Itinerar Biblic Ep.25 GENEZA cap. 18:1-33

 

Iată, dragi ascultători că am ajuns la capitolul cu numărul 18 din cartea Geneza. Încă mai sunt 32 de capitole din această carte a Bibliei. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să trecem prin toate, dar scopul nostru nu este doar să parcurgem un număr de capitole, ci să învăţăm ceea ce Dumnezeu cu dragoste ne transmite fiecăruia. Sfinţirea, neprihănirea vin în urma încrederii noastre crescânde în Dumnezeu pe care îl cunoaştem tot mai bine prin intermediul Cuvântului Său. Din ceea ce am văzut până acum Dumnezeu ni se înfăţişează ca un tată iubitor, atent şi grijuliu cu cei care îl recunosc ca tată. Avraam este un personaj cu totul aparte în aceste relatării, impresionant nu numai prin credinţa lui în Dumnezeu dar şi prin umanitate lui în ceea ce priveşte greşelile pe care le face. Deci, Avraam nu este un super-erou, unul rupt de realitate, un personaj de roman SF, ci un om normal, un om cu merite dar şi cu părţi slabe, unul de la care avem multe de învăţat.

Acest capitol 18 prezintă câteva lucruri care deja, sub o formă sau alta au

intrat în conştiinţa umanităţii. Provocare deosebită apare aici în ceea ce priveşte modul în care alegerile pe care le facem afectează vieţile noastre.

Am început să vorbim data trecută despre acest lucru dar aici ne întâlnim deja cu exemple concrete. Dar să ne apropiem de textul Bibliei şi să vedem ce ne spune el:

v.1,2 Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei

bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat pînă la pămînt.

Avraam este de acum un om bătrân chiar şi după standardele acelor vremi  când media de viaţă era mult mai ridicată. Corturile lui erau lângă stejarii lui Mamre în partea de sud a ţării. Acolo este vizitat de trei persoane. Avraam era un foarte bun ospitalier:

v.3,4 Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece rogu-Te, pe lîngă robul Tău. Îngăduie să se aducă puţină apă ca să vi se spele picioarele, şi odihniţi-vă sub copacul acesta.”

Desigur pentru noi acest model de ospitalitate pare foarte neobişnuit. Este destul de greu să spui unui străin să intre la tine în casă şi să-i speli picioarele. Se pare însă că acesta este unul din cele mai vechi obiceiuri pe care le cunoaştem. Vă aduceţi minte de Cina cea de taină, în care Domnul Isus spală picioarele ucenicilor. Cred că este un adevăr spiritual aici foarte însemnat. Cred că acest obicei despre care ni se vorbeşte aici este la fel de răspândit cum este obiceiul, ca atunci când intri în casa cuiva să-ţi scoţi pălăria. În acele timpuri ei nu-şi scoteau învelitorile capului dar îşi scoteau încălţămintea şi îşi spălau picioarele. Acesta era modul de exprimare a ospitalităţii. Cred că fiecare dintre noi poate aprecia ce înseamnă ca după o călătorie lungă prin praf şi soare că te invite cineva să stai la umbră şi să poţi să-ţi scoţi încălţămintea din picioare şi să le speli. Cred că era un obicei cu o mare valoare practică. Oricum, Avraam dă dovadă de adevărată ospitalitate faţă de aceşti oameni.

v.5-8 „Am să mă duc să iau o bucată de pîine, ca să prindeţi la inimă, şi  după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.”  „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.” Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lîngă ei, sub copac, şi le-a slujit pînă ce au mîncat.”

Nu ştiu dacă mai este cineva care să procedeze la fel. Eu unul nu cunosc pe nimeni. Observaţi cât promite de puţin la început şi ce aduce pe urmă. El le spune vizitatorilor să stea să mănânce o bucată de pâine iar apoi face un adevărat ospăţ.

Nu ştim dacă Avraam a intuit în vreun fel cine sunt aceşti musafiri dar se pare că nu erau orice musafiri. În Noul Testament ni se sugerează că ei sunt îngeri ai Domnului. Cel puţin aşa suntem informaţi în Epistola către Evrei capitolul 13 versetul 2:” Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi căci unii prin ea au găzduit fără să ştie pe îngeri…” Bun sfat nu-I aşa?

v.9,10 Atunci ei i-au zis: ,,Unde este nevastă-ta Sara?’’ ,,Uite-o în cort,’’ a răspuns el. Unul dintre ei a zis: ,,La anul pe vremea  aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.’’ Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.”

Nici atunci şi nici acum, în ţările din orient, femeii nu-I este îngăduit să stea la masă cu musafirii, mai ales dacă sunt bărbaţi. Dar acum musafirii întreabă de Sara. Ei întăresc promisiunea că ea va avea un fiu.

