Itinerar Biblic Ep. 39 Geneza cap. 33:1-20

 

Dragi ascultători suntem în pragul unei călătorii prin paginile Scripturii, acolo unde Dumnezeu ne aşteaptă pentru a ne însoţi cu Duhul cel Sfânt în vederea cunoaşterii voii Lui cu privire la noi oamenii.

În capitolul 32, unde am poposit data trecută am fost  martorii  unei remarcabile întâlniri pe care Iacov o are cu Dumnezeu. Este vorba despre acea noapte în care Iacov se luptă cu trimisul Domnului. Această întâlnire, aşa  cum vom vedea va produce schimbări dramatice în viaţa lui Iacov. Să ne amintim, de asemenea, că Iacov este în drum spre casă, acolo unde se întoarce la porunca Domnului. Nu este însă un lucru uşor pentru el. Însă se temea de Esau fratele lui, neştiind cum îl va primi acesta.

Capitolul pe care îl vom aborda de această dată este cel cu numărul 33 din cartea Geneza. Să citim primele trei versete:

v.1  Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe.

v.2  A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei şi la urmă pe Rahela cu Iosif.

v.3  El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.

Poate că aţi observat încă de data trecută, planul deosebit de elaborat pe care Iacov îl pune în aplicare pentru a atenua mânia fratelui său. Este, de asemenea foarte preocupat de familia lui. Doreşte să-l cruţe, venind el însuşi în faţa lor. Cred că ar  fi foarte interesant să avem o fotografie a acestei întâlniri dintre Iacov şi fratele său Esau. Mie mi se pare că încă atunci când era o destul de mare depărtare între ei, Iacov a început să se plece până la pământ. Nu cred că îi era uşor lui Iacov să se apropie de fratele său care era însoţit de o armată de 400 de oameni cu atât mai mult cu cât nu ştia dacă vine ca prieten sau ca duşman.

Însă Esau are un comportament surprinzător:

v.4 Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.

În cel din urmă sunt fraţi gemeni. Au crescut împreună. Sunt copiii aceloraşi părinţi. Mai mult,  Dumnezeu s-a ţinut de cuvânt. Când El I-a promis lui Iacov că îl va proteja, aşa va face. Eu cred că Dumnezeu a atins inima lui Esau şi a făcut ca toată ura să dispară.

v.5  Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine Sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.”

v.6  Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ;

v.7 Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela, şi s-au aruncat cu faţa la pământ.

Iacov îşi prezintă toată familia. Este mândru de ea. În fapt este ceea ce îi dăruise Dumnezeu. Dar pentru moment, el crede că strategia lui a dat roade. Vă amintiţi ce pregătiri amănunţite a făcut Iacov pentru această întâlnire cu fratele său. A trimis robii înainte cu turmele, iar slujitorii trebuiau să spună că Iacov se consideră robul lui Esau.

v.8  Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.”

Iacov a crezut că poate din nou să lucreze după vechile metode. Dar şi Esau este schimbat. Ascultaţi numai:

v.9  Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.”

Ce interesant se schimbă lucrurile atunci când intervine Dumnezeu. Dacă mai înainte fiecare voia să obţină ceva de la celălalt, acum se întrec în amabilităţi.

v.10  Şi Iacov a răspuns: „Nu. Te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă.

v.11  Primeşte, deci, darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el şi Esau a primit.

Iacov, cel pus numai pe câştig cu orice preţ, este acum gata să dăruiască fratelui său aproape tot ce are. Ba mai mult, insistă ca acesta să primească acest cadou.

Este, cred eu, evident că ceva s-a întâmplat cu Iacov. Acest lucru îmi aduce aminte de o întâmplare din Noul Testament. Este vorba despre acel episod când Zacheu este chemat de Domnul Isus pentru a intra în casa lui. Din acel moment el nu mai era omul care se urcase în copac. Era cu totul altul. Până la acel moment el era un vameş care fura de la oameni, era preocupat numai de el însuşi şi nu-i păsa de nimeni altcineva.

