Itinerar Biblic Ep.115 Exod cap. 27

 

Rezumat

·         Indicaţii privind altarul tămâierii şi vesela cortului.

·         Curtea Cortului Întâlnirii.

 

Dragi prieteni, iată că descoperim noi elemente ale Cortului Întâlnirii pe măsură ce continuăm călătoria noastră prin paginile Sfintei Scripturi.

Dacă până acum am fost introduşi în Cortul propriu-zis al Întâlnirii, acum ne este prezentat curtea cortului cu articolele pe care le conţine ea.

Să ne aducem aminte că toate aceste lucruri, dincolo de funcţionalitatea lor, sunt imagini ale persoanei sau lucrării Domnului Isus. În felul acesta sunt deosebit de  importante datorită locului pe care îl ocupă în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea acestei lumi.

Deci, să vedem despre ce este vorba în acest capitol 27 din cartea Exod unde ne aflăm în continuarea călătoriei noastre.

v.1  Altarul să-l faci din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.

v.2  În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr’o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă.

v.3  Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă.

Acest mobilier prezent în curtea Cortului Întâlnirii este confecţionat în general din aramă, ceea ce reprezintă judecata asupra păcatului.

Această problemă a păcatului trebuia rezolvată încă din curtea Cortului, înainte de intrarea în Locul Sfânt. Elementele prezente în Locul Sfânt erau confecţionate din aur, reprezentând puritate, comuniunea cu Dumnezeu. În acest loc, în prezenţa lui Dumnezeu, păcatul nu avea loc. Nimic păcătos nu putea sta în locul acela.

Din această cauză, era foarte important ca omul să fie confruntat cu păcatul său încă de la intrarea în Cort şi să rezolve această problemă înainte de a se apropia de Dumnezeu.

În stare naturală, din pricina păcatului, omul este de fapt în afara părtăşiei cu Dumnezeu. El este în afara cortului. Ce trebuie omul să facă pentru a se apropia de Dumnezeu, pentru a putea intra în legătură, în relaţie cu Dumnezeu? În primul rând, omul avea nevoie de un înlocuitor, de cineva care să moară pentru el.

Poate că omul vrea să evite întâlnirea cu Dumnezeu, relaţia cu El, dar dacă vrea să se întâlnească cu Dumnezeu şi să nu moară, trebuie să găsească pe cineva care să moară în locul lui. Cineva trebuia adus ca jertfă pe acest altar de aramă. Uneori acest altar este numit Masa Domnului sau masa pentru arderea de tot. Acesta este locul unde Dumnezeu are de a face cu păcătosul, sau păcătosul cu Dumnezeu.

Altarul acesta ne vorbeşte, de asemenea, despre crucea Domnului Isus şi despre faptul că  El este acela care a murit în locul omului. Este ceea ce Pavel descrie în cuvintele pe care le adresează Efesenilor şi pe care le găsim în capitolul 5, versetul 2 al epistolei adresată acestora:

v.2 Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S’a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros“, lui Dumnezeu.

Domnul Isus a fost jertfa arderii de tot pentru păcatele noastre. Să ne aducem aminte că şi altarul acesta a fost prezentat de Dumnezeu pe munte.  Deci şi el copiază modelul altarului existent în ceruri. Crucea a fost altarul pe care Dumnezeu l-a dat pentru jertfa aceasta. Domnul Isus a fost dat la moarte prin voia deliberată a lui Dumnezeu. Din acest motiv Domnul  Hristos a fost mai mult decât un om bun la suflet. El a fost şi un om bun dar şi mielul jertfit pentru păcatele noastre.

Deci, dragi prieteni, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu fără jertfă, fără să treacă pe la altarul de aramă, altarul pentru jertfă.

Pentru Israel lucrul acesta presupunea animalul şi jertfa propriu-zisă. Pentru noi înseamnă credinţa în Domnul Isus. El este cel care a fost sacrificat pentru noi. El este Mielul lui Dumnezeu. Iată cu îl descrie Ioan Botezătorul în Ioan capitolul 1:

v.29  A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

Apostolul Ioan, pentru că el este cel ce redă cuvintele lui Ioan Botezătorul, a vorbit mereu despre faptul că Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu, venit să ridice, să plătească pentru păcatele noastre pe acest altar a jertfelor. Aceasta este ceea ce a fost crucea, în acele ultime trei ore când s-a făcut întuneric şi Domnul Isus a plătit pentru păcatele noastre.

În Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetul 12 ni se spune: „…tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“

Omul nu se poate închina, nu se poate ruga sau sluji lui Dumnezeu până nu trece pe la acest altar de aramă, altarul pentru jertfă. Dacă Domnul Isus nu ar fi fost pus pe acest altar noi nu am fi putut veni înaintea lui Dumnezeu.

Dacă am fi făcut-o noi ar fi trebuit să murim pentru păcatele noastre. Însă El a venit să moară în locul nostru şi niciodată nu este prea mult să repetăm lucrul acesta, deoarece are o însemnătate deosebită.

Acum, Domnul Isus nu este numai Mielul care a murit pentru păcatele noastre. El este de asemenea şi Mielul înviat. În cartea Apocalipsa, capitolul 5, versetul 6, Dumnezeu ne spune prin Apostolul Ioan:

v.6 Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul.

Deci Domnul Isus este şi un Domn viu.

Altarul stătea la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar  Crucea stă înaintea Cerurilor. Nimeni nu poate intra în cerurile lui Dumnezeu, înviat, decât prin intermediul Crucii, jertfei Domnului Isus Hristos.

Dar să mergem mai departe în descrierea Curţii Cortului Întâlnirii:

v.9   Curtea cortului s’o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întîie lature,

Să vedem şi versetul 16:

v.16 Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stîlpi şi cele patru picioare ale lor.

Vă rog observaţi din nou  detaliile acestor lucrări. Şi din nou avem aici diferitele culori pe care Dumnezeu le precizează, culori care conţin un anumit mesaj. Albastrul este culoarea cerului şi ne comunică faptul că cerul este locul de unde va veni izbăvirea noastră, Domnul Isus. Stacojiul, sau cărmiziul, vorbeşte despre umanitatea Domnului Isus şi despre sângele care curs pentru omenire. Purpuriul, este culoarea regalităţii şi ne comunică faptul că Domnul Isus este regele regilor. Această perdea acoperea poarta cortului prin care intrau preoţii şi leviţii. Era perdeaua care îi separa pe cei dinăuntrul templului de cei din afara lui.

Un alt aspect interesant cu privire la acest capitol îl constituie concluzia lui. Aceasta abordează uleiul folosit la candelele ce erau aprinde în interiorul Cortului. Spun interesant din pricina locului în care este abordată această temă.

v.20  Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.

Aşa cum am mai indicat, uleiul vorbeşte despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Iată ce interpretare ne oferă profetul Zaharia cu privire la sfeşnic:

„…Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -zice Domnul oştirilor! „

Cuvintele acestea le găsim în cartea profetului Zaharia, capitolul 4, versetul 6 şi ne vorbesc despre puterea care vine prin Duhul lui Dumnezeu. Domnul Isus ne spune că Duhul ne va lumina, ne va învăţa din lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Duhul nu ne comunică ceva ce îi aparţine ci ia din lucrurile minunate ale lui Dumnezeu şi ni le comunică nouă.

Să nu uităm dragi prieteni că el este cel de care avem nevoie pentru a ne călăuzi în călătoria pe care noi o facem prin acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Fără sprijinul lui nu numai că multe lucruri vor rămâne necunoscute pentru noi, dar nu vom ajunge la cel mai profitabil rezultat al acestui studiu. Ştiţi care este El? Cunoaşterea lui Dumnezeu. Este vorba despre acea cunoaşterea care aduce modificări radicale în personalitatea noastră, în caracterul nostru. Nu trebuie să ne temem de aceste transformări, sau să le respingem, pentru că ele ne sunt absolut necesare în obţinerea acelei relaţii cu Dumnezeu care aduce mântuirea şi viaţa veşnică.

O bună descriere a ceea ce face Duhul Sfânt în viaţa noastră găsim în cuvintele pe care apostolul Pavel le adresează Corintenilor în cea de a doua sa epistolă în capitolul 3:

v.16  Dar oridecîteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată.

v.17  Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

v.18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într’o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Este foarte adevărat că pentru minţile noastre este foarte greu să explicăm cum stau lucrurile în cadrul Trinităţii. Nu cred că avem cunoaşterea şi nici mijloacele de a comunica această taină divină. Orice încercare a noastră de a comenta Sfânta Treime vine din aroganţa noastră de atot-cunoscători. Oricum, cert este că întreaga Dumnezeire este implicată în procesul de izbăvire al omului.

