul:

Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Acum, aşa cum spuneam, credeţi că ar fi fost un semn pentru Ahaz sau pentru oricare dintre cei de acolo dacă ar fi fost vorba de o femeie tânără? Deci, este vorba despre o fecioară.

În Vechiul Testament în general atunci când se foloseşte termenul almah,  el face referire la o fecioară.

Atunci când se vorbeşte despre Rebeca, înainte de a se căsătorii cu Isaac ea era almah adică fecioară.

Apoi, Septuaginta, acea versiune în limba greacă a Vechiului Testament,  tradusă de 72 de cărturari evrei justifică şi ea folosirea termenului almah ca referindu-se la  fecioară.  În pasajul despre care tocmai am vorbit, pasajul din cartea Isaia, ei au tradus termenul almah ca fiind fecioară iar în limba greacă termenul este partheos. Acum, acest termen nu numai în literatura biblică înseamnă fecioară ci chiar şi în cea seculară.

Deci dragii mei, Cuvântul lui Dumnezeu este foarte precis în ceea ce spune. Domnul Isus s-a născut dintr-o fecioară şi  nimeni nu poate contrazice acest lucru.

Să ne întoarcem puţin la numele Domnului Isus.

Observaţi ce nume minunat poartă Domnul Isus:

Iată, fecioara va rămînea însărcinată va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Este foarte adevărat că niciodată Domnul Isus nu a fost chemat cu numele acesta pentru că nu era numele lui. Era un nume care i-a fost dat deoarece el va izbăvi pe popor de păcatele lor şi vor simţi prezenţa lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, aici avem un al lucru deosebit în Cuvântul lui Dumnezeu. Emanuel înseamnă “Dumnezeu este cu noi”. El nu poate fi Emanuel dacă nu este născut din fecioară. Nu poate fi născut din fecioară dacă nu este Emanuel, Dumnezeu este cu noi. El este cel care a venit pe pământ pentru a ne arăta mila lui Dumnezeu şi izbăvirea pe care ne-o dă El.

Dar să mergem puţin mai departe în ceea ce priveşte evenimentele legate de naşterea Domnului Isus şi ajungem la împlinirea unei alte profeţii. De data aceasta suntem la capitolul 2 al Evangheliei după Matei.

Aici vedem şi locul unde s-a născut Domnul Isus.

Acum, aşa cum spuneam, Matei are o grijă deosebită pentru a marca profeţiile care se împlinesc prin Domnul Isus. Nu numai locul este şi el anunţat în mod profetic, dar mai sunt alte trei profeţii pe care Matei le prezintă ca împlinindu-se aici.

Să vedem despre ce este vorba. Mai întâi, aşa cum spuneam, o profeţie este cea legată de locul unde se va naşte Domnul Isus. Cel care a profeţit acest lucru este Mica şi profeţia se găseşte în cartea care îi poartă numele la capitolul 5, versetul 2.

O altă profeţie, făcută de această dată prin Osea, şi o găsim în cartea Osea, capitolul 11, chiar în primul verset, este referitoare la plecarea părinţilor cu pruncul Isus în Egipt.

A treia profeţie legată de acest moment este ce cu privire la plânsetul, sau bocetul din Rama. Este o profeţie spusă de Ieremia în capitolul 31, versetul 15.

În cele din urmă, o profeţie cu privire la locul unde va creşte Domnul Isus şi numele care i se va da din această cauză. Această profeţie este făcută de Isaia şi o găsim în cartea sa la capitolul 11, în versetul 1.

Poate cineva se întrebă, dacă Domnul Isus s-a născut în Betleem de ce este plânset în Rama care este într-o cu totul altă direcţie? Apoi de ce s-a numit Nazarinean când el s-a născut în Betleem? Şi apoi ce mai este şi cu această chemare din Egipt?

Cum de s-au împlinit toate aceste profeţii cu un copilaş?

