Itinerar Biblic Ep.111 Exod cap. 22, 23

 

Rezumat

·         Moise este chemat pe munte.

·         Copii lui Israel jură ascultare Domnului.

·         Aron şi Hur conduc poporul în absenţa lui Moise.

 

Suntem din nou dragi ascultători la drum cu poporul Domnului prin locurile şi evenimentele prin care Domnul îi călăuzeşte pentru formarea lui.

Este o călătorie benefică pentru fiecare dintre noi pentru că facem cunoştinţă aici cu voia lui Dumnezeu. Ori voia lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât că Dumnezeu doreşte ca noi să fim asemenea lui. Este un privilegiu şi în aceeaşi măsură o mare responsabilitate.

Poporul este încă la Muntele Sinai acolo unde Domnul continuă să dea legi poporului.

Suntem acum la capitolul 24 din cartea Exod. Acesta este capitolul care concluzionează într-un anume sens detalierea celor zece porunci pe care Dumnezeu a făcut-o pentru poporul evreu.

Să vedem acum ce mai spune Domnul lui Moise:

v.1 Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrîni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncîndu-vă cu faţa la pămînt.

Aceasta este o învăţătură cu privire la modul în care ne apropiem de Domnul. Cred că trebuie să ne dea mai mult de gândit în ceea ce priveşte atitudinea pe care o avem faţă de El.

Dumnezeu îi cheamă pe aceşti oameni pe munte, dar chiar şi lor care sunt într-o anumită poziţie în Israel, Dumnezeu le cere să se arunce cu faţa la pământ înaintea Lui.

Motivul este cel al reverenţei pe care aceşti oameni trebuia să o manifeste faţă de Domnul.

Dar cine sunt cei pe care îi cheamă Domnul? Moise şi Aron sunt binecunoscuţi, fraţii pe care Dumnezeu i-a folosit în scoaterea poporului din Egipt. Însă echipa lor este acum lărgită cu fii lui Aron, Nadab şi Abihu.

Dragii mei, se pare că lecţia aceasta nu a fost prea bine învăţată de cei doi. Aşa cum o să vedem la momentul potrivit ei nu vor respecta cuvântul lui Dumnezeu şi vor aduce un foc străin înaintea Domnului. Ca urmare a păcatului lor ei vor muri.

Un alt lucru pe care putem să-l învăţăm de aici este acela că respectul faţă de Dumnezeu şi de voia Lui este independent de poziţia pe care o ocupăm în cadrul împărăţiei Sale. Chiar dacă suntem în slujba Lui, chiar dacă suntem folosiţi de El pentru împlinirea planurilor Sale, trebuie să avem respectul cuvenit faţă de persoana Lui.

Trebuie să mai spun aici şi că aceasta nu înseamnă că nu avem acces la prezenţa Lui. Avem acces prin sângele Domnului Isus. Dar în prezenţa lui trebuie să-i acordăm respectul ce i se cuvine.

Dar să vedem mai departe ce spune Domnul lui Moise:

v.2  Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.“

v.3  Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într’un glas: ,,Vom face tot ce a zis Domnul.“

Aceasta este cea de a doua oară când poporul promite să respecte legile Domnului. Observaţi vă rog că Dumnezeu nu impune legile sale poporului. Poporul este acela care alege să le respecte. Probabil că poporul nu era încă conştient de starea lui. Poate că ei nu sunt pe deplin conştienţi de ceea ce implica această ascultare. Spun acestea pentru că foarte uşor se angajează la această ascultare. Nu spun prin aceasta că nu ar trebui să ne angajăm la ascultare faţă de Dumnezeu. Numai că nu trebuie să facem promisiunile cu uşurinţă înaintea Domnului. Trebui să recunoaştem limitele noastre şi să venim înaintea Domnului cu starea noastră, pentru că tot El este acela care aduce binecuvântarea, care aduce puterea pentru împlinirea voii Sale.

