Itinerar Biblic Ep. 38 Geneza cap. 32

 

Dragi prieteni, sper că aţi aşteptat cu nerăbdare următoarea noastră călătorie prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dar să nu uităm unde ne-am oprit data trecută. Iacov, în cele din urmă pleacă de la socrul lui Laban.

În ceea ce priveşte relaţia lui cu Dumnezeu, se poate spune că este substanţial îmbunătăţită, dar încă mai este o bună distanţă de parcurs. Pentru Iacov Dumnezeu este încă un Dumnezeu al părinţilor. Vom vedea însă ce va produce întâlnirea personală pe care Iacov o are cu Dumnezeu. După această întâlnire cu Dumnezeu, Iacov recunoaşte că Dumnezeu este şi Dumnezeul lui, cel cu care are de acum o relaţie personală.

Cred că este o lecţie şi, în acelaşi timp o provocare pentru mulţi dintre noi. Nu sunt puţini aceia care se raportează la Dumnezeu ca la Dumnezeul bunicilor, sau al părinţilor lor. Nu este suficient. Dumnezeu nu poate fi un Dumnezeu al tradiţiei, ci este un Dumnezeu al experienţei personale. Este ceea ce Dumnezeu aşteptat de la Iacov şi este ceea ce El aşteaptă de la fiecare dintre noi.

Să  ne apropiem deci de capitolul 32. Înainte de a-l aborda doresc să citez un verset care sumarizează foarte bine ceea ce se va petrece cu Iacov în acest capitol. Versetul este din cartea Isaia, cap. 40, versetul 29 şi sună cam aşa:

v.29 El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.

Cred că este o bună reprezentare a ceea ce face Dumnezeu cu Iacov şi ceea ce este gata să facă pentru fiecare dintre noi.

Dar să trecem acum la primele două versete din capitolul 32:

v.1  Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.

v.2  Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!”

De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim (Tabără îndoită). Acesta este începutul unei abordări directe pe care Dumnezeu o aplică lui Iacov pentru a-l aduce la punctul în care Iacov, printr-o credinţă adânc înrădăcinată în Dumnezeu, va aduce roadele atât de mult aşteptate de Dumnezeu de la el.

Însă, Iacov mai are probleme pământeşti de rezolvat:

v.3  Iacov a trimis înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.

v.4  El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum;

v.5  am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.”

Nu se poate spune că Iacov şi-a pierdut perspicacitatea. Ştie că nu sunt încă încheiate conturile cu fratele său Esau. Deşi au trecut aproape 20 de ani, Iacov ştie că ceea ce el I-a făcut lui Esau nu este un lucru care se uită uşor.

Observaţi însă instrucţiunile pe care le dă Iacov slujitorilor lui. În mod special în ceea ce priveşte modul de adresare, Iacov insistă ca ei să-l numească pe Esau, “ Domn”, iar atunci când se referă la raportul lui Iacov cu Esau, Iacov va fi “robul” lui Esau. Interesantă schimbare.

v.6  Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.”

Iată şi motivul acestei schimbări de direcţie  a lui Iacov. El se temea de Esau şi teama era justificată. Probabil, el I-a întrebat pe slujitori, Dar cum părea? Părea supărat? Ce se citea pe faţa lui? Este clar că Iacov se temea de Esau.

Acum, aşa cum orice spectator joacă mai bine decât cel din teren, noi ne pune întrebarea de ce se mai temea Iacov. Nu a văzut el mâna lui Dumnezeu protejându-l în toţi anii când a fost plecat? Nu a văzut el grija pe care I-o purta Dumnezeu chiar în recenta împrejurare cu Laban? Ce motiv mai avea oare să se teamă?

Nu cred că întrebările acestea sunt greşit puse, dar cred că sunt incorect adresate. Dacă este să punem astfel de întrebări, poate că ar trebui să începem cu persoanele potrivite, adică, noi înşine.

Cred că, oneşti fiind, acţionăm adesea la fel ca Iacov. Cu toate că avem suficiente evidenţe ale prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, în minutul imediat următor ne îndoim. Mai ales atunci când este vorba să trecem de la o acceptare intelectuală a existenţei lui Dumnezeu la un angajament personal în ceea ce priveşte relaţia noastră cu El.

