Itinerar Biblic Ep.109 Exod – 20:20 – 26; 21

 

Rezumat

  • Teama inspirată de prezenţa Domnului.
  • Instrucţiuni privind altarul.
  • Alte legi privitoare la viaţa poporului.

Dragi ascultători, cunoaşterea lui Dumnezeu este unul din cele mai nobile eforturi pe care poate să le facă omul.

Este cea mai importantă investiţie pe care putem s-o facem noi oamenii, deoarece aceasta ne aduce cel mai important beneficiu – cunoaşterea Creatorului nostru.

Cunoscutul predicator Charles Heddon Spurgeon oferea trei motive pentru care omul ar trebui să încerce să-l cunoască pe Dumnezeu. Unul ar fi îmbogăţirea minţii. Divinitatea este atât de vastă încât cercetarea ei nu poate decât să extindă limitele înţelegerii noastre. Nu vom putea spune vreodată că am ajuns la limitele cunoaşterii în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu. El este infinit, este absolut este de necuprins. Dar acest efort nu poate să conducă decât la îmbogăţirea minţilor noastre.

Apoi, o asemenea iniţiativă smereşte mintea noastră. Nimic altceva nu poate face mintea noastră să-şi înţeleagă mai bine limitările decât vastitatea Dumnezeirii, înţelepciunea şi desăvârşirea lui Dumnezeu.

Un al treilea motiv pe care ni-l oferă vestitul predicator este acela că acest subiect aduce mângâiere. Contemplarea lui Hristos a iubirii Lui nu poate decât să aducă pacea în sufletele zbuciumate, pace acolo unde este nelinişte, vindecare unde este boală.

Dar dragi prieteni nu înseamnă că totul stă în puterea noastră. Noi trebuie să depunem acest efort, cu atât mai mult cu cât Dumnezeu este cel care a iniţiat acest proces al cunoaşterii. Dumnezeu s-a revelat pe Sine şi revelaţia scrisă cu privire la persoana Lui o găsim în Sfânta Scriptură. De asemenea El a venit printre noi în persoana Domnului Isus şi a întregit această revelaţie.

Cunoaşterea finală însă va avea loc în momentul în care vom ajunge să petrecem veşnicia cu El în locul pe care El l-a pregătit pentru noi.

Chiar Legea pe care noi o studiem este o parte a revelaţiei lui Dumnezeu.

Aşa cum mai aminteam, ea este mintea lui Dumnezeu, punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la noi şi relaţia noastră cu El, reflectată şi în relaţie cu semenii noştri.

Călătoria noastră continuă cu instantaneul de la Sinai, unde Dumnezeu continuă dă dea legea Sa poporului evreu. Suntem încă în capitolul 20 la versetul 20 de această dată. Până aici Dumnezeu a stat pe munte în faţa poporului şi a dat cele zece porunci. Manifestarea prezenţei Domnului era una deosebită, muntele fiind înconjurat de fum şi tunete. Poporul auzea vocea Domnului şi era plin de teamă. Ei îi cer mai bine lui Moise să le vorbească pentru că se temeau de Domnul. Dar să vedem ce se întâmplă mai departe:

v.20   Moise a zis poporului: „Nu vă spăimîntaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare, şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.”

v.21   Poporul stătea în depărtare; iar Moise s’a apropiat de norul în care era Dumnezeu.

Cineva spunea că „Frica bună fereşte primejdia rea!” Cred că noi, creştinii secolului 20, am accentuat foarte mult sentimentul libertăţii. Atât de mult încât respingem orice dovadă a autorităţii divine căreia trebuie să ne supunem. Nu se mai pomeneşte astăzi de faptul că Dumnezeu este şi un Dumnezeu Sfânt, sfinţenie care trebuie să ne impună respect şi teamă.

Dumnezeu era în mijlocul poporului şi prin aceste manifestări întărea importanţa legilor pe care le dădea poporului.

Dar să continuăm, cu ceea ce le mai spune Dumnezeu poporului.

v.22  Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Ati văzut că v’am vorbit din ceruri.

v.23 Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur, ca să-i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi alţi dumnezei.

v.24 Să-Mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţămire, oile şi boii. In orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.

