Itinerar Biblic Ep.24 GENEZA cap. 17:7-27

 

Rezumat

Iubiţi ascultători am fost până acum martorii promisiunilor pe care Dumnezeu I le-a făcut lui Avram şi ai momentului în care Dumnezeu schimbă numele lui Avram,  Tată nobil în Avraam, Tatăl unei mulţimi. Este un nume care vine să confirme credincioşia lui Dumnezeu. Astăzi mergem mai departe pentru a vedea modul în care se concretizează aceste promisiuni. Suntem încă în capitolul 17 din cartea Geneza şi urmărim mai departe viaţa lui Avraam, acest mare om al credinţei.

 

 

Dragi prieteni, versetele 7 şi 8 din capitolul 17, unde suntem cu studiul nostru sună astfel:

v.7,8 Voi pune legămîntul Meu între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie, şi seminţei tale după tine, voi  da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpînire veşnică şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”

Dumnezeu face aici un nou legământ cu Avraam. Dacă vă mai aduceţi aminte Dumnezeu a mai făcut un legământ cu Avraam atunci când, conform obiceiurilor acelor vremuri, legământul este parafat prin acea jertfă pe care Avraam o aduce. Ceea ce avem noi aici nu reprezintă un nou legământ, unul care are noi date, ci este vorba de o înnoire a legământului existent. Ceea ce este demn de remarcat aici este faptul că legământul pe care Dumnezeu îl încheie cu Avraam este un legământ veşnic. Ce credeţi, dacă este un legământ veşnic mai este el bun astăzi? Cu siguranţă că este! Este un legământ pe care Dumnezeu l-a respectat şi pe care îl

respectă şi acum. Este vorba de un legământ pe care Dumnezeu nu l-a încheiat numai cu Avraam ci cu toţi cei ce sunt urmaşii lui. Dacă vă mai aduceţi aminte, spunem că urmaşii lui Avraam sunt toţi cei care se încred în Dumnezeu. De fapt, aceasta este cheia întregului legământ – încrederea. Este vorba aici despre încrederea pe care Avraam a avut-o în Dumnezeu. De aceea Dumnezeu face promisiuni să îl binecuvânteze pe Avram.

Dragul meu prieten ceea ce te desparte de binecuvântarea lui Dumnezeu este încrederea în El. El a promis, iertare, viaţa veşnică, abundentă, pentru oricine se încrede în Domnul Isus Hristos.

În ceea ce priveşte legământul cu Avraam, Dumnezeu îi promite acestuia nu numai o seminţie numeroasă, dar şi o ţară care să fie moştenirea lor.

Poporul Evreu a fost de trei ori în ţara aceasta a Canaanului pe care Dumnezeu le-a dat-o ca moştenire, este ţara lor dar ei o moştenesc numai în anumite condiţii. Mai întâi Dumnezeu I-a trimis în ţara Egiptului şi au fost împrăştiaţi în acea ţară. S-au dus acolo numai 70 de persoane, o familie, şi au ajuns o naţiune cu o populaţie de cel puţin un milion jumătate. Apoi a venit captivitatea babiloneană care I-a scos din nou în afara ţării. Cea de a treia oară când au fost dispersaţi a fost în jurul anului 70 după Domnul Hristos,  mai bine spus, după ce la-au respins pe Mesia. Acum se pare că Evreii se întorc acasă ceea ce înseamnă că a doua venire a Domnului Nostru Isus nu este foarte departe.

Acum, apare aici un element care trebuie să marcheze într-un fel acest legământ pe care Dumnezeu îl iniţiază cu Avraam. Este vorba despre circumcizie.

v.9 -11 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legămîntul Meu, tu şi sămînţa ta după tine, din neam în neam. Acesta este legămîntul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămînţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească  între voi să fie tăiat împrejur. Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legămîntului dintre Mine şi voi.

Circumcizia este dacă vreţi, semnul, insigna, legământului. Ei nu practicau circumcizia pentru a intra în legământ. Este asemenea cazului faptelor bune din viaţa credinciosului. Credinciosul nu face fapte bune pentru  a fi mântuit, ci face fapte bune pentru că Dumnezeu l-a mântuit.

