Itinerar Biblic Ep.26 Geneza cap.19

 

Rezumat

Dreptatea lui Dumnezeu solicită pedepsirea păcatului. Stricăciunea strigătoare la cer a celor două cetăţi, Sodoma şi Gomora au ajuns înaintea Domnului. De acum trebuia să intervină. Dacă dreptatea solicită judecata, pedeapsa, dragostea lui Dumnezeu este la fel de mare şi oferă soluţia salvatoare.

Neprihănitul nu este judecat şi pedepsit laolaltă cu cel păcătos. Este un act de justiţie divină, este îndurare, este dragoste din partea lui Dumnezeu.

Astăzi o lecţie despre dreptate divină dar şi despre îndurarea lui Dumnezeu.

 

Dragi prieteni, capitolul 18 pe care l-am studiat prin mila lui Dumnezeu, a fost un capitol pregătitor pentru lecţia de astăzi. Am avut imaginea unei relaţii impresionante existentă între Avraam şi Dumnezeu. Apropierea pe care ne-o prezintă cuvântul lui Dumnezeu dintre Avraam şi Dumnezeu ne ajută să înţelegem posibila dimensiune a relaţiei pe care omul o poate avea cu Dumnezeu. Avraam era deja un prieten căruia Dumnezeu îi încredinţează planurile Sale iar Avraam un prieten care cere cu insistenţă la Dumnezeu îndurare pentru o cetate plină de stricăciune. Cred că este o imagine ce trebuie să revoluţioneze întreaga noastră concepţie despre modelul relaţiei pe care trebuie să o avem cu Dumnezeu. Mie nu mi se pare a fi vreo urmă de convenţionalism aici. Conversaţia, apropierea, căldura cuvintelor, atitudinea, sunt elementele unei relaţii obişnuite între doi apropiaţi, între doi prieteni.

Aici poate ajunge fiecare dintre noi. Domnul Isus spune la un moment dat: Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpînul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.

Noi putem ajunge la această relaţie cu Dumnezeu. Este una din cele două variante pe care le avem.

Cea de a doua este cea aleasă de oamenii din Sodoma şi Gomora. Problema este că aceasta duce la distrugere.

Să vedem deci ce învăţăm din acest capitol 19 unde a ajuns cu studiul nostru.

v.1 Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat pînă la pămînt.

Cei doi îngeri au plecat de la Avraam şi s-au îndreptat către Sodoma. În poarta cetăţii se întâlnesc cu Lot. Trebuie să semnalez aici că potrivit obiceiurilor vremurilor şi locului, cei ce stăteau la poarta cetăţii erau judecătorii, bătrânii cetăţii. Deci Lot nu numai că s-a mutat lângă cetate, dar încet, încet s-a implicat şi în viaţa ei. A intrat în politica ei şi iată acum Lot este unul din judecătorii cetăţii.

v.2 Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîine vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.’’ ,,Nu’’, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă.’’

Iată din obiceiul ospitalităţii orientale. Lot îi invită pe cei doi vizitatori să intre la el în casă să-şi spele picioarele.

v.3 Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat.

Acum cei doi au parte de un al doilea ospăţ. Prima dată Avraam le întinde o masă bogată, iar acum Lot.

Când cei doi au spus că vor să doarmă în stradă ei de fapt au atins un punct sensibil. Lot imediat le spune că nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Viaţa lor nu ar mai fi valorat nimic dacă ar fi făcut acest lucru. Dragii mei câte locuri nu sunt asemenea Sodomei şi Gomorei astăzi. În câte oraşe mai poţi să circuli noaptea fără să te temi pentru viaţa ta? Oare nu ne spune nimic lucrul acesta?

Statutul moral al acelor oraşe era foarte scăzut. Nici noi nu cred că ne putem lăuda cu unul mai crescut. Dar să vedem despre ce este vorba:

v.4,5 Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au  chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu  ei.’’

Cred că această scenă relevă foarte bine ceea ce se petrecea cu acei oameni, gradul de decădere la care ajunseseră. Păcatul pe care ei doreau să-l săvârşească acum poartă numele de sodomie. Este un păcat cumplit şi o urâciunea înaintea Domnului. Cât de trist este că biserici moderne încearcă să găsească scuze pentru acest păcat şi caută dezvinovăţirea celor ce-l practică. Nu cred că este potrivită o asemenea atitudine. Atâta timp cât Dumnezeu condamnă ceva, noi să găsim scuze!

