Itinerar Biblic Ep. 14 GENEZA cap. 6:1-14

 

Dragi ascultători, am vorbit data trecută despre consecinţele păcatului lui Cain. Aşa cum Adam şi Eva au fost alungaţi din grădina Edenului, Cain fuge departe de faţa Domnului. Este o lecţie pe care orice om trebuie să o înţeleagă şi anume că păcatul, întotdeauna, ne separă de Dumnezeu. Cain pune bazele unei civilizaţii fără Dumnezeu, care în cele din urmă trebuie să se întâlnească cu judecata lui Dumnezeu exprimată prin potop. Astăzi vom afla mai multe despre acest important eveniment din istoria Creaţiei – Potopul.

Am ajuns cu studiul nostru la capitolul 6. Este capitolul în care vedem nu numai ce s-a întâmplat cu ocazia potopului dar şi de ce a fost potopul. Dar mai întâi ce scrie în Cuvântul lui Dumnezeu:

v.1,2 Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat neveste pe acelea pe care şi le-au ales.

Sunt primele două versete.

În aceste două versete este atinsă o problemă care a ridicat discuţii nesfârşite. Problema legată de “Fiii lui Dumnezeu” şi fiicele oamenilor  este una care încă nu a primit o explicaţie satisfăcătoare.  Sunt foarte mulţi oameni care au spus că fiii lui Dumnezeu erau îngeri. În ceea ce mă priveşte nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Cei mai mulţi dintre profesorii mei m-au învăţat la fel, şi este foarte adevărat că mulţi dintre cei ce interpretează Biblia astăzi cred acelaşi lucru. Dar, cum spuneam, nu sunt de acord cu acest punct de vedere, pentru că dacă erau îngeri buni, niciodată nu ar fi comis asemenea fapte, iar dacă ar fi fost îngeri căzuţi, cu nici un chip nu ar fi fost numiţi fiii ai lui Dumnezeu. De asemenea, un alt aspect este acela că ei se trăgeau din oameni. Nu ştiu de ce foarte mulţi îi asociază pe aceşti fiii ai lui Dumnezeu cu uriaşii. Când vom ajunge la versetul 4 vom privi mai de aproape acest aspect. Să vedem mai întâi versetul 3:

v.3 Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.

Noi credem că Noe a predicat 120 de ani şi în tot timpul acela Duhul lui Dumnezeu s-a luptat cu omul.

Apostolul Petru este foarte clar atunci când spune că Duhul lui Dumnezeu s-a luptat cu omul  pentru ca în cele din urmă omul să vină la Dumnezeu – dar omul a refuzat acest lucru.

Ascultaţi cuvintele lui Petru scrise în prima sa epistolă la capitolul 3, versetele 18-19: “Hristos, de asemenea, a suferit o dată  pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască  duhurilor din închisoare,”

Aceste spirite erau în închisoare pe timpul lui Petru dar au auzit predicare pe care o făcea Noe. De unde ştim acest lucru? În versetul 20 din aceeaşi epistolă Petru scrie:

care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.”

Când au fost aceste suflete neascultătoare? Pe vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu din vremea lui Noe – pe parcursul celor 120 de ani.

Dar întorcându-ne la textul din Geneza capitolul 6, versetul 4 spune următoarele:

v.4 Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Vedeţi? Textul spune că erau uriaşi pe pământ în acele zile dar nici pe departe nu putem înţelege că ei au fost descendenţii cuplurilor formate de fii lui Dumnezeu şi fetele oamenilor. Este o precizare făcută cu privire la descendenţii despre care am vorbit iar ea semnalează faptul că erau oameni viteji, oameni cu renume. Deci nu erau nişte fiinţe supranaturale, monştrii, erau pur şi simplu oameni. Din ceea ce avem prezentata aici putem înţelege că uriaşii locuiau pe pământ înainte de împreunarea fiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor iar după apariţia copiilor acestora încă mai erau. Dar nu îi depăşeau în faimă pe acei descendenţi ai fiilor lui Dumnezeu.

