Itinerar Biblic Ep.19 GENEZA cap. 11:10- 12:5

 

Dragi prieteni, vă mai aduceţi aminte despre modelul pe care spuneam că îl urmează Biblia în ceea ce priveşte genealogiile. Mai întâi este prezentată linia respinsă, cea răzvrătită, pentru ca apoi să se concentreze asupra celei alese, linia prin care Dumnezeu împlineşte planul Său cu privire la omenire. Până acum am vorbit despre linia răzvrătită, cu al ei exponent Nimrod, omul care l-a sfidat pe Dumnezeu construind Turnul Babel. Dar cam aceste sunt datele cu privire la linia lui Ham. De acum o să privim mai de aproape linia lui Sem, cea care este urmărită pe întreg parcursul Vechiului Testament. Deci suntem încă în capitolul 11 din cartea Geneza, mai precis, la versetul 10, locul de unde începe prezentarea acestei genealogii:

v.10 Iată spiţa neamului lui Sem. La vîrsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.

Acesta este începutul. În versetele următoare, este urmărită această genealogie.

v.11 La vîrsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah. După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută  nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.

Observaţi că la un moment dat, este urmărită linia lui Terah. De ce Terah?

v.14 La vîrsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.

Acum este evident de ce, nu-i aşa? Terah este tatăl lui Avram. Acum el este cel pe a-i cărui urmaşi îi vom avea în vedere. Deci suntem pe linia lui Sem şi aceasta este linia pe care o vom urmări în întreaga Biblie de fapt. Cuvântul lui Dumnezeu urmăreşte această linie până la cruce acolo unde este Domnul Isus. Dumnezeu a ţinut ca toate acestea să fie înregistrate. Până acum, Dumnezeu a arătat omului că este păcătos. În Cain am văzut mândria umană, mândrie în care îl ignoră pe Dumnezeu. La Potop, am văzut gradul de stricăciune la care ajunsese omenirea. Biblia spune că toate pornirile inimilor lor erau îndreptate spre rău. Ei au fost surzi la cuvântul lui Dumnezeu exprimat prin Noe. Dumnezeu le-a făcut o invitaţie la izbăvire, invitaţie pe care au respins-o şi de aceea au fost, în cele din urmă nimiciţi. La Turnul Babel suntem confruntaţi cu păcatul voinţei. Am putea spune că păcatele celor dinainte de Potop erau păcate ale cărnii, iar ale celor de după Potop păcate ale voinţei.

Este adevărat că este destul de dificil să faci astfel de clasificări, dar mie mi se pare că aşa stau lucrurile. Oricum, odată cu Turnul Babel observăm unirea oamenilor împotriva lui Dumnezeu.

Este o întrebare pe care aş dori să ţi-o pui dragul meu prieten. Nu cumva şi tu ai construit, sau, poate construieşti chiar acum, un Turn Babel al tău? Mă refer aici la actele noastre de rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Nu cred că este prea greu să înţelegem ce înseamnă aceasta. Este vorba de orice act al nostru orice atitudine în care Dumnezeu, este exclus iar opiniile noastre, dorinţele noastre sunt cele care contează. Este de fapt în natura noastră să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu.

Se spune că un micuţ copilaş a fost foarte arţăgos într-o seară iar mama lui a avut foarte multe probleme cu liniştirea lui. El a supărat-o aşa de tare că în cele din urmă, mama a trebuit să îl pedepsească punându-l la colţ. După ce l-a pus la colţ în camera lui, mama s-a întors în sufragerie unde era restul familiei. Acum, cred că noi toţi cunoaştem ce înseamnă să stai la colţ, sau, mai bine spus, care este poziţia unui copil pus la colţ. El trebuie să stea în genunchi cu faţa la perete. Cel puţin aceasta este poziţia standard pe care şi eu, ca orice copil am experimentat-o. La un moment dat mama aude un zgomot venind din camera băieţelului. Ea întreabă: “Te-ai ridicat cumva?” Copilul răspunde. Nu, sunt încă pe genunchi, dar m-am ridicat pe interior. În mod fizic el era pe genunchi, dar atitudinea lui era împotriva acelei pedepse. Cred că  se întâmplă la fel cu foarte mulţi oameni. Poate ei sunt pe genunchi, mă refer la practicile lor, poate sunt religioşi, dar în atitudinile lor ei sunt răzvrătiţi. Ei au construit propriul Turn Babel.