Ei bine, aş spune că Matei este un maestru în a prezenta profeţiile împlinite. Este de fapt ceea ce  a făcut Dumnezeu pentru a ajuta credinţa noastră.

Să vedem modul în care s-au împlinit aceste profeţii şi vom începe cu vizita magilor la Ierusalim:

Capitolul 2:

v.1  După ce S’a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,

Aceasta este  prezentarea unui eveniment istoric legat de vizita acestor oameni înţelepţi ai răsăritului la palatul lui Irod. Irod acesta era un om rău, un om care şi-a distrus familie, prieteni numai de teama că un altul ar putea urca pe tron. Irod nu era un om care să tolereze competiţia.

Dar să ne ocupăm puţin de aceşti oameni ai răsăritului. Cred că noi am deformat puţin istoria legată de aceşti oameni. Aşa cum adesea îi vedem reprezentaţi în poveştile de crăciun considerăm că era numai trei persoane. Ei bine cred că sunt suficiente motive să credem că sunt mai mulţi de atât.

Vă mai amintiţi de ce spuneam referitor la călătoria pe care o face robul lui Avraam pentru a aduce o nevastă pentru Isaac?

Spuneam atunci că Robul lui Avraam a fost însoţit de mult mai mulţi oameni. El a avut o escortă serioasă. Nici aceşti prinţi ai deşertului nu puteau avea mai puţini. Era o lege a deşertului. Nimeni nu se încumeta să plece de unul singur prin deşert. Deci, trebuie să fi fost mai mulţi de trei.

Apoi, aşa cum vom vedea întregul oraş va fi tulburat, ori trei oameni pentru un oraş ca Ierusalimul, care era un oraş frecventat de numeroşi comercianţi nu înseamnă un motiv de frământare.

Oamenii aceştia vin cu un motiv foarte important la Irod:

v.2  şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.“

Ei au văzut steaua lui în Răsărit. Şi lucrul acesta este profeţit cu mulţi ani în urmă de Balaam. În cartea Numeri, citim următoarele:

v.17  Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cîrmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.

Deci era ceva cu steaua acesta. Nici nu este de mirarea că întregul oraş a fost tulburat:

v.3  Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s’a turburat mult; şi tot Ierusalimul s’a turburat împreună cu el.

Irod acesta despre care vorbeşte Matei, este Irod cel Mare, un om foarte superstiţios şi gelos pe oricine prezenta o ameninţare pentru regatul lui.

v.4  A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle dela ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

Acum nu pentru a se închina pruncului a făcut el această investigaţie. O să vedem puţin mai încolo care îi sunt motivele.

Doresc acum să privim puţin la preoţii pe care îi consultă Irod.

v.5  ,,În Betleemul din Iudea“, i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul:

v.6  ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.“

Atunci când Irod le-a cerut date cu privire la naşterea Domnului Isus, ei nu au avut nevoie de timp îndelungat pentru cercetări. Deja ştiau ceea ce spune proorocul Mica cu privire la locul naşterii. Ei cunoşteau foarte bine ce trebuia să se întâmple cu Mesia, cu venirea Lui în această lume.

Problema lor era aceea că dispunea doar de o cunoaştere academică, intelectuală. Nu erau deloc pasionaţi de ceea ce cunoşteau Pentru ei nu avea nici o semnificaţie venirea Domnului Isus în lume.

Ei sunt exemple care, din păcate abundă şi în zilele noastre. Sunt oameni care cunosc foarte bine istoria vieţii Domnului Isus, dar aceasta nu produce nici o reacţie în sufletele lor.

Cărturarii şi preoţii aceia nu au manifestat nici un interes în a se întâlni personal cu Domnul Isus. Magii au călătorit luni de zile pentru a se întâlni cu Domnul, iar ei, cărturarii nu catadicseau să facă câţiva paşi.

