Itinerar Biblic Ep. 12 Geneza cap. 3:8- 4:9

 

Dragi prieteni vă spuneam la începutul capitolului 3 cât de important este ceea ce s-a întâmplat în acest capitol din punct de vedere al istoriei omului. Este evenimentul care a schimbat radical viaţa omului de atunci încoace, a schimbat faţa pământului. Lăsându-se amăgiţi de diavol, primii oameni au încălcat porunca lui Dumnezeu. N-au ascultat de El şi rezultatele nu au întârziat să apară. Primul aspect important modificat însă este chiar relaţia omului cu Dumnezeu. În versetele 8 şi 9 din capitolul 3 citim:

v.8,9 Atunci au auzit glasul  Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta  lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: Unde eşti?

            Dragii mei, religia îl separă pe om de Dumnezeu, iar în cazul nostru Adam este pierdut. Adam este pierdut şi Dumnezeu este Cel care îl caută pe om şi nu omul pe Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Adam:

v.10-12 El a răspuns: “Ţi-am auzit glasul în grădină, şi mi-a fost frică pentru că eram gol, şi m-am ascuns. Şi Domnul Dumnezeu a zis: Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci? Omul a răspuns: Femeia  pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Observaţi vreo urmă de mărturisire din partea lui Adam? Eu nu văd nici una. Aspectul important aici nu este că el a dat vina pe femeie, sau cum se spune astăzi “a aruncat pisica”, ceea ce este mai trist este că nu recunoaşte greşeala lui. Mai mult parcă este un reproş pe care el îl face lui Dumnezeu spunându-I că femeia pe care El I-a dat-o este responsabilă.

v.13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ”Ce ai făcut?” Femeia a răspuns : „Şarpele  m-a amăgit, şi am mâncat din pom.”

Nici femeia nu se lasă mai prejos şi aruncă şi ea pisica mai departe. Este o imagine atât de comună nouă. Societatea modernă declină cu atâta degajare orice responsabilitate. Este un cerc al victimismului în care nu mai sunt vinovaţi ci doar victime care nu au nevoie de pocăinţă ci de compasiune.

În această situaţie, atitudinea lui Dumnezeu este promtă:

v.14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână.

Şarpele căruia se adresează Dumnezeu nu este târâtoarea la care ne gândim noi astăzi. El a fost diferit la început iar acum este pronunţată judecata lui Dumnezeu cu privire la el. Judecata pe care Dumnezeu o pronunţă pentru şarpe este una cu efecte dramatice pentru om. Vă îndemn să memoraţi următorul verset pentru că este unul pe care trebuie să-l ştiţi. Acest verset este prima profeţie cu privire la venirea Domnului Isus, Mântuitorul:

v.15 Vrăjmăşie  voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Aceasta este o foarte importantă afirmaţie. Accentul nu cred că este pus aici pe victoria finală repurtată de Domnul Isus asupra Şarpelui, ci lunga luptă dintre ei. Acest verset ne arată că va fi o lungă luptă între bine şi rău. Acest fapt este exact ceea ce găsim apoi în Scripturi.

Iată dragi ascultători că încet dar sigur, cu ajutorul lui  Dumnezeu mergem mai departe cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi am ajuns acum la capitolul 4. Este capitolul din care începe să se contureze tot mai bine istoria omenirii. Aici este momentul în care apar primele efecte sociale ale păcatului. Tot aici vedem modul în care începe să se contureze planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Dar să ne aducem mai întâi aminte ce am fost învăţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu până în acest moment.

Mai întâi am văzut modul în care a pregătit Dumnezeu cadrul pentru cel ce avea să încununeze Creaţia –omul. Apoi am văzut modul în care omul a fost creat pentru a avea părtăşie cu Dumnezeu dar prin neascultarea omului, părtăşia este ruptă iar omul este alungat din grădina Edenului. Acesta este un foarte scurt suma a ceea ce am descoperit din cuvântul lui Dumnezeu. Unul din punctele principale ale acestei părţi este, cred eu, faptul că omul prin neascultare a rupt părtăşia cu Dumnezeu. La fel de important este şi faptul că Dumnezeu, din chiar momentul păcătuirii, a făcut promisiunea unui izbăvitor. Este cred un lucru foarte important şi ne spune ceva mai mult despre Dumnezeu. Dumnezeu nu s-a bucurat de eşecul omului. El nici nu l-a alungat fără să-i ofere posibilitatea iertării. Încă de la început, Dumnezeu doreşte refacerea relaţiei. Nu este minunat să ştii acest lucru? Nu este minunat să ştii că Dumnezeu este iertător şi bun? Ba da este! El este bun şi iertător şi doreşte ca tu să răspunzi iubirii Lui.

