Itinerar Biblic Ep. 1063 – APOCALIPSA Cap. 20:12-21:1-2

 

Dragi ascultători, în ultima noastră întâlnire am văzut ce se întâmplă înaintea Tronului Mare şi Alb al Judecăţii divine. Însă nu am epuizat desfăşurarea acestor evenimente aşa că vom merge mai departe astăzi.

v.12  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

v.13  Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Da, dragi prieteni, toţi vor avea parte de un proces corect. Viaţa voastră este înregistrată pe bandă şi Domnul Isus Hristos are această bandă. Când o va pune veţi vedea toată viaţa, aşa cum aţi trăit-o pe pământ, şi nu vă va plăcea ce veţi auzi. Sunteţi gata să staţi înaintea lui Dumnezeu şi să ascultaţi această bandă a vieţii voastre? O veţi vedea proiectată ca pe un mare ecran de cinematograf. Credeţi că viaţa voastră ar trece cu bine acest test? Eu, unul, ştiu că nu aş putea trece de test, dacă nu L-aş avea pe Domnul Isus. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul Său. “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8).

“Şi am văzut pe morţi, mari şi mici.” Toţi sunt morţi pentru că, în mod evident, unii dintre ei au numele scrise în cartea vieţii. Ei nu au apelat niciodată la Dumnezeu pentru ca să fie mântuiţi. Domnul Isus a spus: “Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:40). Cei care stau înaintea scaunului Său de domnie nu au venit la El să aibă viaţa.

Cărţile acestea consemnează faptele tuturor persoanelor. Dumnezeu păstrează benzile şi le va porni la momentul potrivit. Mulţi vor fi nefericiţi când vor vedea şi auzi ce este pe aceste benzi. Dacă sunteţi mântuiţi, nu veţi simţi la fel. Dacă sunteţi mântuiţi nu vă veţi afla la această judecată. Faptele voastre vor fi judecate ţinând seama că sunt faptele unui copil al lui Dumnezeu şi judecata va fi înaintea scaunului de domnie al lui Hristos. Va fi o judecată în vederea răsplătirii (vezi 2 Corinteni 5:10). Judecata de la scaunul de domnie mare şi alb este judecata celor pierduţi. Foarte mulţi oameni vor să fie mântuiţi în conformitate cu faptele lor. Acesta este prilejul pentru o astfel de judecată. Judecata este dreaptă, dar nimeni nu va fi mântuit prin faptele sale.

“Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea.” Cei care au avut un mormânt de apă şi ale căror corpuri au fost descompuse de apa mării vor fi înviaţi. Pentru Dumnezeu aceasta nu va fi o problemă. La urma urmei, sunt doar atomi. Tot ce are de făcut Dumnezeu este să-i pună din nou la un loc. A mai făcut-o o dată, poate s-o mai facă din nou. Mormintele de pe pământ vor da înapoi trupurile din ele; şi Hadesul (locuinţa morţilor), locul în care merg duhurile celor pierduţi, va da înapoi morţii ei (literal, McGee, îşi va vărsa conţinutul!) pentru această judecată.

v.14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

v.15  Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Locuinţa morţilor sau Hades este locul morţilor nevăzuţi şi este împărţit în două compartimente: paradisul şi locul de chin (vezi Luca 16:19-31). Paradisul a fost golit atunci când Hristos i-a luat pe credincioşii Vechiului Testament cu El atunci când S-a înălţat la cer. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.” Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părţile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.” (Efeseni 4:8-10). Domnul Isus Hristos a făcut două lucruri: a dat daruri oamenilor aici, pe pământ, dar i-a şi luat cu El în cer pe sfinţii Vechiului Testament care au murit şi care erau în acel loc numit paradis. Dar locul de chin îi va da pe cei pierduţi pentru judecata de la scaunul de domnie mare şi alb. Toţi cei care vor fi prezenţi la această judecată sunt pierduţi şi vor fi aruncaţi în iazul de foc care este moartea a doua. Domnul a mai numit acest loc “întunericul de afară”. Noi credem că acesta este un simbol pentru ceva mai rău decât focul real sau întunericul pe care-l experimentăm noi azi. Este despărţirea veşnică de Dumnezeu pentru că moartea înseamnă despărţire.

