Itinerar Biblic Ep. 48 Geneza cap. 41:50; 42

 

Dragi ascultători, sunt atâtea metafore prin care noi oamenii încercăm să definim viaţa noastră, modul în care se petrec lucrurile în ea, evenimentele ei. Spuneam data trecută că dintr-un anumit punct de vedere viaţa noastră seamănă cu un joc de puzzle. Este acel joc în care o imagine este descompusă  în mai multe bucăţele care apoi îţi sunt date pentru a le pune împreună. Nu este un lucru uşor mai ales în partea de început şi mai ales dacă nu ai văzut imaginea la început, dacă nu ştii ce reprezintă desenul. Este la fel cu viaţa noastră. Nu ştim care este imaginea. Nu ştim ce rol au anumite evenimente. Nu ştim cum să aşezăm acele bucăţele pentru care întregul să arate  ceva. Abia când Dumnezeu intervine, abia când începe să se contureze imaginea de ansamblu lucrurile încep să capete contur. Abia atunci înţelegem de ce a folosit Dumnezeu anumite evenimente în viaţa noastră. Atunci, ne-a fost greu, n-am înţeles de ce. Dar acum, înţelegem.

Este foarte adevărat că dacă credinţa noastră în Dumnezeu ar fi mai puternică, nici nu ar trebuie să ne îngrijorăm prea mult. Promisiunea lui este că întotdeauna ceea ce face El pentru cei ce-I onorează numele nu poate fi decât bine.

La fel s-a petrecut cu Iosif. În capitolul 41, capitol pe care nu l-am încheiat încă, am văzut modul în care lucrează Dumnezeu în viaţa lui Iosif. Dintr-o dată, Iosif din omul uitat în închisoare, este scos şi prezentat lui Faraon, învestit ca prim ministru al Egiptului într-o perioadă care avea să fie una dintre cele mai dificile. Acesta este momentul în care îşi găsesc un sens şi vânzarea lui Iosif în Egipt şi timpul petrecut în casa lui Potifar şi toate celelalte evenimente din viaţa de până atunci a lui Iosif.

Dragii mei nu este un lucru uşor să treci prin necazuri şi să la cauţi o explicaţie. De cele mai multe ori necazurile par nedrepte, nemeritate şi fără sens. Ele ascund însă binecuvântările viitoare, binecuvântări pe nici măcar nu le putem aproxima.

Ceea ce trebuie să ne întărească în perioade dificile este credinţa în Dumnezeu. El este acela care promite că are grijă de noi. Nimic nu este accidental, nimic nu este lipsit de sens.

Aduceţi-vă aminte din nou de minunata promisiune a lui Dumnezeu:

Romani 8:28  „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său”.

Într-o altă parte Dumnezeu ne o minunată asigurare:

Ieremia 29:11 „Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”.

Aceasta este o minunată poliţă de asigurare. Este promisiunea lui Dumnezeu că ceea ce ni se întâmplă de fapt nu este spre distrugerea noastră ci pentru formarea noastră. La fel a fost şi în cazul lui Iosif. Totul a fost pentru formarea lui ca om şi ca un bun administrator.

Dacă privim în urmă, la trecutul nostru, şi încercăm să privim la lucrurile pe care atunci le-am considerat  necazuri,  acum multe dintre ele nu ne mai par la fel. Privite din perspectiva lui Dumnezeu le găsim ca pe un timp de formare, un timp în care Dumnezeu s-a ocupat de viaţa noastră.

Să ne întoarcem acolo unde l-am părăsit pe Iosif, în momentul în care Iosif colindă Egiptul şi face provizii pentru foametea care va veni. Prestigiul lui Iosif creşte considerabil şi  talentul lui administrativ va fi curând foarte apreciat.

Cei şapte ani de belşug se încheie şi încep cei şapte ani de foamete.

Dar Iosif  devine de acum un om în  toată puterea cuvântului. Are deja o familie, i se nasc fii, ce mai, nu mai este adolescentul cu haină pestriţă. Adesea ne legăm de anumite personaje şi nu reuşim să le vedem decât într-o singură postură. Ei bine Iosif se schimbă:

v.50  Înaintea anilor de foamete, i s’au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.

v.51  Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare); ,,căci“, a zis el, ,,Dumnezeu m’a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.“

v.52  Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); ,,căci“, a zis el, ,,Dumnezeu m’a făcut roditor în ţara întristării mele.“

Adevărul este că aceşti băieţi au fost născuţi înainte de foamete. Pe primul băiat l-a numit Manase. Sau, cu alte cuvinte I-am pute spune Amnezia. Dumnezeu este cel care l-a făcut să uite necazurile pe care le-a suferit din partea fraţilor săi. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi ajutat să uite ceea ce s-a petrecut în casa lui, poate că soarta lui ar fi fost alta.