Altarul trebuia să fie folosit pentru aducerea jertfelor. Altarul vorbeşte de fapt despre crucea Domnului Isus, locul unde a curs sângele Lui care ispăşea păcatele noastre.

Acest altar a fost construit înainte de construirea Cortului întâlnirii pe care Dumnezeu o să poruncească poporului să-l construiască puţin mai încolo.

lată indicaţiile pe care Dumnezeu le dă cu privire la construcţia altarului:

v.25 Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări.

v.26 Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.'”

Dragi ascultători, aceste lucruri ne comunică nouă seriozitatea cu care trebuie privită închinarea înaintea lui Dumnezeu. Nu putem veni oricum înaintea Domnului.

Nu putem veni cu abilităţile noastre, sau cu talentele noastre pentru a-l impresiona pe El. Este o anumită cerinţă pentru apropierea de Dumnezeu – sfinţenia. Ea nu stă în puterea omului. Ea este oferită de Dumnezeu prin Domnul Isus.

Este în aceste versete o învăţătură foarte importantă. Observaţi că Dumnezeu le spune evreilor să facă altarul din piatră fără nici vreun înscris sau vreun element sculptural. Cu alte cuvinte trebuia folosită o piatră simplă pentru construirea acestui altar. Să nu uităm că ei veneau din Egipt şi din câte putem observa din ceea ce a descoperit arheologia cu privire la acest popor, putem spune că era îndrăgostit de sculptură şi pictură. Cu siguranţă că şi poporul evreu avea o mare apreciere faţă de acele elemente sculpturale atât de bogate în expresie artistică. Probabil că unii artişti din rândul poporului ar fi dorit să împodobească acel altar, însă Dumnezeu îl vrea cât se poate de simplu. În această formă Dumnezeu ne comunică care este accentul care trebuie pus în închinare. El nu trebuie pus pe elementele exterioare, nu este vorba despre o atmosferă creată în mod artificial ci este vorba despre atitudinea inimii. Ea este aceea care contează. Dumnezeu este atât de categoric în această cerinţă încât spune că numai atingerea pietrei cu dalta sculptorului ar însemna pângărirea, sau profanarea, altarului.

Dragi prieteni, bisericile de astăzi pun un accent prea mare pe tot felul de lucruri care să aducă o frumuseţe exterioară închinării. De la simbolistica care ascunde totul în mister şi face închinarea mai mult o problemă de iniţiere,, până la zgomotul şi exuberanţa unui spectacol, întâlnim nenumărate încercări de creare a unei stări artificiale în care frumuseţea vine prin elementele exterioare şi nu prin valoare intrisecă a întâlnirii cu Dumnezeu.

Dragii mei, nimic nu trebuie să intervină în calea mesajului crucii. Nimic nu trebuie să ne abată atenţia de la Domnul Isus prin care ajungem noi în prezenţa lui Dumnezeu.

În Noul Testament îl găsim pe Pavel care dă şi el o lecţie asemănătoare Corintenilor. Atunci când soseşte în Corint găseşte că aceştia aveau o înclinaţie specială către filozofie. Preoţii lor păgâni filozofau cu privire la păcatele comunităţii încercând să îndepărteze orice sentiment de vinovăţie. Pavel se întâlneşte cu ei şi nu are o misiune uşoară în a-L prezenta pe Domnul Isus.  În Atena are o experienţă asemănătoare, însă abordare lui Pavel nu este una sofisticată, savantă ci una foarte simplă. El este foarte clar în declararea intenţiei lui.

Ascultaţi numai ce spune El cu privire la ceea ce a vrut să prezinte Corintenilor; 1 Corinteni 2:

v.2   Căci n’am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.   

   Aceasta şi nimic mai mult. Dar ascultaţi numai la modul în care a propovăduit acest crez al lui:

v.3     Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.

v.4,5  Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii,     

          ci într’o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu   

          pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Nu cred că este o mai bună explicare a motivului pentru care Dumnezeu are această solicitare cu privire la altar. Acolo nu era nicidecum vorba despre manifestarea omului ci despre puterea lui Dumnezeu. Acesta era secretul altarului: Dumnezeu nu omul!

Cel de al doilea aspect este legat de scările care să conducă la altar. Din noi este vorba despre influenţele Egiptului. Privind la piramide se poate observa cu uşurinţă că ele sunt foarte înalte şi cu o mulţime de trepte.

