Itinerar Biblic Ep.116 Exod cap. 28

 

Rezumat

·         Punerea de o parte a lui Aron şi a fiilor lui.

·         Hainele preoţeşti.

·         Urim şi Tumim.

Iubiţi prieteni, am văzut ce minunate sunt lucrurile pe care le face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Am mai văzut, de asemenea, că încă de la construirea Cortului Întâlnirii Duhul Sfânt este şi el reprezentat prin uleiul din candele, sfeşnicul pus înaintea Domnului.

Duhul Sfânt este  călăuzitorul nostru şi astăzi când am ajuns, iată, la capitolul 28 al cărţii Exod.

Este un capitol în care facem cunoştinţă cu cerinţele lui Dumnezeu în ceea ce priveşte preoţimea.

Să vedem deci care sunt indicaţiile pe care Dumnezeu le dă lui Moise cu privire la preoţi:

v.1 Apropie de tine pe fratele tău Aaron şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.

v.2  Fratelui tău Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă.

După cum uşor se poate observa, oficiul preoţesc nu este unul ales de om ci este iniţiativa lui Dumnezeu ca şi în cazul Cortului Întâlnirii. Dumnezeu îi alege pentru slujba de preoţi pe Aron şi fii săi.

Dar pentru ca Aron şi fii săi să poată îndeplini această slujbă, aveau nevoie de haine deosebite. Oare de ce era nevoie de haine deosebite? Nu era de fapt vorba despre persoanele implicate în slujbă şi nu de hainele lor?

Ei bine, persoanele, ţinuta lor morală, credincioşia, caracterul lor, sunt foarte importante, dar hainele ne  comunică şi ele ceva. Iar comunicare lor nu se poate referi la altceva decât la Domnul Isus.

Dar de ce oare Dumnezeu a ales să folosească toate aceste imagini pentru a vorbi despre Domnul Isus şi despre lucrarea pe care El o va împlini atunci când va veni pe pământ? Păi, motivul ar fi foarte simplu.

Până să ajungem la concepte şi principii teologice sofisticate, noi suntem încă nişte copii. Iar copii învaţă cel mai bine prin imagini.

Aceste haine despre care Dumnezeu porunceşte lui Moise să le facă pentru preoţi ne vorbesc şi ele despre Domnul Isus. Vă întrebaţi poate cum ne pot vorbi nişte haine despre Domnul Isus. Ei bine ne vorbesc. Poate că ar trebui şi noi să fim mai atenţi le modul în care ne îmbrăcăm pentru că hainele comunică, şi comunică destul de mult.

Hainele acestea nu sunt haine sfinte în modul în care noi ne gândim la sfinţenie în aceste zile. Cuvântul ebraic pentru sfinţenie, exprimă de fapt o acţiune. Înseamnă “a pune deoparte”. Deci, aceste haine erau puse deoparte pentru slujba lui Dumnezeu. În felul acesta tot ce este pus deoparte, separat de lucrurile comune, pentru Dumnezeu, este sfânt.

Dragii mei, Domnul Isus a venit îmbrăcat în haina neprihănirii. Adică El a fost pus deoparte pentru slujba lui Dumnezeu. El a venit printre noi oamenii, a fost ca unul dintre noi, a suferit de foame, de sete, a avut emoţii ca fiecare dintre noi, a fost ispitit ca fiecare dintre noi, dar aici apare diferenţa. Pe când fiecare dintre noi a cedat în faţa ispitei şi a păcătuit, Domnul Isus a biruit ispita. El a fost fără păcat. El a fost separat de păcat. El a fost pus deoparte pentru Dumnezeu.

Acum, un alt lucru demn de notat cu privire la aceste haine este faptul că ele sunt deosebit de frumoase. Ele nu sunt ca orice haine. Se deosebeau chiar foarte  mult de hainele pe care le purta poporul în mod obişnuit.

Dragii mei Dumnezeu este un creator şi iubitor de frumos. Natura care ne înconjoară confirmă acest lucru. Acolo unde a intervenit omul, este foarte adevărat, că nu mai este aceeaşi frumuseţe, dar  este şi rezultatul păcatului dragii mei.

Dar să ne întoarcem la Aron şi fii lui care sunt numiţi în slujba preoţească:

v.3  Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron, ca să fie sfinţit, şi să-Mi împlinească slujbă de preot.