Cred că o biserică care nu condamnă ceea ce condamnă Dumnezeu este o biserică ce nu mai are legătură cu Dumnezeu, este o biserică ce nu este departe de cei pe care îi încurajează.

Cred că atunci când Lot s-a dus în Sodoma el nu a ştiut foarte bine ce fel de oraş este acesta în are a venit. Ajuns aici însă a fost cu neputinţă să nu observe perversiunea care domnea în acel oraş. Aceasta a fost atmosfera în care au crescut copii lui, fetele şi ginerii lui. Păcatul acestor oameni a fost atât de mare că Dumnezeu a trebuit să intervină şi să distrugă oraşul.

Doresc acum să atrag atenţia asupra unui lucru. Astăzi este o anumită atitudine faţă de păcat, atitudine nu cu mult diferită de cea de atunci. Lumea modernă a trasat o linie gri în ceea ce priveşte păcatul. Nu mai este acea linie neagră care delimita clar păcatul de neprihănire. Biserica a acceptat compromisurile şi este foarte grav acest lucru. Astăzi sunt biserici de homosexuali, biserici care au preoţii şi  pastorii lor.

Prieteni dragi, Dumnezeu nu acceptă aşa ceva. Nu a acceptat acest lucru în cazul Sodomei şi Gomorei, mă îndoiesc că a face-o astăzi.

Cred că o greşeală a zilelor noastre este aceea că oamenii vin la Biserică, se predau Domnului, încep o viaţă nouă cu Domnul Isus, dar nu renunţă la păcatele vechi. Ori, Dumnezeu spune că este ceva imposibil. Aşa ceva nu se poate. Sodoma este un exemplu în acest sens. Eşti fie cu Dumnezeu şi renunţi la păcate, fie cu păcatele şi în duşmănie cu Dumnezeu. Aici nu există cale de mijloc. Pavel întreabă următorul lucru:

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţeascăharul? Nicidecum! Noi, care am  murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

Ideea că poţi fi creştin şi cu toate acestea să întreţii păcatul în viaţa ta este o mare înşelăciune, o mare greşeală.

Acum nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Eu nu vreau să spun că cei care sunt creştini, cei care doresc să trăiască după învăţăturile Mântuitorului nostru nu mai au păcate. Diferenţa este că e nu mai găsesc plăcere în păcate. Pentru ei, păcatul este acum o urâciune, la fel cum este pentru Dumnezeu. Ei se luptă să scape de aceste păcate. Pe măsură ce relaţia lor cu Dumnezeu se întăreşte ei renunţă la mai multe păcate, şi pe măsură ce tot mai multe păcate sunt îndepărtate, relaţia cu Dumnezeu se întăreşte. Este deci o viaţă în care plăcerea este de a fi după voia lui Dumnezeu şi nu de a mai cocheta cu păcatul.

Dar să ne întoarcem la Sodoma şi Gomora. Oamenii acestor oraşe trăiau numai pentru plăcerile lor. Ei îl ignorau pe Dumnezeu. De aceea aceste oraşe sunt distruse.

Acum, să nu înţelegeţi că avem de a face cu un Dumnezeu primitiv în cartea Geneza şi unul mai bun, mai tolerant, în zilele noastre. Este acelaşi Dumnezeu. Principiile Lui nu s-au schimbat. Este adevărat că Domnul Isus I-a primit pe păcătoşi la El, dar odată ce au intrat în legătură cu El, ei nu au mai fost aceeaşi. Însă, vedeţi. şi aici este vorba de voia omului. El ne dă posibilitatea să alegem. El nu face presiuni asupra noastră. Nu ne forţează să-L acceptăm. El se apropie în dragoste şi ne lasă pe noi să alegem. Am întâlnit oameni care au spus că ei doresc ca Dumnezeu să-I forţeze să se supună Lui. El nu va face niciodată aceasta. Este vorba despre alegerea noastră. Niciodată Dumnezeu nu va forţa pe cineva să-l accepte. El oferă în schimb tuturor oamenilor posibilitatea de a intra într-o relaţie cu El. Dar atunci când cineva intră în această relaţie cu Dumnezeu el nu mai rămâne la fel. Prostituata, vameşul şi mulţi alţi oameni, atunci când au venit la Domnul Isus au fost schimbaţi. Şi-au schimbat comportamentul, şi-au schimbat modul de viaţă au devenit alte persoane. Aceasta se întâmplă cu oricine are o întâlnire reală cu Mântuitorul.

