Itinerar Biblic Ep. 1051 – APOCALIPSA Cap. 14:19-5:1

 

Dragi prieteni, cred că un studiu serios şi atent al Cuvântului lui Dumnezeu ar conduce pe orice persoană cu o inteligenţă normală la concluzia că Biserica creştină nu are cum să treacă prin necazul cel mare. Cei care încearcă să demonstreze că Biserica va trece prin necazul cel mare au probabil impresia că nu va fi cu mult mai neplăcut decât să mergi la dentist ca să-ţi scoţi o măsea. Nimănui nu-i place să meargă la dentist şi să suporte o extracţie, dar până la urmă oricine poate îndura o durere de genul acesta. Dacă credeţi că a fi în necazul cel mare seamănă cu o asemenea durere, nu aţi înţeles ce înseamnă suferinţa din timpul necazului celui mare. Isaia ne mai oferă o altă imagine: “ Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!” S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei! Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile, şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvârşire, le măcelăreşte de tot.  Morţii lor Sunt aruncaţi, trupurile lor moarte miroasă greu, şi se topesc munţii de sângele lor. […] Sabia Domnului este plină de sânge, unsă cu grăsime, cu sângele mieilor şi ţapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor; căci Domnul ţine un praznic de jertfe la Boţra, şi un mare măcel este în ţara Edomului.” (Isaia 34:1-3, 6).

Ce imagine! Dacă sângele scump al Mielului a fost refuzat, sângele celor care L-au sfidat pe Dumnezeu şi s-au închinat fiarei scaldă tot pământul. Este înfricoşător! Aşa cum sucul strugurilor zboară în toate direcţiile când sunt zdrobite boabele, tot aşa va cădea omul în teascul judecăţii lui Dumnezeu. Acesta este Armaghedonul – muntele măcelului.

Apocalipsa 14:19, 20

Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.

Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

“Afară din cetate” înseamnă în afara Ierusalimului. “Până la zăbalele cailor” înseamnă cam la o înălţime de 1,20 m. “O mie şase sute de stadii” înseamnă 179 km, adică distanţa de la Dan la Beer-Şeba. Toată Palestina este scena acestui război final care se încheie cu ceea ce se numeşte Armaghedon. Este o campanie care începe la mijlocul necazului celui mare şi se încheie prin venirea Domnului Isus Hristos pe pământ. Fragmentul din Psalmul 45:3-7 prevestea aceste lucruri: “Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava, da, slava Ta! 

Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate! Săgeţile tale sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.” Psalmul 45 este un psalm mesianic.

Chiar dacă vi se pare prea crud sau prea violent ce se va întâmpla, acesta este adevărul Cuvântului lui Dumnezeu şi nu pot vă să spun altceva. Trebuie să înţelegem următoarele lucruri foarte clar:

  1. Păcatul este un lucru îngrozitor.
  2. Păcatul este în lume.
  3. Şi voi, şi eu suntem păcătoşi. Singurul remediu pentru păcat este răscumpărarea oferită de Domnului Isus Hristos atunci când a murit pe cruce şi cu preţul sângelui Său a plătit datoria păcatelor noastre.
  4. Noi merităm judecata lui Dumnezeu. Singura noastră cale de scăpare este să acceptăm lucrarea Domnului Isus Hristos de la Cruce. Biblia pune o întrebare la care nici măcar Dumnezeu nu poate răspunde: “Cum vom scăpa noi dacă nesocotim o mântuire aşa de mare?” (Evrei 2:3). De ce anume să scăpăm? De judecată – necazul cel mare este judecată. Ca să scăpăm de judecată trebuie să-L primim pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, să acceptăm jertfa Sa pentru păcatele noastre. Numiţi-l cale de salvare, mecanism de evadare, cum vreţi voi, dar un lucru este cert: dacă a luat foc casa, fug la fereastră sau la orice altă cale de ieşire pentru a scăpa de foc. Această judecată trebuie să vină şi va veni în mod inevitabil asupra celor care L-au respins pe Domnul Isus Hristos. Omenirea L-a respins, L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a considerat că sângele legământului este întinat. Dacă Dumnezeu este drept – ŞI ESTE – atunci va fi o judecată. Generaţia aceasta trebuie să audă acest adevăr. În loc să audă mai des acest mesaj, oamenii primesc tot felul de sfaturi despre cum trăieşti viaţa creştină. Dragi ascultători, nimic nu vă va îndrepta viaţa mai bine decât cunoaşterea faptului că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, că Domnului Isus Hristos este drept şi nu va tolera sub nici o formă păcatul în viaţa voastră.

Trebuie să avem grijă să-i învăţăm pe copiii noştri acelaşi lucru. Îmi pare bine că sunt câţiva psihologi care au revenit la această poziţie.

