Itinerar Biblic Ep.106 Exod – cap 18

 

Rezumat

·         Israel la Sinai.

·         Mesajul Domnului către popor.

·         Răspunsul poporului.

·         Dumnezeu pe Muntele Sinai.

 

Dragi ascultători, iată-ne ajunşi la cea de a doua parte a cărţii Exod. O parte care are de face în cea mai mare parte a ei cu Legea pe care Dumnezeu o dă lui Israel.

Nu trebuie uitate prefacerile prin care trece poporul evreu până la acest moment, prefaceri profunde. Ceea ce trebuie să ne reţină în mod special atenţia este modul în care poporul este confruntat în numeroase rânduri cu imaginea lui reală.

Pentru aceasta Dumnezeu îi aduce în câteva momente de criză în care poporul îşi arată adevărata atitudine faţă de Dumnezeu. Aceste momente de criză şi de confruntare cu el însuşi sunt foarte importante pentru poporul evreu. Dumnezeu îi aduce în aceste momente pentru că doreşte să aducă relaţia lor cu El la noi cote, pentru care, deocamdată, poporul nu era pregătit.

Dar să revenim acum la capitolul care relatează începutul unei noi etape în viaţa poporului evreu, capitolul 19.

După victoria asupra amaleciţilor, poporul ajunge acum la Muntele Sinai. Acesta este locul în care le va fi dată legea ce va marca profund existenţa lor:

v.1  În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai.

v.2  Dupăce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai, şi au tăbărît în pustie. Israel a tăbărît acolo, în faţa muntelui.

Dumnezeu se apropie cu tandreţe de poporul Lui. Cu toate că i-a condus până acum cu mână puternică, Dumnezeu se apropie de popor pentru a-i  oferi posibilitatea să aleagă dacă vor rămâne cu Domnul sau vor vrea să rămână de capul lor.

Bineînţeles, Moise este putătorul de cuvânt al lui Dumnezeu:

v.3  Moise s’a suit la Dumnezeu. Si Domnul l-a chemat de pe munte, zicînd: ,,Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel:

v.4  ,,Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v’am purtat pe aripi de vultur şi v’am adus aici la Mine.

Copii lui Israel au  călătorit din Egipt până la Muntele Sinai prin harul lui Dumnezeu. Adică, nici măcar o companie plăcută nu au prea fost. Mereu s-au plâns, mereu au fost nemulţumiţi. Dar, Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de ei.

Dumnezeu le aduce aminte de ceea ce a făcut El pentru ei, de la scoaterea lor din Egipt şi până acum, modul în care El i-a purtat pe aripi de vultur.

Dar ce poate însemna acest vultur?

Vulturul este o pasăre de pradă. Iov se gândeşte cam aşa la această pasăre:

Iov capitolul 9:

v.26  trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.

Domnul Isus vorbeşte şi El despre aceste păsări:

v.28  Oriunde va fi stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii.

Cu toate acestea vulturul este folosit ca un simbol pentru Dumnezeu şi divinitate în Scriptură. În cartea Ezechiel divinitatea este reprezentată de faţa unui vultur. În cel de al patrulea capitol al cărţii Apocalipsa, divinitatea este portretizată ca un vultur în zbor.  Vulturul este admirat pentru aripile sale, şi este considerat cea mai bună zburătoare din categoria păsărilor.

De aceea Dumnezeu foloseşte această comparaţie pentru a întipări în mintea evreilor faptul că El, Dumnezeul Atotputernic i-a scos din ţara Egiptului şi i-a purtat prin deşert până la Muntele Sinai.

Până la acest loc, Israelul a avut şapte experienţe  în care Dumnezeu le-a îndeplinit nevoile. Dumnezeu le-a dat mana din pustie, atunci când le era foame şi le-a dat apă când au fost însetaţi. Dumnezeu le-a îndulcit apele de la Mara. Dumnezeu i-a izbăvit din mâna lui Amalec. Deci în tot ceea ce ei au întâmpinat pe acest drum, Dumnezeu a fost de partea lor.

Dragii mei, în calitate de copii ai Lui noi beneficiem de grija şi protecţia lui Dumnezeu. El este acela care vindecă sufletele noastre şi care aduce mângâiere pentru noi.

