Itinerar Biblic Ep. 40 Geneza cap. 24

 

Dragi ascultători, iată-ne în faţa unei noi călătorii prin paginile Scripturii. Cred că vă mai aduceţi aminte de începuturile programului nostru, când spuneam că cel de care avem nevoie pentru a ne conduce în călătoria noastră prin paginile Scripturii este tocmai Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Dădeam atunci şi motivele pentru care este atât de important să beneficiem de acest minunat ghid. Daţi-mi voi să vă reamintesc numai unul din aceste motive. Este vorba despre factorul iluminare şi anume despre acea acţiune a Duhului Sfânt prin care minţile noastre sunt ajutate să înţeleagă ce doreşte Dumnezeu să ne comunice prin Cuvântul său. Vedeţi, noi citim destul de mult, cărţi, articole, recenzii şi alte materiale scrise.

Fiecare din acestea are un autor, sau un colectiv de autori care comunică ceva prin această formă. Am avut însă o dată posibilitatea ca după ce am citit o carte  să-l aud şi pe autorul ei vorbind despre ea. Nici nu pot să vă spun ce perspective noi mi-au fost oferite prin ceea ce spunea autorul cărţii. Multe din lucrurile pe care eu le înţelesesem într-un anumit sens, am început de atunci să le înţeleg aşa cum autorul intenţionase să fie înţelese.

Este drept că valoarea multor cărţi începe să fie cunoscută după ce autorii lor nu mai trăiesc. Este de asemenea drept că autorii umani ai cărţilor ce compun Biblia au trecut din această viaţă cu mult timp în urmă. Însă Cel care este Autorul absolut al Bibliei, Cel care I-a inspirat pe acei autori umani, este viu. Este viu şi continuă să comunice cu noi oamenii prin intermediul Cuvântului Său şi a Duhului lui cel Sfânt. De aceea, nu ezitaţi să cereţi intervenţia lui Dumnezeu pentru a înţelege care este voia lui Dumnezeu exprimată prin Scriptură pentru fiecare dintre noi.

Să continuăm astăzi călătoria noastră prin Cuvântul lui Dumnezeu şi să vedem ce se mai întâmplă cu Iacov şi cu familia lui. După cum ne aducem aminte el a ajuns la Sihem după multe peripeţii, care însă nu au fost deloc accidente pentru Dumnezeu. Dumnezeu a folosit toate acele circumstanţe pentru a-l forma pe Iacov şi cum bine am putut vedea Iacov  a devenit un alt om.

Cred că este necesar să spun aici că Dumnezeu nu urmăreşte ca noi să dobândim abilităţi intelectuale, diplomatice sau economice ci El doreşte să primim un caracter după voia Lui, o inimă după voia Lui.

El este mult mai preocupat de ceea ce este în interiorul nostru decât ceea ce posedăm, sau ceea ce devenim în ceea ce priveşte ierarhiile şi standardele acestei lumi. Pentru El este mult mai important sufletul nostru şi investiţiile care le facem în această arie decât toate celelalte. Prin aceasta nu spun că noi nu trebuie să facem nimic în viaţă, sau că lui Dumnezeu nu-i pasă de loc de dorinţele noastre şi că nu se implică de loc în ceea ce priveşte aceste aspecte. Pentru că este un tată iubitor, el este interesat de tot ceea ce priveşte vieţile noastre. El este interesat de succesele noastre. Amintiţi-vă de succesele lui Avraam, lui Isaac şi chiar Iacov. Însă peste toate acestea Dumnezeu este interesat de sufletul nostru.

Spuneam că Iacov trece cu bine, bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu, de întâlnirea cu fratele său Esau şi acum se stabileşte în Sihem. După cum o să vedem nu a fost o decizie foarte înţeleaptă.

Deci, suntem la capitolul 34 din cartea Geneza, un capitol destul de sumbru din punctul de vedere al acţiunilor care au loc aici.

Să vedem mai bine despre ce este vorba:

v.1  Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.

v.2  Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.

v.3  S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească.

