Itinerar Biblic Ep.120 Exod cap. 32

 

Rezumat

·         Viţelul de aur

·         Moise sparge tablele legii.

·         Moise mijloceşte pentru popor

    Dragi ascultători, încă poposim împreună cu poporul evreu la poalele muntelui Sinai, aici unde Dumnezeu se adresează poporului într-un mod special, precizând termenii în care se va desfăşura relaţia dintre El şi poporul Israel.

Daţi-mi voie să vă reamintesc cât de important este ca noi să fim călăuziţi de Duhul Sfânt la lui Dumnezeu, cel care face ca aceste cuvinte adresate unui popor cu mii de ani în urmă să fie cuvinte actuale să aibă semnificaţie pentru noi.

Suntem deci la capitolul 32, un capitol care ne prezintă din nou condiţia păcătoasă a omului şi dragostea şi înţelegerea lui Dumnezeu faţă de noi.

Despre ce este vorba? Despre un incident trist pentru poporul Israel. Dar să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească:

v.1 Poporul, văzînd că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s’a strîns în jurul lui Aaron, şi i-a zis: ,,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s’a făcut.“

Să ne amintim puţin ce se întâmplă cu poporul. După ieşirea din Egipt, poporul trece prin acele experienţe de la Mara, apoi Elim dar şi prin războiul cu amaleciţii. În cele din urmă ajung la Muntele Domnului. Acesta este locul în care Dumnezeu se prezintă din nou poporului. De asemenea, Dumnezeu îl cheamă pe Moise sus pe munte pentru a-i prezenta toate lucrurile legate de închinare, Cortul Întâlnirii, echipamentul cortului şi hainele preoţeşti. Tot acum îi sunt prezentate lui Moise şi tabele legii. În acest context este foarte probabil ca Moise să fi petrecut ceva timp pe munte. Ei bine, a fost suficient ca poporul să nu-l vadă pe Moise pentru o vreme ca imediat să uite tot ceea ce le spuse Dumnezeu. Imediat se îndreaptă către idolatrie. Interesantă este şi atitudinea lui Aron în această situaţie:

v.2  Aaron le-a răspuns: ,,Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.“

v.3  Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi, şi i-au adus lui Aaron.

Aron, care urma să primească învestitura de Mare Preot, în loc să ţină poporul departe de idolatrie şi să le aducă aminte ceea ce le comunicase Dumnezeu până acum, le face tot ceea ce cer ei.

Dar să ne gândim puţin la ceea ce făcea poporul acesta pentru că nu este ceva normal.

Poporul este scos din Egipt în urma strigătelor lor din timpul robiei. Dumnezeu atacă toate zeităţile şi toţi idolii Egiptului, lupta aceasta fiind o demonstraţie atât pentru poporul Egiptean cât şi pentru Israel.

Poporul a văzut atunci care este adevăratul Dumnezeu. Mergem puţin mai departe şi ajungem la minunile pe care Dumnezeu le face în mijlocul popoului. Mai întâi este trecerea Mării Roşii. Acolo, atunci când nu mai vedeau nici o şansă de scăpare, intervine Dumnezeu şi ei trec prin mijlocul mării ca pe uscat. În spatele lor, armata egipteană este înghiţită de ape. Merg mai departe prin pustiu şi Dumnezeu le dă apă şi hrană fără ca ei să merite lucrul acesta. Zi şi noapte vedeau în mod fizic prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor. Cu toate acestea la numai câteva zile în care nu-l mai văd pe Moise în mijlocul lor ei vor un alt Dumnezeu în ciuda precizărilor exprese pe care Dumnezeu le-a făcut în ceea ce privea idolatria.

Care era motivul lor? Care erau cauzele?

Poate că trebuie să ne gândim aici la un argument pe care mulţi dintre noi îl au când vor să găsească scuze pentru faptul că nu se închină lui Dumnezeu. De obicei ei spun: Dar cine îmi dă garanţia că există Dumnezeu? De fapt, ei spun, “ Ce dovezi fizice îmi aduci tu că există Dumnezeu?”

Dragii mei, oare mai avem nevoie de dovezi fizice când lumea fizică în care trăim noi poartă amprenta lui Dumnezeu? Nu cumva este de fapt vorba despre un alt aspect aici?

