Itinerar Biblic Ep.114 Exod cap. 26

 

Rezumat

·         Continuarea construcţiei tabernacolului.

·         Perdelele Cortului.

 

Dragi prieteni, întâlnirea cu Dumnezeu aşa cum am văzut este unul din evenimentele cele mai importante din viaţa omului. Această întâlnire poate însemna schimbarea vieţii tale, dar nu numai în ceea ce priveşte calitatea ei ci şi în ceea ce priveşte destinul ei veşnic. Atunci când intri în prezenţa lui Dumnezeu întreaga perspectivă este schimbată.

Aceasta era ceea ce propunea Dumnezeu poporului evreu prin construcţia cortului întâlnirii. În acelaşi timp poporul trebuia să înţeleagă că sunt anumite condiţii pe care omul trebuie să le îndeplinească pentru a avea acces în prezenţa lui Dumnezeu. Prin lucrurile care sunt cerute de Dumnezeu pentru echiparea Cortului, poporul lui Israel trebuia să înţeleagă că Sfinţenia lui Dumnezeu este atât de mare încât ei ar muri dacă s-ar apropia de Dumnezeu în condiţiile în care se aflau. De aceea era nevoie de ispăşire, de jertfă. Apoi mai era vorba despre mijlocire. În Sfânta Sfintelor, locul prezenţei lui Dumnezeu nu putea intra nimeni cu excepţia Marelui Preot, odată pe an, atunci când aducea jertfa de ispăşire pentru întregul popor.

Dragii mei, lucrurile acestea nu au fost desfiinţate prin venirea Domnului Isus în lume. Ele au fost doar împlinite, realizate.

Domnul Isus a fost atât jertfa pentru păcatele noastre, cât şi mijlocitorul, Marele Preot care aduce jertfa în locul nostru.

Dragi ascultători noi toţi avem nevoie de acest Cort al Întâlnirii. Personalitatea noastră, sufletul nostru cere această întâlnire cu cel ce ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Iată de ce privind la elementele Cortului să încercăm să descoperim minunatul plan pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru întâlnirea cu El.

De această dată suntem la capitolul 26 din cartea Exod. Şi în acest capitol continuă prescripţiile pe care Dumnezeu le dă lui Moise pentru construirea Cortului Întâlnirii.

Până acum a fost construit scheletul cortului şi au fost prezentate lucrurile care vor fi puse în cort. Acum Dumnezeu le prezintă modul în care va fi învelit cortul.

v.1  Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit, şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărmiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.

După cum bine se poate observa şi din aceste indicaţii Dumnezeu este preocupat de simetrie, frumuseţe, artă. Dragii mei, lumea din jurul nostru respectă aceleaşi principii. Totul este bine măsurat, cântărit încât să funcţioneze. În acelaşi timp este atâta frumuseţe de jur împrejurul nostru. Toate acestea ne spun ceva despre Dumnezeul nostru. El este nu numai măreţ, puternic, dar este şi plin de gingăşie şi dragoste.

De asemenea, vedem preocuparea lui Dumnezeu pentru detaliu. Cu grijă El a indicat lui Moise cum trebuie prinsă fiecare covor, cum trebuie îmbinate toate acestea.

Am discutat cu persoane implicate în programe de cercetare din diferite domenii, arhitectură, astronomie. Un lucru pe care toţi îl recunoşteau era acela că modul în care este construit acest univers indică existenţa unei persoane care a proiectat totul cu foarte mare grijă şi mare precizie în acelaşi timp.

Dumnezeu este Merele Arhitect al acestui univers. El are o dragoste aparte pentru proiectare, pentru lungimi şi greutăţi. Ne aducem, cu siguranţă aminte de indicaţiile pe care Dumnezeu i le dă lui Noe atunci când construieşte corabia. Iată că acum nici un detaliu nu este omis. Chiar în ceea ce priveşte Noul Ierusalim, oraşul celor mânuiţi, ne sunt oferite dimensiunile şi detaliile arhitecturale. Deci dragi prieteni nu oamenii sunt inventatorii arhitecturii, nu numai noi suntem iubitorii frumosului. Dumnezeu are din plin din toate acestea.

De fapt, ca orice bun arhitect, El nu-i dă lui Moise numai indicaţii teoretice, ci i-a fost prezentată chiar o machetă. În câteva rânduri, Dumnezeu îi spune lui Moise să facă aşa cum a văzut pe munte. Deci, putem deduce că în timpul petrecut pe munte, Moise a văzut Cortul în întregime, construit de Dumnezeu.

