Itinerar Biblic Ep. 31 Geneza cap. 25:1-34

 

Dragi prieteni, în capitolele anterioare am avut ocazia să învăţăm multe lucruri de la acest mare om al credinţei care este Avraam.

Astăzi suntem la capitolul 25 al cărţii Geneza, capitol în care ne luăm rămas bun de la Avraam şi facem cunoştinţă cu nepoţii lui, personaje care au şi ele un rol important în planul pe care Dumnezeu îl are pentru izbăvirea omenirii de sub puterea păcatului.

Dar să vedem mai întâi ce se mai întâmplă cu Avraam; versetul 1 din capitolul 25:

v.1 Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.

v.2 Ea  i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.

Avraam, care mai înainte aştepta atât de mult un copil, acum are o familie foarte numeroasă. Familia lui Avram se măreşte considerabil după moartea Sarei. Poate cineva se gândeşte că atunci când l-a avut pe Isaac, Avraam era mort în ceea ce priveşte capacitatea de a procrea. Se pare ca nu este asa . Dar atunci când Dumnezeu face ceva, El nu face lucrurile pe jumătate. Deci, Avraam nu numai că l-a adus pe Isaac pe lume, dar, iată, mai sunt şi alţi copii pe care îi aduce.

Lucrul interesant aici este acela că avem aici menţionate numele Medan şi Madian. Cred că şi ceilalţi copii au devenit naţiuni importante dar recunosc că nu pot să identific care sunt ele. Nici nu sunt interesat care sunt ele deoarece ele nu sunt menţionate de Biblie ca având vreun rol activ în planul de mântuire. Atunci când este vorba despre Madian lucrurile stau altfel. Mai târziu, vom vedea că Moise, fugind de egipteni, va coborî în ţara lui Madian. Deci Madianiţii erau şi ei o naţiune. Însă vedeţi, prin nici unul din aceşti copii ai lui Avraam nu-şi împlineşte Dumnezeu planul Său, decât prin acela pe care l-a promis –Isaac. Ismael, Madan, Madian au ajuns popoare importante, dar nu în ceea ce priveşte planul de mântuire a lui Dumnezeu. Chiar Avraam îl identifică pe Isaac ca fiind Fiul Ales, versetele 5 până la 8:

v.5,6 Avraam a dat lui Isaac toate averile sale. Dar a dat daruri fiilor viitoarelor sale; şi, pe cînd era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lîngă fiul său Isaac

înspre răsărit, în ţara Răsăritului.

v.7,8 Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani. Avraam şi-a dat duhul, şi a murit după o bătrîneţe fericită, înaintat în vîrstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la  poporul său.

Acesta este sfârşitul lui Avraam. Acum vedeţi, eu cred că el continuă să trăiască prin credinţa şi prin urmaşii lui. El a fost un om după voia lui Dumnezeu, unul care a fost binecuvântat de Dumnezeu în mod special.

Avem în această relatare şi un fapt interesant:

v.9 Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, Hetitul,  care este faţă în faţă cu Mamre.

v.10 Acesta este ogorul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevastă-sa Sara.

v.11 După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvîntat pe fiul său Isaac. El locuia lîngă fîntîna ,,Lahai-Roi.’’

Ismael, copilul alungat se întoarce pentru înmormântarea tatălui său. Isaac împreună cu Ismael au îngropat pe Avraam. Aici este singurul lor unde vor mai fi împreună, pentru că de acum, între urmaşii lor va interveni o rivalitate fără limite.

Oricum, după înmormântarea lui Avraam, Isaac se retrage la locul unde a întâlnit-o pentru prima dată pe Rebeca. Era un romantic Isaac acesta.

Între versetele 12 şi 18 avem genealogiile lui Ismael, fiul lui Avraam cu Agar slujitoarea Sarei. Din nou este urmat modelul cunoscut; mai întâi este prezentată linia respinsă pentru ca apoi să fie prezentată cea acceptată. Aşa că după genealogia lui Ismael, vine cea a lui Isaac.

În versetul 19 avem o frază ce se va repeta şi în primul capitol din Evanghelia după Matei;

v.19 Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam  a născut pe Isaac.  Isaac a născut pe Iacov sunt cuvintele cu care începe Evanghelia după Matei. Fiecare din aceşti oameni a avut şi alţi copii dar nouă ne este prezentată aici numai acea linie care este importantă pentru planul de mântuire iniţiat de Dumnezeu.

v.20,21 Isaac era în vîrstă de patruzeci de ani, cînd a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, Arameul. Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, şi Domnul  l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.