Umanitatea are mari capacităţi. Omul este făcut cu grijă şi într-un mod minunat – acesta este un adevăr pe care noi l-am cam uitat. Ideea că omul provine din nu ştiu ce protoplasmă, dintr-un coş de gunoi, sau dintr-o algă este de-a dreptul absurdă. Cred unii oameni de ştiinţă că dacă evoluţionismul va fi repudiat ei vor deveni ridicoli.

Evoluţionismul nu este nimic altceva decât o teorie. Nimic nu a fost stabilit în mod decisiv în această direcţie. Este o filozofie ca oricare alta şi poate fi acceptată sau respinsă. Atunci când este acceptată conduce la unele soluţii nebuneşti în ceea ce priveşte problemele umanităţii. Unele naţiuni cred că ei sunt cavalerii rătăcitori care pot rezolva orice problemă a acestei lumi, ignorând problemele  pe care ele însele le au. Este o mare greşeală pe care oameni adesea o fac gândindu-se că ei sunt mai mari, mai puternici mai importanţi decât sunt în realitate. Uităm atât de repede că omul este victima unei căderi, a uneia îngrozitoare.  El este corupt de păcat, şi dacă nu înţelege acest lucru nu poate să schimbe nimic.

Un alt lucru pe care îl vedem în acest verset este că aceşti fii ai lui Dumnezeu sunt şi ei pe linia oamenilor evlavioşi despre care vorbeam în sesiunea trecută. Cred că referirea la fetele oamenilor este mai degrabă o referire la fetele din seminţia celor care urmau generaţiilor lui Cain. Deci, ceea ce avem noi aici este mai degrabă o interferare a celor două linii în care cea coruptă, cea a lui Cain, ajunge să răspândească răul până la coruperea întregii umanităţi. Trebuie să menţionăm şi excepţia, Noe. Eu cred că aceasta este imaginea care ne este prezentată aici.

Recunosc, şi chiar doresc să insist că unii exegeţi consideră că fii lui Dumnezeu sunt îngeri. În ciuda punctului de vedere pe care îl accepţi, sper să rămână totuşi un climat de acceptare şi prietenie pentru că, în cele din urmă nu este decât o problemă de interpretare. Nu are nimic de a face cu cea mai importantă problemă din acest punct de vedere – credinţa în Biblie. Aceasta este important să existe, restul este doar o interpretare a unor fapte din Scriptură.

Să facem un pas mai departe şi să vedem care era starea pământului înainte de Potop. Ce a determinat judecata lui Dumnezeu asupra pământului? Versetul 5:

v.5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Sunt în aceste verset patru cuvinte pe care aş dori să le remarc şi pe care eu unul le-am subliniat în Biblia mea. “Răutatea omului era mare pe pământ”, “ Toate întocmirile din gândurile lui erau îndreptate numai spre rău, şi în fiecare zi. Aceste cuvinte reflectă foarte bine starea umanităţii de atunci. Aceste lucruri îl aduc pe Dumnezeu într-o stare neobişnuită: Ascultaţi:

v.6 I-a părut rău  Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui”.

Ce la făcut pe Dumnezeu să aibă această părere de rău? Eu cred că păcatul, stricăciunea omului l-a adus pe Dumnezeu în această stare. Se pare că acesta este un moment în care Dumnezeu se gândeşte să-l ia pe om de pe pământ.

Poate că este ceva ce a mai făcut cu creaturile preexistente omului. Cu toate că omul l-a întristat pe Dumnezeu, mulţumiri fie aduse Lui că, în cele din urmă nu l-a distrus.

v.7 Şi Domnul a zis: Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.

Acesta este versetul 7. Observaţi că nu este nimic scris despre peşti, şi aceasta pentru că Dumnezeu ştia cum o să aducă distrugerea – prin apă. Dar Dumnezeu nu rămâne prea mult la această idee a distrugerii omului. Imediat gândurile lui Dumnezeu se îndreaptă către Noe:

v.8 Dar Noe a căpătat  milă înaintea Domnului.

Oare prin ce a căpătat Noe milă înaintea Domnului? Versetul imediat următor vorbeşte despre Noe:

v.9 Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu  Dumnezeu.

De ce l-a salvat Dumnezeu pe Noe? Cred că explicaţia este simplă: Noe umbla cu Dumnezeu. De asemenea cu privire la Noe Scriptura mai spune: “Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri, care încă nu se vedeau, şi, plin de teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” Aceste cuvinte sunt scrise în Epistola către Evrei la capitolul 11 versetul 7.