Răspunsul pe care noi putem să-l dăm este acceptarea iertării pe care El ne-o oferă. Această iertare este menită să ne scoată de sub putere păcatului care a intrat în lume odată cu păcatul săvârşit de Adam şi Eva. Nu ştiu cât de confortabil ne simţim cu păcatele din viaţa noastră, dar trebuie să spun că ele nu aduc nici un bine nici pentru viaţa de acum nici pentru cea viitoare. Acest lucru putem foarte bine să-l observăm şi din capitolul care urmează, este vorba de capitolul 4 al cărţii Geneza. Dacă în capitolul 3 am avut rădăcinile păcatului aici avem consecinţele acestuia. Dacă este să vorbim despre stricăciunile păcatului cred că nu este vorba despre otrăvirea suferită în urma faptului că au mâncat din fructul oprit ci despre lucruri mult mai grave. În capitolul 4 vom vedea ce s-a întâmplat omului ca urmare a neascultării sale. În urma acestei neascultări El s-a îndepărtat de Dumnezeu şi a păcătuit în aşa fel încât judecata lui Dumnezeu s-a abătut nu numai asupra lui ci şi asupra întregii rase umane. Aceasta se întâmplă pentru că atât eu cât şi dumneata drag ascultător avem aceeaşi natură. Noi avem natura părinţilor noştri am moştenit-o pe cea a lui Adam. Natura aceasta a lui Adam nu este un tocmai bună nu-i aşa? Urmăriţi numai ce au făcut primii doi fii ai lui Adam şi Eva. Acum, eu cred că au mai avut şi alţi copii în afară de ei doi dar numai despre ei doi avem informaţii. Iată ce spune Scriptura despre aceasta:

v.1 Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis “Am căpătat un om cu ajutorul Domnului.”

Este vorba despre primul verset din capitolul 4. Cred că prin cuvintele pe care le avem aici putem înţelege că Adam şi Eva nu credeau că lupta lor va fi de lungă durată. Atunci când Eva l-a avut pe Cain s-a gândit la promisiunea pe care Dumnezeu I-a făcut-o cu privire la sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui. Aceasta a făcut-o, cred eu, să afirme “ Am căpătat un fiu cu ajutorul Domnului.” Dar nu era Cain cel care împlinea această promisiune. El a fost un ucigaş nicidecum un izbăvitor. Va mai trece mult timp până va veni acest salvator. Lupta dintre şarpe şi sămânţa femeii avea să mai dureze încă aproximativ şase mii de ani. Dar după un timp Eva mai are un fiu: Ascultaţi:

v.2 A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.

Aceştia sunt băieţii la care privim. Iată ce fac ei: citiţi vă rog versetul 4:

v.3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.