Odată ajunşi la Sinai Dumnezeu pune înaintea lor o alegere: har, sau lege. Dumnezeu îi întreabă dacă vor ţine legile pe care le va da El poporului. Poporul alege legea.

Dar care ar fi contrastele dintre lege şi har?

O primă diferenţă este aceea că Legea cere, harul dăruieşte. Apoi, Legea spune “fă!”, pe când harul spune “crede!”. Legea este severă, solicită, pe când harul răsplăteşte, oferă. Legea spune “lucrează, harul spune “odihneşte-te!”. Legea ameninţă cu blestemul, harul pronunţă binecuvântarea. Legea condamnă şi pe cel mai bun om, pe când harul mântuieşte chiar şi pe cel mai rău.

Dragii mei toate aceste aspecte vor fi prezente în ceea ce vom descoperi în itinerariul nostru prin Scriptură. Este ceea ce se poate observa în fiecare carte a Bibliei.

Legea, pe de altă parte relevă caracterul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp, slăbiciunea omului. În epistola către Romani, la capitolul 3, versetul 19, Pavel spune:

v.19  Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a oferit niciodată Legea Sa ca mijloc al mântuirii. Nimeni nu poate fi mântuit numai prin respectarea Legii. Nu cred că este un om, cu excepţia Domnului Isus care să fi respectat Legea în cel mai mic detaliu al ei. Iar Scriptura ne spune că cine calcă legea într-un lucru a călcat-o şi în celelalte.

Atunci, întrebarea firească este de ce a dat Dumnezeu Legea? Cred că răspunsul cel mai concludent îl găsim în Epistola adresată Galatenilor,  capitolul 3, versetul 19:

v.19 Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa“, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor.

Legea a fost dată ca noi să înţelegem că suntem păcătoşi. Caracterul ei a fost unul temporar, mai bine spus până la venirea celui ce a fost “Sămânţa” adică Domnul Isus promis încă primei perechi de oameni ca izbăvitor. În versetul 24 din acelaşi capitol Pavel continuă:

v.24  Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

Cuvântul pe care îl foloseşte Pavel aici este paidagwgoj (Paidagogos). Acest cuvânt îl definea pe slujitorul care ducea copilul la şcoală. El nu era profesorul ci doar cel care îl ducea pe copil până acolo. Deci Legea nu este altceva decât cea care ne-a condus la Domnul Isus. Nu este ea cea aducea mântuirea ci doar cea care ne duce la Domnul Isus. El este acela care dă mântuirea şi nimeni altcineva.

Să ne întoarcem însă la Israel, pentru că Dumnezeu îşi dezvăluie planurile cu privire la ei:

v.6  Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.“

Aceasta este ceea ce intenţiona Dumnezeu să facă din Israel. O naţiune de preoţi care să se închine lui singurul Dumnezeu adevărat. În felul acesta toate triburile trebuia să fie triburi de preoţi. Însă la un moment dat aşa cum o să vedem poporul îşi face un idol, adică o reprezentare din aur a lui Dumnezeu încălcând astfel poruncile lui Dumnezeu cu privire la închinare. Din această cauză în cele din urmă, o singură seminţie, un singur trib, va ajunge să intre în slujba preoţiei.

Moise cheamă bătrâni lui Israel şi le aduce înainte cuvintele Domnului:

v.7  Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.

Iar poporul se angajează să le asculte:

v.8  Tot poporul a răspuns: ,,Vom face tot ce a zis Domnul!“ Moise a spus Domnului cuvintele poporului.

Acest episod de la muntele Sinai, deschide o perioadă aparte în istoria omenirii în ceea ce priveşte relaţia omului cu Dumnezeu. Este vorba despre o epocă desfăşurată sub semnul Legii. Ea se întinde până la Calvar, la momentul crucificării Domnului Isus. În toată această perioadă Legea a demonstrat incapacitatea omului de a se ridica la standardul cerut de Dumnezeu. Nimeni nu poate să facă acest lucru şi din acest motiv, a fost trimis Domnul Isus pentru a ridica păcatul oamenilor.

Israel se angajează aici să facă tot ceea ce a spus Domnul, dar pentru 1500 de ani vor demonstra că aşa ceva nu se poate.