Este interesant că Rebeca, asemenea Sarei este sterilă. Isaac se roagă însă lui Dumnezeu care îi răspunde şi de la început nu are numai unul, ci gemeni.

v.22 Copiii se băteau în pîntecele ei şi ea a zis: ,,Dacă-I aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?’’ S-a dus să întrebe pe Domnul.

Disputa acestor doi copii, care a început încă din pântecele mamei lor, reprezintă lupta prezentă în lumea de astăzi. Este acea luptă între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între Duh şi carne. Fiecare copil al lui Dumnezeu cunoaşte această luptă, aşa cum o descrie şi Pavel în capitolul 7 din epistola sa către Romani.

Rebeca nu înţelege ce se petrece cu această dispută între copii ei, aşa că îl întreabă pe Domnul: De ce întâmplă aceasta ?

v.23 Şi Domnul i-a zis: ,,Două neamuri  sunt în pîntecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pîntecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.’’

Dumnezeu este cel care îi spune că cel mai mare va fi slujitorul celui mai mic. Ea a crezut acest cuvânt al lui Dumnezeu şi mai târziu vom vedea acţiune care decurge din aceasta.

v.24-26 S-au împlinit zilele cînd avea să nască; şi iată că în pîntecele ei erau doi gemeni. Cel dintîi a ieşit roş de tot: ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau. Apoi a ieşit fratele său, care  ţinea cu mîna de călcîi pe Esau şi de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vîrstă de şaizeci de ani, cînd s-au născut ei.

Numele Esau înseamnă Roşu, sau “culoarea pământului”. Pentru că el s-a născut primul a fost considerat cel mai în vârstă. Dar, aşa cum Dumnezeu a anunţat mai înainte, el va fi slujitorul fratelui său.

Isaac şi Rebeca erau căsătoriţi de 20 de ani înainte să se nască copiii. Atunci când s-a născut Iacov, el îl ţinea pe fratele lui de călcâi, de aceea I-au şi pus acest nume. El mai înseamnă şi uzurpator pentru că a vrut să ia locul fratelui lui. În cele din urmă, aşa cum o să vedem, o s-o facă.

Acum să privim puţin la modul în care cresc cei doi copii. Deşi sunt gemeni nu cred că doi copii pot fi mai diferiţi decât aceştia doi. Nu au fost în conflict numai în pântecele mamei lor dar şi când au crescut. Părerile lor sunt diferite, filozofiile lor de viaţă diferă. La o primă impresie Esau este mai atrăgător. El este tipul atletic, vânătorul curajos. Nimic nu-l sperie, el este eroul. Dar, un om nu poate fi judecat numai după elemente exterioare. Cred că ceea ce este în interior este şi mai important.

Băieţii au crescut, Esau, aşa cum spuneam era un aprig vânător. Iacov, este un casnic, am putea spune. El era băieţelul mamei care mereu se ţinea de hainele ei. Esau era mai degrabă favoritul tatălui; versetul 28:

v.28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mînca din vînatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.

Aici este problema familiei. Atunci când un părinte are ca favorit unul din copii iar celălalt părinte pe celălalt copil,  apar problemele. Este exact ceea ce se petrece aici.

Isaac îl iubea pe Esau pentru că mânca din vânatul lui. Esau acesta era un foarte bun vânător, nu se întâmpla să meargă la vânătoare şi spoi să treacă pe la magazinul din colţ pentru a cumpăra ceva de mâncare. De aceea Isaac îl iubea pe acest băiat. Rebeca era mult mai  mulţumită de Iacov care stătea tot timpul pe lângă ea.

Aşa cu spuneam adineauri, din acest punct de vedere, Esau era mai atrăgător decât Iacov. Însă Iacov încearcă să fie mai isteţ. De fapt, în mai multe situaţii nu se sfieşte să înşele chiar. Pentru aceasta Dumnezeu va avea chiar ceva de lucru cu el. Dar ceea ce este remarcabil la Iacov este interesul lui pentru lucruri spirituale. Dumnezeu a lucrat mult pentru a înlătura tot ceea ce acoperea frumuseţea sufletească a lui Iacov, însă, în cele din urmă o va face. Până când vom termina noi povestea lui Iacov, şi de fapt ea se întinde pe tot restul cărţii Geneza, vom vedea un cu totul alt Iacov.