Încă o dată, Legea a fost dată ca un îndrumător pentru Domnul Isus Hristos. Ea este aceea care ne arată câtă nevoie avem de Domnul Isus. El este acela care vine să ne aducă răscumpărare pentru faţă de pedeapsa pe care am primi-o pentru fărădelegile noastre.

Numai că vedeţi, dragi prieteni, Israelul se angajează să asculte o astfel de lege. Ei se angajează să asculte o lege care îi condamna de la chiar prima prevedere. Trist a fost că ei nu au vrut mai apoi să accepte şi pe Cel spre care indica ea – pe Domnul Isus, acceptând să rămână cu condamnarea pe care o aduce ea.

Acum că poporul se angajează să asculte legea Domnul îi porunceşte lui Moise să scrie această lege.

v.4  Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s’a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

v.5  A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire.

v.6  Moise a luat jumătate din sînge, şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.

v.7  A luat cartea legămîntului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: ,,Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.“

v.8  Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: ,,Iată sîngele legămîntului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.“

Iată acum legământul pe care îl face Dumnezeu cu poporul. El este parafat prin sânge, însă este vorba despre sângele animalelor. Atunci când Domnul Isus lua cina cu ucenicii Săi în camera de sus, El le întinde paharul cu rodul viţei care semnifica sângele legământului cel nou în sângele Lui.

Iată ce imagine minunată avem aici. Primul era un legământ al condamnării. Al doilea este unul al eliberării. De fapt primul legământ îl solicita pe al doilea. Nimeni nu putea să împlinească Legea încât să atingă neprihănirea necesară mântuirii. De aceea era nevoie de acest al doilea legământ în care Dumnezeu se angajează să dea tuturor celor ce cred în El izbăvirea.

Acum că legământul este făcut, Dumnezeu se arată din nou înaintea poporului.

v.9 Moise s’a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrîni ai lui Israel.

v.10  Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.

v.11  El nu Şi-a întins mîna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuş au mîncat şi au băut.

Ceea ce spune Moise aici cu privire la faptul că poporul a văzut pe Domul trebuie înţeles în lumina altor versete din Scriptură. De fapt, ni se spune că nimeni nu poate să vadă pe Dumnezeu deoarece El este duh. În Ioan capitolul 1 versetul 18 Biblia ne spune:

v.18  Nimeni n’a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.“

Ceea ce a văzut poporul este doar o reprezentare a lui Dumnezeu. Domnul Isus este cea mai apropiată imagine a lui Dumnezeu oferită oamenilor. Tot ceea ce ştim despre Dumnezeu Tatăl este prin Fiul, Domnul Isus.

Nu cred că putem şti pe deplin cum arată, cum vorbeşte, ce face Dumnezeu. Am spus pe deplin, pentru că el ne revelează aceste lucruri în conformitate cu voia Lui şi nevoie noastră. Oricum, în ceea ce priveşte planurile şi gândurile lui Dumnezeu, în Isaia capitolul 55, versetele 8 şi 9 găsim următoarea explicaţie:

v.8  ,Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul.

v.9  ,Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

Prin Domnul Isus însă am avut posibilitatea să vedem o parte a acestor gânduri.

Mai târziu, Moise cere să-l vadă pe Dumnezeu. Cererea lui nu este singulară. În Noul Testament îl găsim pe Filip care face aceeaşi cerere. El se adresează Domnului Isus spunându-i : ,,Doamne“, i-a zis Filip, ,,arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.“ . Răspunsul Domnului Isus ne îndreptăţeşte să credem ceea ce spuneam adineauri cu privire la modul în care El îl prezintă pe Tatăl:

v.9  Isus i-a zis: ,,De atîta vreme sînt cu voi, şi nu M’ai cunoscut, Filipe? Cine M’a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?`

 v.10  Nu crezi că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun dela Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

v.11  Credeţi-Mă că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.

Deci dragi prieteni cine vrea să-l vadă pe Dumnezeu nu trebui să facă altceva decât să privească la persoana Domnului Isus aşa cum este el prezentat în Evanghelii.

Pe de altă parte, intrarea noastră în prezenţa lui Dumnezeu este mediată de Domnul Isus. El este acela care ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl.

