Itinerar Biblic Ep.121 Exod cap. 33-34

 

Rezumat

·         Dumnezeu se îndepărtează de tabără

·         Poporul murmură din nou.

·         Moise doreşte să vadă slava lui Dumnezeu

Dragi ascultători continuă călătoria poporului evreu şi a noastră împreună cu ei.

După timpul petrecut la poalele muntelui Sinai, poporul este mai departe pregătit pentru intrarea în ţara promisă.

v.1 Domnul a zis lui Moise: „Du-te, şi porneşte de aici cu poporul, pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui lacov, zicînd: ,Seminţei tale o voi da!”

v.2 Voi trimite înaintea ta un înger, şi voi izgoni pe Cananiţi, Amoriti, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi lebusiţi.

Dumnezeu pregăteşte poporul pentru intrarea în ţara pe care o promisese strămoşilor generaţiei de acum. In cartea Numeri o să vedem reluarea călătoriei lor prin deşert, iar în Levitic o să vedem continuarea instrucţiunilor legate de construirea Cortului întâlnirii, precum şi celelalte porunci. Acum Dumnezeu reaminteşte poporului care este ţinta călătoriei lor:

v.3  Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţînat.”

v.4 Cînd a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s’au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el.

Ei bine, dragi prieteni, poporul trebuia să audă acest lucru din partea Domnului.

Dumnezeu îi cunoştea prea bine Israeliţi. Deja avea nenumărate experienţe în care ei   şi-au arătat nemulţumirea faţă de Dumnezeu. Dar nu aceasta îl afecta pe Dumnezeu. Ceea ce îl afecta pe Dumnezeu era încălcarea poruncilor Sale. Episodul în care poporul şi-a făcut un viţel de aur şi jucau în jurul lui, nu era uitat. Poporul acesta nu avea o inimă care să caute pe Domnul. Din pricina aceasta spunea Dumnezeu că nu va urca cu ei în ţara pe care le-a promis-o.

Însă poporul se întristează. Dragii mei, dacă Dumnezeu nu ne însoţeşte trebuie să ne întristăm,, dar nu numai atât. Trebuie să ne examinăm vieţile şi să vedem care este motivul pentru care Dumnezeu nu mai este cu noi.

S-ar putea să descoperim acolo lucruri care nu îi plac lui Dumnezeu. Şi prieteni dragi, dacă Dumnezeu nu este cu noi sunt toate şansele să nu-i putem birui pe fereziţi şi pe heviţi şi pe cei care ne aşteaptă acolo.

Noi suntem implicaţi într-un permanent război cu forţele întunericului, forţele celui ce încearcă să corupă întreaga omenire şi să zădărnicească planul lui Dumnezeu pentru izbăvirea omului. Cred că ştiţi despre cine vorbesc. Este diavolul. Dragii mei, el nu-se

luptă cu cei pe care îi are deja prizonieri. Pe aceia îi foloseşte pentru a întări armata sa. El luptă cu aceia care nu sunt încă ai lui. Dragul meu prieten dacă nu simţi nici o mustrare, dacă conştiinţa ta nu este deloc afectată de lucrurile pe care le faci, de cuvintele pe care le spui, de atitudinile pe care le ai, atunci, tu nu mai eşti un combatant, tu eşti deja un prizonier. Şi dacă eşti prizonier, atunci Dumnezeu nu este acolo. El nu poate fi în tabără cu duşmanul Său. El îţi oferă calea de scăpare şi calea pe care ţi-o propune El este sigură. Nimeni nu se poate opune.

Să ne întoarcem la popor. De supărare, nici măcar nu îşi mai puseseră podoabele. Acum vedeţi, obiceiul podoabelor îl luaseră din Egipt. Acolo podoabele acestea făceau parte din ritualul de închinare al egiptenilor faţă de idolii lor.

Prieteni dragi, nici nu ne dăm seama ce mult spun despre noi podoabele pe care le purtăm. Ele indică de foarte multe ori la ce ne închinăm. Nu este vorba aici numai despre ornamentele pe care le conţin, dar şi despre cantitatea lor, strălucirea şi alte aspecte care ne vorbesc despre atitudinea pe care o avem faţă de lume şi lucrurile ei.