Dar după ce se întâlneşte cu Domnul Isus este o cu totul altă persoană. Jumătate din averea lui o dă săracilor, este gata să repare toate nedreptăţile făcute, ori acestea sunt faptele unui om nou, om schimbat de puterea lui Dumnezeu.

Vă asigur că sunt mulţi cei care pot spune la fel despre ei atunci când au avut o întâlnire reală cu Domnul Isus Hristos. Atitudinile, gândurile, acţiunile au fost transformate prin puterea Lui izbăvitoare.

Aceasta s-a întâmplat şi cu Iacov. Înainte a cerut dreptul de întâi născut pentru o fiertură de linte, iar acum este gata să dea turme de oi fratelui său. Insistă ca fratele lui să primească darul.

În cele din urmă, Esau acceptă darul lui Iacov. De fapt, în acele zile dacă cineva refuza un dar care îi era oferit, lucrul acela era considerat o insultă. Deci, Esau acceptă darul.

v.12  Esau a zis: „Haide să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.”

Mai mult, acum se oferă să-l călăuzească şi să-l protejeze pe fratele lui. Însă Iacov are alte planuri.

v.13  Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii Sunt micuţi şi că am oi şi vaci fătate; dacă le vom sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.

v.14  Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.”

Iacov, gândindu-se la familia lui, nu vrea să meargă în ritmul în care ar fi mers armata lui Esau. În acelaşi timp nu cred că voia să stea în acelaşi loc cu Esau. El ştia de acum că Dumnezeu are alte planuri pentru el şi familia lui. Esau pleacă, în cele din urmă, către casă, înspre partea de sud a Canaanului.

v.15  Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!”

v.16 În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.

Muntele Seir unde locuia Esau va fi în cele din urmă dat de Dumnezeu ca moştenire urmaşilor lui Esau. Esau nu se duce însă în aceeaşi direcţie.

v.17  Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibe).

Acesta este locul în care s-a aşezat Iacov. Dar, să nu trecem prea repede peste acest pasaj. Este, cred eu evident că ceva s-a întâmplat cu Iacov. Această schimbare nu este rezultatul efortului lui Iacov. Este aici un principiu general valabil. Noi nu ne schimbăm pentru că propunem să o facem. De cele mai multe ori nici nu suntem măcar conştienţi că este nevoie de o schimbare în viaţa noastră. Chiar dacă în cele din urmă înţelegem că avem nevoie de o schimbare, nu avem resursele pentru ea. Şi eu nu vorbesc aici despre a schimba locuinţa, maşina sau hainele. Eu mă refer la caracter. Şi caracterul este expresia naturii noastre. Eforturile noastre de a ne schimba eşuează de cele mai multe ori pentru că natura noastră este una coruptă de păcat.

Singura modalitate pentru a ne schimba este intervenţia lui Dumnezeu în vieţile noastre.

Nici Iacov nu  era conştient de faptul că avea nevoie de o schimbare a caracterului său. El se simţea foarte bine aşa cum era. Dar vedeţi, de multe ori confortul nostru înseamnă disconfortul altora. Ceea ce părea că este bine pentru Iacov a rănit pe alţii. Să nu credeţi că noi suntem altfel. Sunt atâtea lucruri rele care se fac în numele binelui. Sunt oameni convinşi că ceea ce fac ei este bine cu toate că cei din jur nu simt deloc lucrul acesta. Dacă nu suntem racordaţi la cel ce este Binele suprem, binele nostru poate fi un mare rău.

Poate vă aduceţi aminte de episodul în care un cărturar se adresează Domnului Isus numindu-l „Bunule învăţător!” Ţine-ţi minte ce spune Domnul Isus? ”Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu”.

Nimeni nu este bun. Nimeni nu este în posesia binelui. Doar Dumnezeu.

Şi El este gata să ne călăuzească pe fiecare dintre noi pentru descoperirea Lui.