A fost nevoie de credinţă din partea lui Noe pentru a construi o corabie pe uscat când niciodată nu fost nici măcar burniţă. În acelaşi capitol din Epistola către Evrei ni se spune că tot prin credinţă a fost Enoh mutat în ceruri. Vedeţi, atunci când Biserica va fi luată din această lume, fiecare credincios va fi luat, pentru că răpirea este pentru cei credincioşi, şi chiar cel mai slab dintre credincioşi va fi luat la ceruri. Ei vor fi luaţi la ceruri din pricina milei lui Dumnezeu, şi suntem chiar asiguraţi că va fi un timp în care această milă va fi demonstrată din plin. Dar de ce Potop? De ce va trimite Dumnezeu Potopul?

v.11 Pământul era stricat  înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.

Mai este nevoie de comentariu? Omul pervertise tot ceea ce crease Dumnezeu. Omul deturnase chiar scopul pentru care Dumnezeu îl pusese pe pământ. Aceasta îl face pe Dumnezeu să-I spună lui Noe:

v.13 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.

Dumnezeu va trimite Potopul şi aş dori să menţionez aici câteva motive pentru care Dumnezeu face acest lucru.

Omului i s-a promis un Izbăvitor şi I-a fost comunicat faptul că un Mântuitor va veni pe pământ. Cred că acest este lucrul pe care omul ar fi trebuit să-l caute. Însă, din păcate, nu găsim nici o evidenţă că omul ar face aşa ceva. În loc să aştepte, să caute izbăvitorul promis ei s-au îndepărtat de Dumnezeu.

Dumnezeu a adus o jertfă pentru Adam şi Eva şi observăm că aceste este un principiu etern pe care Dumnezeu îl face şi mai clar odată cu Abel şi Cain. Aceşti doi băieţi constituie reprezentanţii a două sisteme, două categorii de oameni: cei pierduţi pe de o parte şi cei salvaţi, mântuiţi pe de altă parte. Ei îi reprezintă pe cei care se consideră auto neprihăniţi şi pe cei care sunt flămânzi după neprihănire. Ei îi reprezintă pe cei cu o credinţă formală şi pe cei cu o credinţă curată.

Apoi, un alt element important aici este acela că pe acea vreme, patriarhii trăiau foarte mult. Îi avem pe Adam şi Metusala care acoperă întreaga perioadă de la Creaţie până la Potop. Cu siguranţă că ei au transmis din generaţie în generaţie revelaţia lui Dumnezeu cu privire la omenire. În Epistola lui Iuda, versetele 14 şi 15 suntem informaţi că Enoh a predicat şi a profeţit în acele vremuri. Ni se spune, de asemenea, că Noe, în timp ce construia corabia, de asemenea, predica. Atunci când Enoh a dispărut, poate că acei oameni ar fi trebuit să sesizeze intervenţia lui Dumnezeu în viaţa omului. De asemenea cunoştea semnificaţia numelui lui Metusala. Atunci când el a murit, ei trebuiau să-şi dea seama că ceva va veni. Apoi, mai era şi lucrarea Duhului Sfânt. Dumnezeu însuşi este cel care spune că Duhul Sfânt nu se va lupta cu omul. Duhul lui Dumnezeu se lupta cu omul, dar când acesta respins categoric oferta lui Dumnezeu pentru izbăvire a venit potopul ca o judecată asupra pământului.

Întreaga umanitatea se întorsese de la Dumnezeu. Aşa cu spun Apostolul Pavel nu era nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

Desigur, având în vedere scara la care se produsese această pervertire, Noe şi familia lui, care erau sigurii credincioşi, nu însemna o cantitate apreciabilă. Cu toate acestea Dumnezeu nu ignoră credincioşia lor pentru a-i distruge împreună cu ceilalţi. Noe este omul care umbla cu Dumnezeu. El este omul care îşi asumă riscul de a construi o corabie pe uscat. Nu cred că înţelegem exact ce se petrecea în acele zile. Oamenii erau la fel de neîndurători cu cei din jur. Dacă nu ar fi venit nici o ploaie, Noe ar fi ajuns de râsul tuturor. Dar nu aceasta era teama lui Noe. Timp de 120 de ani, ceea ce este o groază de timp, Noe a construit cu perseverenţă, în ciuda dezaprobării generale.

