Itinerar Biblic Ep. 1060 – APOCALIPSA Cap. 19:11-21

 

Dragi ascultători,  încheiam ultima noastră întâlnire vorbindu-vă despre Nunta Mielului care va avea loc în cer. Imaginea acestei nunţi este prezentată  în Matei 25:1-13 unde găsim pilda celor zece fecioare. Trebuie însă să reţinem că fecioarele nu sunt mireasa. Domnul Isus Hristos are o singură mireasă şi aceasta este Biserica. Mirele Se va întoarce pe pământ pentru ospăţul de nuntă. El Se va întoarce nu numai pentru a judeca pământul, ci şi pentru a participa la ospăţul de nuntă, la care aşteaptă şi cele zece fecioare să ia parte.

O altă imagine a aceleiaşi scene este oferită în Psalmul 45. În acest psalm Domnul Hristos este văzut venind ca rege. Nu ni se spune cine este regina, dar este prezentă. “Printre prea iubitele tale [ în altă traducere: “doamnele tale de onoare”, la fel ca în engleză] sunt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.” (Psalmi 45:9). Cred că acesta este un simbol sau o prefigurare a Bisericii.

Sunt prezenţi şi oaspeţi: “Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate/cei mai bogaţi din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.” (Psalmi 45:12). Ospăţul de nuntă va avea loc pe pământ. Atât evreii, cât şi neevreii care intră în Împărăţia de o mie de ani sunt oaspeţii invitaţi la această petrecere de nuntă. Ospăţul de nuntă este, în mod evident, Mileniul – împărăţia de o mie de ani. Aceasta este într-adevăr o petrecere de nuntă foarte lungă! La sfârşitul celor o mie de ani Biserica este văzută în continuare tot ca mireasă. Încercaţi să vă imaginaţi o lună de miere care durează o mie de ani! Şi totuşi, acesta este doar începutul. Ce bucurie! Ce stare de extaz! Îngerul pune pecetea lui Dumnezeu pe această scenă: “Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”

După ce a jucat rolul de scrib care notează tot ce se întâmplă în această scenă, Ioan se simte obligat să se închine înaintea mesagerului angelic. Dar este oprit să facă acest lucru. Îngerul este doar o fiinţă creată. Dumnezeu este singurul care merită închinarea omului. Ce mustrare pentru Satan, Antihrist şi profetul fals care vor să fie adoraţi de oameni şi le cer acestora să li se închine. Sunt şi mulţi oameni astăzi care au aceeaşi dorinţă: vor să-i vadă pe semenii lor aruncându-se la picioarele lor.

După nunta Mielului în cer, următorul mare eveniment este întoarcerea Domnului Isus Hristos pe pământ. Dragi prieteni, Domnul Isus vine din nou! Dar nu va veni înainte ca Biserica să fie răpită şi înainte ca pământul să fi trecut prin necazul cel mare.

Când Domnul va veni pe pământ, Mireasa Lui va fi cu El şi ospăţul de nuntă va avea loc aici, pe pământ, aşa cum am mai spus. Ce zi glorioasă ne aşteaptă! Numai de ne-am ridica privirile de la mocirla şi mizeria celor pământeşti pentru ca să le înălţăm spre cele cereşti!

v.11  Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.

v.12   Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.

Ce scenă emoţionantă se desfăşoară înaintea ochilor noştri! Mi se face pielea ca de găină când o citesc! Acesta este evenimentul suprem spre care se îndreaptă tot ce se întâmplă în această lume. Este vorba de venirea Domnului Isus Hristos pe pământ.

Înainte de a merge mai departe, să ne amintim unde se încadrează acest eveniment în perspectiva generală a tuturor acestor evenimente. De la capitolul 4 la capitolul 18 am fost martorii evenimentelor ce vor avea loc în perioada numită “necazul cel mare”, o perioadă înfricoşătoare, aşa cum am văzut. Aceasta se încheie cu venirea Domnului Isus pe pământ pentru întemeierea Împărăţiei Sale.