Ce vreau să spun este că asemenea lui Iacov este uşor să facem caz de credinţa noastră în ceea ce priveşte declaraţiile, sau vremurile bune, dar este mult mai dificil să demonstrezi o credinţă angajată, o credinţă activă. Amintiţi-vă de cuvintele pe care Iacov le adresează lui Laban la această ultimă întâlnire, atunci când este sigur că Laban nu o să-I mai facă nimic. Atunci face el o mărturisire a credinţei sale spunând:

„ Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata”. Geneza 31:42

Parcă după o asemenea declaraţie nu te aştepţi ca Iacov să se mai poarte ca un fricos. Dar, şi pentru el, şi pentru noi, asemenea slăbiciuni sunt obişnuite şi nu există decât un singur mod de a scăpa de ele. Ştiţi cum? Numai angajându-ne la o viaţă de continuă părtăşie cu Dumnezeu. Abia atunci când ai părtăşie cu Dumnezeu ajungi să-L cunoşti cu adevărat. Atunci când îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat, încrederea ta în El creşte pentru că este bazată pe experienţele pe care le ai cu El. Ştii exact la ce să te aştepţi din partea lui. Atunci vine mângâierea, pacea şi liniştea pe care nimeni şi nimic nu ţi-o poate da.

Oricum, Iacov este încă în acest proces. Evident este că el se temea foarte mult de fratele lui.

v.7  Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele,

v.8  şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne, va putea să scape.”

v.9  Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!

v.10  Eu Sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu şi iată că acum fac două tabere.

v.11  Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.

v.12  Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”

Observaţi însă ce face Iacov acum. Acum este momentul în care ajunge la limită. Acum nu se mai încrede în capacitatea lui de a rezolva orice problemă. Acum apelează la Dumnezeu. Dar observaţi şi acum în ce bază face el această cerere înaintea lui Dumnezeu. El nu se adresează lui Dumnezeu în baza experienţelor sale, ci în baza experienţelor bunicului şi tatălui lui. De fapt ici nu poate face un asemenea lucru, pentru că nu avea o experienţă personală cu Dumnezeu. Însă lucrul bun care apare aici este pocăinţa lui, părerea lui de rău, recunoaşterea faptului că el nu are nici un merit care să-I aducă binecuvântarea, care să-l scoată din această situaţie.

Acum, aceasta este o observaţie asupra căreia trebuie să insistăm. Recunoaşterea incapacităţii noastre, recunoaşterea limitelor noastre, înseamnă, în acelaşi timp, oferirea libertăţii lui Dumnezeu pentru a lucra în viaţa noastră. Nu este numai cazul lui Iacov, sunt multe alte exemple în Scriptură. Aş putea să vă dau nenumărate exemple din propria-mi viaţă, şi sunt sigur că puteţi identifica astfel de experienţe chiar în viaţa dumneavoastră. Dar cred că întrebarea pe care o puneţi este  De ce? De ce ţine Dumnezeu neapărat să ne aducă în astfel de momente? Care este scopul Lui cu astfel de situaţii? Ei bine, nu am decât un singur răspuns, pentru că ne iubeşte. Vedeţi, nu din orgoliu face El aceasta. El doreşte să ne protejeze. El vrea să ne ajute, dar în încăpăţânarea noastră, refuzăm ajutorul lui. Avem sau nu nevoie de ajutorul Lui. Poate că uni sunt altfel, au mai multe capacităţi, mai multe abilităţi şi se pot descurca singuri, însă în ceea ce mă priveşte sunt sigur că am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Nici nu cred că ne putem imagina cât rău ne putem face dacă am fi lăsaţi în pace.

„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite”. Romani 1:28

     Dacă vreţi să vă convingeţi mai departe cu privire la nevoie pe care o avem ca Dumnezeu să intervină în viaţa noastră continuaţi să citiţi acest capitol 1 din Epistola apostolului Pavel către Romani.

Deci, cred că este nevoie de intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră. El nu vrea să intervină însă în mod abuziv ci din dragoste. De multe ori pentru a putea să ne ajute, este mai întâi nevoie ca El să îngăduie crizele să apară în viaţa noastră.

Într-o astfel de criză a ajuns şi Iacov. De acum este gata să accepte intervenţia lui Dumnezeu iar ea avea să apară într-un mod neaşteptat.