Sara însă asculta din spatele cortului şi are o reacţie la fel cu a lui Avraam, dar de o altă factură. Ea râde, dar nu cum a râs Avraam, de bucurie, ci din neîncredere.

v.11,12 Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă şi Sarei nu-i mai venea rînduiala femeilor. Sara a rîs în sine, zicînd: ,,Acum cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.”

Întrebarea pe care o pune Sara denotă lipsa ei de încredere. Ea se gândeşte că este ceva mult prea bun pentru ea. Nu I se poate întâmpla ei.

Trebuie să recunoaştem că este o reacţie pe care şi noi o avem de multe ori. Dumnezeu este atât de bun cu noi încât ne vine să râdem de noi, de bucurie, sau poate chiar din neîncredere.

v.13-15 Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a rîs Sara, zicînd: „Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrînă?  Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul  pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” Sara a tăgăduit, şi a zis: „N-am rîs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai rîs.”

            Sara se teme de cuvintele Domnului şi nu recunoaşte ce a făcut.

Acum, ne apropiem de un pasaj foarte important. O lecţie pe care trebuie să o urmărim cu atenţie.

v.16 Bărbaţii aceia s-au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.

Mai întâi trebuie să spun că Avraam nu avea o poartă a casei până unde să îi conducă, dar cu siguranţă a mers cu ei o bucată de drum. Este interesant cât de bine se vede în această ţară, la mari distanţe. În zilele senine se poate vedea cu uşurinţă de la Ierusalim la Betleem, de la ruinele vechii cetăţi Samaria până la Marea Mediterană şi la Marea Galileii. Muntele Hermonului se poate vedea aproape din toate poziţiile. Deci, vizitatorii îşi îndreaptă privirile către Sodoma şi Gomora.

v.17,18 Atunci Domnul a zis: ,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.”

Dumnezeu nu a spus nimic lui Avraam despre ce avea să facă cu Sodoma şi Gomora.  Nu a spus că vrea să le distrugă.

Dar acum este momentul în care Dumnezeu o face. Observaţi motivul pentru care îi spune lui Avraam acest lucru. Pentru că Avraam va ajunge un neam mare. Pentru Dumnezeu Isaac era deja născut, era deja o seminţie. Ştia că Avraam avea să aibă o mare influenţă. Noi, în cele din urmă, eu vorbitor, şi tu dragul meu ascultător, suntem influenţaţi de Avraam.

v.19 „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit’’…

Cum priviţi ceea ce spune Dumnezeu despre Avraam? Nu v-ar face plăcere ca un om să gândească astfel despre dvs.? Dar Dumnezeu? Cred că oricine şi-ar dori să audă aceste cuvinte din partea lui Dumnezeu.

Acum urmează ceea ce vrea Dumnezeu să facă cu Sodoma şi Gomora.

v.20,21 Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea, Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine şi dacă nu

va fi aşa, voi şti.”

Este interesantă această poziţie pe care o adoptă Dumnezeu. Credeţi că nu ştia Dumnezeu ce era în inima acelor oameni din Sodoma şi Gomora? Dar Dumnezeu mai aşteaptă. Se apropie el Însuşi de ei, poate se vor schimba. Poate că dacă Dumnezeu nu ar fi vorbit cu Avraam despre ceea ce avea să facă Avraam ar fi crezut că este un Dumnezeu răzbunător, unul căruia nu-I pasă de nimeni. Dar Dumnezeu se arată a fi un Dumnezeu milos, plin de dragoste care pedepseşte cu durere atunci când trebuie să o facă.

De multe ori Dumnezeu ne spune care sunt planurile lui, care sunt aşteptările Lui, pentru că nu avem de unde să ştim altfel, cunoştinţele noastre sunt limitate.

Odată ce Avraam îi face  o imagine cu privire la ceea ce se petrece acolo, începe să pledeze înaintea lui Dumnezeu.

v.23-25 „Avraam s-a apropiat, şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi  soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?”

            Primul lucru care îi vine în minte lui Avraam este cel legat de Lot. Vă mai aduceţi aminte câte probleme a avut din pricina acestui nepot al său? El l-a mai salvat pe Lot odată. Acum este din nou în pericol. Cred că Avraam s-a îngrijorat de multe ori cu privire la relaţia lui Lot cu Dumnezeu. Dar consideră totuşi că Lot este unul care are o relaţie bună cu Dumnezeu. Frumos gând din partea lui Avraam. Astăzi sunt mai mulţi cei care au o părere mai puţin bună despre semenii lor. Cred că Avraam se aştepta să fie mai mulţi oameni neprihăniţi în Sodoma şi Gomora. El nu putea crede că Dumnezeu va distruge pe cel neprihănit împreună cu cel stricat, cel păcătos. Credinţa lui era bună pentru că aşa stau lucrurile. Dumnezeu este un Dumnezeu drept. El nu poate distruge pe cel bun împreună cu cel rău, dar nici nu poate lăsa pe cel rău nepedepsit. Atunci când a fost vorba despre potop, Dumnezeu nu a făcut o judecată globală ci  l-a salvat pe cel neprihănit. La fel se va întâmpla şi acum.

