Itinerar Biblic Ep. 1052 – APOCALIPSA Cap.15:2-8

 

Dragi ascultători nu am parcurs decât primul verset din capitolul 15 al cărţii Apocalipsa şi cred că aţi sesizat bogăţia de simboluri folosite aici. Mergem astăzi mai de parte:

Apocalipsa 15:2

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.

“O mare de sticlă amestecată cu foc” reprezintă persecuţia înspăimântătoare din partea Fiarei în timpul necazului celui mare. Este perioada în care, aşa cum am văzut, nici un om nu va putea cumpăra sau vinde ceva dacă nu are semnul Fiarei. Va fi foarte greu să găseşti ceva de mâncare în zilele acelea. Acesta este motivul pentru care Domnul Isus, când se referă la această perioadă, spune că oricine va da chiar şi numai un pahar cu apă în Numele Lui nu-şi va pierde răsplata. Oricine ar da un pahar cu apă rece unuia din cei 144000 şi-ar pune viaţa în pericol pentru că Fiara îl va condamna la moarte pentru complicitate cu unul care încalcă legea dată de el.

Vor fi vremuri foarte grele. Întreb din nou: va supravieţui cineva în urma acestor nenorociri? Nu, în afară de cazul în care sunt pecetluiţi. Foarte mulţi vor fi martirizaţi în această perioadă şi cred că mulţi din cei 144000 îşi vor da viaţa pentru Isus; ei îi vor fi credincioşi lui Isus până la moarte. Aşa cum am văzut, toţi cei 144000 vor fi cu Mielul pe Muntele Sion.

“Biruitorii fiarei” sunt sfinţii din necazul cel mare care au trecut prin focul persecuţiilor de pe pământ şi nu au dat înapoi. Ei au harpele (alăutele) lui Dumnezeu şi în următoarele versete vom vedea că pot să şi cânte.

Ce putem spune despre noi? Ne vine să cântăm în fiecare zi? Nu suntem în timpul necazului celui mare, nici nu vom trece vreodată prin aşa ceva, dar sunt mulţi aceia dintre noi care nu simt deloc nevoia să cânte şi asta din cauza unei rădăcini de amărăciune împotriva cuiva. Suntem avertizaţi în această privinţă în Epistola către Evrei: “Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15). Aveţi resentimente pentru vreun lucru care vi s-a întâmplat în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat şi care v-a provocat suferinţă? Unii oameni ţin minte şi după 10-20 de ani că i-a rănit cineva şi deşi sunt credincioşi, tot mai poartă o rădăcină de amărăciune sau de resentiment în inima lor.

Vi se întâmplă cumva acelaşi lucru? Am întâlnit creştini care au lăsat ca un astfel de lăstar de amărăciune să crească şi să le afecteze viaţa, să le deterioreze mărturia creştină extraordinar de mult. Cunosc o familie creştină ai cărei membri au ajuns să fie dominaţi de resentimente faţă de familia vecină. I-am văzut stând în biserică duminică de duminică, fără urmă de zâmbet pe faţă. Resentimentele, amărăciunea sau înverşunarea faţă de alţii pot distruge viaţa voastră creştină. Trebuie să ne rugăm să dispară din inima noastră orice vlăstar de amărăciune, indiferent de împrejurările prin care trecem.

Este ceva cu totul remarcabil să vedem că sfinţii din necazul cel mare care au trecut prin toate nenorocirile acestea şi-au păstrat capacitatea de a cânta!

Este adevărat că se va întâmpla ca în viaţa aceasta de pe pământ să fim cuprinşi uneori de amărăciune. Ce putem face? Când simţim că apare acest sentiment în inima noastră, trebuie să începem să ne rugăm. Poate că avem nevoie să ne rugăm pentru acest lucru mai mult decât pentru orice altceva. Dacă sfinţii aceştia pot să treacă prin necazul cel mare şi totuşi să cânte, ar trebui să fim şi noi în stare să purtăm un cântec în inimă, indiferent de circumstanţele prin care trecem.

Psalmistul scria: “Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmi 30:5). Am învăţat de-a lungul anilor că Dumnezeu nu va îngădui să apară un duşman în viaţa noastră, în afară de cazul în care este trimis pentru ca să ne înveţe o lecţie. Dumnezeu îngăduie astfel de situaţii în viaţa noastră pentru dezvoltarea caracterului nostru. Avem nevoie să ne rugăm pentru ca să nu cădem în capcana lui Satan şi să pierdem bucuria mântuirii noastre.

Apocalipsa 15:3-4

Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!

Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”

Dacă vreţi să ştiţi care este cântarea lui Moise, o găsiţi în cartea Exodul, capitolul 15, versetele 1-21 şi în Deuteronom 32:1-43. Ambele cântări vorbesc despre eliberarea adusă de Dumnezeu, despre izbăvirea Sa şi despre credincioşie. “Cântarea Mielului” este o rugăciune de laudă adusă lui Hristos ca Răscumpărător. Am văzut o astfel de cântare de laudă în capitolul 5 din Apocalipsa, versetele 9-12.

Îngăduiţi-mi să vă atrag din nou atenţia asupra faptului că Apocalipsa este o carte cristocentrică, adică Îl are pe Domnul Isus Hristos ca subiect central.

Nu vă lăsaţi furaţi de cei patru călăreţi sau de sunetul trâmbiţelor, nici măcar de cele şapte personaje. Şi nu vă lăsaţi acaparaţi de ceea ce se întâmplă când se revarsă potirele mâniei. Păstraţi-vă privirea aţintită asupra Domnului Isus Hristos! El este Stăpânul, El deţine controlul, El este Domnul. În această carte avem descoperirea Domnului Isus Hristos în sfinţenia Sa, în puterea şi în slava Sa. Omul Isus Hristos este minunat! El este Cel care Îşi pune o mână în mâna lui Dumnezeu şi cealaltă mână în mâna omului şi să-I pună astfel în legătură. Domnul Isus Hristos poate face acest lucru pentru că El este Dumnezeu.

“Împărate al Neamurilor” – are două posibilităţi de redare: “Împăratul sfinţilor” şi “Împăratul Neamurilor”. Oricare din aceste două posibilităţi arată că Domnul Isus Hristos va fi obiectul închinării şi recunoaşterii universale. Nu va rămâne nici un loc în care oamenii să nu I se închine.

“Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău?” În zilele noastre se întâlneşte foarte puţină teamă plină de reverenţă faţă de Dumnezeu, fiind rară chiar şi printre credincioşi. Am fost prinşi de acest curent al dragostei şi nu spun că nu este important să ştim şi să credem că Dumnezeu este dragoste, dar nu trebuie să uităm nici faptul că Dumnezeu este sfânt. Dumnezeu lucrează în biserici şi intervine în viaţa multor credincioşi care desconsideră aspectul sfinţeniei Sale. Dacă sunteţi un copil al lui Dumnezeu, aveţi grijă să nu faceţi numai ce vă place vouă, fără să ţineţi seama de voia lui Dumnezeu. Dacă credeţi că Dumnezeu nu v-ar trimite un mic necaz, o problemă în calea voastră, vă înşelaţi. Noi trebuie să înţelegem că teama de Dumnezeu este un lucru necesar în relaţia noastră cu El pentru că Dumnezeu este sfânt.

“Toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta.” Va veni ziua în care naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Domnului Isus Hristos. Acest lucru nu se întâmplă în prezent. Micul dejun cu rugăciune de la Washington este un substitut jalnic pentru închinarea universală la Dumnezeu. Cineva a spus că acest mic dejun cu rugăciune este un argument pentru faptul că ţara care-l organizează este o ţară creştină. Ce nonsens! Nu trăim într-o naţiune creştină dar va veni o zi în care toată naţiunea I se va închina lui Dumnezeu. Cunoscând toate aceste lucruri ar trebui să fim încurajaţi chiar dacă acum vedem că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită. Va veni ziua în care Dumnezeu va înlătura de pe pământ oamenii răzvrătiţi şi-i va lăsa numai pe cei care I se vor închina Lui.

În Psalmul 2:8 citim: “Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” Toate neamurile / naţiunile vor fi ale Domnului Isus Hristos.

În cartea profetului Isaia găsim scris următorul lucru: “Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.” (Isaia 11:9). În ziua aceea nu va mai fi nevoie de un program radio prin care să se explice Biblia pentru că toţi vor avea cunoştinţa Domnului. Cuvintele profetului Ieremia sună astfel: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.” (Ieremia 23:5).

Este adevărat că ţara noastră a trecut prin multe greutăţi, dar am fost atât de acaparaţi de propriile probleme încât inimile noastre au obosit să mai reacţioneze la nedreptatea şi imoralitatea din jur. Este scandalos să vezi câtă imoralitate, câtă nesocotire a lui Dumnezeu, câtă nedreptate este în lume. Dacă n-aş fi creştin, probabil că aş fi una din persoanele cele mai radicale pe care le-aţi cunoaşte. Dar pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu, văd ce se întâmplă în lume şi ştiu că nu pot să schimb această situaţie la nivel global. Dar mai ştiu un lucru: Domnul Isus Hristos va domni peste toate şi va pune în acţiune judecata Sa aducând dreptatea Sa pe pământ. Am obosit să-i tot aud pe politicieni spunând că mă reprezintă pe mine, cetăţean de rând, atunci când iau decizii, când, de fapt, ei îşi văd de interesele lor. Cu rare excepţii, acest lucru este adevărat despre toţi politicienii de pretutindeni. Ei nu reuşesc să schimbe cu nimic situaţia generală a ţărilor în care trăiesc. Ce putem face noi, când vedem atâta imoralitate şi atâta nedreptate? Putem şi trebuie să ne rugăm pentru ţara noastră şi să ne bucurăm că Domnul Isus va veni şi va judeca toţi oamenii de pe pământ cu dreptate.

