Itinerar Biblic Ep. 1064 – APOCALIPSA Cap. 21:3 – 10

 

Dragi prieteni, v-am prezentat data trecută un pasaj din Epistola către Efeseni, pasaj în care Pavel vorbeşte despre căsnicie. Trebuie specificat însă faptul că Pavel vorbeşte în acest fragment din Efeseni despre credincioşi plini de Duhul. Toate aceste instrucţiuni sunt pentru credincioşii plini de Duhul. Aceste sfaturi nu sunt pentru lumea pierdută şi nici pentru credinciosul obişnuit. La începutul acestei secţiuni, Pavel spune: “Fiţi plini de Duhul” (Efeseni 5:18). Aceasta este singura poruncă din Scriptură în care ni se cere să facem ceva în privinţa Duhului Sfânt.

Găsim aici ceva greu de înţeles dar care ne ajută să înţelegem mai bine căsătoria. Soţul şi soţia sunt un singur trup. Cum este posibil acest lucru? Vi s-a întâmplat să vedeţi un copil frumos care semăna fizic cu mama sa şi era răutăcios ca tatăl său? Aşa ajung să fie un singur trup. Dar este ceva mult mai profund. Când un bărbat îşi iubeşte soţia, de fapt se iubeşte pe sine. Acest lucru este adevărat şi în privinţa soţiei. Când îşi iubeşte soţul, ea se iubeşte de fapt pe sine. Nu poate există o relaţie mai intimă de-atât.

Când mă rănesc la picior, nu ignor rana. Fac tot ce pot ca să-mi îngrijesc piciorul pentru că vreau să se vindece. Merg la medic şi, dacă este necesar, piciorul este pus în gips. Poate că nu arată frumos, dar piciorul continuă să facă parte din trupul meu şi nu-l pot lăsa acasă doar pentru că nu-mi place cum arată. Soţia mea este o parte din mine, ea este trupul meu. Noi doi suntem un singur trup. Este greu de înţeles, dar atât de profundă este relaţia dintre soţ şi soţie. Vă propun să ne amintim cum a fost la început: “Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie (ebr.: işa = femeie), pentru că a fost luată din om (ebr.: iş = bărbat).”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” (Geneza 2:23-25). Erau goi şi se cunoşteau; era o relaţie intimă şi foarte personală. După ce un cuplu se căsătoreşte, când apare prima ceartă, soţia se întoarce cu spatele la soţ, în pat, el se foieşte, poate chiar iese din cameră şi se duce pe canapea în sufragerie. Apoi se întreabă de ce apare o fisură în relaţia lor. Când vă doare piciorul, nu-l ignoraţi, nu-i aşa? Nu vă faceţi că nu observaţi rana pe care o aveţi. Nu vă supăraţi pe picior şi nu daţi cu el într-un stâlp de beton. Când aveţi o rană în trup faceţi tot posibilul s-o vindecaţi, mergeţi la doctor şi luaţi o reţetă după care aplicaţi tratamentul recomandat. De ce nu procedăm cu aceeaşi atenţie şi cu partenerul nostru de viaţă, când ştim că suntem un singur trup? Un cuplu tânăr, un cuplu abia format n-ar trebui să lase nici o ceartă nerezolvată.

Cei doi ar trebui să stea de vorbă despre ce s-a întâmplat. Soţia ar trebui să fie sinceră şi să-i spună soţului ce a rănit-o, cum se simte, ce crede ea că este în neregulă. Soţul, la rândul lui, ar trebui să procedeze la fel. Cei doi sunt un singur trup, sunt una. Au intrat într-o relaţie minunată în care fiecare îşi lasă familia din care provine pentru a forma una nouă. Cei doi soţi încep ceva nou şi în această relaţie sunt un singur trup. Cât de minunat este să vezi o familie în care nu există bariere între soţ şi soţie. Ea îl cunoaşte ca pe o carte deschisă şi el la fel. Pur şi simplu se cunosc foarte bine şi se iubesc. Până nu se instalează o astfel de relaţie, căsnicia nu va merge bine pentru că Dumnezeu a făcut să fie aşa. Căsătoria este mai mult decât un aranjament de a trăi împreună şi de a dormi împreună. Când un bărbat alege o femeie să-i fie soţie şi ea îl acceptă, cei doi trebuie să înţeleagă că sunt un singur trup – şi nimeni nu-şi răneşte intenţionat trupul.