Atunci când ajung în ţara promisă vor întâlni tot feluri de altare închinate zeilor păgâni, altare aşezate pe înălţimi. Dumnezeu declară că aceasta este o urâciune înaintea lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu le spune că El nu vrea altarul aşezat pe înălţimi.

Motivul pentru care Dumnezeu solicită acest lucru în această împrejurare este acela că goliciunea omului va fi dezvăluită. Aceste cuvinte sunt şi o referire la vestimentaţia momentului cât şi o referire la accesibilitatea altarului. În ceea ce priveşte vestimentaţia se poate spune doar că era mult diferită de cea de astăzi şi oricând puteau apărea situaţii delicate. Ori, Dumnezeu este un Dumnezeu Sfânt şi prezenţa Lui solicită decenţă din partea noastră.

In ceea ce priveşte aşezarea altarului Dumnezeu doreşte să îl facă accesibil tuturor. Fiecare trebuie să vină în prezenţa lui Dumnezeu şi nu trebuie să fie nimic care să îngreuieze aceasta.

lată, dragi prieteni preocuparea lui Dumnezeu pentru comunicare cu noi oamenii, pentru părtăşia pe care doreşte să o aibă cu noi. Ea nu este nici uşuratică, circumstanţială, dar nici ezoterică, greu accesibilă.

Dragii mei cred că aceste aspecte sunt o lecţie şi pentru apropierea noastră de cruce care este altarul pentru noi. Apropierea noastră de cruce trebuie să fie făcută cu respectul pe care îl solicită importanţa jertfei Domnului Isus dar şi cu libertatea pe care o aduce această jertfă.

Fie să găsim şi noi echilibrul de care avem nevoie în apropierea noastră de Domnul.

Dar să trecem acum la capitolul 21, capitol în care continuă această întâlnire a lui Dumnezeu cu poporul Său.

De această dată legile sunt şi mai mult legate de viaţa de zi cu zi a poporului şi de activităţile şi preocupările lui. Nu sunt omise aici nici raporturile sociale, ierarhiile şi chiar schimburile economice. Cu alte cuvinte Dumnezeu este preocupat de fiecare aspect al vieţii poporului, aşa cum este preocupat de fiecare element al vieţii noastre.

O primă lege de reglementare a relaţiilor sociale este cea legată de raportul sclav-stăpân:

Exod capitolul 21:

v.2 Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire.

v.3 Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevastă-sa împreună cu el.

v.4 Dacă stăpînul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpînului lui, iar el să iasă singur.

v.5 Dacă robul va zice: ,Eu iubesc pe stăpînul meu, pe nevastă-mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod

v.6 atunci stăpînul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stîlpul uşii, şi  

   stăpînul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămînă pentru totdeauna în slujba lui.

Problema sclaviei este folosită ca argument de către cei ce protestează împotriva lui Dumnezeu. Spun ei ca dacă Dumnezeu ar fi fost un Dumnezeu drept nu ar fi acceptat sclavia.      Nu ştiu de ce trebuie învinuit Dumnezeu pentru ceea ce este păcatul nostru.

Nu este Dumnezeu acela care a iniţiat sclavia ci a fost dorinţa noastră a oamenilor de a lua locul lui Dumnezeu pentru viaţa unor semeni ai noştri. Este foarte adevărat că sclavia a fost una din plăgile sociale ale acestei lumi, dar în nici un caz nu poate fi învinovăţit Dumnezeu pentru aceasta.

Mai mult, cred că legea pe care Dumnezeu o dă aici vine să limiteze răutatea omului. Dumnezeu intervine în limitarea timpului robiei. De asemenea, dacă omul era căsătorit, după şapte ani cât era eliberat, avea dreptul să-şi ia şi soţia cu el. Dacă se căsătorea cu o sclavă pe timpul sclaviei sale, la momentul eliberării, numai el era liber. Dacă voia să rămână de bună voie la stăpânul lui, atunci în urechea lui era dată o gaură care indica că devenea sclavul stăpânului său pe viaţă.

Aceasta este şi ea o imagine a Domnului Isus. El a venit aici pe pământ pentru a lua asupra lui sclavia noastră faţă de păcat. El putea să plece liber de aici. Putea să se întoarcă la ceruri, la poziţia sa de persoană a Sfintei Treimi fără să treacă prin experienţa morţii.

lată ce scrie apostolul Pavel cu privire la acest lucru:

v.8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S’a smerit şi S’a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.