Acum însă el se pregăteşte să dea ochi cu Esau:

v.13  Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus de-o parte, ca dar pentru fratele său Esau:

v.14  două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,

v.15  treizeci de cămile care alăptau, cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.

v.16  Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, fiecăruia în parte, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între turme.”

v.17  A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: „Al cui eşti? Unde te duci? și a cui este turma aceasta dinaintea ta?”

v.18  să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar, trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma noastră.”

v.19  A dat aceeaşi poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, când îl veţi întâlni.

v.20  Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci, îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.”

v.21  Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.

Nu se poate spune că Iacov s-a lăsat într-u totul în mâinile Domnului şi dragii mei prieteni nu vreau să înţelegeţi greşit. Atunci când Dumnezeu vrea să intervină în viaţa noastră El nu vrea ca noi să fim puşi pe  linie moartă. Aşteptând intervenţia lui Dumnezeu, nu înseamnă că noi nu mai trebuie să facem nimic.

Acest aspect este adesea greşit înţeles chiar în ceea ce priveşte mântuirea noastră. Este foarte adevărat că nu eforturile noastre pot să aducă mântuirea în viaţa noastră, dar şi noi trebuie să face ceva. Trebuie să-L recunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitor. Apoi, trebuie să trăim într-o asemenea manieră încât să arătăm că nu mai trăim noi ci El, viaţa noastră trăieşte în noi.

Adică, alegerile noastre sunt după voia Lui, acţiunile noastre sunt după voia Lui … tot ceea ce reprezintă viaţa noastră este de acum supusă Lui. Ori, acesta nu este un lucru chiar uşor. Însă trebuie să-l facem.

La fel şi Iacov. El este pregătit acum să se întâlnească cu Esau.  Esau se va întâlni cu fiecare grup care cu respect se va prezenta ca fiind la dispoziţia lui, asemenea stăpânului lor Iacov, care acum venea cu umilinţă înaintea lui. A cui inimă nu s-ar fi muiat dacă ar fi fost într-o asemenea situaţie?

Iacov însă încă nu ştie ce I-a pregătit Dumnezeu:

v.24  Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

v.25  Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.

v.26  Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

v.27  Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov” a răspuns el.

v.28  Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”

v.29  Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” și l-a binecuvântat acolo.

v.30  Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu) „căci” a zis el „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”

v.31  Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.

v.32  Iată de ce, până în ziua de azi, Israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.

Experienţa aceasta a lui Iacov este una care a ridicat multe semne de întrebare. Cineva spunea că Iacov era un luptător, unul care era gata să se bată cu oricine şi acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi apare sub această formă. Nu ştiu dacă chiar acesta este contextul, pentru că vedeţi, în spate încă îi mai sufla ameninţarea lui Laban. Din faţă venea Esau. Nu prea avea el acum chef de luptă. Tot ce avea el acum nevoie era pace, linişte.

Cu ani în urmă, în populara revistă Time la secţiunea aferentă sportului, a apărut un comentariu legat de un clasament al celor mai buni luptători ai tuturor timpurilor. Mai în glumă, mai în serios, comentatorul afirma că nu a fost nici un vot pentru cel mai mare luptător al tuturor timpurilor — Iacov. La scurt timp redacţia a primit o scrisoare în care cineva cerea date despre acest faimos luptător despre care nu auzise mai nimic. Nu ştiu dacă acea persoană pretindea că este creştin, dar indiferent de pretenţia lui un lucru era clar – nu citea Biblia.

Deci, dragi prieteni, Iacov nu era un luptător, nu era un războinic. În acea noapte a rămas singur şi se temea destul de mult de ce avea să întâmple.

Poate că o altă întrebare este cine este cel cu care s-a luptat Iacov?

În ceea ce priveşte răspunsul la această întrebare, pot să spun că s-au făcut multe speculaţii. Eu unul cred că este vorba de o apariţie a Domnului Isus.

Un argument în sprijinul acestei afirmaţii îl avem în profeţia făcută de Osea:12:1-5

v.1  Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria, şi duc untdelemn în Egipt.

v.2  Domnul este în ceartă şi cu Iuda, şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.

v.3  Încă din pântecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcâi, şi în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.

v.4  S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov   l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.

v.5  Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul.

Domnul Dumnezeu oştirilor este cel care se luptă cu Iacov. Din acest punct de vedere cred că Iacov este cel mai mare luptător al tuturor timpurilor. Nimeni nu cred că a mai avut un asemenea adversar.

De admirat este Iacov în această situaţie pentru că nu dă înapoi. El înţelege că nu are de a face cu un om obişnuit şi de aceea cere binecuvântarea adversarului său.