Ceea ce noi avem aici ca fiind “După o bucată de vreme” înseamnă de fapt   “la sfârşitul zilelor” care este cred ziua Sabatului, ziua în care Dumnezeu s-a odihnit. De asemenea, cuvintele care spun despre Cain că aduce o jertfă poartă cu sine ideea de a aduce într-un loc prestabilit. Era deci un loc pe care Dumnezeu îl hotărâse ca fiind un loc de închinare. Deci ceea ce fac ei nu este la voia întâmplării ci este în urma revelaţiei pe care Dumnezeu le-a dat-o. Pentru a avea un argument în plus citiţi vă rog în cartea Evrei capitolul 11, versetul 4 unde scrie: “Prin credinţă a adus Abel o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui: Şi prin ea vorbeşte el măcar că este mort.” Cum ar fi putut Abel să aducă o jertfă prin credinţă? Unii care citesc Epistola lui Pavel către Romani au citi probabil în capitolul 10 versetul 7 că auzirea este sursa credinţei iar auzirea este prin cuvântul lui Dumnezeu.  Dacă Dumnezeu nu ar fi avut un cuvânt pentru acest băiat, Abel nu ar fi fost niciodată în stare să aducă o jertfă prin credinţă iar acesta este singurul mod prin care ne putem apropia de Dumnezeu. Observaţi că exact aceasta este diferenţa dintre Cain şi Abel – credinţa. Cain a adus o jertfă din roadele pământului. Nu este nimic greşit cu roadele pe care el le-a adus. Să nu credeţi că el a adus resturi nu a avut deloc acea atitudine de a da hainele vechi la ajutoare. Cred că roadele pe care el le-a adus putea câştiga orice premiu pentru agricultură. El a adus cele ai frumoase roade ca jertfă pentru Domnul. Ascultaţi:

v.4,5 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi jertfa lui; dar spre Cain şi jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi I s-a posomorât faţa.

Poate că cineva va spune; Dar nu văd nimic greşit în ceea ce a făcut Cain!” În Biblie există o scrisoare scrisă de Iuda, apostolul nu vânzătorul, iar el ridică o anumită problemă afirmând despre anumiţi oameni care “au urmat pe calea lui Cain”. Care este oare această cale a lui Cain? Ce vrea el să spună prin aceasta? Atunci când Cain a adus jertfa pentru Dumnezeu el nu a venit cu ea prin credinţă ci în propriul nume sau merit. Iar atunci cînd el a făcut acest lucru el a negat stricăciunea naturii umane.  Dumnezeu a spus: “Aduceţi acel sânge ca jertfă, sânge care va indica către Mântuitorul ca va veni în lume. Apropiaţi-vă în acest fel de mine şi nu prin ceea ce pot face mâinile voastre, prin ceea ce faceţi voi înşivă.” Aceasta este ceea ce ne spune Dumnezeu. În jertfă este vorba despre recunoaşterea naturii noastre păcătoase şi  a sfinţeniei lui Dumnezeu. Dacă nu este aceasta atitudinea atunci ea este greşită.

Un al lucru pe care Cain l-a negat prin jertfa lui a fost acela al separării omului de Dumnezeu. El a acţionat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat între om şi Dumnezeu.

Nu a fost Cain singurul care a făcut un asemenea lucru. Teologii liberali moderni promovează aceeaşi atitudine. Ei susţin că Dumnezeu este tatăl universal iar oamenii sunt într-o relaţie de fraternitate universală. Alţii acţionează ca şi când păcatul nu este o problemă. Prieteni dragi, păcatul este o problemă. Noi nu ne naştem ca şi copii ai lui Dumnezeu. Noi ne naştem ca şi creaturi, create de Dumnezeu dar nu ca şi copii ai Lui. Este o diferenţă în aceasta. Devii copil al lui Dumnezeu atunci când se rezolvă problema păcatului. Din pricina lui noi suntem înstrăinaţi de Dumnezeu. Şi aş vrea să înţelegem că lucrurile stau în acest fel nu pentru că Dumnezeu are ceva personal cu omul păcătos, ci pentru că natura Lui este caracterizată de sfinţenie, separare de păcat. Dacă natura noastră nu se poate schimba, nu avem nici o şansă să intrăm în relaţie, în părtăşie cu El. Deci, ignorând o problemă nu înseamnă că ea nu există sau este rezolvată.  Pentru a devenii copil al lui Dumnezeu trebuie să ne naştem din nou. Sunt chiar cuvintele Domnului Isus din discuţia pe care a avut-o cu Nicodim. Cain a refuzat recunoaşterea acestui fapt. Mulţimi mari de oameni fac acelaşi lucru astăzi.