Am cunoscut oameni care nu au avut puterea să uite ceea ce li s-a făcut în trecut. Un caz special de care îmi aduc aminte este acela al unui om care a fost tratat foarte rău de către tatăl atunci când era copil. El şi mama lui au fost neglijaţi în timp ce tatăl lui avea alte amante şi cheltuia tot ce avea numai cu acele femei. Timpul a trecut, el şi-a croit un drum în viaţă, a devenit un om cu propria familie, propria viaţă, dar nu a reuşit să uite. Întâlnirile cu tatăl lui erau momente în care îşi revărsa toată amărăciunea şi dispreţul faţă de el. Poate că vi se pare îndreptăţită atitudinea lui. Este adevărat din punct de vedere uman, avea dreptate să procedeze aşa. Dar, Dumnezeu uită păcatele noastre atunci când ne pocăim de ele. El ne iartă. Iertarea are o putere nebănuită. Ei bine consecinţele acestei neiertări au fost destul de critice. Deşi a dat o educaţie bună copiilor lui, aceştia au văzut tratamentul pe care îl aplica bunicului lor. Ştiţi ce au început să facă? Să se poarte la fel cu tatăl lor.

Neiertarea se întoarce împotriva noastră. Iertarea este un dar divin. Dumnezeu ne iartă păcatele şi mai mult, El ne asigură că odată iertate el sunt uitate. Nici nu mai contează Este un mare lucru.

Iosif este ajutat de Dumnezeu să uite şi să ierte.

Cel de al doilea fiu este numit Efraim sau rodire. Într-o traducere mai liberă  i-am putea spune Ambrozie. Dumnezeu l-a făcut pe Iosif  ca o băutură cerească pentru egipteni. Iar Iosif recunoaşte că este mâna lui Dumnezeu.

De acum încep anii de foamete:

v.53  Cei şapte ani de belşug cari au fost în ţara Egiptului, au trecut.

v.54  Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîne.

v.55  Cînd a flămînzit, în sfîrşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pîne. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: ,,Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.“

Poporul începe să se frământe şi acum se vede rezultatul muncii lui Iosif.  Iosif era cel care va da pâine egiptenilor. Să îndrăznesc o altă paralelă aici? Domnul Isus a spus despre sine: “Eu sunt pâinea vieţii!”

Vedeţi dragi prieteni? Atunci când ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu El aduce nu numai binecuvântări în viaţa noastră dar ne face şi o binecuvântare pentru cei din jur.

Să mergem dar mai departe, pentru că aşa cum spuneam mai la începutul capitolului, foametea aceasta nu a fost numai pe teritoriul Egiptului dar şi în zonele alăturate.

Egiptul devine prin grija lui Iosif exportator de grâu.

v.57  Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

Aceasta este încheierea capitolului 41. O imagine sumbră despre celelalte ţări, dar şi o imagine măreaţă despre modul în care foloseşte Dumnezeu pe cei ce se lasă folosiţi de El.

Să trecem acum la capitolul 42. Este dacă vreţi continuarea în aceeaşi atmosferă dominată de faptul că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor. Pentru că foametea a afectat şi Canaanul, locul unde rămăseseră fraţii lui Iosif, aceştia vin în Egipt să cumpere grâu. Cu cine credeţi că se vor întâlni? Dar să nu anticipăm prea mult ci să urmărim evenimentele aşa cum sunt ele prezentate de Scriptură:

v.1 Cînd a auzit Iacov că este grîu în Egipt, a zis fiilor săi: ,,Pentruce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?“

v.2  Şi a zis: ,,Iată, aud că este grîu în Egipt; pogorîţi-vă, şi cumpăraţi-ne grîu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.“

Fraţii lui Iosif nu erau nici pe departe atât de isteţi pe cât se credeau. Vreau să spun aici că păcatul afectează şi inteligenţa omului. Nu comentez mai mult, dar iată-i că nu ştiu ce să facă. Iacov trebuie să se îngrijească şi acum de ei. El a auzit că este grâu în ţara Egiptului şi îi trimite acolo. Acesta este, dacă vreţi un act de credinţă din partea lui Iacov. El au auzit şi crezut că este grâu în Egipt. De aceea îi trimite pe fii lui acolo. Să cumpere grâu şi alimente ca să poată trăi, spune el.