Acum pe măsură ce parcurgem genealogiile care ne duc la Domnul Isus, vedem urmaşii lui Terah:

v.27-32 Iată spiţa neamului lui Terah.  Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. Haran a născut pe Lot. Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur, în Haldea. Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi. Sarai era stearpă: n-avea copii deloc. Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit pînă la Haran, şi s-au aşezat acolo. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

Numele Haran înseamnă piedică. Dar, ceea ce este important aici este faptul că din acest punct se produce un moment de cotitură în istoria Bibliei.

Primele 11 capitole, am acoperit o perioadă de timp de 2000 de ani, cam tot atât cât are întreaga istorie a Bibliei. Comparaţi numai cei 2000 de ani acoperiţi în aceste prime 11 capitole din cartea Geneza cu 350 de ani cât ne sunt prezentaţi până în capitolul 50 al aceleaşi cărţi. În aceste prime capitole noi am făcut cunoştinţă cu Creaţia, căderea omului, Potopul şi Tunul Babel. Sunt patru mari evenimente care s-au întâmplat în acest mare interval de timp.

De acum însă intrăm în capitolul 12 de unde începe istoria lui Avram, acest om prin care nu numai Israelul este binecuvântat ci şi restul omenirii. Dar, cum spuneam, de aici parcă se conturează o altă atmosferă. Accentul cade de acum nu atât de mult pe evenimente, evenimente minunate dealtfel, ci tot mai mult pe personalităţi. Sunt patru mari personalităţi despre care avem informaţi în Geneza şi mai sunt multe altele în restul cărţilor Bibliei. Pe parcursul primelor 11 capitole, în toate cele patru mari evenimente, Dumnezeu abordează lumea în mod unitar, fără particularizări prea multe. Din capitolul 12, lucrurile se schimbă. De acum, ne sunt prezentate anumite personalităţi. În această primă secţiune, respectiv în capitolele 12 până la 23, este prezentat Avram, omul credinţei. Din capitolul 24 până la 26 găsim informaţii despre Isaac, fiul preaiubit. Apoi, următoarele nouă capitole vorbesc despre alesul dar şi pedepsitul Iacov. În cele din urmă, de la capitolul 37 până la ultimul capitol al cărţii Geneza, facem cunoştinţă cu Iosif, cu suferinţa şi gloria lui. Aceşti patru mari patriarhi ne vor ajuta foarte mult în înţelegerea Bibliei.

Vedeţi, Dumnezeu ne-a demonstrat că El nu se mai poate ocupa de rase de oameni. Aceasta nu pentru că I-ar lipsi putere să o facă, ci este vorba de păcatul oamenilor care îl împiedică să lucreze. După căderea primului om, am văzut marele păcat al lui Cain. Care a fost păcatul lui? Mândria. Uciderea fratelui lui a venit din pricina mândriei. Multe lucruri  rele au ca sursă mândria. Să nu uităm că mândria este păcatul lui Satan. Mândria este un păcat al minţii. Apoi, intervine Potopul. Oameni, mâncau, beau se căsătoreau, până în ziua în care a intrat Noe în corabie. Acesta este modul în care Domnul Isus descrie acele zile. Deci toate acestea erau satisfacţii ale trupului. Ei erau concentraţi numai asupra acestor aspecte. Erau păcate ale cărnii. Din pricina păcatelor lor Dumnezeu aduce Potopul. Dumnezeu a avut răbdare cu acei oameni. Poate că Potopul trebuia să vină încă de când a fost Enoh luat la ceruri, dar Dumnezeu a aşteptat până a murit şi Metusala. Apropo, el este omul care a trăit cel mai mult pe pământ.

Dumnezeu a aşteptat atât de mult nu pentru că nu voia să-I prăpădească pe acei oameni. Pentru ei ar fi avut soluţii Dumnezeu. Putea să-I ia la El cum l-a luat pe Enoh, sau putea să-l pună în corabie cu Noe. Nu Metusala era problema lui Dumnezeu. Problema era că El îi iubea pe acei oameni, avea răbdare cu ei, dorea ca ei să se întoarcă din stricăciunea lor şi El ar fi fost gata să-I ierte. Să nu uităm că timp de 120 de ani a construit Noe la arcă. Deci, în nici un caz nu poate fi Dumnezeu acuzat de cruzime. Problema este tot  a oamenilor care sunt răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu.

Urmează apoi momentul Turnului Babel. Este momentul în care nimeni nu căuta faţa Domnului. Acesta este momentul în care Dumnezeu  îşi îndreaptă atenţia către persoane credincioase şi nu către seminţii. Nu cred că sunt în măsură să dau un calificativ pentru această soluţie dar cred că era cea mai bună din moment ce Dumnezeu a ales-o. Din acest om, Dumnezeu aduce o naţiune, naţiune din care va veni un Răscumpărător.