Este o comparaţie frapantă între ceea ce se întâmpla atunci şi ceea ce o să se întâmple la venirea Domnului Isus. Sunt câteva paralele remarcabile aici. De exemplu, versetul care deschide capitolul  ne spune că oamenii au început să se înmulţească pe pământ şi li s-au născut fete. Este vorba aici despre o creştere numerică a populaţiei. Oamenii au început să se împrăştie pe suprafaţa pământului. Toate continentele ajung să fie populate de om. Astăzi avem o explozie demografică, o mare mulţime de oameni populează pământul.

Un alt aspect comun celor două etape este faptul că în zilele Necazului cel Mare, Duhul lui Dumnezeu nu va mai interveni în limitarea răului. El va lucra în continuare la convertirea oamenilor, dar ni se spune foarte clar că nu va mai contribui la restrângerea răului pe pământ.

Interesant este şi faptul că oamenii lui Dumnezeu erau respinşi şi batjocoriţi. Nici astăzi situaţi nu este cu mult diferită. Creştinismul cel acceptat este cel de paradă. Dacă mergi cu mulţimile, dacă faci din creştinism unealta revendicărilor sociale, dacă faci din el terapie psihologică este acceptat. Dar încearcă să umbli cu Dumnezeu. Încearcă să demaşti păcatele acestei societăţi corupte şi vei vedea ce se va întâmpla. Dintr-o dată te vei trezi cu mare mulţime de duşmani.

În cele din urmă, atât în vremea lui Noe, cât şi în cele zile un număr de oameni vor fi izbăviţi. Ei nu vor trece prin necaz, nu vor trece prin grozavele chinuri şi aceasta nu pentru că au avut ceva ce ceilalţi nu au avut la dispoziţie ci numai pentru simplul fapt că au crezut ceea ce le-a spus Dumnezeu.

Este interesant că în acele zile când Noe pregătea corabia, Dumnezeu oferă oamenilor de atunci mari oportunităţi.

v.14 Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe, s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.

Goferul este un lemn foarte rezistent. Ideea de cămăruţe este aceea de compartimentare în funcţie de necesităţi, pentru că o cârtiţă nu va avea nevoie acelaşi spaţiu ca un elefant. Un alt aspect legat de arcă, de corabie este acela că ea va fi izolată împotriva apei.

Cred că toate aceste elemente sunt foarte importante pentru că dovedesc nu numai capacitatea de atot-prevedere din partea lui Dumnezeu, dar şi ascultarea lui Noe. Nu numai că el nu era un constructor calificat de corăbii, dar era destul de neobişnuit ceea ce îi cerea Dumnezeu. Dimensiunile corăbiei, alcătuirea ei, sunt elemente pentru care aveai nevoie de credinţă pentru a le împlini. Dar Noe îl cunoştea prea bine pe Dumnezeu încât să nu aibă încredere în El. Experienţa lui anterioară cu Dumnezeu îl asigura că nici un detaliu nu este întâmplător pentru Dumnezeu.

De ce oare, oamenii de astăzi sunt atât de circumspecţi cu privire la ceea ce le cere Dumnezeu? Este drept că nici atunci ceilalţi nu au fost deloc ascultători. Dar nu putem oare învăţa din greşelile altora? Se pare că nu. Cineva are interesul ca omul să nu înveţe decât pe propria piele. Ştiţi cine este acel cineva? El nu a vrut ca Adam şi Eva să cunoască binele şi răul din ceea ce le spunea Dumnezeu. El I-a îndemnat la experienţa personală. Strategia lui este aceeaşi astăzi. Cu toate că au trecut mii de ani, el nu este foarte inventiv, pentru că noi nu suntem suficient de vigilenţi. Nu crezi că ascultare de Dumnezeu te poate scuti de multe probleme? Fă numai o încercare!

Ascultarea de Dumnezeu poate să ne aducă binecuvântări nebănuite. Oferă-ţi această şansă prietenul meu drag.

Data viitoare vom continua discuţia cu privire la corabie şi la potop.