Acum însă, ne este relatat un incident care are loc în casa lor:

v.29 Odată, pe cînd fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la cîmp, rupt de oboseală.

v.30 Şi Esau a zis lui Iacov: ,,Dă-mi, te rog, să mănînc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.’’ Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.

v.31 Iacov a zis: ,,Vinde-mi azi dreptul de întîi născut!’’

v.32 Esau a răspuns: ,,Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întîi născut?’’

Incidentul acesta ne arată adevărata natură a acestui om. Esau se întoarce de pe câmp. A stat aproape toată ziua acolo, în aerul tare al câmpului şi acum este obosit. Nu cred că este vorba de o înfometare excesivă aşa cum sugerează unii. Într-o casă ca a lui Isaac nu cred că poate cineva să moară de foame. Acolo vânatul era un moft de oameni înstăriţi. Ei nu trăiau din vânatul lui Esau. Aveau ce mânca. Problema era aceea că nu era nimic gătit decât acea ciorbă de linte pe care o făcuse Iacov. Iacov era băiatul de casă.

Esau voia ceva de mâncare chiar atunci, iar Iacov, ştia să profite de orie ocazie. Se pare că el aşteptase o ocazie ca acesta pentru multă vreme.

De mult dorise el să câştige dreptul de întâi născut. Atunci când Esau cere o favoare, Iacov ştia deja lucrul pe care vrea să-l ceară în schimb.

Oare de ce este atât de important pentru Iacov acest drept de întâi născut? Haideţi să privim puţin la această problemă.

Întâiul născut era stăpânul casei. De asemenea, el era preotul familiei. În cazul acestei familii, însemna că el va fi strămoşul familiei din care se va naşte Domnul Isus.

Acum, credeţi că Esau preţuia vreunul din aceste lucruri? Se pare că nu. Nu avea el nici o intenţie de a deveni preotul familiei. El era eroul, viteazul familiei. Nu dorea să fie preot. Nu-l interesa pe el Izbăvitorul care trebuia să se nască din familia lui. El era preocupat de el şi de nevoia lui cea mai mare atunci -foamea.

Dragii mei prieteni, oare de câte ori nu dăm cu piciorul la binecuvântări incredibile doar de dragul unor mici şi scurte plăceri? De câte ori nu dispreţuim oare această mare binecuvântare care este mântuirea doar din pricina unor mici plăceri la care nu vrem să renunţăm?

Iacov, a simţit care sunt aşteptările fratelui lui şi imediat speculează momentul. Mai ştiu eu pe cineva care speculează orice slăbiciune a noastră. Deci, Iacov, imediat propune târgul: mâncare de linte în schimbul dreptului de întâi născut.  Esau cedează foarte repede. Ce rost au toate aceste lucruri spirituale, spune el, când nu poţi să ai plăcerea unui stomac plin? La ce bun acest drept de întâi născut, dacă nu-mi foloseşte la nimic? Ţine el de foame, sau de sete? Nu ! Deci la ce bun? Mai bine acea linte, cel puţin îmi potolesc foamea.

A fost un raţionament pe care mai târziu la regretat. Va veni momentul în care va plânge amarnic pentru acest  act necugetat.

Dragii mei prieteni, cred că Esau ne reprezintă foarte bine, aşa cu raţionamentul lui, reprezintă foarte bine gândurile noastre.

Dumnezeu ne face onoare de a fi cele mai importante creaturi ale Sale. El a investit în noi acea suflare de viaţă care este mai mult decât o viaţă biologică, pentru că vine de la El. Este înnobilarea pe care El ne-a făcut-o datorită iubirii ce o are pentru noi. Noi ne-am răzvrătit, l-am respins, dar El continuă să ne iubească, vrea să se împace cu noi şi ca să ne demonstreze acest lucru l-a trimis pe Domnul Isus pentru noi. Vedeţi ce diferit este Dumnezeu de noi? El nu ne întreabă întâi dacă vrem să ne împăcăm şi apoi să facă demersurile pentru cadrul împăcării noastre. El pregăteşte cadrul, sacrifică, pentru împăcare şi apoi invită cu dragoste la împăcare.

Ei bine, se pare că mulţi dintre noi nu iau în considerare această ofertă a lui Dumnezeu. Avem noi plăcerile noastre, plăceri la care nu vrem să renunţăm.

Observaţi că am spus – nu vrem. Eu cred că este vorba de un act de voinţă. La fel cum nu cred că Esau nu mai putea de foame ci nu a vrut să mai rabde de foame, la fel nu cred că oamenii nu pot renunţa la poftele, şi plăcerile lor, ci este vorba de voinţa lor – nu vor să renunţe la ele.