Dragii mei, noi trăim într-o lume nouă, dar ea nu se deosebeşte prea mult de Sodoma şi Gomora.

v.6,7 Lot  a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el, şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!

Bărbaţii din Sodoma şi Gomora erau afară, în stradă cerând ca oaspeţii lui Lot să fie scoşi afară la ei. Lot priveşte lucrul acesta ca o răutate. El cunoştea foarte bine ce se petrecea cu acei oameni. Ştia care este problema lor. Nu era vorba de o nouă moralitate aici ci de vechiul păcat al omului.

v.8 Iată  că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.’’

Lot se simte responsabil pentru cei pe care îi are sub acoperiş. De fapt aceasta era o regulă în orient, regulă care funcţionează şi astăzi în mai multe ţări din orient. Gazda este gata de orice sacrificiu pentru binele oaspeţilor ei. Şi în acest caz, Lot este gata să sacrifice pentru protecţia musafirilor săi.

v.9 Ei au strigat: ,,Pleacă!’’ Şi au zis: ,,Omul acesta  a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.’’ Şi împingînd pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa.

Se pare că oamenii din Sodoma nu era foarte încântaţi de ascensiunea politică a lui Lot. Pentru ei era un străin care dorea putere. Poate ceea ce îi deranja era şi faptul că Lot avea totuşi opinii diferite de ale lor. De aceea par decişi să termine cu el. Poate că aşa s-ar fi şi întâmplat dacă nu ar fi intervenit musafirii lui Lot.

v.10,11 Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei, i-au lovit cu

orbire, de la cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.

Musafirii lui Lot nu erau oameni obişnuiţi. Ei era trimişii lui Dumnezeu, de aceea aveau şi o putere deosebită. Dacă ei nu ar fi intervenit, Lot şi toată casa lui ar fi fost distrusă.

Acum ne este arătat scopul venirii acelor oameni la familia lui Lot.

v.12-14 Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate-I din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că  a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.’’ Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă’’, a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea.’’ Dar ginerii lui credeau că glumeşte.

Lot este pus acum într-o situaţie foarte dificilă. El se afla de ceva ani buni în Sodoma şi deja se obişnuise să tolereze comportamentul acelor oameni chiar dacă îl considera un comportament păcătos. Fii şi fiicele lui au crescut în acest mediu şi se pare că se căsătoriseră deja cu oamenii acelor locuri. Când primeşte avertizarea din partea lui Dumnezeu cu privire la distrugerea cetăţii, el se duce la ginerii săi pentru a-I scoate din cetate. Dar, vedeţi, oamenii aceia pierduseră orice teamă că ceva li s-ar putea întâmpla. Ei se considerau deja deasupra oricărui pericol. Apoi, poate nici mărturia lui Lot nu mai era atât de puternică. Şi el trăise ca unul din ei. Poate că nu a avut aceleaşi obiceiuri, dar nici diferenţe prea mari nu au fot, iar acum el venea ca un profet, ca un trimis al lui Dumnezeu? Cine se credea el? Ginerii lui Lot încep să râdă de el. Lot a ajuns în acel loc fără să fie voia lui Dumnezeu. În timpul pe care l-a petrecut acolo nu s-a străduit prea mult să depună o mărturie despre Dumnezeu. Acum culegea roadele.

După cum o să vedeţi, consecinţele sunt groaznice şi problemele nu se termină aici. Principiul pe care doresc să-l ţinem minte aici este că dacă ne pretăm la acelaşi mod de viaţă ca al celor pe care vrem să-I câştigăm pentru Domnul, nu trebuie să ne aşteptăm la rezultate pozitive. Ele nu vor veni niciodată.

Cred că ceea ce se întâmplă cu Lot este un exemplu elocvent.

Să ne amintim ce spune apostolul Petru cu privire la aceste evenimente:

A osîndit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi, (căci neprihănitul acesta care locuia în  mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite)

Aceste cuvinte le găsiţi în a doua Epistolă a lui Petru a capitolul 2, versetele 6-8.

Prieteni dragi eu unul nu cred că Lot s-a bucurat vreodată cu adevărat de şederea lui în Sodoma. Acum când trebuie să plece, nu poate să plece decât cu cele două fiice nemăritate şi cu soţia lui.

v.15,16 Cînd s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.’’ Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia  să-l cruţe, l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.