Dragul meu aceasta este credinţa. Adesea am auzit oameni spunând “Eu nu ştiu cum să cred!” Este mai degrabă o problemă de voinţă. Mai curând aceşti oameni ar trebui să spună “Nu vreau să cred.”  Numai că doar prin credinţă omul va putea trăi. Atunci când Domnul va veni pentru judecată nu-i vei putea prezenta această scuză. Vrei să trăieşti, trebuie să crezi.

Zece  din fraţii lui Iosif pleacă acum către Egipt:

v.3  Zece fraţi ai lui Iosif s’au pogorît în Egipt, ca să cumpere grîu.

v.4  Iacov n’a trimes cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întîmple vreo nenorocire.

Oare de ce numai ei zece pleacă în Egipt? Păi, ei erau cei mai mari. Beniamin era doar un tinerel acum. Apoi şi pentru că el rămăsese mângâierea tatălui lui. Nu voia să-l mai piardă şi pe el. De la dispariţia lui Iosif, Iacov se ataşase foarte mult de Beniamin al doilea fiu al Rahelei şi fratele lui Iosif.

v.5  Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grîu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaş lucru; căci în Canaan era foamete.

Acum vine momentul dramatic:

v.6  Iosif era mai mare în ţară; el vindea grîu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit, şi s’au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.

Tot ce este posibil ca Iosif să-i fi aşteptat. Poate a anticipat că se va întâmpla lucrul acesta. Oricum, la acea oră nu avea concurenţă. Nimeni altcineva nu mai avea grâu de vânzare. Deci trebuia să vină acel moment.

v.7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s’a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru, şi le-a zis: ,,De unde veniţi?“ Ei au răspuns: ,,Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.“

v.8  Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.

Poate vă întrebaţi de ce le-a fost greu fraţilor lui Iosif să-l recunoască. Sunt câteva motive, cum ar  fi vârsta, Iosif fiind foarte tânăr atunci când a fost vândut. Un alt motiv ar fi şi acela al diferenţei de cultură dintre ei. Iosif se îmbrăca ca un egiptean, avea barba tăiată, era altfel.

Dar Iosif  începe să-i pună la încercare. Avea nevoie să afle mai multe lucruri despre ei:

v.9  Iosif şi-a adus aminte de visurile, pe cari le visase cu privire la ei, şi le-a zis: ,,Voi sînteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.“

v.10  Ei i-au răspuns: ,,Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.

v.11  Noi toţi sîntem fiii aceluiaş om; sîntem oameni de treabă, robii tăi nu sînt iscoade.“

Interesant cum se văd ei – oameni de treabă. Nu este curios cum ne vedem adesea?

Dacă nu suntem confruntaţi de Duhul lui Dumnezeu cu imaginea noastră reală, continuăm să credem despre noi că totul este în regulă. Ei nu erau oameni de treabă. Dar Iosif are planul lui:

v.12  El le-a zis: ,,Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.“

v.13  Ei au răspuns: ,,Noi, robii tăi, sîntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.“

Iosif încearcă să obţină cât mai multe informaţii despre familia lui. Acuzându-i că sunt iscoade obţine informaţii despre fratele şi tatăl lui. Nu s-au schimbat prea mult fraţii lui Iosif. Mereu pun pe altul în faţă.

v.14  Iosif le-a zis: ,,V’am spus că sînteţi iscoade.

v.15  Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici pînă nu va veni fratele vostru cel tînăr!

v.16  Trimeteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămîneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare, şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sînteţi nişte iscoade.“

v.17  Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile în temniţă.

Îndată ce a auzit despre fratele lui Beniamin inima i s-a aprins de dor după el. De acum vrea să îl aducă cu orice preţ la el.

v.18  A treia zi, Iosif le-a zis: ,,Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!

v.19  Dacă sînteţi oameni de treabă, să rămînă unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grîu ca să vă hrăniţi familiile,

v.20  şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tînăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.“ Şi aşa au făcut.

În tot acest timp nu au nici cea mai mică bănuială că persoana care se ţine de capul lor ar putea fi Iosif. Chiar şi atunci când le spune că se teme de Dumnezeu nimic nu tresare în inima lor îngheţată. Ei erau în continuare îngrijoraţi pentru propria lor piele. De judecat nu trebuie să-i judecăm prea aspru, pentru că ne reprezintă foarte bine pe fiecare dintre noi.

De acum fraţii lui Iosif erau oameni destul de în vârstă, aveau familiile lor şi erau îngrijoraţi cu privire la ceea ce li se întâmpla.