Poporul este el supărat, dar să vedem ce spune Dumnezeu despre ei:

v.5 Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor şi lui Israel: „Voi sînteţi un popor încăpăţînat; numai o clipâ dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.”

Aceasta este cea de a treia oară când Dumnezeu face această caracterizare poporului. Dumnezeu îi numeşte încăpăţânaţi. Şi nu-i cunoaşte El oare? De fapt chiar acest comportament al lor indică din plin acest lucru.

Gestul lor este mai degrabă acel al unui copil căruia nu i se satisface o dorinţă. Este supărat şi vrea să o arate cum poate mai bine.

Dar Dumnezeu nu este intimidat de Israel aşa cum nu poate fi intimidat de nimeni. Ba mai mult Dumnezeu îi confruntă cu adevărata lor faţă. Pentru că acum dăduseră dovadă de ipocrizie.

v.6 Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele, şi au plecat dela muntele Horeb.

Dumnezeu le arată că El cunoaşte mai multe decât vor ei să arate. Cu alte cuvinte El le spune acum: “Nu mă las intimidat de voi. Sunteţi un popor încăpăţânat şi acceptaţi numai ceea ce vă convine. Dacă este vorba despre supărare, atunci daţi la o partea toate podoabele, tot ce vă leagă de Egipt.”

Dragii mei, Israel nu înlăturase cu totul urmele Egiptului din viaţa lui. încă mai erau atitudini care amintea de o stare veche. Din punctul acesta de vedere,, poporul nu era încă pregătit pentru ţara promisă.

În acelaşi fel, Duhul lui Dumnezeu ne atrage atenţia că trebuie să lăsăm acele “pseudo-podoabe” specifice vechii noastre naturi şi să acceptăm noua natură oferită de Dumnezeu.

Acum vine momentul în care Moise aşează Cortul întâlnirii aşa cum îi ceruse Dumnezeu:

v.7 Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oare care; l-a numit cortul întîlnirii. Şi toţi ceice întrebau pe Domnul, se duceau la cortul întîlnirii, care era afară din tabără.

v.8 Cînd se ducea Moise la cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său, şi urmărea cu ochii pe Moise, pînă intra el în cort.

v.9 Şi cînd intra Moise în cort, stîlpul de nor se pogora şi se oprea la uşa cortului, şi Domnul vorbea cu Moise.

v.10 Tot poporul vedea stîlpul de nor oprindu-se la uşa cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pămînt la uşa cortului lui.

Fantastică imagine a prezentei lui Dumnezeu. Poporul vedea cum Domnul cobora în mijlocul lor. Moise mergea la întâlnirea cu Domnul şi lucrul acesta era văzut de tot poporul.

Relaţia lui Moise cu Dumnezeu era una specială. Ascultaţi cu descrie el această relaţie:

v.11 Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.

Dragul meu simţi tu lucrul acesta în ceea ce priveşte relaţia ta cu Dumnezeu? Stai tu de vorbă cu Dumnezeu?

Poate te întrebi cum este posibil aşa ceva. Nu este deloc dificil. Nu este vorba despre cine ştie ce ritualuri iniţiatice ci despre o comunicare foarte simplă, aşa ca între doi prietenii. Comunicare aceasta are cel puţin două faze. Una este rugăciunea.

Este procesul prin care noi ne înălţăm gândurile către Dumnezeu. Îi mărturisim Lui bucuriile, frământările, necazurile noastre.

Dar, dragul meu câţi prieteni ai avea dacă numai tu ai vorbi tot timpul fără să vrei să asculţi vreodată. Şi Dumnezeu are ceva să-ţi spună. lar Biblia este Cuvântul Lui. Citeşte Biblia. Acolo vei descoperi ceea ce are Dumnezeu de spus.

Pe măsură ce această relaţie se întăreşte vei descoperi că Dumnezeu îţi vorbeşte şi în alte moduri. Aşa cum se întâmplă când ai un prieten bun şi te înţelegi parcă numai din priviri, pentru că vă cunoaşteţi şi ştiţi care vă sunt gândurile, la fel Dumnezeu va comunica cu tine prin Duhul Sfânt.

Este o experienţă unică şi trebuie să dorim şi noi să ajungem la această prietenie cu Dumnezeu.

lată însă că din nou este amintit losua. Vă mai aduceţi aminte de el. Este ucenicul lui Moise. Cred că avem încă un exemplu aici care relevă importanţa unei trăiri după voia lui Dumnezeu. Pentru că Moise avea o relaţie specială cu Dumnezeu, losua care era discipolul lui stătea şi el în prezenţa lui Dumnezeu.