A existat în trecut o concepţie foarte naivă legată de ce se va întâmpla în viitor. Mai sunt şi astăzi persoane care nu studiază Biblia, dar care cred că aşa se va întâmpla: într-o bună zi Domnul Isus va veni şi toţi morţii vor învia. Cei buni vor fi de o parte, iar ei răi de cealaltă parte. Domnul va face împărţirea astfel încât unii să meargă  în cer, iar ceilalţi în iad, după care începe veşnicia. Aceasta este o concepţie foarte naivă.

Nu se poate să citeşti Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu înţelegi faptul că Dumnezeu are un plan şi un program pentru acest pământ şi îl va urma întocmai. Programul acesta, pe care l-am schiţat şi noi în cursul acestui studiu, arată că întoarcerea Domnului Isus pe pământ are loc la sfârşitul necazului celui mare, înainte de întemeierea Împărăţiei Sale.

Sper că aţi observat ce contrast uimitor este între prima venire a Domnului Isus pe pământ şi cea de-a doua. La prima venire a Domnului Isus evreii aşteptau un rege care să le nimicească duşmanii şi să-i elibereze. În loc de un rege, a venit un prunc. Aşa a intrat Domnul Isus în lume la prima Sa venire. Cât a trăit pe pământ a fost blând şi umil, a fost Mântuitorul care a murit pentru păcătoşi. În versetele care ne stau acum înainte Îl vedem pe Domnul Isus venind în toată slava Sa. Venirea Sa va constitui manifestarea finală a mâniei lui Dumnezeu asupra unei lumi păcătoase.

Răzvrătirea lui Satan, a demonilor şi a oamenilor este înfrântă şi judecată. Domnul va înlătura orice nelegiuire înainte de a întemeia Împărăţia Sa în neprihănire.

Cerul se deschide în capitolul 4, versetul 1, pentru a-i permite lui Ioan, ca reprezentant al Bisericii, să intre în cer unde îi vede pe cei douăzeci şi patru de bătrâni, adică Biserica deja prezentă în cer. Aici, în capitolul 19, cerul se deschide pentru a-I permite Domnului Isus Hristos să iasă. Calul alb pe care călăreşte este animalul războiului. Când Domnul Isus era pe pământ, a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş, care deşi era un animal al regilor, era un animal al păcii, nu un animal de război.

Domnul este numit “Cel credincios” pentru a venit să împlinească programul lui Dumnezeu. Amintiţi-vă că batjocoritorul spune: “Unde este semnul venirii Sale?” La momentul acela nu va mai fi nevoie de nici un semn pentru că El va fi acolo. Domnul Îşi dovedeşte credincioşia în împlinirea exactă, în chip desăvârşit, a planului Său. El este Singurul în care ne putem încrede fără nici o reţinere.

De asemenea, Domnul este numit “Cel adevărat” pentru că El este adevărat prin natura Sa. El nu este doar Cel care spune adevărul, deşi face acest lucru; mai mult decât atât, Domnul Isus Hristos este Cel care defineşte standardul adevărului. El este etalonul adevărului. El este Adevărul. Ce mângâiere să ştim că putem să ne încredem în Cineva care este adevărat şi spune adevărul.

De data aceasta, El vine să judece şi să Se lupte cu dreptate, nu să moară pe cruce, aşa cum a fost la prima Sa venire. “Ochii Lui sunt ca para focului” – în capitolul 1, la versetul 14 am citit că ochii Lui erau ca para focului în timp ce umbla printre biserici, judecându-le. Aici, în versetul 12 din capitolul 19, literal este: “ochii Lui sunt para focului”, nu doar arată ca de foc, ci sunt o flacără pentru că Domnul a venit să judece pământul şi să înlăture nelegiuirea.

“Pe capul Lui sunt multe diademe” – aceasta indică faptul că El va fi singurul conducător al acestui pământ. Guvernarea Sa va fi o dictatură, în sensul că nimic nu se va întâmpla, nimic nu se va mişca fără permisiunea Sa. El este Regele regilor şi Domnul domnilor. Pentru cei care nu-L iubesc pe Domnul Isus şi vor fi în viaţă la venirea Domnului pe pământ, va urma o perioadă foarte neplăcută.

“Şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.” Care este acest nume pe care-l ştia numai El? Domnului Îi sunt date patru nume care corespund celor patru Evangheli

  1. “Rege al regilor” corespunde Evangheliei după Matei pentru că Matei Îl prezintă pe Isus Hristos ca Împărat sau Rege.
  2. “Credincios şi adevărat” – acest nume corespunde Evangheliei după Marcu unde Domnul Isus Hristos este prezentat ca Slujitor al lui Dumnezeu. Lucrul cel mai important în legătură cu un slujitor este caracterul său demn de încredere, nu genealogia sa. Este el credincios şi demn de încredere? Acestea sunt calităţile cele mai importante.
  3. “Cuvântul lui Dumnezeu” – acest nume repetă ce spune Evanghelia după Ioan: “La început era Cuvântul … Şi Cuvântul a devenit trup” (Ioan 1:1, 14).
  4. Care este numele pe care nu-l ştie nimeni? Am o sugestie. Poate că acesta corespunde Evangheliei după Luca în care El este prezentat ca Isus, Fiul omului. În zilele noastre Numele Domnului Isus este folosit în înjurături, fără nici o clipire din partea celor care-l folosesc în felul acesta. Dar acesta este numele pe care-l vom examina de-a lungul veşniciei. El este Isus, Fiul omului. Îl cunoaşteţi cu adevărat pe Domnul Isus? Ei bine, nici un om nu-L cunoaşte pe Fiul în afară de Tatăl, şi aici aflăm că atunci când va veni Domnul Isus, El are un nume pe care nici un om nu-l va şti.

Apostolul Pavel a spus, la sfârşitul, nu la începutul lucrării sale: “Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Filipeni 3:10). Nimeni, în afară de Tatăl, nu-L cunoaşte pe Fiul. Dragi prieteni, a învăţa să-L cunoaştem pe El este unul din lucrurile care vor face din cer un paradis. El este atât de minunat încât va dura toată veşnicia să-L cunoaştem. În viaţa de zi cu zi se întâmplă să ne dăm seama, după ce cunoaştem mai bine o persoană, că nu este atât de grozavă pe cât am crezut la început. Cu Domnul Isus se va întâmpla cu totul altfel: cu cât Îl vom cunoaşte mai bine, cu atât Îl vom vedea mai minunat şi mai glorios.

În Ioan 14:7, 9 citim: “Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” …  Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?”

Iar în capitolul 17 din Evanghelia după Ioan Domnul Isus spune: “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). Când ne întoarcem la Dumnezeu, când Îl primim pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, care ne iartă păcatele, am început şcoala. Când începem să-L cunoaştem pe Domnul Isus suntem la grădiniţă. Vă fac o mărturisire personală acum: mi-am stabilit cu ceva timp în urmă un ţel. Ţelul pe care mi l-am propus este acela de a-L cunoaşte tot mai bine pe Domnul Isus.

Mă trezesc în fiecare dimineaţă, privesc pe fereastră şi spun: “Doamne, Îţi mulţumesc că mi-ai dat o nouă zi. Te iubesc, Doamne, dar uneori pari atât de departe de mine. Vreau să Te cunosc mai bine! Fie ca Duhul Sfânt să mi Te descopere tot mai mult!”

Un singur lucru aş vrea să mai adaug în legătură cu acest subiect: nu numai că vom ajunge să-L cunoaştem pe Domnul mai bine în veşnicie, dar vom ajunge să ne cunoaştem mai bine şi unii pe alţii. Nu cred că acum noi ne cunoaştem unii pe alţii aşa cum ar trebui. Am descoperit de multe ori că oamenii m-au înţeles greşit. Am făcut anumite afirmaţii după care am primit scrisori care aproape că m-au şocat. Nu puteam înţelege cum ajunseseră oamenii aceia la concluzii atât de diferite de ce spusesem eu. Când vom ajunge în cer vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi. De asemenea, ne vom cunoaşte cu adevărat pe noi înşine. Îi vom cunoaşte cu adevărat pe cei dragi ai noştri. Cu câţiva ani în urmă am fost nevoit să iau o pauză mai lungă pentru a mă restabili după boală şi în timpul acela am avut răgazul s-o redescopăr pe soţia mea. Atunci am înţeles toate sacrificiile pe care le făcuse şi cât de credincioasă fusese în toţi anii care trecuseră de când eram împreună. Dar cred că o voi cunoaşte cu adevărat în cer. Cât de glorios va fi totul în cer! Chiar şi aici, pe pământ, avem ocazia să descoperim că atunci când creşte dragostea noastră faţă de Domnul Isus creşte şi dragostea faţă de cei din jur.