Când, tânăr fiind am plecat de acasă, ceea ce m-a reţinut departe de multe probleme a fost respectul pentru tatăl meu. De foarte multe ori îmi spuneam:” Pentru că sunt fiul tatălui meu nu mă voi băga în acea problemă!” Aceasta era motivaţia mea. Eu nu deveneam fiul Tatălui numai pentru că ascultam de tatăl meu ci eu eram fiul lui şi de aceea ascultam.

v.12,13 La vîrsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin care nu face parte din neamul tău. Va trebui tăiat împrejur atît robul născut în casă cît şi cel cumpărat cu bani, şi astfel legămîntul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legămînt veşnic.

Detaliile pe care le primim aici prin Cuvântul lui Dumnezeu sunt semnificative. Atunci când s-a născut Domnul Isus el va fi identificat ca fiu al lui Avraam prin circumcizia de care a avut parte a opta zi. Este interesant cât de meticulos este redată naşterea Domnului Isus pentru că nici un detaliu nu este trecut cu vederea.

Din nou, circumcizia nu condiţiona legământul, era doar semnul lui, aşa cum era curcubeul pentru legământul lui Noe. Acum, sunt mulţi credincioşi care cred că dacă frecventează o biserică sau sunt botezaţi sunt mântuiţi. Mie mi se pare că aceasta seamănă ce acea zicală: ”A pune căruţa înaintea cailor.” Biserica, respectiv botezul sunt doar semne care indică mântuirea ta. Cred că este important să înţelegem aceste lucruri.

Un alt aspect demn de notat aici este durata legământului. Biblia spune că este un legământ veşnic. Cu alte cuvinte, nimic şi nimeni nu poate distruge acest legământ. Chiar şi atunci când nu au ascultat de Dumnezeu, au fost duşi în robie, au fost exilaţi din ţara lor, dar nu au fost înlocuiţi cu altcineva.

Vedeţi, este uimitor cum descoperim în Dumnezeu toate calităţile unui tată, calităţi care în Dumnezeu se găsesc la modul absolut.

Chiar această consecvenţă în ceea ce priveşte legământul demonstrează că avem în Dumnezeu un tată iubitor.

Câţi dintre părinţi, atunci când copii sunt neascultători, cum se întâmplă adesea, îşi dezmoştenesc, îşi reneagă copii ? Desigur mai sunt şi cazuri rare dar nu normale. Chiar dacă aplici o corecţie copilului, în cele din urmă îl ierţi, pentru că tot părintele lui rămâi. La fel a procedat şi Dumnezeu cu poporul Evreu. Chiar dacă au fost pedepsiţi, ei continuă să beneficieze de acest legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu ei. În ciuda deselor neascultări Dumnezeu nu încalcă legământul pe care l-a încheiat cu poporul lui.

Să mergem dar mai departe pentru a a vedea că nu numai Avraam are parte de un nume schimbat şi de o promisiunea ci şi Sara. Am auzit adesea acuzaţii la adresa lui Dumnezeu cu referire la faptul că Dumnezeu ar fi misogin. Iată că avem aici o dovadă care infirmă total această poziţie.

Dumnezeu are aceeaşi dragoste şi consideraţie atât faţă de bărbaţi cât şi de femei.

v.15,16 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvînta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvînta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.

Numele Sarai, aşa cum fusese înainte este de acum schimbat în Sara. Dacă Avraam este tatăl unei naţiuni atunci ea este mama acelei naţiuni.

Care este reacţia lui Avraam?

v.17 Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt şi a rîs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”

Avraam râde când aude această repetarea a promisiunii pe care I-o face Dumnezeu. Acum, eu cred că nu a fost un râs al neîncrederii, ci, dimpotrivă, unul de bucurie. Cred că şi în vieţile noastre Dumnezeu face uneori asemenea minuni încât singurele reacţii pe care le avem sunt să râdem, să râdem de bucurie.

Vedeţi ceea ce promite Dumnezeu aici este foarte neobişnuit. Acum trebuie să înţelegeţi că în ciuda faimei de care se bucură Avraam şi Sara ei nu sunt eroi de basm unde totul este posibil. Istoria lor nu este un roman SF. Ei sunt oameni obişnuiţi şi nici nu om obişnuit  nu aduce pe lume un copil la vârsta pe care o aveau ei. Nimeni, dacă Dumnezeu nu intervine. Iar în cazul lui Avraam şi Sara, Dumnezeu intervine.

Vă aduceţi aminte cum descrie Apostolul Pavel aceste lucruri?

Citiţi pasajul din Epistola către Romani capitolul 4, de la versetul 17 la 22:

după cum este scris: „Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.

Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămînţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrînit, – avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”

După cum vedeţi, credinţa lui Avraam este un foarte mare, în ciuda greşelilor pe care le-a făcut dar prin care s-a format şi a ajuns aşa cum îl descoperim noi astăzi.

Dar Avraam este om. Cu atâtea calităţi, el este totuşi om. Un gând străbate mintea lui Avraam. Ascultaţi:

v.18 Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”

Avraam spune, cu alte cuvinte, Doamne, dar acest micuţ, care a crescut în casa mea, ce se va întâmpla cu el? Nu este mai bine să îl binecuvântezi pe el?

Vedeţi, şi Avraam are o inimă de tată. Nu-I este indiferent ce se va întâmpla cu Ismael. Dar, este şi un om practic aşa cum spuneam. Ismael era deja acolo. O binecuvântare a lui Ismael l-ar fi mulţumit.

O, de câte ori nu ne mulţumim noi şi cu binecuvântări mai mici când Dumnezeu vrea să ne dea unele foarte mari.

Eu cred că Avraam s-a gândit mereu la greşeala pe care a făcut-o atunci când a  avut acest copil cu Agar. Cred că a fost un păcat care nu I-a dat numai lui bătaie de cap dar şi altora. De aceea, nu cred că trebuie să ne lăsăm înşelaţi şi să spunem că un mic păcat nu contează. Eu cred că contează foarte mult.

Pavel le scrie Galatenilor şi spune: “Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera.!” Deci nici măcar ceva asemănător, ci exact ceea ce semeni. Vedeţi, este o lege naturală. Nu poţi semăna porumb şi să aştepţi să crească grâu. Nu poţi să semeni păcate şi să aştepţi să crească binecuvântări.

Iar această lege este valabilă şi pentru Avraam.

v.19,20 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legămîntul Meu cu el, ca un legămînt veşnic pentru sămînţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvînta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.”

Acesta este răspunsul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: Avraame! Nu pot să accept un asemenea lucru. Nu pot, pentru că tu ai făcut o greşeală, Eu să schimb planurile pe care le-am făcut. Însă şi în ceea ce îl priveşte pe Ismael te voi asculta.”

Este din nou o dovadă a iubirii şi înţelegerii lui Dumnezeu. El nu îl face vinovat pe Ismael de tot ceea ce s-a întâmplat ci îi promite mari binecuvântări.

Atunci când este însă vorba despre legământ, Dumnezeu vorbeşte despre Isaac.

Vedeţi cum stau lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu? Cred că Avram ar fi trebuit să fie mult mai atent la ceea ce spune Dumnezeu. De ce? Pentru că observaţi? nu spune numai data la care se va naşte fiul lui Avram şi Sara, dar şi numele pe care îl va avea. Mare este Dumnezeu şi mare este dragostea lui pentru noi oamenii.

El vorbeşte despre Isaac ca şi când ar fi născut. Aceasta deoarece  pentru Dumnezeu nu există anii şi zilele cum sunt pentru noi. Chiar dacă pentru Avraam au trecut ani de zile până s-a născut Isaac, pentru Dumnezeu el era deja născut încă de când l-a promis lui Avraam.

Dar aici se încheie dialogul pe care Dumnezeu îl are cu Avraam.

Cînd a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.

Aici Dumnezeu pune puntul discuţiei cu Avraam. Cu alte cuvinte hotărârea lui Dumnezeu este luată. Nu mai este nevoie de alte cuvinte.

Poate că o lecţie pentru noi este aici, acceptarea refuzului lui Dumnezeu în anumite probleme. De multe ori avem senzaţia că Dumnezeu aprobă orice cerere pe care o face noi. Nu cred este tocmai aşa. El l-a refuzat pe Avraam şi sunt sigur că atunci când este cazul El mă refuză şi pe mine şi pe tine dragul meu prieten. Aceasta nu pentru că Lui îi face plăcere să ne supere ci pentru că ştie ce este mai bun pentru noi. Dar atunci când ne refuză ceva poate că şi noi ar trebuie să înţelegem să nu mai insistăm. Acesta este motivul pentru care sunt destul de grijuliu când cer oamenilor să se roage pentru anumite lucruri fie că este vorba de probleme ale mele sau ale altora. Înainte de orice vreau să mă asigur că Dumnezeu a avut şi posibilitatea să spună care este voia Lui iar dacă El a spus “Nu” poate că nu mai este cazul ca eu să insist.

