Itinerar Biblic Ep. 1053 – APOCALIPSA Cap. 16:1-11

 

Tema: Cele şapte potire ale mâniei

Dragi prieteni tema următorului capitol al cărţii apocalipsa, mă refer la capitolul 16, este legată de cei şapte îngeri care varsă cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu asupra pământului. Trebuie să mai remarc că acest capitol este în strânsă legătură cu capitolul 15.

Merită să repetăm că potirele mâniei conţin judecata directă a lui Dumnezeu asupra lumii; ele nu sunt lucrarea omului şi nici rezultatul uneltirilor lui Satan. Potirele mâniei sunt vărsate în timpul domniei Fiarei. În comparaţie cu restul evenimentelor, ele acoperă o perioadă scurtă de timp.

Există, aşa cum veţi observa, o asemănare clară între judecăţile din acest capitol şi judecăţile lui Dumnezeu asupra Egiptului în vremea lui Moise.

PREGĂTIREA PENTRU JUDECATA FINALĂ A NECAZULUI CELUI MARE

Primul verset al acestui capitol vorbeşte despre mesajul pe care glasul puternic îl încredinţează îngerilor.

„Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”

Apocalipsa 16:1

Vă reamintesc faptul că Domnul Isus Hristos deţine controlul total. Amintiţi-vă că, atunci când am citit capitolul 5, am văzut că Domnul Isus era singurul care merita să deschidă cartea cu cele şapte peceţi. El a deschis peceţile şi astfel a fost introdusă în scenă toată această serie de evenimente. De fapt, sunt serii succesive de câte şapte elemente. Domnul Isus rămâne la comandă până la sfârşitul acestei cărţi. El este Cel care obţine biruinţa şi toată slava, puterea şi măreţia sunt ale Sale. Aceasta este judecata Domnului asupra unei lumi care L-a respins pe Hristos. Tatăl I-a încredinţat Fiului toată judecata. Hristos este cel care dă porunca prin care aceşti îngeri sunt trimişi să pună în aplicare judecăţile finale. Nu mai este nici o întârziere, nici o pauză, nici o întrerupere. A sosit ceasul, porunca este dată şi cei şapte îngeri execută ordinul.

Oamenilor, în general, dar chiar şi unor creştini le este greu să creadă că Dumnezeu va revărsa mânia Sa peste această lume şi va distruge această civilizaţie, care totuşi este răzvrătită împotriva Lui şi Îl urăşte. Dar tot ce vedeţi astăzi se află sub judecata lui Dumnezeu.

Mă plimbam într-o seară prin centrul oraşului şi mă gândeam la toate acele firme şi vitrine frumoase care sunt menite să atragă trecătorul, să-l facă să se oprească şi să-şi satisfacă dorinţele în locul acela. Toate acestea vor fi distruse într-o zi. Mi-am amintit de Domnul Isus şi de ucenici atunci când ei L-au chemat să-I arate cât de frumoase sunt clădirile templului. El le-a spus atunci: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” (Matei 24:2). Ei au fost uimiţi când au auzit aceste cuvinte. Toată frumuseţea, toată strălucirea pe care o vedem acum în marile oraşe, pe marile bulevarde, totul va dispărea într-o zi în urma judecăţii lui Dumnezeu. Noi ar trebui să ne strângem comori în cer unde nu pot fi atacate nici de molii, nici de rugină şi de unde nici hoţii nu le pot fura. Credeţi că seiful în care v-aţi pus banii sau bijuteriile sau mai ştiu eu ce valori aveţi este unul foarte sigur? Chiar dacă ar fi aşa, tot vă veţi pierde comorile pentru că nu le veţi lua cu voi când veţi părăsi acest pământ. Vor dispărea din mâna voastră în clipa morţii.

Lumea în care trăim se află sub judecata lui Dumnezeu. Până şi oamenilor credincioşi le este greu să accepte acest fapt. După atâta timp în care s-a spus doar o parte de adevăr, oamenii obişnuiţi au rămas cu impresia că Dumnezeu este numai blândeţe şi bunătate şi lumină şi că nu ar pedepsi, nu ar disciplina pe nimeni. Ei bine, cartea Apocalipsa ne prezintă lucrurile în mod diferit.