Dumnezeu tocmai le dăduse poruncile şi poporul promite să le asculte. Apoi, Dumnezeu le vorbeşte despre modul de închinare. În modul acesta de închinare poporul trebuia să recunoască păcatul lor. Fiecare jertfă, Cortul Întâlnirii, altarul, totul făcea referire la păcatul lor şi la nevoia lor de iertare.

Aceasta este dragii mei şi problema celor mai mulţi din zilele noastre. Dificultatea cea mare nu este recunoaşterea faptului că există Dumnezeu ci recunoaşterea că ei sunt păcătoşi şi că au nevoie de iertare.

Atunci când recunoşti că Domnul este Dumnezeu trebuie să recunoşti şi că eşti păcătos. Când recunoşti păcatul, trebuie să recunoşti şi că va veni o judecată iar dacă la această judecată te prezinţi fără să ai un izbăvitor, sentinţa este moarte.

De aceea cred unii că este mult mai simplu să ignori dovezile clare ale existenţei lui Dumnezeu şi să pretinzi că viaţa pe care o duci este cea mai bună.

Dar trist este dragi ascultători că sunt biserici întregi care alunecă pe această pantă a apostaziei, a îndepărtării de Dumnezeu. Am întâlnim oameni care nu se mai închină aşa cum cere Dumnezeu, şi dragul meu când nu te închini aşa cum cere Dumnezeu te închini altui Dumnezeu.

Să mergem însă mai departe, la ceea ce ne spune Cuvântul Sfânt:

v.4  El i-a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.“

v.5  Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!“

v.6  A doua zi, s’au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s’au sculat să joace.

Aici este tocmai ceea ce semnalam adineauri. Ei nu au acceptat ceea ce le spunea Dumnezeu cu privire la închinare. Dumnezeu le-a cerut să nu facă nici o reprezentare fizică a divinităţii dar ei ce fac? Tocmai o reprezentare a lui Dumnezeu. Să nu mai vorbim despre modul în care şi-l imaginează ei pe Dumnezeu. De fapt imaginea nu le era străină. În Egipt boul Apis era una din zeităţile importante.

Ei bine, ei şi-l închipuie pe Dumnezeu în această formă.

Afirmaţia lor mă face să cred că era doar o problemă de închinare aici. Ei nu neagă evenimentele istorice. Sunt conştienţi că ei au fost izbăviţi de Dumnezeu. Numai că acum ei vor o formă pentru Dumnezeul care i-a izbăvit, vor o imagine. În ciuda a ceea ce zisese Dumnezeu ei îşi fac această reprezentare.

Mai mult, poporul este gata să sacrifice pentru această reprezentare. Aron însuşi organizează o sărbătoare în cinstea Domnului.

Încă o dată, ei nu se închinau unui alt Dumnezeu. Ei se închinau diferit de ceea ce spusese Dumnezeu.

Dar dragii mei închinarea diferită de ceea ce ne spune El înseamnă închinare unui Dumnezeu străin.

Noi ne închinăm prin mijlocirea Domnului Isus. Dacă nu ne închinăm prin El atunci nu ne închinăm cui trebuie.

Dumnezeu este foarte clar în această direcţie. Domnul Isus a fost trimis aici pe pământ pentru a deschide calea noastră către Dumnezeu. El este cel prin care relaţia noastră cu Dumnezeu este refăcută. El este cel prin care închinarea noastră este primită. Indiferent ce metodă găsim, dacă aceasta îl ocoleşte pe fiul lui Dumnezeu ea ne conduce către altcineva, dar nu către Dumnezeu.

Dar să ne întoarcem la poporul Evreu. Dumnezeu vede de pe munte ceea ce făcea poporul:

v.7 Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s’a stricat.

v.8  Foarte curînd s’au abătut dela calea, pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s’au închinat pînă la pămînt înaintea lui, i-au adus jertfe, şi au zis: ,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!“

Dragii prieteni, Dumnezeu nu a izbăvit Israelul pentru că ei erau altfel decât noi, pentru că erau mai buni decât noi, pentru că erau superiori. Nu! Dumnezeu ştia foarte bine care era caracterul acestui popor aşa cum îl cunoaşte pe al fiecăruia dintre noi:

v.9  Domnul a zis lui Moise: ,,Văd că poporul acesta este un popor încăpăţînat.

v.10  Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.“

Dumnezeu ştia că este un popor încăpăţânat. Ştia că este un popor care face numai ceea ce vrea el şi nu ceea ce îi cere Dumnezeu? Dar suntem noi altfel? Nu suntem noi la fel? Şi noi suntem la fel de încăpăţânaţi.

