Itinerar Biblic Ep. 1062 – APOCALIPSA Cap. 20:4-11

 

Dragi ascultători, revenim la capitolul 20 al cărţii Apocalipsa şi vom relua lectura şi analiza acestui capitol începând cu versetul 4.

v.4  Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

v.5  Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.

v.6   Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.

Mulţi vor muri pentru Hristos în timpul necazului celui mare, dar vor trăi din nou şi vor domni o mie de ani  împreună cu El. Sfinţii din necazul cel mare vor îndura trei ani şi jumătate pentru ca, în schimb, să domnească o mie de ani cu Domnul Isus Hristos. Aş zice că au făcut un târg avantajos. Cei trei ani şi jumătate vor fi foarte grei, dar cei o mie de ani vor fi minunaţi. Încercaţi să vă imaginaţi ce înseamnă să domneşti pe pământ împreună cu Domnul Isus Hristos!

Această profeţie este ca orice altă profeţie din Scriptură: nu se interpretează singură. Aceasta înseamnă că nu puteţi lua un singur verset şi să construieşti o doctrină teologică numai pe baza lui. Este nevoie de alte fragmente din Scriptură care să susţină acea doctrină. Când acest pasaj este tratat ca o afirmaţie impunătoare despre fapte reale, devine rezonabil şi se potriveşte în programul profetic pe care l-am urmărit până acum. Orice încercare de a-l reduce la simboluri şi limbaj figurat pretenţios face din acest pasaj un text absurd. A spiritualiza acest pasaj înseamnă a dezbrăca Scriptura de un înţeles vital şi de face din interpretarea Scripturii o reducere la absurd.

Scaunele de domnie sunt concrete, martirii sunt concreţi, Isus este real, Cuvântul lui Dumnezeu este real, Fiara este reală, chipul Fiarei este real, semnul Fiarei este real, frunţile şi mâinile pe care este pus semnul sunt reale, cei o mie de ani sunt o mie de ani reali. Totul trebuie luat în sens literal. O mie de ani înseamnă o mie de ani, nu altceva. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să spună că este vorba de veşnicie aici, ar fi spus aşa, nu ar fi lăsat termenul concret de o mie de ani.

Dacă ar fi avut în plan 500 de ani, ar fi spus că e vorba de 500 de ani, nu de o mie etc. Oare nu poate Dumnezeu să spună exact ce vrea să spună? Sigur că poate şi dacă spune o mie de ani, atât are în gând, nu mai mult sau mai puţin.

Cuvântul grecesc pentru “înviere” este anastasei (?), care înseamnă “a sta în picioare, o înviere a trupului”. Este cam greu pentru un duh să stea în picioare şi cei care spiritualizează această secţiune nu prea reuşesc să explice cum stă un duh în picioare! Este acelaşi cuvânt folosit de Pavel în 1 Corinteni 15 când vorbeşte despre învierea lui Hristos şi a celor credincioşi.

“Şi am văzut nişte scaun de domnie şi celor ce au şezut pe ele…”. Cine sunt cei care stau pe scaunele de domnie? Cred că este vorba de toţi cei care au avut parte de prima înviere care îi include pe cei mântuiţi din toate timpurile.

Prima înviere a început cu învierea Domnului Isus Hristos. Aceasta este urmată de învierea Bisericii Sale (la răpire), la mai mult de două mii de ani de la naşterea Bisericii dar înainte de necazul cel mare (vezi Apocalipsa 4). La sfârşitul necazului celui mare va avea loc învierea atât a sfinţilor din necazul cel mare (“sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei”) cât şi sfinţii Vechiului Testament (vezi Daniel 12:1-2).

Este o dovadă de naivitate să spui că într-un fel sau altul lumea va pieri, Isus va veni, morţii vor învia, El îi va pune pe cei buni de o parte şi pe cei răi de alta, toţi vor trăi veşnic şi asta-i tot. Dumnezeu are un program foarte clar, întotdeauna a avut şi acţionează cu înţelepciune pentru a-l îndeplini.

Sfinţii din necazul cel mare şi sfinţii din Vechiul Testament vor domni pe acest pământ împreună cu Domnul Isus Hristos. Probabil că David va fi mâna Sa dreaptă. Biserica – Mireasa lui Hristos – va locui în Noul Ierusalim unde domneşte împreună cu El peste o mare parte din creaţia lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos va fi atât în Noul Ierusalim, cât şi în vechiul Ierusalim aici, pe pământ. Poate că şi Biserica va călători între cetatea sa de reşedinţă şi pământ.

