Itinerar Biblic Ep.122 Exod cap. 35,36,37

 

Rezumat

·         Sabatul

·         Darurile pentru cort.

·         Chemarea lui Beţaleel.

·         Oholiab.

Dragi prieteni, suntem acum pe ultima sută de metri, ca să spun aşa, în ceea ce priveşte studiul cărţii Exod. Dumnezeu însuşi trece din nou în revistă principalele porunci pe care le dăduse poporului. Poporul era acum foarte aproape de graniţa cu ţara promisă. Din această cauză Dumnezeu le aduce aminte să respecte poruncile pe care le dăduse poporului astfel încât ajungând în mijlocul acelor popoare ei să depună o mărturie pentru Dumnezeu.

Pentru a treia oară Dumnezeu le aduce aminte, de exemplu, de importanţa Sabatului.

v.1 Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel- şi le-a zis; ,Iată lucrurile. pe cari a poruncit Domnul să le faceţi.

v.2 Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea, să fie pedepsit cu moartea.

v.3 Să n’aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua Sabatului.”

Dumnezeu insistă asupra faptului că Sabatul aparţine primei creaţii. Dumnezeu s-a odihnit în ziua Sabatului de ceea ce făcuse. În momentul în care omenirea s-a îndepărtat de mâna creatoare a lui Dumnezeu a intrat în pribegie, depărtându-se tot mai mult de Dumnezeu. Prin Sabat. Dumnezeu vrea să aducă aminte omului că el a fost creat pentru a se odihni în El.

Pentru Israel, în mod special, Sabatul marca un legământ pe care ei îl aveau cu Dumnezeu. Din această cauză, cerinţele Domnului sunt atât de radicale. Nici o lucrare nu era îngăduită în această zi, pentru a aduce aminte omului că nici un lucru pe care el îl face nu-l poate izbăvi de păcat cu excepţia a ceea ce face Dumnezeu.

Dar iată că Dumnezeu comunică anumite prevederi şi cu privire la cortul întâlnirii.

v.4 Moise a vorbit întregi adunări a copiilor lui Israel, şi a zis: „lată ce a poruncit Domnul.

v.5 Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. – Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint, şi aramă:

v.6 materii vopsite în albastru, in purpuriu, in cărămiziu, in subţire şi par de capră;

v.7 piei de berbeci vopsite în roş şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm,

v.8,9 untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a pieptarului.

Dumnezeu prezentase lui Moise, care la rândul lui comunicase poporului, planul pentru construcţia Cortului Întâlnirii. Acum, poporul este acela care va contribui la realizarea acestui plan. Pentru aceasta, în mod voluntar, ei vor aduce materialele şi pietrele preţioase pe care Dumnezeu le ceruse pentru construcţia cortului.

Însă este o diferenţă între ceea ce cere Dumnezeu de la ei şi lucrurile pe care ei le vor da de bunăvoie. Tot ceea ce dădeau acum sunt doar daruri. în mod regulat însă poporul trebuia să aducă a zecea parte din tot ceea ce avea.

În ceea ce priveşte Cortul întâlnirii, poporul trebuia să aducă anumite lucruri pentru construirea lui. Acum, ceea ce Dumnezeu prevăzuse ca materiale pentru cort nu erau materiale obişnuite. De aceea această cerere presupunea sacrificii.

Dragi prieteni întâlnirea cu Domnul presupune anumite sacrificii din partea noastră. Uneori este nevoie de timpul tău pe care să-l pui deoparte pentru Dumnezeu. Alteori este nevoie să pui de o parte bani pentru Dumnezeu. Sunt multe alte sacrificii pe care trebuie să le facem pentru a ne întâlni cu Dumnezeu. Nimic însă, dragii mei nu poate egala frumuseţea şi binecuvântarea unei astfel de întâlniri. Să nu ezităm şi nu păstrăm nimic pentru noi când este vorba despre Dumnezeu.

Acum, materialele erau pregătite, poporul era pregătit, mai era nevoie de meşteri pricepuţi care să confecţioneze ceea ce Dumnezeu deja arătase lui Moise pe munte. De aceea Dumnezeu cheamă pe cei pe care îi pregătise pentru aceasta.

v.30 Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel. fiul lui Uri, fiul lui Hur. din seminţia lui luda.

v.31 L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări.

v.32 I-a dat putere să născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,

v.33 să sape în pietre şi să le lege, să lucreze lemnul cu meşteşug, şi să facă tot felul de lucrări meşteşugite.