Atunci când Dumnezeu L-a ales pe Avraam, El a ales un om credincios. După standardele oricărui om, Avraam a fost un mare om. Cred că este printre cei mai mari oameni care au trăit pe pământ. Cred că este printre cei mai cunoscuţi oameni. Cele trei mari religii ale acestei lumi, Iudaismul, Islamul şi Creştinismul îşi au originile în Avraam. Sunt milioane de oameni în Asia şi Africa care au auzit de Avraam, fără să fi auzit de vreuna din personalităţile de astăzi ale lumii. Cred că unul din elementele definitorii pentru un mare om este faima, ori Avraam o are din plin.

Un alt element al unui mare om este nobleţea caracterului, generozitatea lui. Vă puteţi imagina pe cineva mai generos decât Avraam? Eu am dubii că există cineva care ar face ceea ce a făcut acest om. La un moment dat, servitorii lui ajung în conflict cu servitorii nepotului său Lot. Ca să evite conflictul, Avraam îl invită pe Lot să-şi aleagă ce zonă vrea el ca s-o locuiască, iar el Avraam se va mulţumi cu ce va rămâne. Ce om de afaceri credeţi că ar proceda astăzi aşa? Nici în Biserici nu prea găsim astfel de persoane, cu atât mai mult în afara ei. Atunci când îi ajută pe regii Sodomei şi Gomorei să învingă în luptă, nu vrea să ia nimic din prada de război, pentru că în orice lucru el era încrezător în Dumnezeu.

Un alt lucru care trebuie să se întâmple cu un mare om, este evenimentul istoric. Napoleon a spus că un om mare trebuie să aibă un destin pe măsură. Avraam l-a avut.

Cred că toată lumea va fi de acord cu ceea ce am spus despre ceea ce distinge o personalitate de restul oamenilor de marea majoritate.

Acum o să adaug un element nou, cu care nu ştiu câţi vor fi de acord. Pentru ca un om să fie mare, el mai trebuie şi să fie un om al credinţei. Veţi vedea că toate marile personalităţi ale acestei lumi, chiar dacă nu sunt creştini, au ceva în care cred. Biblia ne spune că Avraam a fost un om al credinţei. Pe măsură ce vom parcurge aceste capitole ale Genezei ne vom convinge din plin de acest lucru. Sunt şapte momente în care Dumnezeu se arată acestui om de fiecare dată aducându-l la un pas superior al credinţei. Aceasta nu înseamnă că Avraam a fost perfect. De fapt, chiar a falimentat de multe ori. Dumnezeu la trecut prin patru probe şi a eşuat în fiecare dintre ele, dar asemenea lui Simon Petru, ucenicul Domnului Isus, s-a ridicat, a scuturat praful şi a luat-o de la capăt. Este un exemplu pentru noi toţi. Dacă ai fot atins de Dumnezeu şi ai căzut, El îţi oferă posibilitatea să începi din nou. Este un lucru pe care îl vom vedea în cazul lui Avraam.

Să vedem însă cu a început întreaga istorie. Primele versete din capitolul 12 ne oferă trei aspecte ale promisiunii pe care Dumnezeu o face lui Avraam. Aceasta este de fapt cheia Bibliei. Restul nu este altceva decât desfăşurarea acestor promisiuni.

v.1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.

v.2 Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.

v.3 Voi binecuvînta pe cei ce te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.”

Primul aspect implicat în promisiunea lui Dumnezeu este Ţara. Dumnezeu îi spune lui Avraam că îi va arăta o ţară pe care I-o va da. Cel de al doilea aspect este cel legat de naţiune. Dumnezeu îi promite că va face din el o mare naţiune. Oricine va binecuvânta pe Avraam va fi binecuvântat şi oricine îl va blestema va fi blestemat. De asemenea, Dumnezeu îi promite că îl va face o  binecuvântare. Avraam va deveni  o binecuvântare pentru toate familiile lumii.

Acestea este promisiunea lui Dumnezeu. Acum, cred că se ridică o întrebare: A făcut Dumnezeu bine că a făcut asemenea promisiuni lui Avraam?

În ceea ce priveşte naţiunea, cred că într-adevăr, Dumnezeu a scos o mare naţiune  care poate să reclame un trecut îndepărtat şi bogat în moşteniri.

În ceea ce priveşte binecuvântarea pe care el o va aduce lumii întregi, trebuie să ne aducem aminte că el este strămoşul pământean al Domnului Isus Hristos. Iar, Domnul Isus este o binecuvântare pentru întreaga lume, nu este nici un dubiu cu privire la aceasta.