Să vedem dar ce face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Pavel spune în versetul 16 că o primă contribuţie a Duhului Sfânt este în ceea ce priveşte convertirea noastră. Despre  ce este vorba? Ceea ce el defineşte în mod plastic ca fiind marama sau vălul care este peste ochii noştri înseamnă de fapt orbire spirituală în care ne aflăm noi în starea noastră naturală.

Tot în această epistolă dar la capitolul 4, versetele 3 şi 4 Pavel spune aşa:

v.3  Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării,

v.4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

Deci, fără intervenţia Duhului Sfânt a lui Dumnezeu noi suntem în orbire spirituală. Desigur, mesajul lui Pavel nu este singular, Domnul Isus spunând că fără intervenţia Duhului Sfânt este cu neputinţă să vedem Împărăţia Cerurilor. Duhul Sfânt este acela care îi atrage pe oameni la Domnul Isus.

Însă dragii mei trebuie ca noi să acceptăm această invitaţie a Duhului Sfânt şi să ne întoarcem la Domnul nostru. Odată cu întoarcerea noastră către Dumnezeu începe şi procesul transformării noastre. În acest proces un rol deosebit îl are dezvoltarea viziunii şi înţelegerii noastre. Pavel spune în versetul 16 din capitolul 3 că atunci când cineva se întoarce către Dumnezeu, vălul este dat la o parte. O parte acoperită de acest văl, de această maramă sunt lucrurile referitoare la ceea ce trebuie să facem noi pentru obţinerea iertării. Dar mai sunt multe, nenumărate lucruri cu privire la persoana Domnului Isus, Dumnezeului nostru pe care trebuie să le cunoaştem. Este o schimbare a perspectivelor noastre, a înţelegerii noastre.

Eu unul îmi aduc aminte de modul în care citeam Scriptura înainte de a avea o relaţie personală cu Domnul Isus, o relaţie bazată pe credinţa în jertfa Lui. La vremea aceea, Biblia nu era pentru mine mai mult decât un roman bun. Ba uneori mi se părea mai plicticoasă chiar decât alte cărţi pe care le citeam. Îmi plăceau istoriile lui Iosif, lui Samson, lui David, îmi plăcea ceea ce găseam scris despre Domnul Isus, dar nu vedeam nimic deosebit în toate acestea.

În momentul în care am înţeles că sunt un păcătos şi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi ierte aceste păcate şi atunci când am cerut ca Domnul Isus să devină Domn în viaţa mea, adică, gândurile, acţiunile mele să fie în controlul Lui, totul s-a schimbat. Atunci am înţeles că istoria lui Iosif nu este numai istoria unui om plin de virtuţi ci este istoria unui om care-l reprezenta pe cel ce avea să vină peste veacuri pentru a lua păcatele noastre. Aşa cum Iosif a pregătit un loc pentru fraţii lui în Egipt, aşa cum El a fost izbăvirea fraţilor lui şi cel ce a contribuit la formarea poporului evreu, în aceeaşi manieră Domnul Isus este izbăvitorul nostru. El a venit aici pe pământ pentru a pregăti premisele formării unui popor al Său un popor de răscumpăraţi, un popor a căror curăţie este dată de credinţa în jertfa Lui.

Aceasta este ceea ce am înţeles atunci când Duhul Sfânt a dat la o parte marama de pe ochii mei.

Dragul meu prieten, poate mai citeşti încă Biblia ca pe un roman. Încă nu vezi planul pe care Dumnezeu îl are pentru mântuirea ta. Fă pasul credinţei şi cere-i lui iertare. Cere-i

să-l facă pe Fiul Său, Domnul vieţii tale. Întreaga perspectivă a vieţii tale se va schimba. Se va schimba pentru că Duhul Sfânt mai face un lucru: aduce eliberare.

În general noi oamenii vrem să avem relaţii cu alţii, dar noi să fixăm limitele. Noi vrem să controlăm lucrurile în care ceilalţi se implică, lucrurile private, acolo unde numai noi avem acces. Este oarecum normal să existe anumite limite. Din păcate însă este o tendinţă de a manipula, de a-i folosi pe ceilalţi. În acelaşi mod ne purtăm şi cu Dumnezeu. Vrem să controlăm noi situaţia. Nu vrem să fim prea implicaţi. Nu vrem să ne considere ceilalţi nişte habotnici, nişte exaltaţi religioşi. Nu, noi vrem de fapt libertate.