Dar nu le dă numai lor darul de a face lucrurile pe care le ceruse. Le dă şi darul de a-i învăţa şi pe alţii cum să lucreze.

v.34 I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui cît şi lui Oholiab. fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan.

v.35 I-a umplut cu pricepere, ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut materii vopsite in albastru. în purpuriu. în cărmiziu şi in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri de planuri.

Dragii mei, acesta este un principiu pe care orice copil al Dumnezeu trebuie să-l cunoască şi să-l aplice. Este modul în care noi generaţii duc mai departe slujirea şi spiritul ei.

Dragii mei, Cortul întâlnirii era deosebit de preţios pentru popor şi pentru Dumnezeu. Pentru popor era locul unde se întâlnea cu Dumnezeu. în ceea ce-l privea pe Dumnezeu, cele mai multe elemente ale cortului vorbeau despre planul pe care El îl avea pentru mântuirea oamenilor.

Să mergem acum mai departe la capitolul 36. lată că ne îndreptăm cu paşi mari către sfârşitul acestei cărţi, o carte în care închinarea a ocupat un loc foarte important.

Şi în acest capitol ne întoarcem la Cortul Întâlnirii. Cunoaştem deja instrucţiunile date de Dumnezeu pentru construirea lui. Acum vedem modul în care se respectă aceste indicaţii. Respectarea planului de construcţie este un aspect foarte important deoarece, Tabernacolul este portretul Domnului Isus Hristos, ni-l revelează pe El. lată ce spune Scriptura despre acest proces:

v.1 Beţaleel Oholiab, şi toţi bărbaţii iscusiţi în cari pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba sfântului locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul.

v.2 Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab, şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere. şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă.

Fiecare membru al echipei de lucrători, echipă care se pare că a fost foarte mare, era implicat în construirea Tabernacolului pe baza înţelepciunii pe care a primit-o din mâna lui Dumnezeu. Cel care conducea lucrările era Beţaleel.

Să observăm acum ceva ce este foarte important şi esenţial în lucrarea lui Dumnezeu.

Dacă îl slujeşti pe Dumnezeu în silă, atunci nu o face. Dumnezeu nu poate folosi pe cineva care are o asemenea atitudine. Construirea Tabernacolului, presupunea muncă de creaţie, frumuseţe, şi lucrurile făcute aveau o destinaţie specială-închinarea. Deci este mai mult decât o muncă oarecare. Ei nu lucrau la normă, nu erau cu ochii pe ceas, aşteptând să treacă ziua să-şi ia banii şi să plece. Mai mult nu construiesc Tabernacolul pentru că sunt obligaţi să o facă. Înainte, în Egipt. sclavi fiind, au procedat în felul acesta. Acum erau sclavi de bunăvoie. Lucrau din toată inima.

Dragii mei, acesta este modul în care se lucrează pentru Dumnezeu.

Un tânăr predicator mi-a spus odată: “îmi place slujirea, dar nu-mi place să predici” Sugestia mea a fost să se apuse de altceva. Slujirea nu este pentru cineva căruia nu-i place să studieze şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă un predicator nu poate să-şi facă lucrarea cu entuziasm, dacă nu poate predica cu entuziasm. ar trebuie să se lase de această slujbă.

Odată ascultam pe cineva predicând. Era un chin, se forţa, nu avea nici un pic de entuziasm.

Dragul meu, dacă nu poţi să-l slujeşti pe Dumnezeu cu toată vigoarea ta, cu vitalitate, plin de entuziasm, nu o face deloc. Dumnezeu doreşte slujitori care să slujească cu toată inima.

Observaţi că Beţaleel lucra cu toată viteza. De ce oare? Se grăbea să termine pentru a pleca undeva? Nu, el lucra pentru Domnul şi era conştient de lucrul acesta.

Dragi prieteni, dacă cei care merg la Biserică, ar merge plini de entuziasm, cu siguranţă tot oraşul va remarca lucrul acesta şi va veni să vadă ce se întâmplă. Atunci ar avea loc o trezire spirituală fără precedent.

Dragii mei, lucrul în slujba Domnului trebuie facut cu entuziasm, cu tragere de inimă. Trebuie să-l slujim pe Domnul plini de bucurie.

În epistola adresată Romanilor, la capitolul 14, versetul 5 găsim următoarele cuvinte scrise de Pavel: “Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.” Acesta este modul în care trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu.