Problema apare  însă cu privire la aspectul legat de ţară. Dumnezeu a promis că îi va da o ţară pe care el şi urmaşii lui o vor moşteni. Însă ce se întâmplă astăzi? Se luptă să ţină cu dinţii de o fărâmă de ţară pe care şi alţii o vor. Unii au spus: Nu cred că Dumnezeu a procedat bine când a făcut această promisiune lui Avraam. Eu aş spune să nu ne grăbim cu evaluările. Nu ştiu dacă citind  Biblia aţi observat că obţinerea acestei ţări este condiţionată de ascultare. Ori, nu este prea multă ascultare la acest popor. Eu cred că Dumnezeu face exact ceea ce a spus că va face. Eu cred că va veni ziua când şi această ultimă promisiune se va împlini. Iar atunci când acest lucru se va întâmpla nu va  mai fi o fărâmă, ci va fi toată ţara cuprinsă între Eufrat şi până la sud de Egipt. Ei nu au ocupat niciodată această ţară pe care Dumnezeu le-a promis-o. Nici chiar la apogeul prosperităţii lor nu au ajuns la ceea ce Dumnezeu le-a promis ca binecuvântare, dar atunci când vor asculta de El se va împlini acest lucru. Vedeţi aceasta nu este o problemă în care Naţiunile Unite pot interveni, nici Statele Unite, nici Rusia. Aici este numai Dumnezeu cel care poate interveni şi care o va face la momentul pe care El îl va considera oportun.

Acestea sunt promisiunile pe care Dumnezeu le face. Care este însă răspunsul lui Avram faţă de această propunere?

Observaţi că primul verset spune Domnul zisese…lui Avraam. Noi ştim din alte informaţii pe care Biblia ni le dă, că Avraam a fost chemat de Dumnezeu pe când locuia în ţara Ur din Caldeia.

Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, cînd era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran, şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta, şi du-te în ţara, pe care ţi-o voi arăta.” El a ieşit atunci din ţara Haldeilor, şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.

Ceea ce avem aici este un act de ascultare din partea lui Avraam chiar dacă nu este unul total. Este adevărat că Avraam a părăsit casa sa, afacerile pe care el le avea acolo, dar în ceea ce priveşte familia lui el a făcut o excepţie de la chemarea pe care I-o făcuse Dumnezeu, luându-l cu el pe nepotul său Lot.

O întrebare care se ridică aici este cu privire la motivul pentru care Dumnezeu îi cere lui Avraam să plece din ţara lui, să-şi lase familia şi să se mute. De cea a făcut Dumnezeu acest lucru?

Cred că răspunsul îl găsim în cartea Iosua la capitolul 24, versetul 2:

Iosua a zis întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Părinţii voştri Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Rîului (Eufrat), şi slujeau altor dumnezei”.

Acei oameni din care provenea Avraam erau idolatrii. De fapt, cam aşa era lumea la acea oră. Dumnezeu nu avea decât două alternative. Fie să procedeze aşa cum a făcut, chemându-l pe Avraam de acolo, fie distrugând totul de această dată şi apoi refăcând totul. Eu unul mă bucur că Dumnezeu a procedat aşa cum a făcut-o.

Dar să mergem mai departe şi să urmăm textul Biblic citind versetele 4 şi 5:

v.4,5 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani, cînd a ieşit din Haran.  Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile, pe care le strînseseră şi cu toate slugile pe care le cîştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan, şi au ajuns în ţara Canaan.

Se pare că este ceva timp între momentul în care Avraam a auzit chemarea lui Dumnezeu şi momentul în care el a ascultat. Nu a fost decât un timp în care Avraam a întârziat binecuvântările pe care Dumnezeu dorea să I le dea. Dumnezeu nu I s-a mai arătat până nu a ajuns în Palestina. Mai rău este că ascultarea lui nu a fost totală. Lot nepotul lui, îi va da multe bătăi de cap, aşa cum o să vedem.

Dar despre ce se întâmplă în Canaan o să vorbim la viitoarea noastră întâlnire. Cred că este important să reţinem că Dumnezeu începe să desfăşoare planul mântuirii alegând un om din care să aducă apoi binecuvântarea pentru întregul pământ. Avraam este omul care l-a ascultat pe Dumnezeu şi renunţă la tot pentru Dumnezeu. Este un lucru deosebit, faptul că Avraam a ascultat. Chiar dacă ascultarea lui nu a fost totală se pare că a fost cea mai bună la acea oră. De apreciat este din nou harul, iubirea şi înţelegerea pe care o arată Dumnezeu şi în această situaţie.

Acest timp de har este şi astăzi valabil pentru fiecare dintre noi. Ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi este ascultarea.

 

Eşti prietenul meu gata să răspunzi acestei solicitări?