O mulţime de oameni atât evrei cât şi neevrei vor intra în Împărăţie fiind încă în trupurile lor pământeşti (adică nu au murit înainte de acel moment). Aceştia precum şi cei născuţi în timpul celor o mie de ani ai Împărăţiei vor fi testaţi în această perioadă de o mie de ani. Aşa cum Domnul Isus Hristos a venit printre ucenicii Săi în trupul Său glorificat, şi cei care alcătuiesc Biserica vor putea să vină, în trupurile lor glorificate, pe pământ, printre cei care au trupuri pământeşti, ca ale noastre. Nu va fi o problemă pentru credincioşii care fac parte din Biserica răpită de Domnul să călătorească prin spaţiu. Legea gravitaţiei nu va mai acţiona asupra trupurilor lor glorificate.

“Ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu” – aceasta se referă la întreaga naţiune a lui Israel. Acesta a fost scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la Israel: “Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.” (Exod 19:6). Avraam a fost preot în familia sa. Levi a fost seminţia preoţească, din familia lui Aaron provenind cei ce slujeau ca mari preoţi.

În împărăţia teocratică de pe pământ toţi reprezentanţii lui Israel vor fi preoţi.

Scriptura conţine mai multe profeţii despre împărăţia de o mie de ani decât despre orice altă perioadă. Împărăţia a fost tema profeţilor din Vechiului Testament. Nu ştiu cum altfel ar putea fi interpretate aceste profeţii. Astăzi auzim foarte puţine predici din textele profeţilor mici. Este o mare tăcere în ce priveşte aceste texte şi totuşi toate vorbesc despre ce va fi în Împărăţia de o mie de ani de pe pământ.

v.7  Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat;

v.8  şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

v.9  Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.

Deşi toată cartea Apocalipsa vorbeşte despre lucrurile din urmă, aceste ultime capitole se concentrează chiar asupra sfârşitului. Aici întâlnim ultima răzvrătire a lui Satan şi a omului împotriva lui Dumnezeu. Mileniul în care Domnul împărăţeşte pe pământ este un timp de testare a omul în condiţii ideale, aşa cum demonstrează acest pasaj. După ce Satan este dezlegat, o mare mulţime care fusese sub domnia personală a Domnului Isus Hristos în circumstanţe ideale, va trece de partea lui Satan. De unde a apărut această mulţime? Este o întrebare demnă de atenţie. Răspunsul constă în faptul că, pe lângă cei care vor fi deja în viaţă la începutul celor o mie de ani, se vor naşte mulţi oameni în această perioadă lungă (vezi Isaia 11:6; 65:20). Va fi perioada cu cea mai mare explozie demografică din istoria acestei planete. Bolile vor fi eliminate. De vreme ce blestemul păcatului nu va mai acţiona asupra pământului, acesta va produce destulă hrană pentru populaţia numeroasă care îl va locui. Numai inima omului rămâne neschimbată în aceste circumstanţe. Mulţi Îi vor întoarce spatele lui Dumnezeu şi vor merge după Satan. Pare incredibil, dar oare azi nu se întâmplă la fel? Satan se descurcă foarte bine şi în prezent atrăgându-i pe mulţi de partea sa.

Această răzvrătire care va urma celor o mie de ani ne arată cât de rea este inima omului. Aşa cum a spus profetul Ieremia: “Inima omului este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” Noi nu ştim cât de răi suntem în realitate. Nu putem să aducem firea veche într-o supunere totală faţă de Dumnezeu. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.” (Romani 8:7). Aceşti oameni vor trăi în condiţii ideale sub domnia de o mie de ani a lui Hristos şi probabil că vor considera că s-au săturat. Domnul Hristos va guverna ca un dictator – va trebui să fie aşa cum spune El şi acestor oameni nu le va plăcea să se supună. Imediat ce li se va oferi prilejul să se răzvrătească, o vor face. Naţiunile pământului vor fi cucerite din nou de Satan şi vor pune la cale o rebeliune.

Pentru că rebeliunea este legată de numele “Gog şi Magog” mulţi comentatori ai Bibliei fac legătura cu Gog şi Magog din Ezechiel 38-39. Dar nu este posibil să fie vorba de acelaşi lucru deoarece conflictele descrise nu seamănă nici ca timp, nici ca spaţiu de desfăşurare, nici în ce priveşte participanţii – numai numele sunt aceleaşi. Invazia din nord a lui Gog şi Magog descrisă în Ezechiel 38-39 întrerupe pacea falsă a lui Antihrist şi îl provoacă să-şi arate puterea în mijlocul necazului celui mare. Răzvrătirea forţelor păgâne din nord vor produce o impresie atât de puternică asupra omenirii încât după o mie de ani, ultima răzvrătire a omului poartă aceeaşi etichetă: Gog şi Magog.