În Filipeni 2:9-11, apostolul Pavel spune: “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” Cei care vor ajunge în iad nu-L vor recunoaşte pe Domnul Isus ca Răscumpărător, dar vor recunoaşte că El este Domnul universului şi că tot universul Îi aparţine. Mai mult, vor recunoaşte şi slava lui Dumnezeu, vor fi nevoiţi să recunoască slava lui Dumnezeu.

“Pentru că judecăţile / dreptăţile Tale au fost arătate.” Această mărturie care vine din partea martorilor acelei perioade este impresionantă şi ar trebui să ne facă să înţelegem că Dumnezeu este drept în tot ce face. Poate că nu vi se pare drept ce face Dumnezeu acum, dar dacă nu credeţi că Dumnezeu face ce este drept, voi greşiţi, nu El. Avem nevoie să ne ajustăm atitudinea şi modul de gândire.

Ascultaţi ce spune Psalmistul: “Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi, şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rinichii, Dumnezeule drept!” (Psalmi 7:9). “Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui.” Psalmi 11:7). “Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! … El varsă dispreţul peste cei mari, şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum … Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!” (Ps. 107: 1, 41, 42). Acest lucru se va întâmpla atunci când Dumnezeu va prelua domnia.

CORTUL MĂRTURIEI DESCHIS ÎN CER PENTRU ÎNGERII CU ŞAPTE POTIRE

Iată că templul cortului mărturiei este deschis în cer pentru ca şapte îngeri cu şapte potire de aur să poată să intre în scenă şi să facă ce li s-a poruncit.

Apocalipsa 15:5-6

După aceea am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.

Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie din aur.

De cincisprezece ori se face referire la templu în cartea Apocalipsa. Nu putem ignora importanţa lui. În prima parte a cărţii, până la capitolul 3, Biserica este subiectul şi templul nu este menţionat deloc. Începând cu capitolul 4 scena se mută în cer şi ne este înfăţişat templul din cer; de asemenea, există un templu pe pământ făcut după modelul celui din cer. Nu este nici un templu în Noul Ierusalim, acolo unde va merge Biserica. De ce? Pentru că Biserica nu este identificată cu un templu. Acest fapt clarifică următorul aspect: începând cu capitolul 4, Dumnezeu se ocupă de oameni care au avut un templu şi numai poporului Israel i-a dat Dumnezeu un templu, după modelul celui din cer. Aici, în capitolul 15, se face referire exactă la cortul mărturiei şi la Sfânta Sfintelor în care era păstrat chivotul mărturiei. În chivot erau păstrate tablele de piatră cu Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Atât cortul, cât şi tablele de piatră erau copii ale originalelor din cer. Dumnezeu îi spune lui Moise: “Vezi să faci după modelul care ţi s-a arătat pe munte.” (Exod 25:40). Iar în Epistola către Evrei citim: “Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.” (Evrei 9:23).

Despre originale este vorba în Apocalipsa 11:19, unde se spune: “Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.” Acţiunea lui Dumnezeu se bazează aici pe faptul că legământul Său cu Israel a fost încălcat – Legea a fost încălcată. Dumnezeu este drept în ceea ce urmează să facă. El va judeca şi apoi Îşi va respecta legământul făcut cu Israel.

Îngerii sunt personaje importante în această carte, aşa cum deducem şi din prezenţa lor în capitolul 15. Mai înainte, şapte îngeri au suflat din şapte trâmbiţe. Aici întâlnim o altă serie de şapte îngeri care au cele şapte nenorociri din cele şapte potire ale mâniei. Plecarea îngerilor de la templu demonstrează îndepărtarea lor de tronul îndurării şi Dumnezeu va acţiona în continuare pe baza judecăţii care va face dreptate şi va pedepsi, nu pe baza îndurării Sale.