Copiii au nevoie de disciplină, nu pot fi lăsaţi să facă absolut ce vor când sunt mici pe motiv că nu trebuie să-i disciplinezi fizic în nici un caz. Este o vârstă şi sunt situaţii în care pedeapsa corporală este binevenită. Bineînţeles că nu trebuie să fie aplicată cu răutate sau cu violenţă.

Înainte de a încheia acest capitol aş dori să vă atrag atenţia asupra punctului de vedere conform căruia biserica va trece prin perioada necazului celui mare. Am citit un articol dintr-o revistă în care un laic care susţine acest punct de vedere făcea următoarele afirmaţii: “În ţara noastră se manifestă un creştinism superficial, lipsit de substanţă. Cei care nu au rădăcini adânci în Hristos se feresc de ideea că Dumnezeu va pune la încercare poporul Său în timpul necazului celui mare sau de ideea că Dumnezeu va folosi suferinţa pentru a ajuta biserica să fie gata ca o Mireasă pentru Hristos. Totuşi, este foarte clar că suferinţa este calea către glorie. Noi la aceasta suntem chemaţi. De ce? Pentru că Hristos a suferit, lăsându-ne un exemplu, ca noi să‑I călcăm pe urme. Drept rezultat al acestui mod de gândire, eu nu-i mai învăţ pe oameni că creştinii nu vor trece prin necazul cel mare. Poate că nu vor trece, dar le fac un bine mai mare pregătindu-i să facă faţă încercării în numele Lui decât dacă îi învăţ că Domnul îi va răpi şi îi va scuti de ceasul încercării.”

Acelaşi autor spune că: “Persoana care îşi pune întreaga armură a lui Dumnezeu creşte foarte mult şi poate să stea neclintit în ziua cea rea.”

Eu aş vrea să înţelegeţi faptul că necazul cel mare nu este numit “ziua cea rea”, ci este ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu. Aşa este descris necazul cel mare în Biblie. Nu ştiu cum este posibil ca, după ce citeşti şi studiezi cartea Apocalipsa, să spui că trecerea prin necazul cel mare va curăţi Biserica sau că mireasa trebuie să se pregătească pentru nunta Mielului! Ce credeţi că a făcut Domnul Isus Hristos când a murit pe cruce? Acolo El ne-a pregătit deja pentru această nuntă. Noi nu am putea să devenim niciodată vrednici de a ne afla în prezenţa lui Dumnezeu. Nu ne putem procura în nici un fel meritul de a sta în prezenţa lui Dumnezeu. Vom ajunge în prezenţa lui Dumnezeu ÎN HRISTOS şi nu putem adăuga nimic la acest adevăr! Nu puteţi pune semnul egal între ceasul încercării şi ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu care va veni asupra acestui pământ. Biserica va fi salvată de această zi a mâniei. Cartea Apocalipsa a spus clar acest lucru. Cei 144000 au fost identificaţi deja ca fiind evrei şi chiar şi seminţiile lor sunt identificate pentru ca să nu putem spune că este vorba de Biserică; nici nu este acea mulţime mare “pe care nimeni n-o putea număra” (Apocalipsa 7:9).

Am văzut că Dumnezeu i-a păstrat pe cei 144000 în timpul necazului celui mare. Aşa că nu se pune problema dacă Dumnezeu poate să păzească sau nu biserica în timpul necazului celui mare. Sigur că El poate să facă acest lucru, dacă acesta ar fi planul Său. Dar conform Cuvântului lui Dumnezeu, nu acesta este planul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: “Vă voi păzi de ceasul acela care va veni pe acest pământ”, de acel timp groaznic al încercării care va veni. Am putea spune în felul următor: biserica nu va trece prin necazul cel mare, dar noi trecem prin mici necazuri. Toţi avem încercări şi necazuri şi nu ştiu nici un creştin care să nu aibă o problemă sau o încercare. Se pare că, cu cât un copil al lui Dumnezeu are o viaţă spirituală mai bună, cu atât suferă mai mult. Aceasta este metoda pe care o foloseşte Dumnezeu pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor Săi. Noi nu devenim niciodată sfinţi minunaţi ai lui Dumnezeu; suntem doar nişte copii imaturi, nedezvoltaţi. Când vom ajunge în prezenţa Domnului, vom fi primiţi pe baza a ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu pentru că am fi îndurat necazul cel mare.