Observaţi în continuare cum este descris Domnul Isus Hristos la venirea Sa:

v.13  Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.”

v.14  Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.

v.15  Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea pe care le va cârmui cu un toiag din fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.

v.16  Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”

Haina Domnului Isus este muiată în sânge şi El calcă în picioare teascul vinului mâniei aprinse a lui Dumnezeu. Această imagine ne duce cu gândul la fragmentul din Isaia 63:1-6 pe care l-am citat mai devreme.

Este evident că acesta se referă la a doua venire a Domnului Isus, aşa cum este descrisă aici, în capitolul 19, nu la prima venire.

“Şi îi va conduce (cârmui) cu un toiag de fier” – regăsim aceeaşi imagine în Psalmul 2. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel Sfânt. Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul -„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.”  (Psalmul 2:6-9).

Furia mâniei Domnului la a doua venire este într-un contrast izbitor cu blândeţea manifestată la prima Sa venire. Cu toate acestea, în ambele ipostaze este revelată “mânia Mielului”.

“Oştile din cer” sunt legiunile de îngeri care Îi împlinesc poruncile.

Ajungem la sfârşitul războiului de la Armaghedon şi astfel se încheie ultima bătălie:

v.17  Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,

v.18  ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”

Dacă există un pasaj al Scripturii a cărui citire creează revoltă, acesta este. Dumnezeu l-a aşezat la sfârşitul Cuvântului Său pentru a ne aminti cât de revoltătoare şi de greţoase sunt pentru El faptele cărnii. Oamenii care trăiesc conduşi de poftele trupurilor lor vor avea parte de o astfel de distrugere. Aceasta este o invitaţie adresată la sfârşitul războiului de la Armaghedon pentru ca păsările de pradă să aibă un ospăţ special: trupurile împăraţilor şi ale căpeteniilor, trupurile celor viteji de pe pământ. Dragi prieteni, este înfricoşător să te răzvrăteşti împotriva lui Dumnezeu pentru că El te va judeca într-o bună zi. Această scenă arată cât de rea este inima omului.

Pentru prima dată, iadul are porţile larg deschise.

v.19  Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

v.20  Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.

v.21 Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Ce imagine înfricoşătoare! Fiara şi profetul fals Îl sfidează pe Dumnezeu până în ultima clipă. Ei îndrăznesc să intre în război cu Fiul lui Dumnezeu! Cu siguranţă, Cel ce stă în ceruri va râde de inutilitatea eforturilor lor. O asemenea răzvrătire a omului faţă de Dumnezeu este ridicolă, dacă stăm să ne gândim bine.

Rezultatul este inevitabil. Cei doi conducători ai rebeliunii, cei doi tirani – Antihrist şi profetul fals – au privilegiul îndoielnic de a fi primele două fiinţe aruncate în iad. Nici măcar diavolul n-a ajuns încă acolo.

Apare aici întrebarea: este literal “iazul de foc”? Vă voi spune acum un lucru la care să vă gândiţi pentru că voi reveni la acest subiect când vom studia capitolul 20: dacă iadul nu este un loc concret, literal, atunci descrie ceva ce este mai rău decât un foc real care arde pucioasă.

“Sabia care ieşea din gura Lui” – ce este această sabie? Un prieten m-a întrebat râzând: “Doar nu vrei să spui că va ieşi o sabie adevărată din gura lui Isus!?” Răspunsul meu a fost că m-aş fi gândit că sabia trebuie luată în sens literal, dacă n-aş fi citit în Biblie ce spune Dumnezeu despre Cuvântul Său: “Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). “Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:17). “Ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.” (Isaia 11:4). Observaţi cât de clar este explicat acest simbol în Scriptură? Sabia care iese din gura Domnului Isus este Cuvântul Său. Universul a fost creat de Cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care vă va mântui. Şi tot Cuvântul lui Dumnezeu este cel care îi va nimici pe cei răi la sfârşitul vremurilor.

Trebuie să luăm aminte şi să credem ceea ce ne spune Dumnezeu!

Rămâneţi cu har şi pace!