Moartea, duşmanul cel mai mare al omului, va dispărea de pe pământ. Nu se va mai spune “În Adam toţi mor” (vezi 1 Corinteni 15:22). Moartea este personificată în acest caz pentru că este duşmanul cel mai mare al omului. În Vechiul Testament citim: “Îi voi răscumpăra din mâna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!” (Osea 13:14).

Şi apostolul Pavel scrie: “Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. … Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:26, 55).

Locuinţa morţilor, Hades, închisoarea sufletelor pierdute este aruncată şi ea în iazul de foc. Cei pierduţi nu se mai află în locuinţa morţilor, ci în iazul de foc. Acolo sunt Satan, fiara şi profetul fals, precum şi toţi cei care le-au fost supuşi. Dacă omul nu acceptă viaţa lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepte singura alternativă: tovărăşia veşnică a lui Satan. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a fi pus în acest loc, dar nu mai există altul. Iadul a fost creat pentru diavol şi îngerii săi. Eu înţeleg din asta că este un loc în care Dumnezeu nu Se duce niciodată. Moartea a doua înseamnă despărţirea totală şi veşnică de Dumnezeu.

Să mai înaintăm însă puţin, şi ne vom îndrepta acum privirile asupra capitolului 21. Tema lui este veşnicia.

Tema: intrarea în veşnicie; veşnicia revelată

Modul în care este definită ea în capitolul 21 este unul extrem de concret – un cer nou, un pământ nou, un nou Ierusalim, o eră nouă şi reşedinţa veşnică a miresei Mielului unde noi vom fi creaţii noi în Hristos Isus fără natura veche care se manifestă atât de mult în prezent. Putem folosi şi noi o expresie foarte cunoscută şi să spunem că tot ce este scris în acest capitol este “din altă lume”. Acest capitol nu se referă la lucruri de pe pământ (excepţie fac primele câteva versete). Aici vedem care este reşedinţa veşnică a Bisericii. De fapt ce este raiul sau cerul? Se spun multe lucruri sentimentale despre rai şi multora li se umezesc ochii când încep să vorbească despre cum va fi în cer, dar nu trebuie să uităm un fapt clar: raiul este un loc real. Veţi avea o adresă acolo. Veţi avea un nume astfel încât dacă vă rătăciţi un înger vă va aduce acasă – pentru că veţi avea o casă în cer.

Studiind acest capitol vom afla mai multe despre veşnicie, dar în acelaşi timp vom descoperi o nouă creaţie. Un cer nou, un pământ nou şi Noul Ierusalim se pregătesc să ne salute. Cei răscumpăraţi au primit trupuri glorificate ca al lui Hristos. Toate lucrurile sunt noi. Existenţa unui univers nou sugerează apariţia unor noi metode şi abordări ale vieţii. Legi noi vor guverna un univers nou. Modul de viaţă se va schimba cu totul.

Iată câteva din schimbările care sunt sugerate în cap. 21-22:

  1. Va lipsi total păcatul, nu va exista ispită sau punere la încercare în noua creaţie. Acest lucru marchează o diferenţă radicală.
  2. Noul Ierusalim care coboară de la Dumnezeu din cer nu înseamnă un alt satelit pentru pământ, ci mai degrabă pământul şi toată creaţia nouă, cu toate sistemele galactice se vor roti în jurul Noului Ierusalim pentru că acesta este locuinţa lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos.
  3. Legea gravităţii va fi schimbată în mod radical. Va exista trafic între Noul Ierusalim şi pământ. Biserica va fi părăsit deja pământul şi locuinţa sa va fi în Noul Ierusalim. Vom avea trupuri cu totul noi, diferite şi legea gravităţii nu ne va afecta. Mă refer la legea gravităţii de pe acest pământ sau de pe oricare altă planetă.
  4. Nu va mai fi vreun soare care să dea lumină pentru că Dumnezeu Însuşi va furniza lumină întregului univers. Nu va fi noapte. Nu va mai fi nevoie de noapte pentru că nu va mai trebui să ne odihnim, având acele trupuri noi. Eu abia aştept acest lucru, vă spun sincer.
  5. Nu va mai fi nici o mare pe pământ. Marea ocupă astăzi cea mai mare parte din suprafaţa planetei: aproximativ trei sferturi din suprafaţa planetei este reprezentată de apă. Aceasta înseamnă că viaţa pe pământ va fi revoluţionată. Nu vor mai fi peşti de mâncat. După toate aparenţele, omul va fi vegetarian în timpul celor o mie de ani şi în toată veşnicia care va urma, aşa cum era în grădina Edenului. Fructele vor constitui dieta omului care va trăi veşnic (vezi Apocalipsa 22:2).
  6. Prezenţa Domnului Hristos şi a lui Dumnezeu, împreună cu faptul că tronul lui Dumnezeu este vizibil reprezintă intrarea omului într-o epocă nouă, într-o creaţie nouă.

UN CER NOU, UN PĂMÂNT NOU, NOUL IERUSALIM.

Ioan descrie dispariţia cerului şi a pământului aşa cum le ştim noi acum în primul verset din capitolul 21.

v.1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

“Am văzut” – această afirmaţie repetată atât de des ne aminteşte mereu faptul că Ioan era spectator la toate aceste scene. El era un martor al scenei finale care anunţă veşnicia.

Scriptura ne învaţă în mod clar că ordinea actuală a creaţiei va dispărea şi vor apărea un cer noi şi un pământ nou. Domnul Isus Hristos a spus: “Cerul şi pământul vor trece…” (Matei 24:35). Vechea creaţie a fost făcută pentru primul Adam. Hristos, ultimul Adam, are o creaţie nouă pentru noile Sale creaţii. “„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17). “Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel nou pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul-aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.” (Isaia 66:22).

Dumnezeu i-a promis lui Avraam o ţară pentru totdeauna, iar lui David un scaun de domnie pentru totdeauna. Daniel a profeţit despre “o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 2:44). Pământul cel nou va vedea împlinirea totală a acestor profeţii. Gândiţi-vă la credinţa oamenilor de seamă ai Vechiului Testament: “ În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că Sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că Sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:13-16). “Cerească” nu înseamnă că vor merge în cer, ci mai degrabă că cerul va veni pe pământ. La acest lucru ne gândim atunci când ne rugăm prin rugăciunea pe care o numim “Tatăl nostru” – “Vie Împărăţia Ta… precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

“Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13). În a doua sa epistolă Petru afirmă clar că pământul pe care trăim în prezent va fi distrus prin foc. “ Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. […] Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.  Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă” (2 Petru 3:7, 10-11).

Caracteristica principală a noului pământ, aşa cum am mai arătat deja, este absenţa mării. Aceasta ar duce în mod automat la schimbarea climei, a atmosferei, a condiţiilor de iluminare. Este imposibil pentru mintea omenească să înţeleagă transformările extraordinare care vor avea loc în creaţia cea nouă. În trecut marea a fost o barieră şi un hotar pentru omenire, care în  unele cazuri a fost un lucru bun, în alte cazuri a fost un lucru rău. De asemenea, marea a fost un instrument al judecăţii în timpul potopului. Totuşi, prin dispariţia mării populaţia pământului se poate mări pentru că suprafaţa uscată va fi mai mare.

v.2  Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Aceasta este partea care ar trebui să ne intereseze cel mai mult. Noul Ierusalim este locul în care vom trăi noi, cei care suntem copiii lui Dumnezeu. Când spuneţi că mergeţi în cer, la ce vă gândiţi?

Pentru cei mai mulţi oameni, cerul este un fel de insulă frumoasă undeva, nu se ştie precis unde. Totuşi, este bine să ştiţi că este un loc foarte precis, o cetate care se numeşte Noul Ierusalim. Este o planetă în sine. Scriptura vorbeşte puţin despre cer, dar aici avem câteva date şi de aceea este atât de important pentru noi acest fragment.