Noi am trecut printr-o situaţie similară în acest secol. Primul război mondial a fost atât de devastator încât atunci când a izbucnit din nou războiul în Europa implicând la fel de multe ţări, ba chiar mai multe, a fost numit tot război mondial, numai că a fost al doilea, evident. Din cauză că au existat primul război mondial şi al doilea război mondial, lumea vorbeşte acum despre al treilea război mondial.

Războiul din Ezechiel 38-39 este în legătură cu Gog şi Magog I şi aici, în Apocalipsa 20:8 este vorba de Gog şi Magog al II-lea. Deşi numele este acelaşi, acesta este un alt război, fiind ultima răzvrătire a lui Satan. Simplul fapt că poartă acelaşi nume nu face din două evenimente diferite unul singur.

“Din cer s-a coborât un foc şi i-a mistuit.” Forţele naturale care au distrus primul Gog şi Magog vor distruge şi al doilea Gog şi Magog.

Ultima mişcare de rezistenţă şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu este la fel de nebunească şi inutilă ca prima răzvrătire din grădina Edenului. Aici nu este începutul ci sfârşitul neascultării omului faţă de Dumnezeu. Este punctul final al răzvrătirii omului. Nu mai rămâne nimic altceva decât judecata.

v.10  Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Aceasta este o afirmaţie solemnă pe care lumea în care trăim azi o respinge. Totuşi, pentru copilul lui Dumnezeu este o uşurare să ştie că duşmanul lui şi al lui Dumnezeu va fi judecat şi pedepsit în cele din urmă. Nu găsim aici nimic care să satisfacă în vreun fel curiozitatea sau gustul unora pentru sadism. Dacă aceste rânduri ar fi fost alcătuite de un om, nu cred că s-ar fi oprit aici. Ar fi adăugat multe detalii sângeroase. Oamenii merg mai departe decât merge Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi imaginează tot felul de lucruri despre acest final. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este foarte reţinut şi sunt spuse foarte puţine lucruri despre iad şi chiar şi despre rai.

Sunt aici câteva lucruri concrete care vin să contrazică opiniile cele mai răspândite ale oamenilor. În primul rând, diavolul nu este în iad în prezent. El este prinţul puterilor văzduhului. El este cel care controlează într-o mare măsură această lume. Dumnezeu i-a impus nişte limite desigur, dar în timpul necazului celui mare Satan va avea domnia totală pentru o vreme.

În al doilea rând, Satan nu va fi primul care va fi aruncat în iad. Fiara şi profetul fals îl vor precede cu o mie de ani.

În sfârşit, iadul este descris ca un iaz de foc şi pucioasă. Domnul Isus a descris iadul în felul următor: “Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). “Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 8:12).

Poate că vă întrebaţi cum este posibil ca iadul să fie în acelaşi timp şi întuneric, şi foc, care dă lumină? Domnul Isus a mai spus: “şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:42). Şi: “unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.” (Marcu 9:44). După părerea mea, focul este cel mai bun simbol care poate fi folosit pentru a ne face idee despre ce înseamnă iadul. De exemplu, cum pot fi pedepsite în trup păcatele făcute de om în duhul său? Cred că a fi în întuneric absolut şi în adânc înseamnă a fi despărţit de Dumnezeu şi a privi în urmă la viaţa ta care a fost irosită pentru această lume. Vă puteţi imagina un foc mai puternic decât arsura pe care o va simţi un om din iad auzindu-l pe fiul său spunând: “Tată, am venit după tine aici”? Este un lucru foarte serios la care vă îndemn să vă gândiţi chiar acum.

Cineva l-a întrebat pe un renumit predicator: “Şi dacă, după ce ajungem în iad, descoperim că nu este deloc aşa cum ni l-aţi descris în predicile dvs?” Acesta a răspuns: “Atunci ar trebui să-mi cer scuze şi să spun că probabil L-am înţeles greşit pe Domnul. Dar dacă ajungeţi acolo şi vedeţi că-i adevărat tot ce v-am spus? Ce faceţi atunci?” Dragi prieteni, toate acestea sunt adevărate. Aici este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Ne place să cităm versetul din Ioan 3:16, dar cum rămâne cu aceste fragmente despre judecata finală?