Iată un alt lucru care trebuie remarcat aici. După cum vedem, priceperea este tot un dar de la Dumnezeu. Aceşti artişti, pentru că după complexitatea şi frumuseţea acestor veşminte este vorba de artă, deci aceşti artişti, primesc de la Dumnezeu darul lor, abilităţile lor de a face ceea ce le cere Dumnezeu.

Sunt cel puţin două învăţături pe care le desprindem de aici. În primul rând, Dumnezeu nu solicită să facem lucruri pentru care nu ne-a înzestrat. Niciodată El nu ne va cere să facem ceea nu suntem pregătiţi să facem.

Fie că este vorba despre lucruri obişnuite, lucrări de artă, sau orice altceva,  sau fie că este vorba despre lucruri pe care să le facem pentru El, Dumnezeu nu ne cere ceva care să treacă peste capacitatea noastră. El mereu ne pregăteşte pentru lucrarea în care vrea să ne angajeze.

Adesea, trecem prin viaţă prin diferite experienţe. Unele sunt foarte dificile şi nu le înţelegem sensul. Alteori trecem prin diferite şcoli, iar la terminarea lor constatăm că informaţiile primite nu sunt tocmai ceea ce avem nevoie. Dar, dragii mei se prea poate ca tocmai acele experienţe pe care noi nu ştim cum să le calificăm, nu ştim cum să le încadrăm în viaţa aceasta, să fie etape în care Dumnezeu ne pregăteşte. Cineva care trece printr-o mare suferinţă, nu înţelege rostul ei, nu ştie de ce a venit, de ce  a trebuit să treacă prin ea, ajunge apoi o persoană care  poate să-i înţeleagă pe alţii care trec prin suferinţe, poate să-i ajute. Sunt diferite modurile în care Dumnezeu ne pregăteşte şi sunt diferite lucrurile pentru care ne pregăteşte Dumnezeu.

O a doua învăţătură pe care o primim de aici este aceea că Dumnezeu vrea să folosim talentele şi abilităţile pe  care El ni le dă pentru slujirea ui.

Este important să înţelegem lucrul acesta într-o lume atât de puternic secularizată. Oamenii au început să uite acest lucru şi adesea se produce o anumită tensiune între ceea ce considerăm că trebuie să facem pentru Dumnezeu şi ceea ce ţine de fapt de viaţa noastră particulară.

Dragi prieteni, este o problemă foarte serioasă pentru că acest aspect afectează  relaţia noastră cu Dumnezeu. Nu sunt puţini cei care disociază cariera lor profesională de credinţa în Dumnezeu. Nu sunt puţini cei care consideră că este mai puţin interesant pentru Dumnezeu ce fac ei la serviciu, în timpul lor liber. Dar, dragii mei este timp liber în creştinism? Nu spun acum că nu trebuie să fie timp de destindere sau de odihnă, dar acest timp este şi un timp în care ne odihnim de Dumnezeu, ca să spun aşa?

Dragii mei, Dumnezeu este interesat de fiecare aspect al vieţilor noastre. El este interesat de cariera noastră,  este interesat de  timpul nostru liber, nu pentru că vrea să ne domine ci pentru că vrea să ne ofere ceea ce este mai bun. Dar dragi prieteni, un alt aspect legat de această dihotomie, este acela că Dumnezeu vrea să folosim şi profesiunea noastră pentru slujirea lui. Nu puţini sunt cei care spun că a-l sluji pe Dumnezeu înseamnă numai să predici, să faci anumite slujbe, să fi direct implicat în aşa-zisa slujbă spirituală. Dar iată că Dumnezeu ne arată clar aici că nu este vorba  de aşa ceva. Spune  Dumnezeu că numai Aron şi fii săi sunt slujitorii Lui pentru că sunt preoţi?

Sau numai Moise pentru că este cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu este slujitorul lui Dumnezeu? Nu! Acestor oameni El le-a dat Duhul lui, un duh de înţelepciune, un duh de pricepere care să-i ajute în confecţionarea acelor lucruri pe care Dumnezeu le cere de la ei.

O să ne mai întâlnim cu astfel de situaţii în care Dumnezeu dă daruri de acest gen oamenilor pentru a-i folosi în slujba Sa.

Dragul meu prieten, Dumnezeu se bucură în aceeaşi măsură de croitori buni, de frizeri buni, de fizicieni buni, de matematicieni buni, de frezori buni, cum se bucură de predicatori buni. Însă El se bucură numai de aceea care pun darul lor în slujba lui Dumnezeu. Şi dragii mei El poate să ne folosească în orice domeniu am lucra, pentru că El este un Dumnezeu suveran.