VĂRSAREA PRIMULUI POTIR

Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.

Apocalipsa 16:2

Când îi vine rândul, fiecare înger se retrage de pe scena cerească. Cu alte cuvinte, îngerul părăseşte locul în care se află tronul îndurării, în cer şi pune în aplicare judecata. Părăseşte cerul şi revarsă potirul mâniei peste pământ.

Primul potir al mâniei este foarte interesant. Este ca şi cum Dumnezeu ar fi pornit un război bacteriologic împotriva adepţilor lui Antihrist. Scriptura spune că viaţa trupului este în sânge. La fel şi moartea este în sânge. Aceste răni care putrezesc sunt mai rele decât lepra sau cancerul. Pe măsură ce omul descoperă un leac pentru o boală, apare altă boală şi mai înspăimântătoare. Acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu prin care El îi arată omului, în mod fizic, faptul că este corupt din punct de vedere moral.

Primul potir al mâniei seamănă cu urgia a şasea din Egipt şi este acelaşi tip de rană sau “bube” (vezi Exod 9:8-12). Este interesant faptul că Moise a prevestit că va veni o judecată asemănătoare asupra lui Israel, care nu s-a împlinit încă.

Această profeţie se găseşte în cartea Deuteronom capitolul 28:15: “Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte.” Iată lista pe care o găsim în versetul 27 din acelaşi capitol: “Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu râie şi cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci.” Aceste boli sunt incurabile, aşa cum spune versetul 35: “Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi de la talpa piciorului până în creştetul capului.” Deuteronom 28:35. Acestea sunt previziunile lui Moise cu privire la ce se va întâmpla cu poporul său.

În Apocalipsa, rana rea şi dureroasă este pentru cei care au primit semnul Fiarei. Aşa cum am văzut deja, şi cei care nu au primit semnul Fiarei au avut de suferit. Nu au putut să cumpere sau să vândă. Dacă un bărbat are acasă o familie care moare de foame, nu ştiu câţi dintre noi l-am condamna dacă ar fura o pâine pentru copiii săi. Pentru cei care refuză semnul Fiarei vor fi vremuri îngrozitor de grele. Dar acum, la sfârşitul necazului celui mare, cei care au avut semnul Fiarei şi s-au bucurat de toate privilegiile oferite de acesta vor fi judecaţi de Dumnezeu. În tot acest timp, în ciuda nenorocirilor care-i vor lovi, oamenii nu se vor întoarce la Dumnezeu.

VĂRSAREA CELUI DE-AL DOILEA POTIR

Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.

Apocalipsa 16:3

Această urgie este mai rea decât cea care a urmat după a doua trâmbiţă, când numai o treime din mare s-a transformat în sânge. Aici este vorba de toată marea care s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort!

Biblia spune că viaţa trupului este în sânge (Levitic 17:11). Marea este un rezervor uriaş de viaţă; abundă de viaţă. Apa sărată acţionează eficient asupra mizeriei şi asupra gunoaielor uscatului. Totuşi, în acest caz, sângele aduce moarte; marea devine un mormânt, nu mai este un sălaş al vieţii. Briza plăcută a mării devine un miros greu de suportat din cauza cadavrelor care plutesc la suprafaţa apei şi care sunt aduse la ţărm. Comerţul este paralizat. Oamenii mor pe capete. Prima urgie din Egipt a fost transformarea apelor Nilului în sânge (vezi Exod 7:20-25). Observaţi ce asemănare este între urgiile acestea şi cele din Exod.

Mă întreb dacă ne dăm seama pe deplin cât de mult depindem de Dumnezeu. Companiile apă, de gaze şi de electricitate ne trimit notele de plată, dar de unde iau ei lumina, gazele şi apa?