Vedeţi aici avem un nou element în ceea ce priveşte persoana lui Dumnezeu. Pentru mulţi El este o simplă putere care pune lucrurile în mişcare. Iată că Dumnezeu este aici un executant iscusit al Cortului în care se va întâlni cu copii Lui.

Dragii mei avem un Dumnezeu mare. Avem un Dumnezeu iubitor şi un Dumnezeu care ni se descoperă din dorinţa de a intra într-o relaţie cu noi.

Dar să mergem mai departe pentru a vedea mai departe cum se construieşte cortul:

v.2  Lungimea unui covor să fie de două zeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaş măsură.

v.3  Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.

v.4  La marginea covorului cu care se sfîrşeşte cea dintîi împreunare de covoare, să faci nişte chiotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare.

v.5  La cel dintîi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.

v.6  Apoi să faci cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încît cortul să alcătuiască un întreg.

Acestea sunt părţile laterale ale cortului. Acum vine şi acoperişul:

v.7 Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea.

v.8  Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaş măsură.

v.9  Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să-l îndoieşti în faţa cortului.

v.10  Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrşeşte cea dintîi împreunare de covoare, şi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare.

v.11  Să faci cincizeci de copci de aramă, şi să pui copcile în chiotori. Să împreuni astfel acoperişul cortului, aşa încît să alcătuiască un întreg.

v.12  Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului cortului, jumătate din ce trece dintr’un covor, să acopere partea dinapoi a cortului;

v.13  iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului, să cadă cîte un cot deoparte, şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa încît să le acopere.

Observaţi vă rog ce imagine completă oferă Dumnezeu lui Moise pentru acest proiect. Totul este prezentat cu o uimitoare acurateţe. Dar, nu numai forma şi dimensiunea este importantă ci şi materialul şi culoarea:

v.14  Să mai faci apoi pentru acoperişul cortului o învelitoare de piei de berbeci văpsite în roş, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.

Acum, fiecare din aceste materiale are o anumită semnificaţie. Din moment ce Dumnezeu este atât de atent cu aceste detalii este clar că El are un scop cu ele.

Prima învelitoare era o ţesătură, îmbinată cu broderii care înfăţişa heruvimi. Această învelitoare nu atingea pământul şi nu putea fi văzută decât din interior.  Era de o deosebită frumuseţe.

Dragii mei se întâmplă la fel cu frumuseţea Domnului Isus. Pentru cei care nu sunt în prezenţa lui Dumnezeu frumuseţea lui nu este vizibilă. Pentru cei din afară, Domnul Isus nu are nimic ieşit din comun. Nu pot vedea măreţia lui. Este nevoie să stai în prezenţa lui Dumnezeu, să vezi din interior spre afară ceea ce are Dumnezeu pregătit pentru tine.

În Psalmul 17, versetul 8 găsim:

v.8  Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale,

Heruvimii erau brodaţi pe această învelitoare cu aripile întinse ca o imagine a ocrotirii pe care Dumnezeu o oferea poporului.

Dragi prieteni, nu există ocrotire mai mare ca cea pe care ne-o oferă Dumnezeul nostru.

Este una din cele mai mari binecuvântări pe care noi le putem avea, să stăm adăpostiţi în El.

Cea de a doua învelitoare era făcută din păr de capră şi atingea pământul. Ea comunică valoarea jertfei Domnului Isus pentru cei păcătoşi. În Epistola adresată evreilor, la capitolul 9, versetul 26 citim următoarele cuvinte:

v.26  fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrşitul veacurilor, S’a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

Cu alte cuvinte Domnul Isus a venit să atingă lumea cu harul Său pentru totdeauna. Jertfa Lui este aceea care asigură cadrul pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Cea de a treia învelitoare era făcută din piei de berbec vopsite în roşu. Şi aceasta este o referire la jertfa Domnului Isus. Atunci când Dumnezeu priveşte la noi oamenii El ne vede prin intermediul sângelui Domnului Isus. În felul acesta, Dumnezeu ne acceptă să intrăm în prezenţa Lui. Sângele Domnului Isus este garanţia iertării noastre.

Cea de-a patra învelitoare era confecţionată din piei de viţel de mare. Ea era învelitoarea care proteja ceea ce se afla sub ea. Timp de 40 de ani prin deşert ea a fost aceea care s-a împotrivit soarelui şi vântului.