Trebuie să fim pe deplin încredinţaţi că slujirea pe care o facem este voluntară, vrem lucrul acesta şi suntem plini de bucurie. Tot Pavel, de această dată în Prima Epistolă adresată Corintenilor, la capitolul 6, versetul 16 spune următoarele cuvinte: “…vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Pavel voia să predice Evanghelia.

Să ne aducem aminte de un alt episod relevant. Mergând să lupte cu duşmanii poporului, Ghedeon îşi conduce armata la un râu unde oameni puteau bea apă. Trei sute dintre ei nu se apleacă asupra apei pentru a bea ci, cu mâna pe arme, în genunchi, luau apă în pumn şi în acelaşi timp vegheau ca nu cumva duşmanul să se arunce asupra lor. Ei spuneau: “Unde sunt Madianiţii aceştia, să terminăm odată cu ei!” Episodul este povestit în detaliu în cartea Judecători la capitolul 7. Însă important este să vedem hotărârea acestor oameni. Nimic nu poate sta în calea lor, pentru că sunt oameni hotărâţi în ceea ce fac. Să mergem mai departe:

v.3 Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele, pe cari le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rînduite pentru slujba sfîntului locaş. Chiar şi dupăce se începuse lucrarea. tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare dimineaţă, daruri de bună voie.

v.4 Atunci toţi bărbaţii iscusiţi, prinşi la toate lucrările sfîntului locaş, şi-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau,

v.5 şi au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decît trebuie pentru facerea lucrărilor, pe cari a poruncit Domnul să le facem.

Din câte cunosc eu acesta este singurul loc unde oamenilor li se cere să nu mai aducă daruri. Ei au adus mult mai mult decât era nevoie pentru construirea Tabernacolului.

În toată slujirea mea nu am văzut oameni care să ofere mai mult decât era nevoie şi nici nu am auzit pe cineva să facă lucrul acesta.

Moise dă poruncă poporului să nu mai aducă nimic:

v.6 Moise a pus să strige în tabără că nimeni, fie bărbat fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru sfîntul locaş. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri.

v.7 Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările cari trebuiau făcute, ba încă mai şi trecea.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu mai aducă daruri pentru că aduseseră deja prea mult. Este totuşi un lucru uimitor, pentru că, să nu uităm, abia se întorceau din robie. Sclavi fiind nu au avut prea multe lucruri. Însă oamenii aceştia au dăruit cu bucurie şi plini de entuziasm pentru Dumnezeu.

Îmi aduc aminte o situaţie asemănătoare din India. Izbucnise o epidemie de holeră şi medicamentele erau insuficiente. Din această cauză tratamentul era adesea administrat preferenţial. Undeva, în munţi, un trib, nu cu mult timp înainte, se convertise în întregime la creştinism ca urmare a activităţii misionare a unui student. Datorită acestui fapt, triburile vecine nu au vrut să dea nici un ajutor şi oamenii mureau în fiecare zi.

Studenţii şi conducerea seminarului au dorit să vină în ajutorul acelor oameni dar banii nu erau suficienţi pentru medicamente. Atunci, mulţi dintre studenţi şi-au vândut din puţinele lor haine pentru a cumpăra medicamente. Tot ei s-au dus la acel trib îndepărtat şi i-au slujit pe acei oameni. Unul dintre studenţi a şi murit afectat fiind şi el de holeră.

Dragi prieteni, aceasta înseamnă slujire din toată inima. Dumnezeu este pus mai presus de orice şi faptul că El ţi-a încredinţat ceva să faci este considerat o mare onoare. Bucură-te de aceasta.

De pare că în acest capitol trecem în revistă deferite articole din compoziţia Tabernacolului. Deşi pare o repetare, prima dată ne-a fost oferit planul Cortului întâlnirii, iar acum suntem la punerea în aplicare a planului. Vedeţi, asemenea oricărei construcţii, nu este suficient să ai numai planul şi materia primă ci este nevoie şi de execuţia propriu-zisă a lucrărilor de construcţie. Acesta capitol tocmai acest lucru ni-l prezintă, aşa cum o face şi capitolul următor capitolul 37.

lată care sunt articolele pe care le confecţionează Beţaleel şi echipa lui.

v.8 Toţi bărbaţii iscusiţi şi lucrătorii au facut cortul din zece covoare de in subţire şi răsucit

din fir albastru, purpuriu şi cărmiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu măiestrie.