Aşa cum spuneam, nu a fost o ideea prea bună pentru Israel, căci aşa îl vom numi de acum încolo, să se aşeze în aceste ţinuturi. Deja începe să apară primele semnale cu privire la greşeala făcută. Dina, fata lui Lea şi a lui Iacov iese să viziteze cetatea. Acolo este întâlnită de Sihem, care era unul din conducătorii cetăţii iar acesta o violează. Este un păcat pe care Sihem îl săvârşeşte şi va plăti aspru pentru el. Se pare însă că Sihem se îndrăgosteşte de Dina şi vrea să se căsătorească cu ea. Însă aceasta nu este şi ceea ce doresc fii lui Iacov.

v.5  Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; şi, fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.

v.6  Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească.

v.7  Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare, pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.

v.8  Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu Sihem s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă,

v.9  şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre şi luaţi pentru voi pe ale noastre.

v.10  Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea.”

Acum, cred că aţi observat că în cartea Geneza sunt două lucruri asupra cărora Dumnezeu pune un accent deosebit. În primul rând este vorba de ereditate. Dumnezeu este foarte mult preocupat ca un credincios să nu se căsătorească cu un necredincios.

Un al doilea lucru este legat de cadrul în care  în care trăieşte credinciosul.

În mod special acest lucru este evidenţiat în viaţa lui Israel. Dumnezeu este interesat de cadrul în care vor creşte copii lui Israel. Israel avea familie numeroasă. Pe lângă cei doisprezece fii mai avea şi alte fete. Dina este singura menţionată aici pentru că apare în această nefericită întâmplare. Dar Dumnezeu este interesat în ce mediu vor creşte aceşti copii.

Mai este un aspect asupra căruia Dumnezeu atrage atenţia în Geneza. Este vorba despre problemele din cadrul familiei. Aţi observat acest lucru? Aduceţi-vă aminte de familia lui Avraam şi de necazurile pe care ei le au la un moment dat. Dar de familia lui Isaac şi dificultăţile prin care trec vă mai aduceţi aminte? Iată că acum familia lui Israel trece prin momente dificile.

v.13  Fiii lui Iacov au răspuns şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său Hamor, pentru că Sihem necinstise pe sora lor Dina.

v.14  Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.

v15  Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi ca noi, şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.

v.16  Atunci vă vom da pe fetele noastre şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi şi vom face împreună un singur norod.

v.17 Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.”

Mie mi se pare că Fii lui Israel au avut un dascăl bun. Ei au învăţat ceva de la unchiul Laban. Se pare că Iacov nu I-a scos suficient de repede din Haran. Însă lecţiile pe care le-au învăţat nu sunt cele mai bune.

Un alt lucru care mie mi se pare nepotrivit este cel legat de modul în care se poartă aceşti copii ai lui Israel. Se pare că tatăl lor nu are o prea mare influenţă asupra lor.

Oricum, fii lui Iacov cer lui Sihem şi tatălui lui să se lase circumcişi pentru ca Dina să se căsătorească cu Sihem. Sihem este gata de dragul Dinei să facă acest lucru.

Doresc însă să atrag atenţia asupra unui lucru aici. Îmi amintesc de o situaţie pe care am avut-o odată, când doi tineri au venit la mine pentru consiliere în vederea căsătoriei. Ea era credincioasă iar el nu. Când am semnalat diferenţa dintre ei şi problemele care vor apare, ea a insistat ca el să devină mai întâi credincios şi apoi se vor căsători. Am discutat cu acel tânăr, el a acceptat să facă un legământ cu Dumnezeu şi apoi vrând să verific totuşi dacă el a înţeles semnificaţia a ceea ce tocmai făcuse am descoperit că nu înţelesese nimic. M-am întâlnit cu tânăra, căreia I-am explicat totul, exprimându-mi îngrijorarea cu privire la situaţia tânărului respectiv. În cele din urmă amândoi s-au supărat şi s-au dus la un alt păstor care a oficiat căsătoria. După ce s-au căsătorit ea a încercat să-l aducă la biserică. După ce a mers de vreo două-trei ori I-a spus în cele din urmă: “Dragă eu nu sunt un creştin, aşa că te rog lasă-mă în pace cu biserica.!”