  Sunt cuvinte adresate Filipenilor şi se găsesc în capitolul 3, versetul 8.

În Psalmul 40, un Psalm profetic al lui David, este scris despre Domnului Isus:

v.6  Tu nu doreşti nici jertfa, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfa de ispăşire.

v.7 Atunci am zis: „lată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine-

v.8 vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.

  Scriitorul epistolei către evrei confirmă acest lucru în capitolul 10:

v.5 De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n’ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;

v.6  n’ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.

v.7 Atunci am zis: „lată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”

v.8 După ce a zis întîi: „Tu n’ai voit şi n’ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege),

v.9 apoi zice: „lată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”

  Domnul Isus a venit de bună voie pentru a ne elibera pe noi de sclavia păcatului. Este un motiv pentru care merită dragostea şi respectul nostru.

Să mergem însă mai departe la legea privind lovirile şi accidentele. Exod 21:

v.12 „Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea.

v.13 Dacă nu i-a întins laţuri, şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mînă, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă.

v.14 Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi dela altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorît.

v.15 Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.

lată legea care stâmeşte controverse cu privire la porunca “Să nu ucizi!”. Cum spun unii, Dumnezeu interzice uciderea, iar pe altă parte porunceşte să fie ucişi oameni.

Cu toate că am mai abordat această temă, trebuie reamintit faptul că nu este vorba despre cruzimea lui Dumnezeu indicată în această lege ci este vorba despre inima noastră, cea care este vizată de această poruncă.

Cu siguranţă ne aducem aminte de cuvintele lui Lameh, cuvinte din cartea Geneza. El se lăuda faţă de soţiile lui cu răzbunarea lui sângeroasă. Pentru vânătăile lui el a omorât oameni.

Aceasta era dorinţa de răzbunare. Dumnezeu limitează răzbunarea. Apoi, nimeni nu are dreptul să facă pe Dumnezeu luând viaţa semenului, viaţă pe care oricum nu el a dat-o. Oricine făcea acest lucru trebuia să ştie că adevăratul Dumnezeu va cere acelaşi lucru în ceea ce privea persoana lui.

In acelaşi timp, Dumnezeu apără pe cel nevinovat. În ţara în care va ajunge Israelul vor fi cetăţi de refugiu, pentru ca cel implicat în eveniment să beneficieze de judecată.

De asemenea, Dumnezeu face diferenţă între omorul accidental şi cel cu premeditare. Dar Dumnezeu este protectorul familiei şi al căminului. Copilul care se ridică împotriva părinţilor este pedepsit potrivit cu fapta sa.

Sunt de asemenea prevederi legate de accidente, în care sunt implicate animale sau unelte, cum sunt şi prevederi legate de cuvintele pe care şi le adresează oamenii.

În principiu această lege este rezumată în Exod 21: 23-25:

v.23 Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă,

v.24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior,

v.25 arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.

Dragii mei, Dumnezeu este preocupat de viaţa noastră până în cele mai mici detalii. Grija lui vine din dragostea pe care ne-o poartă.

În aceeaşi măsură este vorba şi despre mărturia pe care noi o depunem în ceea ce îl  priveşte. Să nu uităm că aceste legi sunt revelaţia lui Dumnezeu şi ne vorbesc despre caracterul lui Dumnezeu.

Ca şi popor al Său Israelul trebuia să ţină cont de aceste legi. Nici pentru noi nu au un caracter informativ, ci sunt principii pe care trebuie să le aplicăm în relaţiile cu semenii noştri. Ele pot fi expresia ascultării noastre de Domnul nostru, de cel ce ne-a izbăvit de sub puterea păcatului. În acest sens pentru noi sunt o expresie a eliberării. Pentru Israel era o expresie a limitărilor lor.

Să nu uităm dragi ascultători, că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt şi aşteaptă sfinţenia de la poporul Său. Ea este totala separare de păcat, alipirea de binele potrivit standardului lăsat de Dumnezeu pentru noi oamenii.

Să tratăm deci cu respect pe cei din jurul nostru respectându-l în acest fel pe Creatorul şi Domnul acestui univers.