“Taina aceasta este mare” – a spus apostolul Pavel – “dar vorbesc despre Hristos şi Biserică” (Efeseni 5:32). În cer noi vom fi ca El. În prima sa epistolă, Ioan scrie: “Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1 Ioan 3:2). Vom avea trupuri glorificate, la fel ca al Său. Vom fi una cu El. Suntem o parte a trupului Său şi vom fi uniţi cu El. Domnul Isus a promis că Se duce să ne pregătească un loc pentru ca să fim şi noi acolo unde este El. Lăudat să fie Domnul pentru că vom fi cu El toată veşnicia! Din câte ştiu eu, nici o altă fiinţă creată de Dumnezeu, nici măcar îngerii din cer, nu va avea o astfel de relaţie personală, intimă cu Domnul Isus Hristos. Ce zi glorioasă ne aşteaptă! Vom sărbători toată veşnicia faptul că suntem cu El!

v.3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

v.4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

“Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!” Ce este cortul acesta? În Ioan 1:14 apostolul spune: “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit (şi-a întins cortul) printre noi…”. Acest trup a fost răstignit pe cruce şi a fost înviat într-un trup glorificat. Şi noi vom avea trupuri glorificate şi vom trăi împreună cu El în Noul Ierusalim. Strada de aur nu este chiar atât de importantă. Ce importanţă are pe ce fel de pavaj călcaţi? Cu adevărat important este să ştiţi ce valori spirituale şi psihologice vor fi acolo.

“El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei.” Unele lucruri care ocupă un loc important în viaţa noastră astăzi vor fi înlăturate. “Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Un editorialist american scria cu câţiva ani în urmă: “Pentru orice lumină aprinsă pe Broadway este o inimă frântă undeva.” Sunt mulţi oameni trişti, mulţi oameni singuri, mulţi oameni nefericiţi în această lume, dar în Noul Ierusalim nu vor mai fi lacrimi.

Şi nu va mai fi moarte. Aceasta va fi o îmbunătăţire demnă de luat în seamă. În minutele care s-au scurs de când aţi început să citiţi acest capitol din Apocalipsa în lume au avut loc câteva înmormântări. Oamenii mor în fiecare zi, ba chiar în fiecare ceas. Este o procesiune continuă spre cimitir. Am stat de vorba odată cu un inginer care a lucrat la realizarea celor mai importante autostrăzi şi l-am întrebat: “Ce a fost cel mai greu? Să faci să treacă autostrada peste un deal, printr-o vale sau peste un curs de apă?” Răspunsul lui m-a uimit: “Cel mai greu este întotdeauna să ocoleşti cimitirele.” Acest pământ este un mare cimitir astăzi, dar toate acestea vor avea un sfârşit. Nu vor mai fi înmormântări în Noul Ierusalim. Firmele de pompe funebre nu vor avea căutare şi nici medicii pentru că nu vor mai fi boli. “Nu va mai fi nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

v.5 Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”

El va face toate lucrurile noi! Acest lucru are o semnificaţie foarte mare pentru mine. Nu ştiu ce gândiţi voi, dar eu nu am fost satisfăcut niciodată cu adevărat de această viaţă. M-am simţit frustrat de multe ori şi nemulţumit pentru că n-am reuşit să realizez tot ce aş fi vrut. Nu am fost un soţ şi un tată aşa cum aş fi vrut să fiu. Şi nici n-am predicat aşa cum aş fi dorit. Pur şi simplu nu mi-a ieşit aşa cum am vrut. Toate realizările par să aibă un neajuns.

Dar Domnul îmi spune mie, aşa cum spune fiecăruia dintre voi: “Eu voi face toate lucrurile noi. Vei putea s-o iei de la capăt.” Eu aştept ziua aceea în care toate lucrurile vor fi noi şi pot să încep din nou. V-aţi gândit vreodată la potenţialul de a începe din nou, de a învăţa totul din nou şi de a nu vă opri, ci de a merge mai departe toată veşnicia? Cât de mare este potenţialul şi cât de mare este capacitatea omului! Când a fost construit turnul Babel, Dumnezeu a spus: “Iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând” (vezi Geneza 11:5-7). Vă vine să credeţi că a existat o vreme în care oamenii de ştiinţă şi chiar şi unii predicatori au spus că omul nu va putea ajunge pe lună?