În sfârşit, începe să răsară soarele şi peste Iacov. Dumnezeu a schimbat inima lui Laban, şi nu i-a făcut nici un rău, iar Esau a fost schimbat şi el. Dintr-unul care dorea răzbunare, vedem cum Dumnezeu l-a transformat  într-un om generos, conciliant. Cred că dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit, cu toată isteţimea şi cu tot farmecul lui Iacov ar fi sfârşit-o rău.

Dar Dumnezeu a făcut precum a promis atunci când i s-a arătat lui Iacov în vis la Betel. Dumnezeu este un Dumnezeu al onoarei. Cuvântul lui este un cuvânt faptă. Dacă Dumnezeu promite ceva, El nu aşteaptă să vadă dacă ne purtăm cum se cuvine, dacă suntem cuminţi. El face mereu ceea ce promite, dar noi nu suntem întotdeauna pregătiţi să primim binecuvântarea promisă.

Întorcându-ne la Iacov, îl găsim mutându-se la Sihem.

v.18  La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan şi a tăbărât înaintea cetăţii.

v.19 Partea de ogor pe care îşi întinsese cortul a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita.

Mulţi l-ar acuza poate pe Iacov pentru că nu s-a dus la Betel. Acum nu trebuie să uităm că Iacov este încă la începutul drumului lui spiritual. Mai are încă multe de învăţat.

Mă gândesc adesea la oameni care au câte o întâlnire specială cu Dumnezeu, de genul celei avute de Iacov. Imediat apar evidenţe  ale acelei întâlniri. Comportamentul este schimbat, atitudinile, începe să se contureze o persoană nouă. Toţi ceilalţi remarcă acest lucru. Însă după o vreme, atât persoana în cauză, cât şi ceilalţi observă anumite căderi. Atât cel în cauză cât şi cei din jur încep să aibă îndoieli. Ce se întâmplă? Eu unul cred că mereu se scapă din vedere faptul că creşterea spirituală este un proces.

Aşa cum un copil începe să meargă şi se mai împiedică, mai cade, dar apoi se ridică şi pleacă mai departe, la fel şi cu copilul în credinţă. Mai trist este că unii copii în credinţă cad şi nu se mai ridică. Nu se mai ridică fie pentru că le este teamă să nu cadă din nou, fie şi pentru că nu sunt ajutaţi să se ridice. Ce părinte, atunci când micuţul copilaş începe să meargă, îl admonestează la fiecare cădere sau îl pedepseşte?

Credeţi că Dumnezeu procedează altfel cu noi? Un lucru trist este că cei ce observă căderile unei persoane, adesea se bucură. Parcă îi auzi pe unii spunând: ”Ce! Credea că este mai bun decât noi? Ce face atâta caz de credinţa lui? Noi nu avem credinţă, ce a încercat să ne demonstreze?”

Nu cred că este o atitudine potrivită. Acest gen de oameni condamnă în alţii ceea ce ei nu pot să facă.

Am cunoscut pe cineva care era rob al băuturii. Era un chin pentru el, pentru familie şi pentru  vecini. Ori de câte ori venea băut, era extrem de violent, distrugea totul în cale. Vecinii erau deranjaţi de comportamentul lui, trecătorii de pe stradă, familia. Într-o zi, a avut întâlnire cu Dumnezeu. A venit acasă schimbat. Se hotărâse să nu mai bea vreodată. Familia a fost foarte bucuroasă. Schimbările erau evidente. El radia de acum de bucuria unei noi vieţi. A început să spună vecinilor care era secretul schimbării lui. Atunci au venit problemele. Acei vecini  nu puteau accepta ca „beţivul acela” să le ţină lecţii despre credinţa în Dumnezeu. Ce ştie el?”

Problema lor era că descoperiseră că şi ei au nevoie de Dumnezeu care să schimbe viaţa lor. Atâta timp cât vecinul lor era aşa cum era, aveau un element de comparaţie. Ei nu erau vecinul.  Ei nu făceau scandal. Ei nu distrugeau.