Îngerii sunt îmbrăcaţi în in sau sunt îmbrăcaţi cu pietre preţioase. Există variante de text pentru acest verset şi acest enunţ poate fi interpretat în ambele sensuri. Erau îmbrăcaţi în in sau în pietre preţioase? Se pare că intenţia este de a descrie veşmintele lor ca fiind brodate cu pietre preţioase. Deşi dacă luăm în considerare hainele cu care sunt îmbrăcaţi ei ar trebui să oficieze o slujbă preoţească, îngerii au părăsit acea lucrare a îndurării şi acum aduc nenorocirile judecăţii.

Brâele de aur îi arată pe îngeri în veşmintele de slujitori ai lui Hristos care nu mai exercită o slujbă preoţească pentru că acum judecă lumea.

Apocalipsa 15:7-8

Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire din aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.

Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

“Şapte îngeri – şapte potire de aur” – vă atrag din nou atenţia asupra repetiţiei numărului şapte. Se spune adesea că numărul 7 este numărul perfecţiunii, ceea ce nu este tocmai corect. Este numărul care arată caracterul complet al unui lucru, dar complet nu este totuna cu perfect, oricum nu în toate cazurile. De exemplu, Dumnezeu a creat lumea şi pământul în şase zile şi în a şaptea zi S-a odihnit – nu numai pentru că era completă creaţia, ci şi pentru că era perfectă. Aici, în Apocalipsa, seriile de şapte denotă caracterul complet. Avem o istorie completă a Bisericii în prezentarea celor şapte biserici şi o prezentare completă a perioadei necazului celui mare în fiecare din seriile de câte şapte; cu alte cuvinte, fiecare acoperă toată perioada. Mai întâi, în cazul celor şapte peceţi vedem o schiţă generală, apoi, pe măsură ce citim mai departe vedem că Dumnezeu concentrează atenţia noastră asupra ultimilor trei ani şi jumătate din necazul cel mare.

Potirele încredinţate îngerilor sunt pline de mânia lui Dumnezeu, nu de dragostea Lui.

“Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui.” Simplul fapt că această secţiune se ocupă în continuare de templu ar trebui să fie un indiciu pentru oricine are un minimum de cunoştinţe biblice că Biserica nu este implicată în aceste urgii.

Nici templul, nici cortul mărturiei nu au avut vreo legătură cu Biserica. Ele prezintă imagini minunate ale lui Hristos care au aplicaţii spirituale pentru noi, dar aceasta nu înseamnă că Biserica ar trebui să construiască un templu sau un cort al mărturiei. Mai degrabă, ar trebui să tragem concluzia că această secţiune se referă la Israel, care a avut şi cort al mărturiei, şi templu. Mulţi ignoră acest fapt pentru că au reţineri în a recunoaşte că Israel face parte din planul şi scopul lui Dumnezeu după începerea perioadei Noului Testament. Dar Noul Testament nu trece cu vederea, nu ignoră, nu scoate din calcule poporul Israel!

Cele şapte potire de aur reprezintă partea finală a perioadei care marchează necazul cel mare. Potirele erau folosite în slujba de la templu. Un potir (sau cuvântul ebraic echivalent) cu sânge era dus de marele preot o dată pe an  în Sfânta Sfintelor. Acel vas cu sânge este o reprezentare a răscumpărării pentru păcat.

Aceşti şapte îngeri cu veşminte preoţeşti s-au îndepărtat de templu şi nu mai sunt implicaţi într-o slujbă a îndurării, ci li se încredinţează o lucrare stranie: aceea de a revărsa potirele mâniei peste o lume care L-a respins pe Domnul Isus Hristos. O lume care a respins sângele Domnului Isus Hristos trebuie să poarte judecata pentru păcat. Această judecată nu este rezultatul duşmăniei omului sau a lui Satan. Este acţiunea directă a Domnului Isus Hristos. Am văzut că Noul Testament ne vorbeşte despre Domnul Isus ca fiind blând şi smerit cu inima, dar acum vedem ce înseamnă mânia Mielului lui Dumnezeu. Nu vă puteţi imagina un miel mânios, nu-i aşa? Un leu poate să ne sperie cu răgetul lui, dar nu şi un miel. Şi totuşi, mânia Mielului va uimi lumea.

Profeţii Vechiului Testament au folosit imaginea paharului nelegiuirii şi al mâniei care se umple şi care demonstrează răbdarea lui Dumnezeu care aşteaptă ca acest pahar să se umple. Iar atunci când acest pahar se umple, Dumnezeu trece la acţiune cu judecata Sa.

Cei şapte îngeri cu cele şapte potire de aur arată clar că judecăţile potirelor vin de la Dumnezeu şi nu sunt rezultatul greşelilor omului sau a mâniei lui Dumnezeu. Aceste judecăţi constituie acţiunea directă a lui Dumnezeu iar noi trebuie să fim conştienţi de lucrul acesta.

 

Rămâneţi cu har şi pace!