Dumnezeu avea milă faţă de Lot şi îl cruţă de la această distrugere. Cred că această indulgenţă a lui Dumnezeu cu privire la Lot vine din faptul că el l-a urmat pe Avraam şi s-a încrezut totuşi în Dumnezeu. Dumnezeu nu lasă niciodată nimic nerăsplătit. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu trimite cei doi îngeri pentru a-l scoate pe Lot din cetate.

v.17 După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa la munte; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.’’

v.18 Lot le-a zis: ,,O, nu, Doamne!

v.19 Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot  să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.

v.20 Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică… O! de aş putea să fug acolo… e aşa de mică… şi să scap cu viaţă!’’

Lot era deja unul obişnuit cu viaţa în cetate. Nu vrea să fugă pe munte ci într-o altă cetate. Această cetate se numea Ţoar. Dumnezeu îngăduie ca el să intre în această cetate, dar după cum veţi vedea nu înseamnă sfârşitul problemelor sale.

Acum că Lot este scos din cetate începe judecata celor două cetăţi. Dumnezeu distruge cele două cetăţi, Sodoma şi Gomora iar nouă ni se spun două lucruri, unul legat de soţia lui Lot şi celălalt legat de fiicele lui.

Iată ce spune versetul 26:

v.26 Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stîlp de sare.

Versetul acesta a creat destule neînţelegeri cu privire la motivul pentru care soţia lui Lot a privit înapoi. Eu cred că este vorba aici de două motive. Mai întâi cred că  a privit înapoi pentru că nu a fost deloc dorinţa ei să părăsească Sodoma. Ei îi plăcea acolo. Îl iubea pe soţul ei dar îi plăcea şi în Sodoma. Probabil avea multe cunoştinţe acolo, prieteni, fusese implicată în mai multe acţiuni iar acum a trebuit să părăsească totul. Ea plecase cu trupul de acolo, dar mintea şi inima ei erau tot în Sodoma.

Cred că aceasta este o lecţie bună pentru noi. Îi aud pe mulţi creştini spunând că ar vrea să vină Domnul, să judece pământul şi să se termine cu pământul acesta. Nu spun că nu este o dorinţă legitimă. Fiecare creştin ar trebui să aştepte ziua în care va veni Domnul Isus. Acesta este de acum sensul vieţii noastre. Venirea Lui înseamnă acea plăcută reunire cu Dumnezeu şi cu toţi cei care au crezut în El şi au făcut voia Lui. Dar ceea ce mă îngrijorează este că cei care doresc această venire a Domnului nu trăiesc ca şi cum ar dori lucrul acesta din toată inima. Este dificil să-i faci să-şi părăsească locuinţele când este program de biserică, mai ales când televizorul a ajuns atât de popular.

Soţiei lui Lot i se rupea inima după lucrurile pe care le lăsase în urmă pentru că era foarte legată de ele. Acum am o singură întrebare prietene, pentru tine?  Cât de ataşat eşti tu de lucrurile pe care le ai ?

Să  ştii că şi eu mi-am pus această întrebare de multe ori. Sincer fiind, nici mie nu mi-ar fi uşor să las toate lucrurile pe care le am. Nu mi-ar fi uşor să las în urmă prietenii, pe cei dragi ai mei. Apoi, este această lucrare radio pe care vreau să o continui. Dar vreau, de asemenea să fiu în stare atunci când El mă va chema să pot merge la el fără nici un regret după lucrurile care mi le-a dat pentru o vreme spre folosinţă.

Cel de al doilea motiv pentru care, cred eu, soţia lui a întors capul este necredinţa ei în ceea ce a spus Dumnezeu. Dumnezeu a spus: “Pleacă şi nu mai întoarce capul înapoi.” Observaţi că Lot nu a întors capul. El l-a crezut pe Dumnezeu. Dar soţia lui nu a crezut ceea ce îi spusese Dumnezeu şi de aceea  este prefăcută într-un stâlp de sare.