În ceea ce priveşte cuvintele pe care Dumnezeu le spune lui Moise referindu-se la popor, ele sunt mai degrabă un test pentru Moise decât o hotărâre a lui Dumnezeu.

Dumnezeu îi spune lui Moise: “Moise, ce spui dacă eu închei acum un legământ cu tine aşa cum am încheiat cu Avraam. Uite că poporul pe care tu l-ai scos din Egipt este neascultător şi Eu nu-l mai suport. O să fac din urmaşii tăi un popor!

Vă daţi seama că Dumnezeu nu ar fi făcut aşa ceva, dar îl pune pe Moise la încercare şi, trebuie să recunoaştem că este un exemplu minunat acesta pe care îl dă el:

v.11  Moise s’a rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis: ,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mînă tare?

Atunci când Dumnezeu îl abordează pe Moise în această problemă, îi cere să-şi aducă aminte. Îi cere să-şi aducă aminte de poporul lui, care acum ce închina viţelului dar care fusese scos mâna puternică a lui Dumnezeu. Poporul acesta acum se depărta de Dumnezeu şi acţiona după buna lui plăcere.

Acum Moise răspunde lui Dumnezeu şi ceea ce spune nu sunt vorbe goale aşa cum folosesc dintre noi în rugăciunile lor. Dragii mei uneori este atâta ipocrizie în rugăciunile noastre încât nici nu este de mirare că ele nu sunt ascultate.

Ascultaţi numai la ceea ce spune Moise. El spune cam aşa: “Doamne, cred că ai făcut o greşeală! Eu nu îmi aduc aminte să fi scos vreun popor de undeva şi apoi acesta nu este poporul meu. Este poporul Tău. Tu i-ai scos din Egipt. Tu ai făcut lucrul acesta şi a-i făcut-o cu braţul Tău cel puternic. Eu nu aş fi putut face lucrul acesta. Ştii doar că am încercat eu ceva dar nu am reuşit. Cred că este o greşeală Doamne!

Mare curaj are Moise. Nu ştiu cine ar mai vorbi aşa ceva lui Dumnezeu. De fapt el merge şi mai departe:

v.12  Pentruce să zică Egiptenii: ,Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi, şi ca să-i şteargă de pe faţa pămîntului?` Întoarce-Te din iuţeala mîniei Tale şi lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău.

Doamne, spune Moise, Tu ai scos poporul acesta din Egipt şi lucrul acesta a fost o mărturie pentru Egipteni. Dar dacă tu îi pierzi în deşertul acesta şi nu îi vei duce în ţara pe care le-ai promis-o ce vor spune ei? Ce vor spune celelalte popoare? Doamne, este poporul tău, trebui să-i duci unde le-ai promis.

Dar iată şi un al treilea motiv pentru care Dumnezeu trebuie să se întoarcă din mânia lui împotriva poporului:

v.13  Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuţi: ,Voi înmulţi sămînţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpîni în veac.“

Cu alte cuvinte, Moise spune: “Doamne, tu ai făcut o promisiune! Tu le-ai promis ceva acelor oameni care şi-au pus nădejdea lor în tine! Nu se poate să nu te ţii de Cuvânt!”

Dragii prieteni, credeţi că nu ştia Dumnezeu aceste lucruri? Ba da! Voia însă să vadă cât de bine le cunoaşte Moise! Şi iată că le cunoaşte!

Moise dovedeşte aici că îl cunoaşte pe Dumnezeu. El ştie că nimic din lumea aceasta nu se petrece fără ştirea lui. Ştie de asemenea că Dumnezeu are o mărturie în faţa întregii lumi. Ştie şi că Dumnezeu nu îşi ia înapoi cuvântul dat.

Dragii mei, aceste lucruri trebuie să ne ajute şi pe noi. Este bine să ştim că nimic nu scapă ochiului lui Dumnezeu. El ştie ce este în inima noastră chiar mai bine decât noi înşine. De asemenea El are mereu o mărturie în faţa lumii întregi. Chiar şi atunci când noi nu vedem, el are mereu o rămăşiţă credincioasă. Pe de altă parte, promisiunile Lui sunt întotdeauna duse la îndeplinire. Dacă El a promis pentru cei ce cred în El că vor fi mântuiţi, aceasta se va întâmpla. El nu îşi ia niciodată cuvântul înapoi.