Să mergem însă puţin mai departe şi ajungem la un al treilea lucru pe care îl găsim ca fiind negat în jertfa lui Cain. Este vorba despre faptul că omul nu poate aduce propriile lucrări lui Dumnezeu erijându-se în autor al lor.  Cain a crezut că se poate. Scriptura spune : “El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Am citat din Epistola către Tit capitolul 3, versetul 5.) Diferenţa dintre Cain şi Abel nu a fost una ce ţinea de caracterul lor ci de jertfele pe care le-au adus. Ei au crescut în acelaşi mediu. Ei au avut aceeaşi moştenire ereditară. Nu existau diferenţe de acest gen între ei. Noi spunem adesea despre anumite persoane care au predispoziţie către alcoolism că seamănă tatălui, sau moştenesc pe bunicul  sau au crescut într-un mediu viciat şi alte lucruri de acest fel. Cain şi Abel sunt oamenii fără bunici. Diferenţa vine din atitudinea cu care au adus jertfele.

Aceeaşi atitudine faţă de jertfă aduce mari diferenţe între oameni chiar şi în zilele noastre. Nici un creştin nu pleacă de pe o poziţie de superioritate faţă de ceilalţi. Ceea ce îl face creştin este recunoaşterea stării lui de păcătos, recunoaşterea nevoii de jertfă, sacrificiu care să aducă înlăturarea păcatului şi de asemenea, recunoaşterea nevoii de izbăvitor care să îi ia locul în procesul acesta al mântuirii.  Apostolul Pavel scrie despre Domnul Isus Hristos următoarele cuvinte: “Pe el Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire….

Sunt cuvinte scrise în Epistola către Romani, în capitolul 3 versetul 25. În aceeaşi epistolă la capitolul 10, versetul 3 el scrie despre oameni care…”n-au cunoscut neprihănirea e care o dă Dumnezeu, au căutat o neprihănire a lor înşişi…” Cred că este o imagine care îi caracterizează pe foarte mulţi oameni din zilele noastre. Sunt atâţia oameni care încearcă să găsească acceptarea din partea lui Dumnezeu prin religie, prin frecventarea unei biserici, prin faptele pe care le fac. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu condamn aceste lucruri, ba chiar îi încurajez pe oameni să meargă la biserică şi să facă lucruri bune, dar nu acestea ne fac să fim acceptaţi de Dumnezeu. Dacă nu este jertfă, sacrificiu, nu putem avea acces la Dumnezeu. Iar noi nu putem să ne jertfim A fost nevoie de Domnul Isus pentru a face această ispăşire, pentru a aduce acest sacrificiu. Tot apostolul Pavel şi tot în Epistola către Romani la capitolul 4 versetul 25 el scrie despre Domnul Isus că “…a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” Observaţi vă rog ceea ce afirmă Pavel aici: El a fost înviat pentru că noi am fost socotiţi neprihăniţi. El a luat locul nostru, locul meu şi locul tău. În Epistola către Filipeni Pavel scrie cu privire la acest lucru: “… ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.” Observaţi acum diferenţa? Cain venea cu o neprihănire proprie. Neprihănirea lui Abel era dată de credinţa prin care jertfa lui indica mai departe către jertfa Domnului Isus, jertfa ce avea s-o substituie pe a noastră.

Am văzut deci Abel şi Cain au venit împreună să se închine lui Dumnezeu. Aceşti băieţi semănau foarte mult. Unii cercetători ai Bibliei cred chiar că ei au fost gemeni. Personal, cred că asemănarea era foarte mare deoarece ramificaţia genetica nu era atât de mare cum este a generaţiilor următoare. Oricum, în această asemănare apare o mare diferenţă, care nu este dată de caracterul celor doi. Unul din ei este acceptat de Dumnezeu datorită credinţei sale, iar celălalt este respins datorită neprihănirii personale în numele căreia aduce jertfa nerecunoscându-L pe Dumnezeu.

Acest fapt face ca o mare mânie să-l cuprindă pe Cain. Versetele 6 şi 7:

v.6,7 Şi Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-I aşa dacă faci bine vei fi bine primit, dar dacă faci rău, păcatul te pândeşte la uşă, dorinţa lui se ţine după tine dar tu să-l stăpâneşti!