Un al punct de luat în considerare este acela că cea mai mare parte a Bisericii a scăpat deja de necazul cel mare. Vreme de aproape două mii de ani, credincioşii au ajuns în prezenţa Domnului prin poarta morţii. Sper că nu credeţi că Dumnezeu îi va trimite înapoi pe pământ pentru ca ei să treacă prin necazul cel mare! În cel mai bun caz, puteţi spune că un mic procent din Biserica lui Dumnezeu va fi pe pământ atunci când vine ceasul necazului celui mare. Marea majoritate a Bisericii a scăpat deja de el. Am avut întotdeauna impresia că oamenii care cred că Biserica va trece prin necazul cel mare sunt de părere că noi merităm să îndurăm toate acestea. Sunt de acord că merit să îndur toate acestea, ba chiar că merit să ajung în iad. Dar nu voi merge în iad pentru că Domnul Isus Hristos a murit pentru mine şi eu cred acest lucru. Eu cred în El şi ştiu că El m-a mântuit prin harul Său, de aceea sunt convins că nu voi trece prin necazul cel mare. Dumnezeu spune că este bogat în îndurare şi mă va scăpa de necazul cel mare.

Este adevărat însă că Dumnezeu îngăduie necazurile mai mici în viaţa celui credincios. Aceasta este metoda prin care El ne curăţeşte şi ne face tot mai mult asemenea chipului Fiului Său. Trebuie să fim convinşi că Dumnezeu îngăduie toate încercările cu un scop, spre binele nostru.

Citind articolul pomenit mai devreme m-am gândit la un moment dat dacă persoana aceea a suferit vreodată pentru Hristos, cu adevărat. Am întâlnit pe altcineva care vorbea nonşalant despre necazul cel mare în timp ce tăia o bucată de friptură într-un restaurant, de parcă necazul cel mare ar fi fost ceva de genul unei temperaturi foarte mari în timpul verii sau despre inundarea clădirii bisericii.

Dar nu aşa este descris necazul cel mare în Apocalipsa. Oare ne prezintă Dumnezeu lucrurile în alt mod decât sunt în realitate? Oare doar încearcă să ne sperie?

Am spus că sunt locuri în această carte în care Dumnezeu foloseşte simboluri. Ştiţi de ce foloseşte simboluri? El nu face acest lucru pentru a prezenta faptele voalat astfel încât noi să trecem cu uşurinţă peste ele, ci procedează astfel pentru că realitatea reprezentată de aceste simboluri este mult mai dură. Multe din lucrurile pe care le menţionează Ioan au nevoie de o descriere mai amănunţită. Numai că Dumnezeu nu poate comunica în aceste chestiuni mai bine de atât, din cauza noastră, nu a Lui. Capacitatea noastră de a înţelege lucrurile acestea este limitată. Pe de altă parte, mulţi dintre noi nu pricepem pentru că nu vrem să auzim ce ne spune Dumnezeu. Mulţi nu-şi dau seama că necazul cel mare este ceva înfricoşător şi că este miraculos faptul că cei 144000 vor ajunge la sfârşitul acestei perioade, că vor rezista până atunci. Dumnezeu nu va pierde nici măcar unul dintre aceştia. De ce? Pentru că ei ar fi indivizi puternici şi sportivi, cu muşchi bine dezvoltaţi şi rezistenţă fizică impresionantă? Nu. Ei vor birui prin sângele Mielului. Aceasta este singura explicaţie valabilă pe care o putem deduce din Cuvântul lui Dumnezeu.

Mergem mai departe şi în capitolul 15  avem un alt semn în cer, şapte îngeri cu ultimele şapte plăgi. Capitolele 15 şi 16 au o unitate de conţinut pentru că în ele este vorba de vărsarea celor şapte potire ale mâniei. Poate aţi crezut că ce-i mai rău a trecut, dar veţi descoperi că cele mai rele lucruri abia urmează. Am văzut ce se va întâmpla o dată cu cele şapte peceţi, cele şapte trâmbiţe şi cele şapte personaje – toate acestea au introdus elemente înfricoşătoare. Dar ce va urma va fi şi mai rău. Capitolul 15 este cel mai scurt capitol din cartea Apocalipsa şi constituie prefaţa la seria finală de judecăţi care se vor abate asupra pământului în timpul necazului celui mare. Aceste judecăţi sunt cele mai grele, cele mai intense şi devastatoare din tot ce am citit până acum.

Scopul necazului celui mare este judecata. Necazul cel mare nu are scopul de a curăţi Biserica! Prin necazul cel mare lui Satan i se dă ultimul prilej de a lucra nestingherit. Dumnezeu va lua Biserica din lume înainte de vremea necazului acesta, datorită harului Său minunat şi nemăsurat. Dacă vreţi să acceptaţi harul lui Dumnezeu, puteţi scăpa de necazul cel mare.  Credeţi-mă, vasele mâniei nu sunt “fericita nădejde” pe care o aşteaptă credincioşii. Noi aşteptăm “fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13). Dacă Îl vom iubi pe Dumnezeu din ce în ce mai mult, nu vom considera înspăimântătoare pentru noi judecăţile necazului celui mare. Nu e nevoie să ne ascundem capul în nisip ca struţul şi să nu citim cartea Apocalipsa de teama acestor lucruri înfricoşătoare.