Acum, Moise este invitat în prezenţa lui Dumnezeu şi împreună cu El şi Iosua care tot mai prezent în conducerea poporului.

v.12 Domnul a zis lui Moise: ,,Suie-te la Mine pe munte, şi rămîi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile, pe cari le-am scris pentru învăţătura lor.“

v.13  Moise s’a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s’a suit pe muntele lui Dumnezeu.

Dumnezeu îl pregăteşte pe Iosua pentru a-i urma lui Moise în conducerea poporului. Este interesant procesul prin care îl trece Dumnezeu pe Iosua. Mai întâi facem cunoştinţă cu El în lupta cu Amaleciţii. Apoi, iată îl găsim sus pe munte împreună cu Moise. Apoi o să-l găsim împreună cu Caleb printre cele 12 iscoade. Împreună cu Caleb,  sunt singurii care vor să întărească  poporul descurajat de raportul celorlalţi 10. Curajul lor nu vine din faptul că erau mari războinici ci din cunoaşterea Domnului. Iată deci cât de important este să-l cunoaştem pe Dumnezeul nostru.

Dumnezeu are diferite etape pentru fiecare dintre noi în ceea ce priveşte formarea noastră. Uneori, suntem implicaţi în lupte, alteori avem nevoie să stăm în prezenţa lui Dumnezeu. Este de asemenea nevoie să stăm în prezenţa oamenilor lui Dumnezeu. Prin toate acestea Dumnezeu lucrează în viaţa noastră, în caracterul nostru.

Dar acum cu Moise şi cu Iosua sus pe munte să vedem ce se petrece jos cu poporul:

v.14  El a zis bătrînilor: ,,Aşteptaţi-ne aici, pînă ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămînea cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.“

Poporul rămâne cu Aron şi Hur. Ei sunt învestiţi de Moise cu autoritatea de rezolva problemele care vor apărea.

Interesantă este însă experienţa lui Moise pe munte.

v.15  Moise s’a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.

v.16  Slava Domnului s’a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.

v.17  Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vîrful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.

v.18  Moise a intrat în mijlocul norului, şi s’a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Moise petrece patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pe Munte în prezenţa lui Dumnezeu. Este o experienţă probabil dorită de unii ,înfricoşătoare pentru alţii, în orice caz nici un alt om nu mai are parte de o asemenea experienţă. Desigur au mai fost oameni care au avut întâlniri cu Dumnezeu dar nimeni nu a mai petrecut atâta timp în această prezenţă binecuvântată. Moise vede sfinţenia lui Dumnezeu ca un foc mistuitor.

O experienţă asemănătoare are şi Isaia. Ascultaţi numai ce relatează el în capitolul 6:

v.1  În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

v.2  Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau.

v.3  Strigau unul la altul, şi ziceau: ,,Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui“!

 v.4  Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s’a umplut de fum.

v.5 Atunci am zis: ,,Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!“

 v.6  Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

 v.7  Mi-a atins gura cu el, şi a zis: ,,Iată, atingîndu-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!“

Aceste cuvinte le găsim în cartea profetului Isaia la capitolul 6. Este întâlnirea autorului lor cu Dumnezeu. Observaţi vă rog că este vorba despre acelaşi foc care însoţeşte prezenţa lui Dumnezeu.

Dar care este semnificaţia acestui foc? Focul reprezintă curăţirea, necesara curăţie pentru a fi în prezenţa lui Dumnezeu. În cazul lui Isaia prezenţa lui Dumnezeu este însoţită şi de cuvintele  serafimilor care repetă cuvântul “Sfânt” sau kadosh în limba ebraică. Pentru că am redat cuvântul original cu privire la sfinţenie, trebuie spus că în limba ebraică, limba în care a fost scrisă cea mai mare parte a Vechiului Testament, repetarea unui cuvânt exprimă gradul superlativ la care este el folosit. Deci, Sfinţenia lui Dumnezeu este în cazul acesta absolută. Nici nu este de mirare teama care îl cuprinde pe Isaia. El spune: Vai mie că sunt un om cu buze necurate! Ceea ce spune el mai poate însemna şi Vai mie că sunt neadecvat, nepotritvit! Isaia se simţea nepotrivit pentru acel loc. Importantă lecţie pentru fiecare dintre noi. Faţă de sfinţenia lui Dumnezeu noi toţi trebuie să ne simţim neadecvaţi. Pentru Isaia, această evaluare a fost momentul în care Dumnezeu îl pregăteşte. Un serafim, un mesager al Domnului este trimis cu un cărbune pentru a curăţi buzele lui Isaia.