Mai întâi a fost facut cortul care includea celelalte părţi ale Tabernacolului. Dacă veţi citi cu atenţie restul capitolului şi veţi confrunta cu planul pe care îl dă Dumnezeu, se va observa foarte uşor că totul este respectat întocmai cum a spus Dumnezeu şi nimic nu este ignorat sau modificat.

Tot aici este confecţionată şi perdeaua care separa diferitele compartimente ale cortului.

v.35 Perdeaua din lăuntru an făcut-o de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea.

v.36 Au facut patru stîlpi de salcîm pentru ea, şi i-au poleit cu aur; cîrligele lor erau de aur, şi au tumat pentru stîlpii aceştia patru picioare de argint.

A fost apoi făcută şi perdeaua care închidea cortul.

v.37 Pentru uşa cortului au facut o perdea de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.

v.38 Au făcut cei cinci stîlpi ai ei cu cîrligele lor, iar căpătâiele şi beţele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă.

Trecem acum in capitolul 37, unde continuă descrierea elementelor cortului. Unul din elementele cele mai importante din alcătuirea Cortului întâlnirii este Chivotul.

v.1 Apoi Beţaleel a facut chivotul din lemn de salcîm; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea tot de un cot şi jumătate.

Chivotul era împodobit aşa cum ceruse Dumnezeu. Deasupra chivotului era capacul ispăşirii:

v.6 A facut şi capacul ispăşirii de aur curat; lungimea lui era de doi coti şi jumătate, şi lăţimea de un cot şi jumătate.

v.7 A făcut doi heruvimi de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii;

v.8 un heruvim la un capăt, şi un heruvim la celalt capăt; heruvimii i-a facut pe capacul ispăşirii la cele doua capete ale lui.

v.9 Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacui ispăşirii cu aripile lor, şi uitîndu-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.

După chivot a fost confecţionată masa pentru pâinile care erau puse zilnic înaintea Domnului:

v.10 A facut masa din lemn de salcîm; lungimea ei era de doi coţi, lăţimea de un cot şi înălţimea de un cot şi jumătate.

v.11 A poleit-o cu aur curat, şi i-a tacut un chenar de jur împrejur.

v.12 I-a facut împrejur un pervaz de un lat de mîna. pe care a fâcut un chenar de jur împrejur.

v.13 A tumat pentru masă patru verigi de aur, şi a pus verigile în cele patru colţuri, cari erau la cele patru picioare ale ei.

v.14 Verigile erau lîngă pervaz, şi în ele erau vîrîţi drugii pentru ducerea mesei.

Masa era însoţită de uneltele care trebuia să fie puse pe masă:

v.16 A făcut apoi uneltele, cari trebuiau puse pe masă, farfuriile, căţuile, potirele, şi ceştile ei, cari slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut de aur curat.

Un alt element deosebit era sfeşnicul:

v.17 A facut sfeşnicul de aur curat: a făcut sfeşnicul de aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele, şi florile lui erau dintr’o bucată cu el.

v.18 Din amîndouă părţile lui ieşeau şase braţe: trei braţe dintr’o lature, şi trei braţe din cealaltă lature.

Nici altarul pentru tămâia care ardea necurmat înaintea Domnului nu este uitat:

v.25 Apoi a făcut altarul pentru tămîie din lemn de salcîm; lungimea lui era de un cot, şi lăţimea de un cot; era în patru muchi, şi înălţimea lui era de doi coţi. Coamele erau dintr’o bucată cu el.

Tot această echipă face şi uleiul şi tămâia pe care Dumnezeu poruncise să le facă. Ele erau dupâ o reţetă unică şi cu întrebuinţare unică.

Dragi prieteni, închinarea este ceva unic. În mod special, Locul Sfânt era un loc al închinării. Sfeşnicul de aur îl reprezenta pe Domnul Isus, lumina lumii întregi. Pâinea care era pusă pe masa, îl reprezenta tot pe Dornnul Isus. El care este pâinea vieţii. Altarul pentru tămâia care arde necurmat înaintea Domnului ne vorbeşte de necurmata mijlocire pe care Domnul Isus o face înaintea Tatălui pentru noi cei credincioşi.

lată dragii mei că Domnul Isus este în centrul închinării încă de la acest Cort al întâlnirii. El trebuie să fie în centrul închinării noastre şi astăzi.

De fapt nici nu poate fi vorba despre închinare fără Domnul Isus. El este calea prin care venim la Tatăl. Nu există o alta. Să venim deci înaintea Tatălui aşa cum am învăţat, cu încredere, bucurie şi entuziasm.