Dacă credeţi în Domnul Isus Hristos, nu veţi trece prin aşa ceva. Dar trebuie să ştiţi prin ce vor trece oamenii nemântuiţi pentru ca astfel să fiţi martori eficienţi şi mai zeloşi ai lui Hristos în aceste vremuri dificile.

Cineva spunea că Moody a privit mai mulţi oameni în faţă în timpul vieţii sale decât oricine altcineva şi a redus populaţia iadului cu două milioane. Astăzi se vorbeşte despre diminuarea exploziei demografice de pe pământ. Ei bine, iadul a cunoscut o explozie demografică semnificativă vreme îndelungată şi eu aş vrea să ajut la încetinirea acestui ritm.

Înainte ca îngerii să verse potirele mâniei poate apărea în mintea unora întrebarea dacă au putut credincioşii să i se împotrivească lui Antihrist, dacă au fost credincioşi care au putut să-i ţină piept. Dacă cititorul n-a primit încă un răspuns satisfăcător, îl va primi în cele ce urmează. Vor fi oameni care vor primi puterea de a rezista.

În primul rând, să ne gândim că este vorba de pregătirea pentru judecata finală a necazului celui mare.

SFINŢII NECAZULUI CELUI MARE CARE SUNT ÎN CER I SE ÎNCHINĂ LUI DUMNEZEU

În primele patru versete vedem că sfinţii necazului celui mare I se închină lui Dumnezeu în cer pentru că El este sfânt şi drept. Acesta este un alt interludiu.

Apocalipsa 15:1

Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.

Aceasta ne aduce spre sfârşitul perioadei de necaz. Nu ştiu ce părere aveţi dvs. dar eu mă voi bucura să ajung la sfârşitul acestei secţiuni pentru ca apoi să vorbim despre venirea lui Hristos pe pământ.

“Apoi am văzut” – Ioan ne asigură din nou că este un spectator al acestor evenimente. El asistă la repetiţia generală a ultimului act al epocii umane pe pământ.

“Alt semn” – ne face legătura acestui capitol cu Apocalipsa 21:1, primul semn fiind Israel. Aceşti şapte îngeri ai mâniei sunt în legătură cu judecăţile care vor urma până la venirea Domnului Isus Hristos (vezi capitolul 19). De la capitolul 12 până la venirea Domnului se desfăşoară o serie de evenimente care sunt într-o strânsă legătură. Aceasta nu înseamnă că ele sunt în ordine cronologică, ci mai degrabă o ordine logică de retrasare a aceloraşi evenimente cu mai multe detalii. Această metodă este o trăsătură distinctivă a Duhului Sfânt pe care am văzut-o mai întâi în Geneza 1-2. În primul capitol din Geneza este relatată creaţia, cele şapte zile în care este descrisă lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.

În capitolul 2 Duhul Sfânt a preluat din nou partea cu crearea omului şi a adăugat detalii. Această metodă este cunoscută sub denumirea de legea recapitulării şi este folosită în toată Scriptura. Un alt exemplu este cel cu Legea lui Moise care este dată în cartea Exodul pentru ca, apoi, în Deuteronom să fie prezentată interpretarea Legii după patruzeci de ani de experienţă în pustie şi cu multe detalii adăugate. De asemenea, când ajungem la Noul Testament, sunt patru evanghelii care prezintă diferite aspecte ale vieţii şi personalităţii Domnului Isus Hristos care a trăit pe pământ acum două mii de ani.

Fiind aruncat pe pământ Satan revarsă mânia sa asupra rămăşiţei lui Israel. De asemenea, el organizează un asalt final pentru dominaţia asupra lumii prin cele două fiare. Apoi Dumnezeu Îşi manifestă pentru ultima dată mânia asupra pământului şi pune punct tragediei păcatului. “Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” (Psalmi 110:1).

“S-a isprăvit” adică “s-a sfârşit” – verbul din limba greacă este la timpul aorist profetic care descrie un eveniment din viitor ca şi când s-ar fi întâmplat deja.

“Mânia lui Dumnezeu” marchează judecata finală a necazului celui mare. Dumnezeu a fost încet la mânie, dar aici se încheie îndelunga Sa răbdare. Judecata din ultimele scene ale Zilei Mâniei vine de la Dumnezeu, nu de la Satan şi nici de la Fiară. Judecata vine direct de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Dumnezeu va judeca.

Să ţinem minte acest lucru!

 

Fiţi binecuvântaţi!