Focul este un simbol destul de palid pentru realitatea a ceea ce înseamnă să fii pierdut, să fii despărţit de Dumnezeu pentru toată veşnicia. Nu puteţi reduce această descriere la ceva nereal pentru că un simbol reprezintă întotdeauna un lucru real. Realitatea întrece cu mult descrierea de aici şi limbajul omenesc este prea sărac atunci când încearcă s-o descrie. Iadul este un loc real; dar este şi o stare. Este un loc de chin conştient. Aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu şi nu putem ignora acest adevăr.

v.11  Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

Oamenii cred, în mod greşit, că judecata generală va avea loc înaintea acestui scaun de domnie. Dar această judecată este generală numai în sensul că toţi oamenii pierduţi din toate timpurile sunt înviaţi pentru a fi judecaţi aici. Toţi cei mântuiţi au fost înviaţi la prima înviere. Până şi sfinţii din necazul cel mare au avut parte de prima înviere. Aceasta este a doua înviere în care cei pierduţi sunt înviaţi pentru a li se face o judecată corectă, dreaptă a faptelor lor în raport cu mântuirea.

Un om aflat pe patul de moarte mi-a spus: “Nu e nevoie să-mi vorbeşti despre viitor. Îmi voi asuma riscul. Cred că Dumnezeu este drept şi corect şi mă va lăsa să-mi prezint faptele.”

Eu i-am spus: “Ai dreptate. El este drept şi corect şi te va lăsa să-ţi prezinţi faptele. El spune că va face aşa. Dar am o veste pentru tine: la acea judecată nimeni nu este mântuit pentru că nu poţi fi mântuit prin faptele tale. Când vei sta în lumina albă a prezenţei sfinţeniei lui Dumnezeu, micile tale fapte vor părea atât de lipsite de importanţă încât nu vor avea nici o valoare.”

Aţi văzut probabil cum se întâmplă atunci când un nepoţel vine cu un bucheţel de flori sălbatice care mai de care mai prăpădite şi, cu mare mândrie şi bucurie, i-l dă bunicii sale. Bunica îi mulţumeşte cu entuziasm şi îl îmbrăţişează. Pentru ea nu contează că florile sunt mici şi ofilite.

Oamenii îşi imaginează că la fel va fi şi cu faptele lor. Ei cred că se vor duce cu buchetele lor amărâte de flori ofilite în prezenţa Domnului Isus pe care L-au respins toată viaţa şi că El îi va primi zâmbind cu indulgenţă spunând: “Ce băieţel drăguţ!” sau ceva de genul acesta. Ei bine, nu se va întâmpla deloc aşa. Acest avertisment este cât se poate de serios. Aveţi nevoie de Domnul Isus ca Mântuitor personal pentru a putea sta în prezenţa Lui. Aveţi nevoie să fiţi îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos. Nu ştiţi că fără ea suntem păcătoşi, suntem pierduţi?

Nouă ne place să ne comparăm cu alţii şi să spunem că suntem la fel de buni ca familia Cutărescu. Sigur că da, numai că nu ştim cum sunt cei cu care ne comparăm. Nu-i cunoaştem cu adevărat. Samuel Johnson a spus că: “Fiecare om ştie despre el însuşi lucruri pe care nu îndrăzneşte să le spună nici celui mai bun prieten.” Dacă spuneţi că vă cunoaşteţi pe voi înşivă, atunci ştiţi că sunt lucruri pe care nu le-aţi spune nimănui, pentru nimic în lume. Domnul Isus le va scoate la lumină atunci când vă veţi prezenta înaintea Lui cu buchetul vostru de fapte bune. Va spune tot ce se ascunde în voi. Nu este de glumit! Aveţi nevoie de un Mântuitor!

Versetul 11 vorbeşte despre scaunul de domnie mare şi alb şi sfinţenia acestuia este revelată în reacţia pe care o au cerul şi pământul faţă de el: “Pământul şi cerul au fugit dinaintea lui”. John F. Walvoord face următorul comentariu în cartea sa dedicată Apocalipsei: “Cea mai firească interpretare a faptului că pământul şi cerul fug dinaintea lui este aceea că pământul şi cerul aşa cum le ştim noi vor fi distruse şi vor fi înlocuite de un pământ nou şi un cer nou. Acest lucru este confirmat de afirmaţia din 21:1 unde Ioan vede un pământ nou şi un cer nou care înlocuiesc primul pământ şi primul cer care au dispărut.”

Cel care stă pe scaunul de domnie mare şi alb este Domnul Isus Hristos. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului … Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” (Ioan 5:22, 26-29).

Care este lucrarea pe care o cere Dumnezeu? Este “să credem în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6:29). Cei care au făcut bine sunt cei care L-au primit pe Domnul Isus Hristos şi ei vor învia pentru viaţă, adică au parte de prima înviere. Cei care au făcut răul, vor învia pentru judecată şi condamnare – aceasta este judecata de la scaunul de domnie mare şi alb.

Rămâneţi cu har şi Pace!