De acum devenea incomod. Omul acela devenise un exemplu. În schimbarea lui de acum, vedeau multe din eşecurile lor şi nu puteau suporta aşa ceva.

De câte ori nu ne ascunde, sub paravane artificiale ale conştiinţei noastre? De câte ori nu ne spunem că suntem atât de bine aşa cum suntem. Căutăm în jurul nostru exemple care să justifice atitudinile noastre. Închidem orice posibilitate pentru Duhul lui Dumnezeu ca el să ne arate aşa cum suntem în realitate. Ne baricadăm în religiozitatea noastră, fără să înţelegem că Dumnezeu doreşte o legătură cu noi, asemenea unui tată cu copiii lui.

Alţii, atunci când sunt provocaţi de Duhul lui Dumnezeu, spun, dacă Dumnezeu doreşte mai mult de la mine, El are mijloacele să mă facă să înţeleg. Poate să mă forţeze să îmi schimb viaţa? Dragul meu prieten, Dumnezeu nu va proceda niciodată în felul acesta. El respectă libertatea ta. Chiar dacă a luptat cu Iacov, aceasta nu înseamnă că l-a obligat să se schimbe. L-a lăsat să aleagă singur.

Şi cu noi procedează la fel. Nu ne forţează niciodată. Omul prin decizia lui a păcătuit, prin decizia lui poate fi reabilitat. Este decizia noastră, dacă vrem sau nu vrem să fim schimbaţi de Dumnezeu. Pentru oricine vrea, Dumnezeu oferă posibilitatea de a intra în acest proces de schimbare. Procesul acesta este sub directa călăuzire a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Nu cred că poate cineva explica cum se produce aceasta, dar cert este că efectele sunt vizibile.

În Noul Testament, în Evanghelia după Ioan, ne este redată o întâlnire dintre unul din cărturarii de frunte ai iudeilor, pe nume Nicodin şi Domnul Isus Hristos. Nicodin venise să-l întrebe pe Domnul Isus cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. Răspunsul Domnului este că omul trebuie să se nască din nou din apă şi din duh. Nicodin, la fel  ca mulţi dintre noi, nu înţelege cum se poate întâmpla lucrul acesta. Explicaţia Domnului Isus este foarte interesantă. El spune că aşa cum nu ştii direcţia vântului ci vezi doar efectele, la fel se întâmplă cu Duhul Sfânt.

Deci, dragul meu prieten, nu ignora ceea ce îţi comunică Duhul lui Dumnezeu. El are mijloacele lui. El comunică prin Cuvântul Său, prin Scriptură, poate să-ţi comunice prin alţi oameni, sau poate să-ţi vorbească chiar prin aceste cuvinte. Lasă-l să-ţi vorbească, lasă-l să facă schimbările de care ai nevoie. Ele vin înaintea unor mari binecuvântări.

Dar să ne întoarcem la Iacov. Vorbind de schimbări, vă rog observaţi şi următoarea modificare în comportamentul lui.

v.20  Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel).

Poate că amintiţi ce semnalam ca diferenţă între el şi bunicul lui Avraam. Avraam marca trecerea lui prin diferite locuri prin altarele pe care le zidea. De acum şi Iacov procedează la fel. Mai mult, Iacov se referea la Dumnezeu ca la Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac.

De acum este şi Dumnezeul lui. Mai înainte era Dumnezeul religiei lui, un Dumnezeu despre care ştia din ceea ce auzise de la alţii. De acum îl cunoştea pe Dumnezeu în mod personal. De acum era Dumnezeul lui Israel.

Dragul meu, nu ştiu ce simţi ascultând aceste cuvinte, dar vreau să te asigur că Dumnezeu este la fel de mult interesat de viaţa ta cum a fost de-a lui Iacov. Dacă nu ai avut această întâlnire personală cu Dumnezeu, să ştii că El o aşteaptă cu nerăbdare. Poate că cunoşti anumite lucruri despre un Dumnezeu al religiei, dar el doreşte să-l cunoşti personal, ca pe un tată, pentru că El te iubeşte ca pe un copil al său.