Oare de ce s-a supărat Cain? El este atât de supărat încât îl va ucide pe fratele său Abel. Întotdeauna, în spatele unei crime săvârşită cu premeditare este mânie, supărare. Domnul Isus a atras atenţia asupra acestui lucru. Dacă te superi pe semenul tău, dacă ţi-i mânie pe el, lucrul acesta echivalează cu o crimă. În spatele urii mâniei este gelozia, iar în spatele geloziei este mândria. Mândria spirituală poate aduce foarte uşor păcatul în viaţa noastră. Iacov, care apropo, este fratele Domnului nostru, scrie în epistola sa următoarele lucruri: “Apoi pofta când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.” Este versetul 15 din primul capitol. Mânia lui Cain l-a condus la crimă, însă în spatele ei a fost gelozia şi, de asemenea, mândria lui.

Da care este modul în care tratează Dumnezeu această problemă? El îi spune lui Cain: “Dacă faci bine nu vei fi tu acceptat?” Cu alte cuvinte: “Nu cauţi tu desăvârşirea?” Acest frate mai mare a fost mereu preocupat de întâietate iar acum este speriat că o va pierde. Dumnezeu îi spune că nu are motive să se îngrijoreze. Dacă face binele, nu are de ce să se teamă. Iar binele pe care Dumnezeu îi cere să îl facă este să aducă acea jertfă prin credinţă ca a lui Abel şi să recunoască că este un păcătos. Dar Cain este mult prea mânios ca să mai I-a aminte a ceea ce spune Dumnezeu. Cred că este un alt lucru pe care trebuie să-l învăţăm aici şi anume că atunci când ne lăsăm supuşi de păcat ajungem în orbire. Dumnezeu îi atrage foarte clar atenţia asupra mecanismului în care răul încearcă să ocupe viaţa omului. Spune Dumnezeu: “Păcatul pândeşte la uşă…”. Au fost unii care interpretează aceste cuvinte ca fiind o referire la obiceiul iudeilor de a se aşeza la uşa casei, făcând în acest fel o aluzie la faptul că problema jertfei lui Cain era aceea a produselor folosite pentru jertfă. Implicit se susţine că de fapt, Dumnezeu vrea să-I spună lui Cain că jertfă plăcută lui Dumnezeu este cea de origine animală. Cred că este o interpretare mult prea simplistă şi care nu surprinde cel mai important element cu privire la jertfă – mesajul ei. Oricum, eu cred că Dumnezeu îi atrage aici atenţia lui Cain asupra vulnerabilităţii sale faţă de păcat. Nu cred că el, Cain, era conştient de aceasta. Nu cred că îşi dădea seama cât de vulnerabil era el faţă de păcat. Tocmai de aceea Dumnezeu îi spune că păcatul este asemenea unei fiare are abia aşteaptă să îl încolţească. De aceea Cain trebuie să aducă o jertfă pentru păcatul său. La fel a făcut şi Avraam. La fel au făcut şi alţi oameni ai lui Dumnezeu.

Din păcate, asemenea multor oameni din ziua de astăzi, nu ascultă atenţionarea lui Dumnezeu. Ascultaţi numai la relatarea Bibliei:

v.8,9 Însă Cain a zis fratelui său Abel: Haidem să ieşim la câmp. Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. Şi Dumnezeu a zis: Unde este fratele tău Abel? El a răspuns: „Nu ştiu! Sunt eu păzitorul fratelui meu?”

Acum, mie mi se pare că este un răspuns destul de obraznic cel pe care îl dă Cain, nu credeţi? Cinstiţi fiind cred că lui nu-i pasă nici de fratele lui nici de Dumnezeu.

El încearcă să acopere păcatul său dar Biblia ne spune că înaintea lui Dumnezeu nimic nu este acoperit. Gândiţi-vă la lucrul acesta. Dacă aveţi secrete faţă de alţii să ştiţi că ele nu sunt secrete faţă de Dumnezeu. El cunoaşte toate lucrurile. De aceea este mai bine să rezolvaţi aceste probleme aici pe pământ pentru că dacă nu oricum o să vă întâlniţi cu ele în ziua judecăţii.  Deci, Cain, obraznic, spune că nu are nici o responsabilitate faţă de fratele său. Dar Dumnezeu ştia deja ce făcuse. O să vedem data viitoare ce-i spune şi care sunt implicaţiile!

 

Fiţi binecuvântaţi!