În acelaşi mod, Domnul Isus este protecţia noastră. Din punct de vedere al frumuseţii, această piele din viţel de mare nu avea atâta frumuseţe dar ea era cea care ocrotea frumuseţea de sub ea.

În Isaia găsim mai multe profeţii cu privire la Domnul Isus.

În capitolul 53,  avem următoarea descriere a Domnului Isus:

v.2  El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă.

v.3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Poate că pentru mulţi oameni din această lume, Domnul Isus nu prezintă frumuseţe, nu are nimic atrăgător şi de acea nici nu sunt interesaţi de El. Dar să citim puţim mai departe această descriere:

v.4 Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

v.5  Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

Vedeţi dragi prieteni, ceea ce nu înţeleg mulţi dintre noi? Nu înţelegem că El a purtat în locul nostru povara păcatelor, fărădelegile noastre, toată condamnarea noastră. Ne place să beneficiem de iertarea pe care El o dă, să avem viaţa veşnică, dar în nici un caz să nu fim asociaţi cu El, să fim numiţi copii ai Lui să trăim ca cei ce sunt ai Lui.

Se spune că un tânăr tocmai absolvea facultatea şi ca toţi colegii lui era în febra pregătirilor pentru petrecerea finală, pentru banchetul de absolvire. Şi-a făcut un costum nou, şi-a invitat logodnica, dar era un anumit lucru care nu-i dădea de loc pace. Toţi colegii hotărâseră să invite şi părinţii lor. În cele din urmă ei au fost cei care i-au susţinut, care i-au ajutat să-şi facă un drum în viaţă. Era un gest foarte frumos şi toată lumea aştepta cu emoţie acest eveniment. Numai eroul nostru nu era deloc încântat de acest lucru. Tatăl lui murise când el era foarte mic. Mama lui fusese aceea care lucrase din greu pentru el, pentru ca el să poată învăţa şi să ajungă acum la absolvire unei şcoli. Era mândru de aceasta, numai că era o problemă.

Faţa mamei lui purta cicatricile unui incendiu şi nu avea deloc o înfăţişare plăcută. Nu ştia cum să facă pentru ca mama lui să nu vină cu el la petrecere.

În cele din urmă şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus: “Mamă, uite noi avem petrecerea de absolvire. Colegii mei vin cu părinţii lor, dar aş vrea să nu te superi şi să înţelegi că prezenţa ta acolo i-ar face să nu se simtă bine. Cu faţa ta arsă poate că o să strici farmecul petrecerii!”  Mama a fost adânc rănită de aceste cuvinte.

Cu lacrimi în ochi, cu durerea în suflet, a înţeles că şcoala nu-i oferise chiar totul în ceea ce privea sufletul lui. Ea a început să-i povestească atunci ce s-a întâmplat cu faţa ei.

Când el era foarte mic, ea trebuia să meargă pe câmp pentru că nu avea cine să muncească pentru ei. Într-o zi el a rămas acasă dormind şi ea a plecat să lucreze. Pe când era în câmp a văzut casa arzând. A venit în fugă către casa cuprinsă de flăcări. Vecinii alergau în toate părţile aruncând apă pe foc. Însă nimeni nu a vrut să intre în casă după copil. Atunci, ea a intrat după el. La ieşire însă, focul se înteţise mult mai mult. Ca să-l protejeze pe el, ea i-a acoperit faţa cu trupul ei şi a trecut prin foc salvându-l de la moarte. Ea a fost însă arsă de foc.

Tânărul a ascultat cutremurându-se la gândul că o dispreţuise pe aceea care îi dăduse de două ori viaţă: odată prin naştere şi odată salvându-l de la o moarte sigură. A îmbrăţişat-o cerându-i iertare pentru marea greşeală pe care o făcuse.

Au mers împreună la banchet, prezentând-o ca fiind cea mai frumoasă fiinţă din lume.

Dragii mei, suntem atât de orbi uneori. Nu vedem frumuseţea Celui care a luat asupra Lui păcatele noastre. El ne-a dat de două ori viaţă.

Odată ne-a creat şi apoi ne-a răscumpărat pentru împărăţia Lui veşnică. Poate că nu este le fel de atrăgător ca lumea în mijlocul căreia trăim, dar El este acela care dă viaţa.