Să vedem ce a făcut Avraam mai departe:

Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu. Avraam era în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, cînd a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. Fiul său Ismael era în vîrstă de  treisprezece ani, cînd a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. Avraam şi fiul său Ismael au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea. Şi toţi oamenii  din casa lui, robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani de la străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el.

Iată un Avraam ascultător. Nu ştiu cu priviţi dumneavoastră la viaţa lui Avraam, dar eu pe măsură ce înaintăm cu studiul nostru îmi place din ce în ce mai mult de el.

Şi în această situaţie, el nu face pe supăratul pentru că Dumnezeu nu I-a răspuns după aşteptările sale. El face imediat ceea ce I-a spus Dumnezeu, fără nici un comentariu.

Un alt lucru pe care trebuie să îl observăm aici este că şi Ismael este inclus în acest legământ. Şi el este circumcis împreună cu toţi ceilalţi. Mie mi se pare foarte normal pentru că şi lui îi este promisă o mare binecuvântare.

Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre Ismael aici pentru că el este mereu trecut cu vederea de către comentatori deşi are un rol destul de important în viaţa poporului evreu.

El este fiul lui Agar, roaba egipteană. Deşi creşte în casa lui Avram până la vârsta de 16 ani, în cele din urmă el este îndepărtat de Isaac. De la această vârstă creşte în deşertul Paran şi îşi câştigă faima unui arcaş foarte bun. Se căsătoreşte cu o femeie egipteană, devenind tatăl a 12 prinţi şi o fată pe nume Mahalat  care se căsătoreşte cu Esau unul din fii lui Isaac. Ismael, aşa cum Dumnezeu a promis în ceea ce îl priveşte, a devenit şi el tatăl unei mari naţiuni. Isamaeliţii sunt urmaşii lui şi la fel ca Evreii sunt şi ei împărţiţi în 12 triburi. Ei sunt caracterizaţi mai ales prin faptul că au fost, în general popoare nomade, războinice. În Vechiul Testament termenul este folosit mai ales pentru a se referi la comercianţii Arabi care erau foarte numeroşi.

În zilele moderne ei sunt foarte numeroşi. Mohamed, părintele fondator al religiei musulmane susţinea că este descendent al lui Ismael. Marea majoritate a acestor popoare sunt adeptele acestei religii.

Astăzi sunt de notorietate conflictele dintre evrei şi anumite popoare musulmane. Eu nu văd în ele decât rezultatul neascultării omului. Poate că, luând-o pe firul istoriei ajungem  tocmai la neascultarea lui Avraam.

Vedeţi, dragi prieteni că nu ştim niciodată consecinţele neascultării noastre. Nu ştim niciodată unde v-a ajunge această neascultare. Care vor fi consecinţele ei nu numai în ceea ce ne priveşte dar şi în ceea ce implică alte persoane. Nu vreau să spun prin aceasta că într-un fel sau altul ajungem să fim victimele greşelilor altora, pentru că, în cele din urmă, fiecare este responsabil pentru sine. Dar este cred eu, important să fim mult mai atenţi la alegerile pe care le facem. Ele nu ne afectează numai pe noi ci pot să afecteze copii noştri, familia, prietenii şi chiar viaţa veşnică.

Încheiem aici dragi prieteni acest capitol 17. Un capitol foarte important pentru lecţiile deosebite pe care le avem aici cu privire la puterea, iubirea şi credincioşia lui Dumnezeu.

Este, de asemenea, un capitol în care avem de a face cu alegerile lui Avraam, alegeri care aduc schimbări importante în viaţa lui şi a urmaşilor lui.

Drag prieten, consider că este un bun moment să reflectezi la dragostea pe care Dumnezeu o are pentru tine, dragoste care nu este prin nimic mai mică decât a fost pentru Avraam. Ai văzut în ce măsură alegerile lui Avraam au influenţat nu numai viaţa lui dar chiar istoria acestei lumi.

Alegerea pe care tu o faci poate influenţa nu numai viaţa ta dar şi pe cea a familiei tale şi foarte important viitorul tău veşnic. Aşa cum Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam sunt sigur că doreşte să încheie un legământ cu tine. Care este alegerea ta?

Dacă ai făcut deja acest legământ poate este momentul să reconsideri implicarea ta în acest legământ. Sunt sigur că pentru fiecare dintre noi este mereu loc de mai mult în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu.

Fie ca harul şi binecuvântarea lui să rămână cu noi toţi.