Este evident că aceste companii au un rol în punerea acestor utilităţi la dispoziţia noastră. Noi le avem pentru că există aceste companii, dar Dumnezeu este Cel care a creat lumina, gazele şi apa. V-a trimis Dumnezeu vreodată o notă de plată pentru lumina soarelui, pentru apa pe care o beţi sau pentru aerul pe care-l respiraţi? L-aţi plătit vreodată pentru toate acestea? El nu a trimis nici o notă de plată şi dacă ar trimite, nici unul dintre noi n-am fi în stare s-o achităm. Dumnezeu, care a fost îndurător cu o lume care L-a respins pe Domnul Isus Hristos, va judeca în cele din urmă pământul. Îngerii varsă potirele în ziua mâniei lui Dumnezeu.

VĂRSAREA CELUI DE-AL TREILEA POTIR

Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.

Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.

Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.”

Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”

Apocalipsa 16:4-7

Această urgie este similară cu urgia introdusă de a treia trâmbiţă, dar aici este mult mai severă. Acolo, numai o treime din apă a fost afectată, în timp ce aici vedem că este afectată toată apa curgătoare, toată rezerva de apă a pământului. Aceasta înseamnă că viaţa omenească va fi nimicită aşa cum nu s-a întâmplat niciodată.

“Îngerul apelor” este administratorul departamentului de ape al lui Dumnezeu de pe pământ. Astfel ni se descoperă o altă misiune a îngerilor care afectează creaţia. Ei răspund de diferitele departamente fizice ale universului. Am văzut mai devreme că patru îngeri controlează vânturile. Îngerul din aceste versete ştie toată istoria şi declară că Dumnezeu este drept şi sfânt în această judecată.

Dragi prieteni, nu uitaţi acest lucru: orice face Dumnezeu este drept şi sfânt. Dacă nu sunteţi de acord cu El, pierderea este a voastră. Voi greşiţi, nu Dumnezeu. Vă puteţi imagina o fiinţă minusculă, un om, care stă înaintea lui Dumnezeu şi spune despre Creatorul universului: “Nu cred că Dumnezeu face bine acest lucru”? Am o întrebare pentru persoana care ar face o astfel de afirmaţie: Ce aveţi de gând să faceţi în această privinţă? De fapt, ce-aţi putea face? Dacă nu sunteţi de acord cu Dumnezeu, ar fi bine să vă schimbaţi poziţia, pentru că Dumnezeu este drept şi sfânt în absolut tot ce face.

“Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge.” Aceasta este dreptatea divină care răzbună şi suferinţa provocată sfinţilor.

Cei care ridică sabia vor pieri de sabie, iar vărsarea de sânge duce la vărsare de sânge. Cei care sunt judecaţi au făcut martiri din oamenii lui Dumnezeu şi acum Dumnezeu îi forţează să bea sângele celor drepţi pe care ei l-au vărsat.

“Am auzit altarul zicând” – această expresie se referă la sfinţii de sub altar care se rugaseră pentru ca să se facă dreptate. “Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti Sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” (Apocalipsa 6:9-11). Aici ei primesc răspunsul la rugăciune. A durat mai mult până la primirea acestui răspuns, dar Dumnezeu a considerat că acesta este momentul potrivit pentru ca această judecată să fie pusă în practică.

VĂRSAREA CELUI DE-AL PATRULEA POTIR

Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

Apocalipsa 16:8-9

Domnul nostru a vorbit despre semne în soare în timpul necazului celui mare: “Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor” (Luca 21:25).

Vechiul Testament are multe de spus despre judecata din timpul necazului celui mare provocată de căldura excesivă a soarelui: “Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri (de căldură arzătoare, în engl.), şi de boli cumplite. Voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor.” (Deuteronom 32:24).

Şi profetul Isaia vorbeşte despre aceste lucruri. “De aceea mănâncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi (arşi, în engl.) locuitorii ţării, şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.” (Isaia 24:6). Sau: “De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui, şi grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părţile şi n-a înţeles; l-a ars, şi n-a luat seama.” (Isaia 42:25).