La un moment dat, atunci când poporul se afla la graniţa ţării promise, losua provoacă poporul să ia o decizie foarte importantă. lată ce spune el în Iosua capitolul 24:

v.14 Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Rîu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.

v.15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Rîu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cît despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnulur!

Vedeţi cât de bine îl cunoştea el pe Dumnezeu. De fapt din pricina acestei cunoaşteri ajunge el să intre în ţara promisă. Aşa cum o să vedem, atunci când erau gata să intre în Canaan, poporul este descurajat şi se întoarce înapoi în deşert. Singurii care încurajează poporul sunt losua şi Caleb, care îl cunoşteau pe Dumnezeu. Pentru că au fost credincioşi Domnului, ei sunt singurii din generaţia lor care ajung în ţara promisă.

Dragi prieteni este foarte important să petrecem timp cu Dumnezeu. îl vom cunoaşte mai bine. Vom putea mărturisi mai bine ceea ce face El în viaţa omului.

Să ne întoarcem acum la Moise pentru că el adresează lui Dumnezeu o rugăciune specială:

v.12  Moise a zis Domnului: „lată, Tu îmi zici: ,Du pe poporul acesta!’ Şi nu-mi arăti pe cine vei trimete cu mine. Insă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume, şi ai căpătat trecere înaintea Mea!

v.13 Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte, şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gîndeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!’

Încă o dată Moise arată că a înţeles foarte bine care este poziţia pe care o ocupă el în scoaterea poporului din Egipt. Pentru el este clar că Israel nu este poporul lui ci este poporul Domnului şi că El este cel care a scos poporul din robie.

Am auzit critici ai Bibliei care susţin că aceasta revoluţie ce conduce la formarea poporului evreu, este rodul eforturilor lui Moise şi fac din el una din cele mai mari personalităţi ce au avut contribuţie substanțială în modificare istoriei acestei lumi.

Este foarte adevărat că Moise a fost un om mare. Este mare în primul rând prin credinţa lui şi prin relaţia specială pe care o are el cu Dumnezeu. Dar, aşa cum şi el recunoaşte, scoaterea poporului din Egipt, cucerirea ţârii Canaanului, formarea poporului Israel, este opera lui Dumnezeu şi face parte din planul pe care El îl are pentru mântuirea noastră a oamenilor.

Moise îi cere lui Dumnezeu ceva ce şi Apostolul Pavel va face pese câteva sute de ani. lată ce scrie apostolul Pavel Filipenilor la capitolul 3, versetul 10:

v.10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;

Dar şi Filip are o asemenea dorinţă. loan în Evanghelia pe care o scrie ne spune acest lucru: Capitolul 14, versetul 8:

v.8 „Doamne’! i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şine este de ajuns.”

Cunoaşterea lui Dumnezeu este o dorinţă legitimă pentru fiecare om şi trebuie să fie o astfel de dorinţă. De fapt este ceea ce face deosebirea dintre cei ce se închină lui Dumnezeu şi cei ce nu se închină.

Cel ce se închină lui Dumnezeu are această dorinţă firească de a-l cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. Dar, mai mult decât atât, mai mult decât o simplă cunoaştere, este vorba despre o identificare cu El. Vi se pare prea mult acest lucru. Este rugăciunea lui Pavel. El vrea să se facă asemenea Lui, asemenea morţii Domnului Isus.

De fapt, Pavel a fost mereu preocupat de această identificare cu voia lui Dumnezeu. lată ce scrie el în Epistola adresată Efesenilor la capitolul 5:

v.1 Urmaţi dar pilda iui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.

v.2 Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S’a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu.

Aceste, cuvinte, urmaţi dar pilda lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât să fim imitatori ai lui Dumnezeu şi nu este vorba despre o simplă copiere ci este vorba despre acea asimilare a voii sale până la transformarea noastră după chipul Fiului Său. Preocupare lui Pavel în această arie cred că este şi mai bine exprimată de ceea ce spune el cu o altă ocazie:

Galateni 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit şi S’a dat pe Sine însuş pentru mine.

lată dragi prieteni despre ce este vorba aici. Cred că mulţi dintre noi se mulţumesc cu o cantitate satisfăcătoare de informaţie despre Dumnezeu, crezând că aceasta reprezintă şi voia Lui cu privire la noi oamenii. Duhul Sfânt ne atrage acum atenţia că este mult mai mult decât atât. Este vorba despre cunoaşterea lui Dumnezeu ca persoană, este vorba despre relaţie şi nimic altceva.