Să nu uităm deci, că indiferent de darul pe care îl avem, el nu este al nostru, el este de la Dumnezeu. Iată ce  spune apostolul Iacov cu privire la aceasta:

v.16  Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:

v.17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Sunt cuvintele pe care le găsim în epistola al cărei autor este, în primul capitol.

Iată dragi prieteni că viaţa de creştin este o viaţă completă în care fiecare sector al vieţii noastre este predat Domnului nostru.

Mergem acum le versetele 4 şi  5 din acest capitol 28 al cărţii Exod:

Dumnezeu îi comunică în continuare lui Moise aspecte legate de hainele preoţeşti:

v.4  Iată veşmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brîu. Să facă fratelui tău Aaron şi fiilor săi, veşminte sfinte, ca să-Mi împlinească slujba de preot.

v.5  Să întrebuinţeze aur, materii văpsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi subţire.

Aceste haine erau făcute din cel mai bun material. Dumnezeu doreşte ca tot ce este mai bun să fie pus deoparte pentru El. În aceeaşi măsură El doreşte ca cei ce slujesc lui să beneficieze de ceea ce este mai bun. Însă trebuie să avem grijă aici pentru că  putem foarte uşor să ne lăsăm duşi de val şi să pretindem că totul ni se cuvine. Ca şi în alte situaţii, trebuie să-I dăm voie lui Dumnezeu să ia controlul în această privinţă. El ştie să ne dea după nevoile noastre şi credeţi-mă vom primi cele mai bune lucruri.

De aici cred că ajungem la o întrebare legitimă: Pot oamenii să-l fure pe Dumnezeu? Ce înseamnă aceasta?

În cartea Maleahi găsim această întrebare şi răspunsul pe care îl dă Dumnezeu:

Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?“ Dar voi întrebaţi: ,,Cu ce Te-am înşelat?“

Iată răspunsul pe care îl dă Dumnezeu: ”Cu zeciuielile şi darurile de mîncare.

Dumnezeu ne cunoaşte foarte bine pe noi oamenii şi vă asigur că nu este nici o diferenţă, în acest sens cel puţin, între oamenii din timpul lui Moise şi cei din zilele noastre, cum nu erai diferiţi nici cei din timpul lui Maleahi. Atunci când nu-i dăm lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine de fapt furăm de la El. Iar, dragi prieteni dacă El ne-a dat daruri şi nu le folosim pentru slava Lui furăm de la El.

Apoi, Dumnezeu cere de la popor aceste lucruri scumpe şi cei ce nu voiau să dea furau de la Domnul pentru că oricum El le dăduse. Poate că un exemplu ne ajută să înţelegem mai bine acest lucru.

Să presupunem că un prieten pleacă pentru o perioadă mai lungă din ţară. La plecare el îţi încredinţează casa lui, maşina şi tot ce are ca tu să ai grijă de ele. El îţi dă dreptul să te foloseşti de ele pe tot timpul în care el este plecat. După o perioadă se întoarce  înapoi în ţară  şi te contactează  pentru a-şi lua înapoi lucrurile. Dar să presupunem că nu vrei să le mai dai înapoi. Îi spui că te-ai obişnuit atât de mult cu ele încât nu poţi să te mai desparţi de aceste lucruri. Cum ai denumi acest act? Poate fi foarte simplu calificat drept furt. Este un furt! Dar dragii mei de ce nu recunoaştem acest lucru şi în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu?

Ascultaţi numai ce spune apostolul Pavel cu privire la lucrurile pe care noi le avem în această viaţă:

1 Corinteni 4:7  Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?

Deci, dragi prieteni, trebuie să fim foarte atenţi la modul în care îl slujim pe Dumnezeu pentru că nimic din ceea ce avem sau suntem nu este rezultatul eforturilor noastre ci este un dar al lui Dumnezeu.

Să trecem acum la câteva din piesele care alcătuiau haina preoţească. Mai întâi să vedem ce este efodul:

v.6 Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie.

v.7  Să aibă doi umerari uniţi cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei.

Efodul era de fapt o vestă pe care preotul o purta deasupra unei mantii de culoare albastră.