Dragi prieteni, întâlnirea cu Dumnezeu are o frumuseţe aparte, deosebită. Să nu căutăm strălucirea înşelătoare a unei lumi pierdute ci frumuseţea benefică a prezenţei Creatorului nostru.

Dar să ne întoarcem la Cortul Întâlnirii:

v.15 Apoi să faci nişte scînduri pentru cort; scîndurile acestea să fie de lemn de salcîm, puse în picioare.

v.16  Lungimea fiecărei scînduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scînduri să fie de un cot şi jumătate.

v.17 Fiecare scîndură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scîndurile cortului.

v.18  Să faci douăzeci de scînduri pentru cort, înspre laturea de miazăzi.

v.19  Supt cele douăzeci de scînduri, să pui patruzeci de picioare de argint, cîte două picioare subt fiecare scîndură pentru cele două urechi ale ei.

v.20  Pentru a doua lature a cortului, latura de miază noapte, de asemenea să faci douăzeci de scînduri,

v.21  împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: cîte două picioare subt fiecare scîndură.

v.22  Pentru fundul cortului, înspre laturea de apus, să faci şase scînduri.

v.23  Să mai faci două scînduri pentru unghiurile din fundul cortului;

v.24 să fie cîte două la un loc, începînd de jos, şi bine legate la vîrf cu un cerc; amîndouă aceste scînduri, cari sînt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.

v.25  Vor fi astfel opt scînduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, cîte două picioare subt fiecare scîndură.

Aceasta era structura de rezistenţă. Ea era făcută din lemn de salcâm, un lemn foarte rezistent. Să nu uităm că ei mergeau din loc în loc şi cortul era mereu asamblat şi dezasamblat pentru a fi mutat dintr-o parte în alta.

Astfel, era prevăzut cu anumite inele prin care se introduceau anumite mânere, necesare transportului:

v.26  Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcîm pentru scîndurile uneia din părţile cortului,

v.27  cinci drugi pentru scîndurile din a doua parte a cortului, şi cinci drugi pentru scîndurile din partea din fundul cortului din spre apus.

v.28  Drugul dela mijloc să ajungă dela un capăt la celalt al scîndurilor.

v.29  Să poleieşti scîndurile cu aur, şi verigile în cari vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.

Aşa cum spunem dragi prieteni, Dumnezeu i-a arătat lui Moise ce trebuie să facă, i-a oferit o machetă a cortului:

v.30  Cortul să-l faci după chipul care ţi s’a arătat pe munte.

Acum urmează perdelele care vor separa cele trei părţi ale cortului:

v.31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi.

v.32  S’o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiţi cu aur; stîlpii aceştia să aibă nişte cîrlige de aur, şi să stea pe patru picioare de argint.

v.33 Să atîrni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul sfînt şi Locul prea sfînt.

Aceste perdele separau Locul Sfânt de curtea Cortului, apoi, Locul sfânt de Locul preasfânt.

În fiecare din aceste părţi trebuia aşezate anumite lucruri:

v.34  Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.

v.35  Masa s’o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s’o pui înspre partea de miază noapte.

Perdeaua era făcută dintr-un material foarte fin şi despărţea Sfânta Sfintelor, Locul preasfânt de locul sfânt. În Sfânta Sfintelor de găsea chivotul mărturiei cu capacul ispăşiri. Această perdea vorbeşte despre umanitatea Domnului Isus. Ea va fi prezentă şi în templu. Ea nu era dată la o parte decât odată pe an pentru a fi adusă jertfa de ispăşire pentru popor.

În momentul în care Domnul Isus îşi dă sufletul pe cruce, perdeaua aceasta din interiorul Templului s-a rupt în două. Semnificaţia este deosebită. De acum jertfa era adusă, omul are acces la Dumnezeu prin Domnul Isus.

Cealaltă perdea separa curtea Cortului de Locul Sfânt, acolo unde se aflau sfeşnicul, masa cu pâinile aduse înaintea Domnului, precum şi altarul tămâierii.

Dragi prieteni, aşa cum am văzut până acum, în prezenţa lui Dumnezeu nu se poate intra oricum. El este un Dumnezeu Sfânt, iar natura noastră păcătoasă nu poate suporta sfinţenia Lui. De aceea este nevoie să ne apropiem de Dumnezeu prin persoana Domnului Isus.

Este un privilegiu, este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Cine ignoră această ofertă este consumat el însuşi ca o jertfă, ca o ardere de tot.