Moise este foarte insistent în această direcţie:

v.18 Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”

Acum, slava lui Dumnezeu, cel puţin aşa cum este prezentată în acest pasaj, este o reprezentare a lui Dumnezeu. Este un semn distinct al prezenţei sale. Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu şi acestea sunt chiar cuvintele Lui:

v.20 Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!”

Cu toate acestea El îi îngădui lui Moise să vadă ceea ce foarte puţini oameni au văzut:

v.19 Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!”

v.21 Domnul a zis: „lată un loc lîngă Mîne; vei sta pe stîncă.

v.22 Şi cînd va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stîncii, şi te voi acoperi cu mîna Mea, pînă voi trece.

v.23 lar cînd îmi voi trage mîna la o parte dela tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.”

Dragi prieteni nimeni nu poate uita asemenea experienţe. Ba, nici măcar nu le poate descrie. Chiar şi Pavel care are parte de o experienţă asemănătoare spune cam aşa:

1Corinteni 2:9 Dar, după cum este scris: „Lucruri, pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

Însă dragi prieteni, pe lângă aceste experienţe deosebite, prezenţa lui Dumnezeu se regăseşte şi în poruncile Sale. Imediat după această experienţă, Dumnezeu readuce în atenţia lui Moise poruncile Sale. lată ce găsim în capitolul 34:

v.1  Domnul a zis lui Moise: „Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele cari erau pe tablele dintîi pe cari le-ai sfârîmat.

După cum ne aducem aminte, atunci când poporul a păcătuit şi şi-a făcut viţelul de aur, Moise a spart tablele pe care le scrisese Dumnezeu. Acesta este cel de al doilea set.

Vedeţi, legile au fost comunicate lui Moise, care, la rândul lui le comunică poporului, dar Dumnezeu găseşte de cuviinţă să le scrie pe aceste table de piatră.

De ce este atât de important ca ele să rămână săpate în piatră? Pentru că Dumnezeu vrea să îl cunoaştem. Legile lui ne comunică aspecte foarte importante despre caracterul lui Dumnezeu. El ne spune acolo ce îi face plăcere.

Dragi prieteni, am auzit nenumăraţi oameni care caută tot felul de experienţe prin care ei vor să-l cunoască pe Dumnezeu. Dar când vine vorba să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu şi să aplice acest cuvânt îşi pierd interesul.

Dumnezeu, este gata să-i arate lui Moise slava sa, dar, în acelaşi timp, îi aduce aminte şi de legile Sale.

De fapt, Dumnezeu se prezintă întregului popor:

v.5 Domnul S’a pogorît într’un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.

v.6 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,

v.7 care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!”

Acesta este Dumnezeu. Oare ce vrem noi să cunoaştem despre El? Dar, o întrebare şi mai importantă este, Nu vrem mai bine să-l cunoaştem pe El?

Bucuriile, pacea şi fericirea care vin din această cunoaştere nu pot fi date de nimic.

Dragul mei prieten, nu te da înapoi de la această relaţie. Unii sunt capabili de eforturi extraordinare pentru a-i cunoaşte pe idolii lor, pe cei pe care îi admiră, de cele mai multe ori fără să primească în schimb decât mulţumirea sufletească că au ajuns să-şi cunoască idolul. Nu merită oare Dumnezeu mai mult?

Am întâlnit oameni care devorau ziarele, ascultau înnebuniţi interviuri, casete, doar pentru a avea o imagine şi mai completă cu privire la cei pe care îi iubeau.

Dumnezeu are Cuvântul Său scris şi ne îndeamnă să-l citim. Acolo găsim tot ce avem nevoie pentru a intra în relaţie cu El. Observaţi că nu am spus că în Biblie avem o descriere completă a lui Dumnezeu.  Acolo ni se spune cum prin relaţia cu El îl vom cunoaşte tot mai bine. De fapt, ce ne opreşte?