Ceea ce vreau să spun este că doar împlinirea unui ritual nu duce neapărat la o experienţă religioasă veritabilă.

Aceşti oameni din Sihem nu treceau printr-un proces de convertire aici ci doar printr-un ritual.

Din păcate sunt mulţi cei care consideră că problemele sufletului se rezolvă prin ritualuri. Este o mare greşeală. Dumnezeu nu doreşte de la noi ritualuri ci o inimă curată, deschisă, în care Duhul lui să poată locui. Este o temă pe care o găsim şi în cartea profetului Mica capitolul 6 versetele 6, 7 şi 8.

 v.6  „Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?

 v.7  Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?”

 v.8  „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Deci, în cele din urmă, Dumnezeu nu face un târg cu noi, în ceea ce priveşte relaţia  cu noi, cerându-ne să practicăm anumite ritualuri, ci este vorba de o anumită atitudine pe care el o aşteaptă din partea noastră.

Dar să urmărim cursul evenimentelor, destul de sumbre dealtfel:

v.24  Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii.

v.25  A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.

v.26  Au trecut, de asemenea, prin ascuţişul săbiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit afară.

v.27  Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora lor.

v.28  Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;

v.29  le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele şi tot ce se găsea în case.

Se pare că aici avem din nou de a face cu răutatea inimii omului. Cred că vă mai aduceţi aminte de acea discuţie pe care am avut-o cu privire la legea “ochi, pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Spuneam atunci că Dumnezeu a îngăduit o astfel de lege tocmai cu scopul de a limita dorinţa de răzbunare a omului. Exemplificam aceasta cu cuvintele lui Lameh care dorea o răzbunare cruntă. Iată că Simeon şi Levi  manifestă aceeaşi dorinţă de a vărsa sânge.

Acum, nu cred că ei au vreun suport pentru acţiunea lor. Chiar violul şi dorinţa lui Sihem de a-I deposeda de averile lor nu meritau un astfel de tratament.

Acum urmează reacţia lui Iacov:

v.30  Atunci Iacov i-a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, canaaniţilor şi fereziţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.”

Se pare însă că Iacov face o greşeală aici. Motivul pentru care Iacov îi ceartă pe cei doi fii ai săi este acela că numele lui are acum de suferit, dar nu pentru păcatul pe care l-au comis.  El nu se gândeşte la gravitatea acţiunii lor ci doar la efectul pe care poate să-l aibă asupra lui.

Am întâlnit mulţi oameni, membrii ai unor biserici care nu luau poziţii în cazul unor grave păcate comise de alţii pentru simplul motiv că nu vor să devină nepopulari. Ei nu îşi pun problema în termenii a bine şi rău ci în ce măsură imaginea lor este afectată.

Nu cred că Dumnezeu este încântat de un asemenea creştinism. Cred că este dovada unui egoism, în care interesele personale sunt mai presus de orice. De aceea multe biserici sunt pline de oameni predispuşi la orice compromis, oameni care îşi trăiesc propriile frustrări şi sunt plini de amărăciune. Dumnezeu ne îndeamnă să iubim adevărul, să luăm poziţie pentru apărarea adevărului şi în felul acesta numele Lui să fie onorat.

Cei doi băieţi vor să justifice acţiunea lor:

v.31 Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?”

Întrebarea pe care ei au ridicat-o nu este un rea, ci singura problemă este că nu este onest pusă. Ei nu au oferit nici o şansă pentru rezolvarea lucrurilor. Ei au luat totul în propriile mâini transformându-se în justiţiari.

Mă gândesc totuşi că ei procedează totuşi atât de tipic rasei umane. Facem adesea lucruri odioase, istoria ne stă mărturie, şi căutăm apoi cauze drepte care să justifice acţiunile noastre. Astfel încercăm să ne reparăm imaginea în ochii celorlalţi şi încercăm să facem acelaşi lucru şi cu conştiinţa noastră. Nu ştiu dacă reuşim întotdeauna, dar totuşi, la un moment dat conştiinţa noastră nici măcar nu mai reacţionează.