Legea a  fost  dată pentru a controla firea veche, pornirea noastră naturală, care este una revoluţionară şi greu de controlat. Apostolul Pavel spune în Epistola către Romani capitolul 8:

v.6 Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

v.7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.

Cu alte cuvinte, pornirile minţilor noastre sunt influenţate de natura noastră, ceea ce este foarte normal, numai că aceasta înseamnă conflictul cu Dumnezeu. Prin natura noastră noi nu putem niciodată să facem voia lui Dumnezeu nici plăcerea Sa. Nu aţi descoperit aceasta şi în propriile vieţi? Nu aţi găsit că tocmai atunci când vreţi să faceţi ceea ce ştiţi că este bine nu aţi putut? Apostolul Pavel a dus şi el un astfel de război. Cu siguranţă vă amintiţi cuvintele lui:

Romani 7:19  Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac!

Şi tot el vorbeşte despre legea naturală existentă în noi:

Romani 7:21  Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Dragi prieteni este o realitate. Nu este o simplă teorie ci este o realitate pe care o experimentăm chiar şi atunci când nu ne propunem acest lucru.

Să vedem însă modul în care Dumnezeu se apropie de poporul Israel şi reacţia lui.

v.9  Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentruca să audă poporul cînd îţi voi vorbi, şi să aibă totdeauna încredere în tine.“ Moise a spus Domnului cuvintele poporului.

Experienţa primirii legii nu a fost una prea încântătoare pentru popor aşa cum o să vedem. Dragi mei legea ar trebuie să ne sperie, pentru că odată cu ea vine şi condamnarea.

Poporul trebuie să se pregătească în mod special pentru aceste întâlniri cu Dumnezeu:

v.10  Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mîne, şi pune-i să-şi spele hainele.

v.11  Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai.

v.12  Să hotărăşti poporului anumite margini dejurîmprejur, şi să spui: ,Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea.

v.13  Nici o mînă să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre, sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.` Cînd va suna trîmbiţa, ei vor înainta spre munte.“

Ceea ce se petrecea acolo diferă foarte mult de votul unei constituţii sau votarea unei legi. Acolo era prezent Dumnezeu şi El era înconjurat de toată sfinţenia. Nu era o ceremonie oarecare  şi nimeni nu se putea apropia în mod uşuratic de Muntele Domnului.

Dragi prieteni, cu sfinţenia lui Dumnezeu nu ne putem juca. Dumnezeu este bun, iertător, plin de dragoste, dar este şi un Dumnezeu sfânt şi un Dumnezeu care aşteaptă sfinţenia de la cei ce se apropie de El.

Adesea am auzit oameni rugându-se să vadă sfinţenia Domnului. Lui nu-i este greu să se prezinte astfel dar nu cred că noi suntem pregătiţi pentru aceasta. Observaţi numai ce trăieşte poporul Israel în această întâlnire:

v.16  A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.

Să nu uităm că nu mai este vorba despre poporul temător de la începutul călătoriei. Dumnezeu îi trecuse prin multe evenimente. Văzuseră Marea Roşie ridicată ca un zid deasupra lor, vedeau stâlpul de foc noaptea, vedeau norul de deasupra lor şi ştiau că este Dumnezeu acolo. Numai că de această dată se tem. Sunt cuprinşi de panică.

Drag prieten pentru cel ce nu este pregătit  întâlnirea cu Dumnezeu nu este deloc una obişnuită şi nici plăcută. Mulţi vor ajunge în ziua judecăţii să se întâlnească cu Domnul şi nu va fi deloc o întâlnire încântătoare.

Să pătrundem şi noi puţin în acea atmosferă prin descriere făcută de Moise acestui eveniment:

v.17  Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s’au aşezat la poalele muntelui.

v.18  Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.

v.19  Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.

v.20  Domnul S’a pogorît pe muntele Sinai, şi anume pe vîrful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vîrful muntelui. Şi Moise s’a suit sus.

v.21  Domnul a zis lui Moise: ,,Pogoară-te şi porunceşte poporului cu totdinadinsul să nu dea busna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei.

Nimeni nu se putea apropia de Domnul afară de cel cu care Domnul avea un legământ.

Domnul Isus a venit aici pe pământ pentru a face un legământ cu toţi oamenii. În virtutea acestui oricine crede în El are acces la Tatăl.