“Şi am văzut coborându-se de la Dumnezeu cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Acest Nou Ierusalim nu ar trebui identificat cu vechiul Ierusalim, cel pământesc.

Nu-mi pot imagina o descriere mai frumoasă decât aceasta: “gătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.” Am avut privilegiul de a căsători mai multe cupluri şi pot să vă spun că nu am văzut nici o mireasă urâtă. Toate sunt frumoase. În timpul ceremoniei nimeni nu e atent la mire, în afară de mama lui, desigur. Ea zâmbeşte la el şi se gândeşte că este cel mai frumos tânăr din lume, dar nimeni altcineva nu se uită la el. Toate privirile se îndreaptă spre mireasă. Nu am văzut niciodată o mireasă urâtă. Mi s-a întâmplat de câteva ori să văd persoana respectivă înainte de a fi mireasă şi după ce a fost mireasă şi să mă întreb dacă e una şi aceeaşi persoană cu cea pe care o văzusem în ziua nunţii. Dumnezeu îi dă unei mirese o strălucire aparte în acele momente. Este un moment emoţionant pentru un mire să vadă cum mireasa înaintează spre el de-a lungul culoarului din biserică şi să se gândească la faptul că ea este persoana alături de care îşi va trăi restul vieţii sale. S-ar părea că pentru acele momente Dumnezeu transformă orice fată într-o mireasă frumoasă. Astfel ne putem face o imagine despre cum va fi Noul Ierusalim despre care se spune că este ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.

Noul Ierusalim este locuinţa veşnică pregătită pentru Biserică. Domnul Isus a spus: “În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:2-3). Nu putea exista o imagine mai frumoasă despre cum va fi în cer. Am citit în capitolul 19 despre nunta Mielului şi am văzut că mireasa este Biserica. Această nuntă are loc chiar înainte de revenirea Domnului Isus pe pământ.

Acest pasaj din capitolul 21 este împlinirea celor spuse de Pavel efesenilor: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 6:25-26).

La scaunul de judecată al lui Hristos vor fi judecaţi şi răsplătiţi credincioşii. Tot ce este greşit trebuie îndreptat. Toate păcatele vor fi rezolvate acolo. Se vor atribui şi răsplăţile cuvenite. Mai mult, Domnul va curăţi Biserica prin Cuvântul Său.

Cuvântul lui Dumnezeu este un agent de curăţire foarte eficient. “Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.” (Efeseni 5:27).

Aceasta este imaginea pe care ne-o înfăţişează Scriptura aici, în capitolul 21 din cartea Apocalipsa. Cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coboară de la Dumnezeu din cer, împodobită ca o mireasă pentru soţul ei. Nunta are loc înainte de începutul Împărăţiei de o mie de ani şi acum, la momentul celor descrise în capitolul 21, Mileniul s‑a încheiat. A fost o lună de miere foarte lungă, nu-i aşa? Cred că aş putea spune că este o lună de miere care va dura toată veşnicia.

Apostolul Pavel vorbeşte despre această relaţie minunată dintre Hristos şi Biserica Sa, comparând-o cu relaţia dintr-o căsnicie pământească. “Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).” (Efeseni 5:28-32). Această taină este dezvăluită acum înaintea ochilor noştri. Relaţia dintre soţ şi soţie este cea mai frumoasă relaţie dintre două fiinţe omeneşti. Este cea mai veche ceremonie pe care a instituit-o Dumnezeu pentru om. Îi putem trasa originea în grădina Edenului, la începutul începuturilor şi este extrem de importantă. Este o taină atât de profundă, încât chiar dacă s-au scris atâtea cărţi pe această temă şi sunt consilieri specializaţi în acest domeniu, ei n-au reuşit să pătrundă până la miezul a tot ce poate fi relaţia de căsătorie pentru credincioşi.

Dragii mei, vom continua discuţia pe această temă şi în întâlnirea noastră viitoare. Până atunci însă….

Rămâneţi cu har şi pace!