Simeon şi Levi încearcă să găsească o cauză dreaptă care să servească drept scuză pentru faptele lor.

Am întâlnit oameni care fac un gen de târg cu Dumnezeu. Fac anumite lucruri rele şi apoi încearcă să se revanşeze faţă de Dumnezeu făcând acte caritabile sau alte acţiuni care cred ei că vor abate atenţia lui Dumnezeu de la acţiunile lor rele.

Dragii mei prieteni, Dumnezeu nu acceptă astfel de târguri. El nu urmăreşte nici măcar acţiunile noastre ci inimile pentru de acolo porneşte totul.

Până la urmă diferenţa între Sihem şi Simeon şi Levi nu este mare. Toţi s-au lăsat în voia inimilor lor stricate.

Vedeţi acum de ce avem atât de mult nevoie de Dumnezeu, de Duhul lui cel Sfânt?

Indiferent de naţionalitate, de alte criterii inimile noastre sunt la fel. Nici măcar familia nu produce mari diferenţe în cele din urmă dacă nu este Dumnezeu cel care inspiră aceste diferenţe. Apostolul Pavel se adresează romanilor cu următorul sfat, pe care îl găsiţi în epistola sa către Romani, la cap. 12, între versetele 19 şi 21.

v.19 „ Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul.

v.20  Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”

v.21  Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.”   

Pentru un creştin cred că întregul capitol 12 din această epistolă către Romani ar trebui să devină un manifest şi o normă de conduită. Ori de câte ori devenim preocupaţi de imaginea noastră, căutăm răzbunarea, înseamnă că nu mai acţionăm prin credinţă. Considerăm că Dumnezeu nu mai poate interveni şi că de acum este momentul să ne descurcăm singuri. Ori, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. El este mereu cu noi. El este mereu interesat de viaţa noastră în fiecare detaliu al ei. Chiar dacă este vorba despre onoarea noastră, El este interesat de ea. El nu o consideră un lucru lipsit de importanţă. Atâta doar că vrea să rezolve lucrurile cum se poate mai bine.

Biblia, vorbind despre importanţa pe care o avem în ochii lui Dumnezeu spune aşa: „căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui”

V-aţi gândit că Dumnezeu ne acordă o asemenea importanţă? Probabil să da. Dar este foarte adevărat că duşmanul nostru, diavolul încearcă să ne facă să uităm acest lucru. Încearcă să facă să credem că pentru a fi importanţi înaintea lui Dumnezeu trebuie să avem anumite ritualuri, să facem anumite lucruri. Însă nimic din acestea nu este adevărat. Dragostea lui Dumnezeu nu este ca a oamenilor urmărind interese. Ea este pur şi simplu o dragoste care se dăruieşte.

Dragi prieteni, desigur nu putem aştepta rezultate şi performanţe spirituale peste noapte de la Iacov şi fii lui. Dar nici nu se poate să acceptăm un astfel de comportament.

Să recapitulăm puţin ceea ce am întâlnit astăzi. Iacov şi familia lui se aşează la Sihem şi relaţiile lor cu locuitorii acelei zone se deteriorează încă de la început. Dina este violată iar Simeon şi Levi, fraţii ei o răzbună cu mare cruzime, ucigând cu sânge rece o mare mulţime de oameni. Ei încearcă apoi să ofere o cauză dreaptă drept scuză. Însă păcatul lor rămâne.

Dragii mei cred că este din nou o lecţie importantă cea pe care o avem aici. Pentru Dumnezeu orice aspect legat de viaţa noastră este important. El are timpul şi planul lui de a rezolva orice problemă. Însă totul este o problemă de credinţă. Fie ca prin Duhului lui cel Sfânt să avem mereu curajul şi răbdarea de a lăsa lucrurile în seama Lui. Nu vom regreta.