Cred însă că aceasta ar trebui să fie o lecţie pentru noi oamenii. Trebuie să înţelegem de aici că dacă El este un Dumnezeu drept în ceea ce priveşte izbăvirea celui neprihănit, El trebuie să fie drept în pedepsirea celui păcătos.

Avraam începe negocierea cu Dumnezeu de la cincizeci de persoane.

Dumnezeu nu distruge cetatea pentru cinzeci de persoane.

v.26 Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”

Avraam merge mai departe: Dacă sunt numai 45 de persoane neprihănite? Va distruge Dumnezeu oraşul in pricina acelor persoane?’  Dumnezeu nu distruge oraşul dacă sunt 45 de neprihăniţi acolo.

Avraam prinde curaj şi mai negociază pentru cinci. Dacă sunt numai 40? Va distruge Dumnezeu oraşul dacă vor fi 40 de neprihăniţi în el. Nu, nu o va face.

Dar Avraam devine mai insistent. Dacă sunt mai puţini? Dacă sunt numai 30.

Dacă sunt numai 20 de oameni neprihăniţi acolo?

v.31 Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.’’ Şi Domnul a zis: ,,N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”

Dar Avraam trage mai aproape şansele pentru aceste oraşe.

v.32 Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.’’ Şi Domnul a zis: ,,N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.’’

Acum Avraam este liniştit. Nu se poate ca în acele mari cetăţi să nu fie cel puţin zece oameni neprihăniţi.

Dar ce este cu aceste cetăţi ale Sodomei şi Gomorei? Tot ce am aflat până acum despre ele ne vine tot dintr-un episod legat de Lot. Mai ţineţi minte cred că Lot a fost implicat într-un război dintre împăraţii estului şi cei ai Sodomei şi Gomorei. Aceste cetăţi se pare că erau localizate în câmpia Mării Moarte, mai precis în partea de sud a acesteia. Alte cetăţi care mai făceau parte din aceeaşi regiune erau cetăţile Adma şi Ţeboimul. Ele formau metropolele câmpiei Iordanului.

Cu toate că cetatea Sodomei era recunoscută pentru stricăciunea ei, această cetate a fost aleasă de Lot pentru a locui în ea după ce s-a separat de Avraam. Poate că motivul lui Lot a fost pământul foarte fertil din jurul cetăţii.

În ceea ce priveşte stricăciunea morală a acestor cetăţi trebuie să spun că ele au ajuns recunoscute pentru stricăciunea care era în ele. Biblia le aminteşte mereu ca exemplu al stricăciunii şi al judecăţii lui Dumnezeu. Una din practicile lor a rămas peste veacuri ca o denumire generică pentru homosexualitate. Sodomia, era o practică sexuală nenaturală între bărbaţi.

Cam aceasta era situaţia cu Sodoma şi Gomora. De fapt,  o să vedem mai încolo puţin cât de mare este stricăciunea acestor oameni.

v.33 „După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.”

Avraam a terminat negocierea lui la cifra de zece persoane. Cred că o întrebare legitimă este, de ce nu a coborât sub acest număr?  Eu cred că El se temea totuşi ca Lot să nu fie pierdut. Chiar dacă Avraam ar fi pledat pentru un singur om, eu cred că Dumnezeu ar fi spus: Dacă este un singur om neprihănit în cetate, îl voi scoate afară din cetate pentru că nu voi distruge pe cel neprihănit împreună cu cel rău. Cred că aceasta este ceea ce I-ar fi spus Dumnezeu.

Adevărul este că era un om neprihănit în cetate – Lot. Eu unul nu cred că era nici pe departe asemenea lui Avraam, dar se pare că nici nu pierduse credinţa lui în Dumnezeu. Vedeţi, noi nu avem toate datele aşa cum le are Dumnezeu. Atunci când Lot s-a separat de Avraam şi s-a îndreptat către Sodoma şi Gomora, ne-am gândit probabil că s-a pierdut. Dar harul lui Dumnezeu este întotdeauna mai mare decât ne putem noi închipui. Mijloacele lui Dumnezeu sunt mult mai complexe decât ale  noastre. El vede acolo unde noi nu putem să vedem sau să ajungem, la inima omului. Noi evaluăm, judecăm oamenii după aspecte evidente, lucruri pe care noi le vedem în viaţa lor. Ceea ce nu reuşim noi să vedem de multe ori este motivaţia din spatele acţiunii. Cred că dacă a reuşi să vedem aceste lucruri multe din atitudinile noastre s-ar schimba.