Cu toate acestea un sentiment de vinovăţie începe să-i încerce. Poate că totuşi, vânzarea lui Iosif a fost o povară pe care au purtat-o mereu pe sufletele lor. Durerea tatălui lor, amintirile lacrimilor lui Iosif, toate acestea se pare că au fost adunate în sufletele lor.

Acum încep să facă legătura că ceea ce li se întâmplă nu este la voia întâmplării ( şi au dreptate) ci este pedeapsa pentru vânzarea fratelui lor.

Ei vorbeau în ebraică şi se aşteptau ca nimeni să nu-i înţeleagă. Dar Iosif era acolo. El înţelegea… chiar foarte bine.

v.23  Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr’un tîlmaci.

v.24  Iosif a plecat la o parte dela ei, ca să plîngă. În urmă s’a întors, şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.

Iosif este acum hotărât să meargă până la capăt. Vrea să-şi vadă părintele şi fratele şi va avea grijă ca aceasta să se întâmple. Nu ştim de ce l-a ales pe Simeon pentru a rămâne acolo dar aşa procedează.

Cu toate că pe faţă se poartă neîndurător, inima lui este totuşi o inimă bună:

v.25  Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grîu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s’a făcut.

Nu numai că le dă grâul dar le înapoiază şi banii şi le pune şi mâncare pentru drum.

Fraţii lui Iosif pleacă către casă dar, au sentimentul că Dumnezeu se ţine acum de capul lor şi îi judecă. Nu sunt prea departe de adevăr, Dumnezeu se ţine într-adevăr de capul lor dar nu pentru a-i blestema. Ei erau în pragul unei binecuvântări.

v.26  Ei şi-au încărcat grîul pe măgari, şi au plecat.

v.27  Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului,

v.28  şi a zis fraţilor săi: ,,Argintul meu mi s’a dat înapoi, şi iată-l în sacul meu.“ Atunci li s’a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurînd: ,,Ce ne-a făcut Dumnezeu?“

Poate că dacă Iosif s-ar fi purtat altfel, ei ar fi înţeles că Iosif le dă banii înapoi din bunătate, dar aşa se simt ameninţaţi.

v.29 S’au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întîmplase. Ei au zis:

v.30  ,,Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru, şi ne-a luat drept iscoade.

v.31  Noi i-am spus: ,,Sîntem oameni de treabă, nu sîntem iscoade.

Încep să dea raportul tatălui lor Iacov. Totul este cum este pentru Iacov până la momentul în care ei povestesc care este solicitarea lui Iosif.

v.36  Tatăl lor Iacov le-a zis: ,,Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!“

Săracul Iacov. Nu mai este deloc îndrăzneţul şi omul lipsit de scrupule de altă dată. Este acum doar un tată nemângâiat, un tată care suferă pentru copii ce îi sunt luaţi. Desigur că nici el nu ştia care este adevărata identitate a dregătorului egiptean care se purtase astfel cu fii lui. Pentru el Iosif nu mai făcea parte dintre cei vii. De acum Beniamin era copilul în care el investise toate sentimente lui. Acum se vedea lipsit şi de acest copil.

Ruben se pune din nou chezaş pentru fratele lui.

v.37  Ruben a zis tatălui său: ,,Să-mi omori pe amîndoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mîna mea, şi ţi-l voi aduce înapoi.“

Dar Iacov, este de acum foarte ataşat de Beniamin şi nu vrea să-l piardă.

Ce schimbare la Iacov. El, îndrăzneţul Iacov, care prin fapte şi cuvinte şirete se descurca peste tot, este acum un bătrân plângăcios şi dependent de alţii.

Dragii mei viaţa ne oferă multe surprize. Sunt multe modificările pe care le suportăm în viaţă. Iată am avut un exemplul în viaţa lui Iacov şi a lui Iosif. Este clar că nu rămânem la fel. Dar important este să lăsăm ca cea mai mare modificare de care avem nevoie să fie făcută de Duhul lui Dumnezeu.

Aceşti fraţi ai lui Iosif erau bântuiţi de temeri şi frustrări. Nu vedeau deloc mâna lui Dumnezeu pentru că nici nu i-au dat voie să intervină.

Dar vor învăţa şi ei, aşa cum o să vedem.

Capitolul 42 se încheie cu refuzul lui Iacov de-l trimite pe Beniamin în Egipt.

Data viitoare vom fi martorii reuniunii familiei lui Iosif, un eveniment pe care Dumnezeu la pregătit de mult.

Dragul meu şi pentru tine a pregătit de mult Dumnezeu un eveniment al reîntregirii familiei Sale. Nu vrei să faci şi tu parte din ea? Ascultă numai pe El.