Dragii mei, aşa cum pentru Esau va veni o vreme a regretului şi a plânsului, la fel sunt convins că va veni pentru mulţi această vreme a plânsului şi a regretelor. La fel cum întreaga viaţă  a lui Esau şi a urmaşilor lui a fost afectată de această alegere, viaţa multora va fi afectată de alegerea lor şi nu numai pentru anii pe care îi vor petrece aici pe pământ dar şi cea veşnică.

Ca o divagaţie aici vreau să vă spun că îmi place foarte multe ceea ce spune Domnul Isus cu privire la ce se întâmplă cu noi atunci când încheiem viaţa aici pe pământ. În Evanghelia după Luca, capitolul, 16 între versetele 19 şi 31, Domnul Isus relatează o istorie foarte obişnuită: Doi oameni, provenind din medii sociale diferite, unul foarte bogat şi unul foarte sărac, în cele din urmă, mor. Este un fapt foarte obişnuit, pe care fiecare dintre noi îl va experimenta. Este locul unde toţi suntem egali. Regi, servitori, şefi de state, oameni obişnuiţi, toţi trecem prin această experienţă. Nimeni nu se poate eschiva. Aşa s-a întâmplat şi cu oamenii noştri. Aici însă intervine deosebirea. Unul este dus în Rai, în prezenţa lui Dumnezeu, iar celălalt în iad, în chinul veşnic. Chiar dacă moartea este o experienţă comună, ceea ce urmează după ea sunt consecinţe de natură personală, proprie fiecărui om. Sunt aici câteva elemente pe care Domnul Isus le menţionează pentru a ne arăta ce se întâmplă cu noi în acest eveniment. Mai întâi, bogatul este cel care acum este însetat, şi înfometat. Când erau pe pământ, Biblia ne spune să săracul, pe nume Lazăr, se hrănea cu fărâmiturile de la masa bogatului.

Deci, valorile se schimbă acolo. Ceea ce noi considerăm ca lucruri de valoare aici pe pământ, s-ar putea ca acolo să nu aibă niciuna. Biblia menţionează într-un alt loc că acolo, în noul oraş pe care Dumnezeu îl pregăteşte pentru copii Lui, străzile vor fi de aur. Deci aurul va deveni pavaj, va fi un lucru comun şi nu un material rar.  Şi în cazul celor doi lucrurile s-au schimbat. Acum bogatul este cel care cerşeşte la sărac.  Cred că trebuie să înţelegem un alt lucru aici, lucru pe care Domnul Isus îl spune, şi anume că sentinţa în urma căreia ajungi acolo este irevocabilă. Acolo nu mai poţi face recurs. Orice regret este tardiv, fără valoare.

Acolo este vorba despre justiţia divină, cea care nu mai poate fi coruptă, viciată de noi oamenii. Judecata Lui este dreaptă şi obiectivă. Apoi, mai este irevocabilă şi datorită configuraţie naturale a celor două locuri. Dacă citiţi textul veţi observa ce spune Avraam: între cele două locuri este o prăpastie atât de mare încât nimeni să nu o poată trece.

Poate că aceasta va da un răspuns acelora care cred că odată plecaţi se mai poate interveni, şi se mai poate modifica ceva, sau ca cei rămaşi mai pot face ceva. Cred că Biblia este clară şi categorică în ceea ce ne învaţă.

Un alt lucru cu privire la viaţa de dincolo este acela că atunci toţi se vor pocăi, toţi vor regreta păcatele lor. Mai mult toţi vor deveni propovăduitori ai voii divine. Bogatul, când vede ce I s-a întâmplat cere ca Lazăr să se ducă la fraţii lui. Dar Avraam îi spune că dacă cineva nu crede în Lege şi Prooroci, ceea ce însemna Vechiul Testament, Biblia de atunci, nu va crede chiar dacă va veni cineva din morţi, de ce? Pentru că nu este vorba de dovezi ci de actul de voinţă. Deci cine vrea să creadă va crede prin ceea ce Dumnezeu a dat deja ca informaţie despre El şi despre viaţa noastră.

Dragul eu prieten, în situaţie similară se va afla şi Esau destul de curând.