Acum vreau pur şi simplu să ocolesc versetele 31 până la 38 care vorbesc despre păcatul fetelor lui Lot pentru că este o imagine sordidă. Este o consecinţă drastică a unei alegeri pripite şi împotriva voii lui Dumnezeu, alegere pe care Lot a făcut-o. Sufletul lui a fost izbăvit dar cred că mare durere a avut în ceea ce priveşte familia lui. Cred că Lot constituie o bună exemplificare a ceea ce spune Biblia că unii “vor fi mântuiţi dar ca prin foc.” Familia lui s-a desprins cu obiceiurile acelei loc în care a trăit şi poate că nici exemplul lui nu a fost unul potrivit. Sunt mulţi creştini care se miră de ce copii lor nu le calcă  pe urme. Cred că Lot şi istoria lui sunt o bună explicaţie. Uneori micile compromisuri pe care le face distrug mărturia noastră în faţa familiei. Atunci nu este deloc greu pentru copii să se îndoiască de credinţa noastră şi apoi să devină nişte răzvrătiţi.

Dar l-am cam părăsit pe Avraam. Care este reacţia lui Avraam faţă de acest eveniment? Versetele 27 si 28:

v.27,28 Avraam s-a sculat  a doua zi dis de dimineaţă, şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor.

Când s-a uitat Avraam spre locul unde era Sodoma, inima lui s-a întristat. Nu ştiu dacă ştia sau nu că Lot a scăpat. A auzit probabil mai târziu despre aceasta. Nu cred că tristeţea lui a fost pentru altceva decât pentru oamenii care au pierit atunci. El nu avea nici o investiţie acolo, nu stăpânise nici un metru de pământ, după care să-I pară rău, dar îi părea rău pentru acei oameni care pieriseră în urma stricăciunii lor.

Vă aduceţi aminte că Biblia spune în prima Epistolă a lui Ioan : “Nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume.” Uneori predic un mesaj pe care eu l-am întitulat : “Instantanee din Sodoma “. Pentru aceasta îmi aleg diferiţi ghizi. Mai întâi privesc Sodoma prin ochii lui Lot. Sunt convins că El a avut o percepere greşită în ceea ce priveşte acest oraş. Apoi  privesc Sodoma prin intermediul soţiei lui Lot. Ea era îndrăgostită de acest oraş. Un alt ghid este Avraam însuşi. Şi el avea un punct de vedere în ceea ce priveşte Sodoma. În cele din urmă, este rândul lui Dumnezeu să ne prezinte acest oraş aşa cum îl vede El.

Este destul de trist că biserica de astăzi nu priveşte păcatul Sodomiţilor cum îl priveşte Dumnezeu. De fapt, nu numai în acest caz, dar şi în ceea ce priveşte alte păcate, din păcate Biserica a împrumutat moralitatea societăţilor.

Doresc să înţelegeţi că nu tot ceea ce o societate promovează este greşit. Sunt necesare legile pe care o  societate le promovează deoarece ele sunt menite să protejeze cetăţenii acelei societăţi. Însă, nu tot ceea ce promovează o societate este bun. Sunt aspecte în care nu numărul celor ce îmbrăţişează o ideea, o face validă. Să nu uităm de exemplu nazismul şi efectele pe care le-a avut. Asemănător este şi cazul comunismului. Chiar dacă au avut un mare număr de adepţi şi susţinători, acestea constituie pete negre în istoria şi conştiinţa acestei lumi.

De asemenea eu nu spun aici că Biserica ar trebui să înceapă mişcări de insurecţie sau să treacă la proteste violente. Este vorba de poziţia pe care Biserica trebuie să o ocupe în ceea ce priveşte mărturia ei. Biserica trebuie să fie mereu preocupată de prezentarea unei mărturii prin viaţa membrilor ei, prin luările de cuvânt, prin informările pe care le face sau prin teologia pe care o promovează. Dar cred că foarte importantă este mărturia personală a fiecărui membru al Bisericii.

Deci, dragul meu prieten, cred că lecţia pe care o învăţăm aici este foarte importantă. Alegerile pe care le facem influenţează foarte mult nu numai vieţile noastre dar şi ale celor de lângă noi. Lucrurile materiale, confortul, pot constituii piedici serioase în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu. Lot, soţia lui, fiicele lui, fac parte parcă dintr-o istorie cu conţinut dramatic. Eu cred că este o lecţie din care fiecare trebuie să învăţăm. Este o provocare în ceea ce priveşte valorile pe care  le fixăm. Este o provocare în ceea ce priveşte ascultarea de Dumnezeu. Este o provocare în ceea ce priveşte mărturia noastră.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu să ne  lumineze în tot ceea ce ţine ca viaţa noastră să fie după voia Lui.