Acum ştim că acest lucru este posibil. Omul poate merge chiar mai departe pentru că este o fiinţă inteligentă pe care Dumnezeu a creat-o să fie aşa. Moartea pune însă capăt manifestării potenţialului omenesc aici, pe pământ. Dar în veşnicie omul mântuit îşi va putea manifesta acest potenţial în feluri infinite, pe care noi nu ni le putem imagina acum.

Vedem aici perspectiva glorioasă a tuturor lucrurilor făcute noi. Putem începe totul de la capăt şi nu va mai fi nici un final pentru dezvoltarea noastră. Amintiţi-vă ce spune Biblia despre Domnul Hristos: “El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui” (Isaia 9:7). Gândiţi-vă ce înseamnă să fie o creştere, o dezvoltare constantă, fără sfârşit. Va veni o zi în care vom cunoaşte ceea ce astăzi nu putem cunoaşte.

v.6  Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

v.7  Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.

“Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.” Această expresie identifică în mod clar vorbitorul: este Domnul Isus Hristos. La fel S-a prezentat şi în primul capitol al acestei cărţi.

Credincioşii, în trupurile lor noi, vor înseta după Dumnezeu şi după lucrurile lui Dumnezeu şi vor fi satisfăcuţi. “Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.” În Matei 5:6 Domnul Isus spune: “Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!”

Toţi credincioşii sunt biruitori datorită credinţei. “Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri.” “Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră.” (1 Ioan 5:4).

“Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.” Toţi fiii lui Dumnezeu devin fii prin credinţa în Hristos: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

“Ei moştenesc toate aceste lucruri” pentru că aceasta a fost promisiunea făcută fiilor lui Dumnezeu: “ Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (Romani 8:16-17).

“El va fi fiul Meu” este în greacă moi ho huios. Este o expresie foarte neobişnuită. Vincent (din al cărui comentariu asupra cărţii Apocalipsa am mai citat) atrage atenţia asupra faptului că acesta este singurul loc în scrierile apostolului Ioan în care se spune despre un credincios că este un fiu (huios) în relaţie cu Dumnezeu. În alte pasaje este folosit un alt cuvânt grecesc, nu acesta. Dumnezeu este Cel care spune “fiul Meu” şi El o spune aici. Credincioşii din Biserică sunt unul din popoarele lui Dumnezeu, dar sunt şi mai mult decât atât. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu într-un mod unic şi glorios. “Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1 Ioan 3:2).

v.8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

Acest verset are câteva caracteristici uimitoare. În primul rând, creaţia cerului nou şi a pământului nou nu a afectat statutul iazului de foc şi al celor pierduţi. Ei vor intra în veşnicie în acelaşi mod.

În al doilea rând, nu este posibil ca păcatul care a făcut din oameni fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli, mincinoşi să treacă vreodată de barierele puse de Dumnezeu pentru a ajunge în cerul nou sau pe pământul nou. Păcatul este oprit pentru totdeauna, accesul lui în noua creaţie fiind interzis.

În sfârşit, iazul de foc este veşnic pentru că este moartea a doua şi nu există o a treia înviere. Este separarea veşnică de Dumnezeu şi nimic nu poate fi mai îngrozitor, mai înspăimântător decât acest lucru.

NOUL IERUSALIM – DESCRIEREA LOCUINŢEI VEŞNICE A MIRESEI

Înfăţişarea acestei cetăţi este chintesenţa frumuseţii, a farmecului rafinat, a bucuriei nemăsurate. Limbajul ales îi descrie calităţile şi vocabularul descriptiv îi pictează portretul. Contemplarea gloriei viitoare a cetăţii cereşti este un tonic spiritual pentru cei care au obosit în călătoria lor de pelerini pe acest pământ.

Noul Ierusalim este o cetate ce apare după Mileniu pentru că nu este prezentată decât la sfârşitul celor o mie de ani şi la începutul veşniciei. Domnul Isus avea această cetate în gând atunci când a spus: “Mă duc să vă pregătesc un loc” (vezi Ioan 14:2). Dar cortina nu se ridică pe scena cetăţii cereşti înainte ca drama de pe pământ să ajungă la un final satisfăcător. Întristarea pământului nu este alungată înainte de începutul vremurilor veşnice.