Din această cauză unii oameni consideră că a te încrede în Dumnezeu, în a asculta de voia Lui înseamnă de fapt subjugare, limitare, sclavie. Dar este adevărat? Scriptura ne spune că Duhul Sfânt este cel care aduce eliberare. Să luăm numai un exemplu. Duhul Sfânt mai este numit de Domnul Isus şi Duhul Adevărului. Cu privire la adevăr Domnul Isus spune:

Ioan 8:32  veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.“

Dragii mei, adevărul aduce eliberare. Aţi minţit vreodată? Nu vi s-a întâmplat să spuneţi o minciună? Şi apoi a fost nevoie de alta şi apoi de alta, un lanţ întreg numai pentru a aţi început cu una.

Minciuna înrobeşte. Dar nu numai ea. Alcoolul înrobeşte, drogul, sexul, lăcomia şi multe alte lucruri care constituie păcatul omenirii. Păcatul înrobeşte. Duhul Sfânt aduce eliberarea. Duhul aduce eliberare pentru că aduce iertare şi curăţire. Iată ce spune apostolul Ioan în prima sa epistolă la capitolul 1, versetul 9:

 v.9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Noi putem să spunem că nu am păcătuit, dar tot el ne spune că atunci îl facem mincinos pe Dumnezeu şi noi ştim bine că El nu poate minţi.

Dar dragii mei Duhul Sfânt ne aduce vestea bună. Atunci când mărturisim că am păcătuit el este binevoitor, plin de dragoste şi îşi respectă cuvântul, promisiunea că ne va ierta.

Vedeţi noi facem un singur lucru iar el două. Noi mărturisim păcatul nostru iar El iartă şi curăţeşte. Iertarea ştim ca ce implică, dar curăţirea aceasta dragii mei este una radicală. Nu este numai înlăturarea unor pete, este transformare radicală.

Pavel ne spune să cine este în Hristos este o Făptură Nouă. Ei bine, nimeni nu poate face lucrul acesta decât cel ce este stăpânul acestui univers.

Nici o idiologie, nici un sistem politic sau economic, nici o descoperire ştiinţifică sau de oricare altă natură nu poate face lucrul acesta cu excepţia celui ce ne-a creat.

Prin Domnul Isus el restaurează în noi chipul şi asemănarea Sa. Chipul şi asemănarea Sa care au fost distruse de păcatul intrat în viaţa omenirii prin prima pereche.

Iată dragi prieteni ce face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Este lucrarea lui, lucrarea Dumnezeirii.

Sfeşnicul şi uleiul din candelele Cortului despre El vorbesc. Aceste două elemente aduc lumina şi din această cauză uleiul nu trebuia să se termine, lumina nu trebuia să se stingă:

v.21  Aaron şi fiii săi să-l pregătească în cortul întîlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara pînă dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii lor, şi pe care copiii lui Israel vor trebui s’o ţină.

Lumina trebuia să ardă înaintea Domnului. Duhul este acum înaintea Domnului nostru în lumea cuprinsă de întuneric spiritual. Pentru toţi aceia care acceptă călăuzirea ei, lumina aceasta ne conduce în prezenţa lui Dumnezeu.

Iată dragi prieteni, ce minunate sunt lucrările lui Dumnezeu. Chiar ceea ce pentru mulţi reprezintă taine , sunt de  fapt lucruri ce ne vorbesc despre Domnul Isus, despre lucrarea întregii Dumnezeirii pentru mântuirea noastră a oamenilor.

Pentru Dumnezeu este atât de important ca noi să înţelegem ceea ce a făcut El pentru iertarea noastră încât nu pierde nici un prilej pentru a ne informa şi a ne arăta planul Său.

Care este însă răspunsul nostru? Ne lăsăm noi convinşi de Duhul Sfânt al Dumnezeu, acceptăm noi ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi?

Dacă da, nu trebuie decât să recunoaştem că păcatul ne separă de Dumnezeul nostru, că avem nevoie de iertarea lui şi atunci întreaga noastră perspectivă se va schimba. Lucruri care acum ni se par de neînţeles atunci vor fi clare ca lumina zilei. Pentru că Duhul este lumina, călăuza noastră.