Îmi amintesc despre o întâmplare povestită de un prieten. Odată călătorea cu autobuzul care era destul de aglomerat la acea oră. La un moment dat a urcat o doamnă  care s-a oprit lângă scaunul e care stătea un tânăr După câteva minute, văzând că tânărul nu are nici o intenţie de a-i ceda locul,  s-a înfuriat şi a început să ţipe la tânărul care o privea foarte calm. După ce s-a mai potolit, tânărul, şi-a scos cârjele de sub scaun şi I-a spus foarte calm: Ajutaţi-mă vă rog să mă ridic ca să vă pot oferi locul!

Femeia a amuţit ca toţi cei din jur. Nimeni nu şi-ar fi putut închipui acest lucru. Cei mai mulţi l-ar fi calificat pe acel tânăr ca fiind un tânăr prost crescut, fără să bănuiască că ar mai fi şi alte cauze pentru comportamentul său.

Dumnezeu cunoaşte nu numai atitudinile noastre dar şi motivaţiile lor. De aceea cred eu trebuie să fim conştienţi că Dumnezeu are toate elementele necesare unei judecăţi corecte. Nimeni nu-L poate acuza pe Dumnezeu de o judecată nedreaptă. Dacă oamenii greşesc nu se poate spune acelaşi lucru despre Dumnezeu.

Dragul meu prieten, din nou eşti confruntat cu un episod despre judecată. Judecata vine în urma nelegiuirii. Poate că nu eşti asemenea celor din Sodoma şi Gomora dar vreau să te asigur că nici unul din noi nu este departe de acea stricăciune. La fel cum acele cetăţi au fost distruse, va fi distrus întregul pământ. Nu va scăpa nici unul, cu excepţia celor neprihăniţi. Cred că am mai spus, dar niciodată nu va fi prea mult când este vorba de o problemă atât de importantă . Neprihănirea nu înseamnă cantitatea noastră de fapte bune ci este credinţa, încrederea noastră în Dumnezeu. Ea este cea care dă măsura neprihănirii noastre. Nimeni nu se poate lăuda cu fapte bune înaintea lui Dumnezeu. Nici măcar Avraam. Cu toate că el ar trece un om foarte bun chiar şi în zilele noastre, nu de aici a venit neprihănirea lui. Neprihănirea lui a venit din faptul că l-a crezut pe Dumnezeu. Deci dragul meu prieten, crede-l pe Dumnezeu pe cuvânt! Te întrebi care cuvânt? Nu este altul decât ceea ce noi studiem chiar acum: Scriptura. Citeşte acest cuvânt şi aici vei avea toate datele cu privire la mântuire.

Imaginea aceasta a scoaterii lui Lot din mijlocul cetăţii cred că, comunică şi un mesaj privitor la  Biserică şi la timpul Sfârşitului. Eu cred că atâta timp cât va fi Biserica pe pământ, Necazul cel Mare nu va începe. Abia când Biserica va fi luată de pe pământ va începe acel necaz. De ce? Pentru că, vedeţi, în ceea ce priveşte Biserica, judecata ei a fost luată de Domnul Isus asupra Lui. Toţi cei ce cred Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, formează Biserica. Ei nu pot să mai aibă parte de o judecată, iar Necazul cel Mare este o parte a judecăţi cu care va fi confruntat întreg pământul. Vedeţi dragi prieteni unde suntem.

Dacă privim la lumea din jurul nostru, cred că avem o imagine perfectă a ceea ce se petrecea în Sodoma şi Gomora. Interesant este că nu este o mare deosebire între ceea ce făceau oamenii dinainte de Potop şi ceea ce fac aceşti oameni din Sodoma. Nu este nici o deosebire între ceea ce făceau ei şi ceea ce fac oamenii din societatea modernă. Deci, vremea judecăţii nu poate fi departe. Dragul meu prieten, nu vrei să te pui la adăpost? Nu vrei mai bine să fii acel neprihănit, care să fii scos din această mare Sodomă aflată în pericolul distrugerii? Lui Dumnezeu I-ar face o mare plăcere să te scoată din mijlocul ei.

O altă lecţie pe care o avem aici este cea dată de Avraam. Compasiunea pentru cei pierduţi. Lui Avraam nu-i este indiferent ceea ce se petrece cu Sodoma şi Gomora. El nu se bucură că nu este problema lui. Curajul lui de a mijloci, trebuie să ne înveţe şi pe noi despre puterea rugăciunii, despre datoria de a căuta, de a fi activi în ceea ce priveşte mântuirea celor pierduţi printre plăcerile trecătoare ale acestei lumi.

Fie ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne ajute să învăţăm fiecare lecţia de care avem nevoie, pentru a avea o atitudine corectă faţă de lume şi faţă de Cel ce este Stăpânul ei incontestabil – Dumnezeu.