Dragii mei este nevoie să ne vedem nevrednicia pentru a vedea pe Domnul. Dacă nu recunoaştem că nu avem altfel nici un merit pentru a sta în prezenţa lui, nu putem fi curăţiţi. Fără să fim curăţiţi de El este cu neputinţă să stăm în prezenţa celui PreaÎnalt şi să trăim.

Prieteni dragi, Sfinţenia lui Dumnezeu înseamnă separarea lui faţă de păcat. El nu poate locui împreună cu păcatul. Nu pentru că este numai alegerea Lui aceasta dar şi pentru că natura Lui este sfântă. Din pricina aceasta o natură nesfinţită nu poate sta în prezenţa Lui fără să fie consumată de acest foc al sfinţeniei Sale.

Moise a petrecut patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în prezenţa Lui şi în tot acest timp, Dumnezeu i-a dat instrucţiunile conţinute în restul capitolelor din această carte.

Dragii mei, poate nu reuşim să ne facem o imagine a sfinţeniei lui Dumnezeu. Ei bine ceea ce găsim în Cuvântul Său, în legile pe care El le dă poporului Său, reprezintă o imagine a caracterului Său. El nu aşteaptă de la noi ceea ce El nu este deja. Apoi, El aşteaptă să fim asemenea Lui.

De fapt, aceasta este misiunea noastră aici pe pământ. Este foarte adevărat că prin credinţa în Domnul Isus noi suntem mântuiţi, dar în acelaşi timp primim şi misiunea de a fi reprezentanţii săi aici pe pământ. Iată ce le transmite Pavel efesenilor în epistola pe care o adresează acestora, la capitolul 5:

v.1  Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.

Cu alte cuvinte El le spune acestora şi bineînţeles prin Duhul Sfânt și nouă, să fim   modele ale lui Dumnezeu în această lume, aşa cum trebuie să fie nişte copii preaiubiţi.

El continuă apoi să exprime aspectele practice prin care se întâmplă acest lucru:

v.2  Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S’a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros“, lui Dumnezeu.

 v.3  Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

  1. 4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţămire.

v.5  Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n’are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

v.6  Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

v.7  Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei.

Nu regăsiţi aici tocmai ceea ce Dumnezeu transmisese poporului prin Lege? Sunt aceleaşi principii, chiar şi cel cu privire la tovărăşie.

Dragi prieteni, nu putem fi prieteni cu lumea şi cu Dumnezeu. Este ceea ce ne spune şi Domnul Isus.

Matei 6:24  Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Nu putem să trăim în această dualitate. Noi nu suntem creaţi în acest fel. Nu avem această capacitate. Numai Dumnezeirea există în această formă. Diavolul se apropie de noi în acelaşi fel cum s-a apropiat de prima pereche de oameni spunându-ne că putem fi ca Dumnezeu. Adică putem avea existenţe separate, putem avea două fiinţe ce pot coexista în noi înşine.

Nu dragi prieteni, aceasta este doar o minciună. Noi suntem creaţi cu o personalitate distinctă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp avem limitările noastre printre care şi această capacitate de a înmagazina în noi un singur gen de experienţe. Fie că este vorba despre experienţele care ne apropie de Dumnezeu, fie că este vorba despre cele care ne pun în vrăjmăşie cu El, un gen îl exclude pe celălalt. Din ceea ce spune Domnul Isus reiese foarte clar că noi nu putem fi supuşi decât unui singur Domn.

Fie ca El să fie Dumnezeul cel Viu, Atotputernicul, Domnul cerului şi al pământului.