Efodul era lung, coborând puţin deasupra genunchilor şi era prins la umeri cu pietre preţioase. Aceste pietre de onix nu aveau numai proprietatea de a împodobi efodul dar aveau şi aveau şi funcţia de mărturie. Pe o piatră erau inscripţionate numele a şase dintre seminţii iar pe cealaltă următoarele şase. Cu alte cuvinte, Marele Preot ducea pe cele douăsprezece triburi ale lui Israel înaintea lui Dumnezeu. Bineînţeles aici era vorba despre păcatul acestora care era prezentat înaintea lui Dumnezeu, el mijlocind în felul acesta înaintea lui Dumnezeu pentru ele. În aceeaşi manieră, Domnul Isus aduce înaintea lui Dumnezeu toate păcatele noastre. În epistola către Evrei la capitolul 7, începând cu versetul 25, acest lucru este descris în următoarele cuvinte:

v.25 De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

v.26  Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri,

 v.27  care n’are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, cînd S’a adus jertfă pe Sine însuş.

Dacă Marele Preot purta pe umerii lui numele celor douăsprezece triburi, Domnul Isus ne poartă pe fiecare dintre noi pe umerii Lui.

Cred că această imagine este şi mai bine prinsă în parabola pe care Domnul Isus o spune cu privire la Păstorul cel bun şi oaia pierdută în Luca capitolul 15:

v.4  ,,Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, pînă cînd o găseşte?

 v.5  După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;

 v.6  şi, cînd se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: ,Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.`

 v.7  Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi cari n’au nevoie de pocăinţă.

În acelaşi fel Domnul ne pune pe fiecare dintre noi pe umerii Lui şi cu dragoste şi cu bucurie ne duce la tatăl pentru a ne oferi iertarea de care fiecare dintre noi are atâta nevoie.

Dar să mergem acum la următorul articol din veşmântul Marelui Preot:

v.8  Brîul să fie de aceeaş lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit.

Acesta  brâu trebuia să vină peste efod, peste vesta despre care tocmai am vorbit.

După aceasta venea un alt articol important:

v.15 Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie, să-l faci din aceeaş lucrătură ca efodul; să-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit.

v.16  Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă, şi lăţimea tot de o palmă.

v.17  În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rînduri de pietre: în rîndul întîi, un sardonix, un topaz, şi un smaragd;

v.18  în al doilea rînd, un rubin, un safir, şi un diamant;

v.19  în al treilea rînd, un opal, un agat, şi un ametist;

v.20  în al patrulea rînd, un hrisolit, un onix, şi un iaspis. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur.

Acesta este de fapt o parte a efodului, este vorba despre partea din faţă. Observaţi modul şi modelul pe care îl indică Dumnezeu. Cum mai spuneam şi cu alte ocazii Dumnezeu este un Dumnezeu al frumosului, echilibrului, un Dumnezeu al simetriilor.

Pietrele acestea de pe pieptarul Marelui Preot ne mai sunt prezentate şi în cartea Apocalipsa spunându-ni-se că ele constituie fundaţia Noului Ierusalim.

Iată că acum ajungem la  vestitele Urim şi Tumim:

v.30  Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, cari să fie pe inima lui Aaron, cînd se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, cînd se va înfăţişa înaintea Domnului.

Acestea sunt aşezate pe pieptarul Marelui Preot. Dar ce sunt ele? Mulţi cercetători ai Scripturii consideră că acestea sunt de fapt două pietre preţioase care se aruncau ca nişte zaruri înaintea Domnului pentru ca Dumnezeu să-şi exprime voia prin ele.

Indiferent de forma pe care o aveau sau de modul în care erau folosite, cert este că acestea se foloseau pentru a afla voia lui Dumnezeu. Din această cauză pieptarul se mai numea şi pieptarul judecăţii sau al discernământului.

Nu cred că practica zarurilor, a horoscopului sau a bileţelelor echivalează cu semnificaţia acestor două pietre. Este foarte adevărat că trebuie să căutăm voia lui Dumnezeu dar cred că Scriptura şi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu joacă pentru noi rolul de Urim şi Tumim.

Pentru ca veşmântul să fie complet, mai trebuie să adăugăm şi roba de culoare albastră care se purta pe sub efod.

Dragii mei, am văzut o reconstruire fidelă a acestor veşminte. Erau foarte frumoase. Preotul se distingea de restul poporului.

Dragi prieteni, şi noi trebuie să ne distingem prin haina neprihănirii noastre. Trebuie să trăim frumos pentru Domnul nostru. În această haină a neprihănirii noastre găsim nenumărate elemente care ne vorbesc despre Domnul Isus.

Să nu uităm că noi trebuie să fim mărturia iubirii şi iertări pe care El o are pentru omenirea întreagă.