Noul Ierusalim va fi pentru veşnicie ce este Ierusalimul pământesc pentru Împărăţia de o mie de ani. Ierusalimul pământesc nu dispare, dar ocupă un loc secundar în veşnicie. Neprihănirea domneşte în Ierusalim şi va locui în Noul Ierusalim. Imperfecţiunea şi răzvrătirea există chiar şi în Ierusalimul pământesc, în timpul celor o mie de ani; perfecţiunea şi absenţa păcatului vor fi caracteristicile definitorii ale cetăţii cereşti. Aşa cum regina este mai importantă pentru rege decât locul în care guvernează, tot la fel Noul Ierusalim este superior cetăţii de pe pământ. Aceasta nu este o critică sau o blamare a cetăţii de pe pământ. Ea poate să spună, în spiritul lui Ioan Botezătorul, “cel ce are mireasa este mirele” (vezi Ioan 3:29).

Noul Ierusalim este locuinţa veşnică a Bisericii. Noul Ierusalim este casa, căminul Bisericii. Aceasta este cetatea spre care călătoreşte Biserica, în timp ce îşi face cortul în acea direcţie. În continuare vom vedea cum arată această casă uitându-ne la planurile arhitectului aşa cum ne sunt prezentate în capitolul 21.

v.9  Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”

Ceea ce urmează în versetele 9-21 este o descriere a cetăţii. Am văzut aspectele psihologice sau spirituale care sunt minunate, dar ne va fi de folos să înţelegem şi descrierea fizică a acestei cetăţi.

Facem o pauză pentru a ne gândi puţin la relaţia cetăţii cu locuitorii ei, relaţia dintre cetate şi Biserică. Este clar că nu vom deduce că cetatea goală fără locuitori este mireasa. Cetăţenii, locuitorii sunt identificaţi cu oraşul în capitolul 22, versetele 3, 6, 19. Cei din afară sunt identificaţi aici, în versetul 8, ca fiind lipsiţi de orice drept de locuire în Noul Ierusalim. Deşi trebuie păstrată o deosebire între mireasă şi cetate, intenţia scriitorului este de a le considera împreună.

Acest pasaj este descrierea podoabelor care dezvăluie ceva din dragostea şi preţuirea conferite de mire miresei Sale.

v.10 Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea Sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu,

Cu siguranţă această cetate nu are egal printre oraşele de pe pământ care sunt construite pe o temelie pământească, fiind înălţate începând de la această bază. Noul Ierusalim coboară din cer. Îşi are originea în cer şi Domnul Isus este constructorul ei. Deşi cetatea coboară din cer nu se sugerează că ar coborî pe pământ.

Cetatea pământească nu ajunge în cer şi cetatea cerească nu ajunge pe pământ. Nu ştim cât de mult va coborî cetatea din cer, nu ştim la ce distanţă de pământ se va opri.

Acest amănunt a dus la interpretări extreme în ce priveşte Noul Ierusalim. Un curent a susţinut teoria că acest pasaj care vorbeşte despre Noul Ierusalim se referă la Ierusalimul pământesc. Alţii au spiritualizat pasajul şi au spus că se referă la cer. Multe grupări moderne aplică modelul Noului Ierusalim la propria grupare şi spun că este pe pământ, într-o loc pe care ei îl aleg. Teologii liberali şi amileniştii au lăsat cetatea în cer, în ciuda evidenţei textului biblic care spune că aceasta a coborât din cer.

Două lucruri sunt evidente din acest pasaj: (1) cetatea coboară din cer şi (2) nu se afirmă că ajunge pe pământ. Acest fragment din Scriptură lasă cetatea suspendată undeva, în văzduh. Aceasta este dilema pe care oamenii caută s-o evite. Dar de ce să nu lăsăm cetatea în văzduh? Este ceva ilogic în a admite că ar putea exista o civilizaţie în spaţiu pe o altă planetă? Noul Ierusalim va deveni fie un satelit al pământului, fie – aşa cum e mult mai probabil – pământul va fi un satelit al Noului Ierusalim, la fel ca toată creaţia cea nouă. Acest capitol indică faptul că această cetate va fi centrul tuturor lucrurilor. Toată activitatea, toată slava se vor învârti în jurul acestei cetăţi. Dumnezeu va fi acolo, cartierul Său general va fi acolo şi universul Său este teocentric (centrat în Dumnezeu).

Prin urmare, Noul Ierusalim merită să deţină o poziţie atât de importantă pentru toată veşnicia.

O ne revenim asupra acestor detalii în viitoarea noastră întâlnire.

 

Fiţi binecuvântaţi!