Dumnezeu îşi retrage mânia Sa:

v.14  Şi Domnul S’a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.

Însă păcatul are totuşi anumite consecinţe. Trebuie să fie o judecată.

Moise se întoarce în tabără şi găseşte poporul jucând în jurul viţelului lor:

v.15  Moise s’a întors şi s’a pogorît de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mînă. Tablele erau scrise pe amîndouă părţile, pe o parte şi pe alta.

v.16  Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.

v.17  Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: ,,În tabără este un strigăt de război!“

v.18  Moise a răspuns: ,,Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni cari cîntă!“

v.19  Şi, pe cînd se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s’a aprins de mînie, a aruncat tablele din mînă, şi le-a sfărîmat de piciorul muntelui.

v.20 A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei, şi a dat-o copiilor lui Israel s’o bea.

Moise îşi iese din fire când vede ce face poporul. Sparge tablele pe care chiar Dumnezeu le săpase cu degetul Lui. Un acces de furie am spune noi! Cu toate acestea Scriptura ne spune că Moise a fost cel mai blând om.

Vedeţi, blândeţe nu înseamnă indiferenţă. Nu înseamnă că nu trebuie să vreo reacţie la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Trebuie să faci ceva. Blândeţea înseamnă putere! Însă este vorba despre putere sub control. Moise a fost un om blând. Adevărata lui inimă a fost aceea prezentată în cuvintele pe care le adresează lui Dumnezeu. El iubea poporul. Ştia ce este mai bine pentru popor. Ştia că a fi cu Dumnezeu era cel mai bun lucru pentru popor.

Dar, Aron era acolo şi el avea o responsabilitate faţă de popor:

v.21  Moise a zis lui Aaron: ,,Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atît de mare?“

v.22  Aaron a răspuns: ,,Să nu se aprindă de mînie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.

v.23  Ei mi-au zis: ,Fă-ne un dumnezeu, care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s’a făcut!`

v.24  Eu le-am zis: ,Cine are aur, să-l scoată!` Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.“

Câtă deosebire este între Moise şi Aron. Aron aruncă imediat responsabilitatea. El nu se simte vinovat.

Dragii mei, sunt oameni cărora Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitate păstoririi poporului său, care procedează asemenea lui Aron. Ei nu fac altceva decât să dea poporului ce-i place. În felul acesta ei sunt populari. Oamenii îi iubesc. Dar în ce priveşte adevărata închinare poporul este departe de închinarea faţă de adevăratul Dumnezeu.

Prieten drag, poate nu ai responsabilitatea unui grup. Însă ai responsabilitate celor din casa ta. Eşti responsabil pentru colegii tăi de serviciu. Eşti responsabil pentru vecinul tău. Ce faci tu? Eşti asemenea lui Aron? Te disculpi? Sau, asemenea lui Moise mijloceşti, insişti pentru cei din jurul tău, pentru ca şi de ei să se îndure Dumnezeu? Aceasta este ceea ce ar trebuie să facem fiecare dintre noi.

Scuzele lui Aron sunt de-a dreptul hilare. Stârnesc râsul. El spune că tot ce a făcut a fost să arunce aurul în foc şi din foc a ieşit viţelul. O câte astfel de scuze auzim de la cei din jurul nostru. O Doamne, ai milă de noi!

Suntem responsabili dragi prieteni pentru cei din jurul nostru. Orice creştin, orice urmaş al Domnului Isus este un Mare Preot care trebuie să mijlocească şi să călăuzească pe semenul său către Dumnezeu. Iar aceasta nu trebuie să fie numai o datorie ci trebuie să fie o pasiune a inimii.

Ascultaţi numai ce spune Moise înaintea lui Dumnezeu:

v.31  Moise s’a întors la Domnul, şi a zis: ,,Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.

v.32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai

scris-o!“

Dragi prieteni, păcatul din jurul nostru este mare. Răsplata lui este moartea şi citind acest capitol putem vedea că pentru el nu există cruţare. Dar este important ca omul să se întâlnească cu Cel ce poate aduce izbăvirea.

Aşa cum Moise a vrut să plătească chiar cu preţul vieţii sale veşnice pentru popor, trebuie să fim şi noi mistuiţi de pasiunea faţă de cei pierduţi. Aceasta este adevărata închinare!