În cartea profetului Maleahi ni se spune: „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.” (Maleahi 4:1).

Pentru a împlini acest lucru, tot ce ar avea Domnul de făcut ar fi să înlăture unul sau două straturi ale atmosferei. Sau ar fi de ajuns să aducă pământul ceva mai aproape de soare şi oamenii nu ar mai supravieţui. Această perioadă înfricoşătoare era în gândul lui Isaia când scria că pământul va fi decimat. Iar Domnul Isus a spus că dacă nu ar fi fost scurtate aceste zile, nu ar mai rămâne nici o fiinţă în viaţă (Matei 24:22).

Cu toate acestea, cei ce sunt ai lui Dumnezeu sunt păstraţi, sunt ocrotiţi. Psalmistul spune: “De aceea soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea.” (Psalmul 121:6). Deşi această promisiune nu are nici o semnificaţie pentru noi astăzi, va fi o mare mângâiere pentru cei din necazul cel mare.

“Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii” – în ciuda acestor nenorociri, în loc să se întoarcă la Dumnezeu, oamenii hulesc Numele Său. Această stare de lucruri ne arată că inima omului este rea sau nelegiuită şi că această răutate nu are leac. Nici o pedeapsă, fie ea cât de rea, nu o va curăţi, nu o va schimba. În acelaşi timp, să nu uităm faptul că necazul cel mare nu este pentru curăţirea Bisericii. Nu se afirmă nicăieri că sfinţii sunt purificaţi sau curăţiţi prin necazul cel mare. Aceasta este o judecată asupra pământului.

VĂRSAREA CELUI DE-AL CINCILEA POTIR

Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.

Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.

Apocalipsa 16:10-11

“Scaunul de domnie al fiarei” ne arată foarte clar că prima Fiară din capitolul 13 este un om. El reprezintă şi o împărăţie, pentru că nu poţi avea un împărat fără o împărăţie.

“Împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric” – aceasta indică un întuneric neobişnuit care poate fi numit lumină neagră. Va fi ceva înspăimântător. Pe măsură ce creşte intensitatea căldurii care vine de la soare, se întunecă tot mai mult, în loc să se lumineze. Căldura va fi mai mare, dar lumina mai puţină. Observaţi asemănarea cu întunericul din Egipt, din timpul celei de-a noua urgii (Exod 10:21-22).

Profeţii Vechiului Testament au avut foarte multe de spus despre acest întuneric care se va abate asupra pământului: “Căci iată, întunericul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.”          (Isaia 60:2). “Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel Sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării.

Căci vine ziua Domnului, este aproape! O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. […] soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” (Ioel 2:1, 2, 31).

Pe lângă Isaia şi Ioel, întunericul este menţionat şi de Naum, şi de Amos, şi de Ţefania. Este ca şi cum apostolul Ioan ar spune: “Perioada necazului cel mare este locul în care se potrivesc aceste profeţii în programul lui Dumnezeu.” Domnul Isus a confirmat acest lucru când a spus: “Dar, în  zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei” (Marcu 13:24).

“Şi-au muşcat limbile de durere” – gândiţi-vă la intensitatea durerii şi a suferinţei provocate de judecăţile potirelor! Oricât de dureros ar fi totul, oamenii tot nu se întorc de la nelegiuirea lor.

Avem două lucruri evidente în acest punct: (1) Dumnezeu este drept în această acţiune de vărsare a potirelor mâniei. Să nu uităm acest lucru! Domnul Isus este Judecătorul. El controlează executarea sentinţei, aplicarea judecăţii. (2) Şi totuşi, omenirea nu este condusă la pocăinţă prin această suferinţă. Apostolul Pavel a prevăzut acest lucru: “Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2:4-5). Iată: aceasta este dreapta judecată a lui Dumnezeu! Şi omul continuă să-şi împietrească inima şi refuză să se pocăiască.

O să vedem data viitoare ce se întâmplă în momentul vărsării celui de al şaselea potir!

 

Fiţi binecuvântaţi!