Dar acum să nu-l judecăm numai pe Esau. Nici Iacov nu a făcut un lucru chiar bun. Să nu uităm că încă înainte de a se naşte Dumnezeu a promis că cel mare va fi slujitorul celui mic. Numai că Iacov nu are răbdare. El nu aşteaptă ca Dumnezeu să lucreze şi să împlinească planurile sale. Aşa cum Avraam făcuse odată, Iacov sare să dea el o mână de ajutor lui Dumnezeu. Aşa că prin şiretenie, înşelăciune, reuşeşte să ia dreptul de întâi născut al lui Esau.

Vedeţi, nici de Iacov, în situaţia în care îl vedem acum, pentru că se va schimba, nu suntem foarte departe. Iacov gândeşte că trebuie să facă tot ce se poate pentru a obţine ce vrea. El se gândea că atâta vreme cât poate să-şi poarte singur de grijă nu are nevoie de Dumnezeu.  El s-a simţit pe deplin capabil să aibă singur grijă de sine. În ceea ce priveşte standardele umane, Iacov poate fi considerat un om de succes, poate un viitor strălucit om de afaceri, ceea ce se va dovedi a fi o previziune corectă. Însă, mai înainte ca lucrul acesta să se întâmple, Iacov trebuie să treacă prin şcoala unchiului Laban. Cred că vă mai amintiţi de Laban, chiar am insistat să reţineţi numele lui.

Aici este un punct în care Iacov se crede deştept fără să bănuiască ce va urma.

v.33,34 Şi Iacov a zis: ,,Jură-mi întîi.’’ Esau i-a jurat, şi astfel şi-a vîndut dreptul de întîi născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pîine şi ciorbă de linte. El a mîncat şi a băut, apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întîi născut.

Cred că nu se poate descrie mai bine situaţia lui Esau decât prin aceste cuvinte:

Esau şi-a nesocotit dreptul de întâi născut. Sau, cu alte cuvinte, a dispreţuit dreptul de întâi născut. Cred că a făcut o mare greşeală aşa cum sunt mulţi cei care o repetă. Vedeţi, nu este vorba numai de a dispreţui ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ci de a-L dispreţui chiar pe cel ce ţi-a făcut darul respectiv.

Poate că unii se vor gândi aici  că, de fapt, Esau nu a făcut decât să împlinească ceea ce Dumnezeu deja profeţise. În astfel de situaţii, eu cred că este vorba doar de omniscienţa lui Dumnezeu. Adică Dumnezeu ştie, fără să influenţeze alegerile noastre, ceea ce vom face. Aceasta cred că s-a întâmplat în cazul lui Esau. Nu cred că Dumnezeu a influenţat în vreun fel decizia lui Esau, ci doar a prevăzut-o cu mult timp înainte ca ea să se întâmple.

Din păcate, sunt mulţi oameni în această situaţie. Sunt mulţi cei care asemenea lui Esau dispreţuiesc darurile şi binecuvântările pe care le dă. Atunci nu este greu pentru Dumnezeu să spună care va fi viitorul lor. Sunt creştini care vin în biserică dar nu sunt cu adevărată preocupaţi de creşterea lor spirituală, de maturizare. Observaţi, eu nu vorbesc despre creştere în cunoaşterea intelectuală a credinţei ci despre acel proces de creştere în care suntem tot mai puţin noi şi tot mai mult asemenea Domnului Isus. Este tot mai puţin ceea ce vrem noi şi tot mai mult ceea ce vrea El. Întâmplarea lui Esau este asemenea uneia în care, un om găseşte prin pod o Biblie de familie ce aparţinuse străbunicului lui, o piesă rară, foarte preţioasă pentru orice colecţionar. Dar, el nu ştie ce să facă cu ea, şi fiindcă nu-l interesează o dă pe un preţ de nimic.

Cartea aceea ar fi fost de două ori preţioasă pentru El dar nu a vrut să admită acest lucru. Străbunicul lui avusese cel mai frumos exemplar al Bibliei, pentru că fusese pasionat de ea. Dar nepotul nu avea nici un interes în cele sfinte.

Dragii mei, suntem noi oare conştienţi de onoare pe care Dumnezeu ne-a făcut-o integrându-ne în familia lui? Alegerile, atitudinile noastre reflectă oare interesul nostru pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu? Sau, datorită unor plăceri minore, pentru că nu suntem interesaţi de ceea ce Dumnezeu a investit în noi dăm cu piciorul acestor binecuvântări.

Aduceţi-vă aminte de cuvintele Domnului Isus cu privire la omul bogat şi la săracul Lazăr. Oare ce viitor ne aşteptă? Stă în puterea ta să fie cel pe care ţi-l doreşti!

Amin