Această atitudine mă face să mă întreb oare câţi mai aşteaptă, cu adevărat venirea Domnului Isus. Oare nu cumva suntem mulţumiţi de ceea ce cunoaştem, mulţumiţi cu viaţa pe care o ducem, încât nu mai dorim ca El să vină, să ne ducă acasă.

Dar să mergem mai departe, pentru că îngrijorarea lui Irod începe să crească.      I se confirmă că este ceva special cu pruncul acesta. Acum îi întreabă pe magi cam în ce perioadă au văzut ei steaua.

Din ceea ce spun cercetătorii se pare că aceşti magi au călătorit cel puţin un an din momentul în care au văzut steaua. Oamenii aceştia, magii, ştiau ce vreau. Dar şi Irod:

v.7  Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai dela ei vremea în care se arătase steaua.

v.8  Apoi i-a trimes la Betleem, şi le-a zis: ,,duceţi-vă de cercetaţi cu deamăruntul despre Prunc: şi cînd Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.“

Înţelegeţi ce fel de închinare voia Irod . În nici un caz nu va recunoaşte el un alt pretendent la tronul pe care îl râvnise atât de mult. Dar era un bun politician.

În cele din urmă magii găsesc drumul către prunc. Steaua apare din nou înaintea lor şi de acum ajung în faţa pruncului.

v.9  După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, pînă ce a venit şi s’a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

v.10  Cînd au văzut ei steaua, n’au mai putut de bucurie.

v.11  Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s’au aruncat cu faţa la pămînt, şi I s’au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămîie şi smirnă.

Când au ajuns ei la Prunc, acesta nu mai era în staulul de la han, acolo unde se născuse. Magii îi găsesc locuind într-o casă şi nu la staul aşa cum ne-am obişnuit să vedem pe felicitările de Crăciun.

Lucrul care trebuie să ne mişte aici este închinare acestor oameni. Au străbătut atâta distanţă, au cheltuit sume importante pentru a veni să se închine. Oare ce fel de atitudine avem noi astăzi? Oare nu cumva suntem asemenea cărturarilor şi preoţilor acelora care nu vrut să facă câţiva paşi pentru a se închina Lui. De fapt, aici nu este vorba de distanţă sau eforturi financiare, este vorba de inimă. Inima lor era acea care stătea deja în închinare înaintea pruncului.

Dragi ascultători, Dumnezeu răsplăteşte credincioşia indiferent de neamul din care facem parte. Dumnezeu cunoştea planurile lui Irod şi cursa pe care le-o întinsese magilor. De aceea îi înştiinţează să meargă pe un alt drum.

Din pricina furiei, Irod porunceşte ca toţi copii de parte bărbătească de la vârsta de doi ani în jos. Aici se împlineşte profeţia referitoare la plânsul din Rama.

O cât de bine cunoaşte Dumnezeu inima noastră. Cunoaşte corupţia ei, păcatul din ea. Ştie atât de bine ce se află în ea. Ştia şi ce are Irod de gând şi de aceea îl trimite pe Iosif cu Maria şi pruncul tocmai în Egipt.

Toate acestea Dumnezeu le-a cunoscut cu mult timp înainte ca evenimentele acestea să aibă loc. Încă de la naşterea Domnul Isus a stârnit împotrivire. Nici nu se putea altfel, pentru că mereu neprihănirea va avea de luptat cu păcatul şi corupţia umanităţii. Însă el a venit în această lume pentru a o cuceri prin dragoste şi puritate. Prin credinţa în El noi înşine putem fi purificaţi, făcuţi neprihăniţi.

Data viitoare vom vorbi despre, un alt  mare om al Noului Testament, Ioan Botezătorul.

Fie ca Dumnezeu să sensibilizeze inimile noastre pentru ca mesajul pe care Duhului cel Sfânt ni-l transmite să găsească un teren potrivit iar roadele pe care le va aduce să fie spre gloria Numelui Său.