Nu ştiu dacă noi putem aprecia valoare adevărată a acestui fapt.  Este extraordinar să stai înaintea lui Dumnezeu fără teama că vei fi condamnat pentru păcatele tale, pentru că vedeţi, nu se pune problema dacă avem sau nu avem păcate, nici dacă Dumnezeu le trece cu vederea sau nu. Păcatele există, ele sunt natura noastră, iar cuvântul lui Dumnezeu este clar, plata păcatului este moartea.

Intervenţia lui Dumnezeu este pentru a fi iertaţi, pentru a fi eliberaţi de acea fire păcătoasă care moşteneşte în cei mai mulţi dintre noi. Acesta este motivul pentru care Domnul Isus a venit în această lume. Legea nu ar fi putut face niciodată acest lucru. Legea cerea sânge ca răscumpărare a păcatelor, cerea sfinţirea prin jertfă pentru a sta în prezenţa lui Dumnezeu.

Prin jertfa sa Domnul Isus a adus jertfa de care aveam nevoie pentru a fi sfinţiţi înaintea lui Dumnezeu. De aceea oricine cred în El poate să se înfăţişeze înainta lui Dumnezeu.

Deocamdată Dumnezeu îngăduie preoţilor lui Israel să se apropie de El.

v.22  Preoţii, cari se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.“

v.23  Moise a zis Domnului: ,,Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai

oprit cu tot dinadinsul, zicînd: ,Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte-l.“

v.24  Domnul i-a zis: ,,Du-te, pogoară-te, şi suie-te apoi iarăş cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea busna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.“

v.25  Moise s’a pogorît la popor, şi i-a spus aceste lucruri.

În acele zile pentru ca preoţii să apropie de Dumnezeu trebuia să aducă o jertfă de ispăşire pentru ei şi familiile lor. Era modul în care ei mărturiseau că sunt păcătoşi şi că ar fi trebuit să moară pentru păcatul lor.

Dragi ascultători este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi şi acum. El aşteaptă ca noi să recunoaştem că suntem păcătoşi. Să recunoaştem că păcatul este acela care ne separă de Dumnezeu. De asemenea trebuie să recunoaştem că păcatul are drept pedeapsă moartea.

Încă o dată repet că nu este alegerea lui Dumnezeu, ci este natura lui Dumnezeu aceea care solicită moartea noastră. Natura Lui sfântă şi dreaptă solicită moartea noastră.

În schimb este dragostea Lui aceea care a ales să-l dea pe Domnul Isus pentru noi. În felul acesta noi suntem izbăviţi, în felul acesta este adusă pentru noi jertfa de ispăşire.

Toate aceste evenimente de petrec înainte ca Dumnezeu să dea legile Sale lui Moise şi ca Moise să le prezinte poporului.

De asemenea atunci când poporul se retrage de lângă munte şi rămâne numai Moise cu Dumnezeu, poporul îşi face idolul de aur.

Deci este clar care este lecţia pe care ne-o dă Dumnezeu aici. El face foarte clar faptul că El este un Dumnezeu sfânt către care avem un drum închis atâta timp cât suntem sub puterea păcatului.

Pe de altă parte, poporul evreu ne arată că nici măcar teama nu este suficientă pentru a respecta Legea. Cu toate că se teme de ceea ce vede pe munte, de prezenţa lui Dumnezeu în locul acela, imediat ce Dumnezeu se retrage pe Munte cu Moise poporul păcătuieşte împotriva Domnului.

Dragii mei nimic nu ne poate apropia de Dumnezeu decât dragostea Lui. Acesta este lucrul pe care trebuie să îl înţelegem chiar în acest context al condamnării pe care o aduce legea. Este de fapt vorba despre condamnarea firii noastre. Sufletul nostru poate fi salvat prin credinţa că ceea ce a făcut Domnul Isus pe crucea de la Golgota a însemnat jertfa pentru răscumpărarea noastră.

Să nu uităm această experienţă a poporului şi dacă este nevoie să ne temem de ea. Dar să nu uităm că Legea este cea care ne îndrumă către Domnului Isus. Acolo este mântuirea, acolo este poarta către prezenţa lui Dumnezeu.

Să intrăm cu curaj.